HOTĂRÂREA CURȚII (Camera întâi)

27 iunie 2024 ( *1 )

Cuprins

	I. Cadrul juridic
	II. Istoricul litigiului
	A. Perindoprilul produs de Servier
	B. Perindoprilul produs de Krka
	C. Litigiile referitoare la perindopril
	1. Deciziile OEB
	2. Deciziile instanțelor naționale
	D. Acordurile Krka
	III. Decizia în litigiu
	IV. Procedura în fața Tribunalului și hotărârea atacată
	V. Procedura în fața Curții și concluziile părților
	VI. Cu privire la cererea de redeschidere a fazei orale a procedurii
	VII. Cu privire la recurs
	A. Cu privire la primele șase motive, referitoare la existența unei restrângeri a concurenței prin obiect, în sensul articolului 101 alineatul (1) TFUE
	1. Punctele relevante din decizia în litigiu și din hotărârea atacată
	a) Decizia în litigiu
	b) Hotărârea atacată
	2. Cu privire la admisibilitatea primelor șase motive
	3. Considerații introductive privind examinarea pe fond a primelor șase motive
	4. Cu privire la primul motiv
	a) Cu privire la caracterul operant al primului motiv
	1) Argumentația părților
	2) Aprecierea Curții
	b) Cu privire la primele trei aspecte
	1) Argumentația părților
	2) Aprecierea Curții
	c) Cu privire la al patrulea și la al șaselea aspect
	1) Argumentația părților
	2) Aprecierea Curții
	i) Cu privire la decizia High Court din 3 octombrie 2006
	ii) Cu privire la decizia OEB din 27 iulie 2006
	d) Cu privire la al cincilea aspect
	1) Argumentația părților
	2) Aprecierea Curții
	e) Concluzie cu privire la primul motiv
	5. Cu privire la al doilea motiv
	a) Cu privire la al doilea aspect
	1) Argumentația părților
	2) Aprecierea Curții
	b) Cu privire la primul, la al treilea și la al patrulea aspect
	1) Argumentația părților
	2) Aprecierea Curții
	c) Cu privire la aspectele al cincilea-al optulea
	1) Argumentația părților
	2) Aprecierea Curții
	6. Cu privire la al treilea motiv
	a) Cu privire la primul aspect
	1) Argumentația părților
	2) Aprecierea Curții
	b) Cu privire la al doilea aspect
	1) Argumentația părților
	2) Aprecierea Curții
	c) Cu privire la al treilea aspect
	1) Argumentația părților
	2) Aprecierea Curții
	d) Cu privire la al patrulea aspect
	1) Argumentația părților
	2) Aprecierea Curții
	e) Cu privire la al cincilea aspect
	1) Argumentația părților
	2) Aprecierea Curții
	f) Cu privire la al șaselea aspect
	1) Argumentația părților
	2) Aprecierea Curții
	7. Cu privire la al patrulea motiv
	a) Cu privire la primul aspect
	1) Argumentația părților
	2) Aprecierea Curții
	b) Cu privire la al doilea aspect
	1) Argumentația părților
	2) Aprecierea Curții
	c) Cu privire la al treilea aspect
	1) Argumentația părților
	2) Aprecierea Curții
	d) Cu privire la al patrulea aspect
	1) Argumentația părților
	2) Aprecierea Curții
	8. Cu privire la al cincilea motiv
	a) Argumentația părților
	b) Aprecierea Curții
	9. Concluzie intermediară cu privire la primele cinci motive
	10. Cu privire la al șaselea motiv
	a) Argumentația părților
	b) Aprecierea Curții
	B. Cu privire la al șaptelea motiv, referitor la existența unei restrângeri a concurenței prin efect, în sensul articolului 101 alineatul (1) TFUE
	1. Punctele relevante din decizia în litigiu și din hotărârea atacată
	a) Decizia în litigiu
	b) Hotărârea atacată
	2. Argumentația părților
	3. Aprecierea Curții
	C. Cu privire la motivele al optulea‑al unsprezecelea, referitoare la încălcarea articolului 102 TFUE
	1. Punctele relevante din decizia în litigiu și din hotărârea atacată
	a) Decizia în litigiu
	b) Hotărârea atacată
	2. Cu privire la al optulea motiv
	a) Argumentația părților
	b) Aprecierea Curții
	3. Cu privire la al nouălea și la al zecelea motiv
	4. Cu privire la al unsprezecelea motiv
	a) Argumentația părților
	b) Aprecierea Curții
	D. Concluzie cu privire la recurs
	VIII. Cu privire la consecințele anulării hotărârii atacate
	IX. Cu privire la acțiunea în fața Tribunalului
	A. Cu privire la primul aspect al celui de al nouălea motiv al acțiunii în primă instanță
	1. Argumentația părților
	2. Aprecierea Curții
	a) Cu privire la concurența potențială exercitată de Krka asupra Servier
	b) Cu privire la existența unui acord de împărțire a pieței
	B. Cu privire la al zecelea motiv al acțiunii în primă instanță
	1. Argumentația părților
	2. Aprecierea Curții
	Cu privire la cheltuielile de judecată

„Recurs – Concurență – Produse farmaceutice – Piața perindoprilului – Articolul 101 TFUE – Înțelegeri – Împărțire a pieței – Concurență potențială – Restrângere a concurenței prin obiect – Strategie privind întârzierea intrării pe piață a versiunilor generice ale perindoprilului – Acord de soluționare amiabilă a litigiilor în materie de brevete – Acord de licență de brevet – Acord de cesiune și de licență de tehnologie – Articolul 102 TFUE – Piața relevantă – Abuz de poziție dominantă”

În cauza C‑176/19 P,

având ca obiect un recurs formulat în temeiul articolului 56 din Statutul Curții de Justiție a Uniunii Europene, introdus la 22 februarie 2019,

Comisia Europeană, reprezentată inițial de F. Castilla Contreras, B. Mongin, J. Norris și C. Vollrath, ulterior de F. Castilla Contreras, F. Castillo de la Torre, B. Mongin, J. Norris și C. Vollrath și în final de F. Castilla Contreras, F. Castillo de la Torre, J. Norris și C. Vollrath, în calitate de agenți,

recurentă,

susținută de:

Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord, reprezentat inițial de D. Guðmundsdóttir, în calitate de agent, asistată de J. Holmes, KC, ulterior de L. Baxter, D. Guðmundsdóttir, F. Shibli și J. Simpson, în calitate de agenți, asistați de J. Holmes, KC, și P. Woolfe, barrister, și în final de S. Fuller, în calitate de agent, asistat de J. Holmes, KC, și P. Woolfe, barrister,

intervenient în recurs,

celelalte părți din procedură fiind:

Servier SAS, cu sediul în Suresnes (Franța),

Servier Laboratories Ltd, cu sediul în Stoke Poges (Regatul Unit),

Les Laboratoires Servier SAS, cu sediul în Suresnes,

reprezentate de O. de Juvigny, J. Jourdan, T. Reymond și A. Robert, avocats, J. Killick, advocaat, și M. I. F. Utges Manley, solicitor,

reclamante în primă instanță,

European Federation of Pharmaceutical Industries and Associations (EFPIA), cu sediul în Geneva (Elveția), reprezentată de F. Carlin, avocate, și N. Niejahr, Rechtsanwältin,

intervenientă în primă instanță,

CURTEA (Camera întâi),

compusă din domnul A. Arabadjiev (raportor), președinte de cameră, domnul K. Lenaerts, președintele Curții, îndeplinind funcția de judecător al Camerei întâi, domnii P. G. Xuereb și A. Kumin și doamna I. Ziemele, judecători,

avocat general: doamna J. Kokott,

grefieri: domnul M. Longar, administrator, și doamna R. Șereș, administratoare,

având în vedere procedura scrisă și în urma ședinței din 20 și 21 octombrie 2021,

după ascultarea concluziilor avocatei generale în ședința din 14 iulie 2022,

pronunță prezenta

Hotărâre

Prin recursul formulat, Comisia Europeană solicită anularea în parte a Hotărârii Tribunalului Uniunii Europene din 12 decembrie 2018, Servier și alții/Comisia (T‑691/14, denumită în continuare „hotărârea atacată”, EU:T:2018:922), prin care acesta a anulat articolul 4 în măsura în care constată participarea Servier SAS și a Laboratoires Servier SAS la acordurile prevăzute la acest articol, articolul 6, articolul 7 alineatul (4) litera (b) și articolul 7 alineatul (6) din Decizia C(2014) 4955 final a Comisiei din 9 iulie 2014 privind o procedură inițiată în temeiul articolului 101 [TFUE] și al articolului 102 [TFUE] [cazul AT/39612] – Perindopril (Servier)] (denumită în continuare „decizia în litigiu”).

I. Cadrul juridic

Punctele 13-15, 17 și 24 din Comunicarea Comisiei privind definirea pieței relevante în sensul dreptului comunitar al concurenței (JO 1997, C 372, p. 5, Ediție specială, 08/vol. 3, p. 60) au următorul cuprins:

„Constrângerile concurențiale

13.

Întreprinderile se confruntă cu trei mari surse de constrângeri concurențiale: substituibilitatea la nivelul cererii, substituibilitatea la nivelul ofertei și concurența potențială. Din punct de vedere economic, pentru definirea pieței relevante, substituția la nivelul cererii reprezintă forța disciplinară cea mai imediată și mai eficace care acționează asupra furnizorilor unui anumit produs, în special în ceea ce privește deciziile acestora în materie de prețuri. O întreprindere sau un grup de întreprinderi nu pot avea un impact semnificativ asupra condițiilor de vânzare existente, de exemplu asupra prețurilor, atunci când clienții sunt în măsură să se orienteze fără dificultate spre produse substituibile sau spre furnizori situați în altă parte. În principal, exercițiul de definire a pieței constă în identificarea surselor alternative reale de aprovizionare la care clienții întreprinderilor în cauză pot apela, atât sub aspectul produselor/serviciilor propuse de ceilalți furnizori, cât și sub cel al localizării geografice a acestora.

14.

Constrângerile concurențiale care decurg din substituibilitatea la nivelul ofertei, altele decât cele descrise la punctele 20 și 23, și din concurența potențială sunt, în general, mai puțin imediate și reclamă întotdeauna analiza unor factori suplimentari. În consecință, astfel de constrângeri sunt luate în considerare în etapa de evaluare din cadrul analizei concurențiale.

Substituția la nivelul cererii

15.

Analizarea substituției la nivelul cererii atrage după sine o determinare a gamei de produse considerate de consumator substituibile. Un mod de a realiza această determinare este un experiment speculativ, care presupune o variație ipotetică mică, dar durabilă, a prețurilor relative și care evaluează reacțiile probabile ale clienților la respectiva creștere a prețurilor. Exercițiul de definire a pieței se axează pe prețuri din motive operaționale și practice și, mai precis, pe substituția la nivelul cererii care ar putea fi cauzată de variații mici, dar durabile, ale prețurilor relative. Conceptul în cauză poate oferi indicații clare în ceea ce privește elemente pertinente pentru definirea piețelor.

[…]

17.

Întrebarea care se pune este dacă clienții părților s‑ar orienta spre produse substituibile ușor accesibile sau spre furnizori situați într‑o zonă diferită, în cazul unei creșteri mici (de la 5 % la 10 %), dar permanente, a prețurilor relative pentru produsele respective din zona în cauză. În cazul în care substituibilitatea este suficientă pentru a face neprofitabilă mărirea prețurilor din cauza scăderii vânzărilor, produse substituibile și zone suplimentare se includ în piața relevantă. Se procedează astfel până când produsele și zonele geografice în cauză vor fi de așa natură încât creșterile mici, dar permanente, ale prețurilor relative ar deveni profitabile. […]

[…]

Concurența potențială

24.

Concurența potențială, a treia sursă de constrângere concurențială, nu este luată în considerare la definirea piețelor, întrucât condițiile în care concurența potențială reprezintă efectiv o constrângere concurențială depind de analiza factorilor și împrejurărilor specifice referitoare la condițiile de intrare. Dacă este cazul, această analiză va fi realizată doar într‑o etapă ulterioară, în general atunci când poziția întreprinderilor în cauză pe piața relevantă a fost deja determinată și când această poziție ridică probleme de concurență.”

II. Istoricul litigiului

3	Istoricul litigiului, astfel cum reiese în special din cuprinsul punctelor 1-73 din hotărârea atacată, poate fi rezumat după cum urmează.

Servier SAS este societatea‑mamă a grupului farmaceutic Servier, care cuprinde Les Laboratoires Servier SAS și Servier Laboratories Ltd (denumite în continuare, individual sau împreună, „Servier”). Societatea Les Laboratoires Servier este specializată în dezvoltarea de medicamente originale, iar filiala sa Biogaran SAS în dezvoltarea medicamentelor generice.

A. Perindoprilul produs de Servier

Servier a pus la punct perindoprilul, medicament destinat în principal combaterii hipertensiunii și insuficienței cardiace. Acest medicament face parte dintre inhibitorii enzimei de conversie a angiotensinei (denumite în continuare „medicamentele IEC”). Cele 16 medicamente IEC care existau la momentul faptelor erau clasificate atât la al treilea nivel al Sistemului Organizației Mondiale a Sănătății (OMS) de clasificare anatomic, terapeutic și chimic (ATC) a medicamentelor, care corespunde indicațiilor terapeutice, cât și la al patrulea nivel al acestui sistem de clasificare, corespunzător modului de acțiune, în cadrul aceluiași grup, intitulat „inhibitori doar ai [enzimei de conversie a angiotensinei]”. Principiul activ al perindoprilului se prezintă sub forma unei sări. Sarea utilizată inițial era erbumina.

Brevetul EP0049658 privind principiul activ al perindoprilului a fost depus de o societate a grupului Servier la Oficiul European de Brevete (OEB) la 29 septembrie 1981. Acest brevet trebuia să expire la 29 septembrie 2001, însă protecția sa a fost extinsă în mai multe state membre, în special în Regatul Unit, până la 22 iunie 2003. În Franța, protecția brevetului menționat a fost extinsă până la 22 martie 2005, iar în Italia, până la 13 februarie 2009.

7	La 16 septembrie 1988, Servier a depus la OEB mai multe brevete privind procedeele de fabricare a principiului activ al perindoprilului, care expirau la 16 septembrie 2008, și anume brevetele EP0308339, EP0308340 (denumit în continuare „brevetul 340”), EP0308341 și EP0309324.

8	La 6 iulie 2001, Servier a depus la OEB brevetul EP1296947 (denumit în continuare „brevetul 947”) privind forma cristalină alfa a perindoprilului erbumină și procedeul de fabricare a acesteia, care a fost eliberat de OEB la 4 februarie 2004.

În plus, la 6 iulie 2001, Servier a depus cereri de brevete naționale în mai multe state membre înainte ca acestea să fie părți la Convenția privind eliberarea brevetelor europene, semnată la München la 5 octombrie 1973 și intrată în vigoare la 7 octombrie 1977. De exemplu, Servier a depus cereri de brevete care corespund brevetului 947 în Bulgaria (BG 107532), în Republica Cehă (PV2003-357), în Estonia (P200300001), în Ungaria (HU225340), în Polonia (P348492) și în Slovacia (PP0149-2003). Aceste brevete au fost eliberate la 16 mai 2006 în Bulgaria, la 17 august 2006 în Ungaria, la 23 ianuarie 2007 în Republica Cehă, la 23 aprilie 2007 în Slovacia și la 24 martie 2010 în Polonia.

B. Perindoprilul produs de Krka

Începând cu anul 2003, KRKA tovarna zdravil d.d. (denumită în continuare „Krka”), o societate cu sediul în Slovenia care produce medicamente generice, a început să dezvolte medicamente pe baza principiului activ perindopril compus din forma cristalină alfa a erbuminei, vizată de brevetul 947 (denumit în continuare „perindoprilul produs de Krka”). În cursul anilor 2005 și 2006, ea a obținut mai multe autorizații de introducere pe piață și a început să comercializeze acest medicament în mai multe state membre în Europa Centrală și de Est, în special în Ungaria și în Polonia. În perioada menționată, ea a pregătit deopotrivă introducerea pe piață a acestui medicament în alte state membre, în special în Franța, în Țările de Jos și în Regatul Unit.

C. Litigiile referitoare la perindopril

11	În perioada 2003-2009, între Servier și producători care se pregăteau să comercializeze o versiune generică a perindoprilului au existat mai multe litigii.

1. Deciziile OEB

În cursul anului 2004, zece producători de medicamente generice, printre care Niche Generics Ltd (denumită în continuare „Niche”), Krka, Lupin Ltd și Norton Healthcare Ltd, filială a Ivax Europe, care a fuzionat ulterior cu Teva Pharmaceutical Industries Ltd, societate‑mamă a grupului Teva, specializată în fabricarea de medicamente generice, au formulat opoziție la OEB împotriva brevetului 947 pentru a obține revocarea acestuia, invocând motive întemeiate pe lipsa noutății și a unei activități inovatoare, precum și pe caracterul insuficient al expunerii invenției.

La 27 iulie 2006, divizia de opoziție a OEB a confirmat validitatea brevetului 947 (în continuare „decizia OEB din 27 iulie 2006”). Această decizie a fost contestată în fața camerei de recurs tehnic a OEB. După ce a încheiat cu Servier un acord de soluționare amiabilă, Niche s‑a desistat de procedura de opoziție la 9 februarie 2005. Krka și Lupin s‑au desistat de procedura în fața camerei de recurs tehnic a OEB la 11 ianuarie 2007 și, respectiv, la 5 februarie 2007.

14	Prin decizia din 6 mai 2009, camera de recurs tehnic a OEB a anulat decizia OEB din 27 iulie 2006 și a revocat brevetul 947. Cererea de revizuire depusă de Servier împotriva acestei decizii a camerei de recurs tehnic a fost respinsă la 19 martie 2010.

2. Deciziile instanțelor naționale

Validitatea brevetului 947 a fost contestată în fața unor instanțe naționale de către producătorii de medicamente generice, iar împotriva acestor producători Servier a introdus acțiuni în contrafacere, precum și cereri de somații provizorii. Cea mai mare parte a acestor proceduri au fost încheiate înainte ca instanțele sesizate să se fi putut pronunța în mod definitiv cu privire la validitatea brevetului 947, din cauza acordurilor de soluționare amiabilă încheiate de Servier între anii 2005 și 2007 cu Niche, cu Matrix Laboratories Ltd (denumită în continuare „Matrix”), cu Teva, cu Krka și cu Lupin.

În Regatul Unit, doar litigiul dintre Servier și Apotex Inc. a condus la constatarea pe cale judiciară a lipsei de validitate a brevetului 947. Astfel, la 1 august 2006, Servier a sesizat High Court of Justice (England Wales), Chancery Division (patents court) [Înalta Curte de Justiție (Anglia și Țara Galilor), Secția Chancery (Camera de brevete), Regatul Unit], cu o acțiune în contrafacerea brevetului 947 împotriva Apotex, care începuse să comercializeze o versiune generică a perindoprilului pe piața Regatului Unit. La 8 august 2006, Servier a obținut pronunțarea unei somații provizorii împotriva Apotex. La 6 iulie 2007, în urma unei cereri reconvenționale a Apotex, această somație provizorie a fost retrasă, iar brevetul 947 a fost declarat lipsit de validitate, permițând astfel întreprinderii respective să introducă pe piață în Regatul Unit o versiune generică a perindoprilului. La 9 mai 2008, decizia de declarare a lipsei de validitate a brevetului 947 a fost confirmată în apel.

În Țările de Jos, la 13 noiembrie 2007, Katwijk Farma BV, o filială a Apotex, a sesizat o instanță din acest stat membru cu o cerere de declarare a lipsei de validitate a brevetului 947. Servier a sesizat această instanță cu o cerere de somație provizorie, care a fost respinsă la 30 ianuarie 2008. Printr‑o decizie din 11 iunie 2008, într‑o procedură inițiată de Pharmachemie BV, o societate din grupul Teva, instanța menționată a declarat lipsa de validitate a brevetului 947 pentru Țările de Jos. În urma acestei decizii, Servier și Katwijk Farma s‑au desistat de cererile lor.

18	Pe de altă parte, mai multe litigii între Servier și Krka cu privire la perindopril au fost deduse judecății instanțelor naționale.

19	În Ungaria, la 30 mai 2006, Servier a introdus o cerere de somație provizorie având ca obiect interzicerea comercializării perindoprilului produs de Krka ca urmare a încălcării brevetului 947. Această cerere a fost respinsă în luna septembrie 2006.

În Regatul Unit, la 28 iulie 2006, Servier a sesizat High Court of Justice (England & Wales), Chancery Division (patents court) [Înalta Curte de Justiție (Anglia și Țara Galilor), Secția Chancery (Camera de brevete)], cu o acțiune în contrafacerea brevetului 340 împotriva Krka. La 2 august 2006, Servier a sesizat această instanță cu o acțiune în contrafacerea brevetului 947 și cu o cerere de somație provizorie împotriva Krka. La 1 septembrie 2006, Krka a introdus o primă cerere reconvențională având ca obiect declararea lipsei de validitate a brevetului 947, cerere căreia îi era asociată o cerere de procedură sumară (motion of summary judgment), iar la 8 septembrie 2006 o a doua cerere reconvențională având ca obiect declararea lipsei de validitate a brevetului 340. La 3 octombrie 2006, instanța menționată a admis cererea de somație provizorie formulată de Servier și a respins cererea de procedură sumară introdusă de Krka la 1 septembrie 2006 (în continuare „decizia High Court din 3 octombrie 2006”). La 1 decembrie 2006, procedura s‑a finalizat în urma acordului de soluționare amiabilă intervenit între părți, iar această somație provizorie a fost retrasă.

D. Acordurile Krka

Servier și Krka au încheiat trei acorduri (denumite în continuare „acordurile Krka”). La 27 octombrie 2006, acestea au încheiat un acord de soluționare amiabilă (denumit în continuare „acordul de soluționare amiabilă Krka”) și un acord de licență, care a fost completat printr‑un act adițional la 2 noiembrie 2006 (în continuare, „acordul de licență Krka” și, împreună, „acordurile de soluționare amiabilă și de licență Krka”). În plus, Servier și Krka au încheiat la 5 ianuarie 2007 un acord de cesiune și de licență (denumit în continuare „acordul de cesiune și de licență Krka”).

Acordul de soluționare amiabilă Krka viza brevetul 947, precum și brevetele naționale echivalente. Prin acest acord, al cărui termen era stabilit la expirarea sau la revocarea brevetului 947 sau a brevetului 340, Krka se angaja să renunțe la orice pretenție împotriva brevetului 947 la nivel mondial, precum și împotriva brevetului 340 în Regatul Unit și să nu conteste niciunul dintre aceste două brevete în viitor la nivel mondial. În plus, Krka și filialele sale nu erau autorizate să lanseze sau să comercializeze fără o autorizare expresă din partea Servier o versiune generică a perindoprilului care încălca brevetul 947 pe perioada validității acestuia din urmă și în țările în care era încă valabil. Mai mult, Krka nu putea furniza niciunui terț fără o autorizare expresă din partea Servier o versiune generică a perindoprilului care încalcă brevetul 947. Drept contraprestație, Servier era obligată să se desisteze de acțiunile sale împotriva Krka, întemeiate pe contrafacerea brevetelor 947 și 340, inclusiv de cererile sale de somație provizorie, în curs de judecată la nivel mondial.

În temeiul acordului de licență Krka, a cărui durată corespundea celei a validității brevetului 947, Servier a acordat Krka o licență exclusivă și irevocabilă cu privire la acest brevet pentru utilizarea, fabricarea, vânzarea, propunerea spre vânzare, promovarea și importul propriilor produse care conțin forma cristalină alfa a erbuminei în Republica Cehă, Letonia, Lituania, Ungaria, Polonia, Slovenia și Slovacia (denumite în continuare „piețele principale ale Krka”). Drept contraprestație, Krka era obligată, în temeiul articolului 3 din acest acord, să plătească Servier o redevență de 3 % din valoarea netă a vânzărilor sale pe toate aceste teritorii. În aceleași state, Servier era autorizată să utilizeze în mod direct sau indirect, cu alte cuvinte, pentru una dintre filialele sale sau pentru un singur terț pentru fiecare țară, brevetul 947.

În temeiul acordului de cesiune și de licență Krka, Krka a transferat două cereri de brevete către Servier, una cu privire la un procedeu de sinteză a perindoprilului (WO 2005 113500), iar cealaltă cu privire la prepararea formulelor de perindopril (WO 2005 094793). Tehnologia protejată prin aceste cereri de brevete era utilizată pentru producția de perindopril a Krka. Aceasta din urmă s‑a angajat să nu conteste validitatea brevetelor care ar fi eliberate pe baza cererilor menționate. Drept contraprestație pentru această cesiune, Servier a plătit Krka suma de 30 de milioane de euro.

În plus, prin acest acord, Servier a transferat de asemenea Krka o licență neexclusivă, irevocabilă, necesionabilă și scutită de taxe, fără dreptul de a acorda sublicențe (în afara filialelor sale) cu privire la cererile sau la brevetele rezultate, licența respectivă nefiind limitată în timp, în spațiu sau în utilizările aferente ei.

III. Decizia în litigiu

26	La 9 iulie 2014, Comisia a adoptat decizia în litigiu.

La articolele 1-5 din această decizie, Comisia a constatat că Servier a încălcat articolul 101 TFUE prin participarea la acordurile Niche, Matrix, Teva, Krka și Lupin. În special, la articolul 4 din decizia menționată, Comisia a subliniat că acordurile Krka au constituit o încălcare unică și continuă ce acoperea toate statele care erau membre ale Uniunii Europene la data faptelor, cu excepția celor care constituiau piețele principale ale Krka, că această încălcare a început la 27 octombrie 2006, cu excepția Bulgariei și a României, unde a început la 1 ianuarie 2007, a Maltei, unde a început la 1 martie 2007, și a Italiei, unde a început la 13 februarie 2009, și că încălcarea menționată a încetat la 6 mai 2009, cu excepția Regatului Unit, unde a încetat la 6 iulie 2007, și a Țărilor de Jos, unde a încetat la 12 decembrie 2007.

28	La articolul 7 alineatele (1)-(5) din decizia în litigiu, Comisia a aplicat Servier, pentru încălcările articolului 101 TFUE, amenzi în cuantum total de 289727200 de euro, din care 37661800 de euro pentru participarea sa la acordurile Krka.

Pe de altă parte, la articolul 6 din decizia în litigiu, Comisia a arătat că Servier a încălcat articolul 102 TFUE prin faptul că a elaborat și a pus în aplicare, printr‑o achiziție de tehnologie și prin cinci acorduri amiabile, o strategie de excludere care acoperea piața perindoprilului și a tehnologiei privind principiul activ al acestui medicament în Franța, Țările de Jos, Polonia și Regatul Unit.

30	La articolul 7 alineatul (6) din decizia în litigiu, Comisia a aplicat Servier, pentru încălcarea articolului 102 TFUE, o amendă în cuantum de 41270000 de euro.

IV. Procedura în fața Tribunalului și hotărârea atacată

31	Prin înscrisul depus la grefa Tribunalului la 21 septembrie 2014, Servier a introdus o acțiune având ca obiect, cu titlu principal, anularea deciziei în litigiu și, cu titlu subsidiar, reducerea cuantumului amenzii care îi fusese aplicată prin această decizie.

Prin înscrisul introdus la 2 februarie 2015, European Federation of Pharmaceutical Industries and Associations (EFPIA) a formulat o cerere de intervenție în procedură în susținerea concluziilor Servier. Această cerere a fost admisă prin Ordonanța președintelui Camerei a doua a Tribunalului din 14 octombrie 2015.

În acțiunea sa în primă instanță, Servier a invocat șaptesprezece motive în susținerea concluziilor sale privind anularea deciziei în litigiu. Șapte dintre aceste motive sunt relevante pentru prezentul recurs, și anume motivele al patrulea, al nouălea și al zecelea, referitoare la încălcarea articolului 101 TFUE ca urmare a participării acestei întreprinderi la acordurile Krka, precum și motivele al paisprezecelea‑al șaptesprezecelea, care privesc încălcarea articolului 102 TFUE.

Tribunalul a admis motivele îndreptate împotriva calificării acordurilor Krka drept încălcare a articolului 101 alineatul (1) TFUE. Acesta a considerat în esență că Comisia nu dovedise existența unei restrângeri a concurenței prin obiect și nici existența unei restrângeri a concurenței prin efect. În consecință, Tribunalul a anulat articolul 4 din decizia în litigiu, prin care se constată o încălcare a articolului 101 TFUE săvârșită de Servier din cauza participării sale la acordurile Krka, și articolul 7 alineatul (4) litera (b) din această decizie, prin care se aplică Servier o amendă pentru această încălcare.

Tribunalul a admis de asemenea motivele îndreptate împotriva definirii pieței perindoprilului și a constatării unui abuz de poziție dominantă al Servier pe această piață, precum și pe cea a tehnologiei privind principiul activ al perindoprilului. Acesta a considerat în esență că definirea pieței perindoprilului era afectată de erori de apreciere de natură să vicieze constatările din decizia în litigiu referitoare la poziția dominantă a Servier pe piețele relevante. În consecință, Tribunalul a anulat articolul 6 din această decizie, prin care se constată un abuz de poziție dominantă din partea Servier, precum și articolul 7 alineatul (6) din decizia menționată, prin care se aplică Servier o amendă pentru aceeași încălcare.

36	Tribunalul a respins în rest acțiunea.

V. Procedura în fața Curții și concluziile părților

37	Prin înscrisul depus la grefa Curții la 22 februarie 2019, Comisia a introdus prezentul recurs.

38	Prin înscrisul depus la grefa Curții la 22 mai 2019, Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord a formulat o cerere de intervenție în prezenta cauză în susținerea concluziilor Comisiei. Prin decizia din 19 iunie 2019, președintele Curții a admis această cerere.

Curtea a invitat părțile să își prezinte observațiile scrise până la 4 octombrie 2021 cu privire la Hotărârea din 30 ianuarie 2020, Generics (UK) și alții (C‑307/18, EU:C:2020:52), Hotărârea din 25 martie 2021, Lundbeck/Comisia (C‑591/16 P, EU:C:2021:243), Hotărârea din 25 martie 2021, Sun Pharmaceutical Industries și Ranbaxy (UK)/Comisia (C‑586/16 P, EU:C:2021:241), Hotărârea din 25 martie 2021, Generics (UK)/Comisia (C‑588/16 P, EU:C:2021:242), Hotărârea din 25 martie 2021, Arrow Group și Arrow Generics/Comisia (C‑601/16 P, EU:C:2021:244), și Hotărârea din 25 martie 2021, Xellia Pharmaceuticals și Alpharma/Comisia (C‑611/16 P, EU:C:2021:245). Comisia, Servier, EFPIA și Regatul Unit au dat curs acestei cereri în termenul stabilit.

40	Faza orală a procedurii s‑a încheiat la 14 iulie 2022, după prezentarea concluziilor doamnei avocate generale.

Prin recursul formulat, Comisia solicită Curții:

–

anularea punctelor 1)-3) din dispozitivul hotărârii atacate, prin care se anulează (i) articolul 4 din decizia în litigiu, în măsura în care se constată participarea Servier la acordurile Krka, (ii) articolul 7 alineatul (4) litera (b) din această decizie, în care se stabilește amenda aplicată Servier pentru că a încheiat aceste acorduri, (iii) articolul 6 din decizia menționată, în care se constată o încălcare de către Servier a articolului 102 TFUE, și (iv) articolul 7 alineatul (6) din aceeași decizie, în care se stabilește cuantumul amenzii aplicate Servier în legătură cu această încălcare;

–	anularea hotărârii atacate, în măsura în care declară admisibile anexele A 286 și A 287 la cererea introductivă în primă instanță și anexa C 29 la replica în primă instanță;

–

pronunțarea în mod definitiv cu privire la cererea introductivă a Servier de anulare a deciziei în litigiu și respingerea cererii acesteia din urmă având ca obiect anularea articolului 4, a articolului 7 alineatul (4) litera (b), a articolului 6 și a articolului 7 alineatul (6) din această decizie și admiterea cererii Comisiei de declarare a inadmisibilității anexelor A 286 și A 287 la cererea introductivă în primă instanță și a anexei C 29 la replica în primă instanță și

–	obligarea Servier la plata tuturor cheltuielilor de judecată din prezentul recurs.

Servier solicită Curții:

–	respingerea recursului în totalitate;

–	obligarea Comisiei la plata cheltuielilor de judecată.

EFPIA solicită Curții:

–	respingerea recursului în totalitate;

–	obligarea Comisiei la plata cheltuielilor de judecată.

44	Regatul Unit solicită Curții admiterea concluziilor Comisiei.

VI. Cu privire la cererea de redeschidere a fazei orale a procedurii

Prin înscrisul depus la grefa Curții la 21 iulie 2022, Servier a solicitat redeschiderea fazei orale a procedurii. În susținerea acestei cereri, Servier invocă necesitatea de a asigura o dezbatere în contradictoriu suficientă cu privire la elementele‑cheie ale contextului factual al prezentei cauze, criticând totodată diverse elemente ale concluziilor doamnei avocate generale. Potrivit Servier, o asemenea redeschidere se impune dat fiind că aceste concluzii propun Curții să se pronunțe definitiv asupra litigiului, în condițiile în care anumite motive invocate în primă instanță care implică evaluări factuale complexe nu ar fi fost nici examinate, nici, a fortiori, soluționate de Tribunal.

Trebuie amintit că, potrivit articolului 83 din Regulamentul de procedură, Curtea poate oricând să dispună, după ascultarea avocatului general, redeschiderea fazei orale a procedurii, în special atunci când consideră că nu este suficient de lămurită sau atunci când o parte a invocat, după închiderea acestei faze, un fapt nou de natură să aibă o influență decisivă asupra deciziei Curții sau atunci când cauza trebuie soluționată pe baza unui argument care nu a fost pus în discuția părților.

Trebuie amintit că Statutul Curții de Justiție a Uniunii Europene și Regulamentul de procedură al Curții nu prevăd posibilitatea ca părțile să prezinte observații ca răspuns la concluziile prezentate de avocatul general. În temeiul articolului 252 al doilea paragraf TFUE, avocatul general prezintă în mod public, cu deplină imparțialitate și în deplină independență, concluzii motivate cu privire la cauzele care necesită intervenția sa. Nici concluziile acestuia, nici motivarea pe care se întemeiază avocatul general nu sunt obligatorii pentru Curte. În consecință, dezacordul unei persoane interesate față de concluziile avocatului general, oricare ar fi chestiunile pe care le examinează în cadrul acestora, nu poate constitui prin el însuși un motiv care să justifice redeschiderea fazei orale a procedurii (Hotărârea din 31 ianuarie 2023, Puig Gordi și alții, C‑158/21, EU:C:2023:57, punctele 37 și 38, precum și jurisprudența citată).

În speță, Curtea, după ascultarea avocatei generale, constată că elementele invocate de Servier nu evidențiază niciun fapt nou de natură să aibă o influență decisivă asupra deciziei pe care este chemată să o pronunțe în prezenta cauză și că această cauză nu trebuie soluționată pe baza unui argument care nu ar fi fost pus în discuția părților sau a persoanelor interesate. Întrucât Curtea dispune, la finalul fazelor scrisă și orală ale procedurii, de toate elementele necesare, ea este, așadar, suficient de lămurită pentru a se pronunța cu privire la prezentul recurs. În orice caz, trebuie amintit că, atunci când recursul este fondat, iar litigiul este în stare de judecată, în sensul articolului 61 din Statutul Curții de Justiție a Uniunii Europene, Curtea poate să îl soluționeze ea însăși în mod definitiv. Având în vedere cele de mai sus, nu este necesară admiterea cererii de redeschidere a fazei orale a procedurii.

VII. Cu privire la recurs

În susținerea recursului, Comisia invocă unsprezece motive. Prin intermediul primelor șase motive, Comisia arată că Tribunalul a săvârșit erori de drept atunci când a considerat că acordurile Krka nu constituiau o restrângere a concurenței prin obiect, în sensul articolului 101 alineatul (1) TFUE. Prin intermediul celui de al șaptelea motiv, Comisia susține că Tribunalul a săvârșit o eroare de drept atunci când a considerat că Comisia nu a stabilit că aceste acorduri constituiau o restrângere a concurenței prin efect.

Al optulea și al nouălea motiv sunt întemeiate pe erori de drept referitoare la definiția pieței medicamentului perindopril, reținută în decizia în litigiu pentru a susține existența unei încălcări a articolului 102 TFUE. Prin intermediul celui de al zecelea motiv, Comisia invocă erori de drept pe care Tribunalul le‑ar fi săvârșit atunci când a considerat admisibile anumite înscrisuri pe care Servier le anexase la cererea sa introductivă și la replica sa în primă instanță. Al unsprezecelea motiv este întemeiat pe erori de drept în aprecierea de către Tribunal a existenței unui abuz de poziție dominantă pe piața tehnologiei privind principiul activ al perindoprilului.

A. Cu privire la primele șase motive, referitoare la existența unei restrângeri a concurenței prin obiect, în sensul articolului 101 alineatul (1) TFUE

Primul motiv este întemeiat pe o încălcare a articolului 101 alineatul (1) TFUE, în măsura în care Tribunalul s‑ar fi pronunțat cu privire la existența unei restrângeri a concurenței prin obiect fără să verifice dacă Krka era un concurent potențial al Servier și fără să răspundă la argumentația invocată de Servier în această privință, pe o încălcare a limitelor controlului jurisdicțional, pe o încălcare a normelor referitoare la administrarea probelor, pe o denaturare a probelor referitoare la existența unei concurențe potențiale între Krka și Servier și pe caracterul insuficient și contradictoriu al motivării hotărârii atacate.

Al doilea motiv este întemeiat pe o încălcare a articolului 101 alineatul (1) TFUE, în măsura în care Tribunalul ar fi aplicat criterii juridice eronate pentru a aprecia existența unei restrângeri a concurenței prin obiect, pe o denaturare a probelor, precum și pe caracterul insuficient și contradictoriu al motivării hotărârii atacate.

Al treilea motiv este întemeiat pe o încălcare a articolului 101 alineatul (1) TFUE, în măsura în care Tribunalul ar fi impus ca un acord care vizează împărțirea piețelor să prevadă o alocare strictă între părți pentru a putea intra sub incidența interdicției prevăzute de această dispoziție, pe o interpretare eronată a Regulamentului (CE) nr. 772/2004 al Comisiei din 27 aprilie 2004 privind aplicarea articolului [101] alineatul (3) [TFUE] anumitor categorii de acorduri de transfer de tehnologie (JO 2004, L 123, p. 11, Ediție specială, 08/vol. 1, p. 235) și a Comunicării Comisiei intitulate „Orientări privind aplicarea articolului [101 TFUE] acordurilor de transfer de tehnologie” (JO 2004, C 101, p. 2, Ediție specială, 08/vol. 4, p. 70), precum și pe denaturarea anumitor elemente de probă.

Al patrulea motiv este întemeiat pe o încălcare a articolului 101 alineatul (1) TFUE, în măsura în care Tribunalul ar fi criticat decizia în litigiu pentru că în aceasta s‑a constatat o restrângere a concurenței prin obiect fără a se analiza intenția părților, pe o încălcare a normelor privind administrarea probelor, precum și pe o insuficiență a motivării.

Al cincilea motiv este întemeiat pe o încălcare a articolului 101 alineatul (1) TFUE, în măsura în care Tribunalul ar fi luat în considerare efectele favorabile concurenței ale acordului de licență Krka pe piețele principale ale Krka, deși în decizia în litigiu nu se constatase o încălcare pe aceste piețe.

Al șaselea motiv este întemeiat pe o încălcare a articolului 101 alineatul (1) TFUE, în măsura în care erorile de drept invocate în cadrul primelor cinci motive de recurs ar fi determinat Tribunalul să refuze recunoașterea faptului că acordul de cesiune și de licență Krka constituia o restrângere a concurenței prin obiect, precum și pe o insuficiență a motivării.

1. Punctele relevante din decizia în litigiu și din hotărârea atacată

a) Decizia în litigiu

În considerentele (1670)-(1859) ale deciziei în litigiu, Comisia a procedat la aprecierea acordurilor Krka în raport cu articolul 101 TFUE. Pentru motivele expuse în considerentele (1670)-(1812) ale acestei decizii, Comisia a considerat că acordurile respective constituiau o încălcare unică și continuă care avea ca obiect restrângerea concurenței prin împărțirea piețelor perindoprilului în Uniune între aceste două întreprinderi.

Pe de o parte, din considerentele (1701)-(1763) ale deciziei în litigiu reiese că acordurile de soluționare amiabilă și de licență Krka aveau ca obiect împărțirea și alocarea piețelor Uniunii între Servier și Krka. Acordul de licență autoriza Krka să continue sau să înceapă comercializarea unei versiuni generice a perindoprilului în cadrul unui duopol de fapt cu Servier pe piețele principale ale Krka. Această autorizare constituia contraprestația pentru angajamentul asumat de Krka, în temeiul acordului de soluționare amiabilă Krka, de a se abține să concureze cu Servier pe celelalte piețe naționale pe teritoriul Uniunii, care constituie piețele principale ale acestei întreprinderi (denumite în continuare „piețele principale ale Servier”). Prin urmare, Comisia a considerat că acordul de licență menționat constituia stimulentul oferit de Servier pentru ca Krka să accepte restricțiile convenite în acordul de soluționare amiabilă Krka.

