1.

Litigiul cu care este sesizată instanța de trimitere se desfășoară între creatorul unui sistem de pliere a bicicletelor (și întreprinderea care le fabrică) și o societate coreeană care produce biciclete similare, căreia acesta îi impută încălcarea drepturilor sale de autor.

2.

Instanța de trimitere trebuie să aprecieze dacă o bicicletă al cărei sistem pliabil a fost protejat de un brevet care a expirat poate fi calificată drept operă susceptibilă de a fi protejată de dreptul de autor. Concret, instanța de trimitere solicită să se stabilească dacă protecția respectivă este exclusă în cazul în care forma obiectului „este necesară pentru obținerea unui rezultat tehnic determinat” și ce criterii trebuie să utilizeze pentru aprecierea respectivă.

3.

Deși se concentrează pe normele Uniunii Europene privind drepturile de autor, trimiterea preliminară atrage atenția asupra unei chestiuni (compatibilitatea protecției caracteristice dreptului de autor cu cea rezultată din drepturile de proprietate industrială) cu privire la care Curtea s‑a pronunțat recent ( 2 ).

4.

Conform articolului 2 alineatele (1) și (7):

[…]

5.

Conform articolului 7:

„Protecția și respectarea drepturilor de proprietate intelectuală ar trebui să contribuie la promovarea inovației tehnologice și la transferul și răspândirea tehnologiei, în avantajul reciproc al celor care creează și al celor care utilizează cunoștințe tehnice și de o manieră favorabilă pentru binele social și economic și care să asigure un echilibru între drepturi și obligații.”

6.

În conformitate cu articolul 26:

„1.   Titularul unui desen sau model industrial protejat are dreptul să împiedice terții care acționează fără consimțământul său să fabrice, să vândă sau să importe articole care poartă sau conțin un desen sau model care este, în totalitate sau într‑o măsură substanțială, o copie a acestui desen sau model protejat, atunci când actele respective sunt făcute în scopuri comerciale.

[…]”

7.

Articolul 27 prevede:

„1.   […] un brevet poate fi obținut pentru orice invenție, de produs sau de procedeu, în toate domeniile tehnologice, cu condiția ca aceasta să fie nouă, să implice o activitate inventivă și să fie susceptibilă de aplicare industrială […].

[…]”

8.

Articolul 29 stabilește:

„(1)   Membrii trebuie să ceară depunătorului unei cereri de brevet ca acesta să divulge invenția într‑o manieră suficient de clară și de completă pentru ca o persoană de specialitate în acel domeniu să o poată executa și pot cere de la acesta să indice maniera cea mai bună de executare a invenției cunoscută de inventator la data depozitului sau, în cazul în care este invocată prioritatea, la data priorității cererii […].

[…]”

9.

În cuprinsul considerentului (60) se arată că:

„Protecția prevăzută prin prezenta directivă nu aduce atingere dispozițiilor juridice interne sau comunitare din alte domenii, cum ar fi proprietatea industrială, protecția datelor, accesul condiționat, accesul la documente publice și regula cronologiei exploatării media, care pot aduce atingere protecției dreptului de autor și drepturilor conexe.”

10.

Articolele 2-4 obligă în special statele membre să garanteze autorilor drepturile exclusive de a autoriza sau de a interzice reproducerea operelor lor [articolul 2 litera (a)], de a autoriza sau de a interzice comunicarea publică a acestora [articolul 3 alineatul (1)] și de a autoriza sau de a interzice distribuirea lor [articolul 4 alineatul (1)].

11.

Articolul 9 („Menținerea altor dispoziții legale”) prevede:

„Prezenta directivă nu aduce atingere dispozițiilor privind în special brevetele, mărcile înregistrate, desenele și modelele industriale […].”

12.

Considerentul (10) are următorul cuprins:

„Acordarea protecției pentru desene sau modele industriale ale unor caracteristici impuse exclusiv de o funcție tehnică nu ar trebui să perturbe inovația tehnologică […].”

13.

Considerentul (32) enunță:

„În absența unei armonizări complete a legislației privind dreptul de autor, se impune consacrarea principiului de cumul al protecției specifice desenelor și modelelor industriale comunitare cu protecția oferită de dreptul de autor, lăsând în același timp statelor membre întreaga libertate de stabilire a întinderii protecției oferite de dreptul de autor și a condițiilor de acordare a protecției respective.”

14.

