Cauza T‑530/18

România

împotriva

Comisiei Europene

Ordonanța Tribunalului (Camera a opta) din 30 aprilie 2019

„Acțiune în anulare – FEGA și FEADR – Decizie de punere în aplicare a Comisiei – Notificarea destinatarului – Publicarea deciziei în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene – Termen de introducere a acțiunii – Moment de la care începe să curgă termenul – Tardivitate – Inadmisibilitate”

Acțiune în anulare – Termene – Caracter de ordine publică – Momentul de la care începe să curgă termenul – Notificare – Decizie a Comisiei de excludere de la finanțarea de către Uniunea Europeană a anumitor cheltuieli efectuate de statele membre în cadrul FEGA și al FEADR – Publicarea ulterioară a deciziei în Jurnalul Oficial – Lipsa incidenței

[art. 263 al șaselea paragraf și art. 297 alin. (2) al treilea paragraf TFUE]

(a se vedea punctele 22-25, 27-32, 36-38 și 42-47)
Acțiune în anulare – Termene – Momentul de la care începe să curgă termenul – Notificare – Noțiune

[art. 263 al șaselea paragraf și art. 297 alin. (2) al treilea paragraf TFUE]

(a se vedea punctul 26)
Acțiune în anulare – Termene – Caracter de ordine publică – Momentul de la care începe să curgă termenul – Notificare – Lipsa incidenței erorilor pur formale

[art. 263 al șaselea paragraf și art. 297 alin. (2) al treilea paragraf TFUE]

(a se vedea punctele 48-58)

Rezumat

În cauza în care s‑a dat Ordonanța România/Comisia (T‑530/18) la 30 aprilie 2019, Tribunalul a fost sesizat cu o acțiune formulată de România, având ca obiect anularea în parte a unei decizii de punere în aplicare a Comisiei, de excludere de la finanțarea de către Uniunea Europeană a anumitor cheltuieli efectuate de statele membre în cadrul fondurilor europene agricole ( 1 ). Prin această decizie, Comisia a aplicat României în special o corecție financiară în cuantum de peste 90 de milioane de euro. Această cauză a permis Tribunalului să aducă precizări cu privire la momentul de la care începe să curgă termenul de introducere a unei acțiuni în anulare împotriva unui act cu caracter individual, precum o decizie adoptată în temeiul articolului 297 alineatul (2) al treilea paragraf TFUE, atunci când acest act a fost adus la cunoștința destinatarului în două moduri diferite. Astfel, în speță, decizia atacată a fost atât notificată Reprezentanței Permanente a României pe lângă Uniunea Europeană la 14 iunie 2018, cât și publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, la 15 iunie 2018.

Mai întâi, Tribunalul a amintit că, potrivit articolului 263 al șaselea paragraf TFUE, o acțiune în anulare trebuie formulată în termen de două luni, după caz, de la publicarea actului atacat, de la notificarea acestuia reclamantului sau, în lipsă, de la data la care reclamantul a luat cunoștință de actul respectiv. În plus, pe de o parte, potrivit articolului 60 din Regulamentul de procedură, termenele procedurale se prelungesc pentru considerente de distanță, în mod invariabil, cu zece zile, iar pe de altă parte, potrivit articolului 59 din acest regulament, atunci când un termen pentru introducerea unei acțiuni împotriva actului unei instituții începe să curgă de la publicarea acelui act în Jurnalul Oficial, acest termen se calculează de la sfârșitul celei de a paisprezecea zile de la data respectivei publicări.

În continuare, Tribunalul a precizat că data care trebuie luată în considerare pentru a stabili momentul de la care începe să curgă termenul de introducere a unei acțiuni în anulare este cea a publicării în Jurnalul Oficial, atunci când această publicare, care condiționează intrarea în vigoare a actului, este prevăzută de Tratatul FUE, și cea a notificării în celelalte cazuri menționate la articolul 297 alineatul (2) al treilea paragraf TFUE, printre care se numără cel al deciziilor care se adresează unui destinatar. Astfel, în ceea ce privește un act care se adresează unui destinatar, numai textul notificat acestuia este autentic, chiar dacă acest act a fost deopotrivă publicat în Jurnalul Oficial. În speță, întrucât decizia atacată desemnează în mod explicit România ca destinatar, ea a intrat în vigoare în privința României prin notificarea sa. În plus, termenul de introducere a acțiunii a început să curgă de la această notificare și, întrucât articolul 59 din regulamentul de procedură nu se poate aplica, acest termen, inclusiv termenul pentru considerente de distanță, a expirat la 24 august 2018. Așadar, Tribunalul a statuat că acțiunea introdusă de România la 7 septembrie 2018 este tardivă și trebuie respinsă ca inadmisibilă.

În sfârșit, Tribunalul a subliniat că această concluzie nu poate fi infirmată de argumentele reclamantei.

În acest sens, în primul rând, România a susținut că în lipsa unei corelări automate a momentului de la care începe să curgă termenul de introducere a unei acțiuni în anulare împotriva unui act al unei instituții cu momentul intrării în vigoare sau al producerii de efecte juridice de către acest act, în speță, data publicării deciziei atacate în Jurnalul Oficial ar putea fi reținută ca fiind momentul de la care începe să curgă acest termen, chiar dacă această decizie produsese deja efecte în privința sa, ca urmare a notificării sale anterioare. Tribunalul a apreciat în special că această argumentație se întemeiază pe o confuzie între condițiile de admisibilitate a unei acțiuni în anulare, menționate la articolul 263 TFUE, și cele privind valabilitatea actului atacat printr‑o asemenea acțiune.

În al doilea rând, România a invocat existența unei practici constante și îndelungate a Comisiei, constând în publicarea în Jurnalul Oficial a deciziilor, precum cele în discuție în prezenta cauză, pe care aceasta le și notifică destinatarilor lor. Ea a susținut că în această situație atipică momentul de la care începe să curgă termenul de introducere a unei acțiuni trebuie să fie publicarea deciziilor respective. Tribunalul a precizat că presupunând că o asemenea practică există, din moment ce decizia a fost notificată anterior, este necesar să se ia în considerare în vederea calculării termenului de introducere a acțiunii această dată, iar nu publicarea în Jurnalul Oficial, intervenită ulterior. În plus, adoptarea criteriului unic al notificării ca moment de la care începe să curgă termenul de introducere a acțiunii în anulare împotriva actelor care se adresează destinatarilor lor asigură securitatea juridică și protecția jurisdicțională efectivă, spre deosebire de o soluție hibridă potrivit căreia destinatarul unui act care a primit în mod corespunzător notificarea acestuia ar trebui să se intereseze și de eventuala și de incerta, întrucât nu este obligatorie, publicare a acestuia în Jurnalul Oficial.

În al treilea rând, în ceea ce privește argumentul potrivit căruia ar exista diferențe între textul publicat în Jurnalul Oficial și cel notificat, care ar fi incomplet, Tribunalul a amintit că notificarea este operațiunea prin care autorul unui act cu caracter individual comunică acest act destinatarilor săi și le oferă astfel posibilitatea de a lua cunoștință de conținutul său, precum și de motivele pe care acesta se întemeiază. Or, prin caracterul lor minor, diferențele respective nu puteau împiedica România să ia cunoștință de conținutul deciziei atacate cu suficientă claritate și precizie, precum și să înțeleagă motivele pe care aceasta se întemeiază. Așadar, ele nu au efect asupra aplicării termenului de introducere a acțiunii în anulare.

( 1 ) Decizia de punere în aplicare (UE) 2018/873 a Comisiei din 13 iunie 2018 de excludere de la finanțarea de către Uniunea Europeană a anumitor cheltuieli efectuate de statele membre în cadrul Fondului european de garantare agricolă (FEGA) și al Fondului european agricol pentru dezvoltare rurală (FEADR) (JO 2018, L 152, p. 29).