Pe de altă parte, în considerentele (1764)-(1810) ale deciziei în litigiu, Comisia a constatat că acordul de cesiune și de licență Krka permisese consolidarea poziției concurențiale a părților, astfel cum rezulta din acordurile de soluționare amiabilă și de licență Krka, împiedicând Krka să cedeze tehnologia sa pentru fabricarea perindoprilui altor producători de medicamente generice care ar fi putut astfel să o utilizeze pentru a comercializa versiuni generice ale acestui medicament pe piețele principale ale Servier. Întrucât plata efectuată de Servier către Krka a sumei de 30 milioane de euro nu are legătură cu veniturile pe care Servier le putea realiza sau le putea aștepta din exploatarea comercială a tehnologiei cedate în aceste condiții de Krka, plata acestei sume a fost analizată de Comisie ca o împărțire a rentei rezultate din consolidarea împărțirii piețelor între Servier și Krka.

b) Hotărârea atacată

Tribunalul a prezentat, în primul rând, la punctele 255-274 din hotărârea atacată, condițiile în care inserarea în acorduri de soluționare amiabilă a litigiilor în materie de brevete a unor clauze de necontestare a brevetelor și de necomercializare a unor produse generice este anticoncurențială. Potrivit Tribunalului, o asemenea inserare este anticoncurențială dacă se întemeiază nu pe recunoașterea de către părți a validității brevetului și a caracterului contrafăcut al produselor generice în cauză, ci pe o plată inversă semnificativă și nejustificată efectuată de titularul brevetului în favoarea producătorului de medicamente generice, care îl stimulează să se supună clauzelor respective. Tribunalul a constatat, la punctul 271 din hotărârea atacată, că, în prezența unui asemenea stimulent, acordurile de această natură trebuie considerate acorduri de excludere de pe piață prin care întreprinderile care rămân le indemnizează pe cele care trebuie să se retragă.

În al doilea rând, Tribunalul a arătat, la punctele 797-810 din hotărârea atacată, că, atunci când un acord comercial obișnuit este asociat unui acord de soluționare amiabilă a unui litigiu în materie de brevete care conține clauze de necomercializare și de necontestare, un asemenea aranjament contractual trebuie calificat drept anticoncurențial în cazul în care valoarea transferată de titularul brevetului producătorului de medicamente generice în temeiul acordului comercial depășește valoarea bunului cedat de acesta din urmă în temeiul acordului respectiv. Cu alte cuvinte, un asemenea aranjament contractual trebuie calificat ca fiind anticoncurențial în cazul în care acordul comercial neobișnuit asociat acordului de soluționare amiabilă servește în realitate la mascarea unui transfer de valoare de la titularul brevetului către producătorul de medicamente generice, care nu are altă contraprestație decât angajamentul acestuia din urmă de a nu concura.

În al treilea rând, Tribunalul s‑a pronunțat, la punctele 943-1032 din hotărârea atacată, cu privire la situația specială a asocierii unui acord de soluționare amiabilă și a unui acord de licență precum cea rezultată din acordurile de soluționare amiabilă și de licență Krka. Tribunalul a apreciat că, într‑o asemenea situație, considerațiile aplicabile asocierii unui acord de soluționare amiabilă și a unui acord comercial obișnuit, rezumate la punctul precedent din prezenta hotărâre, nu sunt valabile. Din cuprinsul punctelor 943-947 din hotărârea atacată reiese că asocierea unui acord de soluționare amiabilă cu un acord de licență ar constitui o modalitate adecvată de a pune capăt litigiului, care permite intrarea societății producătoare de medicamente generice pe piață și admite pretențiile celor două părți. În plus, prezența într‑un acord de soluționare amiabilă a unor clauze de necomercializare și de necontestare ar fi legitimă atunci când acest acord se întemeiază pe recunoașterea de către părți a validității brevetului. Or, un acord de licență, care ar avea sens numai atunci când licența este efectiv exploatată, ar fi întemeiat tocmai pe recunoașterea de către părți a validității brevetului.

La punctele 948 și 952 din hotărârea atacată, Tribunalul a considerat că, pentru a demonstra că asocierea unui acord de soluționare amiabilă și a unui acord de licență maschează în realitate o plată inversă a titularului brevetului în favoarea producătorului de medicamente generice, Comisia trebuie să demonstreze că redevența plătită titularului brevetului, în temeiul acestui acord de licență, de acest producător este anormal de redusă.

Tribunalul a arătat în esență la punctele 953-956 din hotărârea atacată că, pentru a califica un acord de soluționare amiabilă drept restrângere a concurenței prin obiect, nivelul anormal de redus al acestei redevențe trebuie să reiasă cu atât mai evident cu cât caracterul anticoncurențial al clauzelor de necomercializare și de necontestare pe care le presupune acest acord este atenuat de efectul favorabil concurenței al acordului de licență, care ar favoriza intrarea pe piață a producătorului de medicamente generice.

Tribunalul a concluzionat, la punctul 963 din hotărârea atacată, că, „în prezența unui litigiu veritabil care opune părțile în cauză în justiție și a unui acord de licență care este în legătură directă cu soluționarea amiabilă a acestui litigiu, asocierea acordului respectiv cu acordul amiabil nu constituie un indiciu serios al existenței unei plăți inverse. Într‑o asemenea ipoteză, Comisia poate demonstra, așadar, pe baza altor indicii că acordul de licență nu constituie o tranzacție încheiată în condiții normale de piață și maschează astfel o plată inversă”.

Acestea sunt elementele în lumina cărora Tribunalul a examinat, la punctele 964-1031 din hotărârea atacată, acordurile de soluționare amiabilă și de licență Krka și, la punctul 1032 din această hotărâre, a concluzionat că acordurile respective nu indicau „un grad suficient de nocivitate în ceea ce privește concurența pentru ca Comisia să fi putut considera în mod întemeiat că acestea constituiau o restrângere [a concurenței] prin obiect”.

2. Cu privire la admisibilitatea primelor șase motive

67	Servier susține că recursul, analizat în ansamblu și în special în privința primelor șase motive, este inadmisibil pentru mai multe motive.

68	În primul rând, o mare parte a argumentației Comisiei dezvoltate în cadrul primelor patru motive ar urmări să solicite Curții să efectueze o nouă apreciere a faptelor.

În această privință, trebuie amintit că reiese din cuprinsul articolului 256 alineatul (1) TFUE și al articolului 58 primul paragraf din Statutul Curții de Justiție a Uniunii Europene că recursul se limitează la chestiuni de drept și că Tribunalul este, așadar, singurul competent să constate și să aprecieze faptele relevante, precum și elementele de probă. Aprecierea faptelor și a elementelor de probă nu constituie, cu excepția cazului denaturării acestora, o chestiune de drept supusă ca atare controlului Curții în cadrul unui recurs. O asemenea denaturare trebuie să reiasă în mod evident din înscrisurile dosarului, fără a fi necesară o nouă apreciere a faptelor și a probelor (Hotărârea din 10 iulie 2019, VG/Comisia, C‑19/18 P, EU:C:2019:578, punctul 47 și jurisprudența citată).

În schimb, atunci când Tribunalul a constatat sau a apreciat faptele, Curtea este competentă să își exercite controlul, în cazul în care Tribunalul a calificat natura lor juridică și a dedus din acestea consecințe în drept. Competența de control a Curții se extinde printre altele la chestiunea dacă Tribunalul a aplicat criterii juridice corecte cu ocazia aprecierii faptelor (a se vedea în acest sens Hotărârea din 2 martie 2021, Comisia/Italia și alții, C‑425/19 P, EU:C:2021:154, punctul 53, precum și jurisprudența citată).

În speță, prin intermediul primului motiv, Comisia reproșează mai întâi Tribunalului, în esență, că a aplicat un criteriu juridic incorect pentru a aprecia legalitatea motivelor deciziei în litigiu care au condus la constatarea existenței unei concurențe potențiale între Krka și Servier. În continuare, Comisia critică Tribunalul pentru că a motivat hotărârea atacată în mod insuficient sau contradictoriu, precum și pentru că a denaturat anumite probe. În sfârșit, Comisia susține că această instanță a încălcat normele ce reglementează administrarea probelor și întinderea controlului jurisdicțional, omițând să se pronunțe cu privire la criticile referitoare la concurența potențială dezvoltate în special în cadrul celui de al nouălea motiv al acțiunii în primă instanță, omițând să analizeze raționamentul și ansamblul probelor care figurează în decizia în litigiu referitoare la obiectul anticoncurențial al acordurilor de soluționare amiabilă și de licență Krka, precum și înlocuind motivarea acestei decizii cu propria apreciere a faptelor, în măsura în care a imputat Krka motive care explică alegerea acestei întreprinderi de a‑și continua acțiunea contencioasă după decizia OEB din 27 iulie 2006, cu toate că aceste motive nu constituie decât o afirmație, contrazisă de altfel de alte constatări ale Tribunalului.

Astfel, este necesar să se constate că, prin această argumentație, Comisia contestă interpretarea, precum și aplicarea noțiunii de concurență potențială și invocă încălcarea normelor de procedură, precum și denaturarea probelor. Contrar celor susținute de Servier, criticile de această natură sunt de competența Curții în cadrul unui recurs, conform jurisprudenței citate la punctele 69 și 70 din prezenta hotărâre.

Prin intermediul motivelor al doilea‑al patrulea, Comisia contestă în esență aprecierea efectuată de Tribunal cu privire la obiectul anticoncurențial al acordurilor Krka, care constă în efectuarea unei împărțiri a piețelor. Or, o asemenea chestiune constituie în mod vădit o chestiune de drept, din moment ce presupune să se stabilească dacă Tribunalul a efectuat o interpretare eronată și o aplicare eronată ale articolului 101 alineatul (1) TFUE.

Prin intermediul celui de al cincilea motiv, Comisia arată că Tribunalul a săvârșit erori de drept prin faptul că a luat în considerare efectele pretins favorabile concurenței ale acordului de licență Krka pe piețele principale ale Krka, deși Comisia nu constatase nicio încălcare pe aceste piețe, și că asemenea efecte nu puteau justifica o restrângere a concurenței pe alte piețe. Este necesar să se observe că o asemenea argumentație se raportează la criteriul juridic aplicat de Tribunal pentru a aprecia pertinența efectelor favorabile concurenței pe care le‑a constatat și că, prin urmare, examinarea sa este de competența Curții în cadrul unui recurs.

Prin intermediul celui de al șaselea motiv, Comisia reproșează Tribunalului că nu a recunoscut că acordul de cesiune și de licență Krka constituia o restrângere a concurenței prin obiect, pentru motivul că această calificare se întemeia pe constatarea eronată a existenței unei împărțiri a pieței între Krka și Servier. Astfel, soarta acestui motiv depinde de cea rezervată criticilor invocate de Comisie în cadrul primelor cinci motive, care vizează în mod efectiv erori de drept. În consecință, examinarea celui de al șaselea motiv este de competența Curții în cadrul unui recurs.

În al doilea rând, Servier susține, la modul general, că recursul se limitează să reitereze argumentele invocate de Comisie în primă instanță și care au fost respinse de Tribunal, fără a demonstra existența în hotărârea atacată nici a unor erori de drept, nici a unor denaturări ale faptelor. Aceasta ar fi situația argumentației Comisiei dezvoltate în susținerea primului motiv, în special în privința celui de al patrulea aspect al acestuia, și a celui de al treilea motiv, în privința celui de al doilea aspect al acestuia.

Trebuie amintit că rezultă din articolul 256 TFUE, din articolul 58 primul paragraf din Statutul Curții de Justiție a Uniunii Europene, precum și din articolul 168 alineatul (1) litera (d) și din articolul 169 din Regulamentul de procedură al Curții că un recurs trebuie să indice cu precizie elementele criticate din hotărârea sau din ordonanța a cărei anulare se solicită, precum și argumentele juridice care susțin în mod concret această cerere. Potrivit jurisprudenței constante a Curții, nu îndeplinește această cerință recursul care se limitează să reproducă motivele și argumentele prezentate deja în fața Tribunalului. Astfel, un asemenea recurs constituie în realitate o cerere prin care se urmărește o simplă reexaminare a cererii introductive depuse la Tribunal, ceea ce nu este de competența Curții (Hotărârea din 24 martie 2022, Hermann Albers/Comisia, C‑656/20 P, EU:C:2022:222, punctul 35 și jurisprudența citată).

Cu toate acestea, din moment ce un recurent contestă interpretarea sau aplicarea dreptului Uniunii de către Tribunal, aspectele de drept analizate în primă instanță pot fi rediscutate în cadrul unui recurs. Într‑adevăr, dacă un recurent nu ar putea să își întemeieze astfel recursul pe motive și pe argumente utilizate deja în fața Tribunalului, procedura de recurs ar fi lipsită de o parte din sensul său (Hotărârea din 24 martie 2022, Hermann Albers/Comisia, C‑656/20 P, EU:C:2022:222, punctul 36 și jurisprudența citată).

În speță, deși este adevărat că argumentația dezvoltată de Comisie în cadrul recursului său prezintă similitudini certe cu cea pe care a invocat‑o în primă instanță, nu este mai puțin adevărat că ea nu se limitează să reitereze argumentele pe care le‑a prezentat deja în fața Tribunalului, ci contestă în mod specific interpretarea și aplicarea dreptului Uniunii efectuate de această instanță. Rezultă că argumentația invocată de Servier și întemeiată pe repetarea argumentației Comisiei în primă instanță nu poate fi admisă.

80	În al treilea rând, Servier arată că argumentația Comisiei, mai precis cea dezvoltată în cadrul primelor cinci motive, nu prezintă o claritate suficientă pentru a fi admisibilă.

În această privință, astfel cum reiese din articolul 169 alineatul (2) din Regulamentul de procedură al Curții, motivele și argumentele de drept ridicate și invocate trebuie să identifice cu precizie aspectele din motivarea deciziei Tribunalului care sunt contestate (a se vedea în acest sens Hotărârea din 20 septembrie 2016, Mallis și alții/Comisia și BCE, C‑105/15 P-C‑109/15 P, EU:C:2016:702, punctele 33 și 34). Aceasta este situația în speță întrucât în recursul formulat Comisia a indicat în detaliu elementele criticate din hotărârea atacată, precum și argumentele juridice în susținerea cererii sale de anulare a acesteia, referindu‑se în mod specific la punctele din hotărârea atacată care fac obiectul argumentației sale.

82	În al patrulea rând, Servier susține că recursul se limitează la citarea în mod fragmentar și selectiv a hotărârii atacate și că se întemeiază pe o interpretare eronată a conținutului său.

83	Or, prin această argumentație, Servier contestă în realitate validitatea pe fond a motivelor de recurs. O asemenea argumentație ține de aprecierea pe fond a acestor motive și, prin urmare, nu poate conduce la inadmisibilitatea acestui recurs.

În sfârșit, în al cincilea rând, Servier arată că Comisia, în măsura în care reproșează Tribunalului, în cadrul primului, al celui de al patrulea și al celui de al șaselea motiv, că a omis să examineze anumite pasaje din decizia în litigiu, precum și ansamblul elementelor de probă citate în aceasta, se înșală cu privire la natura controlului efectuat de această instanță.

Cu toate acestea, caracterul general al unei asemenea cauze de inadmisibilitate nu poate conduce la inadmisibilitatea primului, a celui de al patrulea și a celui de al șaselea motiv de recurs. Curtea se va pronunța punctual cu privire la cauzele de inadmisibilitate invocate în mod mai specific de Servier în cadrul examinării motivelor în cauză.

86	Având în vedere considerațiile care precedă, se impune înlăturarea cauzelor de inadmisibilitate invocate de Servier, la modul general, în privința primelor șase motive de recurs.

3. Considerații introductive privind examinarea pe fond a primelor șase motive

Înainte de a examina temeinicia motivelor referitoare la existența unei restrângeri a concurenței prin obiect, trebuie subliniat că, spre deosebire de împrejurările aflate la originea cauzelor în care Curtea a fost solicitată să se pronunțe cu privire la calificarea juridică, în raport cu articolul 101 TFUE, a unor acorduri în temeiul cărora un producător de medicamente originale a compensat din punct de vedere economic un producător de medicamente generice în schimbul renunțării acestuia din urmă la intrarea pe piață, în special cauzele în care s‑au pronunțat Hotărârea din 30 ianuarie 2020, Generics (UK) și alții (C‑307/18, EU:C:2020:52), și Hotărârea din 25 martie 2021, Lundbeck/Comisia (C‑591/16 P, EU:C:2021:243), și spre deosebire de celelalte acorduri încheiate de Servier care au făcut obiectul deciziei în litigiu, acordurile de soluționare amiabilă și de licență Krka nu prevedeau nicio plată din partea producătorului de medicamente originale în favoarea producătorului de medicamente generice. Dimpotrivă, acordul de licență Krka prevedea plăți de la al doilea către primul.

În schimb, potrivit considerentelor (1731)-(1749) ale deciziei în litigiu, acordurile de soluționare amiabilă și de licență Krka ar fi permis Servier să întârzie intrarea pe piață a unor medicamente generice produse de Krka. Pe teritoriul Uniunii, aceste două întreprinderi și‑ar fi împărțit piețele naționale în două sfere de influență, care cuprindeau pentru fiecare dintre ele piețele lor principale, în interiorul cărora își puteau desfășura activitățile cu asigurarea, în ceea ce privește Servier, să nu fie supusă din partea Krka unei presiuni concurențiale care depășea limitele rezultate din aceste acorduri și, în ceea ce privește Krka, să nu riște să fie acționată de Servier în justiție pentru contrafacere.

Așadar, deși din elementele din decizia în litigiu reiese că Servier nu a efectuat o plată inversă ca atare în favoarea Krka în cadrul acordului de soluționare amiabilă Krka, din aceste elemente reiese de asemenea, potrivit Comisiei, că întreprinderile menționate și‑au împărțit din punct de vedere geografic diferitele piețe naționale în cadrul Uniunii. Prin urmare, va fi necesar ca aceste împrejurări să fie luate în considerare în vederea pronunțării în special cu privire la al doilea și la al treilea motiv și să se aprecieze dacă și, eventual, în ce măsură este întemeiată argumentația Comisiei prin care urmărește să repună în discuție criteriile juridice pe baza cărora Tribunalul a admis motivele în primă instanță invocate de Servier pentru a contesta calificarea acordurilor de soluționare amiabilă și de licență Krka drept restrângere a concurenței prin obiect.

În această privință, trebuie amintit că, în temeiul articolului 101 alineatul (1) TFUE, sunt incompatibile cu piața internă și interzise orice acorduri între întreprinderi, orice decizii ale asocierilor de întreprinderi și orice practici concertate care pot afecta comerțul dintre statele membre și care au ca obiect sau ca efect împiedicarea, restrângerea sau denaturarea concurenței în cadrul pieței interne.

Astfel, pentru a face obiectul interdicției de principiu prevăzute la articolul 101 alineatul (1) TFUE, comportamentul unor întreprinderi trebuie să dezvăluie existența unei coluziuni între ele – și anume un acord între întreprinderi, o decizie de asociere a unor întreprinderi sau o practică concertată [a se vedea în acest sens Hotărârea din 30 ianuarie 2020, Generics (UK) și alții, C‑307/18, EU:C:2020:52, punctul 31 precum și jurisprudența citată].

Această din urmă cerință presupune, în ceea ce privește acordurile de cooperare orizontală încheiate între întreprinderi care activează la același nivel al lanțului de producție sau de distribuție, ca respectiva coluziune să intervină între întreprinderi care se află în situație de concurență cel puțin potențială, dacă nu chiar efectivă [Hotărârea din 30 ianuarie 2020, Generics (UK) și alții, C‑307/18, EU:C:2020:52, punctul 32].

În plus, este necesar, în conformitate cu termenii înșiși ai acestei dispoziții, să se demonstreze fie că acest comportament are ca obiect împiedicarea, restrângerea sau denaturarea concurenței, fie că acest comportament are un asemenea efect (Hotărârea din 21 decembrie 2023, European Superleague Company, C‑333/21, EU:C:2023:1011, punctul 158). Rezultă că această dispoziție, astfel cum a fost interpretată de Curte, efectuează o distincție netă între noțiunea de „restrângere prin obiect” și cea de „restrângere prin efect”, fiecare fiind supusă unui regim probatoriu diferit [Hotărârea din 30 ianuarie 2020, Generics (UK) și alții, C‑307/18, EU:C:2020:52, punctul 63].

Astfel, în ceea ce privește practicile calificate drept restrângeri ale concurenței prin obiect, nu este necesar nici să se cerceteze, nici a fortiori să se demonstreze efectele acestora asupra concurenței, întrucât experiența arată că asemenea comportamente atrag scăderi ale producției și creșteri de prețuri, conducând la o alocare necorespunzătoare a resurselor, în special în detrimentul consumatorilor (a se vedea în acest sens Hotărârea din 19 martie 2015, Dole Food și Dole Fresh Fruit Europe/Comisia, C‑286/13 P, EU:C:2015:184, punctul 115, precum și Hotărârea din 21 decembrie 2023, European Superleague Company, C‑333/21, EU:C:2023:1011, punctul 159).

În schimb, atunci când obiectul anticoncurențial al unui acord, al unei decizii a unei asocieri de întreprinderi sau al unei practici concertate nu este dovedit, trebuie examinate efectele acestuia pentru a dovedi că, în fapt, concurența a fost împiedicată, restrânsă sau denaturată în mod semnificativ (a se vedea în acest sens Hotărârea din 26 noiembrie 2015, Maxima Latvija, C‑345/14, EU:C:2015:784, punctul 17).

Această distincție rezultă din împrejurarea că anumite forme de coluziune între întreprinderi pot fi considerate, prin însăși natura lor, ca fiind dăunătoare pentru buna funcționare a concurenței (Hotărârea din 20 noiembrie 2008, Beef Industry Development Society și Barry Brothers, C‑209/07, EU:C:2008:643, punctul 17, și Hotărârea din 14 martie 2013, Allianz Hungária Biztosító și alții, C‑32/11, EU:C:2013:160, punctul 35). Noțiunea de restrângere a concurenței prin obiect trebuie interpretată în mod strict și nu poate fi aplicată decât anumitor acorduri între întreprinderi care indică, prin ele însele și ținând seama de conținutul dispozițiilor lor, de obiectivele pe care le urmăresc, precum și de contextul economic și juridic în care se înscriu, un grad suficient de nocivitate pentru concurență pentru a se putea considera că examinarea efectelor acestora nu este necesară (a se vedea în acest sens Hotărârea din 26 noiembrie 2015, Maxima Latvija, C‑345/14, EU:C:2015:784, punctul 20, și Hotărârea din 21 decembrie 2023, European Superleague Company, C‑333/21, EU:C:2023:1011, punctele 161 și 162 precum și jurisprudența citată).

Curtea a statuat deja că acordurile privind împărțirea piețelor constituie încălcări deosebit de grave ale concurenței (a se vedea în acest sens Hotărârea din 11 iulie 2013, Gosselin Group/Comisia, C‑429/11 P, EU:C:2013:463, punctul 50, Hotărârea din 5 decembrie 2013, Solvay Solexis/Comisia, C‑449/11 P, EU:C:2013:802, punctul 82, precum și Hotărârea din 4 septembrie 2014, YKK și alții/Comisia, C‑408/12 P, EU:C:2014:2153, punctul 26). Curtea a considerat, în plus, că acordurile de această natură au ca obiect restrângerea concurenței prin ele însele și aparțin unei categorii de acorduri expres interzise prin articolul 101 alineatul (1) TFUE, un asemenea obiect neputând să fie justificat prin intermediul unei analize a contextului economic în care se încadrează comportamentul anticoncurențial în cauză (Hotărârea din 19 decembrie 2013, Siemens și alții/Comisia, C‑239/11 P, C‑489/11 P și C‑498/11 P, EU:C:2013:866, punctul 218).

În ceea ce privește asemenea categorii de acorduri, numai în temeiul articolului 101 alineatul (3) TFUE și în măsura în care sunt respectate toate condițiile prevăzute de această dispoziție li se poate acorda beneficiul unei exceptări de la interdicția prevăzută la articolul 101 alineatul (1) TFUE (a se vedea în acest sens Hotărârea din 20 noiembrie 2008, Beef Industry Development Society și Barry Brothers, C‑209/07, EU:C:2008:643, punctul 21, precum și Hotărârea din 21 decembrie 2023, European Superleague Company, C‑333/21, EU:C:2023:1011, punctul 187).

Punerea în aplicare a principiilor care tocmai au fost amintite în privința practicilor coluzive care iau forma unor acorduri de cooperare orizontală între întreprinderi, precum acordurile Krka, are drept consecință să se stabilească, într‑un prim stadiu, dacă aceste practici pot fi calificate drept restrângere a concurenței de către întreprinderi care se află într‑o situație de concurență, fie și numai potențială. În cazul în care există o asemenea situație, este necesar să se verifice, într‑un al doilea stadiu, dacă, având în vedere caracteristicile lor economice, practicile respective intră sub incidența calificării drept restrângere a concurenței prin obiect.

100

În ceea ce privește primul stadiu al acestei analize, Curtea a statuat deja că, în contextul specific al deschiderii pieței unui medicament către producătorii de medicamente generice, trebuie să se stabilească, pentru a aprecia dacă unul dintre acești producători, deși absent de pe o piață, se află într‑un raport de concurență potențială cu un producător de medicamente originale prezent pe acea piață, dacă există posibilități reale și concrete ca primul să intre pe piața menționată și să îl concureze pe al doilea [a se vedea în acest sens Hotărârea din 30 ianuarie 2020, Generics (UK) și alții, C‑307/18, EU:C:2020:52, punctul 36, precum și jurisprudența citată].

101

Astfel, este necesar să se aprecieze, în primul rând, dacă la data încheierii unor asemenea acorduri producătorul de medicamente generice efectuase demersuri pregătitoare suficiente care să îi permită să intre pe piața în cauză într‑un termen de natură să creeze o presiune concurențială asupra producătorului de medicamente originale. Asemenea demersuri permit să se dovedească existența intenției ferme, precum și a capacității adecvate a unui producător de medicamente generice de a intra pe piața unui medicament care conține o substanță activă intrată în domeniul public, chiar și în prezența unor brevete pentru procedee deținute de producătorul de medicamente originale. În al doilea rând, trebuie să se verifice că intrarea pe piață a unui asemenea producător de medicamente generice nu întâmpină bariere la intrare care prezintă un caracter insurmontabil [a se vedea în acest sens Hotărârea din 30 ianuarie 2020, Generics (UK) și alții, C‑307/18, EU:C:2020:52, punctele 43-45].

102

Curtea a statuat deja că eventualele brevete care protejează un medicament original sau unul dintre procedeele sale de fabricare fac parte în mod incontestabil din contextul economic și juridic care caracterizează raporturile de concurență dintre titularii acestor brevete și producătorii de medicamente generice. Cu toate acestea, aprecierea drepturilor conferite de un brevet nu trebuie să constea într‑o examinare a forței brevetului sau a probabilității ca un litigiu între titularul său și un producător de medicamente generice să se finalizeze prin constatarea că brevetul este valid și contrafăcut. Această apreciere trebuie mai degrabă să privească aspectul dacă, în pofida existenței brevetului respectiv, producătorul de medicamente generice dispune de posibilități reale și concrete de intrare pe piață la momentul relevant [Hotărârea din 30 ianuarie 2020, Generics (UK) și alții, C‑307/18, EU:C:2020:52, punctul 50].

103

Pe de altă parte, constatarea unei concurențe potențiale între un producător de medicamente generice și un producător de medicamente originale poate fi confirmată de elemente suplimentare, precum încheierea unui acord între ei atunci când producătorul de medicamente generice nu era prezent pe piața în cauză sau existența unor transferuri de valoare în beneficiul acestui producător în schimbul amânării intrării sale pe piață [a se vedea în acest sens Hotărârea din 30 ianuarie 2020, Generics (UK) și alții, C‑307/18, EU:C:2020:52, punctele 54-56].

104

Într‑un al doilea stadiu al analizei menționate, pentru a se stabili dacă o amânare a intrării pe piață a unor medicamente generice, care rezultă dintr‑un acord de soluționare amiabilă a litigiului în materie de brevete, în schimbul unor transferuri de valoare de la producătorul de medicamente originale în favoarea producătorului acelor medicamente generice trebuie considerată o practică coluzivă care constituie o restrângere a concurenței prin obiect, este necesar să se examineze mai întâi dacă aceste transferuri de valoare pot fi pe deplin justificate de necesitatea compensării costurilor sau a inconvenientelor legate de acest litigiu, cum ar fi costurile și onorariile consilierilor acestui din urmă producător, sau de aceea de a remunera furnizarea efectivă și dovedită de bunuri sau servicii ale acestuia către producătorul medicamentului original. Dacă nu aceasta este situația, trebuie să se verifice dacă aceste transferuri de valoare se explică numai prin interesul comercial al acestor producători de medicamente de a nu concura pe baza meritelor. În vederea acestei examinări, trebuie să se aprecieze în fiecare caz în parte dacă soldul pozitiv net al transferurilor de valoare era suficient de important pentru a stimula efectiv producătorul de medicamente generice să renunțe la intrarea pe piața în cauză și, prin urmare, să nu concureze pe baza meritelor sale producătorul de medicamente originale, fără a fi necesar ca acest sold pozitiv net să fie în mod necesar superior beneficiilor pe care producătorul respectiv de medicamente generice le‑ar fi realizat dacă ar fi obținut câștig de cauză în procedura în materie de brevete [a se vedea în acest sens Hotărârea din 30 ianuarie 2020, Generics (UK) și alții, C‑307/18, EU:C:2020:52, punctele 84-94].

105

În această privință, trebuie amintit că contestarea validității și a întinderii unui brevet face parte din concurența normală în sectoarele în care există drepturi de exclusivitate asupra unor tehnologii, astfel încât acordurile de soluționare amiabilă prin care un producător de medicamente generice care intenționează să intre pe o piață recunoaște, cel puțin temporar, validitatea unui brevet deținut de un producător de medicamente originale și se angajează, ca urmare a acestui fapt, să nu îl conteste și nici să nu intre pe acea piață pot restrânge concurența [a se vedea în acest sens Hotărârea din 30 ianuarie 2020, Generics (UK) și alții, C‑307/18, EU:C:2020:52, punctul 81 și jurisprudența citată].

106

Având în vedere elementele care precedă, Tribunalul îi revenea sarcina să aplice criteriile prezentate la punctele 104 și 105 din prezenta hotărâre pentru a se pronunța cu privire la partea din argumentația invocată de Servier, în special în cadrul celui de al nouălea motiv în primă instanță, referitoare la existența unei restrângeri a concurenței prin obiect și astfel să stabilească dacă Comisia a putut să constate în mod valabil în decizia în litigiu existența unei asemenea restrângeri.

107

Astfel, odată stabilită existența elementelor referitoare la concurența potențială, care fac obiectul primului motiv de recurs, Tribunalului îi revenea sarcina, în acest al doilea stadiu, să verifice dacă acordurile de soluționare amiabilă și de licență Krka constituiau un acord de împărțire a pieței care restrângea concurența prin obiect, în sensul articolului 101 alineatul (1) TFUE, categorie de acorduri interzisă în mod expres de această dispoziție. Tribunalului îi revenea sarcina să examineze în acest context obiectivele acordurilor respective, precum și legătura economică care exista între ele, potrivit deciziei în litigiu, și, mai precis, chestiunea dacă transferul de valoare efectuat de Servier în beneficiul Krka prin intermediul acordului de licență Krka era suficient de important pentru a stimula Krka să efectueze o împărțire a piețelor cu Servier, renunțând, fie și numai temporar, să intre pe piețele principale ale Servier în schimbul asigurării de a putea comercializa versiunea sa generică a perindoprilului pe propriile piețe principale fără a suporta riscul să facă obiectul unor acțiuni în contrafacere din partea Servier.

108

În plus, Tribunalul trebuia să țină seama de intențiile întreprinderilor implicate de a verifica dacă, având în vedere elementele menționate la punctul anterior, aceste intenții corespundeau analizei sale referitoare la scopurile obiective pe care întreprinderile menționate urmăreau să le atingă în ceea ce privește concurența, precizându‑se însă că, în conformitate cu jurisprudența Curții, împrejurarea că aceleași întreprinderi au acționat fără a avea intenția de a împiedica, restrânge sau denatura concurența și faptul că au urmărit anumite obiective legitime nu sunt determinante în vederea aplicării articolului 101 alineatul (1) TFUE (Hotărârea din 21 decembrie 2023, European Superleague Company, C‑333/21, EU:C:2023:1011, punctul 167 și jurisprudența citată).

4. Cu privire la primul motiv

a) Cu privire la caracterul operant al primului motiv

1) Argumentația părților

109

Servier susține că primul motiv, potrivit căruia Tribunalul ar fi săvârșit erori de drept prin faptul că a concluzionat că Krka nu era o sursă de presiune concurențială asupra Servier la data acordurilor Krka, este inoperant. Faptul că Tribunalul nu s‑a pronunțat cu privire la concurența potențială nu poate repune în discuție aprecierile acestuia referitoare la inexistența unei restrângeri a concurenței prin obiect. Astfel, demonstrarea unei concurențe potențiale nu ar fi o condiție suficientă pentru a reține această calificare. Servier adaugă că, întrucât Tribunalul a considerat că Comisia a reținut în mod eronat această calificare întemeindu‑se pe motive străine de calitatea de concurent potențial a Krka, nu era necesară examinarea unei asemenea calități, astfel cum reiese de altfel din cuprinsul punctului 1234 din hotărârea atacată.

110	Potrivit Comisiei, primul motiv este operant.

2) Aprecierea Curții

111

Din jurisprudența Curții rezultă că un motiv îndreptat împotriva unor motive ale unei hotărâri atacate care nu influențează dispozitivul acesteia este inoperant și trebuie, prin urmare, să fie respins (Hotărârea din 27 aprilie 2023, Fondazione Cassa di Risparmio di Pesaro și alții/Comisia, C‑549/21 P, EU:C:2023:340, punctul 80, precum și jurisprudența citată).

112

Pe de altă parte, după expunerea motivelor pentru care un motiv de anulare trebuie declarat fondat, Tribunalul are posibilitatea să considere, din rațiuni de economie a procedurii, că nu este necesar să răspundă la toate argumentele expuse în susținerea acestui motiv, din moment ce aceste motive sunt suficiente pentru a justifica dispozitivul hotărârii atacate (a se vedea în acest sens Hotărârea din 16 februarie 2012, Consiliul și Comisia/Interpipe Niko Tube și Interpipe NTRP, C‑191/09 P și C‑200/09 P, EU:C:2012:78, punctul 111).

113

În speță, punctul 1 din dispozitivul hotărârii atacate, potrivit căruia Tribunalul a anulat articolul 4 din decizia în litigiu, în care s‑a constatat existența unei încălcări a articolului 101 TFUE ca urmare a acordurilor Krka, se întemeiază, pe de o parte, pe motivele expuse la punctele 943-1060 din hotărârea atacată, prin care Tribunalul a statuat că Comisia considerase în mod eronat că aceste acorduri constituiau o restrângere a concurenței prin obiect, și, pe de altă parte, pe motivele expuse la punctele 1061-1232 din această hotărâre, prin care Tribunalul a statuat că Comisia constatase în mod eronat existența unei restrângeri a concurenței prin efect. Astfel, după ce a considerat în esență, la punctul 1233 din hotărârea menționată, că Comisia nu dovedise că Servier săvârșise, prin încheierea acordurilor Krka, o încălcare a articolului 101 TFUE, Tribunalul a statuat, la punctul 1234 din aceeași hotărâre, că se impunea anularea articolului 4 din decizia în litigiu „fără să fie nevoie să se examineze celelalte critici invocate de [Servier] în cadrul prezentului motiv, precum și în cadrul motivului referitor la calitatea de concurent potențial a Krka”.

114

Contrar celor susținute de Servier, această apreciere a Tribunalului nu are semnificația că primul motiv de recurs al Comisiei este îndreptat împotriva unor motive din motivarea hotărârii atacate care nu influențează dispozitivul acesteia. Astfel, prin intermediul acestui motiv se urmărește să se repună în discuție motivele hotărârii atacate referitoare la calificarea acordurilor Krka drept restrângere a concurenței prin obiect, motive care au determinat Tribunalul să anuleze articolul 4 din decizia în litigiu. Prin intermediul motivului menționat, Comisia arată în esență că, în cadrul analizei calificării acordurilor Krka din perspectiva noțiunii de restrângere a concurenței prin obiect, Tribunalul a luat în considerare pretinsa recunoaștere de către Krka a validității brevetului 947, în temeiul, printre altele, al unui criteriu juridic eronat, al unei aprecieri parțiale, chiar selectivă, a elementelor de probă care figurează în decizia în litigiu, precum și al denaturării unora dintre aceste elemente. Comisia susține în special că Tribunalul nu se putea pronunța cu privire la recunoașterea de către Krka a validității brevetului 947 fără a examina probele menționate în decizia în litigiu pentru a demonstra că Krka era un concurent potențial al Servier. Potrivit acestei instituții, probele respective demonstrează că Krka, care avea atât intenția fermă, cât și capacitatea adecvată de a intra pe piața perindoprilului, a încheiat acordul de soluționare amiabilă Krka nu pentru că era convinsă de validitatea acestui brevet, ci pentru că acordul de licență Krka o determinase să încheie un acord cu Servier cu privire la o repartizare geografică a piețelor naționale, fiecare renunțând să o concureze liber pe cealaltă pe principalele piețe ale acestuia.

115

Trebuie să se arate în această privință că Tribunalul a constatat mai întâi, la punctul 970 din hotărârea atacată, că la momentul încheierii acordurilor de soluționare amiabilă și de licență Krka existau „indicii concordante care puteau permite părților să considere că brevetul 947 era valid” și apoi, la punctul 971 din această hotărâre, că decizia OEB din 27 iulie 2006 de confirmare a validității brevetului 947 fusese, așadar, „unul dintre elementele declanșatoare care au condus la acordurile de soluționare amiabilă și de licență”. În sfârșit, din aceste constatări Tribunalul a dedus, la punctul 972 din hotărârea menționată, că „asocierea acestor două acorduri era justificată și, prin urmare, nu constitui[a] un indiciu serios al existenței unei plăți inverse efectuate de Servier către Krka la care ar [fi] condu[s] acordul de licență”.

116

De asemenea, Tribunalul a statuat, la punctul 1026 din hotărârea atacată, că împrejurarea că Krka continuase să conteste brevetele deținute de Servier și să comercializeze produsul său chiar dacă validitatea brevetului 947 fusese confirmată de divizia de opoziție a OEB nu constituia un element determinant pentru a constata existența unei restrângeri a concurenței prin obiect, o asemenea menținere de către Krka a presiunii concurențiale exercitate asupra Servier putându‑se explica prin dorința sa, în pofida riscurilor contencioase pe care le anticipa, de a‑și consolida poziția în negocierile pe care le putea iniția cu Servier pentru a ajunge la un acord de soluționare amiabilă.

117

Or, acest raționament nu poate fi înțeles decât dacă se consideră că Tribunalul a statuat în mod necesar că, după ce OEB confirmase validitatea brevetului 947, perindoprilul produs de Krka, compus din forma cristalină alfa a erbuminei protejată de acest brevet, nu mai putea concura cu cel al Servier, punând astfel capăt oricărei concurențe potențiale între aceste întreprinderi. Din această perspectivă, acordul de soluționare amiabilă Krka, prin care această întreprindere a renunțat să intre pe piețele Servier, nu ar face decât să reflecte drepturile rezultate din acest brevet și, prin urmare, nu ar putea fi perceput ca fiind adevărata contraprestație a acordării de către Servier a unei licențe a brevetului respectiv pe piețele principale ale Krka. Or, Tribunalul a indicat în mod explicit la punctul 1234 din hotărârea atacată că se impunea anularea articolului 4 din decizia în litigiu „fără a fi nevoie să se examineze […] [motivul] referitor la calitatea de concurent potențial a Krka”. Cu toate acestea, din motivarea care a condus la anularea acestei decizii reiese că Tribunalul a examinat în realitate anumite critici care intră sub incidența acestui motiv, precum și mai multe considerente ale deciziei menționate care se raportează la problema concurenței potențiale dintre Krka și Servier.

118

Astfel, din aprecierile efectuate în special la punctele 943-1032 și 1140-1233 din hotărârea atacată reiese că Tribunalul s‑a întemeiat în mod decisiv pe pretinsa recunoaștere de către Krka a validității brevetului 947 în urma deciziei OEB din 27 iulie 2006 și a deciziei High Court din 3 octombrie 2006, în ceea ce privește calificarea acordurilor Krka atât drept restrângere a concurenței prin obiect, cât și drept restrângere a concurenței prin efect. Întrucât Tribunalul a considerat că posibilitatea Krka de a intra pe piețele principale ale Servier pentru a o concura pe aceasta din urmă depindea în esență de aspectul dacă, la data acordurilor Krka, Krka recunoștea validitatea brevetului 947, și de calitatea Krka de concurent potențial al Servier rezultată din posibilitatea Krka de a intra pe aceste piețe, este necesar să se considere că există o legătură strânsă între această pretinsă recunoaștere și calitatea Krka în calitate de concurent potențial al Servier.

119

În aceste condiții, contrar celor susținute de Servier, faptul că Tribunalul, după ce a admis argumentația acestei întreprinderi cu privire la existența unei încălcări a articolului 101 alineatul (1) TFUE, a indicat la punctul 1234 din hotărârea atacată că nu era necesar să se pronunțe cu privire la „[motivul] referitor la calitatea de concurent potențial a Krka” nu înseamnă, așadar, că primul motiv al Comisiei este îndreptat împotriva unor motive fără influență asupra dispozitivului acestei hotărâri, întrucât rezultă în special din cuprinsul punctelor 967, 968 și 970-972 din aceasta că Tribunalul a examinat în mod necesar anumite critici invocate de Servier în primă instanță referitoare la concurența potențială.

120	Rezultă că primul motiv este operant.

b) Cu privire la primele trei aspecte

1) Argumentația părților

121

Prin intermediul primului aspect al primului motiv, Comisia critică punctul 1026 din hotărârea atacată. Potrivit acesteia, Tribunalul nu ar fi aplicat criteriul corect atunci când pare să fi considerat că Krka încetase să mai fie un concurent potențial în urma deciziei OEB din27 iulie 2006 și întrucât nu mai avea niciun stimulent pentru a intra pe piață. În această privință, pe de o parte, ar trebui să se stabilească dacă, în lipsa unor acorduri, ar fi existat posibilități reale și concrete de a intra pe piață și de a concura cu întreprinderile stabilite. Pe de altă parte, Tribunalul ar fi substituit evaluarea Comisiei cu propria evaluare, statuând că Krka nu continuase să exercite o presiune concurențială asupra Servier după această decizie a OEB decât pentru a‑și consolida poziția în negocierea cu această întreprindere, fără să explice motivele pentru care Krka nu ar fi fost în măsură, în lipsa acordurilor în cauză, să intre pe piață.

