–

pentru Südzucker AG, de D. Ehle, Rechtsanwalt;

–

pentru l’Hauptzollamt Karlsruhe, de A. Weins, de R. Gleim‑Arnold și de T.‑M. Seith, în calitate de agenți:

–

pentru Comisia Europeană, de B. Eggers și de B. Hofstötter, în calitate de agenți,

1

Cererea de decizie preliminară privește validitatea articolului 3 alineatul (2) din Regulamentul (CE) nr. 967/2006 al Comisiei din 29 iunie 2006 de stabilire a normelor de aplicare a Regulamentului (CE) nr. 318/2006 al Consiliului privind producția peste cotă în sectorul zahărului (JO 2006, L 176, p. 22, Ediție specială, 03/vol. 73, p. 42).

2

Această cerere a fost formulată în cadrul unui litigiu între Südzucker AG, pe de o parte, și Hauptzollamt Karlsruhe (Biroul Vamal Principal din Karlsruhe, Germania, denumit în continuare „biroul vamal”), pe de altă parte, în legătură cu stabilirea taxei pe excedentul de zahăr produs pentru anul de comercializare 2007/2008.

3

Articolul 15 din Regulamentul (CE) nr. 318/2006 al Consiliului din 20 februarie 2006 privind organizarea comună a piețelor în sectorul zahărului (JO 2006, L 58, p. 1, Ediție specială, 03/vol. 70, p. 77), astfel cum a fost modificat prin Regulamentul (CE) nr. 1260/2007 al Consiliului din 9 octombrie 2007 (JO 2007, L 283, p. 1) (denumit în continuare Regulamentul nr. 318/2006), prevede:

„(1)   Taxa pe excedent se percepe la cantitățile:

(2)   Taxa pe excedent se stabilește în conformitate cu procedura prevăzută la articolul 39 alineatul (2), la un nivel suficient de ridicat pentru a evita acumularea cantităților menționate la alineatul (1).

(3)   Taxa pe excedent achitată în conformitate cu dispozițiile alineatului (1) se percepe de statele membre de la întreprinderile aflate pe teritoriul lor în funcție de cantitățile produse, prevăzute la alineatul (1), care s‑au stabilit pentru respectivele întreprinderi pentru anul de comercializare în cauză.”

4

Articolul 3 din Regulamentul nr. 967/2006, intitulat „Valoarea”, are următorul cuprins:

„(1)   Prelevarea prevăzută la articolul 15 din Regulamentul (CE) nr. 318/2006 este stabilită la 500 EUR pe tonă.

(2)   Înainte de data de 1 mai care urmează anului de comercializare în care a fost produs excedentul, statul membru comunică producătorilor prelevarea totală ce urmează să fie plătită. Această prelevare se plătește de producătorii în cauză înainte de data de 1 iunie din același an.

(3)   Cantitatea pentru care a fost achitată prelevarea este considerată ca introdusă pe piața comunitară.”

5

Articolul 4 din acest regulament, intitulat „Excedent supus prelevării”, prevede:

„(1)   Prelevarea este încasată de la producător pe excedentul produs în surplus față de cota de producție pentru un an de comercializare dat.

Cu toate acestea, prelevarea nu este încasată pe cantitățile menționate la alineatul (1) care au fost:

(2)   Fiecare producător de zahăr comunică autorității competente din statul membru care l‑a desemnat, înainte de data de 1 februarie din anul de comercializare respectiv, cantitatea de zahăr produsă în surplus față de cota de producție.

Fiecare producător de zahăr comunică, de asemenea, după caz, înainte de sfârșitul fiecăreia dintre lunile următoare, ajustările acestei producții în cursul lunii precedente din anul de comercializare menționat.

(3)   Comisiei îi sunt comunicate, până la 30 iunie, cantitățile stabilite de statele membre și menționate la alineatul (1) paragraful al doilea, totalitatea cantităților excedentare și prelevările încasate pentru anul de comercializare precedent.

(4)   Atunci când, în caz de forță majoră, operațiunile menționate la alineatul (1) literele (a), (c) și (d) nu pot fi realizate în termenele prevăzute, autoritatea competentă din statul membru pe teritoriul căruia au fost produse zahărul, izoglucoza și siropul de inulină excedentare ia măsurile corespunzătoare circumstanțelor invocate de partea interesată.”

6

Potrivit articolului 10 din Regulamentul (CE) nr. 952/2006 al Comisiei din 29 iunie 2006 de stabilire a normelor de aplicare a Regulamentului nr. 318/2006 al Consiliului în ceea ce privește gestionarea pieței interne a zahărului și regimul cotelor (JO 2006, L 178, p. 39, Ediție specială, 03/vol. 73, p. 131), astfel cum a fost modificat prin Regulamentul (CE) nr. 707/2008 al Comisiei din 24 iulie 2008 (JO 2008, L 197, p. 4) (denumit în continuare Regulamentul nr. 952/2006):

„(1)   În cursul fiecărui an de comercializare, autoritatea competentă din statul membru efectuează controale la fiecare producător sau rafinărie autorizată.

