1

Prin recursul formulat, Foundation for the Protection of the Traditional Cheese of Cyprus named Halloumi solicită anularea Hotărârii Tribunalului Uniunii Europene din 25 septembrie 2018, Foundation for the Protection of the Traditional Cheese of Cyprus named Halloumi/EUIPO – M. J. Dairies (BBQLOUMI) (T‑328/17, nepublicată, denumită în continuare „hotărârea atacată”, EU:T:2018:594), prin care s‑a respins acțiunea formulată de aceasta împotriva Deciziei Camerei a patra de recurs a Oficiului Uniunii Europene pentru Proprietate Intelectuală (EUIPO) din 16 martie 2017 (cauza R 497/2016‑4), privind o procedură de opoziție (denumită în continuare „decizia în litigiu”).

2

Regulamentul (CE) nr. 207/2009 al Consiliului din 26 februarie 2009 privind [marca Uniunii Europene] (JO 2009, L 78, p. 1), care a abrogat și a înlocuit Regulamentul (CE) nr. 40/94 al Consiliului din 20 decembrie 1993 privind marca comunitară (JO 1994, L 11, p. 1, Ediție specială, 17/vol. 1, p. 146), a fost modificat prin Regulamentul (UE) 2015/2424 al Parlamentului European și al Consiliului din 16 decembrie 2015 (JO 2015, L 341, p. 21), care a intrat în vigoare la 23 martie 2016. Ulterior, acesta a fost abrogat și înlocuit, începând de la 1 octombrie 2017, prin Regulamentul (UE) 2017/1001 al Parlamentului European și al Consiliului din 14 iunie 2017 privind marca Uniunii Europene (JO 2017, L 154, p. 1). Cu toate acestea, având în vedere data faptelor aflate la originea litigiului, acest recurs trebuie examinat în lumina Regulamentului nr. 207/2009, în versiunea sa inițială.

3

Articolul 7 din Regulamentul nr. 207/2009, intitulat „Motive absolute de refuz”, prevedea:

„(1)   Se respinge înregistrarea următoarelor:

[…]

[…]

(3)   Alineatul (1) literele (b), (c) și (d) nu se aplică în cazul în care marca a dobândit, pentru produsele sau serviciile pentru care se cere înregistrarea, un caracter distinctiv după ce a fost utilizată.”

4

Potrivit articolului 8 din acest regulament, intitulat „Motive relative de refuz”:

„(1)   La opoziția titularului unei mărci anterioare, se respinge înregistrarea mărcii solicitate atunci când:

[…]

[…]

(5)   La opoziția titularului unei mărci anterioare […], se respinge înregistrarea mărcii solicitate, de asemenea, în cazul în care este identică sau similară cu marca anterioară și în cazul în care este destinată să fie înregistrată pentru produse sau servicii care nu sunt similare celor pentru care este înregistrată marca anterioară, atunci când, în cazul unei [mărci a Uniunii Europene] anterioare, aceasta este de notorietate în cadrul [Uniunii Europene] și, în cazul unei mărci naționale anterioare, este de notorietate în respectivul stat membru și în cazul în care utilizarea fără un motiv întemeiat a mărcii solicitate ar genera un profit necuvenit din caracterul distinctiv sau din renumele mărcii anterioare sau în cazul în care ar aduce atingere acestora.”

5

Articolul 65 din regulamentul menționat prevedea:

„(1)   Deciziile camerelor de recurs prin care se pronunță asupra unei căi de atac pot forma obiectul unei acțiuni în fața Curții de Justiție.

(2)   Acțiunea se înaintează pe motive de incompetență, încălcarea unor norme fundamentale de procedură, nerespectarea tratatului, nerespectarea dispozițiilor prezentului regulament sau a oricărei norme de drept privind aplicarea acestuia sau abuzul de putere.

(3)   Curtea de Justiție are competența atât de a anula, cât și de a modifica hotărârea atacată.

[…]”

6

Articolul 66 din Regulamentul nr. 207/2009, care făcea parte, la fel ca articolele 67-74 din acest regulament, din titlul VIII al acestuia, intitulat „[Mărcile Uniunii Europene] colective”, prevedea:

„(1)   Pot constitui [mărci ale Uniunii Europene] colective acele [mărci ale Uniunii Europene] astfel desemnate la data depunerii și destinate să facă distincție între produsele sau serviciile membrilor asociației titulare ale acestora și cele ale altor întreprinderi. Pot depune [mărci ale Uniunii Europene] colective asociațiile de fabricanți, producători, prestatori de servicii sau comercianți care, în termenii legislației care li se aplică, au capacitatea, în nume propriu, să fie titulari de drepturi și obligații de orice natură, să atribuie contracte sau să întocmească alte acte juridice și să stea în justiție, precum și persoanele juridice de drept public.

(2)   Prin derogare de la articolul 7 alineatul (1) litera (c), pot constitui [mărci ale Uniunii Europene] colective în sensul alineatului (1) semne sau indicații care pot servi, în comerț, la desemnarea provenienței geografice a produselor sau serviciilor. O marcă colectivă nu autorizează titularul să interzică unui terț să utilizeze în comerț aceste semne sau indicații, atât timp cât această utilizare este făcută conform bunelor practici în domeniul industrial sau comercial; în special, o astfel de marcă nu poate fi opusă unui terț abilitat să folosească o denumire geografică.

(3)   Dispozițiile prezentului regulament se aplică [mărcilor Uniunii Europene] colective, cu excepția cazului în care se prevede altfel la articolele 67-74.”