122

Prin intermediul celui de al doilea aspect al primului motiv, Comisia critică punctele 970 și 1028 din hotărârea atacată. Tribunalul ar fi considerat în esență că Comisia nu reușise să probeze că acordul de soluționare amiabilă Krka fusese încheiat de această întreprindere pentru alte motive decât faptul că decizia OEB din 27 iulie 2006 o convinsese de validitatea brevetului 947. Or, Tribunalul ar fi omis să examineze probele contrare și raționamentul contrar care figurează în considerentele (1686)-(1690) ale deciziei în litigiu. Potrivit Comisiei, Tribunalul ar fi încălcat astfel normele privind administrarea probelor, precum și întinderea controlului de legalitate pe care trebuie să îl efectueze în temeiul articolului 263 TFUE în ceea ce privește deciziile Comisiei privind procedurile de aplicare a articolelor 101 și 102 TFUE.

123

Prin intermediul celui de al treilea aspect al primului motiv, Comisia invocă o contradicție între punctul 361 și punctul 970 din hotărârea atacată. În primul s‑ar afirma că decizia OEB din 27 iulie 2006 nu era suficientă în sine pentru a împiedica producerea unei concurențe potențiale, în timp ce, potrivit celui de al doilea, decizia menționată a OEB o convinsese pe Krka cu privire la validitatea brevetului 947, determinând‑o astfel să încheie o tranzacție cu Servier.

124

Servier susține, mai întâi, că primul aspect decurge dintr‑o interpretare eronată a hotărârii atacate, întrucât Tribunalul nu a înlăturat calitatea de concurent potențial a Krka. Tribunalul nu ar fi substituit aprecierea Comisiei cu propria apreciere, ci ar fi respins pertinența continuării litigiilor de către Krka după decizia OEB din 27 iulie 2006. În continuare, Servier susține că al doilea aspect este inadmisibil, întrucât Comisia solicită Curții să reexamineze faptele în lumina probelor menționate în decizia în litigiu, în special în considerentele (1680)-(1700) ale acesteia. În sfârșit, Servier susține că al treilea aspect este nefondat.

2) Aprecierea Curții

125

Cu titlu introductiv, trebuie să se respingă afirmația Servier potrivit căreia argumentația Comisiei invocată în primele trei aspecte ale primului motiv se întemeiază pe o interpretare eronată a hotărârii atacate. Astfel, așa cum reiese din cuprinsul punctelor 114-119 din prezenta hotărâre, statuând în special la punctul 970 din hotărârea atacată că la momentul încheierii acordurilor de soluționare amiabilă și de licență Krka existau indicii concordante care puteau permite Servier și Krka să considere că brevetul 947 era valid, Tribunalul a dedus din aceste indicii că pe piețele naționale în cadrul Uniunii era din acel moment exclusă o concurență între aceste întreprinderi și că nu mai exista, așadar, o concurență potențială între ele.

126

Trebuie să se analizeze în primul rând al treilea aspect al primului motiv, întrucât se raportează la o pretinsă nemotivare a hotărârii atacate. Deși există o anumită tensiune între, pe de o parte, punctele 970 și 1154 din hotărârea atacată și, pe de altă parte, punctul 361 din această hotărâre, acest din urmă punct este formulat în termeni prudenți care nu pot fi considerați ca fiind în contradicție directă cu aceste alte două puncte. Astfel, la punctul 361, Tribunalul a arătat că faptul că decizia OEB din 27 iulie 2006 a declarat brevetul 947 valid nu era suficient „în sine” pentru a împiedica producerea unei concurențe potențiale. Or, această constatare nu este incompatibilă cu cea care decurge, astfel cum s‑a statuat la punctul 125 din prezenta hotărâre, din cuprinsul punctului 970 din hotărârea atacată, potrivit căreia Tribunalul a considerat că Servier și Krka nu erau concurenți potențiali înainte de încheierea acordurilor Krka, având în vedere printre altele „indiciile concordante” care puteau permite acestor întreprinderi să considere că brevetul 947 era valid.

127

În ceea ce privește admisibilitatea celui de al doilea aspect al primului motiv, trebuie amintit că în stadiul recursului sunt admisibile criticile care privesc constatarea faptelor și aprecierea acestora în decizia atacată dacă se susține că Tribunalul a făcut constatări a căror inexactitate materială rezultă din înscrisurile dosarului sau că a denaturat elementele de probă prezentate (Hotărârea din 18 ianuarie 2007, PKK și KNK/Consiliul, C‑229/05 P, EU:C:2007:32, punctul 35).

128

O denaturare trebuie să reiasă în mod evident din înscrisurile dosarului, fără a fi necesară o nouă apreciere a faptelor și a probelor (Hotărârea din 28 ianuarie 2021, Qualcomm și Qualcomm Europe/Comisia, C‑466/19 P, EU:C:2021:76, punctul 43). Deși o asemenea denaturare poate consta într‑o interpretare a unui document care contravine conținutului acestuia, ea trebuie să reiasă în mod vădit din dosar și presupune ca Tribunalul să fi depășit în mod vădit limitele unei aprecieri rezonabile a acestor elemente de probă. În această privință, nu este suficient să se arate că un document ar putea face obiectul unei interpretări diferite de cea reținută de Tribunal (Hotărârea din 17 octombrie 2019, Alcogroup și Alcodis/Comisia, C‑403/18 P, EU:C:2019:870, punctul 64, precum și jurisprudența citată).

129

Contrar celor susținute de Servier, prin intermediul celui de al doilea aspect al primului motiv Comisia nu urmărește să obțină o nouă apreciere a probelor, care nu ar fi astfel de competența Curții în cadrul procedurii de recurs. Prin argumentația sa, Comisia invocă în esență o eroare în aplicarea articolului 101 alineatul (1) TFUE, întrucât Tribunalul ar fi omis, în cadrul controlului legalității deciziei în litigiu, să ia în considerare ansamblul elementelor pertinente pentru a stabili dacă Comisia a putut considera în mod valabil că acordurile Krka puteau fi calificate drept restrângere a concurenței, chiar dacă numai potențială. Așadar, Comisia contestă o eroare de drept care este de competența Curții în cadrul unui recurs.

130

Cu privire la fond, în ceea ce privește primul și al doilea aspect ale primului motiv, Tribunalului îi revenea sarcina de a aplica criteriile expuse la punctele 100-103 din prezenta hotărâre pentru a se pronunța cu privire la partea din argumentația invocată de Servier, în special în cadrul celui de al nouălea motiv în primă instanță, referitor la concurența potențială, și, astfel, de a stabili dacă Comisia putea să concluzioneze în mod valabil în decizia în litigiu că Krka era un concurent potențial al Servier la momentul încheierii acordurilor Krka.

131

Ținând seama de caracteristicile încălcării articolului 101 TFUE constatate în decizia în litigiu, Tribunalul trebuia, așadar, să examineze dacă aceste acorduri fuseseră încheiate între întreprinderi care se aflau într‑un raport de concurență potențială și puteau fi calificate drept restrângere a concurenței. În acest scop, instanța menționată avea obligația să verifice dacă Comisia considerase în mod întemeiat că la data încheierii acordurilor menționate existau posibilități reale și concrete ca Krka să intre pe piața relevantă și concureze cu Servier, ținând seama de demersurile pregătitoare suficiente și de lipsa unor bariere la această intrare care să prezinte un caracter insurmontabil, constatarea unei concurențe potențiale putând fi eventual confirmată de elemente suplimentare precum existența unui transfer de valoare în favoarea Krka în schimbul amânării intrării sale pe piață.

132

Este adevărat că, în ipoteza în care validitatea unui brevet ce protejează un medicament original sau unul dintre procedeele sale de fabricație ar fi fost stabilită în mod definitiv în fața tuturor instanțelor care au fost sesizate cu această chestiune, ar fi dificil de conceput ca alte elemente ale contextului economic și juridic ce caracterizează în mod obiectiv raporturile de concurență dintre titularul acestor brevete și un producător de medicamente generice să poată justifica concluzia potrivit căreia există încă o relație de concurență potențială între ele. Cu toate acestea, atunci când unele dintre litigiile dintre acestea cu privire la chestiunea validității brevetului în discuție sunt încă pendinte, revine autorității administrative sau instanței competente sarcina de a examina toate elementele pertinente înainte de a ajunge la concluzia potrivit căreia acel titular și acel producător nu sunt concurenți potențiali, astfel cum rezultă din jurisprudența amintită la punctul 102 din prezenta hotărâre.

133

Or, în loc să aplice criteriile prezentate la punctele 100-103, 131 și 132 din prezenta hotărâre în scopul de a efectua verificările necesare pentru a stabili dacă Krka era un concurent potențial al Servier, astfel cum avea obligația să procedeze, Tribunalul s‑a limitat să afirme în esență, în special la punctele 970, 1026 și 1028 din hotărârea atacată, că aceste două întreprinderi erau convinse că brevetul 947 era valid și, fără o motivare specifică sau probe în susținere, că comportamentul Krka care consta în menținerea presiunii concurențiale asupra Servier se putea explica prin dorința sa de a‑și consolida poziția în cadrul negocierilor pe care putea să le inițieze cu Servier în vederea ajungerii la un acord de soluționare amiabilă însoțit de un acord de licență, obținerea unei asemenea licențe devenind soluția comercială pe care o prefera pe piața perindoprilului.

134

Rezultă că primul aspect al primului motiv este fondat. Astfel, Tribunalul s‑a înșelat în ceea ce privește relevanța în drept a situației determinate de brevet constatate pe piețele relevante, precum și în ceea ce privește intențiile părților și a săvârșit o eroare de drept în aplicarea articolului 101 alineatul (1) TFUE efectuând o apreciere a noțiunii de concurență potențială în funcție de criterii eronate.

135

Referitor la al doilea aspect al primului motiv, în conformitate cu cele statuate la punctul 132 din prezenta hotărâre și ținând seama de jurisprudența citată la punctul 102 din aceasta, Tribunalului îi revenea sarcina de a lua în considerare ansamblul elementelor pertinente în temeiul cărora Comisia a considerat în decizia în litigiu că Krka și Servier se aflau într‑un raport de concurență potențială. Or, prin limitarea, în partea sa esențială, a analizei sale referitoare la relația dintre aceste două întreprinderi la data încheierii acordurilor de soluționare amiabilă și de licență Krka la simpla situație determinată de brevet și în special la percepția pe care Krka o putea avea cu privire la validitatea brevetului 947, precum și la intențiile părților, având în vedere în special decizia OEB din 27 iulie 2006 și decizia High Court din 3 octombrie 2006, Tribunalul nu a respectat această obligație.

136

Astfel, Tribunalul nu numai că a săvârșit o eroare de drept în ceea ce privește controlul pe care trebuie să îl efectueze în privința deciziilor Comisiei privind procedurile de aplicare a articolelor 101 și 102 TFUE, ci, în plus, a încălcat obligația de motivare a hotărârilor, care îi revine în temeiul articolului 36 din Statutul Curții de Justiție a Uniunii Europene, aplicabil Tribunalului în temeiul articolului 53 primul paragraf din același statut, prin faptul că la punctul 970 din hotărârea atacată nu a expus motivele pe care s‑a întemeiat pentru a constata implicit, la același punct, că Servier și Krka nu mai erau concurenți potențiali, iar aceasta chiar dacă elementele cuprinse printre altele în considerentele (1686)-(1690) ale deciziei în litigiu urmăreau să demonstreze contrariul. Faptul că Tribunalul nu a enunțat în mod explicit că a înlăturat existența unei concurențe potențiale între Krka și Servier nu este de natură să repună în discuție această constatare referitoare la nemotivare. Într‑adevăr, nu se poate admite ca Tribunalul, prin omiterea enunțării unei etape esențiale a propriului raționament, să aibă posibilitatea să se dispenseze de obligația de a‑și motiva hotărârile și să împiedice astfel Curtea să fie în măsură să își exercite controlul în recurs.

137	Rezultă că primul și al doilea aspect ale primului motiv trebuie admise. În schimb, al treilea aspect al primului motiv trebuie respins.

c) Cu privire la al patrulea și la al șaselea aspect

1) Argumentația părților

138	Prin intermediul celui de al patrulea aspect al primului motiv, Comisia reproșează Tribunalului că la punctele 967, 968 și 970 din hotărârea atacată a denaturat probele citate în cuprinsul acestora, referitoare la decizia OEB din 27 iulie 2006 și la decizia High Court din 3 octombrie 2006.

139

Prin intermediul celui de al șaselea aspect al acestui motiv, Comisia susține mai întâi că Tribunalul a denaturat probele menționate la punctele 968, 1017 și 1024 din hotărârea atacată, din care ar reieși, potrivit acestei instanțe, că deciziile respective modificaseră substanțial contextul în care fuseseră încheiate acordurile de soluționare amiabilă și de licență Krka, în special în ceea ce privește percepția pe care Krka și Servier o puteau avea cu privire la validitatea brevetului 947.

140

Aceste denaturări ar afecta validitatea aprecierilor efectuate de Tribunal, pe de o parte, la punctele 970, 1025 și 1028 din hotărârea menționată în ceea ce privește recunoașterea de către Krka a validității brevetului 947 și, pe de altă parte, la punctul 999 din aceeași hotărâre, în ceea ce privește faptul că această recunoaștere explica motivul pentru care Krka, mai degrabă decât să se lanseze într‑o intrare așa‑numită „cu risc” pe piețele tuturor statelor membre, a preferat să se limiteze la piețele sale principale, acoperite de acordul de licență Krka. Comisia susține în continuare că aceste aprecieri ar fi contrazise de probele vizate în considerentele (1687), (1693) și (1826) ale deciziei în litigiu, pe care Tribunalul a omis să le examineze. În sfârșit, Comisia arată că motivarea hotărârii atacate este insuficientă și contradictorie.

141

Potrivit Servier, mai întâi, critica privind denaturarea ar trebui respinsă, dat fiind că Comisia nu ar fi identificat nicio probă care să fi făcut obiectul unei denaturări. În continuare, această critică, din moment ce ar viza în realitate numai decizia High Court din 3 octombrie 2006, ar fi inoperantă. Astfel, chiar dacă s‑ar considera că somațiile nu ar fi modificat percepția Krka privind validitatea brevetului 947, aceasta nu ar repune în discuție faptul că decizia OEB din 27 iulie 2006 o modificase.

142

În sfârșit, argumentația Comisiei ar fi nefondată. Tribunalul ar fi ținut seama de faptul că Krka își menținuse contestațiile după decizia OEB din 27 iulie 2006 de confirmare a validității brevetului 947, dar ar fi considerat în mod suveran că această împrejurare nu repunea în discuție constatarea potrivit căreia Krka încheiase o tranzacție ca urmare a percepției pe care o dobândise cu privire la validitatea acestui brevet. În rest, argumentația Comisiei ar rezulta dintr‑o interpretare eronată a hotărârii atacate. Departe de a‑și fi justificat decizia prin motive contradictorii, Tribunalul ar fi arătat că mai multe indicii au putut determina Krka să considere că brevetul 947 era valid, ceea ce ar fi determinat‑o să încheie o tranzacție. Tribunalul ar fi statuat că atât această împrejurare, cât și lipsa unei plăți inverse contribuiau la excluderea calificării drept restrângere a concurenței prin obiect, fără a înlătura însă calitatea de concurent potențial a Krka.

143

În ceea ce privește decizia High Court din 3 octombrie 2006, Servier arată că natura temporară a unei somații nu contrazice aprecierea factuală a Tribunalului potrivit căreia această somație a contribuit la modificarea contextului în care au fost încheiate acordurile de soluționare amiabilă și de licență Krka. Pe de altă parte, somațiile respective ar fi modificat efectiv contextul acordurilor.

2) Aprecierea Curții

144

Trebuie să se arate de la bun început că, în pofida faptului că primele două aspecte ale primului motiv au fost admise, având drept consecință constatarea potrivit căreia raționamentul Tribunalului referitor la concurența potențială era afectat de erori de drept, rămâne util să se examineze celelalte aspecte ale acestui motiv pentru a stabili dacă, independent de faptul că Tribunalul nu a aplicat criteriile juridice care se impuneau și a omis să ia în considerare ansamblul probelor pertinente, interpretarea pe care a reținut‑o cu privire la probele pe care le‑a examinat în mod efectiv este afectată de nelegalitate, în special de o eventuală denaturare a acestor probe, astfel cum susține Comisia.

145

La punctul 965 din hotărârea atacată, Tribunalul a examinat dacă existau litigii veritabile între Servier și Krka și dacă acordul de licență Krka părea să aibă o legătură suficient de directă cu soluționarea amiabilă a acestor litigii pentru ca asocierea sa cu acordul de soluționare amiabilă Krka să fie justificată. La punctele 967 și 968 din această hotărâre, Tribunalul a relevat existența unor litigii între Servier și Krka care au condus, pe de o parte, la decizia OEB din 27 iulie 2006 și, pe de altă parte, la decizia High Court din 3 octombrie 2006. La punctul 970 din hotărârea menționată, Tribunalul a afirmat că la momentul încheierii acordurilor de soluționare amiabilă și de licență Krka existau „indicii concordante care puteau permite părților să considere că brevetul 947 era valid” și, în această privință, a făcut trimitere la lectura punctelor 967 și 968 din aceeași hotărâre.

146

Pentru a aprecia dacă Tribunalul a denaturat decizia High Court din 3 octombrie 2006 și decizia OEB din 27 iulie 2006, controlul efectuat de Curte se limitează la verificarea aspectului dacă Tribunalul nu a depășit în mod vădit limitele unei aprecieri rezonabile a elementelor menționate. Curtea are obligația nu de a aprecia în mod autonom dacă Comisia a îndeplinit sarcina probei care îi revenea pentru a demonstra existența unei restrângeri a concurenței prin obiect, ci de a stabili dacă Tribunalul, concluzionând că situația era diferită, a dat o interpretare a acelorași elemente de probă care este vădit contrară formulării lor (a se vedea prin analogie Hotărârea din 10 februarie 2011, Activision Blizzard Germany/Comisia, C‑260/09 P, EU:C:2011:62, punctul 57).

147	Acestea sunt considerațiile în lumina cărora criticile privind denaturarea invocate de Comisie trebuie să fie examinate.

i) Cu privire la decizia High Court din 3 octombrie 2006

148

Punctul 968 din hotărârea atacată are următorul cuprins:

„[…] La 1 septembrie 2006, Krka a introdus o cerere reconvențională în anularea brevetului 947 și, la 8 septembrie 2006, o altă cerere reconvențională în anularea brevetului 340. La 3 octombrie 2006, High Court of Justice (England & Wales), Chancery Division (patents court) [Înalta Curte de Justiție (Anglia și Țara Galilor), Secția Chancery (Camera de brevete)], a admis cererea de somație provizorie formulată de Servier și a respins cererea introdusă de Krka la 1 septembrie 2006. La 1 decembrie 2006, procesul în curs [a încetat] în conformitate cu acordul de soluționare amiabilă dintre părți, iar somația provizorie a fost retrasă.”

149	Din formularea acestui punct 968 rezultă că Tribunalul, referindu‑se la respingerea „cererii introduse de Krka la 1 septembrie 2006”, viza respingerea, prin decizia High Court din 3 octombrie 2006, a cererii reconvenționale a acestei întreprinderi.

150

Totuși, această decizie, care figurează în anexa A.174 la cererea introductivă în primă instanță a Servier, enunță, pe de o parte, că este admisă cererea de somație provizorie formulată de Servier și, pe de altă parte, că este respinsă nu cererea reconvențională a Krka, ci aceea prin care se solicită admiterea cererii reconvenționale având ca obiect declararea lipsei de validitate a brevetului 947 prin procedura de judecată sumară.

151	Rezultă că, la punctul 968 din hotărârea atacată, Tribunalul a denaturat termenii clari și preciși ai deciziei High Court din 3 octombrie 2006, deși a citat‑o în mod fidel la punctele 23 și 1196 din această hotărâre.

152

Pe baza acestei denaturări, Tribunalul a afirmat mai întâi, la punctul 970 din hotărârea atacată, că „existau, în momentul încheierii acordurilor de soluționare amiabilă și de licență [Krka], indicii concordante care puteau permite părților să considere că brevetul 947 era valid” și, în continuare, la punctul 1017 din această hotărâre, că cele două evenimente constituite prin decizia OEB din 27 iulie 2006 și decizia High Court din 3 octombrie 2006„au modificat substanțial contextul în care au fost încheiate acordurile, în special în ceea ce privește perceperea pe care Krka, dar și Servier, o puteau avea cu privire la validitatea brevetului 947”. În sfârșit, pe baza acestei din urmă constatări, Tribunalul a considerat, la punctul 1024 din hotărârea menționată, că apariția acestor două evenimente „limitează în mod considerabil” pertinența unui document al Servier referitor la strategia sa față de Krka. Pe de altă parte, la punctul 999 din aceeași hotărâre, Tribunalul a afirmat că Krka a încheiat o tranzacție cu Servier nu în schimbul beneficiilor obținute prin acordul de licență Krka, ci din cauză că Krka „recunoștea validitatea brevetului 947”, care ar fi fost „elementul decisiv” în această privință.

153

Decizia High Court din 3 octombrie 2006, ținând seama de natura sa provizorie și de procedura preliminară la capătul căreia a fost adoptată, nu aducea nicidecum atingere soluționării pe fond a litigiului, după cum a arătat de altfel Tribunalul în esență la punctele 367 și 368 din hotărârea atacată. Astfel, instanța națională s‑a limitat să constate în realitate, în conformitate cu criteriile de acordare a unei hotărâri sumare, că cererea reconvențională a Krka nu era vădit fondată, subliniind în același timp, în această privință, la punctul 70 din aceeași decizie, că nu avea „nicio îndoială că Krka a putut demonstra că există o chestiune serioasă supusă judecății, în speță aceea dacă vânzarea comprimatelor [de perindopril produse de Servier] anterior datei de prioritate lipsește brevetul [947] de noutate”, precizând totuși că nu avea „convingerea că Servier nu are perspective reale de apărare care să fie aplicate pentru a apăra brevetul [947] împotriva unui asemenea atac”.

154	Denaturând astfel termenii clari și preciși ai Deciziei High Court din 3 octombrie 2006, Tribunalul a determinat nelegalitatea punctelor 968, 970, 999, 1017 și 1024 din hotărârea atacată.

ii) Cu privire la decizia OEB din 27 iulie 2006

155

Punctul 967 din hotărârea atacată este redactat după cum urmează:

„[Î]n anul 2004, zece societăți producătoare de medicamente generice, inclusiv Krka, au formulat opoziție împotriva brevetului 947 la OEB pentru a obține revocarea acestuia în totalitate, invocând motive întemeiate pe lipsa noutății și a unei activități inventive și pe expunerea insuficientă a invenției. La 27 iulie 2006, divizia de opoziție a OEB a confirmat validitatea acestui brevet în urma unor modificări nesemnificative ale revendicărilor inițiale ale Servier. Șapte societăți au formulat ulterior o acțiune împotriva deciziei OEB din 27 iulie 2006. Krka s‑a retras din procedura de opoziție la 11 ianuarie 2007 conform acordului de soluționare amiabilă încheiat cu Servier.”

156	Tribunalul a relatat astfel în mod exact conținutul deciziei OEB din 27 iulie 2006.

157

Cu toate acestea, este necesar să se constate că afirmația de la punctul 970 din hotărârea atacată, potrivit căreia „existau, în momentul încheierii acordurilor de soluționare amiabilă și de licență [Krka], indicii concordante care puteau permite părților să considere că brevetul 947 era valid”, se întemeiază, cel puțin în parte, pe denaturarea deciziei High Court din 3 octombrie 2006, pe care Tribunal s‑a întemeiat deopotrivă la punctele 1017 și 1024 din această hotărâre.

158

De altfel, această afirmație a Tribunalului face abstracție de mai multe alte elemente de probă menționate în decizia în litigiu, care ar dovedi, potrivit Comisiei, că, dacă decizia OEB din 27 iulie 2006 constituia pentru Krka un insucces, această întreprindere era departe de a se fi resemnat să recunoască validitatea brevetului 947. Decizia în litigiu menționează printre altele, în considerentele (1687)-(1689), că Krka, care declarase apel împotriva acestei decizii a OEB, a continuat de asemenea să conteste brevetul 947, introducând la 1 septembrie 2006, în Regatul Unit, o cerere reconvențională împotriva Servier având ca obiect declararea lipsei de validitate a acestui brevet. Decizia High Court din 3 octombrie 2006 subliniază că Krka dispunea de o „bază solidă” pentru a contesta brevetul 947. Decizia în litigiu menționează de asemenea unele declarații ale unor angajați ai Krka ca reacție la decizia menționată, care contrazic orice resemnare în privința deciziei OEB din 27 iulie 2006, precum și faptul că Krka a obținut în luna septembrie 2006 respingerea acțiunii în contrafacere a brevetului 947 care fusese introdusă de Servier în Ungaria și a continuat comercializarea versiunii sale generice a perindoprilului pe piața acestui stat membru.

159

Acestea sunt elementele pe baza cărora, în decizia în litigiu a fost emisă, în considerentul (1690), următoarea constatare cu privire la poziția Krka în urma deciziei OEB din 27 iulie 2006:

„Evaluarea de către Krka a situației determinate de brevet a fost în mod cert influențată de decizia de opoziție și de dispunerea de somații provizorii împotriva Krka și Apotex în Regatul Unit. Cu toate acestea, considerațiile care precedă sugerează în mare măsură că, din punct de vedere ex ante, nimic nu se opunea unei posibilități reale și concrete a Krka de a lipsi de validitate brevetul 947 într‑un proces pe fond.”

160

Prin urmare, este clar, citind aceste elemente, că prin decizia în litigiu, examinată în ansamblu, se urmărea să se demonstreze, în temeiul unei serii de indicii concordante, că Krka nu se resemnase să recunoască validitatea brevetului 947 în urma deciziei OEB din 27 iulie 2006 în pofida îndoielilor pe care această decizie le putea genera cu privire la șansele de a obține revocarea acestui brevet. Or, la punctul 970 din hotărârea atacată, Tribunalul a afirmat fără o motivare adecvată, din moment ce nu a examinat ansamblul probelor invocate în această privință în decizia în litigiu, că „existau, în momentul încheierii acordurilor de soluționare amiabilă și de licență, indicii concordante care puteau permite părților să considere că brevetul 947 era valid”. Astfel, așa cum a arătat doamna avocată generală la punctul 105 din concluzii, Tribunalul nu numai că a omis să ia în considerare elementele menționate la punctele 158 și 159 din prezenta hotărâre, ci s‑a abținut și să explice motivele acestei omisiuni, în condițiile în care existența unei încălcări a normelor de concurență nu poate fi apreciată în mod corect decât dacă indiciile invocate de decizia în litigiu nu sunt luate în considerare în mod izolat, ci în ansamblul lor, ținând seama de caracteristicile pieței relevante a produselor (Hotărârea din 14 iulie 1972, Imperial Chemical Industries/Comisia, 48/69, EU:C:1972:70, punctul 68).

161

Procedând astfel, Tribunalul a denaturat sensul și conținutul deciziei în litigiu, în măsura în care se raportează la efectele deciziei OEB din 27 iulie 2006 asupra recunoașterii de către Krka a validității brevetului 947 (a se vedea prin analogie Hotărârea din 11 septembrie 2003, Belgia/Comisia, C‑197/99 P, EU:C:2003:444, punctele 66 și 67). În plus, acesta a încălcat obligația de a‑și motiva hotărârile, care îi revine în temeiul articolului 36 din Statutul Curții de Justiție a Uniunii Europene, aplicabil Tribunalului în temeiul articolului 53 primul paragraf din acest statut, întrucât nu a expus, la punctul 970 din hotărârea atacată, motivele pe care s‑a întemeiat, în mod suficient pentru a permite persoanelor interesate să ia cunoștință de ele, iar Curții să dispună de elemente pentru a‑și exercita controlul în cadrul recursului (a se vedea în acest sens Hotărârea din 25 noiembrie 2020, Comisia/GEA Group, C‑823/18 P, EU:C:2020:955, punctul 42 și jurisprudența citată).

162	Prin urmare, pe lângă denaturarea deciziei High Court din 3 octombrie 2006, constatată la punctul 154 din prezenta hotărâre, punctul 970 din hotărârea atacată se întemeiază pe o denaturare a deciziei în litigiu și este afectat de nemotivare.

163	Având în vedere elementele care precedă, al patrulea și al șaselea aspect ale primului motiv trebuie admise.

d) Cu privire la al cincilea aspect

1) Argumentația părților

164

Prin intermediul celui de al cincilea aspect al primului motiv, Comisia reproșează Tribunalului că a considerat, la punctul 1000 din hotărârea atacată, că faptul că Krka a apreciat costul de oportunitate de a nu încheia o tranzacție cu Servier la zece milioane de euro pe o perioadă de trei ani constituia un indiciu al recunoașterii de către Krka a validității brevetului 947. În primul rând, această estimare ar fi fost furnizată în cursul investigației, astfel încât nu putea fi utilizată retroactiv ca dovadă a percepției avute de Krka la data încheierii acordurilor de soluționare amiabilă și de licență Krka. În al doilea rând, profiturile preconizate de Krka ar fi fost unul dintre motivele pentru care acordul de licență Krka constituia un stimulent pentru încheierea unei tranzacții. În al treilea rând, nicio probă nu ar fi permis să se afirme, astfel cum a procedat Tribunalul la punctul 1000 din această hotărâre, că era puțin probabil ca Krka să decidă să intre cu risc pe piețele sale principale, care erau acoperite de acordul de licență Krka. Dimpotrivă, considerentul (1675) al deciziei în litigiu ar fi menționat probe serioase cu privire la o asemenea intenție din partea Krka.

165	Potrivit Servier, acest aspect este inadmisibil, întrucât Comisia nu invocă nicio denaturare.

2) Aprecierea Curții

166	Trebuie să se arate că, prin intermediul celui de al cincilea aspect al primului motiv, Comisia nu invocă nicio denaturare, ci urmărește să obțină o nouă apreciere a probelor, ceea ce nu este de competența Curții în cadrul procedurii de recurs.

167	Prin urmare, al cincilea aspect al primului motiv trebuie respins ca inadmisibil.

e) Concluzie cu privire la primul motiv

168	Având în vedere ansamblul considerațiilor care precedă, este necesar să se respingă al treilea și al cincilea aspect ale primului motiv și să se admită primul, al doilea, al patrulea, precum și al șaselea aspect ale acestui motiv.

5. Cu privire la al doilea motiv

a) Cu privire la al doilea aspect

1) Argumentația părților

169

Prin intermediul celui de al doilea aspect al celui de al doilea motiv, Comisia reproșează Tribunalului că, la punctele 963 și 965-972 din hotărârea atacată, a considerat că, în prezența unui veritabil litigiu referitor la un brevet, asocierea unui acord de soluționare amiabilă și a unui acord de licență nu constituie un indiciu serios al unei plăți inverse. Această abordare formalistă ar fi contrară jurisprudenței, în special Hotărârii din 4 octombrie 2011, Football Association Premier League și alții (C‑403/08 și C‑429/08, EU:C:2011:631, punctul 136), care ar impune, pentru identificarea unei restrângeri a concurenței prin obiect, să se țină seama de conținutul, de obiectivul, precum și de contextul economic și juridic al acordurilor în litigiu.

170

Servier apreciază, cu titlu introductiv, că Comisia nu contestă criteriile juridice expuse la punctele 943-963 din hotărârea atacată, referitoare la analiza unui acord de soluționare amiabilă a unui litigiu privind un brevet combinat cu o licență a acestui brevet, ci aplicarea acestor principii, precum și aprecierile de fapt efectuate de Tribunal la punctele 964-1032 din această hotărâre.

171

Servier susține că al doilea aspect al celui de al doilea motiv este lipsit de claritate și este vădit nefondat. Contrar celor afirmate de Comisie, motivul enunțat la punctul 972 din hotărârea atacată nu s‑ar întemeia numai pe forma acordurilor în discuție, ci și pe o analiză a contextului lor, descris la punctele 967, 968, 970 și 971 din această hotărâre. Pe de altă parte, Tribunalul ar fi respins de asemenea teza Comisiei potrivit căreia obiectul acordului era împărțirea piețelor.

2) Aprecierea Curții

172	Având în vedere faptul că al doilea aspect al celui de al doilea motiv privește criteriile în raport cu care Tribunalul trebuia să aprecieze existența unei restrângeri a concurenței prin obiect, acesta trebuie să fie examinat în primul rând.

173

Este necesar să se constate că, prin intermediul celui de al doilea aspect al celui de al doilea motiv, Comisia contestă criteriile juridice expuse la punctul 963 din hotărârea atacată și repune în discuție aprecierea efectuată pe baza acestor criterii la punctele 965-972 din hotărârea menționată, susținând printre altele că această apreciere se întemeiază „numai pe forma acordurilor în cauză” și „nu are niciun temei în jurisprudență”. Reiese astfel din însuși enunțul celui de al doilea aspect al celui de al doilea motiv că acesta include o critică a criteriilor juridice expuse la punctele 943-963 din această hotărâre. Argumentul introductiv al Servier decurge, așadar, dintr‑o interpretare eronată a recursului.

174

În ceea ce privește criticile Comisiei îndreptate împotriva punctului 963 din hotărârea atacată, trebuie amintit că, la punctul respectiv, Tribunalul a considerat că, în prezența unui litigiu veritabil referitor la un brevet și a unui acord de licență care este în legătură directă cu soluționarea amiabilă a acestui litigiu, un acord de soluționare amiabilă a acestui litigiu, care cuprinde clauze de restrângere a concurenței precum clauze de necontestare și de necomercializare, asociat cu un acord de licență privind acest brevet, nu poate fi calificat drept restrângere a concurenței prin obiect decât dacă Comisia poate demonstra că acest acord de licență nu constituie o tranzacție încheiată în condiții normale de piață și maschează astfel o plată inversă.

175

Or, în timp ce încălcarea articolului 101 TFUE constatată în decizia în litigiu consta pentru Servier și Krka în împărțirea piețelor în două zone, dintre care doar una intră în sfera acestei încălcări, Tribunalul a indicat în esență, la punctele 963-965 din hotărârea atacată, că s‑ar limita să examineze dacă acordul de licență Krka putea fi justificat de acordul de soluționare amiabilă Krka sau dacă, dimpotrivă, acest acord de licență masca în realitate o plată inversă care stimula Krka să se supună clauzelor de necomercializare și de necontestare prevăzute de acordul de soluționare amiabilă. Acest raționament face abstracție, pe de o parte, de faptul că acordul de licență Krka privește piețe care nu intră în sfera încălcării articolului 101 TFUE și, pe de altă parte, de natura acestei încălcări, care constă nu într‑un simplu acord de soluționare amiabilă a unui litigiu privind un brevet în schimbul unei plăți inverse, ci într‑un acord de împărțire a pieței.

176

Prin urmare, punctele 963-965 din hotărârea atacată enunță criterii de apreciere a existenței unei restrângeri a concurenței prin obiect care sunt incompatibile cu cele amintite la punctele 99-105 din prezenta hotărâre și care se întemeiază pe o interpretare eronată a articolului 101 alineatul (1) TFUE. Trebuie să se constate că diferențele dintre aceste criterii juridice aplicate de Tribunal și cele amintite la punctele 99-105 din prezenta hotărâre nu sunt doar de natură semantică, ci conduc la rezultate care sunt substanțial diferite.

177

În plus, trebuie amintit că, la punctul 972 din hotărârea atacată, Tribunalul a considerat că, „având în vedere conținutul clauzelor [acordurilor de soluționare amiabilă și de licență Krka], precum și […] contextul în care au fost încheiate aceste acorduri, este necesar să se constate că asocierea acestor două acorduri era justificată și, prin urmare, nu constituie un indiciu serios al existenței unei plăți inverse efectuate de Servier către Krka la care ar conduce acordul de licență”, făcând trimitere în același timp la lectura punctului 948 din această hotărâre.

178

Este adevărat că încheierea de către întreprinderi a unui acord de soluționare amiabilă a unui litigiu referitor la un brevet, asociat cu un acord de licență având ca obiect același brevet, nu constituie în sine un comportament ce restrânge concurența. Cu toate acestea, asemenea acorduri pot constitui, în funcție atât de conținut, cât și de contextul lor economic, un mijloc apt să influențeze comportamentul comercial al întreprinderilor în cauză într‑un mod în care să restrângă sau să denatureze concurența pe piața pe care aceste două întreprinderi își desfășoară activitatea comercială (a se vedea prin analogie Hotărârea din 17 noiembrie 1987, British American Tobacco și Reynolds Industries/Comisia, 142/84 și 156/84, EU:C:1987:490, punctul 37).

179

Or, pentru a intra în sfera interdicției prevăzute la articolul 101 alineatul (1) TFUE, o practică coluzivă trebuie să îndeplinească diverse condiții care nu depind de natura juridică a acestei practici sau de instrumentele juridice destinate să o pună în aplicare, ci de raporturile sale cu concurența. Întrucât aplicarea acestei dispoziții se întemeiază pe evaluarea repercusiunilor economice ale practicii în cauză, dispoziția menționată nu poate fi interpretată în sensul că instituie o anumită prejudecată în privința unei categorii de acorduri determinate de natura sa juridică, orice acord trebuind să fie apreciat în funcție de conținutul său specific și de contextul său economic și în special în lumina situației pieței în cauză (a se vedea în acest sens Hotărârea din 30 iunie 1966, LTM, 56/65, EU:C:1966:38, p. 358, precum și Hotărârea din 17 noiembrie 1987, British American Tobacco și Reynolds Industries/Comisia, 142/84 și 156/84, EU:C:1987:490, punctul 40). Astfel cum a subliniat doamna avocată generală în special la punctul 127 din concluzii, efectivitatea dreptului concurenței al Uniunii ar fi grav compromisă dacă părțile la acorduri anticoncurențiale s‑ar putea sustrage de la aplicarea articolului 101 TFUE doar prin faptul că dau acestor acorduri o anumită formă.

180

Pe lângă faptul că, în speță, acordurile de soluționare amiabilă și de licență Krka privesc piețe distincte și că piețele acoperite de acordul de licență Krka nu intră în sfera încălcării articolului 101 TFUE, trebuie să se sublinieze că, deși încheierea de către titularul unui brevet a unui acord de soluționare amiabilă a unui litigiu cu un producător de medicamente generice acuzat de contrafacere reprezintă cu siguranță expresia dreptului de proprietate intelectuală al acestui titular și îi permite, printre altele, să se opună oricărei contrafaceri, nu este mai puțin adevărat că brevetul menționat nu îi permite titularului său să încheie contracte care ar încălca articolul 101 TFUE [a se vedea în acest sens Hotărârea din 30 ianuarie 2020, Generics (UK) și alții, C‑307/18, EU:C:2020:52, punctul 97].

181

De altfel, calificarea drept restrângere a concurenței prin obiect nu depinde nici de forma contractelor sau a altor instrumente juridice destinate să pună în aplicare o astfel de practică coluzivă, nici de percepția subiectivă pe care părțile o pot avea cu privire la finalizarea litigiului care le opune în ceea ce privește validitatea unui brevet.

182

Pe de altă parte, astfel cum s‑a amintit la punctul 108 din prezenta hotărâre, împrejurarea că întreprinderi al căror comportament ar putea fi calificat drept restrângere a concurenței prin obiect au acționat fără a avea intenția de a împiedica, de a restrânge sau de a denatura concurența și faptul că au urmărit anumite obiective legitime nu sunt determinante în vederea aplicării articolului 101 alineatul (1) TFUE (a se vedea în acest sens, Hotărârea din 21 decembrie 2023, European Superleague Company, C‑333/21, EU:C:2023:1011, punctul 167 și jurisprudența citată). Este relevantă numai aprecierea gradului de nocivitate economică a acestei practici pentru buna funcționare a concurenței pe piața în cauză. Această apreciere trebuie să se întemeieze pe considerații obiective, dacă este necesar în urma unei analize detaliate a practicii respective, precum și pe obiectivele sale și pe contextul economic și juridic în care se înscrie [a se vedea în acest sens Hotărârea din 30 ianuarie 2020, Generics (UK) și alții, C‑307/18, EU:C:2020:52, punctele 84 și 85, precum și Hotărârea din 25 martie 2021, Lundbeck/Comisia, C‑591/16 P, EU:C:2021:243, punctul 131].

183

De aceea, pentru a stabili dacă o practică coluzivă poate fi calificată drept restrângere a concurenței prin obiect, trebuie să se examineze conținutul, geneza, precum și contextul juridic și economic ale acesteia, în special caracteristicile specifice ale pieței pe care se vor produce în mod concret efectele sale. Faptul că termenii unui acord destinat punerii în aplicare a acestei practici nu dezvăluie un obiect anticoncurențial nu este în sine determinant (a se vedea în acest sens Hotărârea din 8 noiembrie 1983, IAZ International Belgium și alții/Comisia, 96/82-102/82, 104/82, 105/82, 108/82 și 110/82, EU:C:1983:310, punctele 23-25, precum și Hotărârea din 28 martie 1984, Compagnie royale asturienne des mines și Rheinzink/Comisia, 29/83 și 30/83, EU:C:1984:130, punctul 26).

184

Or, în loc să efectueze o asemenea apreciere a practicii coluzive puse în aplicare prin intermediul acordurilor de soluționare amiabilă și de licență Krka în lumina conținutului său specific și a repercusiunilor sale economice, la punctele 943-963 din hotărârea atacată, Tribunalul a elaborat criterii care vizează identificarea, în mod general și abstract, a condițiilor în care asocierea unui acord de soluționare a unui litigiu referitor la un brevet cu un acord de licență având ca obiect același brevet poate, ținând seama numai de caracteristicile juridice ale acestor acorduri, să intre în sfera calificării drept restrângere a concurenței prin obiect, în sensul articolului 101 alineatul (1) TFUE. Aplicând aceste criterii acordurilor de soluționare amiabilă și de licență Krka, Tribunalul și‑a concentrat analiza mai degrabă pe forma și pe caracteristicile juridice ale acestor acorduri decât să examineze raporturile lor concrete cu concurența. Tribunalul a încălcat astfel principiile care guvernează aplicarea și interpretarea articolului 101 alineatul (1) TFUE, menționate la punctele 179 și 183 din prezenta hotărâre, și a determinat nelegalitatea punctelor 943-972 din hotărârea atacată.

