Cauza T-308/18: Acțiune introdusă la 17 mai 2018 – Hamas/Consiliul
Acțiune introdusă la 17 mai 2018 – Hamas/Consiliul
(Cauza T-308/18)
2018/C 259/58Limba de procedură: francezaPărțile
Reclamantă: Hamas (Doha, Qatar) (reprezentant: L. Glock, avocat)
Pârât: Consiliul Uniunii Europene
Concluziile
Reclamanta solicită Tribunalului:
— |
anularea Deciziei (PESC) 2018/475 a Consiliului din 21 martie 2018 de actualizare a listei persoanelor, grupurilor și entităților cărora li se aplică articolele 2, 3 și 4 din Poziția comună 2001/931/PESC privind aplicarea de măsuri specifice pentru combaterea terorismului și de abrogare a Deciziei (PESC) 2017/1426 (JO 2018, L 79, p. 26); |
— |
anularea Regulamentului de punere în aplicare (UE) 2018/468 al Consiliului din 21 martie 2018 privind punerea în aplicare a articolului 2 alineatul (3) din Regulamentul (CE) nr. 2580/2001 privind măsuri restrictive specifice îndreptate împotriva anumitor persoane și entități în vederea combaterii terorismului și de abrogare a Regulamentului de punere în aplicare (UE) 2017/1420 (JO 2018, L 79, p. 7); în măsura în care aceste acte privesc Hamas, inclusiv Hamas-Izz al-Din al-Qassem; |
— |
obligarea Consiliului la plata tuturor cheltuielilor de judecată. |
Motivele și principalele argumente
În susținerea acțiunii, reclamanta invocă șapte motive.
1. |
Primul motiv, întemeiat pe încălcarea articolului 1 alineatul (4) din Poziţia comună 2001/931. |
2. |
Al doilea motiv, întemeiat pe erori săvârşite de Consiliu cu privire la realitatea faptelor imputate reclamantei. |
3. |
Al treilea motiv, întemeiat pe erori de apreciere săvârşite de Consiliu în ceea ce priveşte caracterul terorist al organizaţiei Hamas. |
4. |
Al patrulea motiv, întemeiat pe încălcarea principiului neamestecului. |
5. |
Al cincilea motiv, întemeiat pe insuficienta luare în considerare a evoluției situației ca urmare a scurgerii timpului. |
6. |
Al șaselea motiv, întemeiat pe încălcarea obligaţiei de motivare. |
7. |
Al șaptelea motiv, întemeiat pe încălcarea dreptului la apărare şi a dreptului la o protecţie jurisdicţională efectivă. |