Ordonanța Curții (Camera a șaptea) din 15 octombrie 2019 AEAT (Calculul vechimii pentru lucrătorii pe fracțiune de normă de tip vertical ciclic)
(Cauzele conexate C‑439/18 și C‑472/18) ( 1 )
„Trimitere preliminară – Politica socială – Directiva 97/81/CE – Acordul‑cadru cu privire la munca pe fracțiune de normă – Clauza 4 – Lucrători de sex masculin și lucrători de sex feminin – Principiul egalității de șanse și al egalității de tratament între bărbați și femei în materie de încadrare în muncă și de muncă – Directiva 2006/54/CE – Articolul 14 alineatul (1) – Lucrător pe fracțiune de normă de tip vertical ciclic – Recunoașterea vechimii – Modalitate de calcul al sporurilor de vechime trienale – Excluderea perioadelor nelucrate”
|
1. |
Dreptul Uniunii – Principii – Drepturi fundamentale – Drepturi sociale – Condiții de încadrare în muncă – Interdicția discriminării lucrătorilor angajați pe fracțiune de normă – Întindere (Directiva 97/81 a Consiliului, anexă, clauza 4) (a se vedea punctul 30) |
|
2. |
Politica socială – Acordul‑cadru privind munca pe fracțiune de normă încheiat de CES, UCIPE și CEIP – Directiva 97/81 – Condiții de încadrare în muncă – Noțiune – Spor de vechime – Includere (Directiva 97/81 a Consiliului, anexă, clauza 4) (a se vedea punctul 31) |
|
3. |
Politica socială – Acordul‑cadru privind munca pe fracțiune de normă încheiat de CES, UCIPE și CEIP – Directiva 97/81 – Motive obiective care justifică o diferență de tratament – Noțiune – Criterii care trebuie avute în vedere [Directiva 97/81 a Consiliului, anexă, clauza 4 alin. (1)] (a se vedea punctele 46 și 47) |
|
4. |
Politica socială – Acordul‑cadru privind munca pe fracțiune de normă încheiat de CES, UCIPE și CEIP – Directiva 97/81 – Interdicția discriminării lucrătorilor angajați pe fracțiune de normă – Lucrători de sex masculin și lucrători de sex feminin – Accesul la încadrarea în muncă și condițiile de muncă – Egalitate de tratament – Directiva 2006/54 – Reglementare națională care exclude, doar pentru lucrătorii pe fracțiune de normă de tip vertical ciclic, perioadele nelucrate din calculul vechimii necesare pentru a putea percepe prime trienale – Inadmisibilitate [Directiva 2006/54 a Parlamentului European și a Consiliului, art. 14 alin. (1); Directiva 97/81 a Consiliului, anexă, clauza 4 alineatele (1) și (2)] (a se vedea punctele 38, 42, 43, 48-51, 58, 59 și 61-63 și dispozitivul) |
Dispozitivul
Clauza 4 alineatele (1) și (2) din Acordul‑cadru cu privire la munca pe fracțiune de normă, încheiat la 6 iunie 1997, care figurează în anexa la Directiva 97/81/CE a Consiliului din 15 decembrie 1997 privind acordul‑cadru cu privire la munca pe fracțiune de normă, încheiat de UCIPE, CEIP și CES, precum și articolul 14 alineatul (1) din Directiva 2006/54/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 5 iulie 2006 privind punerea în aplicare a principiului egalității de șanse și al egalității de tratament între bărbați și femei în materie de încadrare în muncă și de muncă trebuie interpretate în sensul că se opun unei reglementări și unei practici a întreprinderilor naționale, precum cele în discuție în litigiul principal, având în vedere că acestea nu țin seama, în cazul lucrătorilor pe fracțiune de normă de tip vertical ciclic, decât de perioadele lucrate în mod efectiv și exclud astfel perioadele nelucrate din calculul vechimii necesare pentru a putea percepe sporuri trienale ca remunerație suplimentară, în timp ce lucrătorii cu normă întreagă nu fac obiectul unei asemenea reglementări și nici al unei asemenea practici.
( 1 ) JO C 373, 15.10.2018.