Articolul 3 litera (a) definește noțiunea de „desen sau model industrial” drept:

„[A]spectul exterior al unui produs sau al unei părți a acestuia, care îi conferă, în special, caracteristicile liniilor, contururilor, culorilor, formei, texturii și/sau a materialelor și/sau a ornamentației produsului în sine.”

15.

Articolul 8 prevede:

„(1)   Un desen sau un model industrial comunitar nu conferă drepturi asupra caracteristicilor aspectului unui produs care sunt impuse exclusiv de funcția sa tehnică.

[…]”

16.

Articolul 96 („Relația cu celelalte forme de protecție prevăzute de legislațiile interne”) stabilește la alineatul (2):

„Un desen sau model protejat de un desen sau model industrial comunitar beneficiază și de protecția acordată de legislația statelor membre privind dreptul de autor, începând cu data la care a fost creat sau stabilit într‑o formă oarecare. Fiecare stat membru stabilește întinderea și condițiile în care se poate obține protecția în cauză, inclusiv gradul de originalitate necesar.”

17.

Articolul 1 alineatul (1) („Durata drepturilor de autor”) prevede:

„Dreptul de autor asupra unei opere literare sau artistice, în sensul articolului 2 din Convenția de la Berna, se aplică pe întreaga durată de viață a autorului și 70 de ani după decesul său, indiferent de data la care opera a fost pusă în mod legal la dispoziția publicului.”

18.

În anul 1975, domnul SI a creat un model de bicicletă pliabilă, pe care a denumit‑o Brompton.

19.

În anul următor, acesta a înființat întreprinderea Brompton Ltd, cu scopul de a comercializa bicicleta sa pliabilă în colaborare cu o întreprindere mai mare care să asigure fabricarea și distribuirea ei. Având în vedere că nu a găsit nicio întreprindere interesată, a continuat să lucreze singur.

20.

În anul 1981, a primit o primă comandă de 30 de biciclete Brompton, pe care le‑a fabricat conform unui model ușor diferit de bicicleta originală.

21.

Din acel moment, domnul SI s‑a axat pe dezvoltarea activității întreprinderii lui pentru a face cunoscut modelul său de bicicletă pliabilă, care, începând din anul 1987, este comercializată în forma următoare:

22.

Brompton Ltd. a fost titulara unui brevet pentru mecanismul de pliere a bicicletei (caracterizată prin faptul că adoptă trei poziții: poziție depliată, „stand by” și poziție pliată), brevet care ulterior a intrat în domeniul public ( 7 ).

23.

Domnul SI susține de asemenea că este titularul drepturilor patrimoniale care decurg din drepturile de autor asupra aspectului bicicletei Brompton.

24.

Întreprinderea coreeană GET2GET, specializată în producerea de echipamente sportive, produce și comercializează o bicicletă pliabilă (Chedech) care are tot trei poziții și un aspect similar bicicletei Brompton:

25.

Brompton Ltd. și domnul SI, considerând că GET2GET a încălcat drepturile lor de autor asupra bicicletei Brompton, au formulat împotriva întreprinderii respective o acțiune în fața instanței de trimitere, căreia i‑au solicitat în esență: a) constatarea faptului că bicicletele Chedech, independent de semnele distinctive aplicate pe acestea, aduc atingere drepturilor de autor ale Brompton Ltd. și drepturilor morale ale domnului SI asupra bicicletei Brompton și b) obligarea pârâtei la încetarea tuturor activităților care aduc atingere drepturilor acestora și la retragerea produsului de pe piață ( 8 ).

26.

GET2GET a invocat faptul că aspectul bicicletei sale este impus de soluția tehnică urmărită și că a adoptat intenționat tehnica de pliere (protejată în trecut de brevetul Brompton Ltd., în prezent expirat), deoarece reprezenta metoda cea mai funcțională. Potrivit acesteia, constrângerea tehnică respectivă impune aspectul bicicletei Chedech.

27.

În replică, Brompton Ltd. și domnul SI au susținut că există pe piață alte biciclete pliabile în trei poziții, care au un aspect diferit de propria lor bicicletă, motiv pentru care dețin un drept de autor asupra acesteia. Aspectul său demonstrează existența unor opțiuni creative în ceea ce o privește și, prin urmare, originalitate.

28.

În acest context, instanța de trimitere a adresat Curții următoarele întrebări preliminare:

29.

Decizia de trimitere a fost înregistrată la grefa Curții la 14 iunie 2018.

30.

Au formulat observații scrise domnul SI, Brompton Ltd., GET2GET, guvernele Belgiei și Poloniei, precum și Comisia. Aceasta din urmă și părțile din litigiul principal au participat la ședința care s‑a desfășurat la 14 noiembrie 2019.

31.

Instanța de trimitere formulează întrebările sale în legătură cu protecția dreptului de autor referitor la o operă „a cărei formă este necesară pentru obținerea unui rezultat tehnic”. Aceasta solicită interpretarea Curții numai cu privire la Directiva 2001/29.

32.

„Opera” care face obiectul litigiului este, după cum am explicat, o bicicletă al cărei sistem pliabil a fost, la un moment dat, protejat de un drept de brevet.

33.

Din observațiile domnului SI și ale Brompton Ltd. ( 9 ) rezultă că aspectul inițial al bicicletei diferă de cel al bicicletei pentru care se dorește acum să se obțină protecția conferită de dreptul de autor, cu toate că ambele folosesc un sistem de pliere ( 10 ).

34.

În decizia de trimitere nu există nicio mențiune cu privire la faptul că bicicleta Brompton a fost protejată cu titlu de model, în vederea aplicării sale industriale. Instanța de trimitere nu face referire nici la reglementările naționale sau ale Uniunii în materia desenelor și modelelor industriale (naționale sau comunitare).

35.

Cu toate că, în anul 1987, se putea solicita protecția numai în calitate de model național, nu exista niciun impediment pentru ca bicicleta Brompton să beneficieze ulterior de regimul juridic specific modelelor industriale ( 11 ), fie în temeiul Directivei 98/71/CE ( 12 ), fie în temeiul Regulamentului nr. 6/2002. Acesta din urmă prevede inclusiv „o protecție pe termen scurt a desenului sau a modelului industrial [comunitar] neînregistrat” ( 13 ).

36.

Răspunsul la întrebările preliminare nu poate omite problemele legate de cumulul protecțiilor (în temeiului dreptului de proprietate intelectuală, pe de o parte, și al celui de proprietate industrială, pe de altă parte), la care vom face referire imediat. Prin urmare, considerăm că este preferabil să le abordăm atât pentru ipoteza în care numai sistemul de pliere ar fi fost protejat de un brevet, cât și pentru cea în care aspectul bicicletei ar fi corespuns unui model industrial.

37.

În pofida scopului lor diferit ( 14 ), ambele noțiuni (brevete și modele) prezintă caracteristici comune care trebuie reținute:

38.

Răspunsul la întrebările adresate de instanța de trimitere trebuie situat într‑un context mai general, care să conțină diversele obiecte și, respectiv, scopurile urmărite prin protecția dreptului de proprietate industrială și a dreptului de autor, precum și interesele care stau la baza celor două.

39.

Printre elementele de interes general se află favorizarea inițiativei tehnologice și dezvoltarea concurenței. Valabilitatea principiului cumulului nu trebuie să implice o protecție disproporționată a dreptului de autor, care ar aduce atingere intereselor publice, acționând ca piedică în raport cu sistemul de protecție a drepturilor de proprietate industrială.

40.

Prin acordarea unui drept de exploatare exclusivă în favoarea titularului unui drept de brevet sau a autorului unui desen sau model industrial se urmărește tocmai stabilirea unui echilibru între interesul public și cel privat:

41.

Acest echilibru prudent – al cărui rezultat imediat este o perioadă de protecție mai mică a inventatorului sau a designerului – ar fi perturbat dacă termenul acordat s‑ar prelungi pur și simplu până ar ajunge să aibă aceeași durată generoasă ca termenele specifice dreptului de autor. Designerii și‑ar pierde imboldul de a beneficia de sistemul de proprietate industrială în cazul în care li s‑ar asigura protecția creațiilor lor în temeiul dreptului de autor cu costuri mai mici și cu mai puține condiții de formă (lipsa înregistrării, printre altele), precum și pentru o perioadă mult mai îndelungată ( 19 ).

42.

Nu este neglijabil nici efectul asupra securității juridice: publicitatea oficială impusă în cazul desenului industrial permite concurenților să știe cu certitudine care sunt limitele propriilor creații industriale și până când sunt protejate.

43.