185	Rezultă că al doilea aspect al celui de al doilea motiv trebuie admis.

b) Cu privire la primul, la al treilea și la al patrulea aspect

1) Argumentația părților

186

Prin intermediul primului aspect al celui de al doilea motiv, Comisia denunță caracterul contradictoriu al raționamentului Tribunalului. Astfel, la punctul 1029 din hotărârea atacată, Tribunalul ar fi recunoscut că acordul de licență Krka era o condiție pentru ca această întreprindere să accepte clauzele de necomercializare și de necontestare, care, așa cum a subliniat Tribunalul la punctul 273 din această hotărâre, sunt „restrictive în mod intrinsec”. Totuși, Tribunalul ar fi refuzat să deducă din această constatare că acordul de licență menționat a determinat Krka să soluționeze amiabil litigiile referitoare la brevetul 947, întemeindu‑se pe două motive eronate, și anume, pe de o parte, perceperea de către părți a validității acestui brevet și, pe de altă parte, împrejurarea că acest acord de licență ar fi fost încheiat în condiții normale de piață. Întemeindu‑se pe ficțiunea unei soluționări amiabile fondate pe meritele brevetului 947 și a unei licențe a acestui brevet încheiate în condițiile pieței, Tribunalul nu ar fi acordat, așadar, în vederea calificării juridice a acestor acorduri de restrângere a concurenței prin obiect, o importanță suficientă obiectivului urmărit de acordurile respective. De altfel, Tribunalul ar fi ignorat declarațiile prin care Krka recunoștea că și‑a „sacrificat” intrarea pe piețele principale ale Servier pentru a putea rămâne pe cele șapte piețe principale ale sale.

187

Prin intermediul celui de al treilea aspect, Comisia critică motivele prezentate la punctele 806, 963, 975-984 și 1029 din hotărârea atacată, prin care Tribunalul a considerat că acordul de licență Krka fusese încheiat în condiții de piață. Or, această considerație ar fi lipsită de relevanță, deoarece factorul decisiv ar fi, în opinia Comisiei, că acordurile de soluționare amiabilă și de licență Krka se întemeiau nu pe evaluarea de către fiecare dintre părți a validității brevetului 947, ci pe obiectivul lor comun de împărțire a piețelor, în detrimentul consumatorilor, prin intermediul acordurilor Krka, privite în ansamblu.

188

Prin intermediul celui de al patrulea aspect, Comisia reproșează Tribunalului că, la punctele 806 și 977-982 din hotărârea atacată, și‑a limitat analiza privind caracterul stimulativ al acordului de licență Krka la aspectul dacă nivelul redevenței prevăzute de acest acord era anormal de redus. Tribunalul ar fi trebuit să analizeze acordul menționat împreună cu acordul de soluționare amiabilă Krka și să examineze efectul acestor acorduri asupra stimulentelor părților de a concura, precum și profitul – estimat la peste 25 milioane de euro – la care Servier ar fi renunțat prin încheierea aceluiași acord de licență.

189

Servier obiectează că primul aspect al celui de al doilea motiv este nefondat, întrucât caracterul contradictoriu al motivelor criticate de Comisie nu este dovedit. Servier adaugă că Tribunalul a analizat în mod global acordurile de soluționare amiabilă și de licență Krka și a ajuns la concluzia factuală că forța brevetului 947 este cea care a convins Krka să încheie o tranzacție. Argumentația Comisiei se întemeiază pe premisa eronată potrivit căreia Krka ar fi putut intra pe piețele principale ale Servier cu toate că validitatea acestui brevet o împiedica să procedeze astfel.

190	Al treilea aspect ar urmări să repună în discuție aprecieri de fapt și ar fi, prin urmare, inadmisibil.

191

Al patrulea aspect ar fi vădit nefondat, întrucât Tribunalul a ținut seama de contextul determinat de brevet, de legătura dintre acordul de soluționare amiabilă Krka și acordul de licență Krka, precum și de valoarea atribuită de Krka acestei licențe. Profitul la care Servier ar fi renunțat prin alocarea unei licențe pentru Krka nu ar figura printre criteriile juridice relevante. Această renunțare ar fi inerentă oricărei soluționări amiabile, iar calculul profitului pretins sacrificat de Servier ar fi fals.

192

În opinia EFPIA, teoria restricțiilor accesorii ar fi trebuit să determine Tribunalul să constate inaplicabilitatea articolului 101 alineatul (1) TFUE, având în vedere obiectivul legitim urmărit de acordul de soluționare amiabilă Krka și necesitatea obiectivă a clauzelor acestuia. În orice caz, Tribunalul ar fi concluzionat în mod întemeiat că asocierea unei licențe și a unei soluționări amiabile nu constituie o restrângere a concurenței prin obiect.

2) Aprecierea Curții

193

Trebuie arătat de la bun început că al treilea aspect al celui de al doilea motiv este admisibil întrucât, prin argumentația sa, Comisia nu repune în discuție constatări factuale, ci criteriul aplicat de Tribunal pentru a aprecia stimulentul pentru Krka de a soluționa amiabil litigiile referitoare la brevetul 947 prin acordul de soluționare amiabilă.

194

Prin intermediul primului, al celui de al treilea și al celui de al patrulea aspect ale celui de al doilea motiv, care trebuie analizate împreună, Comisia critică în esență Tribunalul pentru că a statuat că acordul de licență Krka nu a stimulat această întreprindere să încheie acordul de soluționare amiabilă Krka. Această instituție arată că Tribunalul s‑a întemeiat pe o analiză limitată și reductivă a conținutului, a obiectivelor și a contextului economic ale încălcării ce rezultă din aceste acorduri.

195

În ceea ce privește primul aspect al celui de al doilea motiv, este necesar să se arate că, așa cum afirmă Comisia, punctul 1029 din hotărârea atacată, este contradictoriu. Astfel, din cuprinsul acestui punct reiese că încheierea acordului de licență Krka era „condiția” sau, cu alte cuvinte, stimulentul oferit Krka pentru ca aceasta să accepte clauzele de necomercializare și de necontestare conținute în acordul de soluționare amiabilă Krka. Rezultă că, independent de aspectul dacă nivelul redevenței prevăzute de acest acord de licență era adecvat în raport cu condițiile de piață, accesul la piețele sale principale fără un risc de contrafacere este cel care a motivat Krka să renunțe să vândă perindoprilul propriu pe piețele principale ale Servier. Prin urmare, Tribunalul nu putea, fără a se contrazice, să afirme la punctul menționa, că Comisia nu stabilise că nivelul redevenței „nu ar fi fost ales pe baza unor considerații comerciale, ci pentru a determina Krka să accepte să se supună [acestor] clauze”.

196

Având în vedere caracteristicile încălcării reținute de Comisie, amintite la punctele 57 și 58 din prezenta hotărâre, revenea Tribunalului, pentru a se pronunța cu privire la partea din argumentația Servier, invocată în cadrul celui de al nouălea motiv în primă instanță, referitoare la existența unei restrângeri a concurenței prin obiect sarcina de a aplica criteriile amintite la punctele 94, 96-99, 104, 105 și 107 din prezenta hotărâre în privința practicii ilicite rezultate din acordurile de soluționare amiabilă și de licență Krka. Tribunalului trebuia, așadar, să aprecieze gradul de nocivitate economică a acestei practici prin efectuarea unei analize detaliate a caracteristicilor sale, precum și a obiectivelor sale și a contextului economic și juridic în care se încadrează.

197

Or, așa cum s‑a arătat la punctul 174 din prezenta hotărâre, Tribunalul a considerat în esență, la punctul 963 din hotărârea atacată, că, în prezența unui litigiu veritabil, asocierea unui acord de licență cu un acord de soluționare amiabilă a acestui litigiu nu constituie un indiciu serios al existenței unei plăți inverse și că revine Comisiei sarcina de a „demonstra […] că acordul de licență nu constituie o tranzacție încheiată în condiții normale de piață”, astfel încât această instituție nu putea să constate existența unei restrângeri a concurenței prin obiect în speță.

198

Rezultă că, prin faptul că și‑a concentrat analiza pe acordul de licență Krka, deși ar fi trebuit să examineze încălcarea constatată de Comisie, privită în ansamblu, astfel cum rezulta din asocierea acestui acord cu acordul de soluționare amiabilă Krka, Tribunalul a săvârșit o eroare de drept în interpretarea și în aplicarea articolului 101 TFUE. Această eroare a determinat Tribunalul să restrângă întinderea analizei sale privind calificarea drept restrângere a concurenței prin obiect la aspectul dacă Comisia reușise să demonstreze că nivelul redevenței prevăzute de acordul de licență Krka era anormal de redus.

199

Astfel cum a subliniat doamna avocată generală la punctul 168 din concluzii, limitându‑se să considere, pentru motivele expuse la punctele 973-984 din hotărârea atacată, că Comisia nu dovedise că Servier acordase Krka o licență la un preț anormal de redus, Tribunalul a ignorat elementele esențiale ale încălcării menționate la punctele 57 și 58 din prezenta hotărâre și a omis să examineze, în lumina angajamentelor și a stimulentelor reciproce ale părților, dacă acordul de licență Krka putuse să stimuleze această întreprindere să renunțe să concureze Servier.

200

Rezultă că, întemeindu‑se pe lipsa caracterului anormal de redus al nivelului redevenței prevăzut de acordul de licență Krka, fără a analiza în lumina contextului economic și juridic, care conducea la o împărțire a pieței rezultată din asocierea acestui acord cu acordul de soluționare amiabilă Krka, dacă transferul de valoare rezultat din faptul că acordul de licență Krka a permis acestei întreprinderi să își comercializeze produsele pe piețele sale principale fără riscul de contrafacere era suficient de important pentru a stimula efectiv Krka să renunțe la intrarea pe piețele principale ale Servier, Tribunalul a săvârșit erori de drept în interpretarea și în aplicarea articolului 101 alineatul (1) TFUE și a determinat nelegalitatea motivelor prezentate la punctele 963, 973-984 și 1029 din hotărârea atacată.

201	În consecință, primul, al treilea și al patrulea aspect ale celui de al doilea motiv trebuie admise.

c) Cu privire la aspectele al cincilea-al optulea

1) Argumentația părților

202

Prin intermediul celui de al cincilea aspect al celui de al doilea motiv, Comisia susține că motivele expuse la punctele 975-984 din hotărârea atacată se întemeiază pe denaturarea mai multor elemente de probă. În primul rând, contrar textului punctului 978 din această hotărâre, Comisia ar fi considerat nu că nivelul redevenței prevăzute de acordul de licență Krka era cu mult inferior rezultatului din exploatare al Servier, ci că pierderea suferită de Servier constituia un transfer de valoare net în favoarea Krka. În al doilea rând, la punctul 979 din hotărârea menționată, Tribunalul ar fi denaturat faptul că această redevență reprezenta o parte redusă din profiturile Krka provenite de pe piețele acoperite de acest acord de licență. În al treilea rând, contrar celor expuse la punctul 981 din aceeași hotărâre, faptul că licența acordată Krka nu este exclusivă nu ar împiedica‑o să constituie un stimulent suficient, întrucât oferea acestei întreprinderi, pe piețele sale principale, perspectiva de a constitui un duopol de fapt cu Servier.

203

Prin intermediul celui de al șaselea aspect, Comisia reproșează Tribunalului că a statuat, la punctele 994-998 din hotărârea atacată, că ar fi paradoxal să se considere că, cu cât termenii unui acord de licență ar fi mai extinși, cu atât mai importantă ar fi stimularea pentru încheierea unui acord de soluționare amiabilă care conține clauze de restrângere a concurenței și cu atât ar fi mai ușor să se califice aceste acorduri ca fiind o restrângere a concurenței prin obiect. Această afirmație s‑ar întemeia pe o interpretare eronată a deciziei în litigiu, din care reiese că acordul de licență Krka a fost destinat să stimuleze această întreprindere să renunțe la intrarea pe piețele principale ale Servier, care nu erau acoperite de acordul de licență Krka.

204

Prin intermediul celui de al șaptelea aspect, Comisia critică punctul 997 din hotărârea atacată, în măsura în care în acesta se afirmă că decizia în litigiu obligă titularul unui brevet să acorde o licență pe întregul teritoriu acoperit de un acord de soluționare amiabilă. Decizia în litigiu nu ar enunța o asemenea obligație.

205

Prin intermediul celui de al optulea aspect, Comisia reproșează Tribunalului că a statuat, la punctul 998 din hotărârea atacată, că, pentru ca un acord să poată fi considerat „stimulativ” în privința unei părți, acest acord trebuie să compenseze partea respectivă pentru pierderea rezultată din clauzele care îi interzic să intre pe anumite piețe. Această apreciere, în primul rând, ar fi contrară jurisprudenței care ar impune doar ca un transfer de valoare să fie suficient de ridicat pentru a stimula un producător de medicamente generice să renunțe la intrarea pe piață și, în al doilea rând, ar denatura elementele de probă menționate la nota de subsol 2348 din decizia în litigiu, pe baza cărora Comisia a considerat că profiturile pe care Krka preconiza să le realizeze pe piețele sale principale datorită acordului de licență Krka erau suficient de ridicate pentru a o convinge să renunțe la intrarea pe piețele principale ale Servier.

206	Potrivit Servier, nicio denaturare invocată în cadrul celui de al cincilea aspect nu este întemeiată.

207

Servier susține că al șaselea aspect este inoperant, întrucât vizează un motiv neesențial al hotărârii atacate. În orice caz, acesta nu este întemeiat, întrucât Tribunalul ar fi aplicat jurisprudența potrivit căreia numai acordurile care prezintă o nocivitate suficientă pentru concurență trebuie calificate drept restrângere a concurenței prin obiect.

208

Al șaptelea aspect ar fi de asemenea îndreptat împotriva unui motiv neesențial al hotărârii atacate și, prin urmare, ar fi inoperant. Pe de altă parte, în măsura în care urmărește să prevadă anumite forme de licență, argumentația Comisiei ar fi incompatibilă cu marja de apreciere de care beneficiază atât titularul unui drept de proprietate intelectuală pentru a acorda o licență unui terț, cât și părțile la un litigiu pentru a‑l soluționa pe cale amiabilă cu bună‑credință.

209

Potrivit Servier, al optulea aspect se întemeiază pe o denaturare a punctului 998 din hotărârea atacată. Tribunalul nu ar fi înlăturat caracterul stimulativ al unei licențe asimetrice pentru motivul că aceasta nu compensează profiturile pierdute, ci ar fi statuat în mod întemeiat că o întreprindere care nu recunoaște validitatea unui brevet este determinată în mod rațional să solicite, în schimbul renunțării sale la intrarea pe o piață, o compensație care să acopere cel puțin pierderea certă a profiturilor preconizate. Contrar celor susținute de Comisie, Tribunalul ar fi apreciat că, întrucât a fost încheiat în condiții de piață, acordul de licență Krka nu putea fi considerat o plată inversă, elementul determinant care a determinat Krka să accepte clauzele acordului de soluționare amiabilă fiind validitatea brevetului 947.

2) Aprecierea Curții

210

Prin intermediul celui de al cincilea aspect al celui de al doilea motiv, Comisia susține că Tribunalul a denaturat mai multe elemente de probă în cadrul aprecierilor sale efectuate la punctele 975-984 din hotărârea atacată, cu privire la nivelul la care a fost stabilită cota redevenței din acordul de licență Krka, pentru a stabili dacă acordul menționat a putut încuraja această întreprindere să renunțe la intrarea pe piețele principale ale Servier. Or, Curtea a constatat deja la punctele 198-200 din prezenta hotărâre că acest raționament al Tribunalului se întemeiază pe aplicarea unui criteriu eronat din punct de vedere juridic, și anume chestiunea dacă acordul de licență Krka fusese încheiat în condiții normale de piață. Întrucât punctele 975-984 din hotărârea atacată sunt, din cauza acestei erori de drept, afectate de nelegalitate, nu este necesară pronunțarea cu privire la acest al cincilea aspect.

211

Prin intermediul aspectelor al șaselea‑al optulea ale celui de al doilea motiv, Comisia critică aprecierile efectuate la punctele 992-998 din hotărârea atacată, în care Tribunalul a respins raționamentul Comisiei potrivit căruia acordul de licență Krka constituia o stimulare a amânării intrării sale pe piețele principale ale Servier, în esență pentru motivul că domeniul de aplicare al clauzelor de necomercializare și de necontestare prevăzute de acordul de soluționare amiabilă Krka era mai extins decât cel al acordului de licență Krka. Or, aceste aprecieri ale Tribunalului se întemeiază pe premisa potrivit căreia un acord de licență care a fost încheiat în condiții normale de piață ar răspunde, ca urmare a acestui fapt, criteriului definit de Tribunal la punctul 963 din această hotărâre și, prin urmare, nu ar putea constitui un stimulent pentru încheierea unui acord de soluționare amiabilă a litigiilor referitoare la acest brevet care conține clauze de restrângere a concurenței. Întrucât acest criteriu este eronat din punct de vedere juridic, aprecierile efectuate la punctele 994-998 din hotărârea menționată se întemeiază pe o premisă care este ea însăși eronată și sunt, prin urmare, afectate de nelegalitate. Rezultă că este necesar să se înlăture cauza de inadmisibilitate invocată de Servier și să se admită al șaselea‑al optulea aspect ale acestui motiv.

212	Având în vedere considerațiile care precedă, al doilea motiv trebuie admis.

6. Cu privire la al treilea motiv

a) Cu privire la primul aspect

1) Argumentația părților

213

Prin intermediul primului aspect al celui de al treilea motiv, Comisia critică punctul 1006 din hotărârea atacată, prin care Tribunalul a considerat că un acord de împărțire a pieței presupune o alocare „strictă” a piețelor între părți. Această apreciere ar fi contrară articolului 101 alineatul (1) litera (c) TFUE, care, astfel cum ar reieși din Hotărârea din 27 iulie 2005, Brasserie nationale și alții/Comisia (T‑49/02-T‑51/02, EU:T:2005:298, punctul 156), nu impune nicio condiție de această natură pentru calificarea drept acord de împărțire a pieței și nici, după cum ar rezulta în special din Hotărârea din 20 ianuarie 2016, Toshiba Corporation/Comisia (C‑373/14 P, EU:C:2016:26, punctul 28), pentru a califica acest tip de acord drept restrângere a concurenței prin obiect.

214

Potrivit Servier, această argumentație se întemeiază pe o interpretare eronată a hotărârii atacate. Tribunalul nu ar fi impus o alocare „strictă” a piețelor, ci ar fi arătat că nicio piață nu fusese rezervată pentru Krka. Hotărârile Curții și ale Tribunalului invocate de Comisie ar fi lipsite de relevanță, întrucât acordurile de soluționare amiabilă și de licență Krka nu urmăreau să aloce clientela sau să împiedice intrarea pe piață a concurenților străini, ci se întemeiau pe recunoașterea brevetului 947.

2) Aprecierea Curții

215

După ce a concluzionat în esență, la punctul 985 din hotărârea atacată, că Comisia nu putea califica acordurile de soluționare amiabilă și de licență Krka drept restrângere a concurenței prin obiect, Tribunalul a apreciat că această concluzie nu putea fi infirmată de niciunul dintre celelalte elemente reținute în decizia în litigiu. Astfel, pentru motivele enunțate la punctele 1003-1014 din această hotărâre, Tribunalul a statuat că Comisia nu era îndreptățită să considere că aceste acorduri constituiau o împărțire a pieței între Servier și Krka. Mai precis, la punctul 1005 din hotărârea menționată, acesta a constatat că Servier nu era exclusă de pe piețele principale ale Krka. La punctul 1006 din aceeași hotărâre, Tribunalul a dedus din această constatare că „nu exista o parte din piață care, în temeiul acordurilor, ar fi fost rezervată pentru Krka” și că, prin urmare, nu se putea „concluziona că există o împărțire a pieței, în sensul unei alocări stricte între părțile la acorduri, în ceea ce privește această parte din piața internă”.

216

Or, așa cum a arătat doamna avocată generală la punctele 182-194 din concluzii, împrejurarea că un acord care constă în împărțirea piețelor nu este „strict” nu se opune nicidecum calificării sale drept restrângere a concurenței prin obiect. Astfel, articolul 101 alineatul (1) litera (c) TFUE interzice în mod expres acordurile care constau în împărțirea piețelor. Din jurisprudența menționată la punctul 97 din prezenta hotărâre rezultă că acordurile de cooperare orizontală între întreprinderi privind împărțirea piețelor, având în vedere caracterul lor deosebit de grav, intră în sfera calificării drept restrângere a concurenței prin obiect.

217

Articolul 101 alineatul (1) litera (c) TFUE nu cuprinde în această privință nicio condiție specială care să prevadă că interdicția pe care o edictează este limitată numai la acordurile care instituie o alocare „strictă” între aceste piețe, de exemplu prin intermediul unor dispoziții care rezervă accesul la unele dintre aceste piețe uneia dintre aceste întreprinderi, cu excluderea celeilalte, sau care interzic exporturile de pe o piață către alta. Astfel, în lipsa oricărei dispoziții specifice în această privință, nu este necesar să se facă o distincție între acordurile de împărțire a pieței în temeiul unei condiții pe care articolul 101 alineatul (1) TFUE nu o prevede și pe care nicio considerație legată de finalitatea sau de economia acestei dispoziții nu permite să fie avută în vedere.

218

De altfel, interpretarea reținută de Tribunal ar echivala cu excluderea calificării drept restrângere a concurenței prin obiect a acordurilor care constau în împărțirea piețelor, în special prin rezervarea anumitor piețe unei întreprinderi în schimbul acordării de către aceasta a unei licențe de brevet unei alte întreprinderi care operează la același nivel al lanțului de producție sau de distribuție, permițând astfel acestei a doua întreprinderi să intre pe alte piețe fără risc de contrafacere, ceea ce ar reduce deplina eficacitate a interdicției prevăzute la articolul 101 alineatul (1) litera (c) TFUE și ar aduce o atingere gravă punerii în aplicare a dreptului Uniunii în domeniul concurenței, având în vedere natura clar anticoncurențială a unor asemenea acorduri.

219

În consecință, prin faptul că a statuat, la punctul 1006 din hotărârea atacată, că, întrucât acordurile de soluționare amiabilă și de licență Krka nu au rezervat Krka o parte din piață, „nu se poate concluziona că există o împărțire a pieței, în sensul unei alocări stricte între părțile la acorduri[le respective], în ceea ce privește această parte din piața internă”, Tribunalul s‑a întemeiat pe o interpretare eronată a articolului 101 alineatul (1) TFUE și a determinat nelegalitatea punctului 1006 menționat.

220	Rezultă că primul aspect al celui de al treilea motiv trebuie admis.

b) Cu privire la al doilea aspect

1) Argumentația părților

221

Prin intermediul celui de al doilea aspect al celui de al treilea motiv, Comisia critică punctul 1012 din hotărârea atacată, din care ar reieși că un ansamblu contractual întemeiat pe recunoașterea de către părți a validității brevetului în cauză nu poate fi calificat drept acord de excludere de pe piață. Tribunalul ar fi denaturat sensul clar al probelor referitoare la perceperea de către părți a validității brevetului 947. Chiar dacă acordul de soluționare amiabilă Krka s‑ar fi întemeiat pe această recunoaștere, el nu putea ieși din domeniul interdicției prevăzute la articolul 101 alineatul (1) TFUE, din moment ce avea ca obiect divizarea pieței.

222

Potrivit Servier, critica privind denaturarea trebuie respinsă, întrucât Comisia nu a identificat nicio eroare de analiză a probelor. Tribunalul ar fi arătat, fără a încălca jurisprudența invocată de Comisie, că acordurile de soluționare amiabilă și de licență Krka erau întemeiate pe recunoașterea de către părți a validității brevetului 947.

2) Aprecierea Curții

223

La punctul 1012 din hotărârea atacată, Tribunalul a statuat că, „în lipsa demonstrării existenței unei stimulări […], trebuie să se considere că clauzele de necomercializare și de necontestare rezultă dintr‑un acord legitim de soluționare amiabilă a unui litigiu în materie de brevete cu care este asociat un acord de licență” și că „[un asemenea ansamblu contractual, întemeiat pe recunoașterea validității brevetului, nu poate fi, așadar, calificat drept acord de excludere de pe piață”.

224

Este necesar să se considere, în conformitate cu cele statuate la punctele 102 și 132 din prezenta hotărâre, că, deși recunoașterea validității unui brevet care face obiectul unui litigiu între două părți poate constitui un element pertinent pentru a se aprecia dacă, pe aceeași piață, restrângerile concurenței determinate de un acord de soluționare amiabilă a acestui litigiu pot fi atenuate sau chiar neutralizate prin încheierea între aceleași părți a unui acord de licență pentru acel brevet, această recunoaștere nu constituie în sine un factor decisiv, nici chiar relevant, pentru a se stabili dacă o practică coluzivă precum cea imputată Servier și Krka prin decizia în litigiu, care constă în împărțirea piețelor prin intermediul unui acord de soluționare amiabilă a unui litigiu privind un brevet care se referă, printre altele, la piețele care intră în sfera geografică a încălcării, și prin intermediul unui acord de licență a acelui brevet care se referă la piețe care nu intră în sfera geografică respectivă, poate fi calificată drept restrângere a concurenței prin obiect.

225

Or, din considerațiile prezentate la punctele 102, 132, 178-184 și 224 din prezenta hotărâre rezultă că, întemeindu‑se, pe de o parte, pe recunoașterea de către Krka a brevetului 947, deși acest factor nu este în sine decisiv, și, pe de altă parte, mai degrabă pe conținutul și pe forma acordurilor de soluționare amiabilă și de licență Krka decât pe analiza concretă a nocivității lor pentru concurență, având în vedere contextul în care se înscriu, pentru a invalida calificarea acestor acorduri drept restrângere a concurenței prin obiect, Tribunalul a săvârșit o eroare de drept.

226

În plus, este adevărat că un acord de soluționare amiabilă a unui litigiu referitor la un brevet și un acord de licență pentru acel brevet pot fi încheiate, în scop legitim și în deplină legalitate, în temeiul recunoașterii de către părți a validității brevetului respectiv, în lipsa oricărei alte împrejurări care să constituie o încălcare a articolului 101 TFUE. Cu toate acestea, faptul că asemenea acorduri urmăresc un obiectiv legitim nu este de natură să le sustragă de la aplicarea articolului 101 TFUE dacă se dovedește că urmăresc deopotrivă împărțirea piețelor sau realizarea altor restrângeri ale concurenței (a se vedea în acest sens Hotărârea din 30 ianuarie 1985, BAT Cigaretten‑Fabriken/Comisia, 35/83, EU:C:1985:32, punctul 33, și Hotărârea din 11 septembrie 2014, CB/Comisia, C‑67/13 P, EU:C:2014:2204, punctul 70).

227	Prin urmare, al doilea aspect al celui de al treilea motiv trebuie admis.

c) Cu privire la al treilea aspect

1) Argumentația părților

228

Prin intermediul celui de al treilea aspect al celui de al treilea motiv, Comisia arată că, la punctele 987 și 988 din hotărârea atacată, Tribunalul a denaturat termenii acordului de licență Krka. Tribunalul ar fi afirmat că eventuala instituire a unui duopol de fapt în cele șapte state membre acoperite de acest acord – piețele principale ale Krka – nu rezulta din termenii acordului menționat, ci din alegerile ulterioare efectuate individual de Servier și de Krka. Or, această afirmație ar fi contrazisă de articolul 2 paragraful 2 din același acord, potrivit căruia Servier s‑a angajat să nu autorizeze un al treilea operator să utilizeze brevetul 947 pe aceste șapte piețe naționale.

229

Servier contestă că acordul de licență Krka a instituit un duopol de fapt. Pe de o parte, potrivit acestui acord, Servier putea acorda o licență suplimentară unui operator terț. Pe de altă parte, întrucât Comisia nu a contestat existența unui anumit grad de concurență între Servier și Krka, constatat la punctul 991 din hotărârea atacată, acest argument ar fi inoperant.

2) Aprecierea Curții

230

La punctul 987 din hotărârea atacată, Tribunalul a considerat că, deși acordul de licență Krka ar fi permis instituirea unui „duopol avantajos” între Servier și Krka, „un asemenea duopol nu rezulta chiar din acord, ci din alegerile efectuate de Servier și de Krka ulterior acestuia, și anume, în ceea ce privește Servier, opțiunea de a nu acorda o licență unei alte societăți producătoare de medicamente generice sau de a nu comercializa ea însăși o versiune generică a propriului perindopril la un preț scăzut […] și, în ceea ce privește Krka, opțiunea de a nu începe o politică agresivă bazată pe prețuri”.

231

În această privință, este necesar să se arate că articolul 2 din acordul de licență Krka, care este menționat la punctul 46 din hotărârea atacată și care figurează în anexa A.176 la cererea introductivă în primă instanță a Servier, are următorul cuprins:

„Prin prezenta, Servier acordă Krka o licență exclusivă și irevocabilă cu privire la brevetul 947, iar Krka o acceptă în vederea utilizării, fabricării, vânzării, propunerii spre vânzare, promovării și importului de produse Krka care conțin forma cristalină alfa a sării de perindopril terț‑butilamină pe teritoriu pe durata prezentului acord.

Fără a aduce atingere celor ce precedă, Servier își rezervă dreptul, direct sau prin intermediul filialelor sale sau prin intermediul unui singur terț pentru fiecare țară în parte, de a utiliza brevetul 947 pentru a executa una dintre operațiunile menționate mai sus pe teritoriu.

Krka nu este autorizată să acorde sublicențe, cu excepția celor pe care le acordă filialelor sale, fără acordul prealabil scris al Servier.”

232

Reiese astfel din acești termeni clari și preciși că Servier a acordat Krka, cu titlu exclusiv și irevocabil, licența brevetului 947, sub rezerva dreptului Servier de a utiliza acest brevet „direct prin intermediul filialelor sale sau al unui singur terț pentru fiecare țară în parte”. Deși existența acestei rezerve poate contribui la explicarea limbajului prudent utilizat de Comisie, care s‑a limitat să menționeze, în special în considerentele (1728), (1734) și (1742) ale deciziei în litigiu, un duopol „de fapt” pe piețele principale ale Krka, totuși termenii acestei rezerve, citiți în lumina caracterului exclusiv și irevocabil al licenței acordate Krka, nu pot fi interpretați în sensul că permit Servier să acorde o licență a brevetului respectiv unui alt producător de medicamente generice care, acționând independent de Servier, ar putea concura Krka. Astfel, afirmând, la punctul 987 din hotărârea atacată, că un duopol între Servier și Krka nu ar rezulta din dispozițiile acordului de licență Krka, ci din alegerea efectuată ulterior de Servier „de a nu acorda o licență unei alte societăți producătoare de medicamente generice”, Tribunalul a recurs la o interpretare a acestui acord care este incompatibilă cu modul său de redactare. Denaturând sensul acordului menționat, Tribunalul a determinat nelegalitatea punctului 987 din această hotărâre.

233	În aceste condiții, al treilea aspect al celui de al treilea motiv trebuie admis.

d) Cu privire la al patrulea aspect

1) Argumentația părților

234

Prin intermediul celui de al patrulea aspect al celui de al treilea motiv, Comisia arată că Tribunalul a săvârșit o eroare de drept atunci când a considerat, la punctele 989 și 990 din hotărârea atacată, că decizia în litigiu nu se putea întemeia pe instituirea unui duopol între Servier și Krka pentru a constata existența unei restrângeri a concurenței prin obiect fără a analiza efectele potențiale ale acordurilor de soluționare amiabilă și de licență Krka. Astfel, în opinia Comisiei, aceste acorduri aveau ca obiect modificarea semnificativă a structurii piețelor principale ale Servier prin acordarea unei licențe pentru Krka în schimbul renunțării acesteia din urmă la intrarea pe aceste piețe. În consecință, examinarea efectelor acestora nu ar fi fost necesară, iar aceasta ar fi fost efectuată în decizia în litigiu doar din motive de exhaustivitate.

235	Servier consideră că această argumentație se întemeiază pe o interpretare eronată a hotărârii atacate.

2) Aprecierea Curții

236

Trebuie amintit că, astfel cum rezultă din jurisprudența citată la punctul 96 din prezenta hotărâre, noțiunea de restrângere a concurenței prin obiect nu poate fi aplicată decât anumitor acorduri între întreprinderi care prezintă un grad suficient de nocivitate pentru concurență pentru a se putea considera că examinarea efectelor acestora nu este necesară.

237

Pentru a aprecia dacă un acord între întreprinderi prezintă un asemenea grad de nocivitate, trebuie analizate cuprinsul dispozițiilor acestuia, obiectivele pe care urmărește să le atingă, precum și contextul economic și juridic în care acesta se înscrie. În cadrul aprecierii contextului respectiv, trebuie de asemenea să se țină seama de natura bunurilor sau a serviciilor afectate, precum și de condițiile reale de funcționare și de structura pieței sau a piețelor relevante (Hotărârea din 11 septembrie 2014, CB/Comisia, C‑67/13 P, EU:C:2014:2204, punctul 53).

238

Cu toate acestea, astfel cum s‑a amintit la punctele 93 și 94 din prezenta hotărâre și cum subliniază în mod întemeiat Comisia, în ceea ce privește practicile calificate drept restrângeri ale concurenței prin obiect nu este necesar să se cerceteze și nici, a fortiori, să se demonstreze efectele acestora asupra concurenței. Într‑adevăr, experiența arată că anumite comportamente pot avea în sine consecințe negative pe piețe (a se vedea în acest sens Hotărârea din 11 septembrie 2014, CB/Comisia, C‑67/13 P, EU:C:2014:2204, punctul 51, și Hotărârea din 21 decembrie 2023, European Superleague Company, C‑333/21, EU:C:2023:1011, punctul 162). În plus, rezultă din jurisprudența amintită la punctul 97 din prezenta hotărâre că acordurile care vizează împărțirea piețelor au în sine ca obiect restrângerea concurenței și fac parte dintr‑o categorie de acorduri interzisă în mod expres de articolul 101 alineatul (1) TFUE, această interdicție neputând fi repusă în discuție prin intermediul unei analize a contextului economic în care se înscrie comportamentul anticoncurențial în cauză.

239

În consecință, astfel cum Tribunalul însuși a arătat la punctele 221 și 989 din hotărârea atacată, reiese din jurisprudența Curții amintită la punctele 236-238 din prezenta hotărâre că stabilirea existenței unei restrângeri a concurenței prin obiect nu poate conduce, în special sub pretextul examinării contextului economic și juridic al acordului în cauză, la aprecierea efectelor acestui acord, în caz contrar existând riscul de a se pierde efectul util al distincției dintre obiectul și efectul de restrângere a concurenței, prevăzut la articolul 101 alineatul (1) TFUE. Or, Tribunalul a statuat de asemenea la același punct 989 din această hotărâre, care face trimitere la jurisprudența citată la punctul 304 din hotărârea menționată, că Comisia și instanța Uniunii nu pot, cu ocazia examinării obiectului restrictiv al unui acord și în special în cadrul luării în considerare a contextului său economic și juridic, să ignore complet efectele potențiale ale acestui acord. La punctul 990 din aceeași hotărâre, Tribunalul a arătat, așadar, că „pretinsele efecte potențiale în cauză, cu alte cuvinte, duopolul invocat de Comisie, se întemeiază pe circumstanțe ipotetice și care nu sunt astfel previzibile în mod obiectiv la data încheierii acordului”.

240

Trebuie să se constate că punctul 989 din hotărârea atacată este afectat de o contradicție internă, întrucât indică în același timp că efectele unei restrângeri a concurenței prin obiect nu trebuie apreciate în vederea stabilirii existenței acestei restrângeri și că asemenea efecte nu pot fi ignorate în cadrul examinării obiectului restrictiv al unui acord. Or, aceste două afirmații sunt incompatibile.

241

În plus, punctele 304 și 989 din hotărârea atacată conțin o eroare de drept, în măsura în care Tribunalul a observat că Comisia și instanța Uniunii nu pot să ignore complet, cu ocazia examinării obiectului restrictiv al unui acord, efectele potențiale ale acestui acord. Astfel, această observație, care nu se întemeiază pe nicio hotărâre a Curții, contrazice în mod direct jurisprudența amintită la punctele 236-238 din prezenta hotărâre, potrivit căreia, în ceea ce privește practicile calificate drept restrângeri ale concurenței prin obiect, nu este necesar să se cerceteze și nici, a fortiori, să se demonstreze efectele acestora asupra concurenței.

242

Această apreciere eronată confundă, pe de altă parte, exercițiul care constă în a verifica dacă un comportament este susceptibil, prin însăși natura sa, să aducă atingere în mod sistematic concurenței din cauza caracteristicilor care îi sunt proprii și dacă acesta prezintă, așadar, un grad de nocivitate suficient pentru a fi calificat drept restrângere a concurenței prin obiect cu acela care constă în a analiza efectele reale sau potențiale ale unui comportament specific într‑un anumit caz, care este pertinent numai pentru aprecierea existenței unei eventuale restrângeri a concurenței prin efect.

243

Astfel, pentru a stabili dacă un comportament prezintă un asemenea grad de nocivitate, nu este în niciun caz necesar să se examineze și cu atât mai mult să se demonstreze efectele acestui comportament asupra concurenței, indiferent că sunt reale sau potențiale și negative sau pozitive (a se vedea în acest sens Hotărârea din 21 decembrie 2023, European Superleague Company, C‑333/21, EU:C:2023:1011, punctele 159, 162 și 166, precum și jurisprudența citată)

244

Ținând seama de jurisprudența amintită la punctele 236-238 și 243 din prezenta hotărâre, care exclude luarea în considerare a efectelor unui acord sau ale unei practici, la punctul 990 din hotărârea atacată Tribunalul a săvârșit o eroare de drept introducând în raționamentul său referitor la restrângerea concurenței prin obiect constatată în decizia în litigiu și întemeiată pe faptul că acordurile de soluționare amiabilă și de licență Krka determinau o împărțire a piețelor geografice în Uniune considerații referitoare la caracterul pretins ipotetic al efectelor potențiale ale acestor acorduri, considerații de care Comisia nu avea obligația să țină seama în această privință.

245	În consecință, al patrulea aspect al celui de al treilea motiv trebuie admis.

e) Cu privire la al cincilea aspect

1) Argumentația părților

246

Prin intermediul celui de al cincilea aspect al celui de al treilea motiv, Comisia critică Tribunalul pentru că, la punctul 1023 din hotărârea atacată, a înlăturat declarația dată de Lupin și menționată în considerentul (1730) al deciziei în litigiu, potrivit căreia „ar părea că, din punctul de vedere al Servier, justificarea [acordului de soluționare amiabilă Krka] este protecția piețelor principale în care s‑au constatat caracterul predominant al unui nivel ridicat de înlocuire și/sau al unei prescrieri de [denumire comună internațională]”, pentru motivul că această declarație nu permite să se dovedească intenția Servier de a adopta cu Krka acorduri de împărțire sau de excludere de pe piață. Or, această declarație urmărea, potrivit Comisiei, nu să dovedească intenția Servier, ci să confirme o declarație ulterioară a Krka, ce permitea să se demonstreze că acordurile de soluționare amiabilă și de licență Krka făcuseră posibilă o formă de împărțire a pieței, contribuind astfel la stabilirea obiectului anticoncurențial al acestor acorduri.

247	Servier susține că acest al cincilea aspect este inadmisibil, întrucât urmărește să repună în discuție aprecierea probelor efectuată de Tribunal.

2) Aprecierea Curții

248

Trebuie amintit că reiese din cuprinsul articolului 256 alineatul (1) TFUE și al articolului 58 primul paragraf din Statutul Curții de Justiție a Uniunii Europene că recursul se limitează la chestiuni de drept și că Tribunalul este, așadar, singurul competent să constate și să aprecieze faptele pertinente, precum și elementele de probă. Aprecierea faptelor și a elementelor de probă nu constituie, așadar, cu excepția cazului denaturării acestora, o chestiune de drept supusă ca atare controlului Curții în cadrul unui recurs (Hotărârea din 16 februarie 2023, Comisia/Italia, C‑623/20 P, EU:C:2023:97, punctul 116 și jurisprudența citată).

249	În speță, trebuie să se constate că Comisia nu invocă o denaturare, astfel încât al cincilea aspect al celui de al treilea motiv este inadmisibil.

f) Cu privire la al șaselea aspect

1) Argumentația părților

250

Prin intermediul celui de al șaselea aspect al celui de al treilea motiv, Comisia susține că, la punctele 248, 958 și 965 din hotărârea atacată, Tribunalul a efectuat o interpretare eronată a Regulamentului nr. 772/2004 și a Orientărilor privind aplicarea articolului 101 TFUE acordurilor de transfer de tehnologie, menționate la punctul 53 din prezenta hotărâre.

251	Servier respinge orice eroare de drept săvârșită de Tribunal în aplicarea noțiunii de restrângere a concurenței prin obiect.

2) Aprecierea Curții

252

Este necesar să se constate că punctul 248 din hotărârea atacată, care se limitează, în esență, să amintească și să comenteze anumite puncte din orientările vizate la punctul 250 din prezenta hotărâre, face parte din considerațiile introductive care au determinat Tribunalul să declare, la punctul 252 din hotărârea atacată, „că […] trebuie să se găsească un punct de echilibru între, pe de o parte, necesitatea de a permite întreprinderilor să încheie acorduri de soluționare amiabilă a căror dezvoltare este favorabilă colectivității și, pe de altă parte, necesitatea de a preveni riscul unui abuz cu privire la acordurile de soluționare amiabilă, contrar dreptului concurenței, care conduce la menținerea unor brevete lipsite de validitate și, în special în sectorul medicamentelor, la o sarcină financiară nejustificată pentru bugetele publice”. Or, întrucât asemenea considerații introductive nu influențează, din cauza caracterului lor general, dispozitivul hotărârii atacate, critica îndreptată împotriva punctului 248 din această hotărâre este, așadar, inoperantă. În plus, din considerațiile prezentate la punctele 179-184 din prezenta hotărâre, ca răspuns la al doilea aspect al celui de al doilea motiv, rezultă că punctele 943-972 din hotărârea atacată sunt afectate de nelegalitate. Prin urmare, nu este necesar să se răspundă la criticile care repun în discuție punctele 958 și 965 din hotărârea atacată.

253	Întrucât primele patru aspecte, precum și al șaselea aspect ale celui de al treilea motiv sunt fondate, se impune admiterea acestui al treilea motiv.

7. Cu privire la al patrulea motiv

254	Prin intermediul celui de al patrulea motiv, Comisia contestă aprecierile efectuate de Tribunal cu privire la intenția părților la acordul Krka. Acest motiv este compus din patru aspecte.

a) Cu privire la primul aspect

1) Argumentația părților

255

Prin intermediul primului aspect al celui de al patrulea motiv, Comisia critică Tribunalul pentru că a statuat, la punctul 1015 din hotărârea atacată, că decizia în litigiu nu demonstrase că Servier sau Krka avusese intenția de a încheia acorduri anticoncurențiale. Astfel, o asemenea probă nu ar fi necesară, întrucât încălcarea imputată acestor întreprinderi este o restrângere a concurenței prin obiect. Chiar dacă întreprinderile menționate nu ar fi avut intenția de a restrânge concurența, această împrejurare nu ar avea incidență asupra faptului că acordurile Krka prezentau, pe piețele principale ale Servier, un grad suficient de nocivitate pentru concurență pentru a justifica calificarea lor drept restrângere a concurenței prin obiect.

256	Servier susține că, întrucât dovada intenției părților nu este necesară pentru calificarea drept restrângere a concurenței prin obiect, al patrulea motiv este, în ansamblul său, îndreptat împotriva unui motiv neesențial al hotărârii atacate și, ca atare, inoperant.

2) Aprecierea Curții

257

După ce a statuat în esență, la punctul 985 din hotărârea atacată, că Comisia nu putea califica acordurile de soluționare amiabilă și de licență Krka drept restrângere a concurenței prin obiect, Tribunalul a considerat că această apreciere nu putea fi infirmată de celelalte elemente reținute în decizia în litigiu. Printre aceste elemente, la punctul 1015 din această hotărâre se arată că „Comisia nu a demonstrat că Servier sau Krka a avut intenția de a încheia un acord de împărțire a pieței sau de excludere de pe piață sau chiar că Servier a urmărit să determine Krka să renunțe să îi mai facă concurență sau că Krka a avut intenția de a renunța, în schimbul unui avantaj stimulativ, să mai exercite o presiune concurențială asupra Servier”. În continuare, pentru motivele expuse la punctele 1016-1024 din hotărârea menționată, Tribunalul a înlăturat anumite probe referitoare la intențiile părților la acordurile Krka vizate de decizia în litigiu și a considerat, la punctul 1025 din aceeași hotărâre, că, în orice caz, Comisia nu fusese în măsură să prezinte indicii pertinente și convergente care să permită repunerea în discuție a concluziei la care acesta ajunsese la punctul 985 din hotărârea atacată.

258

În această privință, trebuie amintit că, astfel cum s‑a arătat la punctele 108 și 182 din prezenta hotărâre, faptul că întreprinderile al căror comportament ar putea fi calificat drept restrângere a concurenței prin obiect au acționat fără a avea intenția de a împiedica, de a restrânge sau de a denatura concurența și faptul că au urmărit anumite obiective legitime nu sunt determinante în vederea aplicării articolului 101 alineatul (1) TFUE (a se vedea în acest sens hotărârea din 21 decembrie 2023, European Superleague Company, C‑333/21, EU:C:2023:1011, punctul 167 și jurisprudența citată). Deși probe referitoare la intențiile părților la un acord pot contribui, în anumite cazuri, la a stabili care sunt scopurile obiective pe care acest acord vizează să le atingă în materie de concurență, din jurisprudența amintită la acest punct rezultă că, prin faptul că a reproșat Comisiei că nu a demonstrat, în esență, că Servier sau Krka avea intenția de a restrânge concurența între ele, în timp ce o asemenea demonstrație nu era necesară în scopul stabilirii existenței unei restrângeri a concurenței prin obiect, Tribunalul a săvârșit o eroare de drept și a determinat nelegalitatea punctului 251 din hotărârea atacată.

259	Primul aspect al celui de al patrulea motiv trebuie, așadar, admis.

b) Cu privire la al doilea aspect

1) Argumentația părților

260

Prin intermediul celui de al doilea aspect al celui de al patrulea motiv, Comisia susține că Tribunalul, statuând la punctele 1016-1024 din hotărârea atacată cu privire la intenția Servier și a Krka de a‑și împărți piețele, a săvârșit erori în interpretarea principiilor care guvernează analiza probelor. Ea invocă patru critici în această privință.

261

În primul rând, în ceea ce privește recunoașterea de către Servier și Krka a validității brevetului 947, Tribunalul s‑ar fi limitat, la punctele 1017-1024 din această hotărâre, să examineze anumite înscrisuri menționate în decizia în litigiu, deși avea obligația să verifice dacă toate mijloacele de probă scrise, analizate ca un întreg, permiteau să se stabilească o încălcare potrivit standardului de probă necesar. Tribunalul ar fi omis astfel să ia în considerare documentele menționate în considerentele (873), (874) și (1759) ale deciziei în litigiu.

262

În al doilea rând, în ceea ce privește importanța acordată, la punctul 1016 din hotărârea menționată, conținutului acordurilor de soluționare amiabilă și de licență Krka, Tribunalul ar fi urmat în esență un raționament eronat, de tip „a contrario”, și ar fi interpretat în mod eronat jurisprudența rezultată din Hotărârea din 7 ianuarie 2004, Aalborg Portland și alții/Comisia (C‑204/00 P, C‑205/00 P, C‑211/00 P, C‑213/00 P, C‑217/00 P și C‑219/00 P, EU:C:2004:6, punctul 57), cu privire la deducțiile care pot fi făcute din indicii atunci când părțile nu au păstrat mijloace de probă scrise cu privire la conținutul acordului lor. Astfel, Tribunalul a dedus din aceste elemente că faptul că conținutul unui acord este disponibil relativizează pertinența altor mijloace de probă scrise. În lipsa acestei erori de drept, Tribunalul ar fi trebuit să ia în considerare un e‑mail al Krka din 29 septembrie 2005, în care se identifică strategia anticoncurențială urmărită, precum și declarația dată de Lupin, menționată în considerentele (1730) și (1748) ale deciziei în litigiu, în care se confirmă existența acestei strategii.

263

În al treilea rând, la punctul 1016 din hotărârea atacată, Tribunalul ar fi săvârșit o eroare de drept statuând, în mod general și abstract, că documente contemporane acordurilor „nu pot repune cu ușurință în discuție o concluzie [care s‑ar întemeia] pe însuși conținutul [acestor acorduri]”. Într‑adevăr, nu ar exista o asemenea ierarhie în administrarea probelor. Tribunalul nu ar fi respectat funcția principală a probei, care este aceea de a stabili în mod convingător meritele unui argument, și ar fi săvârșit o eroare de drept prin faptul că nu a verificat credibilitatea tuturor probelor menționate în considerentele (1758)-(1760) ale deciziei în litigiu.

264

În al patrulea rând, Comisia susține că punctul 1019 din hotărârea atacată este insuficient motivat. Mai exact, această hotărâre nu ar explica motivul pentru care probele menționate în considerentele (1758)-(1760) ale deciziei în litigiu coroborate cu considerentele (1687)-(1690) ale acestei decizii nu erau suficiente pentru a stabili că Krka nu recunoștea validitatea brevetului 947.

265

Servier arată că Tribunalul a explicat motivele pentru care continuarea de către Krka a procedurilor judiciare nu repunea în discuție faptul că această întreprindere recunoștea validitatea brevetului 947, fără a încălca obligația sa de a analiza toate probele pertinente și nici obligația sa de motivare. În ceea ce privește a doua și a treia critică, Servier amintește că, întrucât acordurile Krka au fost făcute publice, distincția efectuată de Tribunal între aceste acorduri și cartelurile secrete era pertinentă.

2) Aprecierea Curții

266	Întrucât Comisia a invocat, în cadrul primei sale critici, argumente care se suprapun cu cele invocate în cadrul celui de al patrulea aspect al celui de al patrulea motiv, toate aceste argumente trebuie să fie examinate în cadrul aprecierii acestui al patrulea aspect.

267

În ceea ce privește a patra critică, întemeiată pe nemotivare, trebuie amintit că, potrivit jurisprudenței constante a Curții, motivarea unei hotărâri trebuie să menționeze în mod clar și neechivoc raționamentul Tribunalului, astfel încât să dea posibilitatea persoanelor interesate să ia cunoștință de temeiurile deciziei luate, iar Curții să își exercite controlul jurisdicțional (Hotărârea din 9 martie 2023, Les Mousquetaires și ITM Entreprises/Comisia, C‑682/20 P, EU:C:2023:170, punctul 40, precum și jurisprudența citată).

268

La punctul 1019 din hotărârea atacată, Tribunalul a înlăturat elementele de probă menționate în considerentele (849)-(854) și (1758)-(1760) ale deciziei în litigiu, pentru motivul că erau prea „fragmentare sau neclare” pentru a infirma constatarea efectuată de Tribunal potrivit căreia Krka recunoscuse în cele din urmă validitatea brevetului 947. Această motivare, desigur laconică, este totuși suficientă pentru a înțelege, în lumina punctului 1016 din această hotărâre, motivele pentru care Tribunalul a înlăturat astfel aceste elemente de probă. Întrucât a patra critică este nefondată, aceasta trebuie, în consecință, să fie respinsă.

269

În ceea ce privește a doua și a treia critică, care trebuie analizate împreună, Comisia susține în esență că punctul 1016 din hotărârea atacată este afectat de o eroare de drept, în sensul că Tribunalul a statuat că unele documente din perioada acordurilor nu pot repune cu ușurință în discuție o concluzie întemeiată pe conținutul însuși al acestor acorduri.

270

La punctul 1016 din hotărârea atacată, Tribunalul a amintit în mod întemeiat, făcând trimitere la Hotărârea din 25 ianuarie 2007, Sumitomo Metal Industries și Nippon Steel/Comisia (C‑403/04 P și C‑405/04 P, EU:C:2007:52, punctul 51), că, chiar în cazul în care Comisia descoperă elemente ce atestă în mod explicit un contact nelegal între operatori, în mod normal acestea nu vor fi decât fragmentare și dispersate, astfel încât adesea este necesar ca anumite detalii să fie reconstituite prin deducții. Tribunalul a considerat însă, la acest punct 1016, că acordurile de soluționare amiabilă și de licență Krka erau „adevărate contracte care au făcut de altfel obiectul unei publicități extinse [considerentul (915) al deciziei [în litigiu]]”, că, „[î]ntrucât Comisia a putut dispune cu ușurință de conținutul complet al acordurilor în cauză, jurisprudența care a fost citată se aplică într‑un mod mai puțin evident” și că, „[a]stfel, deducțiile rezultate din fragmente parțiale din schimbul de corespondență sau din alte documente considerate a stabili intențiile părților nu pot repune cu ușurință în discuție o concluzie care s‑ar întemeia pe însuși conținutul acordurilor, cu alte cuvinte, pe legăturile juridice obligatorii pe care părțile au decis să le instituie între ele”.

271

În această privință, trebuie amintit că, în dreptul Uniunii, principiul care prevalează este cel al liberei administrări a probelor și singurul criteriu pentru a aprecia probele prezentate rezidă în credibilitatea acestora (Hotărârea din 25 ianuarie 2007, Dalmine/Comisia, C‑407/04 P, EU:C:2007:53, punctele 49 și 63, precum și Hotărârea din 27 aprilie 2017, FSL și alții/Comisia, C‑469/15 P, EU:C:2017:308, punctul 38).

272

Pentru a îndeplini sarcina probei care îi revine, Comisia are sarcina de a strânge elemente de probă suficient de serioase, precise și concordante pentru a întemeia convingerea fermă că încălcarea invocată a avut loc (a se vedea în acest sens Hotărârea din 28 martie 1984, Compagnie royale asturienne des mines și Rheinzink/Comisia, 29/83 și 30/83, EU:C:1984:130, punctul 20, precum și Hotărârea din 25 ianuarie 2007, Sumitomo Metal Industries și Nippon Steel/Comisia, C‑403/04 P și C‑405/04 P, EU:C:2007:52, punctele 42 și 45).

273

Totuși, nu se impune ca fiecare dintre probele prezentate de Comisie să răspundă în mod necesar acestor criterii în raport cu fiecare element al încălcării. Este suficient ca seria de indicii invocată de instituție, apreciată în mod global, să răspundă acestei cerințe (a se vedea în acest sens Hotărârea din 15 octombrie 2002, Limburgse Vinyl Maatschappij și alții/Comisia, C‑238/99 P, C‑244/99 P, C‑245/99 P, C‑247/99 P, C‑250/99 P-C‑252/99 P și C‑254/99 P, EU:C:2002:582, punctele 513-523, precum și Hotărârea din 14 mai 2020, NKT Verwaltungs și NKT/Comisia, C‑607/18 P, EU:C:2020:385, punctul 180).

274

Astfel cum a arătat doamna avocată generală la punctele 97 și 220 din concluzii, aceste principii referitoare la administrarea probelor se aplică nu numai atunci când Comisia trebuie să deducă însăși existența unei practici coluzive din elemente de probă fragmentare și dispersate, ci și atunci când Comisia a putut dispune de conținutul unor acorduri destinate să pună în aplicare această practică. Astfel, într‑o asemenea situație, conținutul însuși al acestor acorduri nu permite în mod necesar să se determine dacă acordurile menționate se înscriu în cadrul unei practici anticoncurențiale și nici, a fortiori, dacă această practică prezintă un grad de nocivitate suficient pentru a putea fi calificată drept restrângere a concurenței prin obiect.

275

Or, așa cum s‑a arătat deja la punctul 183 din prezenta hotărâre, ca răspuns la al doilea aspect al celui de al doilea motiv, faptul că termenii unor acorduri destinate să pună în aplicare o practică coluzivă nu dezvăluie un obiect anticoncurențial nu este în sine determinant. Din acest motiv, este necesar să se țină seama nu numai de conținutul acestor acorduri, ci și de obiectivele lor, precum și de contextul economic și juridic în care se înscriu (a se vedea în acest sens Hotărârea din 26 noiembrie 2015, Maxima Latvija, C‑345/14, EU:C:2015:784, punctul 20, precum și Hotărârea din 23 ianuarie 2018, F. Hoffmann‑La Roche și alții, C‑179/16, EU:C:2018:25, punctele 78 și 79). În această privință, deși intenția părților nu constituie un element necesar pentru a determina caracterul restrictiv al unui acord între întreprinderi, niciun element nu interzice autorităților din domeniul concurenței ori instanțelor naționale și ale Uniunii să țină seama de aceasta (Hotărârea din 11 septembrie 2014, CB/Comisia, C‑67/13 P, EU:C:2014:2204, punctul 54 și jurisprudența citată), în special pentru a înțelege adevăratul obiect al acelui acord în lumina contextului în care a fost încheiat, astfel cum s‑a statuat la punctul 258 din prezenta hotărâre.

276

Prin urmare, în primul rând, Tribunalul a încălcat principiul liberei administrări a probelor în dreptul Uniunii prin faptul că, la punctul 1016 din hotărârea atacată, a statuat că există o distincție în drept, în ceea ce privește luarea în considerare a unor elemente fragmentare și dispersate pentru a stabili existența unei încălcări, între situațiile în care Comisia dispune de conținutul acordurilor anticoncurențiale și cele în care nu dispune de acesta. În al doilea rând, Tribunalul a săvârșit o eroare de drept prin faptul că, la acest punct 1016, a observat că„deducțiile rezultate din fragmente parțiale din schimbul de corespondență sau din alte documente considerate a stabili intențiile părților nu pot repune cu ușurință în discuție o concluzie care s‑ar întemeia pe însuși conținutul acordurilor, cu alte cuvinte, pe legăturile juridice obligatorii pe care părțile au decis să le instituie între ele”. Procedând astfel, Tribunalul a determinat nelegalitatea aprecierilor sale cuprinse la punctele 1016-1025 din această hotărâre.

277	Prin urmare, al doilea aspect al celui de al patrulea motiv, în ceea ce privește a doua și a treia critică ale acestuia, trebuie să fie admis.

c) Cu privire la al treilea aspect

1) Argumentația părților

278	Prin intermediul celui de al treilea aspect al celui de al patrulea motiv, Comisia susține că, pentru motivele expuse în cadrul celui de al șaselea aspect al primului motiv, punctele 1017 și 1024 sunt afectate de o eroare de drept.

279	Potrivit Servier, acest al treilea aspect trebuie respins pentru aceleași motive cu cele care ar justifica respingerea celui de al șaselea aspect al primului motiv.

2) Aprecierea Curții

280	Întrucât al șaselea aspect al primului motiv a fost admis la punctul 163 din prezenta hotărâre, nu este necesară pronunțarea în mod autonom cu privire la al treilea aspect al celui de al patrulea motiv.

d) Cu privire la al patrulea aspect

1) Argumentația părților

281

Prin intermediul celui de al patrulea aspect al celui de al patrulea motiv, Comisia critică Tribunalul pentru că, la punctele 999, 1000, 1010 și 1026 din hotărârea atacată, a încălcat principiile care îi impun să analizeze în mod complet și imparțial toate probele. Tribunalul ar fi „preferat” probe subiective ulterioare datei încheierii acordurilor de soluționare amiabilă și de licență Krka în raport cu probele contemporane menționate la punctele 1015-1024 din această hotărâre, cu toate că acestea din urmă i‑ar fi permis să verifice dacă Krka recunoștea efectiv validitatea brevetului 947. Chiar dacă această întreprindere ar fi pretins că decizia OEB din 27 iulie 2006 a determinat‑o să creadă că brevetul 947 era valid, o asemenea afirmație nu putea rezista unei evaluări complete și imparțiale a tuturor probelor. Tribunalul ar fi săvârșit o eroare de drept prin faptul că nu a examinat toate probele menționate în secțiunea 5.5 din decizia în litigiu.

282

Potrivit Servier, al patrulea aspect al celui de al patrulea motiv se întemeiază pe o interpretare eronată a hotărârii atacate. Tribunalul ar fi analizat atât probele ulterioare, cât și probele contemporane acordurilor de soluționare amiabilă și de licență Krka. În orice caz, acestea din urmă nu ar fi avut valoare probantă, întrucât erau anterioare deciziei OEB din 27 iulie 2006. În plus, Comisia nu poate reproșa Tribunalului că nu a examinat din nou toate probele menționate în secțiunea 5.5 din decizia în litigiu. Mai precis, această critică ar fi inadmisibilă, întrucât Comisia nu indică în mod clar care sunt, în opinia sa, probele specifice pe care Tribunalul ar fi trebuit să le examineze în această secțiune, care numără 55 de pagini. În opinia Servier, Tribunalului nu are obligația de a examina din nou decizia în litigiu dincolo de probele pe care Comisia le‑a prezentat în faza contencioasă și nici Curtea nu are obligația de a substitui aprecierea Tribunalului cu propria apreciere.

2) Aprecierea Curții

283

Prin intermediul celui de al doilea aspect al celui de al patrulea motiv, în ceea ce privește prima sa critică, precum și prin intermediul celui de al patrulea aspect al acestui motiv, Comisia arată în esență că Tribunalul a săvârșit o eroare de drept atunci când s‑a pronunțat cu privire la existența unei restrângeri a concurenței prin obiect pe baza unei aprecieri incomplete și selective a probelor privind recunoașterea de către Krka a validității brevetului 947 și a intențiilor părților la acordurile Krka.

284

În această privință, s‑a statuat la punctele 160-162 din prezenta hotărâre că, prin faptul că nu a ținut seama de elementele menționate la punctele 158 și 159 din prezenta hotărâre referitoare la percepția de către Krka a validității brevetului 947 și prin faptul că nu a explicat motivele acestei omisiuni, deși existența unei încălcări a normelor de concurență poate fi apreciată în mod corect numai dacă indiciile invocate de decizia în litigiu sunt considerate în ansamblu, Tribunalul a denaturat decizia în litigiu și a afectat hotărârea atacată de nemotivare. În aceste condiții, este necesar să se admită primul motiv al celui de al doilea aspect și al patrulea aspect al celui de al patrulea motiv.

285	Având în vedere considerațiile care precedă, se impune admiterea primului aspect, a primelor trei critici din cadrul celui de al doilea aspect, precum și a celui de al patrulea aspect ale celui de al patrulea motiv.

8. Cu privire la al cincilea motiv

a) Argumentația părților

286

Prin intermediul celui de al cincilea motiv, Comisia critică punctele 1007-1009, precum și 1031 din hotărârea atacată, prin care Tribunalul a luat în considerare efectele pozitive ale acordului de licență Krka pe piețele principale ale Krka. Tribunalul ar fi săvârșit trei erori. Mai întâi, întrucât nu a fost constatată nicio încălcare pe aceste piețe, efectele pozitive invocate nu ar justifica restrângerea concurenței pe celelalte piețe. În continuare, Tribunalul nu ar fi respectat Hotărârea din 13 iulie 1966, Consten și Grundig/Comisia (56/64 și 58/64, EU:C:1966:41), potrivit căreia, în esență, un acord de distribuție exclusivă care instituie o protecție teritorială absolută constituie o restrângere a concurenței prin obiect. În sfârșit, Tribunalul nu ar fi respectat jurisprudența constantă potrivit căreia evaluarea comparativă a efectelor pozitive și negative ale unui acord asupra concurenței nu poate fi efectuată decât în cadrul articolului 101 alineatul (3) TFUE.

287

Servier contestă această argumentație. Aceasta combate orice analogie cu cauza în care s‑a pronunțat Hotărârea din 13 iulie 1966, Consten și Grundig/Comisia (56/64 și 58/64, EU:C:1966:41), care nu privea soluționarea amiabilă a unui litigiu referitor la un brevet. Acordurile Krka nu ar oferi o protecție teritorială absolută. Servier ar fi rămas liberă să vândă pe piețele principale ale Krka, în timp ce Krka rămânea liberă să dezvolte un produs necontrafăcut în restul Uniunii. Afirmația potrivit căreia concurența potențială ar fi fost eliminată pe aceste piețe ar fi inexactă, întrucât acordul de soluționare amiabilă Krka interzicea numai Krka să încalce brevetul 947, a cărui validitate tocmai fusese confirmată. Potrivit Servier, Krka lucra, de altfel, în mod activ la dezvoltarea unei forme necontrafăcute a perindoprilului. În orice caz, Tribunalul a putut, în opinia Servier, să ia în considerare, la punctele 304 și 996 din hotărârea atacată, efectele favorabile concurenței ale acordului de licență Krka, ca elemente de context, pentru a respinge calificarea drept restrângere a concurenței prin obiect.

b) Aprecierea Curții

288

Trebuie amintit că, astfel cum a statuat Curtea, pentru a stabili dacă un comportament prezintă gradul de nocivitate necesar pentru a constitui o restrângere a concurenței prin obiect în sensul articolului 101 alineatul (1) TFUE, nu este în niciun caz necesar să se examineze și cu atât mai mult să se demonstreze efectele acestui comportament asupra concurenței, indiferent dacă sunt reale sau potențiale și negative sau pozitive (Hotărârea din 21 decembrie 2023, European Superleague Company, C‑333/21, EU:C:2023:1011, punctele 159 și 166, precum și jurisprudența citată). Rezultă că eventualele efecte pozitive sau proconcurențiale ale unui comportament nu pot fi luate în considerare pentru a evalua dacă acesta trebuie calificat drept restrângere a concurenței prin obiect în temeiul articolului 101 alineatul (1) TFUE, inclusiv în cadrul unei eventuale examinări a aspectului dacă comportamentul în cauză prezintă gradul de nocivitate necesar în scopul unei astfel de clasificări.

289

În orice caz, astfel cum s‑a arătat la punctul 175 din prezenta hotărâre, acordul de licență Krka privește piețe care nu intră în domeniul de aplicare geografic al încălcării articolului 101 TFUE. În aceste condiții, eventualele efecte favorabile concurenței pe care acest acord le‑ar putea avea pe aceste piețe, presupunând că există, ar fi lipsite de orice relevanță, din punct de vedere logic, pentru aprecierea existenței încălcării constatate în speță pe piețele principale ale Servier.

290

Prin urmare, prin faptul că a invocat drept temei, la punctul 1031 din hotărârea atacată, precum și la punctul 1032 din aceasta, în care se deduc consecințele asupra efectelor favorabile concurenței pe care le constatase pe piețele principale ale Krka, la punctele 1007-1009 din această hotărâre, Tribunalul a săvârșit o eroare în interpretarea și în aplicarea articolului 101 alineatul (1) TFUE și a determinat nelegalitatea tuturor acestor puncte.

291	În consecință, al cincilea motiv trebuie admis.

9. Concluzie intermediară cu privire la primele cinci motive

292

Prin hotărârea atacată, Tribunalul a considerat în esență că, pentru a califica acordurile de soluționare amiabilă și de licență Krka drept restrângere a concurenței prin obiect, Comisiei îi revenea sarcina de a stabili, pe de o parte, că exista o legătură suficient de directă între aceste două acorduri pentru ca asocierea lor să fie justificată și, pe de altă parte, că, în lipsa unei asemenea legături, Comisia avea obligația de a dovedi că acordul de licență Krka nu fusese încheiat în condiții normale de piață, ci masca o plată inversă din partea Servier în favoarea Krka, prin care se urmărea întârzierea intrării celei de a doua pe principalele piețe ale primei.

293

Or, astfel cum reiese din cuprinsul punctelor 133-135 și 179-184 din prezenta hotărâre, Tribunalul a făcut abstracție de natura însăși a încălcării articolului 101 TFUE imputate Servier și Krka, încălcare care nu se limita la un acord de soluționare amiabilă a unui litigiu privind brevetele în schimbul unei plăți inverse, ci urmărea obiectivul mai larg de împărțire a piețelor între aceste întreprinderi. De asemenea, Tribunalul a făcut abstracție de sfera geografică a acestei încălcări, care nu se extindea la piețele principale ale Krka.

294

Această eroare de drept a determinat Tribunalul, astfel cum rezultă din cuprinsul punctelor 178-184 din prezenta hotărâre, să verifice calificarea practicii ilicite imputate Servier și Krka drept restrângere a concurenței prin obiect mai degrabă analizând forma și caracteristicile juridice ale acordurilor destinate să pună în aplicare această practică decât ținând seama de repercusiunile economice ale acestei practici. În lumina acestor criterii eronate, Tribunalul a acordat o importanță decisivă recunoașterii de către Krka a validității brevetului 947 și aspectului dacă nivelul redevenței din acordul de licență Krka corespundea condițiilor normale de piață, cu toate că, așa cum rezultă din cuprinsul punctelor 196-200 și 223-226 din prezenta hotărâre, aceste elemente nu erau în sine decisive.

295

Pe de altă parte, atunci când, pe baza acestor erori de drept, Tribunalul a examinat dacă încheierea acordurilor de soluționare amiabilă și de licență Krka era justificată de împrejurarea că Krka, după ce a suferit două insuccese judiciare, nu mai era convinsă de lipsa de validitate a brevetului 947, acesta a denaturat, astfel cum rezultă din cuprinsul punctelor 145-162 din prezenta hotărâre, sensul clar și precis al uneia dintre aceste decizii judiciare și, în ceea ce o privește pe cealaltă, a denaturat decizia în litigiu și a încălcat obligația de motivare care îi revenea.

296

În plus, pentru a susține concluzia – afectată de erorile de drept care tocmai au fost rezumate – potrivit căreia Comisia nu putea califica acordurile de soluționare amiabilă și de licență Krka drept restrângere a concurenței prin obiect, Tribunalul a respins șapte elemente care, potrivit deciziei în litigiu, demonstrau că acordul de licență Krka reprezenta contraprestația pentru renunțarea de către această întreprindere de a concura Servier pe piețele sale principale.

297

În primul rând, Tribunalul a respins, la punctele 987-991 din hotărârea atacată, perspectiva instituirii unui duopol de fapt între Servier și Krka pe piețele principale ale Krka, pentru motivul că acest duopol nu ar rezulta din acordul de licență Krka, ci din opțiuni ulterioare ale părților la acest acord. Totuși, această constatare se întemeiază numai pe examinarea conținutului clauzelor acestui acord, făcându‑se abstracție de contextul său economic, și pe o denaturare a termenilor uneia dintre aceste clauze, astfel cum reiese din cuprinsul punctelor 178-184 și 230-232 din prezenta hotărâre.

298

În al doilea rând, Tribunalul a respins, la punctele 992-999 din hotărârea atacată, posibilitatea ca acordul de licență Krka să fi putut constitui contraprestația acordului de soluționare amiabilă Krka, pentru motivul că tocmai recunoașterea de către Krka a validității brevetului 947 a fost elementul determinant al deciziei sale de a încheia o tranzacție. Totuși, această apreciere se întemeiază, pe de o parte, pe eroarea de drept constatată la punctele 223-226 din prezenta hotărâre în ceea ce privește caracterul decisiv al acestei recunoașteri și, pe de altă parte, pe denaturările și pe nemotivarea care au fost constatate la punctele 145-162, precum și la punctele 283-285 din prezenta hotărâre.

299

În al treilea rând, Tribunalul a afirmat, la punctele 1000-1002 din hotărârea atacată, că evaluarea de către Krka a costului de oportunitate al acordului de soluționare amiabilă Krka nu permitea să se stabilească faptul că acordul de licență Krka era contraprestația acordului de soluționare amiabilă Krka, ci confirma mai degrabă că această întreprindere recunoștea validitatea brevetului 947. Totuși, această din urmă împrejurare nu este, în sine, decisivă, astfel cum reiese din cuprinsul punctelor 223-226 din prezenta hotărâre.

300

În al patrulea rând, Tribunalul a considerat, la punctele 1003-1014 din hotărârea atacată, mai întâi, că, în lipsa unor piețe rezervate pentru Krka, Comisia nu dovedise existența unei alocări „stricte” a piețelor, în continuare, că licența avusese un efect favorabil concurenței pe piețele principale ale Krka și, în sfârșit, că nicio parte a pieței nu fusese rezervată în mod ilicit pentru Servier. Cu toate acestea, din cuprinsul punctelor 216-219, 225 și 226 din prezenta hotărâre reiese că aceste aprecieri se întemeiază, pe de o parte, mai degrabă pe o analiză formalistă a acordurilor de soluționare amiabilă și de licență Krka decât pe analiza concretă a nocivității lor pentru concurență și, pe de altă parte, pe o eroare de interpretare a articolului 101 alineatul (1) TFUE, întrucât interzicerea acordurilor prin care se urmărește împărțirea piețelor nu este aplicabilă numai acordurilor care operează o alocare „strictă” între aceste piețe.

301

În al cincilea rând, Tribunalul a statuat, la punctele 1015-1025 din hotărârea atacată, că Comisia nu demonstrase că Servier și Krka aveau intenția de a încheia un acord de împărțire a piețelor. Cu toate acestea, pe lângă faptul că, după cum s‑a constatat la punctul 258 din prezenta hotărâre, Comisia nu era obligată să demonstreze că Servier sau Krka avea intenția de a restrânge concurența între ele, reiese din cuprinsul punctelor 145-162 și 269-276 din prezenta hotărâre că această apreciere se întemeiază pe denaturarea deciziei în litigiu și a deciziei High Court din 3 octombrie 2006, precum și pe o încălcare a obligației de motivare a hotărârilor și pe o aplicare eronată a principiilor referitoare la administrarea probelor.

302

În al șaselea rând, Tribunalul a considerat, la punctele 1026-1028 din hotărârea atacată, că faptul că Krka a continuat să conteste brevetele deținute de Servier după decizia OEB din 27 iulie 2006 nu însemna că această decizie nu avusese un impact semnificativ asupra perceperii de către Krka a validității brevetului 947 și că Krka continua să exercite o presiune concurențială asupra Servier. Potrivit Tribunalului, această continuare a acțiunilor contencioase se putea explica prin dorința Krka de a‑și consolida poziția în negocierile cu Servier și prin convingerea acesteia că nu era expusă decât unui risc limitat de a face obiectul unor acțiuni în contrafacere. Cu toate acestea, din cuprinsul punctelor 130-137 și 145-162 din prezenta hotărâre reiese că această constatare a Tribunalului se întemeiază pe premisa eronată a caracterului decisiv al recunoașterii de către Krka a validității brevetului 947, care este ea însăși întemeiată pe denaturarea nu numai a unui element de probă, ci și a deciziei în litigiu ca atare, precum și pe nemotivarea hotărârii atacate.

303

În al șaptelea rând, la punctele 1029-1031 din hotărârea atacată Tribunalul și‑a reiterat poziția potrivit căreia, pe de o parte, acordul de licență Krka avea ca temei recunoașterea de către această întreprindere a validității brevetului 947 și, pe de altă parte, Comisia nu demonstrase că acest acord nu fusese încheiat în condiții normale de piață. Cu toate acestea, din cuprinsul punctelor 90-104, 131-134 și 196-200 din prezenta hotărâre rezultă că aceste considerații se întemeiază pe aplicarea unor criterii care sunt eronate în drept.

304

Având în vedere ansamblul considerațiilor care precedă și ținând seama de amploarea, de natura și de întinderea erorilor de drept săvârșite de Tribunal, identificate în cadrul analizei primelor cinci motive, trebuie să se constate că aceste erori afectează ansamblul raționamentului referitor la calificarea drept restrângere a concurenței prin obiect a acordurilor de soluționare amiabilă și de licență Krka, expus la punctele 943-1032 din hotărârea atacată.

10. Cu privire la al șaselea motiv

a) Argumentația părților

305

Prin intermediul celui de al șaselea motiv, Comisia reproșează Tribunalului că a refuzat, pentru motivele prezentate la punctele 1041-1060 din hotărârea atacată, să recunoască faptul că acordul de cesiune și de licență Krka constituia o restrângere a concurenței prin obiect, din cauză că această calificare se întemeia pe constatarea eronată a existenței unei împărțiri a pieței între Krka și Servier. Întrucât această apreciere se întemeiază pe o premisă eronată, ea nu poate continua să existe. În plus, Comisia consideră că Tribunalul a motivat insuficient această apreciere.

306	Potrivit Servier, acest motiv se întemeiază pe premisa validității primelor cinci motive, pe care o contestă.

b) Aprecierea Curții

307

La punctele 1053, 1054 și 1059 din hotărârea atacată, Tribunalul a arătat că, în decizia în litigiu, Comisia calificase acordul de cesiune și de licență Krka drept restrângere a concurenței prin obiect, întemeindu‑se pe constatarea existenței unui acord de împărțire a pieței care a rezultat din acordurile de soluționare amiabilă și de licență Krka. Întrucât constatarea menționată a fost invalidată de Tribunal, acesta din urmă a considerat că era deopotrivă necesar, numai pentru acest motiv, să înlăture calificarea drept restrângere a concurenței prin obiect în ceea ce privește acordul de cesiune și de licență Krka.

308

Cu toate acestea, din examinarea primelor cinci motive rezultă că raționamentul Tribunalului referitor la calificarea acordurilor de soluționare amiabilă și de licență Krka, expus la punctele 943-1032 din hotărârea atacată, este în ansamblu afectat de nelegalitate. Întrucât premisa raționamentului prin care Tribunalul a înlăturat calificarea drept restrângere a concurenței prin obiect în ceea ce privește acordul de cesiune și de licență Krka este astfel viciată, al șaselea motiv trebuie admis.

B. Cu privire la al șaptelea motiv, referitor la existența unei restrângeri a concurenței prin efect, în sensul articolului 101 alineatul (1) TFUE

1. Punctele relevante din decizia în litigiu și din hotărârea atacată

a) Decizia în litigiu

309

În considerentele (1214)-(1218) ale deciziei în litigiu, Comisia a arătat că, pentru a evalua efectele anticoncurențiale ale unui acord, trebuie să se țină seama de condițiile concrete în care se produc aceste efecte, în lumina nu numai a concurenței actuale, ci și a concurenței potențiale. În considerentele (1219) și (1220) ale acestei decizii, Comisia a precizat că această evaluare trebuie efectuată pe baza faptelor din momentul încheierii acestui acord, ținând seama de punerea sa efectivă în aplicare.

310

În considerentele (1221)-(1227) ale deciziei în litigiu, Comisia a arătat că efectele unui acord trebuie comparate cu cele care s‑ar fi produs în lipsa acelui acord, în special în ceea ce privește concurența potențială. Potrivit considerentelor (1228)-(1243) ale acestei decizii, principala constrângere concurențială exercitată pe piața perindoprilului rezulta din intrarea pe piața respectivă a versiunilor generice ale acestui medicament, în lipsa căreia Servier își putea menține prețurile la un nivel superior prețului concurențial. Acordurile de soluționare amiabilă încheiate de această întreprindere cu producători de medicamente generice ar fi produs, așadar, în mod direct efecte anticoncurențiale. În considerentele (1244)-(1269) ale deciziei menționate, Comisia a subliniat că, după încheierea unor acorduri de soluționare amiabilă cu Niche, Matrix, Teva, Krka și Lupin, numai doi producători de medicamente generice – Apotex și Sandoz – constituiau o amenințare importantă de intrare pe piețele principale ale Servier, ceea ce ar tinde să demonstreze că, în fața unui număr redus de concurenți potențiali, eliminarea unui singur concurent este suficientă pentru a reduce în mod semnificativ probabilitatea unei asemenea intrări.

311

În ceea ce privește mai precis calificarea acordurilor Krka drept restrângere a concurenței prin efect pe piețele din Franța, Țările de Jos și Regatul Unit, singurele reținute în vederea constatării acestei încălcări, din considerentele (1813)-(1850) ale deciziei în litigiu reiese că Krka era un concurent potențial al Servier pe aceste piețe și dispunea de posibilități reale și concrete pentru a intra pe piețele respective în termen scurt. Krka inițiase acțiuni contencioase în Regatul Unit și își pregătea intrarea pe piețele menționate. Stimulând această întreprindere să renunțe la acest proiect, acordurile Krka ar fi avut ca efect eliminarea unei surse de concurență potențială.

312

În plus, aceste acorduri ar fi redus în mod semnificativ riscul de intrare a altor producători de medicamente generice, cărora Krka le‑ar fi putut furniza produse pe bază de perindopril. În temeiul acestor elemente, Comisia a considerat că acordurile menționate avuseseră ca efect restrângerea în mod semnificativ a concurenței potențiale, observând în această privință, în considerentul (1850) al deciziei menționate, că aceleași acorduri „au crescut în mod semnificativ probabilitatea ca exclusivitatea Servier pe piață să rămână necontestată o perioadă mai lungă și ca consumatorii să fie privați de o reducere considerabilă a prețurilor care ar fi rezultat dintr‑o introducere efectivă pe piață a medicamentelor generice în timp util”.

b) Hotărârea atacată

313	Pentru motivele prezentate la punctele 1075-1234 din hotărârea atacată, Tribunalul a admis al zecelea motiv invocat în primă instanță, prin care Servier contesta calificarea acordurilor Krka drept restrângere a concurenței prin efect pe cele trei piețe geografice vizate.

314

În primul rând, după ce a amintit la punctele 1078-1104 din această hotărâre motivele care au determinat Comisia să rețină această calificare, Tribunalul a considerat la punctele 1107-1139 din hotărârea menționată că jurisprudența referitoare la luarea în considerare a efectelor potențiale ale unui acord, în special cea care rezultă din Hotărârea din 21 ianuarie 1999, Bagnasco și alții (C‑215/96 și C‑216/96, EU:C:1999:12, punctul 34), din Hotărârea din 23 noiembrie 2006, Asnef‑Equifax și Administración del Estado (C‑238/05, EU:C:2006:734, punctul 50), din Hotărârea din 28 februarie 2013, Ordem dos Técnicos Oficiais de Contas (C‑1/12, EU:C:2013:127, punctul 71), și din Hotărârea din 26 noiembrie 2015, Maxima Latvija (C‑345/14, EU:C:2015:784, punctul 30), este inaplicabilă atunci când acest acord a fost pus deja în aplicare. Potrivit Tribunalului, Comisia nu poate constata o restrângere a concurenței prin efect numai în temeiul unei limitări sau chiar al eliminării unei surse de concurență potențială. Dovedirea unor asemenea efecte ar impune să se ia în considerare, pentru a fi mai realistă, toate dezvoltările factuale pertinente, în special cele ulterioare încheierii acordului în cauză.

315

În al doilea rând, Tribunalul a constatat, la punctele 1140-1217 din hotărârea atacată, că Comisia, întemeindu‑se numai pe un obstacol în calea concurenței potențiale și pe considerații ipotetice, a calificat în mod eronat acordul de soluționare amiabilă Krka și acordul de cesiune și de licență Krka drept restrângere a concurenței prin efect.

316

Mai întâi, pentru motivele prezentate la punctele 1142-1187 din această hotărâre, Tribunalul a statuat că Comisia nu a demonstrat că, în lipsa clauzei de necomercializare prevăzute de acordul de soluționare amiabilă Krka, Krka ar fi intrat probabil pe piețele din Franța, Țările de Jos și Regatul Unit. Potrivit hotărârii menționate, Comisia a omis să ia în considerare faptul că Krka recunoștea validitatea brevetului 947 și nu a demonstrat că, în lipsa acestui acord, concurența ar fi fost probabil mai deschisă, din cauză că nu a precizat efectele probabile ale unei asemenea situații asupra prețurilor, producției sau inovării.

317

În continuare, Tribunalul a considerat, la punctele 1188-1213 din hotărârea menționată, că Comisia nu stabilise că, în lipsa clauzei de necontestare prevăzute de acordul de soluționare amiabilă Krka, continuarea litigiilor referitoare la brevetul 947 ar fi permis în mod probabil, chiar plauzibil, o invalidare mai rapidă sau mai cuprinzătoare a acestui brevet. Potrivit Tribunalului, Comisia nu a demonstrat, așadar, că această clauză avea ca efect restrângerea concurenței.

318	În sfârșit, Tribunalul a arătat, la punctele 1214 și 1215 din aceeași hotărâre, că Comisia nu demonstrase că acordul de cesiune și de licență Krka avea ca efect restrângerea concurenței, întrucât acest acord nu prevedea nicio măsură de excludere analogă unei clauze de necomercializare.

319

În al treilea rând, după ce a admis, la punctele 1216 și 1217 din hotărârea atacată, motivul întemeiat pe lipsa efectelor anticoncurențiale ale acordurilor Krka, Tribunalul a examinat „dacă decizia [în litigiu a] Comisiei [era], în plus, afectată de erori de drept”. În această privință, Tribunalul a constatat, la punctele 1219-1232 din această hotărâre, că, prin neluarea în considerare a desfășurării evenimentelor observabile la data deciziei în litigiu și prin analizarea concurenței în lipsa acordurilor Krka, în temeiul unor considerații ipotetice, Comisia își limitase în mod nejustificat examinarea efectelor acestor acorduri asupra concurenței, atât în raport cu jurisprudența referitoare la luarea în considerare a efectelor potențiale asupra concurenței, cât și cu jurisprudența referitoare la eliminarea concurenței potențiale. O asemenea examinare incompletă ar fi contrară distincției instituite la articolul 101 alineatul (1) TFUE între restrângerile concurenței prin obiect și restrângerile concurenței prin efect.

2. Argumentația părților

320	Cel de al șaptelea motiv cuprinde șapte aspecte.

321	Prin intermediul primului aspect, Comisia reproșează Tribunalului că a considerat, la punctele 1128, 1178, 1179 și 1227-1231 din hotărârea atacată, că efectul de a restrânge concurența potențială, deși real, nu era suficient pentru a constata existența unei restrângeri a concurenței prin efect.

322

Prin intermediul celui de al doilea aspect, Comisia susține că Tribunalul a săvârșit, la punctele 1107-1128 și 1225 din hotărârea atacată, o eroare de interpretare și de aplicare a articolului 101 alineatul (1) TFUE, estimând că luarea în considerare a efectelor potențiale nu era suficientă pentru a stabili efectele unei înțelegeri care fusese deja pusă în aplicare.

323

Prin intermediul celui de al treilea aspect, Comisia critică punctele 399, 1160, 1165, 1168, 1169, 1173, 1174, 1178, 1204, 1206, 1207, 1209, 1221 și 1223 din hotărârea atacată. Aceasta reproșează Tribunalului că a considerat că ea avea obligația să demonstreze că Krka ar fi intrat probabil pe piața perindoprilului în Franța, în Țările de Jos și în Regatul Unit în lipsa acordurilor Krka, printre altele făcând speculații cu privire la soluționarea litigiilor referitoare la brevetul 947.

324

Prin intermediul celui de al patrulea aspect, Comisia, susținută de Regatul Unit, critică punctele 1089-1092, 1130-1133, 1151, 1170, 1181, 1210 și 1219 din hotărârea atacată. Mai exact, Tribunalul ar fi impus, la punctul 1130 din această hotărâre, luarea în considerare de către Comisie a evoluțiilor factuale ulterioare încheierii acordurilor. Or, un acord ar trebui analizat la data încheierii sale, în funcție de evoluțiile probabile care s‑ar fi produs pe piață în lipsa acestui acord.

325	Prin intermediul celui de al cincilea aspect, Comisia arată că, la punctele 1148-1151 și 1154 din hotărârea atacată, Tribunalul a denaturat decizia în litigiu, afirmând că această decizie nu luase în considerare efectele brevetului 947 și recunoașterea de către Krka a validității acestui brevet.

326

Prin intermediul celui de al șaselea aspect, Comisia reproșează Tribunalului că a substituit constatările din decizia în litigiu cu propria apreciere a faptelor, depășind astfel limitele controlului de legalitate. La punctele 1162-1170 din hotărârea atacată, Tribunalul ar fi considerat astfel, pe de o parte, că decizia Krka de a continua să conteste brevetul 947 după decizia OEB din 27 iulie 2006 era doar o atitudine destinată să îi consolideze poziția în cadrul negocierilor sale cu Servier, deși această apreciere nu se întemeiază pe nicio probă contemporană a faptelor, și, pe de altă parte, că Krka nu ar fi intrat probabil pe piețele principale ale Servier.

327

Prin intermediul celui de al șaptelea aspect, Comisia critică punctele 1198-1207 din hotărârea atacată. Tribunalul ar fi impus în mod eronat Comisiei sarcina de a demonstra că continuarea de către Krka a procedurilor judiciare referitoare la brevete ar fi permis declararea lipsei de validitate, mai rapidă sau mai cuprinzătoare, a brevetului 947.

328

În ceea ce privește primul aspect, Servier combate argumentul că eliminarea unei surse de concurență potențială poate fi suficientă pentru a demonstra existența unor efecte negative asupra concurenței. În această privință, Servier și EFPIA apreciază că Tribunalul a examinat concurența în cadrul real în care s‑ar fi produs în lipsa acordului de soluționare amiabilă Krka.

329

În ceea ce privește al doilea aspect, Servier apreciază că distincția dintre acorduri după cum au fost sau nu au fost puse în aplicare este întemeiată. Pentru a compara structura concurențială determinată de acordurile puse deja în aplicare cu cea care s‑ar fi prezentat în lipsa lor, ar fi necesar să se țină seama de fapte ulterioare încheierii acestor acorduri. Această distincție, care, potrivit EFPIA, nu este nouă, ar fi conformă cu punctul 29 din Comunicarea Comisiei intitulată „Linii directoare privind aplicabilitatea articolului [101 TFUE] în cazul acordurilor de cooperare orizontală” (JO 2001, C 3, p. 2, Ediție specială, 08/vol. 3, p. 222). Al doilea aspect nu ar fi, așadar, fondat.

330

În ceea ce privește al treilea aspect, în opinia Servier și a EFPIA, Tribunalul nu a impus demonstrarea unei intrări probabile a Krka pe piață, ci doar a invalidat un element al raționamentului care figurează în decizia în litigiu. În orice caz, o asemenea cerință nu ar obliga Comisia să facă speculații cu privire la finalizarea unui litigiu referitor la un brevet, întrucât o așa‑numită intrare „cu risc” pe piețele principale ale Servier însemna, prin definiție, că Krka nu aștepta finalizarea acelui litigiu pentru a efectua o asemenea intrare. Analiza contrafactuală nu ar trebui să se bazeze pe simple speculații, ci pe probe tangibile. Pe de altă parte, faptul că articolul 101 TFUE protejează concurența ca atare nu ar dispensa Comisia de obligația de a demonstra efecte concrete asupra concurenței.

331

În ceea ce privește al patrulea aspect, argumentația Comisiei referitoare la luarea în considerare în hotărârea atacată a unor efecte ulterioare datei încheierii acordurilor Krka ar fi îndreptată împotriva unei aprecieri de fapt a Tribunalului. Potrivit Servier, această argumentație trebuie declarată inadmisibilă.

332	Cu privire la fond, Servier denunță caracterul contradictoriu al argumentației Comisiei. Deși critică luarea în considerare a unor evenimente ulterioare acordurilor Krka, această instituție afirmă totuși că a ținut seama de asemenea evenimente, pentru motivul că erau previzibile în mod rezonabil.

333

Servier contestă orice eroare de drept în cadrul comparației dintre situația determinată de acordurile Krka și cea rezultată din scenariul contrafactual. Luarea în considerare a evoluțiilor probabile ar viza scenariul contrafactual. Or, în decizia în litigiu, Comisia s‑ar fi întemeiat exclusiv pe considerații ipotetice pentru a caracteriza situația determinată de acordurile respective.

334	Servier și EFPIA invocă inadmisibilitatea celui de al cincilea aspect, întemeiat pe o denaturare, Comisia limitându‑se să facă trimitere la lectura a numeroase considerente ale deciziei în litigiu.

335

Potrivit Servier și EFPIA, al șaselea aspect ar fi inadmisibil, întrucât Comisia critică o apreciere factuală a Tribunalului. În plus, argumentația Comisiei ar fi lipsită de claritate și nu ar identifica în mod precis eroarea de drept pe care ar fi săvârșit‑o Tribunalul, limitându‑se să repete că decizia în litigiu era întemeiată. Acest aspect ar fi, pe de altă parte, inoperant, întrucât nu ar putea determina anularea hotărârii atacate. Aspectul menționat ar fi, în orice caz, nefondat, întrucât decizia în litigiu nu ar exclude ca Krka să fi putut acționa din motive tactice. Nu se poate constata nicio depășire a limitelor controlului jurisdicțional.

336

Al șaptelea aspect s‑ar întemeia pe o lectură eronată a hotărârii atacate. Comisia ar confunda analiza situației determinate de acordurile Krka cu analiza situației contrafactuale. Declararea lipsei de validitate a brevetului 947 obținută de Apotex nu ar fi o ipoteză contrafactuală, ci un fapt. Comisiei îi revenea sarcina de a evidenția o situație contrafactuală probabilă, mai concurențială decât situația determinată de acordurile Krka.

3. Aprecierea Curții

337

Prin intermediul celui de al șaptelea motiv, Comisia critică în esență Tribunalul pentru că a considerat că în decizia în litigiu nu s‑a stabilit că acordurile Krka avuseseră ca efect restrângerea concurenței potențiale, întrucât această instituție nu a reușit să probeze că, în lipsa acestor acorduri, Krka ar fi intrat probabil pe piețele principale ale Servier.

338

Astfel cum a subliniat doamna avocată generală la punctul 292 din concluzii, un acord între întreprinderi poate să intre în domeniul de aplicare al articolului 101 alineatul (1) TFUE nu numai ca urmare a obiectului său, ci și ca urmare a efectelor sale asupra concurenței, inclusiv atunci când aceste efecte aduc atingere concurenței potențiale exercitate de întreprinderea sau de întreprinderile care, deși absente de pe piața relevantă, dispun de capacitatea de a intra pe această piață, și afectează din această cauză comportamentul întreprinderilor deja prezente pe piața respectivă. Sarcina probei unor asemenea efecte asupra concurenței potențiale revine Comisiei.

339

Potrivit jurisprudenței constante a Curții, amintită de Tribunal la punctul 1076 din hotărârea atacată, pentru a aprecia existența unor efecte anticoncurențiale cauzate de un acord între întreprinderi, trebuie să se compare situația concurențială care rezultă din acest acord cu cea care ar exista în lipsa acestuia (a se vedea în acest sens Hotărârea din 30 iunie 1966, LTM, 56/65, EU:C:1966:38, p. 360, Hotărârea din 11 septembrie 2014, MasterCard și alții/Comisia, C‑382/12 P, EU:C:2014:2201, punctul 161, precum și Hotărârea din 18 noiembrie 2021, Visma Enterprise, C‑306/20, EU:C:2021:935, punctul 74).

340

Această metodă, așa‑numită „contrafactuală”, are ca finalitate identificarea, în cadrul aplicării articolului 101 alineatul (1) TFUE, a existenței unei legături de cauzalitate între, pe de o parte, un acord între întreprinderi și, pe de altă parte, structura sau funcționarea concurenței pe piața în interiorul căreia acest acord își produce efectele. Ea permite astfel să se asigure că o calificare drept restrângere a concurenței prin efect este rezervată nu acordurilor care prezintă doar o simplă corelație cu o degradare a situației concurențiale de pe această piață, ci acelora care sunt cauza acestei degradări.

341

Rațiunea metodei contrafactuale este aceea că evidențierea unui astfel de raport de la cauză la efect se lovește de imposibilitatea de a observa, în fapt, la un același moment, starea pieței cu și fără acordul în cauză, aceste două situații excluzându‑se, prin definiție, reciproc. Prin urmare, este necesar să se compare situația care poate fi observată, și anume cea care rezultă din acest acord, cu situația care s‑ar fi produs dacă acordul respectiv nu ar fi fost adoptat. Metoda menționată impune, așadar, compararea unei situații care poate fi observată cu un scenariu care, prin definiție, este ipotetic, în sensul că nu s‑a realizat. Or, aprecierea efectelor unui acord între întreprinderi în raport cu articolul 101 TFUE implică necesitatea de a se lua în considerare cadrul concret în care se înscrie acest acord, în special contextul economic și juridic în care operează întreprinderile în cauză, natura bunurilor sau a serviciilor afectate, precum și condițiile reale de funcționare și structura pieței sau a piețelor relevante. Rezultă că scenariul contrafactual, avut în vedere pornind de la lipsa acordului menționat, trebuie să fie realist și credibil [a se vedea în acest sens Hotărârea din 30 ianuarie 2020, Generics (UK) și alții, C‑307/18, EU:C:2020:52, punctele 115-120].

342

Așadar, este imperativ pentru buna aplicare a metodei contrafactuale să se asigure că comparația efectuată se sprijină pe baze solide și verificabile, atât în ceea ce privește situația observată – cea rezultată din acordul dintre întreprinderi –, cât și scenariul contrafactual. În acest scop, punctul de referință temporal care permite efectuarea unei astfel de comparații trebuie să fie același pentru situația observată și pentru scenariul contrafactual, natura anticoncurențială a unui act trebuind să fie evaluată în momentul în care acesta a fost săvârșit (a se vedea în acest sens Hotărârea din 6 decembrie 2012, AstraZeneca/Comisia, C‑457/10 P, EU:C:2012:770, punctul 110).

343

Rezultă că, așa cum a arătat doamna avocată generală la punctul 318 din concluzii, în măsura în care scenariul contrafactual urmărește să ofere o imagine realistă a situației pieței astfel cum s‑ar fi produs în lipsa acordului care a fost încheiat, acest scenariu nu se poate baza pe evenimente ulterioare datei la care a fost încheiat acest acord, tocmai pentru că la acea dată evenimentele respective nu s‑au produs și, în ceea ce privește împrejurările prezentei cauze, nu se puteau produce pe viitor din cauza existenței acordurilor Krka.

344

Spre deosebire de scenariul contrafactual, situația observată este cea care corespunde condițiilor de concurență care există la momentul încheierii acordului și care rezultă din acesta. Situația observată este reală și deci aprecierea acesteia nu trebuie să se bazeze pe ipoteze realiste. Prin urmare, în vederea constatării unei încălcări a articolului 101 TFUE, pentru aprecierea acestei situații pot fi luate în considerare evenimente ulterioare încheierii acordului respectiv. Însă, conform jurisprudenței amintite la punctul 342 din prezenta hotărâre, asemenea evenimente nu sunt pertinente decât în măsura în care contribuie la stabilirea condițiilor de concurență existente la momentul săvârșirii acestei încălcări, astfel cum rezultă în mod direct din existența acordului respectiv.

345

În speță, la punctele 1078-1103 din hotărârea atacată, Tribunalul a analizat abordarea urmată de Comisie în decizia în litigiu pentru a califica acordurile de soluționare amiabilă a litigiilor în materie de brevete încheiate între Servier și producătorii de medicamente generice vizate de această decizie și a subliniat caracterul ipotetic al acestei abordări. Pe de altă parte, Tribunalul a statuat, la punctele 1107-1139 din această hotărâre, că jurisprudența potrivit căreia un acord între întreprinderi poate fi calificat drept restrângere a concurenței prin efect din cauza efectelor sale potențiale încetează să mai fie aplicabilă atunci când acest acord a fost pus în aplicare.

346

Întrucât efectele reale ale unui asemenea acord asupra concurenței pot fi observate în lumina evenimentelor ulterioare încheierii sale, Tribunalul a considerat, la punctele 1122 și 1123 din hotărârea menționată, că ar fi paradoxal să se permită Comisiei să dovedească existența unor efecte anticoncurențiale limitându‑se să efectueze o analiză contrafactuală numai pe baza efectelor potențiale ale unui acord, cu toate că, pe de o parte, această instituție dispune de elemente care pot fi observate în ceea ce privește efectele reale ale acestui acord și, pe de altă parte, numai în prezența unei restrângeri a concurenței prin obiect sarcina Comisiei de a dovedi efectele anticoncurențiale poate fi simplificată.

347	Procedând astfel, Tribunalul nu a respectat, în trei privințe principale, caracteristicile metodei contrafactuale inerente aprecierii unei restrângeri a concurenței prin efect, în vederea aplicării articolului 101 TFUE.

348

În primul rând, Tribunalul a statuat că aprecierea efectelor anticoncurențiale ale acordului de soluționare amiabilă Krka se întemeia pe o abordare ipotetică și pe o examinare incompletă a acestor efecte, întrucât Comisia nu a integrat în scenariul contrafactual desfășurarea reală a evenimentelor ulterioare acestui acord. Acest raționament al Tribunalului face însă abstracție de faptul că, astfel cum s‑a amintit la punctele 341-343 din prezenta hotărâre, evidențierea efectelor anticoncurențiale ale unui acord necesită recurgerea la un scenariu contrafactual care, prin definiție, este ipotetic, în sensul că nu s‑a realizat, și care nu se poate întemeia, așadar, pe elemente ulterioare încheierii acordului menționat. Rezultă că Tribunalul a săvârșit o eroare de drept în interpretarea și în aplicarea articolului 101 alineatul (1) TFUE și a determinat nelegalitatea motivelor prezentate la punctele 1078-1103, 1089, 1090, 1102, 1151, 1170, 1181, 1203, 1210, 1219-1223 și 1227 din hotărârea atacată.

349

În al doilea rând, statuând, la punctele 1107-1139 din hotărârea atacată, că jurisprudența potrivit căreia un acord între întreprinderi poate fi calificat drept restrângere a concurenței prin efect din cauza efectelor sale potențiale încetează să mai fie aplicabilă atunci când acest acord a fost pus în aplicare, pentru motivul că efectele reale ale acordului menționat asupra concurenței pot fi observate, Tribunalul și‑a întemeiat raționamentul pe o înțelegere imperfectă a rațiunii, a obiectului și a funcționării metodei contrafactuale, amintite la punctele 340-344 din prezenta hotărâre.

350

Este adevărat că, în ceea ce privește un acord a cărui punere în aplicare a modificat numărul sau comportamentul unor întreprinderi deja prezente în interiorul aceleiași piețe, aplicarea metodei contrafactuale poate fi asimilată, din punct de vedere practic și în funcție de împrejurările de fapt, unei comparații între, pe de o parte, situația concurenței dintre aceste întreprinderi înainte de încheierea acestui acord și, pe de altă parte, coordonarea dintre întreprinderile respective determinată de punerea în aplicare a acestui acord, care poate fi atestată, dacă este cazul, de evenimente ulterioare încheierii sale.

351

În schimb, atunci când un acord conduce nu la modificarea, ci, dimpotrivă, la menținerea numărului sau a comportamentului unor întreprinderi concurente prezente deja în interiorul pieței respective, prin amânarea sau prin întârzierea intrării unui nou concurent pe aceasta, o simplă comparație între situațiile constatate pe acea piață înainte și după punerea în aplicare a acestui acord ar fi insuficientă pentru a permite să se concluzioneze că nu există un efect anticoncurențial. Astfel, într‑o asemenea situație, efectul anticoncurențial este legat de dispariția certă, ca urmare a acordului menționat, a unei surse de concurență care, la momentul încheierii acestui acord, rămâne potențială, în măsura în care este exercitată de o întreprindere care, deși nu este încă prezentă pe piața în cauză, este totuși capabilă să afecteze comportamentul întreprinderilor deja prezente pe acea piață din cauza amenințării credibile a intrării sale pe piața respectivă.

352

De altfel, așa cum a arătat doamna avocată generală la punctul 326 din concluzii, distincția efectuată de Tribunal la punctele 1107-1139 din hotărârea atacată, în scopul calificării drept restrângere a concurenței prin efect, între acordurile încheiate de întreprinderi în funcție de cum au fost sau nu au fost puse în aplicare încalcă jurisprudența constantă a Curții potrivit căreia efectele de restrângere a concurenței pot fi atât actuale, cât și potențiale, dar trebuie să fie suficient de semnificative (a se vedea în acest sens Hotărârea din 9 iulie 1969, Völk, 5/69, EU:C:1969:35, punctul 7, precum și Hotărârea din 23 noiembrie 2006, Asnef‑Equifax și Administración del Estado, C‑238/05, EU:C:2006:734, punctul 50), și ar echivala cu reducerea deplinei eficacități a interdicției prevăzute la articolului 101 alineatul (1) TFUE.

353

În al treilea rând, astfel cum s‑a amintit la punctul 340 din prezenta hotărâre, metoda contrafactuală nu urmărește să prevadă care ar fi fost comportamentul unei părți dacă nu ar fi încheiat un acord cu concurentul sau cu concurenții săi, ci să evidențieze un raport de cauzalitate între acest acord și o degradare a situației concurenței de pe piață, pe baza unui scenariu contrafactual care, deși ipotetic, trebuie totuși să fie realist și credibil. În această privință, Curtea a avut deja ocazia să precizeze, în contextul unui acord de soluționare amiabilă a unui litigiu referitor la un brevet în schimbul unei plăți inverse, că scenariul contrafactual are ca scop doar stabilirea posibilităților realiste de comportament al producătorului de medicamente generice în lipsa acestui acord. Deși scenariul contrafactual menționat nu poate fi indiferent cu privire la șansele de succes ale producătorului de medicamente generice în procedura referitoare la brevet sau chiar cu privire la probabilitatea încheierii unui acord mai puțin restrictiv, aceste elemente nu constituie totuși decât unul dintre elementele care trebuie luate în considerare. În consecință, entității care suportă sarcina probei privind existența unor efecte semnificative potențiale sau reale asupra concurenței nu îi revine sarcina, atunci când stabilește scenariul contrafactual, de a efectua o constatare definitivă referitoare la șansele de succes ale producătorului de medicamente generice în litigiul referitor la brevet sau la probabilitatea încheierii unui acord mai puțin restrictiv [a se vedea în acest sens Hotărârea din 30 ianuarie 2020, Generics (UK) și alții, C‑307/18, EU:C:2020:52, punctele 119-121].

354	Din aceste elemente rezultă obligația Comisiei de a dovedi că scenariul contrafactual reținut într‑o decizie prin care se constată existența unei restrângeri a concurenței prin efect este realist și credibil.

355

În speță, Tribunalului îi revenea sarcina să verifice dacă scenariul contrafactual utilizat de Comisie îndeplinea aceste criterii. Or, în măsura în care restrângerea concurenței constatată în decizia în litigiu consta în eliminarea în mod cert și deliberat a sursei concurenței potențiale exercitate de Krka asupra Servier prin intermediul perindoprilului său compus din forma cristalină alfa a erbuminei protejată prin brevetul 947, analiza scenariului contrafactual corespundea în esență celei privind existența acestei concurențe potențiale întrucât eliminarea unei asemenea concurențe, presupunând că ar fi dovedită, constituie prin definiție un efect suficient de sensibil asupra acesteia în sensul jurisprudenței amintite la punctul 352 din prezenta hotărâre. Astfel, pentru a se stabili dacă acordurile Krka, care interziceau Krka să intre pe piețele din Franța, Țările de Jos și Regatul Unit, au produs un efect dovedit asupra concurenței potențiale, era necesar să se verifice, conform jurisprudenței amintite la punctul 101 și conform celor statuate la punctul 351 din prezenta hotărâre, dacă Krka dispunea de o posibilitate reală și concretă de a intra pe aceste piețe într‑un termen de natură să creeze o presiune concurențială asupra Servier, astfel încât amenințarea unei asemenea intrări putea fi considerată ca fiind realistă și credibilă.

356

Or, statuând, la punctele 1142-1168 din hotărârea atacată, că Comisia nu dovedise că, în lipsa clauzei de necomercializare prevăzute de acordul de soluționare amiabilă Krka, Krka ar fi intrat probabil pe piețele din Franța, Țările de Jos și Regatul Unit și, la punctele 1188-1213 din această hotărâre, că Comisia nu dovedise că, în lipsa clauzei de necontestare prevăzute de acest acord, continuarea procedurilor contencioase de contestare a validității brevetului 947 ar fi permis, potrivit termenilor punctului 1203 din hotărârea menționată, „în mod probabil, chiar plauzibil, o invalidare mai rapidă sau mai cuprinzătoare a acestui brevet”, Tribunalul a săvârșit o eroare de interpretare și de aplicare a articolului 101 alineatul (1) TFUE și determinat nelegalitatea punctelor 1147-1168, precum și 1188-1213 din hotărârea atacată.

357	Erorile de drept astfel identificate determină nelegalitatea întregului raționament al Tribunalului referitor la calificarea acordurilor Krka drept restrângere a concurenței prin efect, prezentat la punctele 1075-1234 din hotărârea atacată.

358

Având în vedere cele ce precedă, se impune admiterea celui de al șaptelea motiv, fără a fi necesară pronunțarea separată cu privire la fiecare dintre aspectele acestui motiv și în special cu privire la al cincilea aspect, întemeiat pe o denaturare a deciziei în litigiu, precum și cu privire la al șaselea aspect, potrivit căruia Tribunalul ar fi substituit aprecierea Comisiei cu propria apreciere.

C. Cu privire la motivele al optulea‑al unsprezecelea, referitoare la încălcarea articolului 102 TFUE

359

Al optulea și al nouălea motiv sunt întemeiate pe erori de drept în aprecierea importanței acordate, în vederea stabilirii pieței relevante a produsului, prețului și substituibilității terapeutice a perindoprilului. Al zecelea motiv se întemeiază pe inadmisibilitatea anumitor înscrisuri anexate de Servier la memoriile sale în primă instanță. Al unsprezecelea motiv este întemeiat pe erori de drept privind definirea pieței tehnologiei referitoare la principiul activ al perindoprilului.

1. Punctele relevante din decizia în litigiu și din hotărârea atacată

a) Decizia în litigiu

360

În vederea aplicării articolului 102 TFUE, în decizia în litigiu Comisia a definit mai întâi piața relevantă ca fiind cea a perindoprilului, pe baza unor observații realizate între anul 2000 și anul 2009, în Franța, în Țările de Jos, în Polonia și în Regatul Unit, întemeindu‑se în esență pe două elemente.

361

Pe de o parte, Comisia a considerat, în considerentele (2445)-(2457) ale acestei decizii, că, printre cele șaisprezece medicamente IEC care aveau același mod de acțiune, precum și indicații terapeutice și efecte secundare similare, perindoprilul dispunea de anumite caracteristici speciale, evidențiate de Servier în eforturile sale de promovare în rândul medicilor pentru a desfășura o politică de diferențiere în raport cu celelalte medicamente IEC.

362

Pe de altă parte, Comisia a arătat, în considerentele (2460)-(2495), (2528) și (2546) ale deciziei menționate, că scăderea semnificativă a prețurilor celorlalte medicamente IEC ca urmare a apariției unor versiuni generice nu determinase o reducere a prețurilor perindoprilului și a cheltuielilor de promovare ale Servier, care rămăseseră stabile pe întreaga perioadă examinată, și nici o reducere a volumelor de perindopril vândute, care crescuseră în mod constant. Această reducere a prețurilor nu s‑a reflectat, așadar, printr‑un transfer al cererii de perindopril către aceste alte medicamente IEC. Comisia a dedus din aceste împrejurări că, în lipsa unei constrângeri concurențiale semnificative din partea celorlalte medicamente IEC în aceeași perioadă, Servier era, așadar, în măsură să se comporte, într‑o măsură apreciabilă, independent de producătorii acestor medicamente. Potrivit Comisiei, această situație contrasta cu situația care a rezultat din intrarea pe piață a unor versiuni generice ale perindoprilului, al cărei efect a fost de a determina scăderi de prețuri medii ale acestui medicament de 27 % în Franța, de 81 % în Țările de Jos, de 17 % în Polonia și de 90 % în Regatul Unit.

363

În continuare, Comisia a constatat, în considerentele (2561)-(2600) ale deciziei în litigiu, că Servier dispunea de o poziție dominantă pe piața perindoprilului în Franța, în Țările de Jos, în Polonia și în Regatul Unit. În plus, în considerentele (2601)-(2758) ale deciziei menționate, această instituție a constatat că Servier dispunea de asemenea de o poziție dominantă pe piața tehnologiei referitoare la principiul activ al acestui medicament.

364

În sfârșit, Comisia a apreciat, în considerentele (2759)-(2998) ale deciziei menționate, că strategia unică și continuă a Servier privind întârzierea intrării versiunilor generice ale perindoprilului pe piață, combinând printre altele achiziționarea de tehnologie referitoare la principiul activ al acestui medicament cu acordurile de soluționare amiabilă în materie de brevete în schimbul unei plăți inverse, constituia o încălcare unică și continuă a articolului 102 TFUE.

b) Hotărârea atacată

365	Tribunalul a considerat, la punctele 1367-1592 din hotărârea atacată, că Comisia limitase în mod eronat definiția pieței relevante a produsului doar la perindopril, cu excluderea celorlalte medicamente IEC.

366

După ce a înlăturat, mai întâi, o primă critică a Servier, referitoare la neluarea în considerare a tuturor elementelor contextului economic, Tribunalul a admis, în continuare, o critică întemeiată pe o eroare de apreciere a substituibilității cu perindopril a celorlalte medicamente IEC. În această privință, Tribunalul a statuat, la punctele 1418-1482 din hotărârea atacată, că Comisia a săvârșit o eroare atunci când a considerat că existau diferențe terapeutice între perindopril și celelalte medicamente IEC, la punctele 1483-1513 din această hotărâre, că Comisia nu a stabilit că inerția și fidelitatea medicilor care prescriu medicamente față de perindopril contribuiau la limitarea presiunii concurențiale exercitate de celelalte medicamente IEC, la punctele 1514-1540 din hotărârea menționată, că Comisia a subestimat tendința pacienților tratați cu perindopril de a schimba medicamentul și, la punctele 1541-1566 din aceeași hotărâre, că Comisia nu a luat în considerare importanța eforturilor de promovare ale Servier.

367

În sfârșit, Tribunalul a admis, pentru motivele prezentate la punctele 1567-1585 din hotărârea atacată, critica prin care Servier susținea că Comisia acordase o importanță excesivă prețurilor la stabilirea pieței relevante. Tribunalul a considerat, la punctul 1586 din această hotărâre, că nu mai era necesar să se pronunțe cu privire la critica Servier întemeiată pe erori metodologice care afectau analiza econometrică a Comisiei.

368

Tribunalul a invalidat, la punctele 1595-1608 și 1611-1622 din hotărârea menționată, constatările Comisiei referitoare la existența unei poziții dominante pe piața perindoprilului, precum și pe piața tehnologiei referitoare la principiul activ al acestui medicament. În lipsa unei definiții corecte a pieței relevante a produsului, pentru motivele enunțate la punctele 1625-1632 din aceeași hotărâre, Tribunalul a infirmat constatările efectuate în decizia în litigiu privind abuzul de poziție dominantă imputat Servier.

369	Având în vedere aceste elemente, Tribunalul a anulat articolul 6 și articolul 7 alineatul (6) din decizia în litigiu.

2. Cu privire la al optulea motiv

a) Argumentația părților

370	Prin intermediul celui de al optulea motiv, Comisia reproșează Tribunalului că a statuat că decizia în litigiu acordase o importanță excesivă prețurilor în definirea pieței relevante a produsului. Acest motiv cuprinde șase aspecte.

371	Prin intermediul primului, al celui de al treilea și al celui de al cincilea aspect ale celui de al optulea motiv, Comisia critică în esență aprecierile efectuate de Tribunal la punctele 1380-1405 și 1567-1586 din hotărârea atacată cu privire la definirea pieței relevante.

372

Comisia arată mai întâi că, la punctele 1567-1586 din această hotărâre, în scopul acestei delimitări, Tribunalul a minimizat importanța care trebuia acordată prețurilor perindoprilului și a favorizat considerațiile referitoare la calitatea acestui medicament. Tribunalul nu ar fi ținut seama de faptul că prețurile perindoprilului au rămas stabile și că volumele vânzărilor acestui medicament au crescut, în timp ce prețurile celorlalte medicamente IEC sufereau scăderi puternice (cuprinse între 28 % și 90 % în Polonia, între 47 % și 58 % în Franța, între 88 % și 90 % în Regatul Unit și între 94 % și 97 % în Țările de Jos) în urma apariției unor versiuni generice ale acestor medicamente. Tribunalul s‑ar fi întemeiat pe o distincție între constrângerile calitative și constrângerile „tarifare” care ar fi artificială, abstractă, contrară metodei stabilite pentru definirea pieței relevante și învățămintelor care decurg din Hotărârea din 6 decembrie 2012, AstraZeneca/Comisia (C‑457/10 P, EU:C:2012:770).

373

Comisia susține în continuare că Tribunalul a supraevaluat importanța rolului medicilor care prescriu medicamente în evaluarea caracteristicilor cererii de perindopril. În primul rând, Tribunalul ar fi statuat în mod eronat, la punctele 1393-1395 din hotărârea atacată, că cererea era determinată numai de acești medici care prescriu medicamente, fără a ține seama de alți factori pertinenți. În al doilea rând, potrivit Comisiei, faptul că medicii care prescriu medicamente nu sunt sensibili la prețuri ar conferi mai multă libertate Servier, care nu trebuie să își adapteze prețurile pentru a‑i convinge pe acești medici să prescrie perindoprilul pe care îl produce. Concentrându‑se mai degrabă pe constrângerile impuse medicilor care prescriu medicamente decât pe cele impuse Servier, Tribunalul ar fi aplicat în mod eronat noțiunea de piață relevantă.

374

În sfârșit, Comisia susține că, la punctele 1385, 1395, 1397, 1401, 1404, 1576-1579 și 1584 din hotărârea atacată, Tribunalul a neglijat importanța concurenței exercitate de versiunile generice ale perindoprilului. După ce a constatat această importanță, Tribunalul ar fi trebuit să arate că celelalte medicamente IEC nu exercitau nicio constrângere asupra perindoprilului. Ar fi artificial să se considere, astfel cum a procedat Tribunalul la punctul 1392 din această hotărâre, că constrângerea concurențială exercitată de medicamentele generice nu poate fi luată în considerare decât după apariția lor efectivă pe piață.

375	Prin intermediul celui de al doilea, al celui de al patrulea și al celui de al șaselea aspect ale celui de al optulea motiv, Comisia susține în esență că motivarea punctelor 1392 și 1567-1586 din hotărârea atacată este insuficientă sau contradictorie.

376	Servier apreciază că motivarea hotărârii atacate este suficientă și lipsită de contradicții.

377

Cu privire la fond, Servier și EFPIA afirmă mai întâi că, fără a săvârși o eroare de drept, Tribunalul a atribuit o valoare mai mică, față de Comisie, importanței factorului preț. În sectorul farmaceutic, aspectele terapeutice ar atenua presiunea concurențială prin prețuri. Tribunalul nu ar fi ignorat scăderile puternice ale prețurilor celorlalte medicamente IEC, ci ar fi statuat că stabilitatea prețului perindoprilului nu era suficientă pentru a exclude existența unor presiuni concurențiale asupra sa provenite de la aceste alte medicamente. Tribunalul nu ar fi înlăturat pertinența analizei privind volumul vânzărilor de perindopril, ci doar ar fi dovedit din nou importanța pe care Comisia o acordase stabilității prețului acestui medicament. În plus, la punctele 1499 și 1500 din hotărârea atacată, ar fi arătat că crescuseră și cantitățile celorlalte medicamente IEC vândute, iar aceasta într‑un mod mai semnificativ pentru ramipril decât pentru perindopril. În ceea ce privește rentabilitatea Servier, la punctul 1559 din această hotărâre Tribunalul ar fi constatat că Comisia nu s‑a întemeiat niciodată pe acest element pentru a defini piața relevantă. Tribunalul ar fi efectuat o analiză globală a constrângerilor concurențiale, fără a le ierarhiza.

378

Servier apreciază, în continuare, că argumentația Comisiei privind indiferența față de prețuri a medicilor care prescriu medicamente este inadmisibilă, întrucât privește aprecieri factuale ale Tribunalului. În orice caz, această argumentație ar fi nefondată. Astfel, Tribunalul nu ar fi minimizat factorii legați de prețuri, ci i‑ar fi apreciat ținând seama de faptul că presiunea concurențială prin prețuri era limitată de caracteristicile specifice ale sectorului farmaceutic, fără a încălca funcția definirii pieței.

379

În sfârșit, Tribunalul nu ar fi făcut abstracție de presiunea concurențială exercitată de medicamentele generice asupra perindoprilului. Dimpotrivă, Tribunalul ar fi statuat la punctul 1579 din hotărârea atacată că scăderea prețului acestui medicament ca urmare a apariției pe piață a unor versiuni generice nu permitea să se concluzioneze că nu existau constrângeri concurențiale înainte de această apariție. Faptul că aceste medicamente generice sunt cele mai apropiate concurente ale perindoprilului nu ar însemna că alte medicamente IEC nu exercitau presiuni concurențiale asupra acestui medicament, presiuni a căror existență ar fi atestată de politica de promovare și de strategia internă ale Servier, astfel cum reiese din cuprinsul punctelor 1550, 1577 și 1590 din această hotărâre.

b) Aprecierea Curții

380

Cu titlu introductiv, este necesar să se arate că, în mod contrar susținerilor Servier, argumentația Comisiei referitoare la împrejurarea că alegerea medicilor cu privire la prescrierea unui medicament este dictată mai puțin de considerații legate de prețul acestui medicament decât de considerații de ordin terapeutic nu privește aprecieri factuale efectuate de Tribunal, ci calificarea juridică a acestor aprecieri. Într‑adevăr, prin această argumentație se urmărește să se conteste atât motivarea, cât și criteriile juridice pe baza cărora Tribunalul a considerat că Comisia acordase în decizia în litigiu o foarte mare importanță prețurilor perindoprilului atunci când a definit piața relevantă. Prin urmare, trebuie respinsă cauza de inadmisibilitate întemeiată pe inadmisibilitatea parțială a celui de al optulea motiv.

381

În ceea ce privește aprecierea pe fond a acestui motiv, trebuie amintit că determinarea pieței relevante, în cadrul aplicării articolului 102 TFUE, constituie, în principiu, o condiție prealabilă aprecierii eventualei existențe a unei poziții dominante a întreprinderii în cauză (a se vedea în acest sens Hotărârea din 21 februarie 1973, Europemballage și Continental Can/Comisia, 6/72, EU:C:1973:22, punctul 32), având ca obiect definirea perimetrului în interiorul căruia trebuie apreciat aspectul dacă această întreprindere este aptă să acționeze, într‑o măsură apreciabilă, independent de concurenții săi, de clienții săi și de consumatori [a se vedea în acest sens Hotărârea din 9 noiembrie 1983, Nederlandsche Banden‑Industrie‑Michelin/Comisia, 322/81, EU:C:1983:313, punctul 37, precum și Hotărârea din 30 ianuarie 2020, Generics (UK) și alții, C‑307/18, EU:C:2020:52, punctul 127].

382	Stabilirea pieței relevante presupune definirea, în primul rând, a pieței produselor, apoi, în al doilea rând, a pieței geografice a acestora (a se vedea în acest sens Hotărârea din 14 februarie 1978, United Brands și United Brands Continentaal/Comisia, 27/76, EU:C:1978:22, punctele 10 și 11).

383

În ceea ce privește piața produselor, reiese din jurisprudența Curții că noțiunea de piață relevantă implică faptul că poate exista o concurență efectivă între produsele sau serviciile care fac parte din această piață, ceea ce presupune un grad suficient de interschimbabilitate, în vederea aceleiași utilizări, între toate produsele sau serviciile care fac parte din aceeași piață. Interschimbabilitatea sau substituibilitatea nu se apreciază numai din perspectiva caracteristicilor obiective ale produselor sau ale serviciilor în cauză. Este de asemenea necesar să se ia în considerare condițiile de concurență și structura cererii și a ofertei de pe piață (Hotărârea din 23 ianuarie 2018, F. Hoffmann‑La Roche și alții, C‑179/16, EU:C:2018:25, punctul 51, precum și jurisprudența citată).

384

Din aceste elemente rezultă că aprecierea substituibilității a două produse nu se limitează să determine dacă aceste produse sunt din punct de vedere funcțional apte să satisfacă aceeași nevoie, ci impune, în plus, să se determine dacă din punct de vedere economic aceste produse sunt, în fapt, efectiv substituibile. Substituibilitatea economică între două produse poate fi constatată atunci când schimbările în prețurile lor relative determină un transfer al vânzărilor de la unul la altul. În această privință, trebuie subliniat că, astfel cum reiese din cuprinsul punctului 13 din Comunicarea privind definirea pieței, menționată la punctul 2 din prezenta hotărâre și la care Tribunalul s‑a referit la punctul 1384 din hotărârea atacată, din punct de vedere economic, substituibilitatea la nivelul cererii reprezintă forța disciplinară cea mai imediată și mai eficace care acționează asupra furnizorilor unui anumit produs. Aprecierea acestei substituibilități constă în esență în evaluarea elasticității încrucișate a cererii în raport cu prețul, stabilind dacă consumatorii unui produs supus unei creșteri de preț ușoare, dar permanente s‑ar orienta spre produse de substituție.

385

În speță, la punctul 1404 din hotărârea atacată Tribunalul a constatat relativa inelasticitate a cererii de perindopril în raport cu prețul celorlalte medicamente IEC și a subliniat la punctul 1573 din această hotărâre că Servier nu a repus în discuție acest element de fapt. Acest element se întemeiază pe observația, relatată în considerentele (2460)-(2495) ale deciziei în litigiu, potrivit căreia, în pofida scăderii puternice a prețurilor medicamentelor IEC destinate aceleiași utilizări terapeutice ca perindoprilul, prețul acestuia din urmă rămăsese stabil, iar volumele vânzărilor sale crescuseră în perioada de referință.

386

Tribunalul a apreciat însă în esență, la punctele 1574-1586 din hotărârea atacată, că faptul că cererea de perindopril a rămas stabilă în pofida scăderii puternice a prețurilor celorlalte medicamente IEC „nu permite să se concluzioneze în sensul lipsei unor presiuni concurențiale din punct de vedere calitativ și netarifar” până la apariția versiunilor generice ale perindoprilului, pentru motivul că, în special din cauza particularităților sectorului farmaceutic, concurența se exercită nu numai prin prețuri, ci și prin calitatea medicamentelor, recunoscută de medicii care prescriu medicamente, în special prin intermediul unor acțiuni promoționale ale producătorilor celorlalte medicamente IEC. La punctul 1584 din această hotărâre, Tribunalul a dedus că, în decizia în litigiu, Comisia acordase o importanță excesivă factorului preț în definirea pieței relevante a produsului.

387

Trebuie să se sublinieze însă că, în vederea definirii pieței relevante, prețul și cantitatea vândută ale unui produs nu sunt expresia unui tip de concurență distinct ce ar putea fi opus concurenței care depinde de calitatea acestui produs sau eforturilor depuse în vederea asigurării promovării sale comerciale. Dimpotrivă, substituibilitatea economică reflectă toate caracteristicile produselor în cauză, inclusiv cele privind costurile lor de promovare, precum și calitatea intrinsecă sau percepută a acestora. Astfel, încurajarea furnizării unui produs de calitate depinde, în ultimă instanță, de voința consumatorului de a plăti pentru această calitate, independent de faptul că cererea de medicamente este, așa cum a arătat în mod întemeiat Tribunalul, orientată mai mult de alegerile făcute de medicii care prescriu medicamente decât de pacienții lor și că aceștia din urmă nu suportă în general întregul preț – indiferent dacă este sau nu este reglementat – ca urmare a intervenției unor diverse mecanisme de asigurare în domeniul sănătății.

388

Rezultă că, independent de caracteristicile specifice ale sectorului farmaceutic legate de reglementarea aplicabilă, de rolul medicilor care prescriu medicamente și de suportarea prețului medicamentelor prin mecanisme de asigurare, examinarea substituibilității economice între medicamente trebuie să fie examinată în raport cu transferurile vânzărilor între medicamente destinate aceleiași indicații terapeutice, determinate de schimbările prețurilor relative ale acestor medicamente. Constatarea lipsei unei asemenea substituibilități evidențiază existența unei piețe distincte, indiferent de cauzele acesteia, și dacă este vorba despre calitatea intrinsecă a medicamentului sau a medicamentelor care țin de această piață sau de eforturile de promovare depuse de fabricanții lor.

389

De altfel, aceste considerații au fost luate în considerare în mod corespunzător de Tribunal atunci când a enunțat, la punctele 1380-1398 din hotărârea atacată, principiile aplicabile delimitării unei piețe relevante a produselor în sectorul farmaceutic. Astfel, pe de o parte, Tribunalul a afirmat la punctul 1386 din această hotărâre că „specificitățile care caracterizează mecanismele concurențiale în sectorul farmaceutic nu elimină relevanța factorilor legați de prețuri în evaluarea constrângerilor concurențiale, acești factori trebuind să fie totuși evaluați în propriul context”. Pe de altă parte, Tribunalul a arătat, la punctul 1390 din hotărârea menționată, că „împrejurarea că presiunea concurențială prin prețuri [este] atenuată în mare măsură în sectorul farmaceutic […] poate justifica delimitarea unor piețe închise” și a afirmat, la punctul 1391 din aceeași hotărâre, că, atunci când un „un grup de produse nu este în mod semnificativ supus unor constrângeri concurențiale din partea altor produse, astfel încât grupul respectiv poate fi considerat ca formând o piață relevantă a produsului, tipul sau natura factorilor care sustrag grupul de produse în cauză de la orice constrângere concurențială semnificativă nu prezintă decât o relevanță limitată, din moment ce constatarea absenței unor astfel de constrângeri concurențiale permite concluzia că o companie aflată într‑o poziție dominantă pe piața astfel definită ar fi în măsură să afecteze interesele consumatorilor de pe piața respectivă, împiedicând, printr‑un comportament abuziv, menținerea unei concurențe efective”.

390

Prin urmare, Tribunalul nu putea, fără a se contrazice în mod vădit și fără a încălca aceste principii pe care tocmai le‑a enunțat în mod întemeiat, să statueze, la punctele 1399-1405 și 1574-1586 din hotărârea atacată, că inelasticitatea relativă a cererii de perindopril în raport cu prețul avea o pertinență redusă pentru stabilirea pieței relevante, întrucât putea fi explicată sau justificată de calitatea acestui medicament și de importanța eforturilor de promovare depuse de producătorul său. Tribunalul a săvârșit, așadar, o eroare de drept și a determinat nelegalitatea punctelor 1399-1405 și 1574-1586 din această hotărâre.

391	Prin urmare, al optulea motiv trebuie admis în totalitate.

3. Cu privire la al nouălea și la al zecelea motiv

392

Prin intermediul celui de al nouălea motiv, Comisia arată că Tribunalul a săvârșit erori de drept atunci când, în vederea determinării pieței perindoprilului, a infirmat, la punctele 1418-1566 din hotărârea atacată, analiza raporturilor de substituibilitate terapeutică a acestui medicament în raport cu celelalte medicamente IEC. Prin intermediul celui de al zecelea motiv, Comisia critică Tribunalul pentru că a admis, la punctele 1461-1463 din această hotărâre, admisibilitatea anumitor înscrisuri anexate de Servier în anexa la memoriile sale în primă instanță pentru a contesta evaluarea Comisiei a acestor rapoarte de substituibilitate terapeutică.

393

Având în vedere răspunsul dat la al optulea motiv, din care reiese că este afectată de o contradicție în motivare constatarea efectuată de Tribunal la punctul 1585 din hotărârea atacată, potrivit căreia Comisia stabilise în mod eronat, în temeiul unei analize a substituibilității produselor axată pe considerații economice referitoare la prețuri, că perindoprilul și celelalte medicamente IEC nu erau substituibile, nu este necesară pronunțarea cu privire la al nouălea și la al zecelea motiv, în măsura în care aceste alte motive se raportează la substituibilitatea terapeutică a acestor medicamente.

4. Cu privire la al unsprezecelea motiv

a) Argumentația părților

394

Prin intermediul celui de al unsprezecelea motiv, Comisia reproșează Tribunalului că la punctele 1611-1622 din hotărârea atacată a considerat că definirea pieței tehnologiei referitoare la principiul activ al perindoprilului și constatarea existenței poziției dominante a Servier pe această piață erau eronate. Tribunalul s‑ar fi întemeiat exclusiv pe erorile pe care le constatase cu privire la definirea pieței perindoprilului. Comisia expune trei critici în această privință.

395

Prin intermediul unei prime critici, ea susține că aceste două piețe, deși învecinate, ar avea caracteristici diferite, atât din punctul de vedere al ofertei, cât și din punctul de vedere al cererii. În consecință, Tribunalul nu putea să afirme la punctul 1615 din hotărârea atacată că invalidarea definiției pieței perindoprilului trebuia să o determine în mod automat pe cea a definiției pieței tehnologiei referitoare la acest medicament și, implicit, constatarea poziției dominante a Servier pe această piață. În susținerea acestui raționament, Tribunalul a arătat în mod greșit că din considerentele (2648)-(2651) ale deciziei în litigiu reiese că cererea de tehnologie referitoare la principiul activ al perindoprilului rezultă din cererea de perindopril. Astfel, aceste considerente nu conțin niciun element care să permită să se considere că cererea pentru tehnologia referitoare la principiul activ al perindoprilului depinde de definirea pieței acestui medicament.

396

Prin intermediul unei a doua critici, Comisia afirmă că Tribunalul a săvârșit o eroare de drept atunci când s‑a pronunțat, la punctele 1618-1621 din hotărârea atacată, în sensul că decizia în litigiu nu putea deduce existența unei poziții dominante a Servier pe piața tehnologiei referitoare la principiul activ al perindoprilului întemeindu‑se pe manifestări ale acestei poziții pe piață, dat fiind că, potrivit celor statuate de Tribunal, această din urmă piață nu era limitată doar la perindopril. Astfel, întrucât aceste două piețe sunt diferite, constatarea poziției dominante a Servier pe prima piață nu depinde de existența poziției sale dominante pe a doua.

397

Prin intermediul unei a treia critici, Comisia critică Tribunalul pentru că a ignorat analiza pieței tehnologiei referitoare la principiul activ al perindoprilului care figurează în decizia în litigiu, în special în considerentele (2632)-(2647), în ceea ce privește caracteristicile cererii, și în considerentele (2671)-(2757), în ceea ce privește poziția dominantă a Servier pe această piață. Tribunalul ar fi omis astfel să răspundă la motivele cu care era sesizat.

398

Servier răspunde că acest motiv este, în ansamblul său, inoperant, întrucât prin intermediul acestuia este criticată o apreciere privind definirea pieței tehnologiei referitoare la principiul activ al perindoprilului, cu toate că Tribunalul nu s‑a pronunțat cu privire la această chestiune. Astfel, contrar celor susținute de Comisie, Tribunalul nu s‑a pronunțat cu privire la definirea acestei piețe, ci a cenzurat constatările efectuate în decizia în litigiu în privința existenței unei poziții dominante a Servier pe această piață, ca urmare a unor erori în definirea pieței perindoprilului ca medicament.

399

Pe de altă parte, motivul menționat nu ar putea conduce la anularea hotărârii atacate, întrucât Comisia nu a contestat punctele 1627-1631 din această hotărâre pe care se întemeiază dispozitivul hotărârii menționate. Ar reieși din cuprinsul acestor puncte că Tribunalul a afirmat, pe de o parte, că „lipsa unei poziții dominante doar pe piața [perindoprilului] repune în discuție, ca atare, existența abuzului de poziție dominantă reproșat Servier” pe piața tehnologiei referitoare la principiul activ al perindoprilului și, pe de altă parte, că decizia în litigiu nu menționează niciun comportament al acestei întreprinderi al cărui caracter ilicit ar fi independent de pretinsa sa poziție dominantă pe piața perindoprilului.

400	În plus, Servier susține că cele trei critici ale Comisiei sunt inoperante și sunt nefondate în fapt.

401

Prima critică ar privi erori factuale și ar denatura hotărârea atacată, Tribunalul limitându‑se, la punctul 1615 din această hotărâre, să constate că, în decizia în litigiu, Comisia utilizase definiția pieței perindoprilului pentru a analiza piața tehnologiei referitoare la principiul activ al acestui medicament.

402

De asemenea, a doua critică s‑ar întemeia pe o denaturare a punctelor 1618 și 1619 din hotărârea atacată, prin care Tribunalul a subliniat că decizia în litigiu nu examinase cele două piețe relevante independent una de cealaltă. Dimpotrivă, din secțiunea 7.2.1.2.3 din această decizie ar reieși că cererea de tehnologie referitoare la principiul activ al perindoprilului rezultă din cererea de perindopril. Comisia s‑ar fi întemeiat pe poziția dominantă a Servier pe piața acestui medicament pentru a deduce existența unei poziții dominante a acestei întreprinderi pe piața tehnologiei referitoare la principiul activ al medicamentului menționat.

403

În ceea ce privește a treia critică, ea ar fi inoperantă, întrucât Comisia nu a contestat aprecierea Tribunalului potrivit căreia erorile care afectează definiția pieței perindoprilului s‑au repercutat asupra definiției pieței tehnologiei referitoare la principiul activ al acestui medicament. Servier adaugă că Comisia se limitează să invoce o omisiune de a răspunde la un motiv, fără a preciza despre ce motiv este vorba.

b) Aprecierea Curții

404

La punctul 1615 din hotărârea atacată, Tribunalul a statuat că, în ceea ce privește definirea pieței tehnologiei referitoare la principiul activ al perindoprilului, din decizia în litigiu reiese că „cererea [pentru această] tehnologi[e] rezultă din cererea pentru medicamentul finit perindopril [considerentele (2648)-(2651) ale [acestei decizii]]” și că „[p]rin urmare, Comisia a utilizat delimitarea eronată a pieței relevante pe care a reținut‑o pentru piața produselor finite în cadrul analizei sale cu privire la piața tehnologiei, în special în ceea ce privește aprecierea cererii pe această din urmă piață”.

405

Din lectura considerentelor (2648)-(2651) ale deciziei în litigiu reiese însă că, deși Comisia a constatat că cererea de tehnologie referitoare la principiul activ al perindoprilului rezultă din cererea pentru acest medicament, ea a subliniat de asemenea, în considerentul (2649) al deciziei menționate, că această caracteristică nu înseamnă că condițiile cererii pentru tehnologia respectivă le reflectă exact pe cele ale cererii de perindopril.

406

Pe baza acestor elemente, Comisia a apreciat, în considerentul (2651) al deciziei menționate, că, ținând seama de inelasticitatea relativă a cererii de perindopril, cererea de tehnologie referitoare la principiul activ al acestui medicament era probabil și inelastică. Din aceste elemente rezultă că, în mod contrar celor ce reies din formularea punctului 1615 din hotărârea atacată, elementele care figurează în considerentele (2648)-(2651) ale deciziei în litigiu cu privire la caracteristicile cererii de tehnologie referitoare la principiul activ al perindoprilului se întemeiază nu pe definiția pieței perindoprilului ca atare, ci pe legăturile care există între cererea pentru tehnologia respectivă și cererea pentru medicamentul menționat, aceste două produse fiind complementare, primul fiind un factor de producție utilizat pentru producerea celui de al doilea.

407

Deși este, așadar, adevărat că, la punctul 1615 din hotărârea atacată, Tribunalul a relatat în mod parțial și inexact conținutul deciziei în litigiu, lăsând să se înțeleagă că Comisia definise piața tehnologiei referitoare la principiul activ al perindoprilului limitându‑se să reia definiția pieței acestui medicament, la punctul 1616 din această hotărâre a redus întinderea acestei erori, arătând că, „astfel cum arată Comisia, ea a utilizat de asemenea, în cadrul analizei sale a pieței tehnologiei, alte elemente pentru delimitarea pieței tehnologiei, în special o analiză a substituibilității din perspectiva ofertei [considerentul (2657) și următoarele ale deciziei [în litigiu]]”.

408

Prin urmare, făcând abstracție de eroarea care tocmai a fost evidențiată, prima critică a Comisiei, prin intermediul căreia invocă în esență o denaturare a deciziei în litigiu în măsura în care Tribunalul ar fi omis să ia în considerare diferențele dintre cele două piețe, atât din perspectiva ofertei, cât și din cea a cererii, nu este fondată.

409

În plus, la punctele 1617-1619 din hotărârea atacată, Tribunalul a considerat că nu era necesar să se pronunțe cu privire la caracterul eronat sau nu al delimitării pieței tehnologiei referitoare la principiul activ al perindoprilului pentru a aprecia motivul întemeiat pe erori în demonstrarea de către Comisie a existenței unei poziții dominante a Servier pe piața respectivă, pentru motivul că aceasta din urmă „s‑a întemeiat în mod determinant” pe delimitarea pieței perindoprilului pentru a constata poziția dominantă a Servier pe piața tehnologiei referitoare la principiul activ al acestui medicament. La punctul 1621 din această hotărâre, Tribunalul a dedus consecințele aprecierii sale cu privire la caracterul eronat al definirii pieței perindoprilului. Acesta a statuat că Comisia nu a putut demonstra că Servier ocupa o poziție dominantă pe piața tehnologiei referitoare la principiul activ al acestui medicament și a considerat, în consecință, la punctul 1622 din hotărârea menționată, că se impunea admiterea motivului în primă instanță întemeiat pe erori în demonstrarea de către Comisie a unei poziții dominante a Servier pe piața tehnologiei referitoare la principiul activ al perindoprilului.

410

Or, din cuprinsul punctelor 380-390 din prezenta hotărâre reiese că aprecierea Tribunalului referitoare la caracterul eronat al definiției pieței perindoprilului este ea însăși afectată de o eroare de drept. Prin urmare, este necesar să se constate că aprecierile efectuate de Tribunal la punctele 1611-1622 din hotărârea atacată cu privire la poziția dominantă a Servier pe piața tehnologiei referitoare la principiul activ al perindoprilului se întemeiază pe o premisă eronată și sunt, din această cauză, afectate de nelegalitate. Întrucât aceste aprecieri au avut o influență directă asupra punctului 3 din dispozitivul hotărârii atacate, prin care Tribunalul a anulat decizia în litigiu în măsura în care prin aceasta se constata o încălcare a articolului 102 TFUE săvârșită de Servier, al unsprezecelea motiv trebuie admis.

D. Concluzie cu privire la recurs

411

Întrucât primele opt motive, precum și al unsprezecelea motiv au fost admise, este necesar, în conformitate cu concluziile Comisiei, să se anuleze punctele 1-3 din dispozitivul hotărârii atacate prin care Tribunalul a anulat, în primul rând, articolul 4 din decizia în litigiu în măsura în care constată participarea Servier la acordurile Krka, în al doilea rând, articolul 6 din această decizie, care constată o încălcare a articolului 102 TFUE săvârșită de Servier, în al treilea rând, articolul 7 alineatul (4) litera (b) și articolul 7 alineatul (6) din decizia menționată, care stabilesc cuantumul amenzii aplicate Servier pentru încălcările prevăzute la articolele 4 și, respectiv, 6 din aceeași decizie.

VIII. Cu privire la consecințele anulării hotărârii atacate

412

În conformitate cu articolul 61 primul paragraf din Statutul Curții de Justiție a Uniunii Europene, în cazul în care anulează decizia Tribunalului, Curtea poate fie să soluționeze ea însăși în mod definitiv litigiul atunci când acesta este în stare de judecată, fie să trimită cauza Tribunalului pentru a se pronunța asupra acesteia.

413

În speță, în ceea ce privește motivele acțiunii în primă instanță având ca obiect anularea articolului 4 din decizia în litigiu, referitor la încălcarea articolului 101 TFUE, Curtea apreciază că litigiul nu este în stare de judecată în ansamblul său. Astfel, prin intermediul celui de al doilea aspect al celui de al nouălea motiv, Servier susține că Comisia a săvârșit mai multe erori de apreciere calificând acordul de cesiune și de licență Krka drept restrângere a concurenței prin obiect. Or, după cum reiese din cuprinsul punctului 307 din prezenta hotărâre, Tribunalul a invalidat această calificare doar pentru motivul că a înlăturat aceeași calificare în privința acordurilor de soluționare amiabilă și de licență Krka, fără a se pronunța însă cu privire la fondul acestui al doilea aspect. Prin urmare, se impune trimiterea cauzei Tribunalului spre rejudecare, pentru ca acesta să se pronunțe cu privire la al doilea aspect al celui de al nouălea motiv al acțiunii în primă instanță.

414

În ceea ce privește motivele acțiunii în primă instanță având ca obiect anularea articolului 6 din decizia în litigiu, referitor la încălcarea articolului 102 TFUE, din răspunsul dat la al optulea motiv de recurs reiese că Tribunalul a săvârșit o eroare de drept statuând că Comisia restrânsese în mod eronat definiția pieței relevante la cea a perindoprilului. Tribunalul a considerat că această apreciere era suficientă pentru admiterea celui de al paisprezecelea motiv în primă instanță, fără a fi necesar să se pronunțe cu privire la primul aspect al acestuia, prin intermediul căruia Servier a invocat mai multe neregularități care afectau analiza econometrică a Comisiei. Întrucât Tribunalul nu s‑a pronunțat cu privire la acest prim aspect, litigiul nu este în stare de judecată cu privire la acest aspect.

415

În plus, din răspunsul dat la al unsprezecelea motiv de recurs la punctele 404-410 din prezenta hotărâre reiese că Tribunalul nu a examinat în mod autonom al șaisprezecelea și al șaptesprezecelea motiv în primă instanță formulate de Servier și îndreptate împotriva definiției pieței tehnologiei referitoare la principiul activ al perindoprilului și la existența unei poziții dominante a Servier pe această piață, ci s‑a limitat să reia motivele care l‑au determinat să admită al paisprezecelea motiv în primă instanță invocat de Servier, întemeiat pe o eroare în definirea pieței perindoprilului. Prin urmare, litigiul nu este în stare de judecată și deci se impune trimiterea cauzei Tribunalului spre rejudecare, pentru ca acesta să se pronunțe cu privire la motivele în primă instanță referitoare la încălcarea articolului 102 TFUE.

416	În acest context, Comisia a solicitat Curții să trimită cauza Tribunalului spre rejudecare, pentru ca acesta să se pronunțe în compunere diferită de cea care a adoptat hotărârea atacată.

417

Totuși, în conformitate cu articolul 216 alineatul (1) din Regulamentul de procedură al Tribunalului, în cazul în care Curtea anulează o hotărâre a unei camere, cauza poate fi atribuită unei alte camere care judecă în complet format din același număr de judecători, această decizie aparținând președintelui Tribunalului. În această privință, Curtea a avut deja ocazia să sublinieze că trimiterea cauzei spre rejudecare la un complet de judecată compus într‑un mod diferit de cel care a judecat prima dată cauza nu poate, în cadrul dreptului Uniunii, să fie considerată o obligație cu caracter general (a se vedea în acest sens Hotărârea din 1 iulie 2008, Chronopost și La Poste/UFEX și alții, C‑341/06 P și C‑342/06 P, EU:C:2008:375, punctul 57). Prin urmare, nu este necesar să se admită cererea Comisiei.

418

Având în vedere considerațiile care precedă, se impune trimiterea cauzei Tribunalului spre rejudecare pentru ca acesta să se pronunțe cu privire la al doilea aspect al celui de al nouălea motiv în primă instanță invocat de Servier, referitor la calificarea drept restrângere a concurenței prin obiect a acordului de cesiune și de licență Krka, cu privire la motivele în primă instanță al paisprezecelea-al șaptesprezecelea, referitoare la încălcarea articolului 102 TFUE, și cu privire la motivele subsidiare în primă instanță prin care se contestă cuantumul amenzii.

IX. Cu privire la acțiunea în fața Tribunalului

419

În cadrul acțiunii sale în primă instanță, Servier contestă, prin intermediul primului aspect al celui de al nouălea motiv, calificarea acordurilor de soluționare amiabilă și de licență Krka drept restrângere a concurenței prin obiect. Prin intermediul celui de al zecelea motiv, ea contestă calificarea acordului de soluționare amiabilă Krka și a acordului de cesiune și de licență Krka drept restrângere a concurenței prin efect.

420

Având în vedere în special împrejurarea că motivele menționate au făcut obiectul unei dezbateri în contradictoriu în fața Tribunalului și că examinarea lor nu necesită adoptarea niciunei măsuri suplimentare de organizare a procedurii sau de cercetare judecătorească, Curtea apreciază că, în ceea ce privește primul aspect al celui de al nouălea motiv, precum și al zecelea motiv, cauza este în stare de judecată.

A. Cu privire la primul aspect al celui de al nouălea motiv al acțiunii în primă instanță

1. Argumentația părților

421

Prin intermediul primului aspect al celui de al nouălea motiv, Servier contestă calificarea acordurilor de soluționare amiabilă și de licență Krka drept restrângere a concurenței prin obiect și dezvoltă, în această privință, cinci critici. Servier susține, în primul rând, că „decizia denaturează faptele concluzionând că Krka avea capacitatea de a intra pe piețe într‑un termen scurt”, în al doilea rând, că „decizia denaturează intențiile părților și obiectivele urmărite, care erau totuși legitime”, în al treilea rând, că „decizia califică în mod eronat acordurile de împărțire a pieței”, în al patrulea rând, că „conținutul acordurilor nu mai justifică calificarea drept restrângere prin obiect, ci, dimpotrivă, demonstrează caracterul lor legitim” și, în al cincilea rând, că „decizia califică în mod eronat acordurile drept restrângeri ale concurenței prin obiect, deși efectele lor restrictive erau ipotetice”. Revine Curții sarcina de a stabili dacă constatarea de către Comisie a încălcării constituite dintr‑o împărțire a piețelor perindoprilului prin intermediul acordurilor de soluționare amiabilă și de licență Krka se întemeiază pe erorile de drept și de fapt invocate de Servier în cadrul acestor cinci critici.

422	Comisia contestă această argumentație.

2. Aprecierea Curții

423

Cu titlu introductiv, trebuie amintit că existența unei încălcări a normelor de concurență poate fi apreciată în mod corect numai în cazul în care indiciile invocate prin decizia contestată sunt luate în considerare nu în mod izolat, ci în ansamblul lor, ținând seama de caracteristicile pieței relevante a produselor (Hotărârea din 14 iulie 1972, Imperial Chemical Industries/Comisia, 48/69, EU:C:1972:70, punctul 68). Întinderea controlului de legalitate prevăzut la articolul 263 TFUE cuprinde toate elementele deciziilor Comisiei privind procedurile de aplicare a articolelor 101 și 102 TFUE care trebuie să asigure un control aprofundat, în drept și în fapt, în lumina motivelor invocate de părți (Hotărârea din 11 septembrie 2014, CB/Comisia, C‑67/13 P, EU:C:2014:2204, punctul 44, precum și Hotărârea din 21 ianuarie 2016, Galp Energía España și alții/Comisia, C‑603/13 P, EU:C:2016:38, punctul 72).

424

În această privință, deși primul aspect al celui de al nouălea motiv în primă instanță este structurat în cinci critici, toate argumentele invocate de Servier în acest context se raportează fie la aspectul dacă Krka era un concurent potențial al Servier în momentul încheierii acordurilor de soluționare amiabilă și de licență Krka, în pofida insucceselor judiciare succesive suferite de Krka în încercările sale de a determina invalidarea brevetului 947, fie la aspectul dacă aceste acorduri, considerate împreună, constituiau un acord de împărțire a pieței care intră în sfera calificării drept restrângere a concurenței prin obiect în sensul articolului 101 alineatul (1) TFUE. Trebuie să se sublinieze că această argumentație a Servier, specifică acordurilor de soluționare amiabilă și de licență Krka, se suprapune cu cea invocată în cadrul celui de al patrulea motiv invocat în primă instanță, referitor la natura intrinsec legitimă a acordurilor de soluționare amiabilă a litigiilor privind brevetele și a acordurilor de licență de brevete.

425

În conformitate cu cele statuate la punctul 131 din prezenta hotărâre, trebuie să se verifice, într‑o primă etapă și în măsura în care Servier a ridicat această chestiune în fața Tribunalului, dacă Comisia a putut califica în mod întemeiat acordurile Krka drept restrângere a concurenței potențiale exercitate de Krka asupra Servier. În acest scop, este necesar să se examineze dacă la data încheierii acordurilor de soluționare amiabilă și de licență Krka existau posibilități reale și concrete ca Krka să intre pe piața perindoprilului și să concureze Servier. Această examinare necesită să se stabilească dacă Krka efectuase demersuri suficiente care să permită să se demonstreze că avea intenția fermă, precum și capacitatea adecvată de a intra pe piață într‑un termen de natură să creeze o presiune concurențială asupra Servier, precum și să se verifice lipsa unor eventuale bariere la această intrare care să prezinte un caracter insurmontabil, constatarea unei concurențe potențiale putând fi eventual confirmată de elemente suplimentare.

426

Dacă există o asemenea situație, atunci va trebui să se stabilească, într‑o a doua etapă, în conformitate cu cele statuate la punctul 107 din prezenta hotărâre, dacă acordurile de soluționare amiabilă și de licență Krka constituiau un acord de împărțire a pieței care restrângea concurența prin obiect în sensul articolului 101 alineatul (1) TFUE, astfel cum a considerat Comisia în decizia în litigiu. În acest scop, va fi necesar să se examineze obiectivele acestor acorduri, precum și legătura economică care, potrivit deciziei în litigiu, exista între ele. Mai precis, va fi necesar să se aprecieze dacă transferul de valoare de către Servier în beneficiul Krka, prin intermediul acordului de licență Krka, era suficient de important pentru a stimula Krka să accepte o împărțire cu Servier a piețelor naționale ale perindoprilului, renunțând, fie și numai temporar, să intre pe piețele principale ale Servier în schimbul asigurării de a putea comercializa versiunea sa generică a perindoprilului pe propriile piețe principale fără a suporta riscul să facă obiectul unor acțiuni în contrafacere din partea Servier. În sfârșit, va fi necesar să se țină seama, în măsura în care Servier invocă această chestiune în mod pertinent, de intențiile părților la acordurile Krka, în măsura în care acestea pot contribui la dovedirea scopurilor obiective pe care aceste acorduri urmăreau să le atingă.

a) Cu privire la concurența potențială exercitată de Krka asupra Servier

427

Potrivit considerentelor (1672)-(1700) ale deciziei în litigiu, Krka era primul producător de medicamente generice care sfida poziția Servier pe piața perindoprilului. Aceste două întreprinderi erau deja concurenți actuali pe piețele din Republica Cehă, Lituania, Ungaria, Polonia și Slovenia, unde Krka începuse să comercializeze o versiune generică a perindoprilului. Pe celelalte piețe naționale din cadrul Uniunii, Krka era un concurent potențial al Servier. Krka își pregătea intrarea pe aceste alte piețe prin demersuri concrete și suficiente, întrucât obținuse printre altele autorizații de introducere pe piață în Franța, în Țările de Jos, precum și în Regatul Unit și dispunea deja de un produs gata să fie lansat. Pe unele dintre aceste alte piețe, Krka beneficia de cooperarea unor parteneri comerciali. Comisia a constatat, în considerentul (1685) al acestei decizii, că reieșea din numeroase probe scrise anterioare deciziei OEB din 27 iulie 2006 că Krka avea astfel convingerea că obține câștig de cauză în litigiile dintre Krka sau partenerii săi comerciali, pe de o parte, și Servier, pe de altă parte, în legătură cu validitatea brevetelor 340 și 947.

428

Așadar, potrivit deciziei în litigiu, înainte de încheierea acordurilor de soluționare amiabilă și de licență Krka, Krka concura deja Servier pe anumite piețe naționale, iar pe cele pe care nu era încă prezentă dispunea nu numai de capacitatea de a intra într‑un termen scurt, ci avea de asemenea intenția fermă să procedeze în acest mod. Având în vedere aceste elemente, Krka putea fi considerată un concurent potențial al Servier.

429

Servier nu contestă aceste elemente ca atare, chiar dacă afirmă că strategia Krka „se concentra pe piețele din Europa Centrală și de Est, iar nu pe piețele din Europa de Vest”. Aceasta susține că Comisia nu putea considera că, la data încheierii acordurilor de soluționare amiabilă și de licență Krka, Krka mai putea fi considerată concurentul său potențial. Servier reproșează în esență Comisiei că a denaturat intențiile părților, în special pe cele ale Krka, prin faptul că a refuzat să accepte că insuccesele judiciare în serie pe care această întreprindere le suferise au convins‑o că brevetul 947 era valid și că era, așadar, preferabil ca ea să negocieze cu Servier în vederea obținerii unei licențe pentru acest brevet pe piețele sale principale. Aceste insuccese judiciare suferite de Krka, rezultate din decizia OEB din 27 iulie 2006 și din decizia High Court din 3 octombrie 2006, ar fi constituit o barieră insurmontabilă la intrarea, în termen scurt, a acestei întreprinderi pe piețele principale ale Servier. Un document intern al Krka datat 13 septembrie 2006 ar demonstra că, în urma deciziei OEB din 27 iulie 2006, această întreprindere își schimbase strategia prin decizia de a abandona comercializarea perindoprilului pe care îl producea, compus din forma cristalină alfa a erbuminei protejată de brevetul 947, pentru a se angaja în dezvoltarea unei forme necontrafăcute a acestui medicament.

430

În plus, Servier amintește că, imediat după decizia OEB din 27 iulie 2006, pe de o parte, a fost contactată de Krka, care dorea să evoce posibilitatea unei licențe de brevet pentru anumite piețe naționale, și că, pe de altă parte, a lansat în Regatul Unit, împotriva Krka, o procedură în contrafacerea brevetelor 340 și 947, însoțită de o cerere de somație. Deși Krka a formulat o cerere reconvențională de declarare a nulității acestor brevete, ea nu avea, potrivit Servier, decât un interes scăzut pentru aceste acțiuni contencioase, de altfel oneroase și riscante.

431

În speță, pentru a stabili dacă Servier este îndreptățită să susțină că, în urma deciziei OEB din 27 iulie 2006 și a deciziei High Court din 3 octombrie 2006, Krka nu mai dispunea nici de capacitatea, nici de intenția fermă de a intra pe piețele principale ale Servier și, prin urmare, nu mai constituia o sursă de concurență potențială, trebuie amintit că existența unui brevet care protejează procedeul de fabricare a unei substanțe active intrate în domeniul public nu poate fi considerată, ca atare, o barieră insurmontabilă și nu împiedică deci calificarea drept concurent potențial al producătorului medicamentului original în cauză a unui producător de medicamente generice care are efectiv intenția fermă, precum și capacitatea adecvată de a intra pe piață și care, prin demersurile sale, se arată pregătit să conteste validitatea acestui brevet și să își asume riscul de a se confrunta, la momentul intrării sale pe piață, cu o acțiune în contrafacere introdusă de titularul brevetului respectiv [Hotărârea din 30 ianuarie 2020, Generics (UK) și alții, C‑307/18, EU:C:2020:52, punctul 46]. De altfel, după cum s‑a statuat la punctul 132 din prezenta hotărâre, în cazul în care litigiile dintre ele cu privire la aspectul validității brevetului în cauză sunt încă pendinte, este necesar să se examineze toate elementele pertinente înainte de a ajunge la concluzia potrivit căreia titularul brevetului și un astfel de producător de medicamente generice nu sunt concurenți potențiali.

432

Astfel, în ceea ce privește intenția fermă a Krka de a‑și continua eforturile în vederea comercializării perindoprilului pe care îl producea, precum și chestiunea dacă insuccesele judiciare suferite de Krka au constituit o barieră insurmontabilă la intrarea sa într‑un termen de natură să creeze o presiune concurențială asupra Servier pe piețele principale ale acesteia, în sensul jurisprudenței amintite la punctul 101 din prezenta hotărâre, reiese din elementele de probă citate de Comisie în considerentele (1686)-(1691) ale deciziei în litigiu că nici decizia OEB din 27 iulie 2006, nici, de altfel, decizia High Court din 3 octombrie 2006 nu au determinat Krka să își înceteze eforturile în vederea intrării pe aceste piețe. Pe de altă parte, în această perioadă, astfel cum reiese din considerentele (1687) și (1700) ale deciziei în litigiu, pe care Servier nu le contestă, Krka a reușit să obțină în Ungaria, în luna septembrie 2006, respingerea unei cereri de măsuri provizorii formulate de Servier referitoare la brevetul 947, în timp ce Krka comercializa deja pe piața maghiară perindoprilul pe care îl producea, compus din forma cristalină alfa a erbuminei protejată de brevetul 947.

433

Mai precis, în considerentele (1687) și (1688) ale deciziei în litigiu, Comisia a menționat documente care, dimpotrivă, evidențiau că Krka era criticată în privința deciziei OEB din 27 iulie 2006 și avea intenția să nu se resemneze în această privință. Rezultă în special din mărturia unui angajat al Krka, citată in extenso în considerentele (895) și (1688) ale acestei decizii, că „[c]e ne deranjează în special este că acest proces este discriminatoriu față de industria produselor generice și nu îi vom lăsa să iasă din cauză atât de ușor”. O asemenea afirmație, făcută în numele Krka, infirmă afirmația Servier potrivit căreia Krka renunțase să conteste validitatea brevetului 947 pentru a putea intra pe piețele principale ale Servier. În plus, acțiunile concrete efectuate de Krka după decizia OEB din 27 iulie 2006 confirmă că întreprinderea menționată nu acceptase validitatea brevetului respectiv, întrucât a continuat să conteste validitatea acestuia în fața OEB și a introdus împotriva Servier, la 1 și la 8 septembrie 2006, cereri reconvenționale în declararea nulității brevetelor 947 și 340 în cadrul procedurilor în contrafacere inițiate de Servier în Regatul Unit.

434

În plus, niciun document contemporan acordurilor de soluționare amiabilă și de licență Krka nu evidențiază că decizia OEB din 27 iulie 2006 și decizia High Court din 3 octombrie 2006 au schimbat perceperea de către Krka a validității brevetului 947 până la a o determina să renunțe la proiectele sale de comercializare a perindoprilului pe care îl producea. Mai precis, documentul intern al Krka datat 13 septembrie 2006 la care se referă Servier și potrivit căruia activitățile desfășurate de Krka referitoare la perindopril trebuiau să înceteze în favoarea lucrărilor privind punerea la punct a unei versiuni necontrafăcute a acestui medicament nu poate fi interpretat ca reprezentând reflectarea unei decizii strategice a conducerii Krka. Astfel, așa cum a subliniat Comisia în considerentul (1687) al deciziei în litigiu, acest document intern se limitează să consemneze pozițiile exprimate în cadrul reuniunilor operaționale din cadrul Departamentului „Cercetare și dezvoltare” al acestei întreprinderi, interpretarea dată lui de Servier fiind, în orice caz, dezmințită de faptul că Krka a continuat producția propriului perindopril, compus din forma cristalină alfa a erbuminei protejată de brevetul 947, astfel cum atestă aceleași documente interne ale Krka, după cum a arătat Comisia la nota de subsol 2260 din această decizie. În orice caz, având în vedere probele contrare invocate de Comisie în considerentele (1686)-(1691) ale deciziei menționate, acest document intern nu demonstrează în mod convingător că Krka ar fi renunțat definitiv, astfel cum afirmă Servier, să intre cu acest perindopril pe piețele principale ale Servier în urma deciziei OEB din 27 iulie 2006. Într‑adevăr, aceste probe atestă în mod obiectiv că Krka continua să dispună de o capacitate adecvată de a avea acces la piețele principale ale Servier, precum și de intenția de a intra pe aceste piețe.

435

În măsura în care Servier reproșează Comisiei că a „denaturat” intențiile părților, trebuie amintit că, în considerentele (1688) și (1690) ale deciziei în litigiu, Comisia a recunoscut că Krka nu mai era la fel de ferm convinsă de forța poziției sale contencioase în urma deciziei OEB din 27 iulie 2006 și că tocmai ca reacție la această decizie Krka luase inițiativa de a contacta Servier pentru a avea în vedere posibilitatea ca aceasta să îi acorde o licență cu privire la brevetul 947 pentru anumite piețe geografice.

436

Totuși, această inițiativă a Krka nu demonstrează nici că această întreprindere renunțase să concureze Servier pe piețele principale ale acesteia din urmă prin intermediul perindoprilului său compus din forma cristalină alfa a erbuminei protejată de brevetul 947. Astfel, așa cum rezultă din elementele de probă invocate de Comisie în considerentele (912) și (1688) ale deciziei în litigiu, Krka era conștientă de faptul că Servier acceptase să negocieze cu ea în urma deciziei OEB din 27 iulie 2006 deoarece reprezenta „o amenințare serioasă” pentru Servier, care „credea că Krka deținea printre cele mai bune și cele mai complete probe în opoziția în fața OEB și în revocarea în Regatul Unit”. Rezultă că existența diferendului dintre Krka și Servier cu privire la validitatea brevetului 947, care făcea obiectul unor litigii pendinte în fața OEB și în Regatul Unit și pe care aceste două întreprinderi le considerau serioase, constituie un indiciu suplimentar al raportului de concurență potențială între ele [a se vedea în acest sens Hotărârea din 30 ianuarie 2020, Generics (UK) și alții, C‑307/18, EU:C:2020:52, punctul 52], această concurență fiind de altfel susceptibilă să devină actuală într‑un termen de natură să creeze o presiune concurențială asupra Servier, în sensul jurisprudenței citate la punctul 101 din prezenta hotărâre. Prin urmare, situația se prezintă neîndoielnic în acest fel, din moment ce existența acestei concurențe a influențat efectiv comportamentul comercial al Servier, determinând‑o să acorde o licență pentru Krka pe piețele principale ale acesteia.

437

Pe de altă parte, argumentul Servier, întemeiat pe faptul că Krka avusese inițiativa negocierilor referitoare la acordarea unei licențe, confundă intențiile Krka în ipoteza în care negocierile nu s‑ar finaliza, pe de o parte, cu obiectivele comerciale pe care Krka le urmărea în cadrul acestor negocieri, pe de altă parte. Or, numai primele sunt pertinente pentru a aprecia existența unei concurențe potențiale între Servier și Krka în momentul semnării acordurilor de soluționare amiabilă și de licență Krka. Obiectivele comerciale pretins legitime urmărite de Krka în cadrul negocierilor respective erau pertinente numai pentru aprecierea obiectului acelorași acorduri.

438

Astfel, trebuie amintit în această privință că încheierea unui acord între mai multe întreprinderi care activează la același nivel al lanțului de producție, dintre care unele nu sunt prezente pe piața în cauză, reprezintă un indiciu puternic cu privire la existența unui raport concurențial între întreprinderile respective [Hotărârea din 30 ianuarie 2020, Generics (UK) și alții, C‑307/18, EU:C:2020:52, punctul 55, precum și jurisprudența citată].

439

Or, deși faptul că Krka negocia cu Servier în scopul de a încheia acorduri precum acordurile de soluționare amiabilă și de licență Krka era suficient pentru a demonstra că Krka nu mai avea intenția fermă de a concura Servier prin intermediul perindoprilului pe care îl producea, compus din forma cristalină alfa a erbuminei protejată de brevetul 947, sau chiar că exista un obstacol insurmontabil în calea unei asemenea intrări pe piețele principale ale Servier, în pofida existenței unor elemente de probă obiective precum cele citate de Comisie în considerentele (1686)-(1691) ale deciziei în litigiu, aceasta ar însemna, în mod contradictoriu în raport cu jurisprudența care tocmai a fost amintită la punctul precedent, că decizia unei întreprinderi de a negocia și ulterior de a încheia un acord cu o altă întreprindere care operează la același nivel al lanțului de producție, în scopul de a substitui cooperarea cu o concurență bazată pe merite, ar putea avea drept consecință că aceasta nu mai era un concurent potențial al cocontractantului său. Dacă aceasta ar fi situația, alegerea deliberată a unei întreprinderi de a urmări o politică comercială care constă în încheierea unui acord având un obiect anticoncurențial ar putea exclude același acord de la interdicția prevăzută la articolul 101 alineatul (1) TFUE și ar putea lipsi astfel această dispoziție de o parte importantă a efectului său util.

440	Ținând seama de cele ce precedă, argumentația Servier nu permite infirmarea constatării efectuate de Comisie în considerentul (1700) al deciziei în litigiu, potrivit căreia, la data încheierii acordurilor de soluționare amiabilă și de licență Krka, Krka era un concurent potențial al Servier.

441	Prin urmare, este necesar să se respingă argumentația Servier referitoare la concurența potențială exercitată de Krka.

b) Cu privire la existența unui acord de împărțire a pieței

442	Prin intermediul unei a doua critici, Servier susține că Comisia a considerat în mod eronat că acordurile de soluționare amiabilă și de licență Krka avuseseră ca obiect împărțirea piețelor cu Krka.

443

Servier afirmă, în primul rând, că aceste acorduri au fost încheiate pentru motivul recunoașterii validității brevetului 947 și urmăreau găsirea unei soluții la litigiile dintre aceasta și Krka. Astfel, aceasta din urmă nu putea comercializa perindoprilul propriu din cauza brevetului 947 și a deciziei OEB din 27 iulie 2006.