7

Modul de redactare a articolului 7 alineatul (1) literele (b)-(d), a articolului 7 alineatul (3), a articolului 8 alineatele (1) și (5), precum și a articolelor 65 și 66 din Regulamentul nr. 207/2009 corespundea celui a articolului 7 alineatul (1) literele (b)-(d), a articolului 7 alineatul (3), a articolului 8 alineatele (1) și (5) și, respectiv, a articolelor 63 și 64 din Regulamentul nr. 40/94 și a fost preluat fără modificări substanțiale în articolul 7 alineatul (1) literele (b)-(d), în articolul 7 alineatul (3), în articolul 8 alineatele (1) și (5) și, respectiv, în articolele 72 și 74 din Regulamentul 2017/1001.

8

La 9 iulie 2014, M. J. Dairies EOOD, societate cu sediul în Bulgaria, a solicitat EUIPO înregistrarea semnului verbal și figurativ următor ca marcă a Uniunii Europene (denumită în continuare „marca solicitată BBQLOUMI”):

9

Produsele și serviciile pentru care s‑a solicitat această înregistrare fac parte din clasele 29, 30 și 43 în sensul Aranjamentului de la Nisa privind clasificarea internațională a produselor și serviciilor în vederea înregistrării mărcilor din 15 iunie 1957, cu revizuirile și modificările ulterioare (denumit în continuare „Aranjamentul de la Nisa”), și corespund următoarei descrieri:

10

Cererea de marcă a fost publicată în Buletinul mărcilor Uniunii Europene din 12 august 2014.

11

La 12 noiembrie 2014, recurenta a formulat opoziție la înregistrarea mărcii solicitate BBQLOUMI pentru toate produsele și serviciile menționate la punctul 9 din prezenta hotărâre.

12

Recurenta și‑a întemeiat opoziția pe marca sa colectivă a Uniunii Europene HALLOUMI, înregistrată la 14 iulie 2000 pentru produse care fac parte din clasa 29 și care corespund descrierii următoare: „Brânzeturi”.

13

Motivele invocate în susținerea opoziției au fost cele prevăzute la articolul 8 alineatul (1) litera (b) și la articolul 8 alineatul (5) din Regulamentul nr. 207/2009.

14

Prin decizia din 15 ianuarie 2016, divizia de opoziție a EUIPO a respins opoziția.

15

Calea de atac formulată de recurentă împotriva acestei decizii a fost respinsă prin decizia în litigiu de Camera a patra de recurs a EUIPO (denumită în continuare „camera de recurs”).

16

Pentru motivarea acestei respingeri, camera de recurs a arătat mai întâi că mărcile anterioare colective trebuie, în cadrul procedurilor de opoziție, să fie tratate în același mod ca mărcile anterioare individuale. Or, caracterul distinctiv al mărcii anterioare în cauză ar fi redus, deoarece termenul „halloumi” desemnează pur și simplu un tip de brânză. Acest termen nu ar fi utilizat decât ca denumire generică pentru un tip de produs. Chiar în ceea ce privește Cipru și Grecia, recurenta nu ar fi prezentat elemente susceptibile să demonstreze că publicul larg percepe marca HALLOUMI altfel decât descrierea unui tip de brânză.

17

În continuare, camera de recurs a apreciat că nu există niciun risc de confuzie, în sensul articolului 8 alineatul (1) litera (b) din Regulamentul nr. 207/2009, între marca anterioară și marca solicitată BBQLOUMI.

18

Desigur, în ceea ce privește clasa 29 din Aranjamentul de la Nisa, produsele acoperite de mărcile în conflict ar fi în cea mai mare parte identice sau similare. În schimb, nu ar exista decât o similitudine vizuală redusă între aceste mărci. Pe de altă parte, pe planurile fonetic și conceptual nu ar exista o similitudine.

19

În sfârșit, camera de recurs a constatat că recurenta a renunțat la motivul său de opoziție întemeiat pe articolul 8 alineatul (5) din Regulamentul nr. 207/2009.

20

Prin cererea introductivă depusă la grefa Tribunalului la 26 mai 2017, recurenta a solicitat anularea deciziei în litigiu.

21

În susținerea acestei acțiuni, ea a invocat un motiv unic, întemeiat pe încălcarea articolului 8 alineatul (1) litera (b) din Regulamentul nr. 207/2009 și împărțit în patru aspecte.

22

În primul rând, recurenta reproșa camerei de recurs că a caracterizat în mod eronat întinderea și efectele mărcilor colective ale Uniunii Europene, preluând raționamentul, de asemenea eronat, cuprins în Hotărârea din 13 iunie 2012, Organismos Kypriakis Galaktokomikis Viomichanias/OAPI – Garmo (HELLIM) (T‑534/10, EU:T:2012:292).

23

În al doilea rând, ea susținea că camera de recurs a încălcat articolul 66 și următoarele din Regulamentul nr. 207/2009, omițând să ia în considerare faptul că mărcile colective nu permit să se indice o origine comercială unică și că acestea pot indica o proveniență geografică.

24

În al treilea rând, camera de recurs ar fi calificat în mod eronat marca anterioară drept generică și, astfel, ar fi negat caracterul distinctiv al acestei mărci.

25

În al patrulea rând, camera de recurs ar fi apreciat în mod eronat că diferențele dintre mărcile în conflict permit evitarea oricărui risc de confuzie.

26

Întrucât niciunul dintre aspectele motivului unic nu a fost admis, acțiunea a fost respinsă.

27

Prin Ordonanța din 17 septembrie 2019, Tribunalul a rectificat punctul 71 din hotărârea atacată, în versiunea în limba de procedură. Urmând versiunea astfel rectificată, Tribunalul, în pofida faptului că produsele desemnate de mărcile în conflict sunt în parte identice și în parte similare într‑o anumită măsură, a considerat că nu poate exista un risc de confuzie în percepția publicului relevant, din moment ce existența unui grad redus de similitudine pe planurile vizual, fonetic și conceptual nu este suficientă pentru a reține existența unui risc de confuzie în ipoteza unei mărci anterioare care are o semnificație descriptivă și care prezintă astfel un caracter distinctiv redus.

28

La punctul 71 din hotărârea atacată, în versiunea acesteia în limba de procedură inițial comunicată părților și făcută publică, Tribunalul, în pofida faptului că produsele desemnate de mărcile în conflict sunt în parte identice și în parte similare într‑o anumită măsură, considerase că nu poate exista un risc de confuzie în percepția publicului relevant, din moment ce existența unei similitudini pe planurile vizual, fonetic și conceptual nu este suficientă pentru a reține prezumția unui risc de confuzie în ipoteza unei mărci anterioare descriptive și care prezintă un caracter distinctiv redus.

29

Recurenta solicită Curții:

30

EUIPO solicită Curții:

31

M. J. Dairies solicită Curții:

32

În urma prezentării concluziilor doamnei avocate generale, recurenta a solicitat, prin înscrisul depus la grefa Curții la 30 octombrie 2019, să se dispună redeschiderea fazei orale a procedurii, în temeiul articolului 83 din Regulamentul de procedură al Curții.

33

Potrivit acestei dispoziții, Curtea poate oricând să dispună, după ascultarea avocatului general, redeschiderea fazei orale a procedurii, în special atunci când consideră că nu este suficient de lămurită sau atunci când o parte a invocat, după închiderea acestei faze, un fapt nou de natură să aibă o influență decisivă asupra deciziei Curții sau atunci când cauza trebuie soluționată pe baza unui argument care nu a fost pus în discuție.

34

În susținerea cererii sale, recurenta arată că concluziile doamnei avocate generale se întemeiază pe o interpretare eronată a motivelor și a argumentelor prezentate în susținerea recursului. O astfel de interpretare eronată ar constitui un fapt nou și, în plus, ar da naștere unui risc de soluționare a cauzei pe baza unui argument care nu a fost pus în discuția părților.

35

Cu toate acestea, trebuie amintit că, în temeiul articolului 252 al doilea paragraf TFUE, avocatul general prezintă în mod public, cu deplină imparțialitate și în deplină independență, concluzii motivate cu privire la cauzele care, în conformitate cu Statutul Curții de Justiție a Uniunii Europene, necesită intervenția sa. Nici concluziile acestuia, nici motivarea pe care se întemeiază avocatul general nu sunt obligatorii pentru Curte (Hotărârea din 22 iunie 2017, Federatie Nederlandse Vakvereniging și alții, C‑126/16, EU:C:2017:489, punctul 31, precum și Hotărârea din 13 noiembrie 2019, College Pension Plan of British Columbia, C‑641/17, EU:C:2019:960, punctul 39).

36

Trebuie amintit de asemenea că Statutul Curții de Justiție a Uniunii Europene și Regulamentul de procedură nu prevăd posibilitatea ca părțile interesate să prezinte observații ca răspuns la concluziile prezentate de avocatul general. În consecință, dezacordul față de concluziile avocatului general nu poate constitui, prin el însuși, un motiv care să justifice redeschiderea procedurii orale (Hotărârea din 25 octombrie 2017, Polbud – Wykonawstwo, C‑106/16, EU:C:2017:804, punctele 23 și 24, precum și Hotărârea din 13 noiembrie 2019, College Pension Plan of British Columbia, C‑641/17, EU:C:2019:960, punctul 40).

37

În speță, motivele și argumentele prezentate în susținerea recursului fiind discutate în faza scrisă și în faza orală a procedurii, iar Curtea nefiind obligată să respecte descrierea acestor motive și a acestor argumente astfel cum figurează în concluziile doamnei avocate generale, nu există riscul, contrar celor susținute de recurentă, de soluționare a cauzei pe baza unui argument care nu ar fi fost pus în discuția părților.

38

De altfel, constatările făcute în aceste concluzii, inclusiv cele referitoare la conținutul motivelor și al argumentelor prezentate în susținerea recursului, nu constituie nicidecum un fapt nou prezentat de o parte după închiderea fazei orale a procedurii, în sensul articolului 83 din Regulamentul de procedură.

39

Astfel, Curtea apreciază, după ascultarea avocatei generale, că dispune de toate elementele necesare pentru a se pronunța cu privire la recurs.

40

Având în vedere elementele care precedă, nu este necesar să se dispună redeschiderea fazei orale a procedurii.

41

În susținerea recursului, recurenta invocă patru motive.

42

În susținerea primului motiv, întemeiat pe o încălcare a articolului 66 din Regulamentul nr. 207/2009 (devenit articolul 74 din Regulamentul 2017/1001), recurenta susține că reiese din această dispoziție că mărcile colective, în ceea ce privește caracterul distinctiv al acestora, nu pot fi apreciate în același mod ca mărcile individuale. În acest sens, recurenta susține că rezultă din alineatul (1) al dispoziției menționate că funcția esențială de indicare a originii mărcilor colective este de a distinge produsele sau serviciile care provin de la unul sau mai mulți membri ai unei asociații de cele ale altor întreprinderi și că reiese din alineatul (2) al aceleiași dispoziții că este permis, prin derogare de la articolul 7 alineatul (1) litera (c) din regulamentul menționat, ca asemenea mărci să desemneze proveniența geografică a produselor sau serviciilor în cauză.

43

Or, confirmând abordarea camerei de recurs care constă în a deprecia caracterul distinctiv al mărcii HALLOUMI în considerarea faptului că termenul „halloumi” desemnează un tip de brânză produs în conformitate cu o rețetă specială pe bază de lapte din Cipru, Tribunalul ar fi încălcat caracteristicile mărcii colective prevăzute la articolul 66 alineatele (1) și (2) din Regulamentul nr. 207/2009.

44

Prevăzând, de altfel, cerința ca, în cadrul unei proceduri de opoziție, titularul unei mărci colective să demonstreze gradul caracterului distinctiv al acestei mărci, Tribunalul ar fi introdus o sarcină a probei necorespunzătoare. În esență, acesta s‑ar fi întemeiat pe premisa unui caracter distinctiv redus și ar fi impus recurentei să infirme această premisă.

45

Prin intermediul celui de al doilea motiv, întemeiat pe o încălcare a articolului 8 alineatul (1) litera (b) din Regulamentul nr. 207/2009 coroborat cu articolul 66 din acesta, recurenta reiterează în esență aceleași argumente ca cele prezentate în cadrul primului motiv și deduce din acestea că Tribunalul a omis să ia în considerare la aprecierea criteriului „riscului de confuzie în percepția publicului”, vizat la articolul 8 alineatul (1) litera (b) menționat, caracteristicile mărcii colective prevăzute la articolul 66 menționat.

46

Prin intermediul celui de al treilea motiv, recurenta susține că Tribunalul, în aplicarea articolului 8 alineatul (1) litera (b) din Regulamentul nr. 207/2009, a încălcat jurisprudența Curții referitoare la această dispoziție.

47

În primul rând, recurenta subliniază că Hotărârea din 13 iunie 2012, Organismos Kypriakis Galaktokomikis Viomichanias/OAPI – Garmo (HELLIM) (T‑534/10, EU:T:2012:292), la care s‑a referit Tribunalul, nu a fost confirmată de Curte. Desigur, recursul introdus împotriva acestei hotărâri a fost respins prin Ordonanța din 21 martie 2013, Foundation for the Protection of the Traditional Cheese of Cyprus named Halloumi/OAPI (C‑393/12 P, nepublicată, EU:C:2013:207). Totuși, în această ordonanță, Curtea s‑ar fi limitat să constate că recurenta ar fi făcut o interpretare eronată a hotărârii respective, fără a se pronunța asupra aspectului dacă Tribunalul aplicase corect principiile relevante.

48

În ceea ce privește Hotărârea din 20 septembrie 2017, The Tea Board/EUIPO (C‑673/15 P-C‑676/15 P, EU:C:2017:702), de asemenea menționată de Tribunal în hotărârea atacată, recurenta arată că, în aceasta, Curtea doar a precizat că riscul de confuzie, în sensul articolului 8 alineatul (1) litera (b) din Regulamentul nr. 207/2009, trebuie să fie apreciat ținând seama de faptul că funcția esențială a unei mărci colective este, la fel ca în cazul celei a mărcilor individuale, de a indica originea comercială a produselor sau serviciilor în cauză.

49

În ceea ce privește Hotărârea din 24 mai 2012, Formula One Licensing/OAPI (C‑196/11 P, EU:C:2012:314), la care Tribunalul de asemenea s‑a referit, recurenta susține că, la punctul 41 din hotărârea atacată, Tribunalul a dedus în mod eronat din hotărârea menționată că este posibilă recunoașterea unui anumit grad de caracter distinctiv unei mărci colective a Uniuni Europene numai atunci când titularul acestei mărci prezintă probe în această privință.

50

De altfel, Tribunalul ar fi încălcat regulile fundamentale, prevăzute în jurisprudența Curții, referitoare la articolul 8 alineatul (1) litera (b) din Regulamentul nr. 207/2009, în ceea ce privește aprecierea globală a riscului de confuzie. Recurenta se referă, în această privință, la Hotărârea din 8 noiembrie 2016, BSH/EUIPO (C‑43/15 P, EU:C:2016:837), în special la punctele 61-64 din aceasta, unde Curtea ar fi reiterat aceste reguli, subliniind în special că, chiar în prezența unei mărci anterioare cu caracter distinctiv redus, poate exista un risc de confuzie, din cauza similitudinii mărcilor în conflict și a produselor sau serviciilor vizate.

51

Recurenta susține că punctul 71 din hotărârea atacată este în mod vădit incompatibil cu această jurisprudență, din moment ce acolo Tribunalul a exclus existența unui risc de confuzie fără să efectueze în mod adecvat o apreciere globală a acestui risc ținând seama de ansamblul factorilor relevanți și de interdependența dintre aceștia.

52

Prin intermediul celui de al patrulea motiv, întemeiat pe o încălcare a articolului 8 alineatul (1) litera (b) și a articolului 65 alineatul (2) din Regulamentul nr. 207/2009, recurenta reproșează Tribunalului că nu a trimis cauza la EUIPO spre soluționare, în pofida faptului că a constatat că camera de recurs săvârșise erori.

53

Potrivit EUIPO și M. J. Dairies, camera de recurs și Tribunalul au concluzionat, fără a săvârși vreo eroare de drept, că, în cadrul examinării riscului de confuzie menționat la articolul 8 alineatul (1) litera (b) din Regulamentul nr. 207/2009, caracterul distinctiv al mărcii HALLOUMI trebuie calificat drept redus.

54

Aceștia amintesc că, la fel ca în cazul funcției esențiale a unei mărci individuale, funcția unei mărci colective este de a indica originea comercială a produselor și serviciilor pe care ea le desemnează. Caracterul distinctiv al unei asemenea mărci colective nu ar trebui, așadar, să fie apreciat potrivit unor criterii diferite de cele care se aplică atunci când marca anterioară este o marcă individuală.

55

Primul și al doilea motiv ale recursului ar trebui, prin urmare, să fie înlăturate.

56

Al treilea motiv ar fi de asemenea nefondat. În această privință, EUIPO și M. J. Dairies arată că Tribunalul a reținut lipsa unui risc de confuzie, bazându‑se nu numai pe caracterul distinctiv redus al mărcii anterioare, ci și pe alți factori pertinenți, în special pe gradul de similitudine redus între mărcile în conflict. Hotărârea atacată, inclusiv punctul 71 din aceasta, ar fi prin urmare compatibilă cu jurisprudența Curții referitoare la articolul 8 alineatul (1) litera (b) din Regulamentul nr. 207/2009.

57

În ceea ce privește al patrulea motiv, EUIPO și M. J. Dairies apreciază că Tribunalul era îndreptățit să rețină lipsa unui risc de confuzie, în ciuda erorilor săvârșite de camera de recurs cu ocazia comparării fonetice și conceptuale a semnelor în conflict.

58

Deși opoziția formulată de recurentă împotriva mărcii solicitate BBQLOUMI s‑a întemeiat atât pe articolul 8 alineatul (1) litera (b), cât și pe articolul 8 alineatul (5) din Regulamentul nr. 207/2009, este cert că această opoziție putea, în ceea ce privește motivele și argumentele prezentate ulterior, să fie examinată de camera de recurs și de Tribunal numai din perspectiva respectivului articol 8 alineatul (1) litera (b).

59

Potrivit acestei din urmă dispoziții, care este, în lipsa vreunei dispoziții contrare prevăzute la articolele 67-74 din Regulamentul nr. 207/2009, aplicabilă mărcilor colective ale Uniunii Europene în temeiul articolului 66 alineatul (3) din acest regulament (Hotărârea din 20 septembrie 2017, The Tea Board/EUIPO, C‑673/15 P-C‑676/15 P, EU:C:2017:702, punctul 46), se respinge înregistrarea mărcii solicitate atunci când, din cauza identității sau a asemănării sale cu marca anterioară și din cauza identității sau a asemănării produselor sau serviciilor pe care le desemnează marca solicitată și marca anterioară, există un risc de confuzie în percepția publicului de pe teritoriul în care este protejată marca anterioară.

60

În speță, marca anterioară este marca colectivă a Uniunii Europene HALLOUMI pe care recurenta a înregistrat‑o pentru brânzeturi. Aprecierea efectuată de camera de recurs și confirmată de Tribunal, potrivit căreia, întrucât produsele vizate sunt de consum curent, publicul relevant este constituit din publicul larg al Uniunii, nu este contestată.

61

Cu toate acestea, recurenta susține, prin intermediul primelor trei motive de recurs, că Tribunalul a încălcat criteriile în raport cu care trebuie apreciată existența unui risc de confuzie, în sensul articolului 8 alineatul (1) litera (b) din Regulamentul nr. 207/2009. Astfel, aceste motive se referă la principiile juridice aplicabile la aprecierea riscului de confuzie dintre mărcile în conflict, ceea ce constituie o chestiune de drept care poate fi supusă dezbaterii Curții în cadrul unui recurs (Hotărârea din 8 noiembrie 2016, BSH/EUIPO, C‑43/15 P, EU:C:2016:837, punctul 52 și jurisprudența citată).

62

Aceste trei motive trebuie analizate împreună, pentru a examina, mai întâi, care sunt criteriile care se aplică, iar apoi aspectul dacă Tribunalul a respectat aceste criterii.

63

Fiind sesizată cu cauze referitoare la opoziții întemeiate pe mărci anterioare individuale, Curtea a statuat în mod repetat că, prin riscul de confuzie se înțelege riscul ca publicul să creadă că produsele sau serviciile vizate de marca anterioară și cele vizate de marca solicitată provin de la aceeași întreprindere sau, eventual, de la întreprinderi legate din punct de vedere economic (Hotărârea din 12 iunie 2007, OAPI/Shaker, C‑334/05 P, EU:C:2007:333, punctul 33, Hotărârea din 8 mai 2014, Bimbo/OAPI, C‑591/12 P, EU:C:2014:305, punctul 19, și Hotărârea din 12 iunie 2019, Hansson, C‑705/17, EU:C:2019:481, punctul 40).

64

Totuși, în cazul în care, precum în speță, marca anterioară este o marcă colectivă, a cărei funcție esențială este, în conformitate cu articolul 66 alineatul (1) din Regulamentul nr. 207/2009, să distingă produsele sau serviciile membrilor asociației titular ale acestora de cele ale altor întreprinderi (Hotărârea din 20 septembrie 2017, The Tea Board/EUIPO, C‑673/15 P-C‑676/15 P, EU:C:2017:702, punctul 63, și Hotărârea din 12 decembrie 2019, Der Grüne Punkt/EUIPO, C‑143/19 P, EU:C:2019:1076, punctul 52), prin riscul de confuzie, în sensul articolului 8 alineatul (1) litera (b) din Regulamentul nr. 207/2009, trebuie înțeles riscul ca publicul să creadă că atât produsele sau serviciile vizate de marca anterioară, cât și cele vizate de marca solicitată provin de la asociația titular al mărcii anterioare sau, eventual, de la întreprinderi legate din punct de vedere economic de acești membri sau de această asociație.

65

Deși trebuie astfel, în cazul unei opoziții formulate de titularul unei mărci colective, să se țină seama de funcția esențială a acestui tip de marcă, astfel cum este prevăzută la articolul 66 alineatul (1) din Regulamentul nr. 207/2009, pentru a determina ceea ce trebuie să se înțeleagă prin riscul de confuzie, în sensul articolului 8 alineatul (1) litera (b) din acest regulament, nu este mai puțin adevărat că jurisprudența care stabilește criteriile în raport cu care trebuie apreciat în mod concret dacă există un astfel de risc poate fi transpusă în cauzele referitoare la o marcă anterioară colectivă.

66

Astfel, niciuna dintre caracteristicile pe care le prezintă mărcile colective ale Uniunii Europene nu justifică o derogare, în caz de opoziție întemeiată pe o astfel de marcă, de la criteriile de apreciere a riscului de confuzie care reies din această jurisprudență.

67

Potrivit jurisprudenței menționate, existența unui risc de confuzie trebuie apreciată în mod global, ținând seama de toți factorii relevanți din cauză (Hotărârea din 12 iunie 2007, OAPI/Shaker, C‑334/05 P, EU:C:2007:333, punctul 34, Hotărârea din 2 septembrie 2010, Calvin Klein Trademark Trust/OAPI, C‑254/09 P, EU:C:2010:488, punctul 44, și Hotărârea din 8 mai 2014, Bimbo/OAPI, C‑591/12 P, EU:C:2014:305, punctul 20).

68

În ceea ce privește similitudinea vizuală, fonetică sau conceptuală a mărcilor în conflict, această apreciere trebuie să se întemeieze pe impresia de ansamblu produsă de acestea asupra publicului relevant (Hotărârea din 12 iunie 2007, OAPI/Shaker, C‑334/05 P, EU:C:2007:333, punctul 35, Hotărârea din 2 septembrie 2010, Calvin Klein Trademark Trust/OAPI, C‑254/09 P, EU:C:2010:488, punctul 45, și Hotărârea din 8 mai 2014, Bimbo/OAPI, C‑591/12 P, EU:C:2014:305, punctul 21).

69

Aprecierea menționată implică, de altfel, o anumită interdependență între factorii luați în considerare și în special între similitudinea mărcilor și cea a produselor sau serviciilor desemnate. Astfel, un grad redus de similitudine între produsele sau serviciile desemnate poate fi compensat printr‑un grad ridicat de similitudine între mărci și invers (Hotărârea din 18 decembrie 2008, Les Éditions Albert René/OAPI, C‑16/06 P, EU:C:2008:739, punctul 46, și Hotărârea din 12 iunie 2019, Hansson, C‑705/17, EU:C:2019:481, punctul 43).

70

De asemenea potrivit unei jurisprudențe constante, gradul caracterului distinctiv al mărcii anterioare, care determină întinderea protecției conferite de aceasta, figurează printre factorii pertinenți din cauză. Atunci când caracterul distinctiv al mărcii anterioare este important, o asemenea împrejurare este de natură să sporească riscul de confuzie. În aceste condiții, existența unui risc de confuzie nu este exclusă atunci când caracterul distinctiv al mărcii anterioare este redus (a se vedea în acest sens Hotărârea din 8 noiembrie 2016, BSH/EUIPO, C‑43/15 P, EU:C:2016:837, punctele 61 și 62, precum și Hotărârea din 12 iunie 2019, Hansson, C‑705/17, EU:C:2019:481, punctele 42 și 44).

71

Teza recurentei, potrivit căreia caracterul distinctiv al mărcii anterioare ar trebui, având în vedere în special articolul 66 alineatul (2) din Regulamentul nr. 207/2009, să fie apreciat diferit atunci când marca anterioară este o marcă colectivă a Uniunii Europene, nu poate fi admisă.

72

În această privință, trebuie arătat că, în lipsa unei dispoziții contrare prevăzute la articolele 67-74 din Regulamentul nr. 207/2009, articolul 7 alineatul (1) litera (b) și articolul 7 alineatul (3) din acest regulament se aplică mărcilor colective ale Uniunii Europene. Prin urmare, acestea trebuie să aibă în orice caz un caracter distinctiv, indiferent dacă este intrinsec sau dobândit prin utilizare.

73

Articolul 66 alineatul (2) din Regulamentul nr. 207/2009 nu constituie o excepție de la această cerință a caracterului distinctiv. Deși această dispoziție permite, prin derogare de la articolul 7 alineatul (1) litera (c) din acest regulament, înregistrarea ca mărci colective ale Uniunii Europene a unor semne care pot să servească pentru a desemna proveniența geografică a produselor sau serviciilor, ea nu permite, în schimb, ca semnele astfel înregistrate să fie lipsite de caracter distinctiv. Atunci când solicită înregistrarea ca marcă colectivă a Uniunii Europene a unui semn care poate desemna o proveniență geografică, o asociație trebuie, așadar, să se asigure că acest semn prezintă elemente care permit consumatorului să distingă produsele sau serviciile membrilor săi de cele ale altor întreprinderi.

74

Prin urmare, chiar presupunând că marca colectivă a Uniunii Europene HALLOUMI trimite în mod implicit, astfel cum susține recurenta, la originea geografică cipriotă a produselor vizate, această marcă trebuie totuși să își îndeplinească funcția esențială, și anume să distingă produsele sau serviciile membrilor asociației titular ale acestora de cele ale altor întreprinderi, iar gradul caracterului distinctiv al mărcii menționate este, în conformitate cu jurisprudența amintită la punctul 70 din prezenta hotărâre, un factor relevant pentru a aprecia dacă există riscul de confuzie, în sensul articolului 8 alineatul (1) litera (b) din Regulamentul nr. 207/2009, între această marcă și marca solicitată BBQLOUMI.

75

Rezultă că Tribunalul nu a săvârșit o eroare de drept prin evaluarea gradului de caracter distinctiv al mărcii anterioare HALLOUMI și prin integrarea acestui factor în aprecierea pe care a făcut‑o existenței riscului de confuzie.

76

De altfel, contrar susținerilor recurentei, nu reiese că Tribunalul, cu ocazia acestei evaluări, a „depreciat” caracterul distinctiv al mărcii anterioare HALLOUMI sau s‑a bazat pe premisa unui caracter distinctiv redus, pe care recurenta trebuia să o infirme. Dimpotrivă, reiese din cuprinsul punctelor 42 și 70 din hotărârea atacată că Tribunalul a constatat în mod obiectiv, precum camera de recurs după analizarea elementelor de probă prezentate de recurentă, că termenul „halloumi”, singurul element din care este constituită această marcă anterioară, desemnează un tip specific de brânză produs în conformitate cu o rețetă specială, iar caracterul distinctiv al unei astfel de mărci, care se limitează la desemnarea unui tip de produs, este redus. Această evaluare a gradului caracterului distinctiv al mărcii anterioare nu poate, în lipsa unui motiv precis întemeiat pe o denaturare vădită a probelor, să fie contestată în fața Curții (a se vedea în acest sens Hotărârea din 20 septembrie 2017, The Tea Board/EUIPO, C‑673/15 P-C‑676/15 P, EU:C:2017:702, punctul 41).

77

Tribunalul nu a ignorat nici înțelesul Hotărârii din 24 mai 2012, Formula One Licensing/OAPI (C‑196/11 P, EU:C:2012:314). La punctele 41-47 din această hotărâre, Curtea a precizat că, cu ocazia examinării unei opoziții întemeiate pe o marcă națională, trebuie recunoscut acesteia „un anumit grad de caracter distinctiv”. Independent de aspectul dacă această jurisprudență poate fi transpusă în speță, reiese în orice caz din hotărârea atacată că Tribunalul, după ce a constatat că marca HALLOUMI are un caracter distinctiv redus, a recunoscut „un anumit grad de caracter distinctiv” acestei mărci și, așadar, nu a încălcat hotărârea menționată a Curții.

78

Deși rezultă din ansamblul considerațiilor care precedă că primul și al doilea motiv de recurs sunt nefondate și că argumentele, prezentate în cadrul celui de al treilea motiv de recurs, întemeiate pe o încălcare a înțelesului Hotărârii din 24 mai 2012, Formula One Licensing/OAPI (C‑196/11 P, EU:C:2012:314), și al Hotărârii din 20 septembrie 2017, The Tea Board/EUIPO (C‑673/15 P-C‑676/15 P, EU:C:2017:702), trebuie de asemenea înlăturate, mai trebuie totuși examinat argumentul, de asemenea invocat în sprijinul acestui al treilea motiv, potrivit căruia Tribunalul a omis să efectueze o apreciere globală a riscului de confuzie, care să țină seama, în conformitate cu jurisprudența Curții, de ansamblul factorilor relevanți și de interdependența dintre aceștia.

79

În această privință, trebuie arătat că, la punctele 62-69 din hotărârea atacată, Tribunalul a considerat că camera de recurs a reținut în mod eronat lipsa similitudinii dintre mărcile în conflict pe planurile fonetic și conceptual. Tribunalul a apreciat, dimpotrivă, că mărcile sunt, într‑un grad desigur redus, similare atât pe plan vizual, cât și pe planurile fonetic și conceptual.

80

De asemenea, Tribunalul a constatat, la punctul 70 din această hotărâre, că marca anterioară HALLOUMI are un caracter distinctiv redus și, la punctul 71 din hotărârea menționată, că produsele desemnate de mărcile în conflict sunt în parte identice și în parte similare într‑o anumită măsură.

81

Acești factori diverși fiind astfel evaluați de Tribunal, îi revenea acestuia obligația, în conformitate cu articolul 8 alineatul (1) litera (b) din Regulamentul nr. 207/2009, astfel cum a fost interpretat prin jurisprudența amintită la punctele 67-70 din prezenta hotărâre, să îi integreze într‑o apreciere globală, ținând seama de interdependența dintre factorii menționați, în special între similitudinea mărcilor și cea a produselor sau serviciilor desemnate, un grad redus de similitudine între produsele sau serviciile desemnate putând fi compensat printr‑un grad ridicat de similitudine între mărci și invers.

82

Rezultă că revenea Tribunalului sarcina să examineze, cel puțin, dacă faptul că marca HALLOUMI și marca solicitată BBQLOUMI sunt, potrivit aprecierii sale, numai într‑o mică măsură similare pe planurile vizual, fonetic și conceptual este compensat în special de identitatea produselor desemnate de fiecare dintre aceste mărci, și anume brânzeturile. În conformitate cu principiile stabilite în jurisprudența menționată, care impune o apreciere care să țină seama de interdependența dintre factorii relevanți, o asemenea examinare era necesară pentru a determina dacă există sau nu un risc ca publicul larg să poată crede în mod eronat că produsele sau serviciile oferite sub marca BBQLOUMI provin de la o întreprindere afiliată asociației titulare a mărcii HALLOUMI.

83

Or, deși a reamintit principiile menționate la punctul 56 din hotărârea atacată și după ce a precizat la punctul 69 din această hotărâre că va efectua, în partea rămasă a hotărârii respective, o apreciere globală a riscului de confuzie, Tribunalul s‑a limitat, la punctele 70 și 71 din aceeași hotărâre, să formuleze constatări în ceea ce privește gradul caracterului distinctiv al mărcii anterioare și gradul de similitudine atât a mărcilor în conflict, cât și a produselor desemnate de acestea și să considere, în mod abstract, că nu poate exista un risc de confuzie în percepția publicului relevant, din moment ce existența, între mărcile în conflict, a unui grad – în speță redus – de similitudine pe planurile vizual, fonetic și conceptual nu este, în ipoteza unei mărci anterioare care prezintă un caracter distinctiv redus, suficientă pentru a reține existența riscului de confuzie. Acesta este singurul motiv pentru care Tribunalul a statuat, la punctul 72 din hotărârea atacată, că, deși săvârșise erorile constatate la punctele 62-69 din această hotărâre, camera de recurs a reținut în mod întemeiat lipsa riscului de confuzie.

84

Astfel, nu reiese din niciunul dintre motivele hotărârii atacate că Tribunalul ar fi examinat în mod corespunzător interdependența factorilor relevanți. Chiar presupunând că ar fi examinat dacă gradul redus de similitudine a mărcilor în conflict putea fi compensat prin gradul mult mai ridicat de similitudine a produselor desemnate de aceste mărci, trebuie constatat că Tribunalul nu a expus, în hotărârea atacată, motivele pentru care a apreciat că această situație nu se regăsește în speță.

85

Reiese mai degrabă din cuprinsul punctului 71 din hotărârea atacată că Tribunalul s‑a întemeiat pe premisa potrivit căreia, în cazul unui caracter distinctiv redus al mărcii anterioare, existența unui risc de confuzie trebuie exclusă din momentul în care se dovedește că similitudinea mărcilor în conflict nu permite, în sine, constatarea unui astfel de risc.

86

După cum reiese din jurisprudența amintită la punctele 69 și 70 din prezenta hotărâre, o astfel de premisă este eronată, întrucât împrejurarea că respectivul caracter distinctiv al unei mărci anterioare este redus nu exclude existența unui risc de confuzie. Pentru a stabili dacă există sau nu un asemenea risc, era necesar, în raport cu criteriul interdependenței enunțat în această jurisprudență, să se examineze dacă gradul redus de similitudine a mărcilor în conflict este compensat de gradul mai ridicat de similitudine sau chiar de identitatea produselor desemnate de aceste mărci. Or, aprecierea efectuată de Tribunal nu conține nicio examinare concretă în această privință.

87

Această interpretare a hotărârii atacate se impune, indiferent dacă este luată în considerare versiunea inițială a acestei hotărâri sau cea care rezultă din ordonanța de rectificare din 17 septembrie 2019. Rectificarea pe care a efectuat‑o Tribunalul fiind, așadar, lipsită de consecințe pentru aprecierea prezentului recurs, nu este necesar să se examineze întrebarea, pusă în discuția părților în cadrul ședinței în fața Curții, dacă o astfel de rectificare, anunțată de Tribunal părților cu puțin timp înaintea acestei ședințe în fața Curții, era compatibilă cu normele de procedură aplicabile.

88

Din moment ce aprecierea efectuată de Tribunal nu îndeplinește, pentru motivele prezentate la punctele 82-87 din prezenta hotărâre, cerința unei aprecieri globale care să țină seama de interdependența factorilor relevanți, trebuie să se concluzioneze că Tribunalul a încălcat criteriile în raport cu care trebuie apreciată existența unui risc de confuzie, în sensul articolului 8 alineatul (1) litera (b) din Regulamentul nr. 207/2009 și, prin aceasta, a săvârșit o eroare de drept.

89

Rezultă că hotărârea atacată trebuie anulată fără să fie necesară examinarea celui de al patrulea motiv de recurs.

90

Conform articolului 61 primul paragraf din Statutul Curții de Justiție a Uniunii Europene, în cazul în care anulează hotărârea Tribunalului, Curtea poate fie să soluționeze ea însăși în mod definitiv litigiul, atunci când acesta este în stare de judecată, fie să trimită cauza Tribunalului pentru a se pronunța asupra acesteia.

91

În speță, Tribunalul a săvârșit o eroare de drept prin faptul că a omis să efectueze o apreciere globală potrivit criteriilor stabilite de jurisprudența referitoare la articolul 8 alineatul (1) litera (b) din Regulamentul nr. 207/2009.

92

În aceste condiții, se impune trimiterea cauzei spre rejudecare Tribunalului, pentru ca acesta să poată efectua o astfel de apreciere și, astfel, o nouă examinare a existenței unui risc de confuzie.

93

Întrucât cauza este trimisă la Tribunal spre rejudecare, cererea privind cheltuielile de judecată se soluționează odată cu fondul.

Pentru aceste motive, Curtea (Camera a cincea) declară și hotărăște: