1)

Articolul 58 din Directiva 2014/24/UE a Parlamentului European și a Consiliului din 26 februarie 2014 privind achizițiile publice și de abrogare a Directivei 2004/18/CE trebuie interpretat în sensul că obligația operatorilor economici de a demonstra că realizează o anumită cifră de afaceri anuală medie în domeniul de activitate vizat de contractul de achiziții publice în cauză constituie un criteriu de selecție referitor la capacitatea economică și financiară a acestor operatori, în sensul alineatului (3) al acestei dispoziții.

2)

Dispozițiile coroborate ale articolului 58 alineatul (3) și ale articolului 60 alineatul (3) din Directiva 2014/24 trebuie interpretate în sensul că, în ipoteza în care autoritatea contractantă a solicitat ca operatorii economici să fi realizat o anumită cifră de afaceri minimă în domeniul la care se referă contractul de achiziții publice în cauză, un operator economic nu poate, în scopul de a face dovada capacității sale economice și financiare, să se prevaleze de veniturile obținute de o asociere temporară de întreprinderi din care a făcut parte decât dacă a contribuit în mod efectiv, în cadrul unui contract de achiziții publice determinat, la realizarea unei activități a acestui grup analoge celei care face obiectul contractului de achiziții publice pentru care operatorul menționat intenționează să facă dovada capacității sale economice și financiare.

3)

Articolul 58 alineatul (4), precum și articolele 42 și 70 din Directiva 2014/24 trebuie interpretate în sensul că sunt susceptibile a se aplica, concomitent, unei cerințe tehnice conținute într-o cerere de ofertă.

4)

Articolul 1 alineatul (1) al patrulea paragraf, articolul 1 alineatele (3) și (5) și articolul 2 alineatul (1) litera (b) din Directiva 89/665/CEE a Consiliului din 21 decembrie 1989 privind coordonarea actelor cu putere de lege și a actelor administrative privind aplicarea procedurilor care vizează căile de atac față de atribuirea contractelor de achiziții publice de produse și a contractelor publice de lucrări, astfel cum a fost modificată prin Directiva 2014/23/UE a Parlamentului European și a Consiliului din 26 februarie 2014, trebuie interpretate în sensul că decizia unei autorități contractante prin care se refuză comunicarea către un operator economic a informațiilor considerate confidențiale care figurează în dosarul de candidatură sau în oferta unui alt operator economic constituie un act care poate face obiectul unei căi de atac și că, în cazul în care statul membru pe teritoriul căruia se desfășoară procedura de atribuire a contractului de achiziții publice în cauză a prevăzut că o persoană care dorește să conteste o decizie luată de autoritatea contractantă este obligată, anterior sesizării instanței, să exercite o cale de atac administrativă, acest stat membru poate de asemenea să prevadă că o cale de atac jurisdicțională împotriva acestei decizii de refuz al accesului trebuie să fie precedată de o astfel de cale de atac administrativă prealabilă.

5)

Articolul 1 alineatul (1) al patrulea paragraf și articolul 1 alineatele (3) și (5) din Directiva 89/665, astfel cum a fost modificată prin Directiva 2014/23, precum și articolul 21 din Directiva 2014/24, citit în lumina principiului general de drept al Uniunii la o bună administrare, trebuie interpretate în sensul că o autoritate contractantă, sesizată de un operator economic cu o cerere de comunicare a informațiilor considerate confidențiale cuprinse în oferta unui concurent căruia i-a fost atribuit contractul, nu este obligată să comunice aceste informații atunci când transmiterea lor ar conduce la încălcarea normelor de drept al Uniunii referitoare la protecția informațiilor confidențiale, chiar dacă cererea operatorului economic este prezentată în cadrul unei căi de atac a aceluiași operator privind legalitatea aprecierii de către autoritatea contractantă a ofertei concurentului. Atunci când refuză să transmită asemenea informații sau când, odată cu formularea unui astfel de refuz, respinge calea de atac administrativă formulată de un operator economic cu privire la legalitatea aprecierii ofertei concurentului în cauză, autoritatea contractantă este obligată să evalueze comparativ dreptul solicitantului la bună administrare și dreptul concurentului la protecția informațiilor confidențiale, așa încât decizia sa de refuz sau decizia sa de respingere să fie motivată, iar dreptul la o cale de atac eficientă de care beneficiază un ofertant respins să nu fie lipsit de efect util.

6)

Articolul 1 alineatul (1) al patrulea paragraf și articolul 1 alineatele (3) și (5) din Directiva 89/665, astfel cum a fost modificată prin Directiva 2014/23, precum și articolul 21 din Directiva 2014/24, citite în lumina articolului 47 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, trebuie interpretate în sensul că instanța națională competentă sesizată cu o cale de atac împotriva deciziei unei autorități contractante prin care se refuză comunicarea către un operator economic a informațiilor considerate confidențiale cuprinse în documentația transmisă de concurentul căruia i-a fost atribuit contractul sau cu o cale de atac împotriva deciziei unei autorități contractante de respingere a căii de atac administrative formulate împotriva unei astfel de decizii de refuz este obligată să evalueze comparativ dreptul solicitantului de a beneficia de o cale de atac efectivă și dreptul concurentului său la protecția informațiilor confidențiale și a secretelor comerciale ale acestuia. În acest scop, instanța menționată, care trebuie în mod necesar să dispună de informațiile necesare, inclusiv de informațiile confidențiale și de secretele comerciale, pentru a fi în măsură să se pronunțe în deplină cunoștință de cauză cu privire la caracterul comunicabil al informațiilor menționate, trebuie să procedeze la o examinare a tuturor elementelor de fapt și de drept pertinente. Ea trebuie de asemenea să poată anula decizia de refuz sau decizia de respingere a căii de atac administrative dacă acestea sunt nelegale și, dacă este cazul, să trimită cauza autorității contractante sau chiar să adopte ea însăși o nouă decizie dacă dreptul său național îi permite acest lucru.

7)

Articolul 57 alineatul (4) din Directiva 2014/24 trebuie interpretat în sensul că o instanță națională sesizată cu un litigiu între un operator economic exclus de la atribuirea unui contract și o autoritate contractantă poate să se îndepărteze de la aprecierea făcută de aceasta din urmă cu privire la legalitatea comportamentului operatorului economic căruia i-a fost atribuit contractul și, prin urmare, să deducă toate consecințele necesare în decizia sa. În schimb, în conformitate cu principiul echivalenței, o astfel de instanță nu poate invoca din oficiu motivul întemeiat pe eroarea de apreciere săvârșită de autoritatea contractantă decât dacă dreptul său național permite acest lucru.

8)

Articolul 63 alineatul (1) al doilea paragraf din Directiva 2014/24 coroborat cu articolul 57 alineatele (4) și (6) din această directivă trebuie interpretat în sensul că se opune unei reglementări naționale în temeiul căreia, atunci când un operator economic, membru al unui grup de operatori economici, s-a făcut vinovat de declarații false prin furnizarea informațiilor solicitate pentru verificarea inexistenței unor motive de excludere a grupului sau a îndeplinirii de către acesta din urmă a criteriilor de selecție, fără ca partenerii săi să fi avut cunoștință de această declarație falsă, se poate pronunța o măsură de excludere de la orice procedură de atribuire a unui contract de achiziții publice împotriva tuturor membrilor acestui grup.