444

Totuși, prin această argumentație, Servier se limitează în esență să reitereze afirmațiile sale, întemeiate pe pretinsa recunoaștere a validității acestui brevet, referitoare la lipsa unei concurențe potențiale exercitate de Krka și să dezmintă existența unui acord de împărțire a pieței. Or, aceste argumente au fost respinse deja, pentru motivele expuse la punctele 427-440 și, respectiv, 178-184 din prezenta hotărâre.

445

Servier contestă, în al doilea rând, existența unui acord de împărțire a pieței potrivit căruia Krka ar fi renunțat să intre pe piețele principale ale Servier în schimbul instituirii unui duopol de fapt pe piețele principale ale Krka. Potrivit Servier, din clauzele acordurilor de soluționare amiabilă și de licență Krka reiese că fiecare dintre aceste acorduri avea un obiect legitim. Mai precis, niciun element nu ar permite să se considere că acordul de licență Krka urma să instituie un asemenea duopol. Dimpotrivă, numeroase documente contemporane încheierii acordurilor de soluționare amiabilă și de licență Krka ar demonstra că concurența dintre aceste două întreprinderi era intensă. Comisia ar fi afirmat în mod eronat, în considerentele (1724) și (1728) ale deciziei în litigiu, că Servier s‑a angajat prin acordul de licență Krka să nu introducă un al treilea concurent pe piețele principale ale Krka. În plus, Servier susține că decizia în litigiu denaturează un document din 29 septembrie 2005, menționat în special în considerentul (849) al acestei decizii, în care un angajat al Krka se referea la „o activitate comună în vederea controlului pieței”.

446

Servier combate constatarea că acordul de licență Krka a putut să stimuleze Krka să accepte restrângerile concurenței prevăzute de acordul de soluționare amiabilă Krka. Chiar dacă acest acord de licență ar fi constituit un stimulent pentru încheierea unei tranzacții, o asemenea împrejurare ar fi în sine insuficientă pentru a constata o încălcare a articolului 101 TFUE, întrucât din intențiile părților ar rezulta că aceste acorduri urmăreau obiective legitime. În plus, în considerentul (1738) al acestei decizii, Comisia ar fi evaluat la zece milioane de euro profiturile pe care Krka putea să le obțină din acest acord de licență, minimizând totodată efectele sale favorabile concurenței, pentru motivul, enunțat în considerentul (1833) al acestei decizii, că „nu este clar în ce proporție acordul de soluționare amiabilă Krka a consolidat în fapt situația concurențială în statele membre acoperite de licență, întrucât Krka își lansase deja perindoprilul propriu în cinci dintre aceste state membre înainte de acordul [de soluționare amiabilă Krka]”. Servier insistă de asemenea asupra faptului că, chiar și după încheierea acestor acorduri, Krka rămânea liberă să intre pe piețele principale ale Servier cu un produs care nu era contrafăcut.

447

În măsura în care Servier invocă caracterul pretins „legitim” al clauzelor acordurilor de soluționare amiabilă și de licență Krka, trebuie amintit de la bun început că, deși scopurile obiective pe care acordurile urmăresc să le atingă sunt, desigur, pertinente pentru aprecierea eventualului lor obiect anticoncurențial, împrejurarea că întreprinderile implicate au acționat fără a avea intenția de a împiedica, de a restrânge sau de a denatura concurența și faptul că au urmărit anumite obiective legitime nu sunt determinante în vederea aplicării articolului 101 alineatul (1) TFUE (Hotărârea din 21 decembrie 2023, European Superleague Company, C‑333/21, EU:C:2023:1011, punctul 167 și jurisprudența citată). Astfel, faptul că o strategie comercială care constă pentru întreprinderi ce își desfășoară activitatea la același nivel al lanțului de producție în negocierea unor asemenea acorduri între ele pentru a pune capăt unui litigiu referitor la validitatea unui brevet este logică și rațională din punctul de vedere al acestor întreprinderi nu demonstrează nicidecum că o continuare a acestei strategii poate fi justificată din punctul de vedere al dreptului concurenței.

448

În plus, este cu siguranță exact, astfel cum s‑a statuat la punctul 226 din prezenta hotărâre, că acordurile de soluționare amiabilă a unui litigiu privind un brevet, precum și acordurile de licență asociate unor asemenea acorduri pot fi încheiate în scop legitim și în deplină legalitate în temeiul recunoașterii de către părți a validității brevetului în cauză. De altfel, acordurile de soluționare amiabilă sunt încurajate de autoritățile publice, întrucât permit economii în termeni de resurse și sunt, așadar, avantajoase pentru publicul larg [Hotărârea din 30 ianuarie 2020, Generics (UK) și alții, C‑307/18, EU:C:2020:52, punctul 79]. În același mod, așa cum arată Servier în mod întemeiat în cererea sa introductivă în primă instanță, este incontestabil că un acord de licență care permite unui producător de medicamente generice să intre pe anumite piețe care sunt închise concurenței ca urmare a existenței unui brevet este susceptibil, prin ipoteză, să producă efecte favorabile concurenței pe aceleași piețe.

449

Cu toate acestea, după cum rezultă din jurisprudența menționată la punctul 226 din prezenta hotărâre, faptul că acordurile urmăresc un obiectiv care, în mod abstract, este susceptibil să fie legitim nu poate exclude aceste acorduri de la aplicarea articolului 101 TFUE dacă se dovedește că acordurile respective urmăresc deopotrivă împărțirea piețelor sau realizarea altor restrângeri ale concurenței. Pe de altă parte, astfel cum s‑a amintit la punctele 178-184 din prezenta hotărâre, faptul că un acord ia o formă juridică în principiu legitimă și că termenii acestui acord nu dezvăluie un obiect anticoncurențial aparent nu este în sine decisiv pentru a se stabili dacă determină o încălcare a articolului 101 alineatul (1) TFUE. Astfel, orice acord trebuie apreciat în raport cu conținutul său specific și cu contextul său economic, în special în lumina situației de pe piața în cauză.

450

Or, în speță, argumentele invocate de Servier în cadrul celui de al nouălea motiv în primă instanță, referitoare la conținutul acordurilor de soluționare amiabilă și de licență Krka, fac abstracție, primo, de faptul că legăturile dintre aceste acorduri au o asemenea natură încât era indispensabil să se examineze clauzele lor nu în mod izolat, ci ca formând un ansamblu. Secundo, aceste argumente nu țin seama de faptul că acordul de licență Krka autoriza Krka să comercializeze perindoprilul pe care îl producea, compus din forma cristalină alfa a erbuminei protejată de brevetul 947, pe piețele sale principale care nu sunt vizate de încălcarea articolului 101 alineatul (1) TFUE constatată în decizia în litigiu, în timp ce acordul de soluționare amiabilă interzicea Krka să comercializeze acest medicament pe piețele principale ale Servier, care sunt vizate de această încălcare.

451

În ceea ce privește legăturile dintre acordurile de soluționare amiabilă și de licență Krka, rezultă în mod clar din termenii acestor acorduri și din împrejurările în care acestea au fost încheiate, astfel cum au fost prezentați de Comisie în considerentul (1703) al deciziei în litigiu, că, pe plan economic, aceste acorduri sunt legate, în sensul că, după cum a arătat Comisia în considerentul (1702) al acestei decizii, unul nu putea fi încheiat în lipsa celuilalt. Pe de altă parte, această legătură este atestată de mijloacele de probă scrise invocate de Comisie în considerentele (1746) și (2103) ale deciziei în litigiu, din care reiese că Krka considera că acordul de licență Krka era o condiție prealabilă pentru a accepta să se abțină de la intrarea pe piețele principale ale Servier, restricțiile prevăzute de acordul de soluționare amiabilă Krka fiind indispensabile pentru obținerea acestei licențe. Așadar, în măsura în care Servier urmărește, fără a contesta existența acestor legături ca atare, să repună în discuție analiza acestor acorduri efectuată de Comisie pe baza unei argumentații care examinează acordurile respective în mod separat în vederea stabilirii caracterului pretins legitim al conținutului lor, această argumentație este întemeiată pe o premisă falsă. Rezultă de asemenea din cele arătate, astfel cum s‑a statuat la punctul 195 din prezenta hotărâre și contrar argumentației Servier, că, independent de nivelul adecvat sau inadecvat al redevenței prevăzute de acordul de licență Krka în raport cu condițiile pieței, accesul la piețele sale principale fără un risc de contrafacere este cel care a motivat Krka să renunțe la vânzarea perindoprilului pe care îl producea, compus din forma cristalină alfa a erbuminei protejată de brevetul 947, pe piețele principale ale Servier.

452

Pe de altă parte, argumentul Servier întemeiat pe caracterul pretins favorabil concurenței al acordului de licență Krka pe piețele principale ale Krka este infirmat de faptul că acest acord nu acoperă piețele principale ale Servier, singurele vizate de încălcarea articolului 101 alineatul (1) TFUE constatată în decizia în litigiu. Astfel, acest caracter favorabil concurenței, presupunând că este dovedit, ar avea un impact pozitiv asupra concurenței numai pe piețele principale ale Krka. În orice caz, deși acordarea unei licențe pe anumite piețe în schimbul unui angajament al beneficiarului acestei licențe de a renunța la contestarea validității brevetului cocontractantului său în ceea ce privește aceleași piețe poate, sub rezerva unei aprecieri a conținutului său specific și a contextului său economic, să fie considerată legitimă pe planul concurenței, situația este diferită atunci când un ansamblu de acorduri permite acestui beneficiar să intre fără risc de contrafacere pe anumite piețe geografice, interzicându‑i în același timp să intre pe alte piețe.

453

Un asemenea ansamblu de acorduri implică, în principiu, o împărțire a acestor piețe și, prin urmare, o restrângere a concurenței prin obiect care nu poate fi relativizată și nici compensată de eventuale efecte pozitive sau favorabile concurenței pe orice piață. Or, nu revine Comisiei sarcina să examineze efectele unui acord sau ale unui comportament în cadrul aprecierii sale referitoare la existența unei eventuale restrângeri a concurenței prin obiect (a se vedea în acest sens Hotărârea din 21 decembrie 2023, European Superleague Company, C‑333/21, EU:C:2023:1011, punctele 159 și 166, precum și jurisprudența citată).

454

În plus, așa cum a explicat Comisia în considerentul (1745) al deciziei în litigiu, tocmai din cauza faptului că acordul de licență Krka și obligația de necontrafacere rezultată din acordul de soluționare amiabilă Krka nu acoperă aceleași piețe naționale ea a considerat că acest acord de licență nu era legitim, ci constituia mai degrabă un stimulent economic important pentru Krka să accepte restricțiile prevăzute de acordul de soluționare amiabilă Krka și, prin urmare, să împartă cu Servier aceste piețe din punct de vedere geografic. Acest quid pro quo ar fi, așadar, asimilabil din punct de vedere economic unui transfer de valoare în sensul jurisprudenței amintite la punctul 104 din prezenta hotărâre. Pentru a verifica temeinicia acestei analize, este necesar, în conformitate cu această jurisprudență, să se aprecieze dacă acest transfer de valoare de la Servier în favoarea Krka se explică numai prin interesul Servier și al Krka de a nu concura pe baza meritelor.

455

În această privință, astfel cum s‑a amintit la punctele 427 și 428 din prezenta hotărâre, nu numai că Krka vindea deja perindoprilul propriu pe unele dintre piețele sale principale, ci, în plus, îi devansa pe concurenții potențiali ai Servier în proiectele sale de comercializare a unei versiuni generice a perindoprilului, în special în Franța și în Regatul Unit, două dintre piețele principale ale Servier. Pe de altă parte, din datele referitoare la vânzările de perindopril care figurează în special în considerentele (2273)-(2401) ale deciziei în litigiu reiese că prețul la care Servier vindea acest medicament pe piețele din Franța, Țările de Jos și Regatul Unit era cu mult superior celui la care Krka vindea perindoprilul propriu pe piața din Polonia. În aceste condiții, stimularea Servier de a întârzia intrarea acestui medicament pe piețele sale principale era vădită și de altfel nu a fost contestată.

456

În ceea ce privește chestiunea dacă Comisia a putut considera în mod valabil că acordul de licență Krka constituia o contraprestație a acordului de soluționare amiabilă Krka, trebuie amintit, mai întâi, că prin acordul de licență erau cedate Krka cu titlu exclusiv și irevocabil drepturile brevetului 947 în favoarea Krka pe piețele principale ale acesteia din urmă, în pofida posibilității rezervate Servier de a exploata deopotrivă aceste drepturi, direct sau prin intermediul filialelor sale ori prin intermediul unui singur terț pentru fiecare țară. Din acest acord rezultă că, pe fiecare dintre aceste piețe, în afara Servier, a filialelor sale sau a unui terț desemnat de ea, Krka era singura întreprindere în măsură să comercializeze perindopril compus din forma cristalină alfa a erbuminei protejată prin brevetul 947 fără a risca să săvârșească un act de contrafacere a acestui brevet.

457

În continuare, astfel cum a subliniat Comisia în considerentele (1721), (1724), (1728)-(1730) și (1819) ale deciziei în litigiu, renunțarea Servier la a se opune comercializării de către Krka, pe piețele principale ale acesteia din urmă, a unei versiuni generice a perindoprilului echivalează efectiv, din punct de vedere economic, cu efectuarea unui transfer de valoare în favoarea Krka. Datorită unui asemenea quid pro quo, Servier și Krka au putut fiecare să mențină, pe piețele lor principale respective, o poziție mai favorabilă, întrucât Servier a reușit să înlăture concurența potențială rezultată dintr‑o intrare a perindoprilului produs de Krka, compus din forma cristalină alfa a erbuminei protejată de brevetul 947, pe piețele sale principale, iar Krka a obținut certitudinea de a putea comercializa acest medicament pe propriile piețe principale fără riscul de contrafacere.

458

În acest context, Servier invocă faptul că Comisia a minimizat efectul favorabil concurenței al acordului de licență Krka pe piețele principale ale Krka, precum și avantajul pe care l‑a reprezentat pentru această întreprindere, în măsura în care Krka era deja prezentă pe cinci dintre aceste piețe. Servier deduce din aceste elemente că certitudinea dobândită de Krka de a putea comercializa perindoprilul propriu, compus din forma cristalină alfa a erbuminei protejată de brevetul 947, fără risc de contrafacere era singurul avantaj pe care Krka îl obținea din acest acord, potrivit raționamentului reținut de Comisie însăși, și arată că acest avantaj nu era suficient pentru a stimula Krka să renunțe la intrarea pe piețele principale ale Servier. Cu toate acestea, din probele invocate de Comisie în considerentele (913) și (1748) ale deciziei în litigiu rezultă că Krka însăși a indicat Comisiei, la 4 august 2009, ca răspuns la o solicitare de informații a acestei instituții, că „sacrificase” piețele principale ale Servier, care „aveau o importanță mai mică pentru Krka”, „în schimbul unei intrări imediate pe piețele din Europa Centrală și de Est”. Rezultă, așadar, din elementele dosarului prezentat Curții că perspectiva astfel oferită Krka de a fi singurul producător al unei versiuni generice a perindoprilului pe piețele sale principale era preferabilă, din punctul de vedere subiectiv al Krka – chiar dacă aceasta nu ar fi renunțat să intre pe piețele principale ale Servier în lipsa acordării unei licențe care să acopere propriile piețe principale –, celei a acțiunilor în justiție pe piețele principale ale Servier, care riscau să fie oneroase, al căror rezultat era incert și care, în caz de succes, ar fi profitat tuturor producătorilor de medicamente generice, astfel cum a constatat Comisia în considerentele (844), (874), (914), (1759) și (1763) ale deciziei în litigiu.

459

În ceea ce privește argumentul Servier potrivit căruia existența unui duopol de fapt pe piețele principale ale Krka ar fi infirmată de posibilitatea care exista pentru o filială a Servier sau un terț autorizat de aceasta din urmă de a intra pe piețele principale ale Krka, trebuie să se constate, astfel cum s‑a statuat la punctul 232 din prezenta hotărâre, că Comisia a concluzionat că exista un duopol „de fapt”, iar nu „de drept”, și că, în orice caz, Servier a renunțat la monopolul său de drept angajându‑se să îl împartă cu Krka cu titlu exclusiv. În măsura în care Servier menționează o concurență intensă între Krka și Servier pe aceste piețe, trebuie să se sublinieze că, deși în considerentele (1728) și (1744) ale deciziei în litigiu Comisia nu a negat existența unui anumit grad de concurență, gradul precis de concurență pe aceste piețe este lipsit de pertinență, întrucât nu schimbă cu nimic faptul că Servier a renunțat în mod necesar la cote de piață și, prin urmare, la o parte din beneficiile sale, în favoarea Krka.

460

În sfârșit, în ceea ce privește chestiunea dacă transferul de valoare menționat la punctul 457 din prezenta hotărâre era suficient de important pentru a fi stimulat Krka să încheie acordul de soluționare amiabilă Krka, din considerentul (1738) al deciziei în litigiu reiese că Krka însăși a evaluat valoarea economică transferată în acest mod de Servier în schimbul angajamentului său de a renunța să intre pe piețele principale ale acestei întreprinderi la aproximativ 10 milioane de euro pe o perioadă de trei ani. Această estimare s‑a dovedit fiabilă întrucât, așa cum reiese din elementele din dosar citate la nota de subsol 4112 din această decizie, pe durata acordurilor de soluționare amiabilă și de licență Krka, beneficiul obținut de Krka din vânzarea perindoprilului numai pe piețele din Ungaria, din Polonia și din Republica Cehă a atins suma de 10 milioane de euro. Or, chiar deducând din acest cuantum de 10 milioane de euro cuantumurile redevenței pe care Krka le datora anual Servier în temeiul acordului de licență Krka, este cert că un transfer de valoare de la Servier la Krka de o asemenea importanță nu se poate explica prin nicio altă contraprestație din partea Krka decât angajamentul său de a nu concura Servier pe piețele sale principale.

461	Trebuie să se adauge că niciunul dintre celelalte argumente mai specifice invocate de Servier nu infirmă constatarea Comisiei potrivit căreia acordurile de soluționare amiabilă și de licență Krka au instituit o împărțire a pieței care constituie o restrângere a concurenței prin obiect.

462

Potrivit Servier, Comisia a concluzionat în mod eronat în considerentul (1747) al deciziei în litigiu că „sfera geografică a licenței acordate Krka nu se poate explica prin diferențele dintre brevetele din aceste teritorii”, întrucât în realitate existau asemenea diferențe, Krka fiind intrată deja, la data acordării acestei licențe, pe mai multe dintre piețele acoperite de licența menționată, situație care o expunea riscului concret și imediat de acțiuni în contrafacere. Invocând această argumentație, Servier se înșală cu privire la pertinența eventualelor diferențe care pot exista, în ceea ce privește situația determinată de brevet, între piețele geografice.

463

Astfel, după cum arată Comisia în mod întemeiat în considerentul (1754) al deciziei în litigiu, asemenea diferențe sunt pertinente pentru a aprecia legitimitatea, din punctul de vedere al concurenței, a sferei geografice a unei licențe numai dacă se raportează la nivelul riscului obiectiv, pe fiecare dintre aceste piețe, al invalidării brevetului sau a brevetelor care fac obiectul licenței acordate. Aceasta se explică prin faptul că nu este legitim să se „sacrifice” anumite piețe, în detrimentul concurenței pe aceste piețe, în vederea obținerii unei licențe pe alte piețe pentru motive subiective de oportunitate comercială. Trebuie respins de asemenea, pentru același motiv, argumentul Servier referitor la pretinsul „paradox” rezultat din faptul că acordarea unei licențe care acoperă un număr mai ridicat de piețe ar fi mai susceptibilă să constituie un stimulent pentru renunțarea la piețele neacoperite de această licență. Astfel, indiferent de numărul de piețe neacoperite de licența menționată, concurența este totuși restrânsă pe aceste piețe.

464

Servier arată că clauzele de necontestare și de necontrafacere pe piețele principale ale Servier nu au condus la o împărțire a pieței. Dacă s‑ar interzice Krka să își comercializeze perindoprilul propriu, compus din forma cristalină alfa a erbuminei protejată de brevetul 947, ca urmare a caracterului său prezumtiv contrafăcut, Krka ar rămâne liberă să comercializeze o versiune necontrafăcută a acestui medicament, pe care ar fi fost de altfel pe cale să o dezvolte. Cu toate acestea, este suficient să se arate în această privință că faptul că un acord de împărțire a pieței limitează posibilitățile unui concurent potențial de a concura titularul unui brevet, fără a exclude totuși orice posibilitate a unei concurențe din partea acestui concurent pe termen lung, prin dezvoltarea unui produs care nu este contrafăcut nu poate infirma concluzia potrivit căreia un asemenea acord constituie o restrângere a concurenței prin obiect.

465

Servier invocă pretinse efecte favorabile concurenței pe piețele principale ale Servier din cauză că acordul de soluționare amiabilă Krka nu împiedica Krka să intre pe piețele principale ale Servier prin intermediul perindoprilului propriu, compus din forma cristalină alfa a erbuminei protejată de brevetul 947, înainte de expirarea brevetului 340. Acest acord interzicea însă Krka să comercializeze pe aceste piețe perindoprilul pe care îl producea atât timp cât brevetul 947 nu expirase. Prin urmare, „concesia” făcută de Servier în privința brevetului 340 nu infirmă aprecierea Comisiei cu privire la obiectul anticoncurențial al acordului menționat, dat fiind că acesta din urmă împiedica Krka să intre pe piețele principale ale Servier pe termen scurt sau chiar pe termen mediu.

466

În ceea ce privește argumentația Servier potrivit căreia acordul de soluționare amiabilă Krka nu îi împiedica pe ceilalți concurenți potențiali ai Servier continuarea acțiunilor având ca obiect declararea lipsei de validitate a brevetului 947, este necesar să se constate că o asemenea împrejurare nu poate justifica, în raport cu dreptul concurenței, faptul că acordul menționat obliga Krka să renunțe la litigiile în curs dintre ea și Servier în această privință. Acest lucru este cu atât mai adevărat cu cât, astfel cum rezultă din elementele de probă menționate la punctul 436 din prezenta hotărâre, Servier „credea că Krka deținea printre cele mai bune și cele mai complete probe în opoziția în fața OEB și în revocarea în Regatul Unit”, ceea ce înseamnă că retragerea acțiunilor sale în justiție era susceptibilă să reducă în mod semnificativ șansele ca acest brevet să fie declarat lipsit de validitate și, prin urmare, să consolideze controlul pe care Servier îl putea exercita pe piețele în cauză.

467

În ceea ce privește argumentul Servier întemeiat pe o pretinsă denaturare a unui document din 29 septembrie 2005, în care un angajat al Krka făcea referire la o „activitate comună [cu Servier] în vederea controlului pieței”, trebuie să se constate că acest document indică cel puțin că Krka era deschisă, cu un an înainte de încheierea acordurilor de soluționare amiabilă și de licență Krka, la ideea de cooperare cu Servier pe anumite piețe în vederea controlării lor împreună, fără ca acest document să permită identificarea cu precizie a piețelor astfel vizate. În orice caz, acest element face parte dintr‑o serie de indicii concordante care stabilesc caracterul anticoncurențial al acestor acorduri, dar nu constituie în sine o susținere indispensabilă pentru constatarea efectuată de Comisie. Astfel, chiar dacă se presupune că afirmațiile Servier referitoare la acest element de probă sunt în parte exacte, acest argument nu poate fi suficient pentru admiterea prezentului motiv.

468

Trebuie să se adauge, în orice caz, că, în măsura în care Servier urmărește, prin intermediul unora dintre argumentele sale, să minimizeze gradul de nocivitate a acordurilor Krka, nu există nicio îndoială că restrângerea concurenței constatată de Comisie era suficient de nocivă pentru a fi calificată drept restrângere a concurenței prin obiect, în sensul jurisprudenței Curții [a se vedea prin analogie Hotărârea din 30 ianuarie 2020, Generics (UK) și alții, C‑307/18, EU:C:2020:52, punctul 67, precum și jurisprudența citată]. Într‑adevăr, așa cum reiese din jurisprudența amintită la punctele 97 și 238 din prezenta hotărâre, acordurile care vizează împărțirea piețelor au ca obiect restrângerea concurenței prin ele însele și fac parte dintr‑o categorie de acorduri interzisă în mod expres de articolul 101 alineatul (1) TFUE.

469

Analiza tuturor argumentelor părților și a elementelor de probă din dosar conduce, așadar, la a se considera că, fără a săvârși o eroare vădită de apreciere, Comisia a putut considera în considerentul (1745) al deciziei în litigiu că, deși o licență de brevet poate fi un motiv legitim pentru titularul acelui brevet de a acorda unui terț dreptul de a exploata invenția protejată de brevetul respectiv, acordul de licență Krka servise drept stimulent pentru a se obține angajamentul din partea Krka de a renunța la intrarea sa pe piețele principale ale Servier, permițând astfel acestor două întreprinderi să organizeze între ele o împărțire a pieței.

470	Prin urmare, trebuie să se respingă argumentația Servier referitoare la existența unui acord de împărțire a pieței.

471

Din aceste elemente rezultă că probele invocate în decizia în litigiu demonstrează existența practicii care vizează, în cazul Servier și al Krka, împărțirea pieței perindoprilului și sunt suficiente pentru a justifica calificarea acestei practici drept restrângere a concurenței prin obiect, conform jurisprudenței Curții amintite la punctele 96 și 97 din prezenta hotărâre.

472

În măsura în care Servier solicită, cu titlu subsidiar, anularea deciziei în litigiu întrucât în aceasta s‑a constatat o restrângere a concurenței prin obiect în mod specific pe piața din Regatul Unit, în pofida existenței unei somații provizorii rezultate din decizia High Court din 3 octombrie 2006 prin care se interzicea Krka să intre pe această piață cu perindoprilul propriu, compus din forma cristalină alfa a erbuminei protejată de brevetul 947, trebuie amintit că o asemenea somație constituie o măsură provizorie care nu afectează cu nimic caracterul întemeiat al unei acțiuni în contrafacere introduse de titularul brevetului [a se vedea în acest sens Hotărârea din 30 ianuarie 2020, Generics (UK) și alții, C‑307/18, EU:C:2020:52, punctul 53]. Astfel, presiunea concurențială exercitată de posibilitatea unei intrări a Krka pe această piață nu a dispărut în urma pronunțării acestei somații și, așadar, această împrejurare nu poate infirma concluzia reținută la punctul anterior din prezenta hotărâre în ceea ce privește piața din Regatul Unit.

473

Având în vedere considerațiile care precedă, este necesar să se respingă primul aspect al celui de al nouălea motiv al acțiunii în primă instanță și să se constate că Servier nu a reușit să infirme calificarea drept restrângere a concurenței prin obiect efectuată în decizia în litigiu în ceea ce privește practica care vizează, în cazul Servier și al Krka, împărțirea pieței perindoprilului prin intermediul acordurilor de soluționare amiabilă și de licență Krka.

474

Pe de altă parte, trebuie să se constate că, astfel cum s‑a menționat la punctul 424 din prezenta hotărâre, în măsura în care primul aspect al celui de al patrulea motiv în primă instanță, întemeiat în esență pe natura intrinsec legitimă a acordurilor de soluționare amiabilă și a acordurilor de licență în general, se raportează în mod specific la acordurile de soluționare amiabilă și de licență Krka, acesta se suprapune argumentației juridice prezentate de Servier în cadrul celui de al nouălea motiv în primă instanță. În consecință, din motivele expuse la punctele 423-473 din prezenta hotărâre rezultă că, în măsura în care primul aspect al celui de al patrulea motiv în primă instanță privește acordurile de soluționare amiabilă și de licență Krka, acesta trebuie de asemenea să fie respins.

B. Cu privire la al zecelea motiv al acțiunii în primă instanță

1. Argumentația părților

475

Prin intermediul celui de al zecelea motiv al acțiunii în primă instanță, Servier reproșează mai întâi Comisiei că a constatat, în considerentul (1817) al deciziei în litigiu, că Servier deținea o poziție dominantă pe piață, astfel cum este definită în această decizie, definiție pe care Servier o contestă în cadrul altor motive. Aceasta invocă de asemenea o nemotivare, întrucât, în opinia sa, nu ar fi posibil să se stabilească dacă, în decizia în litigiu, Comisia a efectuat o analiză contrafactuală. Servier reproșează, în continuare, Comisiei că a săvârșit o eroare de drept în cadrul analizei scenariului contrafactual. Mai întâi, Comisia ar fi trebuit să examineze concurența astfel cum ar fi existat în mod verosimil în lipsa acordurilor Krka, ținând seama de cadrul real în care acestea și‑au produs efectele. Servier susține în această privință că desistarea Krka din procedurile referitoare la validitatea brevetului 947 nu a avut niciun efect semnificativ asupra rezultatului acestor proceduri.

476

În lipsa acordurilor Krka, este verosimil ca Krka să nu fi intrat pe piețele din Franța, Țările de Jos și Regatul Unit. Potrivit Servier, o asemenea intrare era blocată în Regatul Unit printr‑o somație judiciară. În Franța și în Țările de Jos, Krka abandonase proiectele sale de lansare a perindoprilului propriu. Acordurile Krka nu ar fi eliminat însă Krka în calitate de concurent potențial al Servier în cazul unei eventuale declarări a lipsei de validitate a brevetului 947 sau al dezvoltării unei versiuni necontrafăcute a perindoprilului. În ceea ce privește acordul de cesiune și de licență Krka, Servier apreciază că acesta nu a avut niciun efect asupra concurenței, întrucât tehnologia dezvoltată de Krka nu permitea eludarea brevetului 947. Servier subliniază că, după revocarea brevetului 947 prin decizia OEB din 6 mai 2009, mai mulți producători de medicamente generice au intrat pe piața perindoprilului, ceea ce ar demonstra lipsa unui efect anticoncurențial al acestui acord în mod distinct în raport cu brevetul menționat.

477

Servier critică de asemenea considerentul (1831) al deciziei în litigiu, referitor la dispozițiile pe care Servier și Krka le‑ar fi putut adopta, în momentul negocierii și al încheierii acordurilor Krka, pentru a evita ca aceste acorduri să conducă la o împărțire a pieței. Servier arată că Comisia nu a demonstrat că părțile ar fi putut încheia o tranzacție în condiții mai puțin restrictive.

478	În sfârșit, Servier susține că, în analiza efectelor acordurilor Krka, Comisia a omis să ia în considerare efectele favorabile concurenței ale acordului de licență Krka.

479	Comisia contestă această argumentație.

2. Aprecierea Curții

480

Cu titlu introductiv, trebuie arătat că argumentația Servier dezvoltată în cadrul celui de al zecelea motiv în primă instanță se suprapune cu cea invocată în cadrul celui de al doilea aspect al celui de al patrulea motiv, potrivit căreia aprecierile Comisiei referitoare la efectele acordurilor Krka ar fi eronate. În ceea ce privește argumentul prin care Servier contestă existența poziției sale dominante pe o pretinsă piață autonomă a perindoprilului, poziție la care Comisia s‑a referit în considerentul (1817) al deciziei în litigiu, trebuie să se constate că această referire, care intervine în cadrul unei descrieri a poziției concurențiale a Servier, nu este determinantă pentru analiza care urmează, în considerentul (1820) și următoarele ale acestei decizii, a efectelor acordurilor Krka asupra concurenței potențiale exercitate de Krka asupra Servier.

481

În ceea ce privește pretinsa nemotivare rezultată din faptul că nu ar fi posibil să se stabilească dacă Comisia a efectuat o analiză contrafactuală în decizia în litigiu, este suficient să se arate că, în considerentul (1814) al acesteia, Comisia a indicat că era necesar să ia în considerare „concurența care ar fi existat în lipsa acordului”, și anume în special „comportamentul concurențial pe care Krka l‑ar fi putut adopta în lipsa acordului”. Astfel, decizia în litigiu nu este afectată de nemotivare în această privință.

482

Din elementele de drept expuse la punctele 339-358 din prezenta hotărâre rezultă că celelalte argumente referitoare la scenariul contrafactual invocate de Servier în cadrul prezentului motiv se întemeiază pe o interpretare eronată a sarcinii Comisiei de a dovedi efectele de restrângere a concurenței ale acordurilor care, asemenea acordurilor Krka, urmăresc să instituie o împărțire a piețelor prin întârzierea intrării unui medicament generic pe piață.

483

Într‑adevăr, așa cum s‑a statuat deja la punctul 354 din prezenta hotărâre, Comisia avea sarcina de a dovedi că scenariul contrafactual reținut nu era probabil, ci realist și credibil. Or, astfel cum reiese în esență din cuprinsul punctului 355 din prezenta hotărâre, în măsura în care în speță restrângerea concurenței în discuție ținea de eliminarea sursei concurenței potențiale exercitate de Krka asupra Servier, analiza scenariului contrafactual corespundea în esență analizei existenței acestei concurențe potențiale, care a fost eliminată prin acordurile Krka. Astfel, pentru a stabili dacă acordurile Krka, care interziceau Krka să intre pe piețele din Franța, Țările de Jos și Regatul Unit, au produs un efect dovedit asupra concurenței potențiale, Comisia trebuia să verifice dacă Krka ar fi dispus, în lipsa acestor acorduri, de o posibilitate reală și concretă de a intra pe aceste piețe într‑un termen de natură să constituie o presiune concurențială asupra Servier, așa încât amenințarea unei asemenea intrări putea fi considerată ca fiind realistă și credibilă [a se vedea în acest sens Hotărârea din 30 ianuarie 2020, Generics (UK) și alții, C‑307/18, EU:C:2020:52, punctele 117-120].

484	Contrar celor susținute de Servier, Comisia nu avea, așadar, obligația să demonstreze că, în lipsa acordului de soluționare amiabilă Krka, Krka ar fi obținut câștig de cauză în procedurile judiciare împotriva brevetului 947 într‑un mod mai rapid sau mai cuprinzător.

485

Întrucât, în considerentele (1826), (1829) și (1835)-(1846) ale deciziei în litigiu, Comisia a ținut seama de contextul economic și juridic al acordurilor Krka, a putut aprecia în mod valabil că Krka reprezenta una dintre amenințările cele mai imediate pentru Servier din cauză că dispunea de posibilități reale și concrete de a intra pe piețele din Franța, din Țările de Jos și din Regatul Unit. Faptul că nu este posibil să se stabilească cu certitudine dacă Krka ar fi intrat efectiv pe aceste piețe nu are efect asupra împrejurării că, deși dorea să intre pe piețele menționate și deținea mijloacele pentru a proceda astfel, Krka a acționat concertat cu Servier pentru a renunța la o asemenea posibilitate, în termeni reciproc benefici pentru aceste două întreprinderi.

486

În lipsa acordurilor Krka, această posibilitate de intrare a Krka, prin intermediul perindoprilului pe care îl producea, compus din forma cristalină alfa a erbuminei protejată de brevetul 947, nu ar fi fost eliminată. Pe cale de consecință, Comisia a stabilit că eliminarea, datorită punerii în aplicare a acordurilor menționate, a acestei surse de concurență potențială avea ca efect restrângerea concurenței în mod semnificativ. O asemenea eliminare a concurenței potențiale constituia, așadar, un efect care nu era nici ipotetic, nici potențial, ci real și de natură să justifice calificarea drept restrângere a concurenței prin efect reținută în considerentul (1850) al deciziei în litigiu.

487

În ceea ce privește argumentul Servier prin care este criticat considerentul (1831) al deciziei în litigiu, referitor la dispozițiile pe care Servier și Krka le‑ar fi putut lua la momentul negocierii și al încheierii acordurilor Krka pentru a evita ca aceste acorduri să determine o împărțire a pieței, este suficient să se constate că, prin intermediul acestui considerent, Comisia s‑a limitat să arate în mod întemeiat că nimic nu ar fi împiedicat Servier și Krka să încheie acorduri diferite care nu determină împărțirea pieței constatată la punctele 442-473 din prezenta hotărâre. Astfel, acest argument al Servier se întemeiază pe premisa eronată potrivit căreia acordurile Krka nu constituiau o împărțire a pieței și trebuie, prin urmare, să fie respins.

488

Rezultă că examinarea celui de al zecelea motiv al acțiunii în primă instanță formulate de Servier nu a evidențiat existența niciunei erori susceptibile să repună în discuție constatarea Comisiei din considerentul (1850) al deciziei în litigiu, potrivit căreia acordurile Krka avuseseră ca efect restrângerea în mod semnificativ a concurenței potențiale exercitate de Krka asupra Servier.

489

În ceea ce privește invocarea de către Servier a pretinselor efecte favorabile concurenței ale acordului de licență Krka, este suficient să se amintească, astfel cum reiese în special din cuprinsul punctelor 175, 289, 452 și 454 din prezenta hotărâre, că acest acord privește piețe care nu intră în sfera geografică a încălcării articolului 101 TFUE, din cauza unei restrângeri a concurenței prin efect constatate de Comisie. Prin urmare, eventualele efecte favorabile concurenței, rezultate din acordul menționat pe alte piețe decât cele vizate de această încălcare, nu pot justifica prezența unor efecte anticoncurențiale pe piețele pe care a fost constatată încălcarea respectivă.

490	Așadar, al zecelea motiv al acțiunii în primă instanță invocat de Servier trebuie respins.

491

Pe de altă parte, astfel cum s‑a menționat la punctul 480 din prezenta hotărâre, argumentația dezvoltată de Servier în cadrul celui de al doilea aspect al celui de al patrulea motiv în primă instanță, potrivit căreia Comisia ar fi săvârșit erori de drept prin definirea scenariului contrafactual și prin examinarea ex ante a efectelor acordurilor Krka, se suprapune cu cea invocată de Servier în cadrul celui de al zecelea motiv în primă instanță. În consecință, din motivele expuse la punctele 480-490 din prezenta hotărâre rezultă că, în măsura în care acest al doilea aspect al celui de al patrulea motiv în primă instanță privește calificarea drept restrângere a concurenței prin efect a acordurilor de soluționare amiabilă și de licență Krka, el trebuie de asemenea respins.

492

Rezultă din toate cele ce precedă că, deși prin prezenta hotărâre Curtea s‑a pronunțat cu privire la anumite motive în primă instanță în temeiul articolului 61 din Statutul Curții de Justiție a Uniunii Europene, litigiul nu este în stare de judecată în ansamblul său, astfel încât cauza T‑691/14 trebuie trimisă Tribunalului spre rejudecare, pentru ca acesta să examineze motivele invocate de Servier cu privire la care nu s‑a pronunțat încă definitiv.

493

În ceea ce privește încălcarea articolului 101 TFUE, prevăzută la articolul 4 din decizia în litigiu, Curtea, în conformitate cu concluziile Comisiei, s‑a pronunțat cu privire la mai multe motive în primă instanță, și anume al patrulea motiv, numai în măsura în care se raportează în mod specific la acordurile de soluționare amiabilă și de licență Krka, primul aspect al celui de al nouălea motiv și al zecelea motiv. Întrucât Curtea a respins în mod definitiv aceste motive, Tribunalul nu va mai trebui să le examineze.

494

Cu toate acestea, prin intermediul celui de al doilea aspect al celui de al nouălea motiv în primă instanță, Servier susține că Comisia a săvârșit mai multe erori de apreciere atunci când a calificat acordul de cesiune și de licență Krka drept restrângere a concurenței prin obiect. După trimiterea spre rejudecare, Tribunalului îi va reveni sarcina să examineze acest motiv.

495

În ceea ce privește încălcarea articolului 102 TFUE reținută de Comisie la articolul 6 din decizia în litigiu în privința Servier, Tribunalului îi va reveni sarcina, ținând seama de motivele prezentate la punctele 380-390 din prezenta hotărâre, prin care Curtea a admis al optulea motiv al recursului, referitor la definirea pieței perindoprilului, și, pe cale de consecință, al unsprezecelea motiv, să se pronunțe cu privire la motivele al paisprezecelea‑al șaptesprezecelea în primă instanță, referitoare la această încălcare, precum și cu privire la motivele invocate cu titlu subsidiar, în măsura în care se raportează la calculul amenzii aplicate pentru aceeași încălcare.

496

Având în vedere considerațiile care precedă, cauza trebuie trimisă Tribunalului spre rejudecare pentru ca acesta să se pronunțe cu privire la al doilea aspect al celui de al nouălea motiv al acțiunii în primă instanță, referitor la calificarea acordului de cesiune și de licență Krka drept restrângere a concurenței prin obiect, în sensul articolului 101 TFUE, cu privire la motivele al paisprezecea‑al șaptesprezecelea, referitoare la încălcarea articolului 102 TFUE, și cu privire la motivele subsidiare, în măsura în care se raportează la calculul amenzii aplicate pentru această încălcare.

Cu privire la cheltuielile de judecată

497	Întrucât cauza este trimisă Tribunalului spre rejudecare, cererea privind cheltuielile de judecată aferente prezentei proceduri de recurs se soluționează odată cu fondul.

Pentru aceste motive, Curtea (Camera întâi) declară și hotărăște:

1)	Anulează punctele 1-3 din dispozitivul Hotărârii Tribunalului Uniunii Europene din 12 decembrie 2018, Servier și alții/Comisia (T‑691/14, EU:T:2018:922).

Trimite cauza Tribunalului Uniunii Europene spre rejudecare, pentru ca acesta să se pronunțe cu privire la al doilea aspect al celui de al nouălea motiv al acțiunii în primă instanță, referitor la calificarea acordului de cesiune și de licență, încheiat la 5 ianuarie 2007 între Les Laboratoires Servier și KRKA, tovarna zdravil, d.d., drept restrângere a concurenței prin obiect, în sensul articolului 101 alineatul (1) TFUE, cu privire la motivele al paisprezecea‑al șaptesprezecelea în primă instanță, referitoare la încălcarea articolului 102 TFUE prevăzută la articolul 6 din Decizia C(2014) 4955 final a Comisiei din 9 iulie 2014 privind o procedură inițiată în temeiul articolului 101 [TFUE] și a articolului 102 [TFUE] [cazul AT.39612 – Perindopril (Servier)], precum și cu privire la motivele în primă instanță invocate cu titlu subsidiar, în măsura în care se raportează la calculul amenzii aplicate pentru această încălcare.

3)	Cererea privind cheltuielile de judecată se soluționează odată cu fondul.

Semnături

( *1 ) Limba de procedură: franceza.