(2)   Controalele au drept scop să garanteze acuratețea și exhaustivitatea datelor din registrele prevăzute la articolul 9 și din comunicările menționate la articolul 21, în special prin intermediul unei analize a consecvenței între cantitățile de materie primă livrate și cantitățile de produse finite obținute, precum și prin intermediul unei comparații a documentelor comerciale sau a altor documente relevante.

Controalele includ verificarea acurateței instrumentelor de cântărit și a analizelor de laborator utilizate pentru a determina livrările de materie primă și intrarea acesteia în producție, produsele obținute și circulația stocurilor.

Controalele includ verificarea acurateței și a exhaustivității datelor utilizate pentru stabilirea prețurilor de vânzare lunare medii ale întreprinderii, prevăzute la articolul 13 alineatul (2).

Pentru producătorii de zahăr, controalele vizează, de asemenea, respectarea obligației de a plăti prețul minim producătorului de sfeclă de zahăr.

Cel puțin o dată la doi ani, controalele includ o inspecție fizică a stocurilor.

(3)   În cazul în care autoritățile competente din statul membru prevăd că anumite elemente de control pot fi aplicate pe baza unei mostre, aceasta trebuie să asigure un nivel de control fiabil și reprezentativ.

(4)   Statul membru poate solicita întreprinderilor autorizate să recurgă la serviciile unui organism de certificare a conturilor al cărui statut este recunoscut în statul membru pentru a stabili certificarea datelor privind prețurile menționate la articolul 13.

(5)   Fiecare control face obiectul unui raport de control semnat de către inspector, care cuprinde cu precizie diferitele elemente ale controlului. Raportul indică în special:

Fiecare raport de control este arhivat și păstrat cel puțin trei ani din anul în care s‑a efectuat controlul, astfel încât să poată fi ușor utilizat de către serviciile de control ale Comisiei.

(6)   Statele membre își acordă reciproc asistență pentru a asigura realizarea unor controale eficiente și pentru a garanta verificarea autenticității documentelor prezentate și/sau exactitatea datelor schimbate.”

7

Articolul 12 alineatul (1) prima teză din Gesetz zur Durchführung der gemeinsamen Marktorganisationen und der Direktzahlungen (Legea de punere în aplicare a sistemului organizării comune a pieței și al plăților directe), în versiunea sa din 24 iunie 2005 (BGBl. 2017 I, p. 3746, denumită în continuare „MOG”), enunță:

„În privința cotizațiilor plătite pentru organizarea comună pieței […] se vor aplica, mutatis mutandis, dispozițiile Codului fiscal dacă prin prezenta lege sau prin ordonanța adoptată în aplicarea acestei legi nu este adoptată o altă normă derogatorie de la aceste dispoziții.”

8

Articolul 8 alineatul (1) din Verordnung über die im Rahmen der Produktionsregelung für Zucker zu erhebenden Abgaben (Regulamentul privind cotizațiile care trebuie percepute în cadrul reglementării producției de zahăr) din 13 martie 1983, în versiunea sa din 9 noiembrie 2006, prevede:

„(1)   La termenele stabilite prin actele menționate la articolul 1, Hauptzollamt competent eliberează

1. fiecărui producător de zahăr o decizie de constatare referitor la producția sa de zahăr provizorie și definitivă aferentă anului de comercializare

[…]”

9

Potrivit articolului 164 alineatul (1), alineatul (2) prima teză și alineatul (4) prima teză din Abgabenordnung (Codul fiscal) (BGBl. 2002 I, p. 3866):

„(1)   În măsura în care verificarea faptului generator de impozit nu a fost încheiată, impozitele pot fi stabilite, în general sau într‑un caz particular, sub rezerva revizuirii, fără ca în acest scop să fie necesară o justificare. […]

(2)   Dacă rezerva este efectivă, stabilirea impozitului poate fi anulată sau modificată […]

[…]

(4)   Rezerva revizuirii dispare la expirarea termenului de stabilire.”

10

Articolul 169 alineatele (1) și (2) din acest cod prevede:

„(1)   Stabilirea unui impozit, anularea sau modificarea acestuia nu mai sunt posibile dacă termenul de stabilire a expirat. […]

(2)   Termenul de stabilire este:

11

Articolul 170 alineatul (1) din același cod, intitulat „Termen de stabilire”, prevede:

„(1)   Termenul de stabilire începe la expirarea anului calendaristic în care a fost generat impozitul […]”

12

Articolul 171 alineatul (10) din codul menționat, intitulat „Prorogarea termenului”, prevede:

„(10)   În măsura în care o decizie de constatare […] este obligatorie în stabilirea unei taxe (decizie de bază), termenul de stabilire nu expiră înainte de expirarea unei perioade de doi ani de la notificarea deciziei de bază. […]”

13

În conformitate cu articolul 179 din Codul vamal:

„(1)   Prin derogare de la articolul 157 alineatul (2), bazele de impozitare se stabilesc în mod distinct printr‑o decizie de constatare, în măsura precizată în prezenta lege sau în alte legi fiscale.

(2)   O decizie de constatare vizează contribuabilul în sarcina căruia este stabilită prelevarea care face obiectul constatării. […]

(3)   Dacă dintr‑o decizie de constatare este omisă o constatare necesară, aceasta trebuie redresată printr‑o decizie complementară.”

14

Potrivit articolului 181 din acest cod, intitulat „Norme de procedură care reglementează constatarea distinctă, termenul de constatare și obligația de declarare”:

„(1)   În privința constatării separate, se vor aplica mutatis mutandis dispozițiile privind punerea în aplicare a impozitării. […]

(2)   Persoana în sarcina căreia este stabilită, integral sau parțial, prelevarea care face obiectul constatării trebuie să depună o declarație privind constatarea separată. […]

[…]

(5)   O constatare separată poate avea loc și după expirarea termenului de constatare prevăzut pentru aceasta, în cazul în care constatarea separată este importantă pentru stabilirea unui impozit, pentru care, la data constatării separate, încă nu a expirat termenul de stabilire […]”

15

Din decizia de trimitere reiese că Südzucker exploatează nouă fabrici de zahăr. În anul de comercializare 2007/2008 (cuprins între luna octombrie 2007 și luna septembrie 2008), aceasta dispunea de o cotă de zahăr de 11788978 de chintale de zahăr alb.

16

Printr‑o decizie din 14 noiembrie 2008, biroul vamal a stabilit la 311060,6 tone zahărul excedentar care trebuia imputat în temeiul declarației efectuate de Südzucker din 30 octombrie 2008 pentru anul de comercializare 2007/2008.

17

În acest temei, printr‑o decizie din 7 aprilie 2009, birou vamal menționat a decis impunerea unei taxe în cuantum de 925 de euro pentru o cantitate de 1,85 tone de zahăr alb. Această decizie, întemeiată pe articolul 15 alineatul (1) litera (a) din Regulamentul nr. 318/2006, arăta că fusese luată sub rezerva unui control a posteriori.

18

Având în vedere rezultatele obținute în urma unui control la fața locului realizat la un client al Südzucker, printr‑o decizie din 19 octombrie 2009, biroul vamal a rectificat și a stabilit cuantumul excedentar pentru anul de comercializare 2007/2008 la 1083,03 euro pentru 2,16606 tone de zahăr alb. Și această decizie a fost pronunțată sub rezerva unui control a posteriori.

19

Südzucker a formulat o reclamație împotriva acestei decizii de rectificare. În cursul procedurii de contestare, biroul vamal a efectuat un control cu privire la organizarea piețelor în uzina din Ochsenfurt (Germania) a Südzucker și a rectificat, prin decizia din 20 mai 2010, determinarea producției definitive de zahăr, stabilind zahărul excedentar care trebuie imputat la 3128878,93 chintale. Prin decizia din aceeași zi, acesta a stabilit astfel taxa pe excedent pentru anul de comercializare a zahărului 2007/2008 la un total de 914726,50 euro pentru 1829,453 tone de zahăr alb. Respectiva decizie, care a fost de asemenea pronunțată sub rezerva unui control a posteriori, a făcut obiectul unei contestații din partea Südzucker.

20

Pe baza rezultatului unui control al organizării piețelor care fusese reluat în uzina din Zeitz (Germania) a Südzucker, cantitatea de zahăr excedentar care trebuia imputată a fost rectificată din nou prin decizia din 27 octombrie 2011 (aceasta fiind stabilită la 3149202,3 chintale), iar taxa pe excedent a fost stabilită la 1930895 de euro.

21

În cursul procedurii de contestare și a acțiunii, Südzucker a invocat, printre altele, prescripția stabilirii rectificate și, mai precis, faptul că nu a primit în timp util comunicarea taxei pe excedent. Printr‑o decizie din 17 martie 2015, biroul vamal a respins reclamația introdusă împotriva deciziei din 27 octombrie 2011 pentru lipsa temeiului, pe de o parte, având în vedere prescripția stabilirii rectificate invocate de Südzucker și, pe de altă parte, având în vedere stabilirea producției definitive de zahăr în anul de comercializare a zahărului 2007/2008.

22

La 24 aprilie 2015, Südzucker a introdus o acțiune împotriva deciziei menționate din 17 martie 2015 la Finanzgericht Baden‑Württemberg (Tribunalul Fiscal din Baden‑Württemberg, Germania) ca urmare a stabilirii rectificate a taxei pe excedent, arătând doar că nu primise în timp util comunicarea acestei taxe.

23

Finanzgericht Baden‑Württemberg (Tribunalul Fiscal din Baden‑Württemberg) consideră în esență că decizia pe fond depinde de aspectul dacă taxa pe excedent pentru anul de comercializare a zahărului 2007/2008 putea fi comunicată încă societății Südzucker la 20 mai 2010 și la 27 noiembrie 2011, și anume după expirarea termenului prevăzut la articolul 3 alineatul (2) prima teză din Regulamentul nr. 967/2006, în speță, la 1 mai 2009.

24

În această privință, instanța de trimitere arată că, potrivit acestei dispoziții, statul membru comunică producătorilor, înainte de data de 1 mai următor anului de comercializare în care a fost produs excedentul, prelevarea totală care trebuie plătită. Pentru anul de comercializare a zahărului 2007/2008, termenul a expirat, așadar, la 1 mai 2009. În acest termen i s‑a comunicat desigur societății Südzucker, la 7 aprilie 2009, o taxă pe excedent în sumă de 925 de euro pentru cantitatea excedentară de zahăr pe care o notificase, dar respectiva sumă a fost rectificată ulterior în două rânduri, la 20 mai 2010 și, respectiv, la 27 noiembrie 2011.

25

Referitor la acest aspect, Finanzgericht Baden‑Württemberg (Tribunalul Fiscal din Baden‑Württemberg) arată că, în Hotărârea din 10 ianuarie 2002, British Sugar (C‑101/99, EU:C:2002:7, punctul 57), Curtea a decis că termenul prevăzut la articolul 3 alineatul (2) din Regulamentul (CEE) nr. 2670/81 al Comisiei din 14 septembrie 1981 de stabilire a normelor de aplicare pentru producția de zahăr care depășește cotele (JO 1981, L 262, p. 14) – dispoziție care a fost ulterior înlocuită cu articolul 3 alineatul (2) prima teză din Regulamentul nr. 967/2006, aplicabil în cauza principală – este imperativ. Ea a precizat în continuare că o depășire a termenului poate fi totuși admisă atunci când autoritatea națională competentă, cu excepția neglijenței sale, nu cunoștea detaliile producției de zahăr a întreprinderii și când această necunoaștere poate fi imputată în mod rezonabil întreprinderii respective, întrucât aceasta din urmă nu a acționat cu bună‑credință și nu a respectat toate dispozițiile relevante (Hotărârea din 10 ianuarie 2002, British Sugar, C‑101/99, EU:C:2002:7, punctul 63).

26

Cu toate acestea, în Hotărârea din 25 martie 2004, Azienda Agricola Ettore Ribaldi și alții (C‑480/00, C‑482/00, C‑484/00, C‑489/00-C‑491/00 și C‑497/00-C‑499/00, EU:C:2004:179, punctele 52 și 53), pronunțată în legătură cu o comunicare a taxelor suplimentare în cadrul organizării comune a pieței laptelui, Curtea a decis că, deși termenele în discuție sunt imperative, nu este mai puțin adevărat că acestea nu se opun realizării de către autoritățile competente ale unui stat membru a unor controale și rectificări a posteriori care urmăresc să asigure că producția acestui stat membru nu depășește cantitatea globală garantată care îi fusese alocată. Dimpotrivă, atât aceste termene, cât și controalele și rectificările a posteriori au ca scop garantarea funcționării eficiente a sistemului de taxă suplimentară asupra laptelui și aplicarea corectă a reglementării relevante.

27

Curtea a dedus de aici că dispozițiile care stabilesc astfel de termene trebuie, așadar, să fie interpretate în sensul că nu se opun ca un stat membru, în urma unor controale, să rectifice cantitățile de referință individuale atribuite fiecărui producător și să recalculeze, în consecință, după reatribuirea cantităților de referință neutilizate, taxele suplimentare datorate, ulterior datei limită de plată a acestor taxe pentru campania de producție a laptelui în cauză (Hotărârea din 25 martie 2004, Azienda Agricola Ettore Ribaldi și alții, C‑480/00, C‑482/00, C‑484/00, C‑489/00-C‑491/00 și C‑497/00-C‑499/00, EU:C:2004:179, punctul 68).

28

În această privință, Finanzgericht Baden‑Württemberg (Tribunalul Fiscal din Baden‑Württemberg) subliniază că, spre deosebire de cele statuate în Hotărârea din 10 ianuarie 2002, British Sugar (C‑101/99, EU:C:2002:7), Curtea nu ar fi impus alte condiții pentru rectificarea comunicării prelevării după expirarea termenului unei prime comunicări efectuate în timp util.

29

În aceste împrejurări, secția relevantă a instanței de trimitere apreciază că respectivele considerații dezvoltate de Curte în Hotărârea din 25 martie 2004, Azienda Agricola Ettore Ribaldi și alții (C‑480/00, C‑482/00, C‑484/00, C‑489/00-C‑491/00 și C‑497/00-C‑499/00, EU:C:2004:179), pot fi transpuse în privința circumstanțelor din prezenta cauză referitoare la organizarea comună a piețelor zahărului. De aici ar rezulta că taxa pe excedent bazată pe rezultatul controalelor trebuie să poată fi comunicată în afara termenului, independent de alte condiții. Astfel, în cazul în care o asemenea comunicare nu ar fi fost efectuată ca urmare a expirării prezumate a termenului stabilit la articolul 3 alineatul (2) prima teză din Regulamentul nr. 967/2006, obiectivele organizării comune a piețelor zahărului, stabilite de Curte în special în Hotărârea din 15 noiembrie 2012, Pfeifer & Langen (C‑131/11, EU:C:2012:715), ar fi compromise. Prin urmare, determinarea excedentului nu ar avea nicio consecință în sine, astfel încât fabricantul de zahăr nu ar fi în mod cert incitat să exporte aceste excedente de zahăr sau să le declare și să le reporteze pentru următorul an de comercializare, astfel cum indică Curtea la punctul 57 din Hotărârea din 15 noiembrie 2012, Pfeifer & Langen (C‑131/11, EU:C:2012:715). De asemenea, controalele și‑ar pierde sensul și ar putea fi abandonate.

30

În cazul în care Curtea ar trebui totuși să considere că sfera de aplicare a Hotărârii din 25 martie 2004, Azienda Agricola Ettore Ribaldi și alții (C‑480/00, C‑482/00, C‑484/00, C‑489/00-C‑491/00 și C‑497/00-C‑499/00, EU:C:2004:179), nu trebuie să fie transpusă în prezenta cauză principală și că termenul de comunicare prevăzut la articolul 3 alineatul (2) prima teză din Regulamentul nr. 967/2006 trebuia să se aplice și unor comunicări rectificate, instanța de trimitere se întreabă atunci dacă acest termen poate fi depășit în special atunci când condițiile suplimentare care decurg din Hotărârea din 10 ianuarie 2002, British Sugar (C‑101/99, EU:C:2002:7), sunt îndeplinite, și anume dacă se poate dovedi existența relei‑credințe a producătorului de zahăr.

31

În acest context, Finanzgericht Baden‑Württemberg (Tribunalul Fiscal din Baden‑Württemberg) a hotărât să suspende judecarea cauzei și să adreseze Curții următoarele întrebări preliminare:

32

Prin intermediul primei și al celei de a doua întrebări, care trebuie analizate împreună, instanța de trimitere solicită în esență să se stabilească dacă articolul 3 alineatul (2) prima teză din Regulamentul nr. 967/2006 trebuie interpretat în sensul că, atunci când o comunicare privind taxa pe excedentul de zahăr se adresează de autoritatea competentă dintr‑un stat membru producătorului de zahăr vizat cu respectarea termenului prevăzut de această dispoziție, acest termen se aplică și rectificării unei astfel de comunicări care rezultă dintr‑un control realizat în temeiul articolului 10 din Regulamentul nr. 952/2006 sau dacă, în schimb, condițiile stabilite în Hotărârea din 10 ianuarie 2002, British Sugar (C‑101/99, EU:C:2002:7), care permite o depășire a termenului de comunicare prevăzut la articolul 3 alineatul (2) din Regulamentul nr. 2670/81, sunt valabile și pentru o depășire a termenului prevăzut la articolul 3 alineatul (2) din Regulamentul nr. 967/2006.

33

În speță, faptele din cauza principală privesc anul de comercializare 2007/2008, pentru care termenul a expirat la 1 mai 2009. În acest termen, s‑a impus Südzucker, la 7 aprilie 2009, o taxă pe excedent în valoare de 925 de euro pentru cantitatea excedentară de zahăr pe care o notificase. Cu toate acestea, în urma unor controale efectuate în temeiul articolului 10 din Regulamentul nr. 952/2006, această valoare a fost rectificată de două ori, la 20 mai 2010 și, respectiv, la 27 noiembrie 2011, conducând la o taxă pe excedent în valoare totală de 1930895 de euro, și anume o valoare mult mai ridicată în raport cu cea indicată în prima decizie adoptată de autoritatea națională competentă.

34

Prin intermediul primelor două întrebări, instanța de trimitere solicită astfel în esență să se stabilească dacă taxa pe excedent pentru anul de comercializare a zahărului 2007/2008 putea fi comunicată încă societății Südzucker la 20 mai 2010 și la 27 noiembrie 2011, și anume după expirarea termenului prevăzut la articolul 3 alineatul (2) prima teză din Regulamentul nr. 967/2006, în speță, la 1 mai 2009.

35

Pentru a răspunde la aceste întrebări, trebuie amintit, cu titlu introductiv, că, în conformitate cu articolul 4 alineatul (2) din Regulamentul nr. 967/2006, fiecare producător de zahăr are obligația de a comunica autorității competente din statul membru care l‑a desemnat, înainte de data de 1 februarie din anul de comercializare respectiv, cantitatea de zahăr produsă în surplus față de cota de producție, precum și, înainte de sfârșitul fiecăreia dintre lunile următoare, ajustările acestei producții în cursul lunii precedente din anul de comercializare menționat.

36

În plus, potrivit articolului 3 alineatul (2) din același regulament, înainte de data de 1 mai care urmează anului de comercializare în care a fost produs excedentul, statul membru comunică producătorilor prelevarea totală ce urmează să fie plătită.

37

În această privință, în Hotărârea din 10 ianuarie 2002, British Sugar (C‑101/99, EU:C:2002:7, punctele 57, 58 și 63), Curtea a statuat că termenul prevăzut la articolul 3 alineatul (2) din Regulamentul nr. 2670/81 este imperativ. Ea a precizat însă de asemenea că o depășire a acestui termen poate fi admisă atunci când autoritatea națională competentă, cu excepția neglijenței sale, în primul rând, nu cunoștea detaliile producției de zahăr a întreprinderii și când, în al doilea rând, această necunoaștere poate fi imputată în mod rezonabil întreprinderii respective, întrucât aceasta din urmă nu a acționat cu bună‑credință și nu a respectat toate dispozițiile relevante.

38

Rezultă din jurisprudența amintită că numai în mod excepțional este admisă o depășire a termenului de comunicare menționat, și anume atunci când sunt îndeplinite cele două condiții cumulative enunțate de Curte în hotărârea respectivă.

39

În aceeași hotărâre, Curtea a considerat, în plus, că instanța națională are sarcina de a efectua verificările necesare în această privință și de a deduce eventualele consecințe ca urmare a acestora, ținând seama în special de gradul de cunoaștere din partea autorității naționale competente a situației în cauză și de diligența de care aceasta din urmă a dat dovadă (a se vedea Hotărârea din 10 ianuarie 2002, British Sugar, C‑101/99, EU:C:2002:7, punctul 59).

40

Deși hotărârea menționată privește interpretarea articolului 3 alineatul (2) din Regulamentul nr. 2670/81, este necesar să se constate că această dispoziție a fost ulterior înlocuită, în termeni în esență identici, de articolul 3 alineatul (2) prima teză din Regulamentul nr. 967/2006, aplicabil în cauza principală. În consecință, considerațiile dezvoltate de Curte în Hotărârea din 10 ianuarie 2002, British Sugar (C‑101/99, EU:C:2002:7), în legătură cu articolul 3 alineatul (2) din Regulamentul nr. 2670/81, pot fi transpuse pe deplin în privința împrejurărilor prezentei cauze principale.

41

În aceste condiții, pentru a stabili, astfel cum solicită instanța de trimitere, dacă o depășire a termenului de comunicare prevăzut la articolul 3 alineatul (2) prima teză din Regulamentul nr. 967/2006 poate fi admisă în astfel de împrejurări, trebuie să se verifice dacă sunt îndeplinite condițiile cumulative prevăzute de jurisprudența citată la punctul 37 din prezenta hotărâre.

42

În ceea ce privește prima dintre aceste condiții, dosarul prezentat Curții nu conține elemente care să permită să se stabilească în mod univoc faptul că autoritatea națională competentă nu cunoștea detaliile producției de zahăr a Südzucker.

43

Referitor la a doua condiție, privind lipsa bunei‑credințe a întreprinderii vizate, trebuie să se constate că, desigur, Südzucker a recunoscut că a produs o cantitate de zahăr care depășește cota sa de producție. Cu toate acestea, astfel cum s‑a confirmat în ședința de audiere a pledoariilor în prezenta cauză, rezultă că acest excedent de producție rezultă numai din modificarea densității aplicabile inițial și că această modificare a avut loc după stabilirea cotei de producție alocate în favoarea Südzucker, ceea ce, în plus, nu a fost contestat de biroul vamal.

44

Cu alte cuvinte, astfel cum a subliniat Südzucker în ședința de audiere a pledoariilor, rezultă că, dacă nu s‑ar fi modificat densitatea aplicabilă inițial, nu ar fi existat producție de zahăr excedentară din partea întreprinderii în cauză.

45

În aceste condiții, revine instanței de trimitere sarcina de a verifica dacă există o astfel de legătură de cauzalitate și de a ține seama de aceasta în cadrul analizei care urmărește să asigure că producătorul de zahăr în discuție în litigiul principal a acționat cu bună‑credință.

46

Aceste considerații nu pot fi puse în discuție de posibilitatea, sugerată de instanța de trimitere, de a invoca, în împrejurările cauzei principale, aplicarea principiilor stabilite de Curte în Hotărârea din 25 martie 2004, Azienda Agricola Ettore Ribaldi și alții (C‑480/00, C‑482/00, C‑484/00, C‑489/00-C‑491/00 și C‑497/00-C‑499/00, EU:C:2004:179), astfel cum rezultă din cuprinsul punctelor 26 și 27 din prezenta hotărâre, respectiva hotărâre fiind pronunțată în legătură cu o comunicare a taxelor suplimentare în cadrul organizării comune a pieței laptelui.

47

Astfel, după cum subliniază Südzucker, respectiva hotărâre a fost pronunțată de Curte în raport cu o situație juridică și cu un domeniu diferite de cele în discuție în litigiul principal. Aceste diferențe privesc în special măsurile de control necesare pentru a asigura perceperea prelevării asupra cantităților de lapte, precum și modalitățile de aplicare a prelevării suplimentare. În consecință, considerațiile dezvoltate de Curte în respectiva hotărâre, în cadrul organizării comune a pieței laptelui, nu pot fi aplicate prin analogie în cadrul litigiului principal, care privește organizarea pieței zahărului. Pentru acest motiv, astfel de considerații nu pot fi determinante pentru interpretarea și pentru aplicarea dispozițiilor relevante ale Regulamentului nr. 967/2006.

48

Având în vedere toate considerațiile de mai sus, trebuie să se răspundă la prima și la a doua întrebare că articolul 3 alineatul (2) prima teză din Regulamentul nr. 967/2006 trebuie interpretat în sensul că, atunci când o comunicare a taxei pe excedentul de zahăr este adresată de autoritatea competentă a unui stat membru producătorului de zahăr vizat cu respectarea termenului prevăzut de dispoziția menționată, acest termen se aplică, în principiu, și în privința rectificării unei astfel de comunicări care rezultă dintr‑un control realizat în temeiul articolului 10 din Regulamentul nr. 952/2006. O depășire a acestui termen poate fi totuși admisă atunci când autoritatea națională competentă, cu excepția neglijenței sale, nu cunoștea detaliile producției de zahăr a întreprinderii vizate și când această necunoaștere poate fi imputată în mod rezonabil întreprinderii respective, întrucât aceasta din urmă nu a acționat cu bună‑credință și nu a respectat toate dispozițiile relevante. Revine instanței de trimitere obligația să stabilească dacă această situație se regăsește în acțiunea principală, având în vedere ansamblul circumstanțelor acestei cauze.

49

Prin intermediul celei de a treia și al celei de a patra întrebări, care trebuie analizate împreună, instanța de trimitere solicită Curții în esență să clarifice, pentru cazul în care statele membre pot adresa producătorilor de zahăr o comunicare rectificativă privind taxa pe excedentul de zahăr produs, după expirarea termenului stabilit la articolul 3 alineatul (2) prima teză din Regulamentul nr. 967/2006, dacă termenul în care trebuie comunicată această rectificare trebuie stabilit pentru data de 1 mai care urmează întocmirii raportului de control sau dacă trebuie aplicate normele prevăzute de dreptul intern. Prezenta instanță solicită de asemenea să se stabilească dacă principiile generale de drept al Uniunii trebuie interpretate în sensul că se opun ca, în împrejurări precum cele din cauza principală, această comunicare pentru anul de comercializare 2007/2008 să fie făcută la 20 octombrie 2010 și la 27 octombrie 2011.

50

Pentru a răspunde la aceste întrebări, trebuie să se arate că, deși Regulamentul nr. 967/2006 prevede, la articolul 3 alineatul (2), un termen înainte de care statul membru trebuie să comunice producătorilor cuantumul prelevării totale care trebuie plătită pentru un anumit an de comercializare, acesta nu conține, în schimb, nicio dispoziție privind termenul pentru a adresa acestor producători comunicări rectificative ca urmare a controalelor, în sensul articolului 10 din acest regulament.

51

Or, în lipsa unor dispoziții de drept al Uniunii în materie, revine autorităților naționale și în special instanțelor naționale, în temeiul principiului autonomiei procedurale a statelor membre, sarcina de a reglementa aceste aspecte ale procedurii și de a stabili astfel condițiile în care respectivele state pot adresa producătorilor de zahăr vizați comunicări rectificative privind cuantumul total de plată referitor la excedentul de zahăr produs. Aceste condiții trebuie să respecte principiile echivalenței și efectivității, și anume ele nu trebuie să fie mai puțin favorabile decât cele referitoare la comunicări similare întemeiate pe dispoziții de drept intern și nici nu trebuie să fie structurate astfel încât să facă practic imposibilă exercitarea drepturilor conferite de ordinea juridică a Uniunii (a se vedea în acest sens Hotărârea din 27 septembrie 2012, Zuckerfabrik Jülich și alții, C‑113/10, C‑147/10 și C‑234/10, EU:C:2012:591, punctele 60 și 61, precum și jurisprudența citată, și Hotărârea din 27 iunie 2018, Diallo, C‑246/17, EU:C:2018:499, punctul 59).

52

În speță, trebuie arătat că, pe de o parte, taxa pe excedentul de zahăr produs, precum și controalele și rectificările a posteriori au ca scop să garanteze funcționarea eficientă a regimului de cote pentru piața zahărului și în special să se evite ca anumiți producători să fie avantajați în raport cu alții. În special, controalele efectuate după prima comunicare privind prelevarea urmăresc în mod expres să clarifice exactitatea producției de zahăr alocate și să rectifice a posteriori decizii ale administrației naționale competente emise anterior, sub rezerva verificării, prevăzând eventual aplicarea unor sancțiuni în privința producătorilor.

53

Pe de altă parte, în ceea ce privește comunicările de rectificare a cuantumurilor care trebuie plătite de producătorii de zahăr, astfel cum s‑a afirmat la punctul 38 din prezenta hotărâre, numai cu titlu excepțional poate fi admisă o depășire a termenului de comunicare.

54

Or, deși o astfel de rectificare rezultată din controale a posteriori putea conduce, în toate cazurile și independent de orice termen aplicabil, la o nouă stabilire a valorii totale care trebuie plătită, termenul de comunicare prevăzut la articolul 3 alineatul (2) din Regulamentul nr. 967/2006 ar risca să fie total lipsit de efectul său util. Astfel, ar fi suficient pentru administrația națională competentă, pentru a respecta acest termen, să adreseze o simplă comunicare de formă întreprinderii în cauză înainte de expirarea acestui termen și să revizuiască ulterior această comunicare în orice moment printr‑o comunicare rectificativă.

55

În plus, o astfel de abordare ar risca să aducă atingere drepturilor producătorului de zahăr vizat și în special să încalce principiul securității juridice, care impune ca normele de drept să fie clare și precise și care urmărește să garanteze previzibilitatea situațiilor și a raporturilor juridice aflate sub incidența dreptului Uniunii (Hotărârea din 15 septembrie 2005, Irlanda/Comisia, C‑199/03, EU:C:2005:548, punctul 69 și jurisprudența citată).

56

În aceste condiții, revine, așadar, instanței naționale sarcina de a verifica, în fiecare caz concret și având în vedere toate circumstanțele cauzei principale, dacă termenul în care poate fi comunicată o rectificare a taxei pe excedent după expirarea termenului stabilit la articolul 3 alineatul (2) prima teză din Regulamentul nr. 967/2006 respectă principiile echivalenței și efectivității, precum și principiul securității juridice.

57

Având în vedere ansamblul considerațiilor care precedă, trebuie să se răspundă la a treia și la a patra întrebare că, în lipsa unor dispoziții de drept al Uniunii privind termenul în care statele membre trebuie să adreseze producătorilor de zahăr o comunicare rectificativă a taxei pe excedentul de zahăr produs, după expirarea termenului stabilit la articolul 3 alineatul (2) prima teză din Regulamentul nr. 967/2006, revine instanței naționale sarcina de a verifica, în fiecare caz concret și în raport cu toate circumstanțele cauzei principale, dacă acest termen respectă principiile echivalenței și efectivității, precum și principiul securității juridice.

58

Întrucât, în privința părților din litigiul principal, procedura are caracterul unui incident survenit la instanța de trimitere, este de competența acesteia să se pronunțe cu privire la cheltuielile de judecată. Cheltuielile efectuate pentru a prezenta observații Curții, altele decât cele ale părților menționate, nu pot face obiectul unei rambursări.

Pentru aceste motive, Curtea (Camera a opta) declară: