–

pentru Línea Directa Aseguradora SA, de M. Relaño, abogado;

–

pentru Segurcaixa, Sociedad Anónima de Seguros y Reaseguros, de C. Blanco Sánchez de Cueto, procurador, și de A. Ruiz Hourcadette, abogada;

–

pentru guvernul spaniol, de L. Aguilera Ruiz și de V. Ester Casas, în calitate de agenți;

–

pentru guvernul lituanian, de R. Krasuckaitė și de G. Taluntytė, în calitate de agenți;

–

pentru guvernul austriac, de G. Hesse, în calitate de agent;

–

pentru guvernul Regatului Unit, de S. Brandon, în calitate de agent, asistat de A. Bates, barrister;

–

pentru Comisia Europeană, de H. Tserepa‑Lacombe și de J. Rius, în calitate de agenți,

1

Cererea de decizie preliminară privește interpretarea articolului 3 din Directiva 2009/103/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 16 septembrie 2009 privind asigurarea de răspundere civilă auto și controlul obligației de asigurare a acestei răspunderi (JO 2009, L 263, p. 11).

2

Această cerere a fost formulată în cadrul unui litigiu între Línea Directa Aseguradora SA (denumită în continuare „Línea Directa”), pe de o parte, și Segurcaixa, Sociedad Anónima de Seguros y Reaseguros (denumită în continuare „Segurcaixa”), pe de altă parte, în legătură cu rambursarea despăgubirilor pe care Segurcaixa le‑a plătit victimei unui incendiu care a avut ca origine circuitul electric al unui autoturism asigurat la Línea Directa.

3

Potrivit articolului 1 din Directiva 2009/103:

„În sensul prezentei directive se înțelege prin:

[…]”

4

Articolul 3 din această directivă prevede:

„În conformitate cu dispozițiile articolului 5, fiecare stat membru ia toate măsurile necesare pentru a se asigura că răspunderea civilă pentru pagubele produse de vehiculele care staționează în mod obișnuit pe teritoriul lor este acoperită prin asigurare.

Măsurile menționate la primul paragraf stabilesc prejudiciile acoperite de asigurare, precum și termenii și condițiile asigurării.

Fiecare stat membru ia toate măsurile necesare pentru a se asigura că prin contractul de asigurare sunt acoperite și următoarele:

Asigurarea prevăzută la primul paragraf acoperă în mod obligatoriu prejudiciile materiale și vătămările corporale.”

5

Articolul 5 din directiva menționată prevede:

„(1)   Un stat membru poate deroga de la dispozițiile articolului 3 cu privire la anumite persoane fizice sau juridice, de drept public sau de drept privat, a căror listă se întocmește de către statul interesat și se comunică celorlalte state membre și Comisiei.

[…]

(2)   Fiecare stat membru poate deroga de la prevederile articolului 3, în ceea ce privește anumite tipuri de vehicule sau anumite vehicule care au o plăcuță specială; lista acestor tipuri de vehicule sau a acestor vehicule se alcătuiește de către statul în cauză și se comunică celorlalte state membre și Comisiei.

[…]”

6

Articolul 13 alineatul (1) litera (c) din aceeași directivă prevede:

„(1)   Fiecare stat membru adoptă toate măsurile necesare pentru ca, în scopul aplicării articolului 3, orice dispoziție legală sau clauză contractuală conținută într‑o poliță de asigurare eliberată în conformitate cu articolul 3 să fie lipsită de efect în ceea ce privește pretențiile terților victime ale accidentului, dacă aceasta exclude de la asigurare cazurile în care vehiculele sunt utilizate sau conduse de către:

[…]

7

Ley sobre responsabilidad civil y seguro en la circulación de vehículos a motor (Legea privind răspunderea civilă și asigurarea auto), codificată prin Real Decreto Legislativo 8/2004 por el que se aprueba el texto refundido de la Ley sobre responsabilidad civil y seguro en la circulación de vehículos a motor (Decretul regal legislativ 8/2004 de aprobare a textul consolidat al Legii privind răspunderea civilă și asigurarea auto) din 29 octombrie 2004 (BOE nr. 267 din 5 noiembrie 2004, p. 3662), în versiunea aplicabilă litigiului principal, prevede la articolul 1 alineatul 1:

„Conducătorul vehiculelor cu motor răspunde, în temeiul riscului pe care îl implică conducerea unor asemenea vehicule, pentru prejudiciile cauzate persoanelor sau bunurilor ca urmare a circulației.

