23.3.2020   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 95/23


Hotărârea Tribunalului din 6 februarie 2020 – Compañía de Tranvías de la Coruña/Comisia

(Cauza T-485/18) (1)

(„Acces la documente - Regulamentul (CE) nr. 1049/2001 - Documente ale Comisiei referitoare la interpretarea unei dispoziții de drept al Uniunii - Documente care emană de la un terț - Documente care emană de la un stat membru - Regulamentul (CE) nr. 1370/2007 - Respingere în parte a cererii de acces - Respingere în tot a cererii de acces - Obligația de motivare - Excepție referitoare la protecția procedurilor judiciare - Interes public superior”)

(2020/C 95/28)

Limba de procedură: engleza

Părțile

Reclamantă: Compañía de Tranvías de la Coruña, SA (La Coruña, Spania) (reprezentant: J. Monrabà Bagan, avocat)

Pârâtă: Comisia Europeană (reprezentanți: W. Mölls şi C. Ehrbar, agenţi)

Obiectul

Cerere întemeiată pe articolul 263 TFUE prin care se solicită anularea deciziei Comisiei din 7 iunie 2018 de respingere, în tot sau în parte, a cererii de acces a reclamantei la documente în legătură cu avizul Comisiei transmis Republicii Franceze cu privire la validitatea contractului referitor la liniile de metro până în anul 2039

Dispozitivul

1)

Anulează decizia Comisiei Europene din 7 iunie 2018 prin care se respinge, în tot sau în parte, cererea de acces a Compañía de Tranvías de la Coruña, SA la documente în legătură cu avizul Comisiei transmis Republicii Franceze cu privire la validitatea contractului referitor la liniile de metrou până în anul 2039, în măsura în care prin aceasta se respinge în parte cererea de acces la date, altele decât datele cu caracter personal conținute în scrisoarea Comisiei din 25 octombrie 2010, adresată autorităților franceze, și în scrisorile vicepreședintelui Comisiei, domnul Kallas, din 27 iulie 2012 și 5 din iunie 2013, adresate RATP.

2)

Respinge în rest acțiunea.

3)

Obligă Comisia la plata propriilor cheltuieli de judecată și a unei cincimi din cheltuielile de judecată efectuate de Compañía de Tranvías de la Coruña.

4)

Obligă Compañía de Tranvías de la Coruña la plata a patru cincimi din propriile cheltuieli de judecată.


(1)  JO C 381, 22.10.2018.