26.11.2018   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 427/85


Acțiune introdusă la 18 septembrie 2018 – Lars Helbert/EUIPO

(Cauza T-548/18)

(2018/C 427/112)

Limba de procedură: engleza

Părțile

Reclamant: Lars Helbert (Alicante, Spania) (reprezentant: H. Tettenborn, Rechtsanwalt)

Pârâtă: Oficiul Uniunii Europene pentru Proprietate Intelectuală (EUIPO)

Concluziile

Reclamantul solicită Tribunalului:

anularea deciziei comisiei de evaluare din cadrul concursului EUIPO/AD/01/17 (1) din 1 decembrie 2017 și din 7 martie 2018 de a nu include numele reclamantului în baza de date care cuprinde candidații admiși, în forma finală a acesteia, ca urmare a respingerii de către EUIPO, la 8 iunie 2018, a reclamației formulate de reclamant în temeiul articolului 90 alineatul (2) din Statutul funcționarilor;

obligarea EUIPO la plata către reclamant a unei despăgubiri adecvate stabilite de Tribunal pentru prejudiciul moral suferit de reclamant ca urmare a deciziei comisiei de evaluare; și

obligarea EUIPO la plata cheltuielilor de judecată.

Motivele și principalele argumente

În susținerea acțiunii, reclamantul invocă patru motive.

1.

Primul motiv, întemeiat pe faptul că componența comisiei de evaluare prezenta neregularități, având ca rezultat direct o lipsă de coerență a evaluării și o încălcare a principiilor egalității de șanse, egalității de tratament și obiectivității evaluărilor, cu încălcarea articolelor 3.1 și 2.4 din Dispozițiile generale aplicabile concursurilor generale.

2.

Al doilea motiv, întemeiat pe faptul că comisia de evaluare nu a efectuat o apreciere comparativă a candidatului, cu încălcarea obligației de respectare a principiilor egalității de tratament, egalității de șanse și obiectivității evaluării, în conformitate cu articolul 2.4 din Dispozițiile generale aplicabile concursurilor generale.

3.

Al treilea motiv, întemeiat pe erori vădite de apreciere în evaluarea performanței reclamantului la „interviul ce vizează testarea competențelor specifice”.

4.

Al patrulea motiv, întemeiat pe faptul că comisia de evaluare nu a respectat anunțul de concurs EUIPO/AD/01/17 și nici principiile egalității de tratament, egalității de șanse și obiectivității evaluării.


(1)  JO 2017 C 9 A, p. 1