În cazul prejudiciilor cauzate persoanelor, el este exonerat de această răspundere numai dacă dovedește că aceste prejudicii s‑au produs din vina exclusivă a victimei sau ca urmare a unui caz de forță majoră care nu are legătură cu conducerea sau cu funcționarea vehiculului; nu sunt considerate cazuri de forță majoră nici defecțiunile vehiculului, nici deteriorarea sau defectarea vreunuia dintre mecanismele sau piesele vehiculului menționat.

În cazul prejudiciilor cauzate bunurilor, conducătorul auto răspunde față de terți atunci când este supus răspunderii civile în temeiul dispozițiilor articolului 1902 și următoarele din [Código Civil (Codul civil)], al articolului 109 și următoarele din [Código Penal (Codul penal)] și al dispozițiilor acestei legi.

În cazul în care conducătorul și victima au avut ambii un comportament neglijent, răspunderea este atribuită în mod echitabil, iar cuantumul despăgubirii este împărțit în funcție de răspunderea fiecăruia.

Proprietarul neconducător răspunde pentru vătămările corporale și prejudiciile materiale cauzate de conducătorul auto atunci când are cu acesta din urmă una dintre legăturile menționate la articolul 1903 din Codul civil și la articolul 120 alineatul 5 din Codul penal. Această răspundere încetează atunci când proprietarul menționat dovedește că a utilizat toată diligența unui bonus pater familias pentru a preveni prejudiciul.

Proprietarul neconducător al unui vehicul care nu este acoperit de asigurarea obligatorie răspunde civil, împreună cu conducătorul auto, pentru vătămările corporale și prejudiciile materiale cauzate de vehiculul menționat, cu excepția situației în care dovedește că vehiculul i‑a fost furat.”

8

Articolul 2 alineatul 1 din Reglamento del seguro obligatorio de responsabilidad civil en la circulación de vehículos de motor (Regulamentul privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă auto), codificat prin Real Decreto 1507/2008 por el que se aprueba el Reglamento del seguro obligatorio de responsabilidad civil en la circulación de vehiculos a motor (Decretul regal 1507/2008 de aprobare a Regulamentului privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă auto) din 12 septembrie 2008 (BOE nr. 222 din 13 septembrie 2008, p. 37487) are următorul cuprins:

„În sensul răspunderii civile auto și al acoperirii prin asigurarea obligatorie reglementată de prezentul regulament, se consideră evenimente legate de circulația vehiculului cele care rezultă din riscul pe care îl implică conducerea vehiculelor cu motor la care face referire articolul anterior atât în garaje și în parcări, cât și pe drumuri și pe terenuri publice și private corespunzătoare pentru circulație, urbane și interurbane, precum și pe drumuri și pe terenuri care, fără a fi corespunzătoare în acest scop, sunt utilizate în mod curent.”

9

La 19 august 2013, domnul Luis Salazar Rodes și‑a staționat autoturismul nou în garajul privat al unui imobil, care este proprietatea Industrial Software Indusoft (denumită în continuare „Indusoft”).

10

La 20 august 2013, domnul Rodes Salazar, care dorea să îi arate unui vecin autoturismul său, i‑a pornit motorul, fără a reuși să îl deplaseze. În noaptea din 20 spre 21 august 2013, autoturismul domnului Salazar Rodes, care nu fusese condus de mai mult de 24 de ore, a luat foc, provocând un incendiu al imobilului Indusoft și cauzând prejudicii acestuia. Circuitul electric al acestui autoturism se afla la originea acestui incendiu.

11

Domnul Salazar Rodes încheiase o asigurare de răspundere civilă auto cu Línea Directa, o societate de asigurări.

12

Indusoft încheiase o asigurare de locuință cu Segurcaixa, care i‑a plătit suma totală de 44704,34 euro în temeiul prejudiciilor cauzate de incendiul menționat.

