30.4.2018   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 152/14


Cerere de decizie preliminară introdusă de Judecătoria Oradea (România) la data de 8 februarie 2018 – CV / DU

(Cauza C-85/18)

(2018/C 152/15)

Limba de procedură: română

Instanţa de trimitere

Judecătoria Oradea

Părţile din acţiunea principală

Reclamant: CV

Pârâtă: DU

Întrebările preliminare

1)

Noţiunea de reşedinţă obişnuită a copilului, în temeiul articolului 8 alineatul (1) din Regulamentul 2201/2003 (1) trebuie să fie interpretată în sensul că această reşedinţă obişnuită corespunde locului în legătură cu care copilul exprimă o anumită integrare într-un mediu social și familial, indiferent dacă există o hotărâre judecătorească pronunţată pe teritoriul unui alt stat membru, după mutarea copilului cu tatăl lui pe teritoriul statului unde minorul s-a integrat în acest mediu social și familial? Sau, în acest caz, devin incidente dispozițiile articolului 13 din Regulamentul CE nr. 2201/2003, care stabilesc competenţa bazată pe prezenţa copilului?

2)

Prezintă relevanţă în stabilirea reşedinţei obişnuite, în acest caz, faptul că minorul are cetăţenia statului membru în care s-a stabilit cu tatăl lui, iar părinţii au numai cetăţenia română?


(1)  Regulamentul (CE) nr. 2201/2003 al Consiliului din 27 noiembrie 2003 privind competența, recunoașterea și executarea hotărârilor judecătorești în materie matrimonială și în materia răspunderii părintești, de abrogare a Regulamentului (CE) nr. 1347/2000 (JO 2003 L 338, p.1, Ediţie specială, 19/vol. 6, p. 183)