HOTĂRÂREA CURȚII (Camera a doua)

13 ianuarie 2022 ( *1 )

„Trimitere preliminară – Sectorul laptelui și al produselor lactate – Cote – Prelevare suplimentară – Regulamentul (CE) nr.°1788/2003 – Livrări care depășesc cantitatea de referință aflată la dispoziția producătorului – Perceperea contribuției la prelevarea suplimentară de către cumpărător – Rambursarea prelevării excedentare – Regulamentul (CE) nr. 595/2004 – Articolul 16 – Criterii de redistribuire a prelevării excedentare”

În cauza C‑377/19,

având ca obiect o cerere de decizie preliminară formulată în temeiul articolului 267 TFUE de Consiglio di Stato (Consiliul de Stat, Italia), prin decizia din 4 aprilie 2019, primită de Curte la 13 mai 2019, în procedura

Benedetti Pietro e Angelo Ss,

Capparotto Giampaolo e Lorenzino Ss,

Gonzo Dino Ss,

Mantovani Giuseppe e Giorgio Ss,

Azienda agricola Padovani Luigi,

Azienda agricola La Pila di Mastrotto Piergiorgio e C. Ss,

Azienda agricola Mastrotto Giuseppe,

Soc. agr. semplice F.lli Isolan

împotriva

Agenzia per le Erogazioni in Agricoltura (AGEA),

CURTEA (Camera a doua),

compusă din domnul A. Arabadjiev, președintele Camerei întâi, îndeplinind funcția de președinte al Camerei a doua, doamna I. Ziemele (raportoare), și domnii T. von Danwitz, P. G. Xuereb și A. Kumin, judecători,

avocat general: domnul M. Bobek,

grefier: domnul A. Calot Escobar,

având în vedere procedura scrisă,

luând în considerare observațiile prezentate:

pentru Benedetti Pietro e Angelo Ss, Capparotto Giampaolo e Lorenzino Ss, Gonzo Dino Ss, Mantovani Giuseppe e Giorgio Ss, Azienda agricola Padovani Luigi, Azienda agricola La Pila di Mastrotto Piergiorgio e C. Ss și Azienda agricola Mastrotto Giuseppe, de M. Aldegheri, avvocata;

pentru Soc. agr. semplice F.lli Isolan, de M. Aldegheri și E. Ermondi, avvocate;

pentru guvernul italian, de G. Palmieri, în calitate de agent, asistată de P. Gentili, avvocato dello Stato;

pentru Comisia Europeană, de D. Bianchi, A. Dawes și F. Moro, în calitate de agenți,

având în vedere decizia de judecare a cauzei fără concluzii, luată după ascultarea avocatului general,

pronunță prezenta

Hotărâre

1

Cererea de decizie preliminară privește interpretarea articolului 16 din Regulamentul (CE) nr. 595/2004 al Comisiei din 30 martie 2004 de stabilire a normelor de aplicare a Regulamentului (CE) nr. 1788/2003 al Consiliului de stabilire a unei prelevări în sectorul laptelui și al produselor lactate (JO 2004, L 94, p. 22, Ediție specială, 03/vol. 55, p. 17).

2

Această cerere a fost formulată în cadrul unui litigiu între Benedetti Pietro e Angelo Ss, Capparotto Giampaolo e Lorenzino Ss, Gonzo Dino Ss, Mantovani Giuseppe e Giorgio Ss, Azienda agricola Padovani Luigi, Azienda agricola La Pila di Mastrotto Piergiorgio e C. Ss, Azienda Agricola Mastrotto Giuseppe și Soc. agr. semplice F.lli Isolan, care sunt producători italieni de lapte, pe de o parte, și Agenzia per le Erogazioni in Agricoltura (AGEA) (Agenția pentru acordarea de ajutoare în sectorul agricol, Italia), pe de altă parte, în legătură cu calculul prelevării suplimentare pe care o datorează acești producători pentru perioada de comercializare a laptelui și a produselor lactate cuprinsă între 1 aprilie 2005 și 31 martie 2006 (denumită în continuare „perioada de referință”).

Cadrul juridic

Dreptul Uniunii

3

În cursul anului 1984, din cauza persistenței unui dezechilibru între ofertă și cerere în sectorul laptelui, s‑a instituit prin Regulamentul (CEE) nr. 856/84 al Consiliului din 31 martie 1984 de modificare a Regulamentului (CEE) nr. 804/68 privind organizarea comună a piețelor în sectorul laptelui și al produselor lactate (JO 1984, L 90, p. 10) un regim de prelevare suplimentară în acest sector, care se întemeia pe principiul că era datorată o prelevare pentru cantități de lapte și/sau de echivalent lapte care depășeau o cantitate de referință ce urma să fie stabilită. În aceeași zi, a fost adoptat Regulamentul (CEE) nr. 857/84 al Consiliului privind normele generale de aplicare a prelevării prevăzute la articolul 5c din Regulamentul (CEE) nr. 804/68 în sectorul laptelui și al produselor lactate (JO 1984, L 90, p. 13).

4

Sistemul de prelevare suplimentară a fost prelungit de mai multe ori, în special prin Regulamentul (CEE) nr. 3950/92 al Consiliului din 28 decembrie 1992 de stabilire a unei prelevări suplimentare în sectorul laptelui și al produselor lactate (JO 1992, L 405, p. 1), iar normele de aplicare a acestuia au fost prevăzute succesiv prin Regulamentul (CEE) nr. 536/93 al Comisiei din 9 martie 1993 de stabilire a normelor de aplicare a prelevării suplimentare în sectorul laptelui și al produselor lactate (JO 1993, L 57, p. 12), precum și prin Regulamentul (CE) nr. 1392/2001 al Comisiei din 9 iulie 2001 de stabilire a normelor de aplicare a Regulamentului nr. 3950/92 (JO 2001, L 187, p. 19).

5

În special din motive de simplificare și de clarificare, Regulamentul nr. 3950/92 a fost abrogat și înlocuit prin Regulamentul (CE) nr. 1788/2003 al Consiliului din 29 septembrie 2003 de stabilire a unei prelevări în sectorul laptelui și al produselor lactate (JO 2003, L 270, p. 123, Ediție specială, 03/vol. 50, p. 22), care, la rândul său, a fost abrogat și înlocuit prin Regulamentul (CE) nr. 1234/2007 al Consiliului din 22 octombrie 2007 de instituire a unei organizări comune a piețelor agricole și privind dispoziții specifice referitoare la anumite produse agricole (Regulamentul „OCP unică”) (JO 2007, L 299, p. 1), cu efect de la 1 aprilie 2008.

6

Litigiul principal este guvernat, ratione temporis, de Regulamentul nr. 1788/2003, precum și de Regulamentul nr. 595/2004, care a abrogat Regulamentul nr. 1392/2001.

Regulamentul nr. 1392/2001

7

Articolul 9 din Regulamentul nr. 1392/2001 avea următorul cuprins:

„(1)   Dacă este cazul, statele membre stabilesc categoriile prioritare de producători prevăzute la articolul 2 alineatul (4) din [Regulamentul nr. 3950/92] în funcție de unul sau mai multe criterii obiective menționate în continuare, în ordinea priorității:

(a)

recunoașterea oficială de către autoritatea competentă din statul membru a perceperii nejustificate a întregii prelevări sau a unei părți din prelevare;

(b)

situația geografică a exploatației agricole, în principal a zonelor de munte […]

(c)

densitatea maximă a șeptelului din exploatația agricolă în vederea creșterii intensive;

(d)

procentul de depășire a cantității individuale de referință;

(e)

cantitatea de referință a producătorului.

(2)   În cazul în care resursele financiare disponibile pentru o perioadă dată nu se utilizează în totalitate după aplicarea criteriilor enunțate la alineatul (1), statul membru adoptă alte criterii obiective după consultarea Comisiei.” [traducere neoficială]

Regulamentul nr. 1788/2003

8

Considerentele (5), (12) și (22) ale Regulamentului nr. 1788/2003 enunță:

„(5)

Este necesar ca prelevarea să fie fixată la un nivel descurajator și să se aplice statelor membre de îndată ce se depășește cantitatea de referință națională. Este, în continuare, necesar ca prelevarea să fie repartizată de către statul membru între producătorii care au contribuit la depășire. Aceștia sunt datori să plătească statului membru contribuția lor la prelevarea în cauză prin simpla depășire a cantității lor disponibile.

[…]

(12)

Pentru a se asigura o funcționare eficientă a sistemului, este necesar să se stabilească că achizitorul, care este cel mai în măsură să efectueze operațiunile necesare, colectează contribuția la prelevare datorată de către producători și să i se asigure modalitățile de a asigura perceperea acestei contribuții. În schimb, pare util să se prevadă repartizarea sumei percepute care depășește prelevarea datorată de către statul membru finanțării programelor naționale de restructurare și/sau restituirea acesteia producătorilor din anumite categorii sau care se află într‑o situație excepțională. Cu toate acestea, dacă se dovedește că nicio taxă nu este datorată de către statul membru, avansurile percepute se rambursează.

[…]

(22)

Prelevarea prevăzută în prezentul regulament este destinată în primul rând armonizării și stabilizării pieței produselor lactate. Este, prin urmare, necesar să se aloce produsul taxei în cauză finanțării cheltuielilor din sectorul laptelui.”

9

Articolul 1 alineatele (1) și (2) din acest regulament, intitulat „Obiectul”, prevede:

„(1)   De la 1 aprilie 2004 și timp de 11 perioade consecutive de douăsprezece luni începând cu 1 aprilie […], se instituie o prelevare […] asupra cantităților de lapte de vacă sau de alte produse lactate comercializate în timpul perioadei de douăsprezece luni în cauză și care depășesc cantitățile de referință naționale stabilite în anexa I.

(2)   Aceste cantități se repartizează între producători în conformitate cu dispozițiile articolului 6, făcându‑se diferența între livrările și vânzările directe, în conformitate cu definiția din articolul 5. Depășirea cantității naționale de referință și prelevarea care rezultă din aceasta se stabilesc la nivel național în fiecare stat membru, în conformitate cu capitolul 3 și separat pentru livrările și vânzările directe.”

10

Potrivit articolului 4 din regulamentul menționat, intitulat „Contribuția producătorilor la prelevarea datorată”:

„Prelevarea este repartizată în întregime, în conformitate cu articolele 10 și 12, între producătorii care au contribuit la fiecare dintre depășirile cantităților naționale de referință prevăzute la articolul 1 alineatul (2).