Lăsând deoparte modelul neînregistrat ( 20 ), pare legitim ca concurenții celui care a obținut în mod formal un drept de proprietate industrială să se bazeze pe publicitatea înregistrării pentru a profita de inovația tehnică înscrisă, după expirarea drepturilor titularului înregistrării. Considerentul (21) al Regulamentului nr. 6/2002 admite că „[n]atura exclusivă a dreptului conferit de desenul sau modelul industrial comunitar înregistrat reflectă dorința de a‑i asocia cel mai înalt grad de certitudine juridică posibil” ( 21 ). Dimpotrivă, în lipsa oricărei publicități privind înregistrarea, precum în cazul drepturilor de autor, operatorii economici nu au nicio certitudine cu privire la conținutul creațiilor intelectuale cu scop industrial.

44.

Aceste argumente nu reprezintă în realitate decât variații ale aceluiași subiect care a fost deja abordat de avocatul general Szpunar în Concluziile sale prezentate în cauza Cofemel, la care facem trimitere ( 22 ).

45.

În definitiv, compararea scopurilor și a valorilor urmărite de cele două regimuri juridice (al proprietății industriale și al drepturilor de autor) trebuie realizată în mod proporțional pentru a evita ca o protecție disproporționată a acestora din urmă să le lipsească de conținut pe primele.

46.

Dreptul Uniunii permite ca protecția juridică inerentă unui desen sau model industrial să fie însoțită de protecția rezultată dintr‑un drept de autor. Astfel prevedea la vremea respectivă Directiva 98/71, care, la articolul 17, recunoștea desenelor și modelelor industriale (înregistrate în fiecare stat membru) beneficiul protecției conferite de normele în materia drepturilor de autor. Dispoziția respectivă adăuga însă că „[d]omeniul de aplicare al acestei protecții și condițiile în care este acordată, inclusiv nivelul de originalitate necesar, sunt stabilite de fiecare stat membru” ( 23 ).

47.

Principiul „cumulului” a fost introdus ulterior la articolul 96 alineatul (2) din Regulamentul nr. 6/2002, care trebuie înțeles în lumina considerentului (32) al acestuia, în ceea ce privește desenele și modelele industriale comunitare protejate la nivelul Uniunii.

48.

Din perspectiva apărării specifice a drepturilor de autor, Directiva 2001/29 arată, în cuprinsul considerentului (60), că „[p]rotecția prevăzută prin prezenta directivă nu aduce atingere dispozițiilor juridice interne sau comunitare din alte domenii”.

49.

Prin urmare, „[…] Directiva 2001/29 menține ca atare existența și domeniul de aplicare ale dispozițiilor în vigoare în materia desenelor și modelelor industriale, inclusiv principiul «cumulului»” ( 24 ).

50.

Existau totuși anumite îndoieli privind complementaritatea acestor două protecții. Concret, se dezbătea aspectul dacă statele membre puteau impune ca modelele industriale să includă condiții mai stricte privind originalitatea, pentru a beneficia de protecția specifică drepturilor de autor.

51.

Hotărârea Cofemel a confirmat, ca regulă generală, că „protecția desenelor și modelelor industriale și protecția oferită de dreptul de autor pot […] să fie acordate în mod cumulativ aceluiași obiect”.

52.

Această afirmație este însoțită totuși de anumite precizări care atenuează, ca să ne exprimăm astfel, sau relativizează forța principului cumulului.

53.

În primul rând, „în pofida faptului că protecția desenelor și modelelor industriale și protecția oferită de dreptul de autor pot, în temeiul dreptului Uniunii, să fie acordate în mod cumulativ aceluiași obiect, acest cumul nu poate fi avut în vedere decât în anumite situații” ( 25 ).

54.

În al doilea rând, scopul protecției conferite diferă în cele două cazuri. În timp ce, în cazul desenelor și modelelor industriale, se urmărește evitarea imitării de către concurenți, dreptul de autor are altă funcție, juridică și economică ( 26 ).

55.

În al treilea rând, recunoașterea dreptului de autor asupra unui obiect care beneficiază deja de protecția specifică desenelor și modelelor industriale implică anumite riscuri care nu pot fi ignorate ( 27 ). În special, „prin acordarea unei protecții în temeiul dreptului de autor unui obiect protejat cu titlu de desen sau model industrial nu se poate aduce atingere finalităților și efectivității corespunzătoare acestor două forme de protecție” ( 28 ).

56.

În al patrulea rând, revine instanței de trimitere sarcina de a stabili când este vorba despre „anumite situații” care permit cumulul protecțiilor. Prin urmare, aceasta trebuie să definească în fiecare caz echilibrul dintre protecția drepturilor de autor și interesul general.

57.

Ca punct de plecare, facem trimitere la Concluziile avocatului general Spuznar prezentate în cauza Cofemel, în care acesta analizează atât jurisprudența Curții cu privire la noțiunea de „operă”, cât și aplicarea acesteia desenelor și modelelor industriale ( 29 ).

58.

Considerăm că analiza respectivă este suficient de exhaustivă încât să nu necesite explicații suplimentare din partea noastră. În plus, Hotărârea Cofemel a inclus‑o în raționamentul său, precizând limitele noțiunii de „operă” în calitate de noțiune autonomă a dreptului Uniunii ( 30 ).

59.

Din jurisprudența respectivă ne interesează să subliniem elementul originalității ( 31 ), pe care Curtea l‑a menționat deja în hotărârile sale anterioare ( 32 ), statuând că acesta trebuie să reflecte personalitatea creatorului operei ( 33 ).

60.

Una dintre contribuțiile relevante ale Hotărârii Cofemel este faptul că nu permite asocierea dintre originalitatea presupusei „opere” (în cauza respectivă, îmbrăcăminte) și componentele sale estetice. Recurgerea la estetic, drept motiv pentru a proteja un model în temeiul dreptului de autor, a fost exclusă de Curte, prin faptul că a subliniat că „[a]rticolul 2 litera (a) din Directiva 2001/29 […] trebuie interpretat în sensul că se opune ca o reglementare națională să confere o protecție, în temeiul dreptului de autor, unor modele industriale […], pentru motivul că, dincolo de scopul utilitar pe care îl urmăresc, acestea generează un efect vizual propriu și distinctiv din punct de vedere estetic” ( 34 ).

61.

Odată excluse efectele estetice, îndoiala se axează pe aspectul dacă, prin considerarea originalității drept premisă a existenței creației intelectuale specifice autorului său ( 35 ), pot intra în joc obligațiile rezultate din cerința de a obține un rezultat tehnic sau funcțional, drept motiv pentru a refuza protecția unei opere în temeiul dreptului de autor. Instanța de trimitere se referă în special la această problemă.

62.

Curtea a abordat deja această problemă în contextul protecției dreptului de autor asupra programelor de calculator ( 36 ).

63.

Concret, aceasta a statuat că, în cazul în care exprimarea elementelor componente ale unui obiect „este dictată de funcția lor tehnică, criteriul originalității nu este îndeplinit, întrucât modalitățile diferite de punere în aplicare a unei idei sunt atât de limitate, încât ideea și expresia se confundă” ( 37 ). O astfel de situație „nu ar permite autorului să își poată exprima spiritul creator în mod original și să ajungă la un rezultat concretizat într‑o creație intelectuală proprie acestui autor” ( 38 ).

64.

În același sens, Curtea a statuat că creația intelectuală originală a autorului poate beneficia de protecție prin intermediul dreptului de autor, dar că acest lucru nu este valabil atunci când ea este impusă de „considerații tehnice, de reguli sau de limitări care nu lasă loc niciunei libertăți de creație” ( 39 ).

65.

Din aceste hotărâri se poate deduce, drept criteriu general, că nu este posibilă protecția prin intermediul drepturilor de autor a operelor (obiectelor) de artă aplicată a căror formă este condiționată de funcția lor. În cazul în care aspectul uneia dintre operele respective este impus exclusiv de funcția sa tehnică, în calitate de factor determinant, aceasta nu va putea beneficia de protecția conferită de dreptul de autor ( 40 ).

66.

Aplicarea acestui criteriu drepturilor de autor se înscrie în aceeași linie de reglementare existentă în cazul desenelor și modelelor industriale, precum și al mărcilor:

67.

În concluzie, desenele a căror configurație este determinată de motive tehnice care nu permit exercitarea libertății de creație nu pot beneficia de protecția conferită de dreptul de autor. Pe de altă parte, simplul fapt că un desen prezintă anumite elemente funcționale nu îl privează de protecția respectivă în temeiul dreptului de autor.

68.

Această regulă nu prezintă probleme majore atunci când motivele tehnice menționate anulează, practic, marja de creativitate. Cu toate acestea, dificultățile apar atunci când desenele îmbină caracteristici funcționale și artistice. A priori, aceste desene mixte nu ar avea de ce să fie excluse de la protecția conferită de dreptul de autor, ceea ce, dimpotrivă, nu se aplică atunci când elementele funcționale primează asupra celor artistice până în punctul în care acestea din urmă devin irelevante ( 44 ).

69.

Analiza jurisprudenței Curții cu privire la formele asociate elementelor funcționale în domeniile dreptului de proprietate industrială și dreptului mărcilor poate oferi anumite variante de interpretare valabile, prin analogie, pentru drepturile de autor.

70.

Este adevărat că fiecare dintre cele trei domenii (desene și modele industriale, dreptul mărcilor și dreptul de autor) are propriile caracteristici, care împiedică tratarea regimurilor lor juridice în mod identic. În opinia noastră, nu există însă niciun impediment ca ceea ce a statuat Curtea cu privire la unul dintre domenii să fie extrapolat cu o anumită prudență la celelalte domenii, atunci când trebuie să se interpreteze un criteriu care se aplică, chiar și cu nuanțe, tuturor acestora ( 45 ).

71.

Din jurisprudența respectivă se evidențiază, în opinia noastră, Hotărârea din 14 septembrie 2010, Lego Iuris/OAPI ( 46 ), pronunțată de Marea Cameră, care a interpretat interdicția de a înregistra ca marcă un semn constituit din forma produsului necesară pentru obținerea unui rezultat tehnic ( 47 ).

72.

Curtea a statuat că interdicția respectivă „garantează faptul că întreprinderile nu pot utiliza dreptul mărcilor pentru a perpetua, nelimitat în timp, drepturi exclusive asupra unor soluții tehnice” ( 48 ).

73.

Aceasta a reținut de asemenea că, „prin limitarea motivului de refuz prevăzut la articolul 7 alineatul (1) litera (e) punctul (ii) din Regulamentul nr. 40/94 la semnele constituite «exclusiv» din forma produsului «necesară» pentru obținerea unui rezultat tehnic, legiuitorul a apreciat în mod întemeiat că orice formă a unui produs este, într‑o anumită măsură, funcțională și că, prin urmare, ar fi inadecvat să se respingă înregistrarea ca marcă a formei unui produs pentru simplul motiv că are caracteristici utilitare. Prin termenii «exclusiv» și «necesară», această dispoziție garantează că se respinge numai înregistrarea formelor unui produs care nu fac decât să încorporeze o soluție tehnică și a căror înregistrare ca marcă ar jena, așadar, în mod real utilizarea acestei soluții tehnice de către alte întreprinderi” ( 49 ).

74.

Plecând de la această premisă, Curtea a formulat anumite precizări relevante cu privire la „prezența unuia sau a câtorva elemente arbitrare nesemnificative în cadrul unui semn tridimensional în care toate elementele esențiale sunt dictate de soluția tehnică pe care o exprimă acest semn”:

75.

În ceea ce privește noțiunea de formă necesară pentru obținerea rezultatului tehnic urmărit, Curtea a confirmat teza Tribunalului, potrivit căreia „această condiție nu înseamnă că forma în cauză trebuie să fie singura care permite obținerea acestui rezultat” ( 52 ). A adăugat că „existența altor forme care permit obținerea aceluiași rezultat tehnic nu constituie […] o împrejurare de natură să înlăture motivul de refuz al înregistrării” ( 53 ).

76.

În lumina acestor argumente, pe care considerăm că este oportun să le aplicăm prin analogie în prezentul litigiu, se poate oferi un răspuns instanței de trimitere. Aceasta pare să afirme că aspectul bicicletei în litigiu era necesar pentru obținerea rezultatului tehnic ( 54 ), ceea ce constituie o apreciere a elementelor de fapt care revine exclusiv în sarcina sa. Dacă prin această afirmație instanța de trimitere înțelege să implice faptul că există relația de exclusivitate între aspect și funcționalitate, la care am făcut referire anterior, răspunsul la prima întrebare ar trebui să fie în sensul că nu se poate conferi protecția în temeiul dreptului de autor.

77.

Instanța de trimitere solicită să se stabilească în special efectul pe care l‑ar putea avea patru factori specifici, enumerați de ea însăși, asupra aprecierii existenței relației dintre crearea formei obiectului și obținerea rezultatului tehnic urmărit.

