13.12.2021   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 502/5


Hotărârea Curții (Camera a doua) din 21 octombrie 2021 (cerere de decizie preliminară formulată de Varhoven administrativen sad – Bulgaria) – TC, UB/Komisia za zashtita ot diskriminatsia, VA

(Cauza C-824/19) (1)

(Trimitere preliminară - Politica socială - Egalitate de tratament în ceea ce privește încadrarea în muncă și ocuparea forței de muncă - Directiva 2000/78/CE - Interzicerea discriminării pe motive de handicap - Articolul 2 alineatul (2) litera (a) - Articolul 4 alineatul (1) - Articolul 5 - Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene - Articolele 21 și 26 - Convenția Organizației Națiunilor Unite privind drepturile persoanelor cu handicap - Funcția de jurat într-o procedură penală - Persoană nevăzătoare - Excludere totală de la participarea la cauze penale)

(2021/C 502/07)

Limba de procedură: bulgara

Instanța de trimitere

Varhoven administrativen sad

Părțile din procedura principală

Recurenți: TC, UB

Intimați: Komisia za zashtita ot diskriminatsia, VA

cu participarea: Varhovna administrativna prokuratura

Dispozitivul

Articolul 2 alineatul (2) litera (a) și articolul 4 alineatul (1) din Directiva 2000/78/CE a Consiliului din 27 noiembrie 2000 de creare a unui cadru general în favoarea egalității de tratament în ceea ce privește încadrarea în muncă și ocuparea forței de muncă, coroborate cu articolele 21 și 26 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, precum și cu Convenția Organizației Națiunilor Unite privind drepturile persoanelor cu handicap, care a fost aprobată în numele Comunității Europene prin Decizia 2010/48/CE a Consiliului din 26 noiembrie 2009, trebuie interpretate în sensul că se opun ca o persoană nevăzătoare să fie lipsită de orice posibilitate de a exercita funcția de jurat într-o cauză penală.


(1)  JO C 27, 27.1.2020.