Recurs introdus la 11 aprilie 2019 de Comisia Europeană împotriva Hotărârii Tribunalului (Camera a treia extinsă) din 12 februarie 2019 în cauza T-201/17, Printeos/Comisia

(Cauza C-301/19 P)

(2019/C 238/11)

Limba de procedură: spaniola

Părțile

Recurentă: Comisia Europeană (reprezentanți: F. Dintilhac, P. Rossi și F. Jimeno Fernández, agenți)

Cealaltă parte din procedură: Printeos, S.A.

Concluziile

Recurenta solicită Curții:

—	anularea Hotărârii Tribunalului din 12 februarie 2019 pronunțate în cauza T-201/17, Printeos S.A./Comisia Europeană;

—

judecarea pe fond a cauzei și respingerea în întregime a acțiunii prin:

—	respingerea ca nefondată a cererii de despăgubire întemeiate pe articolele 266 al doilea paragraf, 268 și 340 TFUE, precum și pe articolul 41 alineatul (3) din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene;

—	respingerea ca inadmisibilă sau, în subsidiar, ca nefondată a excepției de nelegalitate a articolului 90 alineatul (4) litera (a) din Regulamentul nr. 1268/2012 (1);

—	respingerea ca inadmisibilă sau, în subsidiar, ca nefondată a cererii de anulare a e-mailului din 26 ianuarie 2017;

—	obligarea Printeos S.A. la plata cheltuielilor de judecată aferente procedurilor din fața ambelor instanțe.

Motivele și principalele argumente

Comisia Europeană susține că Tribunalul a săvârșit o eroare de drept în hotărârea atacată în ceea ce privește următoarele aspecte:

—

Primul motiv: Tribunalul a încălcat dreptul la apărare al Comisiei Europene și normele de procedură referitoare la principiul non ultra petita întrucât a modificat în mod nelegal obiectul și substanța litigiului, după ce a invitat reclamanta să își modifice, în cadrul ședinței, calificarea juridică a pretențiilor din cererea sa introductivă.

—

Al doilea motiv: Tribunalul a interpretat eronat articolul 266 TFUE prin faptul că a declarat că acest articol impune o obligație absolută și necondiționată de a plăti dobânzi moratorii în cazul anulării unei decizii prin care se aplică o sancțiune sau o amendă, cu efecte retroactive de la data plății provizorii.

—	Al treilea motiv: Tribunalul a săvârșit o eroare de drept prin faptul că a interpretat articolul 266 TFUE în lumina Hotărârilor IPK (2) și Coru (3) s și a Ordonanței Holcim (4) fără a lua în considerare noul cadru normativ aplicabil sancțiunilor în materie de concurență.

—	Al patrulea motiv: Tribunalul a comis o eroare de drept prin faptul că a reținut că în prezenta cauză sunt întrunite condițiile privind angajarea răspunderii extracontractuale.

—	Al cincilea motiv: Tribunalul a încălcat principiile legalității și securității juridice prin faptul că nu a aplicat în prezenta cauză articolul 90 din Regulamentul delegat nr. 1268/2012 în pofida caracterului definitiv al unei decizii anterioare prin care s-a statuat în acest sens.

(1) Regulamentul delegat (UE) nr. 1268/2012 al Comisiei din 29 octombrie 2012 privind normele de aplicare a Regulamentului (UE, Euratom) nr. 966/2012 al Parlamentului European și al Consiliului privind normele financiare aplicabile bugetului general al Uniunii (JO 2012, L 362, p.1).

(2) Hotărârea din 12 februarie 2015, Comisia/IPK International (C-366/13 P, EU:C:2015:83).

(3) Hotărârea din 10 octombrie 2001, Corus/Comisia (T-171/99, EU:T:2001:249).

(4) Ordonanța din 4 mai 2005, Holcim/Comisia (T-86/03, EU:T:2005:157).