Fără a aduce atingere articolului 10 alineatul (3) și articolului 12 alineatul (1), producătorii sunt datori față de statul membru cu plata contribuției lor la prelevarea datorată, calculată în conformitate cu capitolul 3, prin simplul fapt al depășirii cantității/cantităților lor de referință disponibile.”

11

Articolul 5 din același regulament, intitulat „Definiții”, prevede:

„În sensul prezentului articol, se înțelege prin:

[…]

(i)

«cantitate națională de referință»: cantitatea de referință stabilită pentru fiecare stat membru în anexa I;

(j)

«cantitate individuală de referință»: cantitatea de referință a producătorului la data de 1 aprilie a unei perioade de douăsprezece luni;

(k)

«cantitate de referință disponibilă»: cantitatea aflată la dispoziția producătorului la data de 31 martie a perioadei de 12 luni pentru care este calculată prelevarea, ținându‑se cont de toate transferurile, cedările, conversiile și realocările temporare prevăzute în prezentul regulament și intervenite în cursul acestei perioade de 12 luni.”

12

Capitolul 3 din acest regulament, referitor la calculul prelevării, cuprinde articolele 8-12 din regulamentul menționat. Articolul 10 din același regulament, intitulat „Prelevarea în cazul livrărilor”, prevede la alineatul (3):

„În funcție de decizia statului membru, contribuția producătorilor la plata prelevării datorate se stabilește, după realocare sau nu, proporțional cu cantitățile individuale de referință ale fiecărui producător sau conform unor criterii obiective care urmează să fie stabilite de către statele membre, din partea nefolosită a cantității naționale de referință atribuite livrărilor:

(a)

fie la nivel național în funcție de depășirea cantității de referință disponibile de fiecare dintre producători;

(b)

fie, mai întâi, la nivelul cumpărătorului, iar apoi, dacă este cazul, la nivel național.”

13

Articolul 11 din Regulamentul nr. 1788/2003, intitulat „Rolul cumpărătorului”, are următorul cuprins:

„(1)   Cumpărătorul este responsabil cu colectarea, de la producători, a contribuțiilor datorate de aceștia în scopul achitării prelevării și plătește organismului competent al statului membru, înaintea unui termen și conform unor modalități care urmează să fie stabilite în conformitate cu procedura prevăzută la articolul 23 alineatul (2), valoarea acestor contribuții pe care o reține din prețul laptelui plătit producătorilor responsabili cu depășirea și, în lipsă, pe care o percepe prin orice mijloc adecvat.

[…]

(3)   În cazul în care, în cursul perioadei de referință, cantitățile livrate de către un producător depășesc cantitatea de referință de care acesta dispune, statul membru poate decide ca cumpărătorul să rețină cu titlu de avans din contribuția acestui producător la plata prelevării, conform unor modalități stabilite de statul membru, o parte din prețul laptelui din întreaga cantitate livrată de acest producător care depășește cantitatea de referință de care el dispune pentru livrare. […]”

14

Articolul 13 din acest regulament, intitulat „Sume excedentare sau neplătite”, care figurează în capitolul 4 referitor la gestionarea prelevării, prevede:

„(1)   În cazul în care se stabilește, pentru livrările sau vânzările directe, că prelevarea este datorată și contribuția percepută de la producători este mai mare, statul membru poate:

(a)

să aloce excedentul perceput, parțial sau integral, pentru finanțarea măsurilor prevăzute la articolul 18 alineatul (1) litera (a) și/sau

(b)

să îl ramburseze, parțial sau integral, producătorilor care intră în categoriile prioritare stabilite de către statul membru pe baza unor criterii obiective și în termene care urmează să fie fixate în conformitate cu procedura prevăzută la articolul 23 alineatul (2) sau care se confruntă cu o situație excepțională rezultând dintr‑o dispoziție națională care nu are nicio legătură cu prezentul sistem.

(2)   În cazul în care se stabilește că nu este datorată nicio prelevare, avansurile din contribuție eventual percepute de către cumpărător sau de către statul membru se rambursează la sfârșitul următoarei perioade de douăsprezece luni cel târziu.

(3)   În cazul în care cumpărătorul nu a respectat obligația de a colecta contribuția producătorilor la prelevare în conformitate cu articolul 11, statul membru poate percepe sumele neplătite direct de la producător, fără a aduce atingere sancțiunilor pe care le poate aplica cumpărătorului care a comis eroarea.

(4)   În cazul în care producătorul sau cumpărătorul, după caz, nu respectă termenul de plată, dobânzile de întârziere care urmează să fie fixate în conformitate cu procedura prevăzută la articolul 23 alineatul (2) se plătesc statului membru.”

Regulamentul nr. 595/2004

15

Regulamentul nr. 595/2004 enunță în considerentul (1):

„În conformitate cu [Regulamentul nr. 1788/2003], sistemul de prelevare din sectorul laptelui și al produselor lactate s‑a prelungit pentru unsprezece perioade consecutive de douăsprezece luni, începând cu 1 aprilie 2004. Este necesar să se stabilească modalități prin care să se ia în considerare noile dispoziții din regulamentul menționat anterior. Aceste modalități trebuie să integreze, de asemenea, într‑o mare măsură, dispozițiile Regulamentului [nr. 1392/2001]. [Regulamentul nr. 1392/2001] trebuie, prin urmare, abrogat.”

16

Articolul 13 din acest regulament, intitulat „Notificarea prelevării”, prevede la alineatul (1):

„În cazul livrărilor, autoritatea competentă notifică sau confirmă cumpărătorului contribuțiile la prelevarea datorată după realocarea sau nu, în conformitate cu decizia statului membru, a totalității sau a unei părți din cantitățile de referință neutilizate, fie direct producătorilor în cauză, fie, dacă este cazul, cumpărătorilor în vederea unei repartizări între producătorii în cauză.”

17

Articolul 15 din regulamentul menționat, intitulat „Termenul de plată”, prevede la alineatul (1):

„În fiecare an, înainte de 1 septembrie, cumpărătorul și, în cazul vânzărilor directe, producătorul care trebuie să achite prelevarea plătesc autorității competente suma datorată în conformitate cu normele stabilite de statul membru.”

18

Potrivit articolului 16 din Regulamentul nr. 595/2004, intitulat „Criterii de redistribuire a prelevării excedentare”:

„(1)   Dacă este cazul, statele membre stabilesc categoriile prioritare de producători prevăzuți la articolul 13 alineatul (1) litera (b) din [Regulamentul nr. 1788/2003] în funcție de unul sau mai multe criterii obiective menționate în continuare, în ordinea priorității:

(a)

recunoașterea oficială de către autoritatea competentă din statul membru a perceperii nejustificate a întregii prelevări sau a unei părți din prelevare;

(b)

situația geografică a exploatației agricole, în principal a zonelor de munte […]

(c)

densitatea maximă a șeptelului în exploatația agricolă în vederea creșterii extensive a animalelor;

(d)

procentul de depășire a cantității individuale de referință;

(e)

cantitatea de referință a producătorului.

(2)   În cazul în care suma percepută în plus, prevăzută la articolul 13 alineatul (1) din Regulamentul (CE) nr. 1788/2003, disponibilă pentru o perioadă dată, nu se utilizează în totalitate după redistribuirea efectuată în conformitate cu criteriile enunțate la alineatul (1) din prezentul articol, statul membru adoptă alte criterii obiective după consultarea Comisiei.

Redistribuirea sumelor excedentare trebuie încheiată în termen de cel mult cincisprezece luni după încheierea perioadei de douăsprezece luni în cauză.”

19

Articolul 17 din acest regulament prevede:

„Statele membre iau toate măsurile necesare pentru a asigura că prelevarea este percepută corect și este repartizată efectiv între producătorii care au contribuit la depășire.”

Regulamentul (CE) nr. 1468/2006

20

Regulamentul (CE) nr. 1468/2006 al Comisiei din 4 octombrie 2006 de modificare a Regulamentului nr. 595/2004 (JO 2006, L 274, p. 6, Ediție specială, 03/vol. 75, p. 227), care a intrat în vigoare la 12 octombrie 2006, enunță în considerentul (5):

„În conformitate cu articolul 16 alineatul (1) din Regulamentul (CE) nr. 595/2004, statele membre stabilesc categoriile prioritare de producători pentru a redistribui excedentul de prelevări pe baza unuia sau mai multor criterii obiective. Experiența a arătat că statele membre au nevoie de mai multă claritate și flexibilitate în ceea ce privește definirea categoriilor prioritare.”

21

Articolul 16 din Regulamentul nr. 595/2004, astfel cum a fost modificat prin Regulamentul nr. 1468/2006 (denumit în continuare „Regulamentul nr. 595/2004 astfel cum a fost modificat”), are următorul cuprins:

„(1)   După caz, statele membre stabilesc categoriile prioritare de producători menționate la articolul 13 alineatul (1) litera (b) din Regulamentul (CE) nr. 1788/2003, în funcție de unul sau mai multe criterii obiective menționate în continuare:

(a)

recunoașterea oficială de către autoritatea competentă din statul membru a perceperii nejustificate a întregii prelevări sau a unei părți din prelevare;

(b)

situarea geografică a exploatației agricole, în principal zonele de munte […]

(c)

densitatea maximă a șeptelului în exploatația agricolă în vederea creșterii extensive a animalelor;

(d)

depășirea cantității individuale de referință este mai mică de 5 % sau mai mică de 15000 [de kilograme] și, oricare ar fi, limita cea mai scăzută;

(e)

nivelul cantității individuale de referință este mai mic de 50 % din media națională referitoare la cantitatea individuală de referință;

(f)

alte criterii obiective adoptate de statele membre după consultarea Comisiei.

(2)   Redistribuirea prelevării excedentare trebuie să se termine în termen de cincisprezece luni de la sfârșitul respectivei perioade de douăsprezece luni.”