13

În cursul lunii martie a anului 2014, Segurcaixa a introdus o acțiune împotriva Línea Directa la Juzgado de Primera Instancia de Vitoria‑Gazteiz (Tribunalul de Primă Instanță din Vitoria‑Gazteiz, Spania) și a solicitat plata unei despăgubiri de 44704,34 euro majorată cu dobânzile legale, pentru motivul că accidentul și‑a avut originea într‑un „eveniment legat de circulația vehiculului” acoperit de asigurarea de răspundere civilă auto a vehiculului domnului Salazar Rodes. Această instanță a respins această acțiune, întrucât a considerat că incendiul în cauză nu putea fi considerat un „eveniment legat de circulația vehiculului” în sensul dreptului spaniol.

14

Segurcaixa a formulat o cale de atac împotriva hotărârii pronunțate de Juzgado de Primera Instancia de Vitoria‑Gazteiz (Tribunalul de Primă Instanță din Vitoria‑Gazteiz) la Audiencia Provincial de Álava (Curtea Provincială din Álava, Spania), care a admis această cale de atac și a obligat Línea Directa la plata despăgubirii solicitate de Segurcaixa.

15

Línea Directa a formulat recurs împotriva hotărârii pronunțate de Audiencia Provincial de Álava (Curtea Provincială din Álava) la Tribunal Supremo (Curtea Supremă, Spania).

16

Această din urmă instanță arată că Audiencia Provincial de Álava (Curtea Provincială din Álava) a reținut o interpretare largă a noțiunii de „eveniment legat de circulația vehiculului” potrivit căreia, în sensul dreptului spaniol, intră în sfera acestei noțiuni o situație în care un vehicul staționat în mod nepermanent într‑un garaj privat a luat foc, atunci când acest incendiu a fost provocat de cauze proprii vehiculului și fără intervenția unor terți.

17

În acest context, instanța de trimitere consideră că problema centrală este aceea dacă asigurarea de răspundere civilă auto acoperă un accident în care a fost implicat un vehicul al cărui motor nu era în funcțiune, chiar dacă vehiculul respectiv, care era staționat într‑un garaj privat, nu reprezenta niciun risc pentru utilizatorii unei artere de circulație.

18

În această privință, această instanță arată că, potrivit jurisprudenței sale, pe de o parte, intră în sfera noțiunii de „eveniment legat de circulația vehiculului”, în sensul dreptului spaniol, nu doar situațiile în care un vehicul se deplasează, ci și cele în care motorul vehiculului nu este în funcțiune, la fel ca situațiile în care un vehicul se oprește pe traseu și ia foc.

19

Pe de altă parte, Tribunal Supremo (Curtea Supremă) ar fi statuat deja că un incendiu al unui vehicul care era staționat pe un drum public și care era acoperit pentru a fi protejat de îngheț nu constituia o situație care intră în sfera noțiunii de „eveniment legat de circulația vehiculului” în sensul dreptului spaniol.

20

Această instanță precizează că, potrivit jurisprudenței sale, atunci când un vehicul este staționat, iar accidentul nu are legătură cu funcția de transport a acestui vehicul, nu este vorba despre un „eveniment legat de circulația vehiculului” care poate fi acoperit de asigurarea obligatorie.

21

În acest context, instanța de trimitere arată că, potrivit dreptului spaniol, conducătorul auto nu răspunde pentru prejudiciile provocate ca urmare a circulației unui vehicul atunci când aceste prejudicii sunt cauzate de un caz de forță majoră care nu are legătură cu conducerea vehiculului. Cu toate acestea, nici defecțiunile unui vehicul, nici deteriorarea sau defectarea unuia dintre mecanismele sale nu ar fi considerate cazuri de forță majoră. În consecință, în situațiile în care accidentul este cauzat de o defecțiune a unui vehicul, această defecțiune nu ar exonera conducătorul auto de răspunderea sa și nu ar exclude, așadar, acoperirea prin asigurarea de răspundere civilă auto.

22

Instanța de trimitere consideră, pe de o parte, că, dacă incendiul se produce atunci când vehiculul este staționat, însă acest incendiu își are originea într‑o funcție necesară sau utilă pentru deplasarea vehiculului respectiv, această situație ar trebui considerată ca fiind legată de funcția obișnuită a vehiculului.

23

Pe de altă parte, o situație în care un vehicul este staționat într‑un garaj privat ar putea fi exclusă din noțiunea de „pagube produse de vehicule”, în sensul articolului 3 din Directiva 2009/103, atunci când, fie în lipsa proximității temporale dintre utilizarea anterioară a acestui vehicul și incendiu, fie ca urmare a modului în care s‑a produs accidentul, nu există un raport între acest accident și circulația vehiculului.

24

Instanța de trimitere adaugă în această privință că, în cazul în care nu se ține seama de legătura temporală dintre utilizarea anterioară a vehiculului și producerea accidentului, aceasta ar putea conduce la o asimilare a asigurării obligatorii de răspundere civilă auto cu asigurarea proprietarului care acoperă răspunderea care decurge din simpla deținere sau posesie a unui vehicul.

25

În aceste condiții, Tribunal Supremo (Curtea Supremă) a hotărât să suspende judecarea cauzei și să adreseze Curții următoarele întrebări preliminare:

26

Línea Directa consideră că prima întrebare este inadmisibilă pentru motivul că ridică o problematică pur ipotetică. Această întreprindere susține că faptul că incendiul în cauză își are originea în circuitul electric al vehiculului vizat este singurul fapt cert stabilit de instanța de trimitere. În schimb, nu s‑ar fi stabilit că acest incendiu își are originea în mecanismele necesare pentru asigurarea funcției de transport a acestui vehicul.

27

În această privință, trebuie amintit că, potrivit unei jurisprudențe constante, întrebările referitoare la interpretarea dreptului Uniunii adresate de instanța națională în cadrul normativ și factual pe care îl definește sub răspunderea sa și a cărui exactitate Curtea nu are competența să o verifice beneficiază de o prezumție de pertinență. Curtea poate refuza să se pronunțe asupra unei cereri formulate de o instanță națională numai dacă este evident că interpretarea solicitată a dreptului Uniunii nu are nicio legătură cu realitatea sau cu obiectul litigiului principal, atunci când problema este de natură ipotetică sau atunci când Curtea nu dispune de elementele de fapt și de drept necesare pentru a răspunde în mod util întrebărilor care îi sunt adresate (Hotărârea din 24 octombrie 2018, XC și alții, C‑234/17, EU:C:2018:853, punctul 16).

28

Or, în speță, nu este evident că interpretarea solicitată a dreptului Uniunii în cadrul primei întrebări nu are nicio legătură cu realitatea sau cu obiectul litigiului principal ori că problema este de natură ipotetică. În această privință, din cererea de decizie preliminară reiese că această interpretare urmărește să clarifice noțiunea de „pagube produse de vehicule”, în sensul articolului 3 din Directiva 2009/103, de care depinde soluționarea litigiului principal, care vizează despăgubirea pentru prejudiciile cauzate de incendiul unui vehicul. Pe de altă parte, instanța de trimitere a furnizat suficiente elemente de fapt și de drept pentru a permite Curții să răspundă în mod util la întrebările care îi sunt adresate.

29

Prin intermediul întrebărilor preliminare formulate, care trebuie analizate împreună, instanța de trimitere solicită în esență să se stabilească dacă articolul 3 primul paragraf din Directiva 2009/103 trebuie interpretat în sensul că intră în sfera noțiunii de „pagube produse de vehicule”, menționată în această dispoziție, o situație precum cea în discuție în litigiul principal, în care un vehicul staționat într‑un garaj privat al unui imobil a luat foc, provocând un incendiu, care își are originea în circuitul electric al acestui vehicul, și a cauzat prejudicii imobilului respectiv, chiar dacă vehiculul menționat nu a fost deplasat timp de mai mult de 24 de ore înainte de producerea incendiului.

30

Articolul 3 primul paragraf din Directiva 2009/103 prevede că, în conformitate cu dispozițiile articolului 5, fiecare stat membru ia toate măsurile necesare pentru a se asigura că răspunderea civilă pentru pagubele produse de vehiculele care staționează în mod obișnuit pe teritoriul lor este acoperită prin asigurare.

31

Cu titlu introductiv, trebuie arătat că un autoturism precum cel în discuție în litigiul principal intră în sfera noțiunii de „vehicul” menționată la articolul 1 punctul 1 din Directiva 2009/103, care este definită drept un „vehicul cu motor destinat transportului pe uscat și acționat în mod mecanic, dar care nu se deplasează pe șine”. Pe de altă parte, este cert că acest vehicul staționa în mod obișnuit pe teritoriul unui stat membru și că nu este vizat de o derogare adoptată în temeiul articolului 5 din această directivă.

32

În ceea ce privește aspectul dacă o situație precum cea în discuție în litigiul principal intră în sfera noțiunii de „pagube produse de vehicule”, în sensul articolului 3 primul paragraf din directiva menționată, trebuie amintit că această noțiune nu poate fi lăsată la aprecierea fiecărui stat membru, ci constituie o noțiune autonomă a dreptului Uniunii, care trebuie interpretată, conform jurisprudenței constante a Curții, ținând seama în special de contextul acestei dispoziții și de obiectivele urmărite de reglementarea din care face parte (Hotărârea din 20 decembrie 2017, Núñez Torreiro, C‑334/16, EU:C:2017:1007, punctul 24).

33

Or, reglementarea Uniunii în materie de asigurare de răspundere civilă auto din care face parte Directiva 2009/103 urmărește, pe de o parte, să asigure libera circulație atât a vehiculelor care staționează în mod obișnuit pe teritoriul Uniunii Europene, cât și a persoanelor aflate la bordul acestora și, pe de altă parte, să garanteze că victimele accidentelor cauzate de aceste vehicule vor beneficia de un tratament comparabil, indiferent de locul de pe teritoriul Uniunii în care s‑a produs accidentul (a se vedea în acest sens Hotărârea din 20 decembrie 2017, Núñez Torreiro, C‑334/16, EU:C:2017:1007, punctele 25 și 26).

34

În plus, din evoluția acestei reglementări rezultă că obiectivul de protecție a victimelor accidentelor provocate de aceste vehicule a fost urmărit și consolidat în mod constant de către legiuitorul Uniunii (Hotărârea din 20 decembrie 2017, Núñez Torreiro, C‑334/16, EU:C:2017:1007, punctul 27).

35

Având în vedere aceste considerații, Curtea a statuat că articolul 3 primul paragraf din Directiva 2009/103 trebuie interpretat în sensul că noțiunea de „pagube produse de vehicule” care figurează în cuprinsul său nu este limitată la situațiile de circulație rutieră, cu alte cuvinte la circulația pe drumurile publice, și că în sfera acestei noțiuni intră orice utilizare a unui vehicul care este conformă cu funcția sa obișnuită (Hotărârea din 20 decembrie 2017, Núñez Torreiro, C‑334/16, EU:C:2017:1007, punctul 28).

36

Curtea a precizat că, întrucât vehiculele cu motor menționate la articolul 1 punctul 1 din Directiva 2009/103, indiferent de caracteristicile lor, sunt destinate să servească în mod obișnuit ca mijloace de transport, se încadrează în noțiunea menționată orice utilizare a unui vehicul ca mijloc de transport (Hotărârea din 20 decembrie 2017, Núñez Torreiro, C‑334/16, EU:C:2017:1007, punctul 29).

37

În această privință, trebuie amintit, pe de o parte, că faptul că vehiculul implicat într‑un accident staționa în momentul producerii acestuia nu exclude, în sine, posibilitatea ca utilizarea vehiculului respectiv în acel moment să se încadreze în funcția sa de mijloc de transport și, în consecință, în noțiunea de „pagube produse de vehicule” în sensul articolului 3 primul paragraf din Directiva 2009/103 (a se vedea în acest sens Hotărârea din 15 noiembrie 2018, BTA Baltic Insurance Company, C‑648/17, EU:C:2018:917, punctul 38 și jurisprudența citată).

38

Nici aspectul dacă motorul vehiculului în cauză era sau nu era în funcțiune în momentul producerii accidentului nu este decisiv (a se vedea în acest sens Hotărârea din 15 noiembrie 2018, Baltic BTA Insurance Company, C‑648/17, EU:C:2018:917, punctul 39 și jurisprudența citată).

39

Pe de altă parte, trebuie amintit că, potrivit jurisprudenței Curții, nicio dispoziție a Directivei 2009/103 nu limitează întinderea obligației de asigurare și a protecției pe care această obligație urmărește să o confere victimelor unor accidente cauzate de vehicule cu motor la cazurile de utilizare a unor astfel de vehicule pe anumite terenuri sau pe anumite drumuri (Hotărârea din 20 decembrie 2017, Núñez Torreiro, C‑334/16, EU:C:2017:1007, punctul 31).

40

Rezultă că domeniul de aplicare al noțiunii de „pagube produse de vehicule”, în sensul articolului 3 primul paragraf din Directiva 2009/103, nu depinde de caracteristicile terenului pe care este utilizat acest vehicul și în special de împrejurarea că vehiculul în cauză este, la momentul accidentului, staționat și se află într‑o parcare (a se vedea în acest sens Hotărârea din 15 noiembrie 2018, Baltic BTA Insurance Company, C‑648/17, EU:C:2018:917, punctele 37 și 40).

41

În aceste condiții, este necesar să se considere că staționarea și perioada de imobilizare a vehiculului sunt etape naturale și necesare care fac parte integrantă din utilizarea acestuia ca mijloc de transport.

42

Astfel, un vehicul este utilizat în conformitate cu funcția sa de mijloc de transport atunci când se deplasează, dar și, în principiu, în timpul staționării sale între două deplasări.

43

În speță, este necesar să se constate că staționarea unui vehicul într‑un garaj privat constituie o utilizare a acestuia care este conformă cu funcția sa de mijloc de transport.

44

Această concluzie nu este repusă în discuție de faptul că vehiculul menționat a staționat mai mult de 24 de ore în acest garaj. Astfel, staționarea unui vehicul presupune ca acesta să rămână imobilizat, uneori pentru o perioadă îndelungată, până la următoarea sa deplasare.

45

În ceea ce privește împrejurarea că accidentul în discuție în litigiul principal rezultă dintr‑un incendiu cauzat de circuitul electric al unui vehicul, trebuie să se considere că, din moment ce acest vehicul care se află la originea acestui accident corespunde definiției de „vehicul” în sensul articolului 1 punctul 1 din Directiva 2009/103, nu este necesar să se identifice printre piesele vehiculului menționat cea care se află la originea faptei prejudiciabile și nici să se determine funcțiile pe care le asigură această piesă.

46

O asemenea interpretare este conformă cu obiectivul de protecție a victimelor accidentelor cauzate de vehicule cu motor care a fost urmărit și consolidat în mod constant de către legiuitorul Uniunii, după cum s‑a amintit la punctul 34 din prezenta hotărâre.

47

Pe de altă parte, este necesar să se arate că din articolul 13 din Directiva 2009/103 rezultă că orice dispoziție legală sau contractuală trebuie considerată lipsită de efect în ceea ce privește pretențiile terților victime ale accidentului, dacă aceasta exclude de la acoperirea prin asigurare prejudiciile cauzate de utilizarea sau de conducerea unui vehicul de către o persoană care nu respectă obligațiile legale de ordin tehnic cu privire la starea și la siguranța vehiculului respectiv, ceea ce confirmă această interpretare.

48

Având în vedere considerațiile care precedă, este necesar să se răspundă la întrebările adresate că articolul 3 primul paragraf din Directiva 2009/103 trebuie interpretat în sensul că intră în sfera noțiunii de „pagube produse de vehicule”, menționată în această dispoziție, o situație precum cea în discuție în litigiul principal, în care un vehicul staționat într‑un garaj privat al unui imobil, utilizat în conformitate cu funcția sa de mijloc de transport, a luat foc, provocând un incendiu, care își are originea în circuitul electric al acestui vehicul, și a cauzat prejudicii imobilului respectiv, chiar dacă vehiculul menționat nu a fost deplasat timp de mai mult de 24 de ore înainte de producerea incendiului.

49

Întrucât, în privința părților din litigiul principal, procedura are caracterul unui incident survenit la instanța de trimitere, este de competența acesteia să se pronunțe cu privire la cheltuielile de judecată. Cheltuielile efectuate pentru a prezenta observații Curții, altele decât cele ale părților menționate, nu pot face obiectul unei rambursări.

Pentru aceste motive, Curtea (Camera a doua) declară:

Articolul 3 primul paragraf din Directiva 2009/103/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 16 septembrie 2009 privind asigurarea de răspundere civilă auto și controlul obligației de asigurare a acestei răspunderi trebuie interpretat în sensul că intră în sfera noțiunii de „pagube produse de vehicule”, menționată în această dispoziție, o situație precum cea în discuție în litigiul principal, în care un vehicul staționat într‑un garaj privat al unui imobil, utilizat în conformitate cu funcția sa de mijloc de transport, a luat foc, provocând un incendiu, care își are originea în circuitul electric al acestui vehicul, și a cauzat prejudicii imobilului respectiv, chiar dacă vehiculul menționat nu a fost deplasat timp de mai mult de 24 de ore înainte de producerea incendiului.