1)

Într-o situație precum cea descrisă și care constituie obiectul litigiului principal, dreptul Uniunii Europene trebuie interpretat în sensul că neconformitatea unei dispoziții legislative a unui stato membru cu articolul 2 alineatul (2) al treilea paragraf din Regulamentul (CEE) nr. 3950/92 ( 1 ) are drept consecință inexistența obligației producătorilor de a plăti prelevarea suplimentară atunci când condițiile stabilite de acest regulament sunt îndeplinite?

2)

Într-o situație precum cea descrisă și care constituie obiectul litigiului principal, dreptul Uniunii Europene și în special principiul general al protecției încrederii legitime trebuie interpretate în sensul că nu poate fi protejată încrederea persoanelor care au respectat o obligație prevăzută de un stat membru și care au beneficiat de efecte legate de respectarea acestei obligații, chiar dacă obligația menționată s-a dovedit a fi contrară dreptului Uniunii Europene?

3)

Într-o situație precum cea descrisă și care constituie obiectul litigiului principal, articolul 9 din Regulamentul (CE) nr. 1392/2001 din 9 iulie 2001 ( 2 ) și noțiunea de drept al Uniunii „categorie prioritară” se opun unei dispoziții a unui stat membru precum articolul 2 alineatul 3 din Decretul-lege nr. 157/2004, adoptat de Republica Italiană, care stabilește modalități diferențiate de restituire a prelevării suplimentare imputate în exces, făcând distincție, în termeni de planificare temporală și de modalități de restituire, între producătorii care s-au crezut ținuți să respecte o dispoziție națională care s-a dovedit contrară dreptului Uniunii și producătorii care nu au respectat această dispoziție?