1

Prin recursurile formulate, Scandlines Danmark ApS și Scandlines Deutschland GmbH, pe de o parte, precum și Stena Line Scandanavia AB, pe de altă parte, solicită anularea, în cazul primelor, a Hotărârii din 13 decembrie 2018, Scandlines Danmark și Scandlines Deutschland/Comisia (T‑630/15, denumită în continuare prima hotărâre atacată, EU:T:2018:942), și, în cazul celei de a doua, a Hotărârii din 13 decembrie 2018, Stena Line Scandinavia/Comisia (T‑631/15, nepublicată, denumită în continuare a doua hotărâre atacată, EU:T:2018:944) (denumite în continuare, împreună, „hotărârile atacate”), prin care Tribunalul a anulat Decizia C(2015) 5023 final a Comisiei din 23 iulie 2015 privind ajutorul de stat SA.39078 (2014/N) (Danemarca), pentru finanțarea proiectului de legătură fixă peste strâmtoarea Fehmarn (JO 2015, C 325, p. 5) (denumită în continuare „decizia în litigiu”), în măsura în care Comisia Europeană a decis să nu ridice obiecții față de măsurile acordate de Regatul Danemarcei în favoarea Femern A/S pentru planificarea, construirea și exploatarea legăturii fixe peste strâmtoarea Fehmarn.

2

Prin recursurile incidente formulate, Comisia solicită anularea hotărârilor atacate ca urmare a faptului că au declarat acțiunea introdusă de Scandlines Danmark și Scandlines Deutschland și acțiunea introdusă de Stena Line Scandinavia admisibile în măsura în care privesc măsurile adoptate de Regatul Danemarcei în favoarea Femern Landanlæg pentru planificarea, construirea și exploatarea conexiunilor feroviare și rutiere cu hinterlandul danez.

3

În conformitate cu articolul 1 litera (h) din Regulamentul (CE) nr. 659/1999 al Consiliului din 22 martie 1999 de stabilire a normelor de aplicare a articolului [108 TFUE] (JO 1999, L 83, p. 1, Ediție specială, 08/vol. 1, p. 41), noțiunea de „persoană interesată” desemnează, printre altele, orice întreprindere sau asociație de întreprinderi ale căror interese pot fi afectate de acordarea unui ajutor, în special beneficiarul ajutorului, întreprinderile concurente și asociațiile profesionale.

4

Articolul 4 alineatele (1)-(4) din acest regulament prevede:

„(1)   Comisia examinează notificarea imediat după primirea acesteia. Fără a aduce atingere articolului 8, Comisia adoptă o decizie în temeiul alineatului (2), (3) sau (4).

(2)   În cazul în care, după o examinare preliminară, Comisia constată că măsura notificată nu constituie un ajutor, ea consemnează acest lucru printr‑o decizie.

(3)   În cazul în care, după o examinare preliminară, Comisia constată că nu există îndoieli privind compatibilitatea unei măsuri notificate cu piața [internă], în măsura în care intră în sfera de aplicare a articolului [107] alineatul (1) [TFUE], aceasta decide că măsura este compatibilă cu piața [internă] (denumită în continuare «decizie de a nu ridica obiecții»). Decizia precizează excepția aplicată în baza tratatului.

(4)   În cazul în care, după o examinare preliminară, Comisia constată că există îndoieli privind compatibilitatea unei măsuri notificate cu piața [internă], aceasta decide să inițieze procedura prevăzută la articolul [108] alineatul (2) [TFUE] (denumită în continuare «decizie de deschidere a procedurii oficiale de investigare»).”

5

Regulamentul (UE) 2015/1589 al Consiliului din 13 iulie 2015 de stabilire a normelor de aplicare a articolului 108 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene (JO 2015, L 248, p. 9), care a abrogat Regulamentul nr. 659/1999 începând cu 14 octombrie 2015, prevede dispoziții identice cu cele citate la punctul anterior.

6

Litigiul are ca obiect finanțarea proiectului de legătură peste strâmtoarea Fehmarn între Danemarca și Germania, la nord de Lübeck (Germania) (denumit în continuare „proiectul”). Proiectul constă, pe de o parte, în construirea unui tunel submarin între localitatea Rødby, pe insula Lolland, în Danemarca, și localitatea Puttgarden, pe insula Fehmarn, în Germania, cu o lungime de aproximativ 19 km, echipat cu o cale ferată electrificată și cu o autostradă (denumit în continuare „legătura fixă”), și, pe de altă parte, în extinderea și îmbunătățirea conexiunilor rutiere și feroviare cu hinterlandul danez, în special a legăturii feroviare de aproximativ 120 km existente între Ringsted (Danemarca) și Rødby. Proiectul a fost aprobat printr‑un tratat semnat la 3 septembrie 2008 și ratificat în anul 2009 între Regatul Danemarcei și Republica Federală Germania.

7

Costul total estimat al proiectului, corespunzător prețurilor fixe din 2014, este de 64,4 miliarde de coroane daneze (DKK) (aproximativ 8,7 miliarde de euro), din care 54,9 miliarde DKK (aproximativ 7,4 miliarde de euro) pentru planificarea și construirea legăturii fixe și 9,5 miliarde DKK (aproximativ 1,3 miliarde de euro) pentru planificarea și construirea îmbunătățirii conexiunilor rutiere și feroviare cu hinterlandul danez.

8

În conformitate cu tratatul menționat semnat la 3 septembrie 2008 și cu Lov nr. 575 om anlæg og drift af en fast forbindelse over Femern Bælt med tilhørende landanlæg i Danmark (Legea nr. 575 privind construirea și exploatarea legăturii fixe peste strâmtoarea Fehmarn și a legăturilor cu hinterlandul danez) din 4 mai 2015, două întreprinderi publice daneze au fost însărcinate cu executarea proiectului. Prima, Femern A/S, înființată în anul 2005, este însărcinată cu finanțarea, cu construirea și cu exploatarea legăturii fixe. A doua, Femern Landanlæg A/S, înființată în anul 2009, este însărcinată cu finanțarea, cu construirea și cu exploatarea conexiunilor rutiere și feroviare cu hinterlandul danez. Femern Landanlæg este o filială a Sund & Bælt Holding A/S, care aparține statului danez. Femern a devenit filiala Femern Landanlæg după ce aceasta din urmă a fost constituită.

9

Proprietatea asupra conexiunilor feroviare în cauză va fi împărțită între Banedanmark (20 %), administrator public al infrastructurii feroviare naționale daneze, și Femern Landanlæg (80 %).

10

Proiectul este finanțat de Femern și de Femern Landanlæg prin împrumuturi contractate pe piețele financiare internaționale și care beneficiază de garanția statului danez sau prin împrumuturi subsidiare ale Băncii Naționale a Danemarcei. În schimb, aceste societăți nu vor putea să obțină împrumuturi pentru alte activități decât finanțarea, planificarea, construirea și exploatarea legăturii fixe și a conexiunilor rutiere și feroviare cu hinterlandul danez. Cele două întreprinderi au primit de asemenea un aport în capital din partea statului danez.

11

Femern va colecta taxele plătite de utilizatorii legăturii fixe pentru a‑și rambursa datoria și va plăti dividende către Femern Landanlæg, pe care aceasta din urmă le va utiliza pentru a rambursa propria datorie.

12

Femern Landanlæg va încasa 80 % din cuantumul tarifelor de utilizare plătite de operatorii feroviari către Banedanmark pentru utilizarea conexiunilor feroviare, în conformitate cu repartizarea proprietății asupra acestor conexiuni feroviare între ea și administratorul menționat.

13

Banedanmark va suporta toate costurile aferente exploatării conexiunilor feroviare cu hinterlandul danez, însă costurile legate de întreținerea acestora vor fi împărțite între Femern Landanlæg și Banedanmark proporțional cu repartizarea cotelor lor de proprietate respective.

14

Proiectul a fost precedat de o fază de planificare, a cărei finanțare a fost notificată Comisiei de autoritățile daneze.

15

Prin decizia din 13 iulie 2009 privind ajutorul de stat N 157/2009 – Finanțarea etapei de planificare a proiectului privind legătura fixă peste strâmtoarea Fehmarn (JO 2009, C 202, p. 2), Comisia a concluzionat, pe de o parte, că măsurile legate de finanțarea planificării proiectului ar putea să nu constituie un ajutor de stat și, pe de altă parte, că acestea ar fi în orice caz compatibile cu piața internă. Prin urmare, Comisia a decis să nu ridice obiecții în sensul articolului 4 alineatele (2) și (3) din Regulamentul nr. 659/1999.

16

La 22 decembrie 2014, autoritățile daneze au notificat Comisiei modalitățile de finanțare publică a proiectului, constând în aporturi la capitalul social al celor două întreprinderi, precum și în garanții și împrumuturi de stat.

17

Comisia a aprobat aceste măsuri prin decizia în litigiu. A apreciat printre altele că măsurile de finanțare publică acordate Femern Landanlæg pentru finanțarea conexiunilor feroviare cu hinterlandul danez nu constituiau ajutoare de stat, pentru motivul că aceste măsuri nu ar determina o denaturare a concurenței, din moment ce nu exista concurență „pe” sau „pentru” piața administrării și a exploatării rețelei feroviare naționale, iar conexiunile feroviare daneze care aparțineau acestei întreprinderi ar fi îmbunătățite și exploatate de Banedanmark în aceleași condiții ca celelalte tronsoane ale rețelei feroviare naționale daneze.

18

Comisia a considerat de asemenea că aceste măsuri nu erau în măsură să afecteze schimburile comerciale dintre statele membre, dat fiind că administrarea și exploatarea rețelei feroviare în cauză erau efectuate pe o piață națională, separată și închisă geografic, care nu era deschisă concurenței.

