1)

Articolul 3 alineatele (2) și (3) TUE, articolele 9, 45, 126, 145, 146 și 147 și articolul 151 primul paragraf TFUE, articolul 15 alineatul (2) din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene și articolele 3 și 5 din Pilonul european al drepturilor sociale se opun unei dispoziții naționale precum articolul 1 alineatul 489 din Legea nr. 147/2013, în măsura în care această normă încurajează autoritățile administrației publice italiene să privilegieze la angajarea sau la atribuirea funcțiilor doar lucrătorii deja titulari ai unei pensii acordate de organismele publice italiene de securitate socială[?]

2)

Articolul 106 alineatul (1) și articolul 107 TFUE se opun unei dispoziții naționale precum articolul 1 alineatul 489 din Legea nr. 147/2013, care permite autorităților administrației publice italiene angajate în activități economice, supuse respectării articolului 101 și următoarele TFUE, să angajeze persoane care au consimțit să renunțe, în totalitate sau în parte, la remunerația corespunzătoare, permițând astfel o economie de costuri de natură să avantajeze aceste autorități în concurența cu alți operatori economici[?]

3)

Articolele 2, 3 și 6 TUE, articolul 126 și articolul 151 primul paragraf TFUE, articolul 15 alineatul (2) din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene și articolul 3 și articolul 7 litera (a) din Pilonul european al drepturilor sociale se opun unei dispoziții naționale precum articolul 1 alineatul 489 din Legea nr. 147/2013, care admite, în condițiile pe care le definește, ca un lucrător să poată să renunțe în mod valabil, în totalitate sau în parte, la remunerația sa, chiar dacă această renunțare nu vizează decât să evite pierderea locului său de muncă[?]

4)

Articolele 2, 3 și 6 TUE, articolul 14, articolul 15 alineatul (1), articolul 126 și articolul 151 primul paragraf TFUE, articolul 31 alineatul (1) din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene și articolele 5, 6 și 10 din Pilonul european al drepturilor sociale se opun unei dispoziții naționale precum articolul 1 alineatul 489 din Legea nr. 147/2013, care permite, în condițiile pe care le definește, unui lucrător să exercite o activitate profesională în serviciul unei autorități a administrației publice italiene renunțând în totalitate sau în parte la remunerația corespunzătoare, chiar dacă această renunțare nu este însoțită de nicio modificare a organizării muncii, nici în privința timpului de lucru, nici în privința cantității sau a calității muncii cerute și a responsabilităților care decurg din aceasta, și deci chiar dacă renunțarea la o parte din remunerație antrenează o alterare semnificativă a caracterului sinalagmatic al raportului de muncă, atât din punctul de vedere al proporționalității între remunerație, pe de o parte, și calitatea și cantitatea muncii efectuate, pe de altă parte, cât și pentru că în acest mod lucrătorul ajunge astfel să fie constrâns să își exercite activitatea în condiții de muncă inadecvate, ceea ce îl incită la a depune mai puține eforturi în munca sa și se află la originea unei eficacități scăzute a administrației[?]

5)

Articolele 2, 3 și 6 TUE, articolul 126 și articolul 151 primul paragraf TFUE, articolul 15 alineatul (2) din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene și articolul 6 din Pilonul european al drepturilor sociale se opun dispozițiilor coroborate ale articolului 1 alineatul 489 din Legea nr. 147/2013 și articolului 23ter alineatul 1 din Decretul lege nr. 201/2011, convertit în Legea nr. 214/2011, în măsura în care aceste norme permit sau impun unei autorități a administrației publice italiene, inclusiv pe durata raportului de muncă sau de colaborare, să reducă remunerația datorată lucrătorului în funcție de plafonul de remunerație la care se referă articolul 23ter alineatul 1 din Decretul lege nr. 201/2011, convertit în Legea nr. 214/2011, deci în consecința unui eveniment imprevizibil și, în orice caz, în aplicarea unui mecanism neimediat comprehensibil și în pofida informațiilor furnizate lucrătorului la începutul raportului de muncă[?]

6)

Articolele 2, 3 și 6 TUE, articolele 8 și 126 TFUE, articolele 20 și 21 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene și articolele 10 și 15 din Pilonul european al drepturilor sociale se opun unei dispoziții naționale precum articolul 1 alineatul 489 din Legea nr. 147/2013 care impune, în condițiile pe care le definește, autorităților administrației publice italiene să reducă remunerațiile datorate salariaților și colaboratorilor săi care sunt titulari ai unei pensii acordate de un organism public de securitate socială, penalizând acești lucrători întrucât dispun de alte resurse economice, ceea ce descurajează prelungirea vieții active, inițiativa economică privată și crearea și creșterea activelor private, care constituie totuși o bogăție și o resursă pentru națiune[?]