Dreptul italian

Decretul‑lege nr. 49/2003

22

Decreto‑legge del 28 marzo 2003, n. 49 – Riforma della normativa in tema di applicazione del prelievo supplementare nel settore del latte e dei prodotti lattiero‑caseari (Decretul‑lege nr. 49 privind reforma reglementării referitoare la aplicarea prelevării suplimentare în sectorul laptelui și al produselor lactate) din 28 martie 2003 (GURI nr. 75 din 31 martie 2003), transformat în lege, cu modificări, prin Legea nr. 119 din 30 mai 2003 (GURI nr. 124 din 30 mai 2003) (denumit în continuare „Decretul‑lege nr. 49/2003”), prevede la articolul 5 alineatele 1 și 2:

„1.   În luna următoare celei de referință, cumpărătorii transmit regiunilor și provinciilor autonome care i‑au recunoscut datele rezultate din actualizarea registrului lunar ținut potrivit articolului 14 alineatul (2) din Regulamentul nr. 1392/2001, inclusiv în cazul în care nu au ridicat lapte. Cumpărătorii rețin prelevarea suplimentară, calculată potrivit dispozițiilor articolului 1 din [Regulamentul nr. 3950/92], cu modificările ulterioare, aferentă laptelui livrat cu depășirea cantității individuale de referință alocate fiecărui producător vizat, ținând seama de variațiile intervenite în cursul perioadei. […]

2.   În termen de 30 de zile de la expirarea termenului prevăzut la alineatul 1, […] cumpărătorii efectuează plata sumelor reținute în contul curent deschis în acest scop la instituția financiară a AGEA și transmit regiunilor și provinciilor autonome copia probelor privind plățile sau garanțiile menționate la alineatul 6.”

23

Articolul 9 din Decretul‑lege nr. 49/2003, intitulat „Restituirea prelevării excedentare”, prevede:

„1.   La încheierea fiecărei perioade, AGEA:

a)

contabilizează livrările de lapte efectuate și prelevarea totală plătită de cumpărători în temeiul obligațiilor prevăzute la articolul 5;

b)

calculează prelevarea totală la nivel național pe excedentul de producție, aplicată livrărilor, datorată Uniunii Europene;

c)

calculează cuantumul prelevării excedentare.

[…]

3.   Cuantumul prevăzut la alineatul 1 litera c), din care se scade provizionul prevăzut la alineatul 2, este repartizat între producătorii titulari de cote care au plătit prelevarea, conform următoarelor criterii și în următoarea ordine:

a)

între cei în privința cărora rezultă că prelevarea aplicată a fost percepută, în tot sau în parte, în mod nejustificat sau, indiferent de situație, nu mai este datorată;

b)

între proprietarii de exploatații agricole situate în zone de munte […]

c)

între proprietarii de exploatații agricole situate în zone defavorizate […]

c‑bis) între cei cărora, în temeiul unei decizii adoptate de autoritatea sanitară competentă, li s‑a interzis deplasarea animalelor în zone afectate de boli infecțioase răspândite, timp de cel puțin 90 de zile în cursul unei perioade de comercializare, și care, pentru acest motiv, au fost constrânși să producă o cantitate mai mare […]

4.   În cazul în care restituirile menționate nu epuizează disponibilitățile cuantumului prevăzut la alineatul 3, suma rămasă este repartizată între producătorii titulari de cote care au plătit prelevarea, fiind excluși cei care au depășit cu peste 100 % cantitatea lor individuală de referință, conform următoarelor criterii și în următoarea ordine […]”

Decretul‑lege nr. 157/2004

24

În versiunea sa aplicabilă în litigiul principal, decreto‑legge del 24 giugno 2004, n. 157 – Disposizioni urgenti per l’etichettatura di alcuni prodotti agroalimentari, nonché in materia di agricoltura e pesca (Decretul‑lege nr. 157 – Măsuri urgente pentru etichetarea unor produse agroalimentare, precum și în domeniul agriculturii și al pescuitului) din 24 iunie 2004 (GURI nr. 147 din 25 iunie 2004), transformat în lege, cu modificări, prin Legea nr. 204 din 3 august 2004 (GURI nr. 186 din 10 august 2004) (denumit în continuare „Decretul‑lege nr. 157/2004”) prevede la articolul 2 alineatul 3:

„În temeiul articolului 9 din [Decretul‑lege nr. 49/2003], prelevarea excedentară plătită lunar de producătorii care și‑au îndeplinit obligațiile de plată se restituie producătorilor respectivi. La încheierea acestei operațiuni, în cazul în care rezultă că suma totală rămasă din prelevarea imputată care trebuie efectuată este mai mare decât prelevarea datorată Uniunii […] majorată cu 5 %, AGEA procedează la anularea prelevării excedentare imputate producătorilor care încă nu au efectuat plățile lunare, aplicând criteriile de prioritate prevăzute la alineatele 3 și 4 ale aceluiași articol 9, fără a aduce atingere sancțiunilor prevăzute la articolul 5 alineatul 5 din același decret‑lege.”

Litigiul principal și întrebarea preliminară

25

La 2 octombrie 2006, AGEA a adresat cumpărătorului Latte Più Srl, o societate de drept italian, o comunicare privind, pentru perioada de referință, prelevările suplimentare pe care le datorează reclamantele din litigiul principal.

26

Din această comunicare reiese că, în temeiul articolului 9 și al articolului 10 alineatele 27 și 28 din Decretul‑lege nr. 49/2003, fuseseră efectuate calcule pentru a rambursa, în beneficiul producătorilor, prelevarea excedentară aferentă livrărilor de lapte de vacă în cursul anului de producție a laptelui 2005/2006, pe baza cantităților individuale de referință, precum și a declarațiilor lunare de livrare și de plată prezentate de întreprinderile cumpărătoare. Conform comunicării menționate, producătorii care și‑au îndeplinit în întregime obligația de plată a prelevării suplimentare ar beneficia de rambursarea respectivă, pe baza declarațiilor de plată prezentate de cumpărători și după ce acestea ar fi fost verificate.

27

În anexa la comunicarea menționată la punctul 25 din prezenta hotărâre, AGEA depusese o fișă intitulată „Lista prelevărilor pentru fiecare cumpărător – Perioada 2005/2006”, care preciza, pentru fiecare producător, cuantumurile prelevărilor plătite deja și confirmate, precum și cuantumurile care urmau să fie restituite, calculate în temeiul articolului 9 alineatele 3 și 4 din Decretul‑lege nr. 49/2003. În această privință, AGEA a precizat că întreprinderea cumpărătoare era obligată să plătească sumele restituite producătorilor care au efectuat livrările și, în calitate de subrogat al producătorilor, să plătească AGEA sumele solicitate în această fișă pentru a permite AGEA să respecte obligația care revine Republicii Italiene de a restitui aceste sume Fondului european de orientare și garantare agricolă (FEOGA).

28

Printr‑o acțiune introdusă la Tribunale amministrativo regionale del Lazio – sede di Roma (Tribunalul Administrativ Regional din Lazio – sediul din Roma, Italia), reclamantele din litigiul principal au solicitat anularea acestei comunicări, susținând în special că, prin instituirea sistemului de restituire prevăzut la articolul 2 alineatul 3 din Decretul‑lege nr. 157/2004, legiuitorul italian a încălcat articolul 13 din Regulamentul nr. 1788/2003, precum și articolul 16 din Regulamentul nr. 595/2004.

29

Întrucât această acțiune a fost respinsă, reclamantele din litigiul principal au sesizat Consiglio di Stato (Consiliul de Stat, Italia), instanța de trimitere.

30

În ceea ce privește redistribuirea prelevării excedentare, această instanță arată în special că, deși legiuitorul italian a prevăzut o categorie prioritară de producători pe baza criteriului obiectiv prevăzut la articolul 9 alineatul 3 litera a) din Decretul‑lege nr. 49/2003, și anume „producători pentru care totalitatea sau o parte din prelevarea care le este aplicată a fost percepută în mod nejustificat sau nu mai este datorată”, acesta pare să fi prevăzut de asemenea, la articolul 2 alineatul 3 din Decretul‑lege nr. 157/2004, o categorie prioritară de producători care nu numai că îndeplinesc criteriul menționat, dar pentru care, în plus, prelevarea a fost plătită lunar în mod regulat.

31

Instanța de trimitere precizează în plus că, în temeiul Decretului‑lege nr. 157/2004, faza plății prelevării către AGEA, care ține de răspunderea și de acțiunea cumpărătorului, este legată de cea a restituirii către producător a prelevării percepute în mod nejustificat, în sensul că, în cadrul restituirilor, acest decret‑lege conferă un „drept” prioritar producătorilor pentru care cumpărătorul nu numai că a plătit, lunar și regulat, prelevarea către AGEA.

32

Instanța de trimitere consideră de asemenea că, spre deosebire de cadrul normativ în discuție în cauza în care s‑a pronunțat Hotărârea din 11 septembrie 2019, Caseificio Sociale San Rocco și alții (C‑46/18, EU:C:2019:706), intrarea în vigoare a Regulamentelor nr. 1788/2003 și nr. 595/2004 a declanșat obligația, iar nu simpla facultate, a cumpărătorului de a reține la sursă, în temeiul prelevării suplimentare, sumele datorate de producătorii care au efectuat livrări excedentare de lapte, ceea ce ar justifica, în prezenta cauză, formularea unei întrebări diferite și distincte de cele formulate în cauza în care s‑a pronunțat hotărârea respectivă.

33

În aceste condiții, Consiglio di Stato (Consiliul de Stat) a hotărât să suspende judecarea cauzei și să adreseze Curții următoarea întrebare preliminară:

„Într‑o situație precum cea [în discuție în litigiul principal], articolul 16 din Regulamentul [nr. 595/2004] se opune unei dispoziții naționale precum articolul 9 din Decretul‑lege nr. 49/2003 coroborat cu articolul 2 alineatul 3 din Decretul‑lege nr. 157/2004, care a prevăzut plata lunară regulată [a prelevării] din partea cumpărătorului drept criteriu pentru identificarea categoriei prioritare [de producători] căreia [trebuie să] i se restituie prelevarea percepută în mod nejustificat?”

Procedura în fața Curții

34

Prin decizia președintelui Curții din 4 iulie 2019, procedura din prezenta cauză a fost suspendată în așteptarea deciziei prin care se va finaliza judecata în cauza C‑46/18, Caseificio Sociale San Rocco și alții.

35

În urma pronunțării Hotărârii din 11 septembrie 2019, Caseificio Sociale San Rocco și alții (C‑46/18, EU:C:2019:706), Curtea a întrebat instanța de trimitere dacă dorește să își mențină sau să își retragă cererea de decizie preliminară, iar aceasta nu a răspuns.

36

Procedura din prezenta cauză a fost reluată la 1 iulie 2020.

Cu privire la întrebarea preliminară

37

Cu titlu introductiv, trebuie amintit că, în cadrul procedurii prevăzute la articolul 267 TFUE, întemeiată pe o separare clară a funcțiilor între instanțele naționale și Curte, revine numai instanței naționale sarcina să constate și să aprecieze situația de fapt din litigiul principal, precum și să determine domeniul de aplicare exact al actelor cu putere de lege și al actelor administrative naționale (a se vedea în acest sens Hotărârea din 3 octombrie 2019, Fonds du Logement de la Région de Bruxelles‑Capitale, C‑632/18, EU:C:2019:833, punctul 48 și jurisprudența citată). Curtea este abilitată să se pronunțe numai asupra interpretării sau a validității dreptului Uniunii în raport cu situația de fapt și de drept astfel cum este descrisă de instanța de trimitere pentru a da acesteia din urmă elementele utile soluționării litigiului cu care este sesizată (Hotărârea din 17 decembrie 2020, Onofrei, C‑218/19, EU:C:2020:1034, punctul 18 și jurisprudența citată).

38

În consecință, chiar dacă guvernul italian contestă interpretarea dreptului național efectuată de instanța de trimitere, potrivit căreia articolul 2 alineatul 3 din Decretul‑lege nr. 157/2004 ar institui o categorie prioritară de producători pentru care nu doar că prelevarea ar trebui să fie percepută în mod nejustificat, astfel cum prevede articolul 9 alineatul (3) litera a) din Decretul‑lege nr. 49/2003, ci și pentru care cumpărătorul ar fi trebuit să fi perceput și plătit, lunar și regulat, prelevarea către autoritatea competentă a statului membru, este necesar să se răspundă la întrebarea adresată pornind de la premisa expusă în decizia de trimitere, potrivit căreia dreptul italian ar prevedea o asemenea categorie.

39

Prin urmare, întrebarea adresată trebuie înțeleasă în sensul că urmărește în esență să se stabilească dacă articolul 16 alineatul (1) din Regulamentul nr. 595/2004 trebuie interpretat în sensul că se opune unei reglementări naționale care are ca efect faptul că rambursarea excedentului colectat al prelevării suplimentare trebuie să fie, cu prioritate, în beneficiul producătorilor în privința cărora cumpărătorii și‑au îndeplinit obligația de plată lunară a acestei prelevări.

40

Astfel cum reiese din textul său, articolul 13 alineatul (1) litera (b) din Regulamentul nr. 1788/2003 prevede că, în cazul în care se stabilește, pentru livrările sau vânzările directe, că prelevarea este datorată și contribuția percepută de la producători este mai mare decât cuantumul datorat, statul membru poate să ramburseze excedentul producătorilor care intră în categoriile prioritare stabilite de către statul membru pe baza unor criterii obiective și în termene care urmează să fie fixate sau care se confruntă cu o situație excepțională rezultând dintr‑o dispoziție națională care nu are nicio legătură cu sistemul de prelevare suplimentară.

41

Potrivit articolului 13 alineatul (2) din Regulamentul nr. 1788/2003, în cazul în care se stabilește că nu este datorată nicio prelevare, avansurile din contribuție eventual percepute de cumpărător sau de statul membru se rambursează la sfârșitul următoarei perioade de douăsprezece luni cel târziu.

42

Modalitățile de aplicare a articolului 13 alineatul (1) litera (b) din Regulamentul nr. 1788/2003 sunt precizate la articolul 16 alineatul (1) din Regulamentul nr. 595/2004, care stabilește criteriile de redistribuire a prelevării excedentare. În conformitate cu această din urmă dispoziție, statele membre stabilesc categoriile prioritare de producători menționate la articolul 13 alineatul (1) litera (b) din Regulamentul nr. 1788/2003, în funcție de unul sau mai multe criterii obiective enumerate la articolul 16 alineatul (1) literele (a)-(e) din Regulamentul nr. 595/2004 în ordinea priorității. La articolul 16 alineatul (1) litera (a) din Regulamentul nr. 595/2004 figurează criteriul referitor la recunoașterea oficială de către autoritatea competentă din statul membru a perceperii nejustificate a întregii prelevări sau a unei părți din prelevare.

43

Articolul 16 alineatul (2) primul paragraf din Regulamentul nr. 595/2004 prevede că, în cazul în care prelevarea excedentară prevăzută la articolul 13 alineatul (1) din Regulamentul nr. 1788/2003, disponibilă pentru o perioadă dată, nu se utilizează în totalitate după redistribuirea efectuată în conformitate cu criteriile enunțate la alineatul (1) al articolului 16 din Regulamentul nr. 595/2004, statul membru adoptă alte criterii obiective, după consultarea Comisiei.

44

Rezultă astfel din însuși modul de redactare a articolului 16 din Regulamentul nr. 595/2004 că statele membre nu pot prevedea criterii suplimentare pe lângă cele definite la articolul 16 alineatul (1) din acest regulament decât în cazul în care redistribuirea efectuată în conformitate cu aceste criterii nu a epuizat excedentul despre care se face vorbire la articolul 13 alineatul (1) din Regulamentul nr. 1788/2003.

45

O asemenea interpretare este confirmată de contextul normativ în care se încadrează articolul 16 din Regulamentul nr. 595/2004.

46

Astfel, în primul rând, acest articol 16 stabilește modalitățile de aplicare a articolului 13 alineatul (1) litera (b) din Regulamentul nr. 1788/2003. Or, din această din urmă dispoziție rezultă că, în cazul în care statele membre dispun de posibilitatea de a rambursa sau nu excedentul, rambursarea, dacă decid în acest sens, este efectuată de la producătorii care intră în categoriile prioritare stabilite de statul membru pe baza criteriilor obiective care urmează să fie stabilite în conformitate cu procedura desemnată în acest regulament sau care se confruntă cu o situație excepțională care rezultă dintr‑o dispoziție națională care nu are nicio legătură cu sistemul prelevării suplimentare. Rezultă că marja de apreciere rezervată statului membru pentru determinarea categoriilor prioritare este limitată prin criteriile stabilite în Regulamentul nr. 595/2004.

47

În al doilea rând, reiese din considerentul (1) al Regulamentului nr. 595/2004 că dispozițiile acestuia integrează în mare măsură dispozițiile Regulamentului nr. 1392/2001. Textul articolului 16 alineatul (1) și alineatul (2) primul paragraf din Regulamentul nr. 595/2004 este analog celui al articolului 9 alineatele (1) și (2) din Regulamentul nr. 1392/2001.

48

Or, Curtea a statuat că criteriile prevăzute la articolul 9 alineatul (1) din Regulamentul nr. 1392/2001 erau exhaustive și că statele membre nu puteau adăuga criterii suplimentare decât în cazul în care aplicarea acestor criterii, în ordinea priorității, nu epuiza finanțarea disponibilă pentru o anumită perioadă (Hotărârea din 11 septembrie 2019, Caseificio Sociale San Rocco și alții, C‑46/18, EU:C:2019:706, punctul 38).

49

În al treilea rând, astfel cum reiese din considerentul (5) al Regulamentului nr. 1468/2006, acest regulament a modificat articolul 16 alineatul (1) din Regulamentul nr. 595/2004 pentru a satisface nevoia statelor membre de mai multă claritate și flexibilitate în stabilirea categoriilor prioritare. Alineatul (1) al articolului 16 din Regulamentul nr. 595/2004 astfel cum a fost modificat nu mai prevede că criteriile obiective care sunt reluate în această dispoziție se aplică în ordinea priorității și prevede, la litera (f), posibilitatea statelor membre de a adopta alte criterii obiective după consultarea Comisiei. Numai această dispoziție, intrată în vigoare ulterior adoptării comunicării în discuție în litigiul principal, astfel cum este menționată la punctul 25 din prezenta hotărâre, a eliminat condiția potrivit căreia statele membre nu puteau adăuga criterii suplimentare la cele prevăzute la articolul 16 alineatul (1) din Regulamentul nr. 595/2004 decât în cazul în care aplicarea acestor din urmă criterii, în ordinea priorității, nu epuiza finanțarea disponibilă pentru o anumită perioadă.

50

Prin urmare, este necesar să se considere că criteriile prevăzute la articolul 16 alineatul (1) din Regulamentul nr. 595/2004, în versiunea sa în vigoare în perioada de referință, sunt exhaustive și că statele membre nu puteau adăuga criterii suplimentare decât în cazul în care aplicarea acestor criterii, în ordinea priorității, nu epuiza finanțarea disponibilă pentru o anumită perioadă.

51

Or, articolul 16 alineatul (1) din Regulamentul nr. 595/2004 nu menționează drept criteriu de redistribuire a prelevării excedentare apartenența la categoria producătorilor de lapte pentru care cumpărătorii de lapte și‑au îndeplinit obligația de plată lunară regulată a prelevării suplimentare către autoritatea competentă din statul membru.

52

În consecință, având în vedere ansamblul considerațiilor care precedă, trebuie să se răspundă la întrebarea adresată că articolul 16 alineatul (1) din Regulamentul nr. 595/2004 trebuie interpretat în sensul că se opune unei reglementări naționale care are ca efect faptul că rambursarea excedentului colectat al prelevării suplimentare trebuie să fie, cu prioritate, în beneficiul producătorilor în privința cărora cumpărătorii și‑au îndeplinit obligația de plată lunară a acestei prelevări.

Cu privire la cheltuielile de judecată

53

Întrucât, în privința părților din litigiul principal, procedura are caracterul unui incident survenit la instanța de trimitere, este de competența acesteia să se pronunțe cu privire la cheltuielile de judecată. Cheltuielile efectuate pentru a prezenta observații Curții, altele decât cele ale părților menționate, nu pot face obiectul unei rambursări.

 

Pentru aceste motive, Curtea (Camera a doua) declară:

 

Articolul 16 alineatul (1) din Regulamentul (CE) nr. 595/2004 al Comisiei din 30 martie 2004 de stabilire a normelor de aplicare a Regulamentului (CE) nr. 1788/2003 al Consiliului de stabilire a unei prelevări în sectorul laptelui și al produselor lactate trebuie interpretat în sensul că se opune unei reglementări naționale care are ca efect faptul că rambursarea excedentului colectat al prelevării suplimentare trebuie să fie, cu prioritate, în beneficiul producătorilor în privința cărora cumpărătorii și‑au îndeplinit obligația de plată lunară a acestei prelevări.

 

Semnături


( *1 ) Limba de procedură: italiana.