19

În ceea ce privește măsurile acordate Femern pentru finanțarea legăturii fixe, Comisia a arătat că, în cazul în care ar constitui ajutoare de stat, acestea ar fi, în orice caz, compatibile cu piața internă în temeiul articolului 107 alineatul (3) litera (b) TFUE.

20

Prin cererea introductivă depusă la grefa Tribunalului la 10 noiembrie 2015, Scandlines Danmark și Scandlines Deutschland au introdus o acțiune având ca obiect anularea deciziei în litigiu.

21

Prin înscrisul depus la grefa Tribunalului la 6 aprilie 2016, Regatul Danemarcei a formulat o cerere de intervenție în procedură în susținerea concluziilor Comisiei. Prin Ordonanța din 29 iunie 2016, președintele Camerei a noua a Tribunalului a admis această cerere de intervenție și a admis aplicarea regimului de confidențialitate solicitat de recurente în privința Regatului Danemarcei.

22

Prin înscrisurile depuse la grefa Tribunalului la 7 aprilie 2016, Föreningen Svensk Sjöfart (denumită în continuare „FSS”), o asociație de armatori cu sediul în Suedia, și Naturschutzbund Deutschland (NABU) eV, o organizație de protecție a mediului cu sediul în Germania, au formulat cereri de intervenție în susținerea concluziilor recurentelor. Prin Ordonanța din 30 noiembrie 2016, președintele Camerei a cincea a Tribunalului a admis aceste cereri de intervenție și a admis cererea de aplicare a regimului de confidențialitate formulată de recurente în privința FSS și NABU.

23

Prin intermediul primei hotărâri atacate, Tribunalul a anulat decizia în litigiu în măsura în care Comisia a decis să nu ridice obiecții cu privire la măsurile adoptate de Regatul Danemarcei în favoarea Femern pentru planificarea, construirea și exploatarea legăturii fixe și a respins în rest acțiunea.

24

Prin cererea introductivă depusă la grefa Tribunalului la 11 noiembrie 2015, Stena Line Scandinavia a introdus o acțiune prin care a solicitat anularea deciziei în litigiu.

25

Prin înscrisul depus la grefa Tribunalului la 6 aprilie 2016, Regatul Danemarcei a formulat o cerere de intervenție în procedură în susținerea concluziilor Comisiei. Prin Ordonanța din 29 iunie 2016, președintele Camerei a noua a Tribunalului a admis această cerere de intervenție.

26

Prin înscrisurile depuse la grefa Tribunalului la 7 aprilie 2016, FSS a formulat o cerere de intervenție în susținerea concluziilor recurentei. Prin Ordonanța din 30 noiembrie 2016, președintele Camerei a cincea a Tribunalului a admis această cerere de intervenție.

27

Prin intermediul celei de a doua hotărâri atacate, Tribunalul a anulat decizia în litigiu în măsura în care Comisia a decis să nu ridice obiecții cu privire la măsurile acordate Femern de Regatul Danemarcei pentru planificarea, construirea și exploatarea legăturii fixe, în urma unei motivări identice cu cea reținută în prima hotărâre atacată, sub rezerva unor precizări suplimentare aduse la punctele 162-165 din a doua hotărâre atacată. Tribunalul a respins acțiunea în rest.

28

Prin Ordonanța președintelui Curții din 22 octombrie 2019, Scandlines Danmark și Scandlines Deutschland/Comisia (C‑174/19 P, nepublicată, EU:C:2019:1096), au fost admise cererile de intervenție formulate de Rederi Nordö‑Link AB, Trelleborg Hamn AB și Aktionsbündnis gegen eine feste Fehmarnbeltquerung eV (denumită în continuare „Aktionsbündnis”) în susținerea concluziilor Scandlines Danmark și Scandlines Deutschland.

29

Prin Ordonanța președintelui Curții din 22 octombrie 2019, Stena Line Scandinavia/Comisia (C‑175/19 P, nepublicată, EU:C:2019:1095), au fost admise cererile de intervenție formulate de Redere Nordö‑Link, Trelleborg Hamn și Aktionsbündnis în susținerea concluziilor Stena Line Scandinavia.

30

Prin decizia președintelui Curții din 2 septembrie 2020, cauzele C‑174/19 P și C‑175/19 P au fost conexate pentru buna desfășurare a fazei orale a procedurii, precum și în vederea pronunțării hotărârii.

31

Scandlines Danmark și Scandlines Deutschland solicită Curții:

32

Comisia solicită Curții:

33

Regatul Danemarcei solicită Curții respingerea recursului principal și admiterea recursului incident.

34

FSS solicită Curții:

35

NABU solicită Curții:

36

Rederi Nordö‑Link, Trelleborg Hamn și Aktionsbündnis solicită Curții:

37

Stena Line Scandinavia solicită Curții:

38

Comisia solicită Curții:

39

Regatul Danemarcei solicită Curții respingerea recursului principal și admiterea recursului incident al Comisiei.

40

FSS solicită Curții:

41

Rederi Nordö‑Link, Trelleborg Hamn și Aktionsbündnis solicită Curții:

42

În cauza C‑174/19 P, Scandlines Danmark și Scandlines Deutschland invocă șapte motive în susținerea recursului lor. Primul și al doilea motiv sunt îndreptate împotriva aprecierii Tribunalului privind finanțarea părții din proiect referitoare la conexiunile feroviare cu hinterlandul danez, celelalte motive fiind referitoare la aprecierea efectuată de Tribunal cu privire la finanțarea legăturii fixe. În cauza C‑175/19 P, Stena Line Scandinavia invocă șase motive în susținerea recursului său, în esență identice cu primele șase motive invocate de recurente în cauza C‑174/19 P.

43

Comisia și Regatul Danemarcei susțin, cu titlu introductiv, inadmisibilitatea motivelor al treilea‑al șaselea invocate de recurente, întemeiate pe erori de drept pe care Tribunalul le‑ar fi săvârșit în ceea ce privește efectul stimulativ, eligibilitatea costurilor conexiunilor cu hinterlandul danez și denaturarea concurenței rezultată din măsurile acordate Femern. Acestea se întemeiază pe articolul 169 alineatul (1) din Regulamentul de procedură al Curții și pe jurisprudența aferentă acestei dispoziții pentru a susține că motivele respective sunt inadmisibile deoarece sunt îndreptate împotriva motivării, iar nu a dispozitivului hotărârilor atacate.

44

Recurentele arată că au interesul de a exercita acțiunea și că aceste motive sunt admisibile, în special întrucât permit să se evite ca motivarea hotărârilor atacate care sunt astfel contestate să dobândească autoritate de lucru judecat. NABU și FSS împărtășesc în esență argumentația recurentelor.

45

Potrivit articolului 169 alineatul (1) din Regulamentul de procedură, pe calea recursului se poate cere anularea, în tot sau în parte, a deciziei Tribunalului astfel cum figurează în dispozitivul acestei decizii.

46

Prin hotărârile atacate, Tribunalul a anulat motivele deciziei în litigiu referitoare la măsurile acordate în favoarea Femern pentru legătura fixă.

47

Or, prin intermediul motivelor al treilea‑al șaselea, recurentele susțin că Tribunalul a săvârșit erori de drept atunci când a apreciat efectul stimulativ al acestor măsuri, eligibilitatea costurilor conexiunilor cu hinterlandul danez și denaturarea concurenței cauzate de măsurile menționate.

48

Prin urmare, trebuie să se constate că, prin intermediul acestor motive, recurentele nu urmăresc să repună în discuție dispozitivul hotărârilor atacate, ci motivarea acestora, și că admiterea acestor motive nu ar permite să se determine anularea, în tot sau în parte, a dispozitivului fiecăreia dintre aceste hotărâri.

49

Rezultă că aceste motive trebuie respinse ca inadmisibile.

50

Această apreciere nu poate fi repusă în discuție de argumentul, invocat de NABU și de FSS, întemeiat pe autoritatea de lucru judecat a motivării hotărârilor atacate care sunt vizate de aceste motive.

51

Trebuie amintit în această privință că din jurisprudența Curții reiese că autoritatea de lucru judecat se extinde doar asupra motivelor unei hotărâri care constituie suportul necesar pentru dispozitivul acesteia și, din această cauză, nu pot fi disociate de acesta (Hotărârea din 25 iulie 2018, Société des produits Nestlé și alții/Mondelez UK Holdings & Services, C‑84/17 P, C‑85/17 P și C‑95/17 P, EU:C:2018:596, punctul 52 precum și jurisprudența citată).

52

În caz de anulare de către Tribunal a unei decizii a Comisiei, motivele pentru care această instanță a respins anumite argumente invocate de părți nu pot fi considerate că au dobândit autoritate de lucru judecat (a se vedea în acest sens Hotărârea din 25 iulie 2018, Société des produits Nestlé și alții/Mondelez UK Holdings & Services, C‑84/17 P, C‑85/17 P și C‑95/17 P, EU:C:2018:596, punctul 53).

53

Motivele al treilea‑al șaselea în cauzele C‑174/19 P și C‑175/19 P se raportează la argumente invocate în primă instanță și respinse de Tribunal în hotărârile atacate. În aceste condiții, argumentele invocate de recurente în cadrul motivelor al treilea‑al șaselea nu le pot aduce un beneficiu și nici nu pot avea o influență asupra părții din dispozitivul hotărârilor atacate prin care se anulează motivarea deciziei în litigiu referitoare la măsurile acordate Femern.

54

Rezultă că motivele al treilea‑al șaselea în cauzele C‑174/19 P și C‑175/19 P trebuie respinse ca inadmisibile.

55

Prin intermediul celui de al șaptelea motiv invocat în cauza C‑174/19 P, recurentele, susținute de Rederi Nordö‑Link și de Aktionsbündnis, arată că Tribunalul a săvârșit o eroare de drept, la punctele 40-52 din prima hotărâre atacată, respingând ca inadmisibile motivele lor referitoare la măsurile de ajutor constând în tarife feroviare și în utilizarea unor bunuri aparținând statului danez, pentru motivul că aceste măsuri nu erau vizate de decizia în litigiu. NABU și FSS împărtășesc în esență această argumentație.

56

Recurentele invocă în această privință o contradicție între hotărâre și Ordonanța din 13 decembrie 2018Scandlines Danmark și Scandlines Deutschland/Comisia (T‑890/16, nepublicată, EU:T:2018:1004), în care Tribunalul ar fi constatat că măsurile menționate erau vizate de decizia respectivă. Ele susțin că această contradicție încalcă articolul 263 primul și al patrulea paragraf TFUE și articolul 47 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene.

57

Comisia și Regatul Danemarcei susțin că al șaptelea motiv trebuie respins ca nefondat, Comisia considerând, în plus, că acest motiv este, în orice caz, inoperant.

58

În această privință trebuie arătat că Tribunalul nu s‑a pronunțat în prima hotărâre atacată în sensul invocat de recurente.

59

Astfel, pe de o parte, la punctul 48 din această hotărâre, Tribunalul a respins argumentele recurentelor referitoare la aceste măsuri ca fiind noi și, prin urmare, inadmisibile. Pe de altă parte, și cu titlu suplimentar, Tribunalul nu a constatat, la punctul 52 din aceeași hotărâre, că tarifele feroviare și utilizarea gratuită a unor bunuri aparținând statului danez nu erau vizate de decizia privind construirea din anul 2015, ci doar a respins argumentul recurentelor întemeiat pe nemotivarea acestei decizii referitoare la aceste măsuri, considerând că argumentul respectiv nu privea, în sens strict, o lipsă de motivare a deciziei. De altfel, Tribunalul s‑a referit la acest punct 52 numai la pretențiile recurentelor, fără a efectua în niciun caz o apreciere cu privire la aspectul dacă aceeași decizie privea efectiv măsurile menționate (Ordonanța din 3 septembrie 2021, Scandlines Danmark și Scandlines Deutschland/Comisia, C‑173/19 P, nepublicată, EU:C:2021:699, punctul 53).

60

Rezultă că al șaptelea motiv invocat în cauza C‑174/19 P trebuie înlăturat ca nefondat.

61

Prin intermediul primului motiv, care cuprinde patru aspecte, recurentele susțin că Tribunalul a încălcat articolul 107 alineatul (1) TFUE și articolul 108 alineatul (2) TFUE atunci când a statuat că Comisia nu a săvârșit nicio eroare de drept și nici nu a întâmpinat dificultăți serioase pentru a considera că măsurile acordate în favoarea Femern Landanlæg nu erau susceptibile să denatureze concurența. Prin intermediul celui de al doilea motiv, recurentele susțin că Tribunalul a săvârșit aceleași erori de drept apreciind că aceste măsuri nu puteau afecta schimburile comerciale dintre statele membre.

62

Trebuie amintit că, potrivit articolului 107 alineatul (1) TFUE, cu excepția derogărilor prevăzute de tratate, sunt incompatibile cu piața internă ajutoarele acordate de state sau prin intermediul resurselor de stat, sub orice formă, care denaturează sau amenință să denatureze concurența prin favorizarea anumitor întreprinderi sau a producerii anumitor bunuri, în măsura în care acestea afectează schimburile comerciale dintre statele membre.

63

Pe de altă parte, cu privire la primul și la al doilea motiv invocate de recurente în legătură cu pretinsa încălcare a drepturilor lor procedurale, trebuie amintit de asemenea că articolul 4 din Regulamentul nr. 659/1999 instituie o fază preliminară de examinare a măsurilor de ajutor notificate, al cărei scop este de a permite Comisiei să își formeze o primă opinie cu privire la compatibilitatea ajutorului în cauză cu piața internă. La finalul acestei faze, Comisia poate să constate că această măsură fie nu constituie un ajutor, fie intră în domeniul de aplicare al articolului 107 alineatul (1) TFUE. În această ultimă ipoteză, dacă măsura nu ridică îndoieli cu privire la compatibilitatea sa cu piața internă, Comisia o declară compatibilă cu aceasta adoptând o decizie de a nu ridica obiecții. În caz contrar, Comisia trebuie să inițieze procedura oficială de investigare (a se vedea în acest sens Hotărârea din 24 mai 2011, Comisia/Kronoply și Kronotex, C‑83/09 P, EU:C:2011:341, punctele 43, 44 și 46).

64

În cazul în care Comisia adoptă o decizie de a nu ridica obiecții, aceasta nu numai că declară măsura compatibilă cu piața internă, ci și refuză în mod implicit, dar necesar să inițieze procedura oficială de investigare prevăzută la articolul 108 alineatul (2) TFUE și la articolul 6 alineatul (1) din Regulamentul nr. 659/1999 (a se vedea în acest sens Hotărârea din 24 mai 2011, Comisia/Kronoply și Kronotex, C‑83/09 P, EU:C:2011:341, punctul 45).

65

Or, procedura prevăzută la articolul 108 alineatul (2) TFUE este indispensabilă atunci când Comisia întâmpină dificultăți serioase în a aprecia dacă un ajutor este compatibil cu piața internă. Comisia nu se poate limita, așadar, la faza preliminară de examinare prevăzută la articolul 108 alineatul (3) TFUE pentru a lua o decizie de a nu formula obiecții în privința unui ajutor decât dacă, la finalul unei prime examinări, poate dobândi convingerea că ajutorul respectiv este compatibil cu piața internă. În schimb, dacă această primă examinare a condus Comisia la o convingere contrară sau chiar nu a permis înlăturarea tuturor dificultăților ridicate de aprecierea compatibilității acestui ajutor cu piața comună, Comisia are obligația de a obține toate avizele necesare și de a iniția în acest scop procedura prevăzută la articolul 108 alineatul (2) TFUE (Hotărârea din 2 aprilie 2009, Bouygues și Bouygues Télécom/Comisia, C‑431/07 P, EU:C:2009:223 punctul 61, precum și jurisprudența citată).

66

Întrucât criteriul „dificultăților serioase” are un caracter obiectiv, existența unor asemenea dificultăți trebuie căutată nu doar în împrejurările în care a fost adoptată decizia Comisiei luată în urma examinării preliminare, ci și în aprecierile pe care s‑a întemeiat Comisia (Hotărârea din 21 decembrie 2016, Club Hotel Loutraki și alții/Comisia, C‑131/15 P, EU:C:2016:989, punctul 31 și jurisprudența citată).

67

Prin urmare, această analiză implică să se stabilească dacă aprecierea informațiilor și a elementelor de care dispunea Comisia în cadrul fazei preliminare de examinare a măsurii notificate ar fi trebuit în mod obiectiv să dea naștere unor îndoieli privind compatibilitatea acestei măsuri cu piața internă, având în vedere că astfel de îndoieli trebuie să determine deschiderea unei proceduri oficiale de investigare la care pot participa persoanele interesate prevăzute la articolul 1 litera (h) din Regulamentul nr. 659/1999, aceleași principii aplicându‑se atunci când Comisia are în continuare îndoieli cu privire la însăși calificarea drept ajutor, în sensul articolului 107 alineatul (1) TFUE, a măsurii examinate (a se vedea în acest sens Hotărârea din 21 decembrie 2016, Club Hotel Loutraki și alții/Comisia, C‑131/15 P, EU:C:2016:989, punctele 32 și 33, precum și jurisprudența citată).

68

Prin intermediul primului aspect al primului motiv invocat în cauzele C‑174/19 P și C‑175/19 P, recurentele, susținute de interveniente, arată că Tribunalul a săvârșit o eroare de drept atunci când a considerat că măsurile acordate în favoarea Femern Landanlæg nu sunt susceptibile să afecteze concurența, deși legătura fixă și conexiunile feroviare constituie un proiect global, în cadrul căruia nu se contestă că măsurile acordate în favoarea Femern pot denatura concurența. FSS și NABU împărtășesc în esență această argumentație.

69

Potrivit recurentelor, Tribunalul a apreciat în mod eronat că activitățile Femern Landanlæg nu includ prestarea de servicii de transport prin strâmtoarea Fehmarn, deși aceste conexiuni și legătura fixă constituie un proiect integrat unic și au fost puse în aplicare tocmai în scopul de a furniza servicii de transport în această strâmtoare. Astfel, obiectul măsurilor acordate în favoarea Femern, pe de o parte, și al celor acordate în favoarea Femern Landanlæg, pe de altă parte, ar fi identic și ar consta în prestarea de servicii de transport prin strâmtoarea Fehmarn.

70

În plus, și în orice caz, măsurile acordate numai pentru conexiunile feroviare ar denatura concurența în același mod precum cele destinate infrastructurilor feroviare ale legăturii fixe.

71

În consecință, Tribunalul ar fi apreciat în mod eronat, la punctul 88 din prima hotărâre atacată și la punctul 63 din a doua hotărâre atacată, că măsurile acordate în favoarea Femern și a Femern Landanlæg se referă la același proiect, dar au un obiect și beneficiari diferiți.

72

Recurentele susțin de asemenea că excepția de inadmisibilitate invocată de Comisie și de Regatul Danemarcei este nefondată.

73

FSS susține, la rândul său, că împrejurarea că proiectul este pus în aplicare de două societăți distincte nu justifică examinarea distinctă a măsurilor de finanțare acordate și apreciază că analiza efectelor asupra concurenței ar fi trebuit apreciată la nivelul proiectului în ansamblul său. Aceasta arată că partea din proiect referitoare la conexiunile feroviare cu hinterlandul danez este legată de existența legăturii fixe și că finanțarea primelor este asigurată, în plus, de dividendele plătite Femern Landanlæg de către Femern.

74

Rederi Nordö‑Link susține că măsurile acordate Femern Landanlæg afectează, în orice caz, atât piața serviciilor de transport pentru traversarea în strâmtoarea Fehmarn, cât și concurența pe piețele din amonte, precum cea a furnizării de materiale pentru construcții, și din aval, cum este cea a serviciilor de transport feroviar în Danemarca.

75

Comisia arată că recurentele nu identifică cu precizie punctele din motivare contestate din hotărârile atacate.

76

Aceasta adaugă că primul aspect al primului motiv în cauzele C‑174/19 P și C‑175/19 P este, în orice caz, nefondat.

77

Regatul Danemarcei arată, cu titlu introductiv, că Comisia nu s‑a pronunțat definitiv în decizia în litigiu cu privire la aspectul dacă măsurile acordate Femern sunt susceptibile să denatureze concurența și nici măcar cu privire la aspectul dacă este vorba despre o întreprindere în scopul aplicării articolului 107 alineatul (1) TFUE. Acesta susține că o astfel de calificare nu poate fi reținută nici pentru Femern, nici pentru Femern Landanlæg.

78

În plus, susține că recurentele invocă în fața Curții aceleași argumente precum cele care au fost respinse de Tribunal.

79

Acesta invocă și inadmisibilitatea lor pentru motivul că recurentele nu ar viza cu precizie punctele contestate din motivarea hotărârilor atacate și pentru că acestea ar repune de asemenea în discuție aprecierea faptelor efectuată de Tribunal în ceea ce privește obiectul și funcția conexiunilor cu hinterlandul, fără a invoca o denaturare a lor de către Tribunal.

80

În sfârșit, Regatul Danemarcei susține că primul aspect al primului motiv în cele două cauze este, în orice caz, nefondat.

81

În ceea ce privește excepția de inadmisibilitate invocată de Comisie și de Regatul Danemarcei, întemeiată pe lipsa identificării suficient de precise a punctelor contestate din motivarea hotărârilor atacate, rezultă că aceste puncte sunt identificate cu claritate de recurente.

82

Astfel, este suficient să se constate că Scandlines Danmark și Scandlines Deutschland au vizat în mod expres, în susținerea argumentației lor dezvoltate în susținerea primului aspect al primului motiv în cauza C‑174/19 P, punctele 87-93 din prima hotărâre atacată și mai ales punctul 88 din această hotărâre, în care Tribunalul s‑a pronunțat cu privire la pertinența apartenenței măsurilor examinate la același proiect în vederea aplicării articolului 107 alineatul (1) TFUE. La rândul ei, Stena Line Scandinavia vizează, în susținerea primului aspect al primului motiv în cauza C‑175/19 P, punctele 62-71 din a doua hotărâre atacată și în special punctul 63 din aceasta.

83

Prin urmare, această excepție de inadmisibilitate trebuie înlăturată.

84

De asemenea, excepția de inadmisibilitate invocată de Regatul Danemarcei, întemeiată pe faptul că, în cadrul primului aspect al primului motiv, recurentele nu ar fi făcut decât să reitereze argumente prezentate în primă instanță, nu poate fi primită, deoarece recurentele contestă prin argumentele respective aprecierea Tribunalului prin care acesta din urmă le‑a respins, la punctele 87-93 din prima hotărâre atacată și la punctele 62-71 din a doua hotărâre atacată, argumentele.

85

Astfel, rezultă dintr‑o jurisprudență constantă a Curții că aspectele de drept analizate în primă instanță pot fi din nou dezbătute în cadrul unui recurs. Dacă o parte nu ar putea să se bazeze în recurs pe motive și pe argumente utilizate deja în fața Tribunalului, procedura de recurs ar fi lipsită de o parte din sensul său (a se vedea printre altele Hotărârea din 21 decembrie 2016, Club Hotel Loutraki și alții/Comisia, C‑131/15 P, EU:C:2016:989, punctul 26).

86

În schimb, așa cum susține Regatul Danemarcei, argumentele invocate de recurente pentru a susține că activitățile Femern Landanlæg includ prestarea de servicii de transport prin strâmtoarea Fehmarn sunt inadmisibile, întrucât prin intermediul lor ele solicită Curții să efectueze o nouă apreciere a faptelor fără a invoca denaturarea acestor fapte de către Tribunal. Astfel, aprecierea faptelor și a elementelor de probă nu constituie, cu excepția cazului denaturării acestora, o chestiune de drept supusă ca atare controlului Curții în cadrul unui recurs (a se vedea în acest sens Hotărârea din 2 martie 2021, Comisia/Italia și alții, C‑425/19 P, EU:C:2021:154, punctul 52, precum și jurisprudența citată).

87

În plus, după cum a arătat domnul avocat general la punctul 92 din concluzii, nu reiese nicidecum din argumentele referitoare la caracterul integrat al proiectului, în special cele referitoare la finalitatea și la modalitățile de finanțare a proiectului, că activitățile Femern Landanlæg se extind la furnizarea de servicii de transport în strâmtoarea Fehmarn.

88

Pe de altă parte, argumentele invocate de Rederi Nordö‑Link potrivit cărora măsurile acordate în favoarea Femern Landanlæg ar afecta de asemenea concurența pe piețele din amonte, precum cea a furnizării de materiale pentru construcții, și din aval, cum este cea a serviciilor de transport feroviar în Danemarca, vizează în realitate punctul 91 din prima hotărâre atacată și punctul 66 din a doua hotărâre atacată, prin care Tribunalul a făcut trimitere la punctele din hotărârile atacate referitoare la existența unei concurențe. Astfel de argumente sunt, prin urmare, lipsite de relevanță în ceea ce privește consecințele juridice care trebuie deduse din apartenența diferitor măsuri examinate la același proiect și deci nu pot fi invocate în mod util în susținerea primului aspect al primului motiv.

89

Este lipsit de relevanță în vederea aprecierii primului aspect al primului motiv și aspectul dacă Femern și Femern Landanlæg sunt întreprinderi, în sensul articolului 107 alineatul (1) TFUE.

90

În sfârșit, natura obiectivelor urmărite prin măsuri de stat și justificarea acestora sunt lipsite de orice relevanță pentru calificarea lor ca ajutor de stat. Astfel, articolul 107 alineatul (1) TFUE nu distinge în funcție de cauzele sau de obiectivele intervențiilor de stat, ci le definește în funcție de efectele acestora (Hotărârea din 4 martie 2021, Comisia/Fútbol Club Barcelona, C‑362/19 P, EU:C:2021:169, punctul 61 și jurisprudența citată).

91

În consecință, chiar dacă măsurile acordate în favoarea Femern Landanlæg fac parte dintr‑un proiect care în ansamblul său are ca obiectiv, după cum arată domnul avocat general la punctul 99 din concluzii, îmbunătățirea condițiilor de transport de călători și de marfă între țările nordice și Europa Centrală, nu este mai puțin adevărat că acestea nu pot, numai pentru acest motiv, să fie apreciate în mod global cu măsurile acordate în favoarea Femern în raport cu articolul 107 alineatul (1) TFUE, dat fiind că activitățile celor două întreprinderi sunt distincte. Astfel, este cert că, de îndată ce va fi realizat proiectul, activitățile Femern Landanlæg se vor limita la administrarea și la exploatarea conexiunilor feroviare, în timp ce activitățile Femern nu vor privi decât legătura fixă, aceste diferite infrastructuri putând, în plus, să fie utilizate independent una de cealaltă.

92

Din cele ce precedă rezultă că Tribunalul a putut, fără a săvârși o eroare de drept, să considere, la punctul 88 din prima hotărâre atacată și la punctul 63 din a doua hotărâre atacată, că măsurile în favoarea Femern Landanlæg, acordate în cadrul aceluiași proiect precum cel care prevede măsuri în favoarea Femern pentru legătura fixă și calificate de Comisie drept ajutoare de stat, nu pot constitui, pentru acest „unic motiv”, ajutoare de stat întrucât aceste două tipuri de măsuri au un obiect și beneficiari diferiți. Prin urmare, Tribunalul a făcut distincție, de asemenea în mod întemeiat, la punctele 90-92 din prima hotărâre atacată și la punctele 65-67 din a doua hotărâre atacată, între efectele măsurilor acordate în favoarea celor două întreprinderi asupra concurenței.

93

Rezultă că primul aspect al primului motiv invocat de recurente în cauzele C‑174/19 P și C‑175/19 P este în parte inadmisibil și în parte nefondat și, în consecință, trebuie respins.

94

Prin intermediul celui de al doilea și al celui de al treilea aspect ale primului motiv invocat în cauzele C‑174/19 P și C‑175/19 P, care trebuie analizate împreună, recurentele, susținute de interveniente, afirmă că Tribunalul a săvârșit o eroare de drept atunci când a considerat că piața administrării infrastructurii feroviare din Danemarca nu era deschisă concurenței. Tribunalul ar fi respins în mod eronat, la punctele 108-120 din prima hotărâre atacată și la punctele 83-95 din a doua hotărâre atacată, argumentele lor întemeiate pe existența unei concurențe atât în fapt, cât și în drept pentru administrarea și exploatarea infrastructurii feroviare daneze. NABU și FSS împărtășesc în esență această argumentație.

95

Cu titlu introductiv, recurentele susțin că argumentele lor urmăresc de asemenea să conteste aprecierea efectuată de Tribunal, la punctele 94-96 din prima hotărâre atacată și la punctele 69-71 din a doua hotărâre atacată, potrivit căreia conexiunile feroviare cu hinterlandul fac parte din rețeaua feroviară națională.

96

În ceea ce privește existența unei concurențe în drept, recurentele consideră că regimul de licențe prevăzut pentru exploatarea, administrarea și întreținerea infrastructurii feroviare daneze, instituit prin legislația daneză, care impune obținerea unei licențe de la autoritatea națională responsabilă de transporturi pentru a putea administra o infrastructură feroviară și care a fost înlocuit în anul 2015 cu un regim de autorizații de siguranță, implică faptul că aceste activități sunt deschise concurenței, cel puțin în privința concurenței „pentru” piața administrării infrastructurii feroviare. În fapt, orice societate care a obținut o licență și o autorizație de siguranță ar putea, așadar, să exploateze infrastructuri feroviare. Ar exista de altfel mai mulți operatori de infrastructuri feroviare în Danemarca.

97

Recurentele se referă la „grila de analiză” menționată de Comisie într‑un document privind infrastructurile referitoare la căile ferate, la metrou și la transportul local („Infrastructure Analytical Grid for Railway, Metro and local transport infrastructure”), care arată că administrarea infrastructurii feroviare nu este închisă concurenței decât atunci când administrarea și exploatarea fac obiectul unui monopol legal, ceea ce presupune ca un serviciu să fie rezervat prin lege unui prestator exclusiv și să fie interzis în mod clar oricărui alt operator.

98

Or, nu aceasta ar fi situația în Danemarca, iar regimul licențelor ar permite întreprinderilor să se afle în concurență atât pentru construirea și exploatarea infrastructurii, cât și pentru a furniza servicii pe infrastructuri existente în cazul în care Femern Landanlæg sau Banedanmark ar subcontracta activitățile lor.

99

Recurentele se referă, pe de altă parte, la alte sectoare ale economiei în care o activitate se bazează deopotrivă pe utilizarea unei rețele, precum telecomunicațiile, energia electrică sau gazele, pentru a susține că constatarea deschiderii spre concurență depinde numai de sistemul instituit pentru a permite accesul la infrastructură al operatorilor concurenți, independent chiar și de prezența lor efectivă pe piață.

100

De asemenea, Tribunalul ar fi săvârșit o eroare de drept, la punctul 112 din prima hotărâre atacată și la punctul 87 din a doua hotărâre atacată, apreciind că faptul că unele întreprinderi, altele decât Banedanmark, au obținut licențe și și‑au exercitat activitățile de administrare și de exploatare pe tronsoanele rețelei feroviare care au natura de „monopoluri naturale” nu era suficient pentru a demonstra existența unei concurențe „pe” sau „pentru” piața exploatării și a administrării feroviare naționale.

101

În plus, faptul că dreptul Uniunii nu ar impune deschiderea spre concurență a administrării infrastructurii feroviare, astfel cum a amintit Tribunalul la punctul 111 din prima hotărâre atacată și la punctul 86 din a doua hotărâre atacată, și că operatorii din alte state membre s‑ar putea prevala în Danemarca de autorizațiile emise de țările lor de origine, astfel cum a arătat la punctul 113 din prima hotărâre atacată și la punctul 88 din a doua hotărâre atacată, ar fi lipsit de relevanță.

102

În orice caz, măsurile acordate în favoarea Femern Landanlæg ar denatura concurența pe piețele din amonte, precum piața furnizării de materiale de construcții, și din aval, cum este cea a furnizării de servicii de transport în Danemarca.

103

Recurentele arată în continuare, prin argumente similare, că Tribunalul a săvârșit o eroare de drept și prin faptul că nu a constatat existența unei concurențe de fapt pe piața pe care intervine Femern Landanlæg, ținând seama în special de prezența unor societăți abilitate să administreze rețele feroviare locale, distincte de rețeaua națională.

104

Recurentele fac trimitere de asemenea la Comunicarea referitoare la Orientările Uniunii Europene pentru aplicarea normelor privind ajutoarele de stat în cazul dezvoltării rapide a rețelelor de comunicații în bandă largă (JO 2013, C 25, p. 1), care pot fi acordate operatorilor pentru construirea și exploatarea infrastructurilor, pentru a susține că criteriul pertinent pentru a stabili dacă ajutorul acordat Femern Landanlaeg constituie un ajutor de stat este acela dacă acest operator a primit finanțarea în condiții care corespund sau nu celor ale pieței. Recurentele consideră că nu aceasta a fost situația în speță.

105

În replică, acestea arată că excepțiile de inadmisibilitate ridicate de Comisie și de Regatul Danemarcei sunt nefondate.

106

FSS subliniază caracterul inedit al analizei Comisiei din decizia în litigiu, rarele cazuri în care această instituție a concluzionat în sensul lipsei denaturării concurenței privind până în prezent mai ales activități de importanță secundară, cel mai adesea desfășurate departe de frontiere și având efecte pur locale.

107

FSS susține că, ținând seama de regimul licențelor aplicat în Danemarca, Tribunalul a apreciat în mod eronat că nu exista concurență „pentru” piața infrastructurii feroviare, din moment ce oricărui operator interesat i s‑ar fi putut atribui piața exploatării conexiunilor cu hinterlandul. Chiar dacă fiecare infrastructură feroviară prezintă caracteristicile unui monopol natural, aceasta nu ar însemna că operatorii nu ar putea fi concurenți „pentru” această piață, astfel încât un sprijin financiar acordat doar unuia dintre ei ar denatura concurența.

108

Chiar și în ipoteza în care aceste piețe ar fi închise concurenței ca urmare a unui monopol legal, un sprijin financiar are, potrivit FSS, o incidență asupra concurenței în sectorul transportului. Astfel, finanțarea publică a construirii infrastructurii ar trebui să aibă consecințe semnificative asupra competitivității sectorului, în detrimentul altor moduri de transport, reducând în special șansele întreprinderilor stabilite în alte state membre de a‑și putea furniza serviciile de transport pe piața acestui stat. FSS face referire mai ales la punctele 77 și 78 din Hotărârea din 24 iulie 2003, Altmark Trans și Regierungspräsidium Magdeburg (C‑280/00, EU:C:2003:415), precum și la Hotărârea din 30 aprilie 2019, UPF/Comisia (T‑747/17, EU:T:2019:271).

109

FSS susține totodată că finanțarea conexiunilor feroviare cu hinterlandul danez va avea consecințe concurențiale majore pe piețele din amonte, în special în sectorul construcțiilor, întrucât cifra de afaceri a întreprinderilor care realizează lucrările va crește.

110

În opinia sa, finanțarea conexiunilor cu hinterlandul este susceptibilă să afecteze concurența la fel ca orice altă infrastructură a unei industrii de rețea care prezintă caracteristicile unui monopol natural. Așadar, finanțarea unor asemenea infrastructuri ar fi totuși de fiecare dată examinată cu atenție de Comisie în lumina normelor privind ajutoarele de stat. FSS se referă în această privință la punctul 214 și următoarele din Comunicarea Comisiei privind noțiunea de ajutor de stat astfel cum este menționată la articolul 107 alineatul (1) din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene (JO 2016, C 262, p. 1).

111

NABU, Rederi Nordö‑Link, Trelleborg Hamn și Aktionsbündnis susțin această argumentație. Rederi Nordö‑Link arată și că existența unui monopol legal nu este suficientă pentru a se constata lipsa concurenței, odată ce infrastructurile feroviare se află în concurență cu alte infrastructuri de transport, precum porturile.

112

Comisia susține că argumentele recurentelor sunt inadmisibile, întrucât Tribunalul nu a constatat în hotărârile atacate lipsa concurenței din punct de vedere legal.

113

În plus, argumentele recurentelor referitoare la o eventuală concurență de fapt nu ar viza suficient de precis punctele contestate din motivarea hotărârilor atacate și ar fi, în consecință, inadmisibile.

114

Comisia susține de asemenea că argumentul potrivit căruia concurența pe piețele din amonte și din aval a fost denaturată nu a fost invocat în fața Tribunalului și constituie, prin urmare, un motiv nou.

115

În sfârșit, în opinia acesteia, trebuie respinse ca inadmisibile, în măsura în care privesc aprecierea faptelor, argumentele prin care recurentele contestă interpretarea dreptului danez reținută de Tribunal, în special la punctele 110 și 112 din prima hotărâre atacată și la punctele 85 și 87 din a doua hotărâre atacată.

116

În subsidiar, Comisia susține că al doilea și al treilea aspect ale primului motiv din cele două cauze sunt nefondate.

117

Regatul Danemarcei arată că aceste două aspecte ale primului motiv sunt inadmisibile pentru motivul că nu ar face decât să reproducă argumentele invocate în primă instanță și ar privi aprecierea faptelor efectuată de Tribunal, deși nu este invocată nicio denaturare a acestora din urmă.

118

Acesta susține de asemenea că al doilea și al treilea aspect ale primului motiv în cele două cauze nu sunt fondate.

119

Contrar celor susținute de Comisie și de Regatul Danemarcei, recurentele au identificat cu suficientă precizie punctele din motivarea hotărârilor atacate pe care le contestă.

120

În cauza C‑174/19 P, punctul 35 din recursul principal vizează analiza Tribunalului referitoare la lipsa concurenței „de lege” expusă la punctele 108-116 din prima hotărâre atacată, în special la punctul 110 din aceasta. De asemenea, punctul 47 din recursul respectiv vizează punctele 117-120 din această hotărâre, prin care Tribunalul s‑a pronunțat cu privire la problema dacă aceeași piață era deschisă concurenței „de facto”. Considerații similare pot fi făcute în ceea ce privește recursul principal introdus în cauza C‑175/19 P, Stena Line Scandinavia identificând în mod precis punctele 83-91 din a doua hotărâre atacată, mai ales punctul 85 din aceasta, precum și punctele 92-95 din această hotărâre.

121

De altfel, trebuie să se arate că nu se poate reproșa recurentelor că nu au vizat în mod specific punctele din motivarea hotărârilor atacate prin care Tribunalul a apreciat că Comisia considerase în mod întemeiat că măsurile în cauză nu determinau denaturarea concurenței, din moment ce Tribunalul a dedus în mod global consecințele juridice din aprecierea sa referitoare la denaturarea concurenței și la afectarea schimburilor comerciale la punctele 133 și 134 din prima hotărâre atacată și la punctele 108 și 109 din a doua hotărâre atacată.

122

Trebuie respinsă și excepția de inadmisibilitate ridicată de Comisie, întemeiată pe faptul că Tribunalul nu ar fi constatat în hotărârile atacate lipsa concurenței din punct de vedere legal. Astfel, reiese în mod explicit din cuprinsul punctelor 97 și 98 și 108-116 din prima hotărâre atacată și din titlul „Deschiderea «de lege» a piețelor relevante prin Legea nr. 1249”, care figurează la punctul 108 din această hotărâre, că Tribunalul a examinat măsurile în cauză în raport cu criteriul denaturării concurenței. Aceste aprecieri figurează de asemenea la punctele 72 și 73, precum și la punctele 83-91 din a doua hotărâre atacată.

123

Excepția de inadmisibilitate invocată de Regatul Danemarcei, întemeiată pe faptul că argumentele recurentelor nu ar face decât să reproducă argumentele invocate în primă instanță, este, pe de altă parte, formulată într‑un mod prea general și imprecis pentru a putea fi admisă.

124

În schimb, trebuie admisă în parte excepția de inadmisibilitate invocată de Comisie și de Regatul Danemarcei întemeiată pe faptul că recurentele ar fi contestat aprecierea faptelor de către Tribunal fără a invoca și fără a demonstra o denaturare.

125

În această privință trebuie amintit că pretinsa denaturare trebuie să reiasă în mod vădit din înscrisurile dosarului pentru a fi constatată, fără a fi necesară o nouă apreciere a faptelor și a probelor (a se vedea în acest sens în special Hotărârea din 2 martie 2021, Comisia/Italia și alții, C‑425/19 P, EU:C:2021:154, punctul 52 și jurisprudența citată, precum și Hotărârea din 6 noiembrie 2018, Scuola Elementare Maria Montessori/Comisia, Comisia/Scuola Elementare Maria Montessori și Comisia/Ferracci, C‑622/16 P-C‑624/16 P, EU:C:2018:873, punctul 107).

126

Rezultă de aici că recurentele nu pot contesta aprecierea Tribunalului, care figurează la punctele 94-96 din prima hotărâre atacată și la punctele 69-71 din a doua hotărâre atacată, potrivit căreia conexiunile feroviare cu hinterlandul danez vizate de proiect fac parte din rețeaua feroviară națională daneză, în condițiile în care nu au invocat o denaturare pentru a contesta această apreciere, care se întemeiază în esență pe constatarea, enunțată la punctul 95 din prima hotărâre atacată și la punctul 70 din a doua hotărâre atacată, potrivit căreia conexiunile feroviare care constau în extinderea și în îmbunătățirea legăturii feroviare existente între Ringsted și Rødby, aparținând Banedanmark, vor fi administrate de aceasta din urmă în temeiul normelor aplicabile întregii rețele naționale și, în consecință, nu fac decât să conecteze din nou legătura fixă cu rețeaua națională existentă, devenind astfel parte integrantă a acesteia din urmă.

127

Rezultă de asemenea că recurentele nu pot contesta nici analiza efectuată de Tribunal cu privire la piețele pe care măsurile acordate Femern Landanlæg ar fi susceptibile să denatureze concurența invocând, în cadrul fiecărui recurs, o denaturare a concurenței pe alte piețe, situate în amonte și în aval față de cele analizate de Tribunal.

128

În schimb, contrar celor susținute în special de Comisie, prin argumentele lor îndreptate împotriva aprecierii efectuate de Tribunal, la punctele 110 și 112 din prima hotărâre atacată și la punctele 85 și 87 din a doua hotărâre atacată, potrivit căreia regimul licențelor danez nu implică faptul că piața exploatării și a administrării infrastructurii feroviare naționale este deschisă concurenței, recurentele nu se limitează la a contesta aprecierea faptelor de către Tribunal, ci vizează și aprecierea juridică pe care acesta a efectuat‑o cu privire la un atare regim, în ceea ce privește existența unei concurențe „pentru” piața vizată, într‑un context în care o parte a exploatării infrastructurii face de asemenea obiectul unui monopol, astfel încât aceste argumente trebuie considerate admisibile în stadiul recursului.

129

Astfel cum s‑a arătat la punctul 62 din prezenta hotărâre, calificarea unui „ajutor de stat”, în sensul articolului 107 alineatul (1) TFUE, impune printre altele ca măsura în cauză să denatureze sau să amenințe să denatureze concurența în sensul acestei dispoziții.

130

După cum arată Comisia în esență la punctele 188 și 219 din comunicarea sa referitoare la noțiunea de „ajutor de stat”, vizată la articolul 107 alineatul (1) TFUE, faptul că un stat membru atribuie un serviciu public supus unui monopol legal unei întreprinderi publice nu determină, în anumite împrejurări, o denaturare a concurenței, iar un avantaj acordat operatorului unei infrastructuri supuse unui monopol legal nu poate în asemenea împrejurări să denatureze concurența. Cu toate acestea, așa cum precizează tot Comisia la punctul 188 litera (b) din această comunicare, pentru ca o astfel de denaturare să poată fi exclusă în împrejurări de acest fel, este necesar ca monopolul legal să excludă nu numai concurența „pe” piață, ci și „pentru” piață, în sensul că exclude orice concurență posibilă pentru a deveni furnizorul exclusiv al serviciului în cauză (a se vedea în acest sens Hotărârea din 19 decembrie 2019, Arriva Italia și alții, C‑385/18, EU:C:2019:1121, punctul 57).

131

În speță, recurentele nu au contestat constatarea efectuată de Tribunal, la punctul 112 din prima hotărâre atacată și la punctul 87 din a doua hotărâre atacată, potrivit căreia Banedanmark administrează rețeaua feroviară națională în regim de monopol legal.

132

Prin urmare, este cert că Banedanmark dispune de un astfel de monopol legal pentru a administra și a exploata infrastructura feroviară națională pe care o deține și că legăturile feroviare cu hinterlandul fac parte din acesta.

133

Rezultă de asemenea din hotărârile atacate că Banedanmark va avea în continuare sarcina administrării și a exploatării conexiunilor feroviare după realizarea proiectului, inclusiv cele care vor aparține Femern Landanlæg.

134

Pe de altă parte, deși reiese în special din cuprinsul punctului 112 din prima hotărâre atacată și din cuprinsul punctului 87 din a doua hotărâre atacată că reglementarea daneză permite unor întreprinderi care îndeplinesc anumite condiții să obțină o licență în vederea administrării și a exploatării tronsoanelor rețelei feroviare, este vorba despre părți ale acestei rețele distincte de rețeaua feroviară națională.

135

În această privință, nu s‑a demonstrat și nici măcar nu s‑a susținut că acordarea licențelor sau, ulterior, acordarea autorizațiilor de siguranță ar permite altor întreprinderi decât Banedanmark să își exercite activitățile pe sau pentru piața administrării și a exploatării infrastructurii feroviare naționale.

136

Trebuie adăugat că faptul că Banedanmark beneficiază de un monopol legal pentru administrarea și exploatarea infrastructurii feroviare naționale permite să se constate că Regatul Danemarcei este obligat, prin măsuri legislative, să atribuie administrarea și exploatarea infrastructurii naționale în mod exclusiv acestui operator, în sensul în care impune jurisprudența Curții (a se vedea în acest sens Hotărârea din 19 decembrie 2019, Arriva/Italia și alții, C‑385/18, EU:C:2019:1121, punctul 58, precum și jurisprudența citată).

137

În plus, Tribunalul, după ce a constatat, la punctul 113 din prima hotărâre atacată și la punctul 88 din a doua hotărâre atacată, că legislația daneză permitea operatorilor stabiliți în alte state membre ale Uniunii să se prevaleze de autorizațiile emise în țara lor de origine, a dedus din aceasta, fără a săvârși o eroare de drept, că piața administrării sau a exploatării infrastructurilor feroviare în Danemarca nu era, numai pentru acest motiv, deschisă concurenței.

138

În ceea ce privește argumentul invocat de FSS pentru a susține necesitatea, chiar și în prezența unui astfel de monopol, de a examina existența unei concurențe potențiale cu alte moduri de transport, întemeiat pe punctul 97 din Hotărârea din 30 aprilie 2019, UPF/Comisia (T‑747/17, EU:T:2019:271), reiese din cuprinsul acestui punct 97 că respectiva cauză privea o situație, diferită de cea din prezentele cauze, în care fusese constatată de Comisie o concurență potențială nu pentru servicii portuare oferite sub monopol, ci pentru servicii de transport oferite de porturi, care erau, într‑o anumită măsură, în concurență cu cele oferite de alte porturi sau de alți prestatori de transport.

139

În sfârșit, contrar celor susținute de recurente, constatarea efectuată de Tribunal, la punctul 111 din prima hotărâre atacată și la punctul 86 din a doua hotărâre atacată, potrivit căreia dreptul Uniunii recunoaște că infrastructura feroviară constituie un monopol natural este relevantă pentru a verifica dacă, independent de ceea ce prevede dreptul danez, dreptul Uniunii s‑ar opune monopolului legal al Banedanmark.

140

Rezultă din cele ce precedă că Tribunalul a putut considera în mod întemeiat, la punctele 110 și 112 din prima hotărâre atacată și la punctele 85 și 87 din a doua hotărâre atacată, că legislația daneză de instituire a regimului de licențe pentru administrarea infrastructurii feroviare nu implica existența unei concurențe „de lege”„pe” sau „pentru” piața administrării și a exploatării infrastructurii naționale pentru care Banedanmark deține un monopol legal.

141

Trebuie adăugat că faptul de a atribui măsurile în cauză unei alte întreprinderi, precum Femern Landanlæg, înființată de legiuitorul danez în scopul de a asigura finanțarea părții din proiect referitoare la conexiunile feroviare cu hinterlandul danez și care va fi de asemenea responsabilă de exploatarea și de întreținerea lor, nu este de natură să modifice această constatare.

142

Trebuie subliniat în special faptul că Tribunalul a constatat, la punctul 119 din prima hotărâre atacată și la punctul 94 din a doua hotărâre atacată, fără ca acest lucru să fi fost contestat, că nu reiese din legislația daneză referitoare la Femern Landanlæg și nici din statutul societății respective că aceasta exercită sau poate exercita alte sarcini decât cele care i‑au fost încredințate pentru realizarea proiectului.

143

Este relevantă și constatarea efectuată de Tribunal la punctul 132 din prima hotărâre atacată și la punctul 107 din a doua hotărâre atacată, în cadrul examinării problemei dacă schimburile comerciale dintre statele membre puteau fi afectate de măsurile de ajutor în litigiu, și anume aceea potrivit căreia împrejurarea că Banedanmark desfășoară activități de întreținere a rețelei feroviare daneze în concurență cu alte societăți și că ar putea intra pe alte piețe naționale, presupunând că ar fi dovedită, nu demonstrează, pe de o parte, că măsurile acordate în favoarea Femern Landanlæg, iar nu în favoarea Banedanmark, constituie un ajutor indirect în favoarea Banedanmark și nici, pe de altă parte, faptul că astfel de măsuri sunt de natură să provoace distorsiuni ale concurenței pe o piață pe care este activă Femern Landanlæg.

144

Din cele ce precedă rezultă că Tribunalul a putut să înlăture în mod întemeiat argumentele invocate de recurente în cadrul celui de al doilea aspect al primului motiv, referitor la existența unei concurențe „de lege” pe piața pe care intervine Femern Landanlæg.

145

Pentru aceleași motive, argumentele invocate de recurente în cadrul celui de al treilea aspect al primului motiv, referitoare la deschiderea „de facto” către concurență, similare cu cele invocate în legătură cu deschiderea „de lege” către concurență, nu pot infirma această analiză.

146

Referitor la argumentul recurentelor potrivit căruia criteriul pertinent pentru analiză ar fi în realitate acela dacă Femern Landanlæg a beneficiat de o finanțare acordată unor condiții care corespund sau nu celor de pe piață, trebuie amintit că este vorba despre o condiție distinctă necesară pentru calificarea unui ajutor de stat în sensul articolului 107 alineatul (1) TFUE, care este lipsită de relevanță în ceea ce privește aspectul dacă piața pe care intervine întreprinderea este deschisă concurenței.

147

Rezultă că al doilea și al treilea aspect ale primului motiv invocat în cauzele C‑174/19 P și C‑175/19 P trebuie respinse ca fiind în parte inadmisibile și în parte nefondate.

148

Prin intermediul celui de al patrulea aspect al primului motiv invocat în cauzele C‑174/19 P și C‑175/19 P, recurentele, susținute de interveniente, arată că Tribunalul a săvârșit o eroare de drept, la punctele 121-127 din prima hotărâre atacată și la punctele 96-102 din a doua hotărâre atacată, făcând distincție, în vederea aprecierii efectelor asupra concurenței ale măsurilor acordate în favoarea Femern Landanlæg, între activitățile de construire și de întreținere a infrastructurii feroviare, pe de o parte, și cele referitoare la administrarea și la exploatarea infrastructurii feroviare, pe de altă parte. NABU și FSS împărtășesc în esență această argumentație.

149

Recurentele susțin că regimul de licențe danez, înlocuit ulterior cu cel al autorizațiilor de securitate, acoperă, fără distincție, toate aceste activități. Acestea precizează că dreptul danez definește administratorul infrastructurii ca fiind orice organism responsabil de acestea.

150

Recurentele adaugă că motivele pentru care Tribunalul distinge între aceste activități nu reies din hotărârile atacate, această distincție nerezultând din Directiva 2012/34/UE a Parlamentului European și a Consiliului din 21 noiembrie 2012 privind instituirea spațiului feroviar unic european (JO 2012, L 343, p. 32), menționată totuși la punctele 101-104 din prima hotărâre atacată și la punctele 76-79 din a doua hotărâre atacată. Recurentele se referă în special la articolul 3 punctul 2 din această directivă, care definește „administratorul infrastructurii” ca fiind orice entitate sau întreprindere responsabilă printre altele de „administrarea și întreținerea” infrastructurii feroviare, și la articolul 7 alineatul (1) din aceasta, care se referă, fără precizări suplimentare, la „funcțiile esențiale” ale unui gestionar de infrastructură.

151

Acestea susțin că Tribunalul a săvârșit o eroare de drept și a denaturat elementele de probă, la punctele 125 și 127 din prima hotărâre atacată și la punctele 100 și 102 din a doua hotărâre atacată, apreciind că nu reiese din legislația daneză și nici din decizia în litigiu sau din statutul Femern Landanlæg că această întreprindere este însărcinată să îndeplinească sarcinile de construcție și de întreținere a rețelei feroviare în concurență cu alți operatori.

152

Recurentele adaugă că, contrar celor susținute de Regatul Danemarcei, argumentele îndreptate împotriva punctului 125 din prima hotărâre atacată și a punctului 100 din a doua hotărâre atacată, prin care Tribunalul a apreciat că Femern Landanlæg nu este în măsură să îndeplinească aceste sarcini, nu pot fi considerate un motiv nou și deci inadmisibil, întrucât aprecierea care figurează la aceste puncte nu rezultă din decizia în litigiu și, prin urmare, nu putea fi contestată la Tribunal.

153

Rederi Nordö‑Link, Trelleborg Hamn și Aktionsbündnis susțin de asemenea că Tribunalul a denaturat, la punctele 122 și 127 din prima hotărâre atacată și la punctele 97 și 102 din a doua hotărâre atacată, elementele de probă, inclusiv decizia în litigiu, apreciind că activitățile de administrare și de exploatare a rețelei feroviare ale Femern Landanlæg nu se extind la construirea și la întreținerea acestei rețele.

154

Comisia și Regatul Danemarcei apreciază că al patrulea aspect al primului motiv este nefondat.

155

Regatul Danemarcei adaugă că argumentele prin care recurentele contestă interpretarea de către Tribunal a legislației daneze sunt noi și trebuie, în orice caz, să fie respinse ca inadmisibile.

156

Trebuie să se arate mai întâi că Tribunalul, după ce a prezentat, la punctele 122-124 din prima hotărâre atacată și, respectiv, la punctele 98-100 din a doua hotărâre atacată, dispozițiile naționale relevante, a apreciat, la punctul 125 din prima hotărâre atacată și, respectiv, la punctul 100 din a doua hotărâre atacată, că Femern Landanlæg are răspunderea pentru punerea în aplicare a activităților de construire și de exploatare a conexiunilor feroviare, dar nu este în măsură să îndeplinească ea însăși sarcinile referitoare la întreținerea și la construirea rețelei în concurență cu alți operatori. Contrar celor susținute de recurente, această apreciere nu este afectată de nicio insuficiență a motivării.

157

În continuare, fără a fi necesară pronunțarea asupra excepției de inadmisibilitate ridicate de Regatul Danemarcei, trebuie să se constate că argumentele invocate de recurente pentru a demonstra că Tribunalul a denaturat elementele de probă atunci când a considerat că Femern Landanlæg nu are sarcini de construcție și de întreținere a infrastructurii feroviare trebuie, în orice caz, să fie respinse ca inoperante.

158

Astfel, și așa cum subliniază atât Comisia, cât și Regatul Danemarcei, nu rezultă din cuprinsul punctului 125 din prima hotărâre atacată și nici din cuprinsul punctului 100 din a doua hotărâre atacată că Femern Landanlæg nu este responsabilă de construirea și de întreținerea conexiunilor feroviare. Tribunalul a indicat pur și simplu că această întreprindere nu este „în măsură să îndeplinească ea însăși” această sarcină sau, după cum a precizat la punctul 127 din prima hotărâre atacată și, respectiv, la punctul 102 din a doua hotărâre atacată, că întreprinderea menționată „nu exercită în mod direct” aceste activități, fără ca această apreciere a faptelor să fi fost contestată.

159

La punctul 9 din hotărârile atacate, Tribunalul a amintit de altfel, în descrierea proiectului, că Femern Landanlæg va fi „responsabilă” pentru construirea și administrarea, „inclusiv întreținerea”, conexiunilor feroviare cu hinterlandul și că își va asuma costurile proporțional cu cota‑parte din proprietatea sa, cealaltă parte fiind în sarcina Banedanmark. În plus, rezultă în special din cuprinsul punctului 124 din prima hotărâre atacată și al punctului 99 din a doua hotărâre atacată că Banedanmark va fi responsabilă de punerea în aplicare a acestor activități.

160

În consecință, distincția stabilită de Tribunal, la punctul 122 din prima hotărâre atacată și la punctul 97 din a doua hotărâre atacată, între piețele de construcție și de întreținere a infrastructurii feroviare, pe care Femern Landanlæg nu este „activă”, și piețele de administrare și de exploatare „în sens strict” a infrastructurii feroviare se întemeiază numai pe distincția dintre realizarea concretă sau nu a acestor diferite activități de către această întreprindere.

161

Or, astfel cum subliniază Comisia, pentru a aprecia efectul asupra concurenței al măsurilor acordate Femern Landanlæg, trebuie să se țină seama de activitățile care au revenit în mod precis și efectiv în sarcina acestei întreprinderi.

162

Dat fiind că Femern Landanlæg nu poate să asigure ea însăși activitățile de construcție și nici pe cele de întreținere a conexiunilor feroviare, Tribunalul a putut să arate în mod întemeiat, la punctul 126 din prima hotărâre atacată și la punctul 101 din a doua hotărâre atacată, că existența unor societăți care desfășoară aceste activități pe rețeaua feroviară daneză, în special în urma unei proceduri concurențiale prin cerere de ofertă în vederea atribuirii contractelor de achiziții publice, nu este de natură să demonstreze că activitățile de administrare sau de exploatare a infrastructurii exercitate de Femern Landanlæg în acest domeniu sunt, și ele, deschise pentru concurență.

163

În ceea ce privește argumentele potrivit cărora activitățile acestei întreprinderi sunt exercitate totuși pe o piață deschisă concurenței, astfel cum ar rezulta în special din regimul licențelor existent în Danemarca, este necesar să se arate că acestea privesc în realitate efectul asupra concurenței al măsurilor acordate în favoarea Femern Landanlæg, care face obiectul celui de al doilea și al celui de al treilea aspect ale primului motiv.

164

Rezultă că Tribunalul nu a săvârșit nicio eroare de drept făcând distincție între activitățile Femern Landanlæg referitoare la construirea și la întreținerea rețelei feroviare și cele referitoare la exploatarea, în sens strict, a acesteia.

165

Prin urmare, al patrulea aspect al primului motiv în cauzele C‑174/19 P și C‑175/19 P trebuie înlăturat ca nefondat.

166

Întrucât toate aspectele primului motiv trebuie înlăturate, primul motiv trebuie respins.

167

Prin intermediul celui de al doilea motiv invocat în cauzele C‑174/19 P și C‑175/19 P, recurentele, FSS și Rederi Nordö‑Link susțin că măsurile acordate în favoarea Femern Landanlæg sunt de natură să afecteze schimburile comerciale dintre statele membre în sensul articolului 107 alineatul (1) TFUE, din moment ce acestea pot afecta concurența atât pe piața administrării infrastructurii feroviare, cât și pe piața transportului prin strâmtoarea Fehmarn. Ar trebui de asemenea să se țină seama de caracterul transfrontalier al proiectului, care leagă două state membre.

168

Comisia și Regatul Danemarcei susțin că al doilea motiv este inadmisibil pentru motivul că recurentele nu au identificat în mod precis punctele din motivarea hotărârilor atacate pe care le contestă și că este, în orice caz, nefondat.

169

Regatul Danemarcei adaugă că argumentele prin care recurentele contestă punctele 129-132 din prima hotărâre atacată și punctele 104-107 din a doua hotărâre atacată, fără a invoca denaturarea faptelor sau a elementelor de probă de către Tribunal, sunt inadmisibile întrucât privesc aprecierea faptelor efectuată de Tribunal.

170

Contrar celor susținute de Comisie și de Regatul Danemarcei, al doilea motiv invocat în cauzele C‑174/19 P și C‑175/19 P identifică cu suficientă precizie punctele contestate din hotărârile atacate, în măsura în care recurentele vizează în special punctele 128-132 din prima dintre aceste hotărâri și punctele 103-107 din cea de a doua, prin care Tribunalul s‑a pronunțat cu privire la argumentele recurentelor referitoare la aspectul dacă măsurile de ajutor în litigiu afectau schimburile comerciale dintre statele membre.

171

Trebuie să se arate de asemenea că nu se poate reproșa recurentelor că nu au vizat în mod specific punctele din hotărârile atacate prin care Tribunalul ar fi concluzionat că măsurile în cauză nu erau susceptibile să afecteze schimburile comerciale, din moment ce la punctele 133 și 134 din prima hotărâre atacată și la punctele 108 și 109 din a doua hotărâre atacată, Tribunalul a respins în mod global primul motiv și prima critică din cadrul celui de al doilea aspect al celui de al treilea motiv invocate de recurente, întemeiate pe o încălcare a articolului 107 alineatul (1) TFUE și pe încălcarea obligației de inițiere a procedurii oficiale de investigare, în ceea ce privește analiza măsurilor acordate în favoarea Femern Landanlæg pentru planificarea, construirea și exploatarea conexiunilor feroviare.

172

În continuare, trebuie amintit că din examinarea celui de al doilea și a celui de al treilea aspect ale primului motiv rezultă că Tribunalul nu a săvârșit o eroare de drept atunci când a apreciat că Comisia constatase în mod întemeiat lipsa concurenței pe piața administrării și a exploatării infrastructurii feroviare naționale.

173

În consecință, Tribunalul a putut de asemenea să considere, fără a săvârși o eroare de drept, la punctele 129 și 130 din prima hotărâre atacată și la punctele 104 și 105 din a doua hotărâre atacată, pe de o parte, că lipsa concurenței pe această piață împiedică societățile stabilite în alte state membre să pătrundă pe acesta din urmă și, pe de altă parte, că Legea privind planificarea, evocată în considerentul (13) al deciziei în litigiu, și cea referitoare la construcție, menționată în considerentul (50) al acesteia, nu permit Femern Landanlæg să se implice în alte activități decât planificarea, construirea și exploatarea conexiunilor feroviare.

174

Prin urmare, Tribunalul a putut deduce de aici, la punctul 131 din prima hotărâre atacată și la punctul 106 din a doua hotărâre atacată, că recurentele nu au reușit să demonstreze că Femern Landanlæg ar fi autorizată să efectueze alte activități decât cele referitoare la proiect și ar putea intra astfel pe piețe în alte state membre.

175

Așa cum subliniază Regatul Danemarcei, aceste puncte țin de aprecierea faptelor de către Tribunal, cu privire la care nu a fost invocată în mod explicit și nici nu a fost demonstrată vreo denaturare.

176

În ceea ce privește argumentul recurentelor întemeiat pe caracterul transfrontalier al proiectului, în măsura în care acesta va permite conectarea a două state membre, trebuie arătat că măsurile examinate în cadrul prezentului motiv privesc în orice caz numai conexiunile feroviare cu hinterlandul danez, care nu prezintă caracter „transfrontalier” în sensul în care recurentele îl invocă. Finanțarea lor face de altfel obiectul unei aprecieri distincte de cea a finanțării legăturii fixe, astfel cum reiese în special din cuprinsul punctului 88 din prima hotărâre atacată și din cuprinsul punctului 63 din a doua hotărâre atacată.

177

Rezultă din cele ce precedă că Tribunalul nu a săvârșit nicio eroare de drept atunci când a apreciat, la punctul 133 din prima hotărâre atacată și la punctul 108 din a doua hotărâre atacată, că, în ceea ce privește criteriul afectării schimburilor comerciale dintre statele membre, examinarea Comisiei nu era afectată de o eroare de drept și că aceasta nici nu a întâmpinat dificultăți serioase de natură să o oblige să inițieze procedura oficială de investigare.

178

Prin urmare, al doilea motiv în cauzele C‑174/19 P și C‑175/19 P nu este fondat.

179

În consecință, întrucât toate motivele invocate de recurente în susținerea recursurilor principale au fost înlăturate, aceste recursuri trebuie respinse în totalitate.

180

În recursurile incidente formulate, Comisia invocă un motiv unic, întemeiat pe faptul că Tribunalul în mod eronat ar fi admis implicit calitatea procesuală activă a recurentelor împotriva deciziei în litigiu în măsura în care privește măsurile acordate în favoarea Femern Landanlæg.

181

Recurentele, NABU și FSS au invocat, la rândul lor, inadmisibilitatea acestor recursuri incidente.

182

În această privință, fără a fi necesar să se statueze cu privire la această excepție de inadmisibilitate a recursurilor incidente, trebuie arătat, pe de o parte, că, în hotărârile atacate, așa cum a subliniat domnul avocat general la punctul 43 din concluzii, Tribunalul nu a luat o decizie cu privire la admisibilitatea acțiunilor formulate în fața sa de către recurente împotriva deciziei în litigiu în măsura în care aceasta privește măsurile acordate în favoarea Femern Landanlæg și, pe de altă parte, că acesta a putut proceda în mod întemeiat astfel dat fiind că nu a săvârșit nicio eroare de drept atunci când a respins acțiunile respective pe fond.

183

Rezultă că recursurile incidente trebuie respinse.

184

Potrivit articolului 184 alineatul (2) din Regulamentul de procedură, atunci când recursul nu este fondat, Curtea se pronunță asupra cheltuielilor de judecată.

185

Articolul 138 alineatul (1) din același reglement, aplicabil procedurii de recurs în temeiul articolului 184 alineatul (1) din acesta, prevede că partea care cade în pretenții este obligată, la cerere, la plata cheltuielilor de judecată.

186

Întrucât Comisia a solicitat obligarea recurentelor la plata cheltuielilor de judecată, iar acestea au căzut în pretenții, se impune obligarea acestora să suporte, pe lângă propriile cheltuieli de judecată, și pe cele efectuate de Comisie aferente recursurilor principale.

187

Deoarece Comisia a căzut în pretenții în cadrul recursurilor incidente, trebuie să se decidă că Comisia suportă propriile cheltuieli de judecată aferente acestor recursuri.

188

Articolul 184 alineatul (4) din Regulamentul de procedură prevede că, în cazul în care un intervenient în primă instanță nu a formulat el însuși recurs, acesta nu poate fi obligat la plata cheltuielilor de judecată în procedura de recurs decât dacă a participat la faza scrisă sau orală a procedurii în fața Curții. În cazul în care un asemenea intervenient participă la procedură, Curtea poate decide ca acesta să suporte propriile cheltuieli de judecată.

189

În conformitate cu aceste dispoziții, Regatul Danemarcei, FSS și NABU, interveniente în primă instanță, care au participat la procedura în fața Curții, suportă propriile cheltuieli de judecată în cauzele în care au intervenit.

190

În sfârșit, potrivit articolului 140 alineatul (3) din Regulamentul de procedură aplicabil procedurii de recurs în temeiul articolului 184 alineatul (1) din acesta, Curtea poate decide ca un intervenient, altul decât cei menționați la alineatele (1) și (2) ale acestui articol, să suporte propriile cheltuieli de judecată.

191

În conformitate cu aceste dispoziții, Rederi Nordö‑Link, Trelleborg Hamn și Aktionsbündnis suportă propriile cheltuieli de judecată efectuate în cele două cauze.

Pentru aceste motive, Curtea (Camera întâi) declară și hotărăște: