Cauza C‑766/18 P

Foundation for the Protection of the Traditional Cheese of Cyprus named Halloumi

împotriva

Oficiului Uniunii Europene pentru Proprietate Intelectuală (EUIPO)

Hotărârea Curții (Camera a cincea) din 5 martie 2020

„Recurs – Marcă a Uniunii Europene – Regulamentul (CE) nr. 207/2009 – Opoziție – Articolul 8 alineatul (1) litera (b) – Risc de confuzie – Criterii de apreciere – Aplicabilitate în cazul unei mărci anterioare colective – Interdependență între similitudinea mărcilor în conflict și cea a produselor sau serviciilor desemnate de aceste mărci”

1. Marcă a Uniunii Europene – Definiția și dobândirea mărcii Uniunii Europene – Motive relative de refuz – Opoziție a titularului unei mărci colective anterioare identice sau similare înregistrate pentru produse sau servicii identice sau similare – Risc de confuzie cu marca anterioară – Criterii de apreciere

   [Regulamentul nr. 207/2009 al Consiliului, art. 8 alin. (1) lit. (b) și art. 66 alin. (1)]

   (a se vedea punctele 59, 64-69 și 81)

2. Marcă a Uniunii Europene – Definiția și dobândirea mărcii Uniunii Europene – Motive relative de refuz – Opoziție a titularului unei mărci colective anterioare identice sau similare înregistrate pentru produse sau servicii identice sau similare – Risc de confuzie cu marca anterioară – Caracter distinctiv al mărcii anterioare – Criterii de apreciere

   [Regulamentul nr. 207/2009 al Consiliului, art. 7 alin. (1) lit. (b) și alin. (3), art. 8 alin. (1) lit. (b) și art. 66 alin. (2)]

   (a se vedea punctele 70-75)

3. Marcă a Uniunii Europene – Definiția și dobândirea mărcii Uniunii Europene – Motive relative de refuz – Opoziție a titularului unei mărci anterioare identice sau similare înregistrate pentru produse sau servicii identice sau similare – Risc de confuzie cu marca anterioară – Caracter distinctiv redus al mărcii anterioare – Incidență

   [Regulamentul nr. 207/2009 al Consiliului, art. 8 alin. (1) lit. (b)]

   (a se vedea punctele 85 și 86)

Rezumat

Curtea anulează hotărârea prin care Tribunalul a confirmat că marca colectivă a UE HALLOUMI, rezervată brânzeturilor cipriote, nu se opune înregistrării ca marcă a Uniunii Europene a semnului BBQLOUMI pentru brânzeturile unui producător bulgar. Cauza este trimisă spre rejudecare Tribunalului, care va trebui să examineze dacă, în lumina interdependenței tuturor factorilor relevanți referitori în special la cele două semne concurente și la produsele desemnate de acestea, există un risc de confuzie pentru consumatori în ceea ce privește originea produselor desemnate de semnul BBQLOUMI.

Foundation for the Protection of the Traditional Cheese of Cyprus named Halloumi este titulara mărcii colective a Uniunii Europene HALLOUMI, înregistrată pentru brânzeturi. Marca colectivă a Uniunii Europene este un tip de marcă a Uniunii Europene specifică, desemnată drept colectivă la data depunerii și destinată să distingă produsele sau serviciile membrilor asociației titulare a acesteia de cele ale altor întreprinderi.

Întemeindu‑se pe această marcă colectivă, titularul său a formulat opoziție la înregistrarea ca marcă a Uniunii Europene a semnului figurativ care cuprinde elementul verbal „BBQLOUMI”, solicitată de o societate bulgară în special pentru brânzeturi. Oficiul Uniunii Europene pentru Proprietate Intelectuală (EUIPO), însărcinat cu examinarea cererilor de înregistrare a mărcilor Uniunii Europene, a respins această opoziție pentru motivul că nu exista un risc de confuzie cu privire la originea produselor între marca solicitată „BBQLOUMI” și marca colectivă anterioară HALLOUMI. În aceste condiții, titularul mărcii colective în cauză a atacat această decizie a EUIPO la Tribunal, care, după ce a constatat că această marcă avea un caracter distinctiv redus, deoarece termenul „halloumi” desemnează un tip de brânză, a reținut de asemenea lipsa riscului de confuzie ( 1 ).

În Hotărârea din 5 martie 2020, Foundation for the Protection of the Traditional Cheese of Cyprus named Halloumi/EUIPO (C‑766/18 P), Curtea, sesizată cu un recurs împotriva hotărârii Tribunalului, s‑a pronunțat mai întâi cu privire la aplicabilitatea în cauzele referitoare la o marcă anterioară colectivă a jurisprudenței care stabilește, pentru mărcile individuale ale Uniunii Europene, criteriile în raport cu care trebuie apreciat riscul de confuzie, în sensul articolului 8 alineatul (1) litera (b) din Regulamentul privind marca Uniunii Europene ( 2 ).

În această privință, Curtea a statuat că, în cazul în care marca anterioară este o marcă colectivă, a cărei funcție esențială este de a distinge produsele sau serviciile membrilor asociației titulare a acesteia de cele ale altor întreprinderi ( 3 ), riscul de confuzie trebuie înțeles ca fiind riscul ca publicul să creadă că produsele sau serviciile vizate de marca anterioară și cele vizate de marca solicitată provin toate de la membrii asociației care este titulara mărcii anterioare sau, eventual, de la întreprinderi legate din punct de vedere economic de acești membri sau de această asociație. Deși este necesar să se țină seama de funcția esențială a mărcilor colective în cazul unei opoziții întemeiate pe o astfel de marcă, pentru a înțelege ceea ce trebuie să se înțeleagă prin „risc de confuzie”, nu este mai puțin adevărat că jurisprudența care stabilește, pentru mărcile individuale ale Uniunii Europene, criteriile în raport cu care trebuie să se aprecieze în mod concret dacă există un astfel de risc poate fi transpusă în cauzele referitoare la o marcă anterioară colectivă. Astfel, niciuna dintre caracteristicile pe care le prezintă mărcile colective ale Uniunii Europene nu justifică o derogare, în cazul unei opoziții întemeiate pe o astfel de marcă, de la criteriile de apreciere a riscului de confuzie care reies din această jurisprudență.

În continuare, titularul mărcii colective în cauză susținea că respectivul caracter distinctiv al mărcii anterioare ar trebui apreciat în mod diferit atunci când această marcă este o marcă colectivă a Uniunii Europene.

Curtea a respins acest argument arătând că cerința caracterului distinctiv ( 4 ) se aplică și mărcilor colective ale Uniunii Europene. Astfel, articolele 67-74 din Regulamentul privind marca Uniunii Europene, referitoare la mărcile colective ale Uniunii Europene, nu prevăd nicio dispoziție contrară. În consecință, acestea din urmă trebuie să aibă în orice caz un caracter distinctiv, indiferent dacă este intrinsec sau dobândit prin utilizare.

În plus, Curtea a precizat că articolul 66 alineatul (2) din acest regulament nu constituie o excepție de la această cerință a caracterului distinctiv. Deși această dispoziție autorizează, prin derogare de la articolul 7 alineatul (1) litera (c) ( 5 ) din regulamentul menționat, înregistrarea ca mărci colective ale Uniunii Europene a unor semne care pot să servească pentru a desemna proveniența geografică a unor produse sau servicii, ea nu permite în schimb ca semnele astfel înregistrate să fie lipsite de caracter distinctiv. Atunci când solicită înregistrarea ca marcă colectivă a Uniunii Europene a unui semn care poate desemna o proveniență geografică, o asociație trebuie să se asigure că acest semn prezintă elemente care permit consumatorului să distingă produsele sau serviciile membrilor săi de cele ale altor întreprinderi.

În sfârșit, în ceea ce privește aprecierea riscului de confuzie, Curtea a amintit că existența unui astfel de risc trebuie apreciată în mod global, ținând seama de toți factorii relevanți din cauză.

Or, din hotărârea atacată rezultă că Tribunalul s‑a întemeiat pe premisa potrivit căreia, în cazul unui caracter distinctiv redus al mărcii anterioare, existența unui risc de confuzie trebuie exclusă din momentul în care se dovedește că similitudinea mărcilor în conflict nu permite, în sine, constatarea unui astfel de risc. Curtea a statuat că o astfel de premisă este eronată, întrucât împrejurarea că respectivul caracter distinctiv al unei mărci anterioare este redus nu exclude existența unui risc de confuzie. Astfel, era necesar să se examineze dacă gradul redus de similitudine a mărcilor în conflict este compensat de gradul mai ridicat de similitudine sau chiar de identitatea produselor desemnate de aceste mărci. Întrucât aprecierea efectuată de Tribunal nu îndeplinește cerința unei aprecieri globale care să țină seama de interdependența factorilor relevanți, Tribunalul a săvârșit o eroare de drept.

În consecință, Curtea a anulat hotărârea Tribunalului și a trimis cauza spre rejudecare la acesta pentru a efectua o nouă examinare a existenței unui risc de confuzie.

( 1 ) Hotărârea Tribunalului din 25 septembrie 2018 – Foundation for the Protection of the Traditional Cheese of Cyprus named Halloumi/EUIPO – M. J. Dairies (BBQLOUMI), T‑328/17, nepublicată, EU:T:2018:594.

( 2 ) Regulamentul (CE) nr. 207/2009 al Consiliului din 26 februarie 2009 privind marca Uniunii Europene (JO 2009, L 78, p. 1), astfel cum a fost modificat [înlocuit prin Regulamentul (UE) 2017/1001 al Parlamentului European și al Consiliului din 14 iunie 2017 privind marca Uniunii Europene (JO 2017, L 154, p. 1 )].

( 3 ) Conform articolului 66 alineatul (1) din Regulamentul nr. 207/2009.

( 4 ) Cerința caracterului distinctiv este prevăzută la articolul 7 alineatul (1) litera (b) și alineatul (3) din Regulamentul nr. 207/2009, în temeiul cărora se respinge înregistrarea mărcilor lipsite de caracter distinctiv, cu excepția cazului în care marca a dobândit, pentru produsele sau serviciile pentru care se solicită înregistrarea, un caracter distinctiv prin utilizare.

( 5 ) Articolul 7 alineatul (1) litera (c) din Regulamentul nr. 207/2009 prevede că se respinge înregistrarea mărcilor care sunt compuse exclusiv din semne sau indicații ce pot să servească, în comerț, pentru a desemna specia, calitatea, cantitatea, destinația, valoarea, proveniența geografică sau data fabricației produsului sau a prestării serviciului sau alte caracteristici ale acestora.