78.

Inversând ordinea acestor factori, astfel cum sunt prezentați în decizia de trimitere, vom începe prin a examina efectele pe care le‑ar putea avea faptul că a existat un brevet anterior, în prezent expirat.

79.

Având în vedere aplicabilitatea principiului cumulului, această împrejurare, în sine, nu ar trebui să implice prevalența dreptului de proprietate industrială (cu atât mai mult cu cât eficacitatea sa a dispărut) până în punctul în care ar împiedica protecția conferită de dreptul de autor. Considerațiile prezentate cu privire la apropierea dintre brevete și modelele industriale, în ceea ce privește această chestiune ( 55 ), susțin aplicarea principiului respectiv și în privința obiectelor protejate de un brevet.

80.

Cu toate acestea, din perspectiva elementelor de apreciere, considerăm că instanța de trimitere subliniază în mod întemeiat această împrejurare, care poate avea un dublu efect:

81.

Instanța de trimitere solicită să se stabilească efectul pe care ar putea să îl aibă existența altor forme care permit obținerea aceluiași rezultat tehnic. Aceasta se referă, concret, la două abordări contrare, bazate pe așa‑numitele „teorie a multitudinii de forme” și „teorie a cauzalității”.

82.

Avocatul general Saugmandsgaard Øe a efectuat recent o analiză completă a acestor două teorii, aplicate desenelor și modelelor industriale, în Concluziile sale prezentate în cauza DOCERAM ( 56 ). Având în vedere că împărtășim considerațiile sale, facem trimitere la acestea.

83.

Hotărârea DOCERAM, care a adoptat în esență opinia avocatului general (instanța de trimitere menționează atât această hotărâre, cât și concluziile avocatului general) ( 57 ), s‑a pronunțat în acest sens după cum urmează:

84.

Lectura hotărârii respective relevă, așadar, irelevanța soluțiilor alternative pentru stabilirea relației de exclusivitate dintre caracteristicile aspectului și funcția tehnică a produsului. Totuși, aceasta nu permite să se considere că aceste soluții alternative nu au niciun efect, în condițiile în care constituie un element care permite recunoașterea unei marje a creației intelectuale care conduce la același rezultat tehnic.

85.

În cazul modelelor în care încrucișarea artei cu designul are un caracter pronunțat, vor exista mai multe posibilități de libertate de creație ( 60 ) pentru configurarea aspectului produsului. Astfel cum a propus Comisia în ședință, integrarea aspectelor formale și a celor funcționale în operele de artă aplicată va trebui analizată în mod detaliat pentru a stabili dacă aspectul operelor respective nu este impus în totalitate de cerințele tehnice. Va fi posibil, în anumite cazuri, să se separe, cel puțin teoretic, elementele care au la bază considerații funcționale de cele bazate numai pe alegeri libere (originale) ale creatorului lor, care ar putea fi protejate în temeiul dreptului de autor ( 61 ).

86.

Apreciem că aceste observații pot fi considerate mai degrabă teoretice și poate nu sunt suficient de utile instanței de trimitere, care se confruntă cu sarcina dificilă de a discerne ce elemente creative ar putea fi protejate în ceea ce privește o bicicletă a cărei funcționalitate impune prezenta unor roți, a unui lanț, a unui cadru și a unui ghidon, indiferent care este forma acesteia ( 62 ).

87.

În orice caz, dintr‑o perspectivă legată mai degrabă de interpretarea regulii, decât de aplicarea sa într‑o situație concretă, trebuie amintit că, potrivit Curții, răspunsul la această parte a celei de a doua întrebări preliminare rezultă din Hotărârea DOCERAM.

88.

Soluția prezentată cu privire la desenele și modelele industriale poate fi extrapolată, mutatis mutandis, pentru a stabili nivelul de originalitate a „operelor” cu aplicare industrială ai căror creatori doresc să le protejeze în temeiul dreptului de autor.

89.

Pentru ca instanța să aprecieze dacă există o contrafacere din punct de vedere obiectiv, nu este relevantă, în principiu, voința celui care comercializează, fără autorizație, un obiect protejat de un drept de autor.

90.

Situația ar fi diferită dacă voința de a obține un rezultat tehnic ar putea fi apreciată prin analizarea relației dintre formă și funcționalitate. Logic este ca cel care creează un obiect protejat de un brevet care a intrat în domeniul public să nu urmărească altceva decât să obțină consecința tehnică dorită ( 63 ).

91.

Totuși, având în vedere afirmația potrivit căreia forma modelului are la bază o decizie pur estetică, iar nu funcțională, nu există niciun impediment pentru ca cei care susțin contrariul (și anume, că au utilizat forma respectivă dintr‑o constrângere strict tehnică sau funcțională) să probeze acest lucru ( 64 ).

92.

Atunci când se verifică dacă există sau nu un drept de protecție a obiectului în calitate de operă, instanța va putea aprecia mai întâi voința inițială a inventatorului sau a designerului și apoi pe cea a persoanei care reproduce invenția sau modelul său.

93.

În acest scop, instanța de trimitere va trebui să aibă în vedere momentul conceperii inițiale ( 65 ) pentru a aprecia dacă autorul său dorea realmente să realizeze o creație intelectuală proprie sau dacă, mai degrabă, urmărea exclusiv să apere o idee aplicabilă elaborării unui produs industrial original, în vederea fabricării și a vânzării masive pe piață a acestuia. Faptul că s‑a realizat o aplicare industrială sau s‑a obținut un avantaj comercial în ceea ce privește invenția sau modelul poate oferi indicii importante.

94.

În opinia noastră, împrejurarea că recunoașterea ulterioară a designului determină ca acesta să fie demn de a fi expus în muzee nu este relevantă din această perspectivă. Acest factor sau alții similari, precum obținerea de premii în contextul designului industrial, confirmă mai degrabă faptul că natura sa este cea a unui obiect industrial lăudabil și inclusiv admirabil, în domeniul său specific, sau că acesta are anumite componente estetice relevante.

95.

Instanța de trimitere nu oferă suficiente elemente de apreciere pentru a înțelege care este sensul exact al acestei părți a celei de a doua întrebări preliminare, în privința căreia nu oferă nicio explicație.

96.

Pentru acest motiv și pentru că apreciem că argumentele anterioare sunt suficiente pentru a descrie relația dintre forma produsului și funcția sau rezultatul său tehnic, nu ne mai rămân prea multe de adăugat.

97.

În mod logic, dacă forma concepută de designerul produsului (în prezenta cauză, o bicicletă) nu ar fi adecvată pentru obținerea funcționalității urmărite, nu ar fi îndeplinită condiția privind viitoarea aplicare industrială. Prin urmare, trebuie să se prezume că forma propusă este eficientă pentru scopul respectiv (în prezenta cauză, fabricarea unei biciclete pliabile cu care să se poată circula).

98.

În orice caz, revine instanței de trimitere sarcina de a aprecia acest factor în lumina probelor (în special a expertizelor) furnizate.

99.

Criteriile pentru analizarea relației de exclusivitate dintre aspectul produsului și rezultatul său tehnic nu se rezumă probabil la cele patru analizate până în acest punct. Cu toate acestea, astfel cum susținea avocatul general Saugmandsgaard Øe în Concluziile sale prezentate în cauza DOCERAM ( 66 ), nu ar fi adecvat să se efectueze în mod abstract o enumerare, exhaustivă sau nu, a acestor criterii în cazul în care, în realitate, aprecierea respectivă (a elementelor de fapt) este legată de un ansamblu de împrejurări dificil de identificat a priori.

100.

În sfârșit, adăugăm că eventualul refuz al protecției conferite de drepturile de autor nu va împiedica recurgerea la alte norme prevăzute pentru combaterea contrafacerilor servile sau parazitare. Astfel cum a subliniat Comisia în ședință, legislația privind concurența neloială, deși nu este armonizată complet pe întreg teritoriul Uniunii ( 67 ), poate oferi soluții pentru acest fenomen indezirabil ( 68 ).

101.

Prin această din urmă reflecție, astfel cum am arătat cu altă ocazie, „nu încercăm să ne amestecăm în posibilitățile pe care le poate identifica, în cadrul dreptului național, instanța de trimitere pentru a analiza comportamentul care face obiectul procedurii. Ne limităm la a prezenta o perspectivă din care se pot observa reacții judiciare față de un comportament presupus ilicit, dincolo de cadrul propriu al dreptului mărcilor” ( 69 ).

102.

În temeiul considerațiilor prezentate, propunem Curții să răspundă Tribunal de l’entreprise de Liège (Tribunalul pentru Întreprinderi din Liege, Belgia) după cum urmează: