1.

Cererea de decizie preliminară formulată de Raad voor Vreemdelingenbetwistingen (Consiliul Contenciosului privind Străinii, Belgia) privește interpretarea articolului 5 alineatul (1) litera (a) din Directiva 2003/109/CE a Consiliului din 25 noiembrie 2003 privind statutul resortisanților țărilor terțe care sunt rezidenți pe termen lung ( 2 ).

2.

Directiva 2003/109 urmărește în special să stabilească condițiile de acordare și de retragere a statutului de rezident pe termen lung acordat de un stat membru resortisanților țărilor terțe care au reședința legală pe teritoriul său, precum și să confere o serie de drepturi deținătorilor acestui statut ( 3 ). Una dintre condițiile pentru dobândirea acestui statut impune, conform articolului 5 alineatul (1) litera (a) din directiva menționată, ca resortisantul să facă dovada că dispune, pentru el și pentru membrii familiei sale care se află în întreținerea sa, de resurse stabile, regulate și suficiente pentru a satisface nevoile proprii și pe cele ale membrilor familiei sale, fără a recurge la sistemul de ajutor social al statului membru gazdă.

3.

Prezenta trimitere preliminară se înscrie în cadrul unui litigiu între X și Statul belgian privind în special respingerea unei cereri de dobândire a statutului de rezident pe termen lung pentru motivul că X nu dispunea de resurse proprii și, prin urmare, nu îndeplinea condiția referitoare la resurse în sensul articolului 5 alineatul (1) litera (a) din Directiva 2003/109.

4.

În acest context, instanța de trimitere solicită Curții să se pronunțe cu privire la aspectul dacă în esență condiția de a dispune de resurse stabile, regulate și suficiente prevăzută la articolul 5 alineatul (1) litera (a) din Directiva 2003/109 se referă doar la resursele proprii ale unui resortisant al unei țări terțe sau dacă, indiferent de proveniența lor, ele includ de asemenea resursele puse la dispoziția acestuia din urmă de un terț sau de un membru al familiei sale. Dacă este cazul, instanța de trimitere dorește să afle dacă angajamentul de preluare a cheltuielilor luat de un terț sau de un membru al familiei acestuia, astfel cum este cel din speță, este suficient pentru a demonstra că resursele sunt la dispoziția solicitantului.

5.

La finalul prezentării noastre, vom propune Curții să răspundă la aceste întrebări în sensul că această condiție nu conține nicio cerință specială în ceea ce privește proveniența resurselor. Totuși, în ipoteza unor resurse care provin de la un terț sau de la un membru al familiei solicitantului, la fel ca în împrejurările din litigiul principal, este important ca autoritățile naționale să verifice că acestea sunt suficiente și prezintă o anumită permanență și o anumită continuitate care permite în mod rezonabil să se excludă posibilitatea ca solicitantul să devină o povară pentru sistemul de asistență socială al statului membru în cauză. În acest scop, autoritățile naționale trebuie să ia în considerare toate împrejurările relevante ale speței, printre care figurează caracterul suficient de precis, durabil și obligatoriu din punct de vedere juridic al unui angajament de preluare a cheltuielilor luat de un terț sau de un membru al familiei solicitantului.

6.

Considerentul (7) al Directivei 2003/109 are următorul cuprins:

„Pentru a dobândi statutul de rezident pe termen lung, resortisantul unei țări terțe trebuie să facă dovada că dispune de resurse suficiente și de o asigurare de sănătate, pentru a nu risca să devină o povară pentru statul membru. În evaluarea resurselor stabile și regulate ale solicitantului, statele membre pot lua în considerare factori precum cotizațiile la sistemul de pensii sau achitarea obligațiilor fiscale.”

7.

Articolul 5 din această directivă, intitulat „Condițiile pentru dobândirea statutului de rezident pe termen lung”, prevede la alineatul (1) litera (a):

„(1)   Statele membre cer resortisanților țărilor terțe să facă dovada că dispun pentru ei și pentru membrii familiei lor care se află în întreținerea lor:

8.

Articolul 15 bis alineatul 1 din wet van 15 december 1980 betreffende de toegang tot het grondgebied, het verblijf, de vestiging en de verwijdering van vreemdelingen (Legea din 15 decembrie 1980 privind accesul pe teritoriul statului, șederea, stabilirea și îndepărtarea străinilor, denumită în continuare „Legea privind străinii”), prevede:

„În cazul în care nu se opun motive de ordine publică sau de securitate națională, statutul de rezident pe termen lung se acordă străinului care nu este cetățean al Uniunii Europene și care îndeplinește condițiile prevăzute la alineatul 3 și face dovada unei șederi legale și neîntrerupte în Regat în cursul celor cinci ani anteriori cererii de dobândire a statutului de rezident pe termen lung.”

9.

Articolul 15 bis alineatul (3) din Legea privind străinii, care transpune articolul 5 din Directiva 2003/109, prevede:

„(3) Străinii menționați [la alineatul 1] trebuie să facă dovada că dispun de resurse stabile, regulate și suficiente pentru a satisface nevoile proprii și pe cele ale membrilor familiei lor astfel încât să nu devină o sarcină financiară pentru autoritățile publice, și că au încheiat în Belgia o asigurare de sănătate pentru acoperirea riscurilor. […]”

10.

La 26 iulie 2007, X, care a declarat că este cetățean camerunez, a introdus la autoritățile belgiene o cerere de viză de lungă ședere în calitate de student. Viza de studii i‑a fost acordată, iar șederea i‑a fost prelungită anual până la 15 ianuarie 2016. Dat fiind că deținea un permis de muncă, la 19 ianuarie 2016 i‑a fost acordat un permis de ședere a cărui perioadă de valabilitate se extinde până la 14 ianuarie 2017.

11.

La 27 decembrie 2016, X a depus o cerere de acordare a statutului de rezident pe termen lung. În susținerea cererii sale, acesta a prezentat, printre altele, ca dovadă a mijloacelor de subzistență stabile, regulate și suficiente în sensul articolului 15 bis alineatul 3 din Legea privind străinii, contracte de muncă, o decizie de impunere și fișe de salarii pe numele fratelui său. În plus, X a furnizat un document semnat de fratele său prin care acesta se obliga să garanteze că „persoana vizată dispune pentru sine și membrii familiei sale de resurse stabile, regulate și suficiente, pentru a satisface nevoile proprii și pe cele ale membrilor familiei sale astfel încât autoritățile publice nu trebuie să suporte costuri în legătură cu aceștia, conform articolului 15 bis din [Legea privind străinii]”.

12.

Prin decizia din 5 aprilie 2017, reprezentantul staatssecretaris voor Asiel în Administratieve Vereenvoudiging Migratie (Secretarul de stat pentru azil și migrație, Belgia) a respins această cerere pentru motivul că X nu dispunea de resurse proprii. Autoritatea respectivă a reținut că X nu mai desfășura o activitate remunerată de la 31 mai 2016, că nu dispunea de nicio resursă în prezent și că făcea trimitere la resursele fratelui său.

13.

X a formulat o acțiune în fața instanței de trimitere împotriva deciziei respective, susținând că aceasta s‑a bazat pe o interpretare eronată a condiției referitoare la resurse, prevăzută la articolul 5 alineatul (1) litera (a) din Directiva 2003/109, dispoziție pe care o transpune articolul 15 bis alineatul 3 din Legea privind străinii.

14.

În opinia lui X, articolul 5 alineatul (1) litera (a) din Directiva 2003/109 nu ar impune ca numai resursele proprii reclamantului să poată fi luate în considerare. În această privință, X a susținut în special că condiția de a dispune de resurse stabile, regulate și suficiente prevăzută la articolul 5 alineatul (1) litera (a) trebuie interpretată în lumina condiției care impune deținerea resurselor suficiente menționată la articolul 7 alineatul (1) litera (c) din Directiva 2004/38/CE privind dreptul la liberă circulație și ședere pe teritoriul statelor membre pentru cetățenii Uniunii și membrii familiilor acestora ( 4 ). Ar fi necesar, pentru acest articol 5 alineatul (1) litera (a), să se aplice prin analogie jurisprudența Curții potrivit căreia articolul 7 alineatul (1) litera (c) din Directiva 2004/38 nu cuprinde nici cea mai mică cerință cu privire la proveniența resurselor care ar putea, prin urmare, să fie furnizate de un membru al familiei ( 5 ).

15.

În acest context, prin decizia din 14 decembrie 2017, primită de Curte la 4 mai 2018, Raad voor Vreemdelingenbetwistingen (Consiliul Contenciosului privind Străinii, Belgia) a hotărât să suspende judecarea cauzei și să adreseze Curții următoarele întrebări preliminare:

16.

X, guvernele belgian, ceh, german, francez, italian și austriac, precum și Comisia Europeană au depus observații scrise.

17.

Prin intermediul celor trei întrebări preliminare adresate, pe care le vom examina împreună, instanța de trimitere solicită în esență să se stabilească dacă condiția de a dispune de resurse stabile, regulate și suficiente prevăzută la articolul 5 alineatul (1) litera (a) din Directiva 2003/109 se referă doar la „resursele proprii” ale unui resortisant al unei țări terțe sau dacă, indiferent de proveniența lor, ele includ de asemenea resursele puse la dispoziția acestuia din urmă de un terț sau de un membru al familiei acestuia. Dacă este cazul, instanța de trimitere dorește să afle dacă un angajament de preluare a cheltuielilor luat de un terț sau de un membru al familiei, precum cel în discuție în litigiul principal, este suficient pentru a demonstra că resursele sunt la dispoziția solicitantului.

18.

Observăm că instanța de trimitere nu a definit, în cadrul cererii de decizie preliminară, cuvintele „resurse proprii” care figurează în prima întrebare preliminară. Având în vedere contextul în care se înscriu întrebările preliminare și formularea acestora, considerăm că instanța de trimitere urmărește să afle dacă resurse care nu sunt generate de solicitant, fie printr‑o activitate economică desfășurată de acesta, fie printr‑un drept care îi este propriu ( 6 ), sunt excluse din sfera condiției prevăzute la articolul 5 alineatul (1) litera (a) din Directiva 2003/109.

19.

Cu alte cuvinte, trebuie să se analizeze ce importanță are proveniența resurselor pentru îndeplinirea condiției impuse la articolul 5 alineatul (1) litera (a) din Directiva 2003/109.

20.

În această privință, pozițiile părților interesate se împart, în principal, în trei grupuri.

21.

Potrivit lui X și Comisiei, proveniența resurselor menționate la articolul 5 alineatul (1) litera (a) din Directiva 2003/109 nu este relevantă și nimic nu se opune, în principiu, ca un ajutor financiar din partea unui terț să poată să îndeplinească criteriile prevăzute de această dispoziție. În ceea ce privește angajamentul de preluare a cheltuielilor, precum cel în discuție în litigiul principal, revine instanței de trimitere sarcina de a stabili în special, pe de o parte, dacă persoana care își ia angajamentul dispune efectiv de resurse suficiente pentru a satisface nevoile proprii, precum și nevoile solicitantului și ale familiei sale și, pe de altă parte, dacă relația dintre această persoană și solicitant este suficient de stabilă pentru a considera că angajamentul va fi îndeplinit efectiv în caz de nevoie.

22.

Guvernele german, francez și austriac consideră în esență că Directiva 2003/109 nu exclude posibilitatea ca resursele să provină de la un membru al familiei solicitantului statutului de rezident pe termen lung sau de la un terț, cu condiția ca acestea să se bazeze pe un drept care poate fi invocat în justiție de solicitantul respectiv, cum ar fi dreptul la plata pensiei alimentare de către o altă persoană sau resurse legate de regimul matrimonial al solicitantului ( 7 ). Aceste guverne deduc din aceasta că angajamentul de preluare a cheltuielilor, precum cel în discuție în litigiul principal, nu este prevăzut la articolul 5 alineatul (1) litera (a) din Directiva 2003/109, din moment ce un astfel de angajament nu s‑ar întemeia pe nicio obligație legală ( 8 ).

23.

În sfârșit, guvernele belgian, italian și ceh consideră că resursele prevăzute la articolul 5 alineatul (1) litera (a) din Directiva 2003/109 se limitează la cele generate de solicitantul statutului de rezident pe termen lung ( 9 ).

24.

Observăm că întrebările adresate în speță nu au făcut încă obiectul unei aprecieri a Curții. Potrivit unei jurisprudențe constante a Curții, rezultă din cerința unei aplicări uniforme a dreptului Uniunii că, atunci când un act al Uniunii nu conține nicio trimitere expresă la dreptul statelor membre în ceea ce privește definiția unei anumite noțiuni, aceasta din urmă trebuie să primească o interpretare autonomă, care trebuie stabilită de Curte ținând seama de termenii dispoziției în cauză, de contextul acesteia și de obiectivul urmărit de reglementarea din care face parte ( 10 ). În considerarea acestor elemente trebuie să răspundă la întrebările adresate.

25.

De la bun început, subliniem că articolul 5 alineatul (1) litera (a) din Directiva 2003/109, astfel cum este redactat, nu conține o cerință explicită în legătură cu proveniența resurselor.

26.

În continuare, observăm că o examinare comparativă a diferitor versiuni lingvistice ale acestei dispoziții relevă divergențe terminologice într‑un număr semnificativ dintre acestea în ceea ce privește noțiunea de „resurse” în sensul său obișnuit ( 11 ).

27.

Astfel, în timp ce mai multe versiuni lingvistice utilizează echivalentul termenului „resurse”, înțeles într‑un sens larg de „mijloace financiare” ( 12 ), ceea ce ar putea indica că originea acestor resurse este irelevantă, alte versiuni lingvistice utilizează termenul „venituri”, sugerând un sens mai restrictiv care implică o remunerație, precum remunerarea muncii, și care lasă să se înțeleagă că ar fi vorba mai degrabă de resurse generate de solicitant ( 13 ).

28.

Având în vedere această diferență, este necesar să se constate că noțiunea de „resurse” nu are o semnificație univocă ( 14 ).

29.

În aceste condiții, interpretarea mai restrictivă ca urmare a utilizării termenului „venituri” în anumite versiuni lingvistice ar putea fi susținută de faptul că considerentul (7) al Directivei 2003/109 precizează că statele membre, atunci când evaluează resursele stabile și regulate, pot lua în considerare factori precum contribuțiile la sistemul de pensii sau achitarea obligațiilor fiscale, din moment ce aceste contribuții și plăți se bazează, prin natura lor, pe resursele generate de solicitant.

30.

Tocmai din această perspectivă, guvernele belgian, ceh și italian susțin că resursele prevăzute la articolul 5 alineatul (1) litera (a) din Directiva 2003/109 se limitează la cele generate de solicitant.

31.

În opinia noastră, este cert că resursele generate de resortisantul unei țări terțe, cum ar fi salarii, venituri dintr‑o activitate profesională sau o pensie pentru limită de vârstă, sunt resurse care prin natura lor sunt cel mai frecvent admise ca prezentând caracteristicile de stabilitate și de regularitate, în sensul articolului 5 alineatul (1) litera (a) din Directiva 2003/109, după cum lasă să se înțeleagă considerentul (7) al acestei directive.

32.

Cu toate acestea, o astfel de concepție limitată a noțiunii de „resurse” nu pare să reiasă în mod clar din formularea acestui articol 5 alineatul (1) litera (a), care nu este explicit cu privire la proveniența resurselor, ci mai degrabă se axează pe caracterizarea acestor resurse, în sensul în care acestea trebuie să fie la dispoziția solicitantului și să fie stabile, regulate și suficiente pentru a satisface nevoile unui resortisant al unei țări terțe solicitant al statutului de rezident pe termen lung și pe cele ale membrilor familiei sale.

33.

Cu alte cuvinte, interpretarea literală a acestei dispoziții ne conduce la concluzia că, deși această dispoziție vizează, în primul rând, resursele generate de solicitant ( 15 ), resursele puse la dispoziție de un terț nu sunt excluse, cu condiția ca ele să aibă același caracter de stabilitate, regularitate și suficiență, în raport cu natura lor, ca și cum resursele respective ar fi fost generate de resortisantul țării terțe în cauză.

34.

Această poziție este, în opinia noastră, confirmată de geneza articolului 5 alineatul (1) litera (a) din Directiva 2003/109 (secțiunea B), precum și de interpretarea teleologică a Directivei 2003/109, a articolului 5 alineatul (1) litera (a) și de contextul în care se înscrie acest articol (secțiunea C).

35.

Mai întâi, remarcăm că problema provenienței resurselor menționate la articolul 5 alineatul (1) litera (a) din Directiva 2003/109 nu pare să fi fost dezbătută cu ocazia adoptării acestei directive.

36.

În plus, examinarea lucrărilor pregătitoare ale acestei directive evidențiază, în opinia noastră, o ambiguitate în ceea ce privește utilizarea termenului „resurse”, similară celei amintite la punctul 27 din prezentele concluzii cu privire la interpretarea literală a acestei noțiuni.

37.

Astfel, în anumite versiuni lingvistice ale propunerii inițiale de directivă, expunerea de motive precizează, în ceea ce privește condiția în cauză ( 16 ), că stabilitatea „resurselor” solicitantului statutului pe termen lung trebuie să fie evaluată în funcție de natura și regularitatea „veniturilor” persoanei în cauză, în timp ce formularea propusă în aceleași versiuni lingvistice ale dispoziției utilizează numai termenul „resurse” pentru evaluarea aceluiași criteriu ( 17 ). Alte versiuni lingvistice utilizează exclusiv termenul „venituri” ( 18 ).

38.

Acest tip de ambiguitate se regăsește, pe de altă parte, în continuarea lucrărilor pregătitoare. Cu titlu de exemplu, anumite versiuni lingvistice ale avizului Comitetului Regiunilor privind propunerea de directivă se referă în mod explicit la „resurse proprii” ale solicitantului statutului de rezident pe termen lung ( 19 ), în timp ce alte versiuni lingvistice nu sunt explicite cu privire la acest aspect ( 20 ).

39.

Geneza Directivei 2003/109 nu permite, așadar, să se clarifice problema provenienței resurselor.

40.

În aceste condiții, reiese totuși din expunerea de motive a propunerii inițiale de directivă privind dispoziția în cauză că criteriile de evaluare prevăzute la articolul 5 sunt reglementate strict pentru a nu elimina posibilitatea de a dobândi statutul de rezident pe termen lung și pentru a apropia condițiile de dobândire a acestui statut în toate statele membre ( 21 ).

41.

În opinia noastră, acest punct din propunerea Comisiei sugerează că, în cadrul interpretării acestui articol 5, nu se poate impune ca resursele solicitantului să aibă o proveniență specifică, în cazul în care o astfel de proveniență nu este prevăzută în mod clar de legiuitor.

42.

În ceea ce privește, în primul rând, obiectivul urmărit de Directiva 2003/109, acesta nu impune, în opinia noastră, ca resursele menționate la articolul 5 alineatul (1) litera (a) din Directiva 2003/109 să aibă o anumită proveniență.

43.

Astfel, obiectivul principal al Directivei 2003/109 este integrarea resortisanților țărilor terțe care s‑au instalat în mod durabil în statele membre ( 22 ) și, în acest scop, directiva menționată prevede, la articolul 4 alineatul (1), durata reședinței ca fiind criteriul principal pentru dobândirea statutului de rezident pe termen lung. Acest articol impune ca resortisantul respectiv să fi avut reședința legală și fără întrerupere pe teritoriul statului membru timp de cinci ani înainte de a depune cererea în cauză ( 23 ). Astfel cum subliniază guvernul francez, Directiva 2003/109 se aplică în această privință, în temeiul articolului 3 alineatul (1), resortisanților țărilor terțe care au reședința în mod legal pe teritoriul unui stat membru, indiferent dacă desfășoară sau nu o activitate economică ( 24 ).

44.

Din acest punct de vedere, proveniența resurselor nu are o importanță deosebită și obiectivul Directivei 2003/109 nu impune ca resursele să fie generate prin activitatea economică a solicitantului.

45.

Această interpretare este, în opinia noastră, confirmată de economia generală a acestei directive. Astfel, Curtea a statuat că Directiva 2003/109, inclusiv articolul 5 din aceasta, stabilește condiții precise de fond care trebuie respectate înainte ca statele membre în cauză să elibereze permisele de ședere solicitate și că, ținând seama de obiectivul urmărit de Directiva 2003/109 și de sistemul pe care aceasta îl pune în aplicare, din moment ce resortisanții țărilor terțe îndeplinesc condițiile prevăzute de această directivă, aceștia au dreptul să obțină statutul de rezident pe termen lung, precum și celelalte drepturi care decurg din acordarea acestui statut ( 25 ).

46.

Rezultă de aici, în opinia noastră, că Directiva 2003/109 prevede în mod exhaustiv condițiile materiale pe care solicitantul statutului de rezident pe termen lung trebuie să le îndeplinească, precum și motivele care pot justifica refuzul acestui statut. Din acest punct de vedere, faptul de a respinge o cerere de acordare a acestui statut pentru simplul motiv că resursele provin de la un terț ni se pare contrar economiei generale a acestei directive și obiectivului pe care îl urmărește.

47.

În ceea ce privește, în al doilea rând, obiectivul urmărit prin condiția prevăzută la articolul 5 alineatul (1) litera (a) din Directiva 2003/109, acesta constă în a evita ca resortisantul să devină o povară pentru statul membru, astfel cum este prevăzut în cuprinsul considerentului (7) al Directivei 2003/109. Prin urmare, problema care se ridică este dacă acest obiectiv impune o anumită proveniență a resurselor.

48.

În această privință, jurisprudența Curții cu privire la condiția referitoare la resurse prevăzută la articolul 7 alineatul (1) litera (b) din Directiva 2004/38 cuprinde, în opinia noastră, elemente de interpretare utile, deși formularea acestei dispoziții, contextul în care se înscrie și obiectivul acestei directive sunt diferite de cele de la articolul 5 alineatul (1) litera (a) din Directiva 2003/109.

49.

Mai precis, articolul 7 alineatul (1) litera (b) din Directiva 2004/38, astfel cum este interpretat în lumina considerentului (10) al acesteia, prevede că una dintre condițiile alternative care dau dreptul de ședere pe teritoriul unui alt stat membru pentru perioade mai mari de trei luni și până la cinci ani oricărui cetățean al Uniunii și membrilor familiei sale care îl însoțesc ( 26 ) este de a dispune de suficiente resurse pentru el și pentru membrii familiei sale, astfel încât să nu devină o sarcină excesivă pentru sistemul de asistență socială al statului membru gazdă în cursul șederii ( 27 ).

50.

Curtea a statuat că termenul „dispun” de resurse suficiente, care figurează la articolul 7 alineatul (1) litera (b), trebuie interpretat în sensul că este suficient ca cetățenii Uniunii să aibă la dispoziție astfel de resurse, fără ca această dispoziție să cuprindă nici cea mai mică cerință în ceea ce privește proveniența acestora, ele putând fi furnizate, printre altele, de resortisantul unui stat terț ( 28 ). Curtea a adăugat că o interpretare a condiției referitoare la caracterul suficient al resurselor în sensul că persoana interesată ar trebui să dispună ea însăși de asemenea resurse, fără a se putea prevala, în această privință, de resursele unui membru de familie care îl însoțește, ar adăuga la această condiție, astfel cum este formulată de Directiva 2004/38, o cerință referitoare la proveniența resurselor. Această cerință ar constitui o ingerință disproporționată în exercitarea dreptului fundamental la liberă circulație și ședere garantat la articolul 21 TFUE, întrucât nu este necesară pentru realizarea obiectivului urmărit, și anume protecția finanțelor publice ale statelor membre ( 29 ).

51.

Curtea a precizat că o cerință referitoare la existența unui raport juridic între furnizorul și beneficiarul resurselor este disproporționată în măsura în care pierderea resurselor suficiente reprezintă întotdeauna un risc latent, indiferent dacă acestea sunt personale sau provin de la o terță persoană, chiar și în cazul în care aceasta din urmă s‑ar fi angajat să susțină financiar titularul dreptului de ședere. Potrivit Curții, proveniența acestor resurse nu are, așadar, un impact automat asupra riscului să survină o astfel de pierdere, realizarea unui astfel de risc depinzând de evoluția circumstanțelor ( 30 ).

52.

În opinia noastră, această jurisprudență nu se poate transpune pentru interpretarea articolului 5 alineatul (1) litera (a) din Directiva 2003/109 decât în măsura în care această dispoziție nu cuprinde nici cerința cu privire la proveniența resurselor.

53.

Astfel, pentru interpretarea articolului 5 alineatul (1) litera (a) din Directiva 2003/109 care, precum articolul 7 alineatul (1) litera (b) din Directiva 2004/38, nu este explicit cu privire la proveniența resurselor în formularea sa și urmărește același obiectiv de protecție a finanțelor statelor membre, considerăm că o anumită proveniență nu este o cerință necesară pentru atingerea obiectivului de la articolul 5 alineatul (1) litera (a). Astfel cum a arătat Curtea, proveniența resurselor nu are impact automat asupra riscului de pierdere a acestor resurse ( 31 ).

54.

Cu toate acestea, astfel cum invocă în mod întemeiat în special guvernele belgian, austriac, german și francez, articolul 5 alineatul (1) litera (a) din Directiva 2003/109 este mai exigent decât articolul 7 alineatul (1) litera (b) din Directiva 2004/38, în special în măsura în care, spre deosebire de această din urmă dispoziție, articolul 5 alineatul (1) litera (a) din Directiva 2003/109 impune criterii suplimentare, și anume, ca resursele să fie stabile și regulate. În plus, al doilea paragraf al articolului 5 alineatul (1) litera (a) din Directiva 2003/109 impune ca resursele să fie evaluate, printre altele, în ceea ce privește natura lor ( 32 ).

55.

Pentru a identifica impactul provenienței resurselor asupra îndeplinirii acestor criterii (secțiunea 2), trebuie mai întâi să se precizeze domeniul de aplicare al acestora (secțiunea 1).

56.

În primul rând, în ceea ce privește conținutul criteriilor de stabilitate și de regularitate, observăm că, în cadrul Directivei 2003/86 privind dreptul la reîntregirea familiei, Curtea s‑a pronunțat deja cu privire la acest aspect.

57.

Astfel, articolul 7 alineatul (1) litera (c) din această directivă conține o condiție referitoare la resurse a cărei formulare și al cărei obiectiv sunt similare celor de la articolul 5 alineatul (1) litera (a) din Directiva 2003/109. Prima dispoziție permite statelor membre să impună, în momentul depunerii unei cereri de reîntregire a familiei, dovada că susținătorul reîntregirii dispune de „resurse stabile, constante și suficiente pentru a se întreține pe sine și pe ceilalți membri ai familiei fără a recurge la sistemul de asistență socială al statului membru în cauză” ( 33 ).

58.

Curtea a statuat că utilizarea termenilor „stabile” și „constante” implică faptul că resursele menționate la articolul 7 alineatul (1) litera (c) din Directiva 2003/86 prezintă o anumită permanență și o anumită continuitate. Curtea a precizat că persoana în cauză trebuie să facă dovada că dispune de resurse suficiente în momentul în care cererea sa este analizată și că, în măsura în care reiese din formularea articolului 7 alineatul (1) litera (c) din această directivă, că resursele persoanei în cauză trebuie să fie nu numai „suficiente”, ci și „stabile și constante”, asemenea cerințe implică în mod necesar, în special având în vedere formularea și obiectivul acestuia, o examinare prospectivă a respectivelor resurse din partea autorității naționale competente, respectiv evaluarea evoluției viitoare a situației financiare a persoanei interesate ulterior obținerii permisului de ședere solicitat ( 34 ).

59.

La fel ca guvernele francez și austriac, considerăm că această analiză a Curții se poate transpune pentru interpretarea cerințelor de stabilitate și de regularitate a resurselor prevăzute la articolul 5 alineatul (1) litera (a) din Directiva 2003/109 pentru dobândirea statutului de rezident pe termen lung. Rezultă că, în cadrul articolului 5 alineatul (1) litera (a) din Directiva 2003/109, autoritățile competente trebuie să verifice, pe baza unei evaluări prospective, că resursele solicitantului prezintă o anumită permanență și o anumită continuitate.

60.

Cu alte cuvinte, criteriile de stabilitate și de regularitate implică faptul că autoritățile naționale trebuie să aibă în mod rezonabil posibilitatea de a exclude împrejurarea ca solicitantul să devină o povară pentru statul membru ca urmare a recurgerii la asistența socială.

61.

În al doilea rând, faptul că această evaluare prospectivă trebuie efectuată în raport cu natura resurselor, astfel cum impune al doilea paragraf al articolului 5 alineatul (1) litera (a) din Directiva 2003/109, implică, în opinia noastră, că trebuie să se ia în considerare toate elementele caracteristice ale resurselor în cauză care ar putea influența evaluarea caracterului lor permanent, continuu și suficient și, prin urmare, riscul ca solicitantul să devină o povară pentru statul membru.

62.

În opinia noastră, aceste cerințe care figurează la articolul 5 alineatul (1) litera (a) din Directiva 2003/109 arată că legiuitorul a dorit să se asigure că autoritățile competente, înainte de a acorda un statut de lungă durată, efectuează o verificare care să permită excluderea, cu un grad de certitudine mai ridicat decât cel avut în vedere în cadrul articolului 7 alineatul (1) litera (b) din Directiva 2004/38, a posibilității ca solicitantul să devină o povară pentru statul membru în cauză.

63.

În opinia noastră, această diferență rezultă în special din faptul că, pe de o parte, spre deosebire de Directiva 2004/38, care consacră și vizează consolidarea principiului fundamental al liberei circulații a persoanelor ( 35 ), și în contextul căruia articolul 7 alineatul (1) litera (b) constituie o condiție a dreptului garantat de TFUE, articolul 5 alineatul (1) litera (a) din Directiva 2003/109 nu constituie o condiție pentru un astfel de drept primar.

64.

Pe de altă parte, spre deosebire de Directiva 2004/38, în cadrul căreia autoritatea națională competentă este autorizată să retragă permisul de ședere al unui cetățean al Uniunii și al membrilor familiei sale în cazul în care acesta nu dispune de resurse suficiente ( 36 ), Directiva 2003/109 nu prevede un astfel de mecanism.

65.

Astfel, articolul 9 din Directiva 2003/109, care enumeră diferitele cazuri de pierdere sau de retragere a statutului de rezident pe termen lung, nu îl include pe cel în care condiția prevăzută la articolul 5 alineatul (1) litera (a) din aceasta nu mai este îndeplinită. De altfel, articolul 12 din această directivă stabilește în favoarea rezidentului pe termen lung o protecție împotriva expulzării, iar alineatul (2) prevede în mod expres, în această privință, că o decizie de expulzare nu poate fi justificată de rațiuni economice.

66.

Altfel spus, rezultă din coroborarea articolelor 9 și 12 din Directiva 2003/109 că statutul de rezident pe termen lung nu poate fi retras din motive economice, chiar dacă condiția referitoare la resurse are ca obiect să evite ca resortisantul țării terțe să devină o povară pentru statul membru în cauză. În plus, odată obținut statutul de rezident pe termen lung, persoana în cauză beneficiază, în temeiul articolului 11 din această directivă, de egalitate de tratament în raport cu resortisanții naționali într‑o serie de domenii, inclusiv securitatea socială, asistența socială și protecția socială.

67.

În plus, cerințele prevăzute la articolul 5 alineatul (1) litera (a) din Directiva 2003/109 arată, în opinia noastră, că legiuitorul a intenționat să lase o anumită marjă de manevră autorităților naționale atunci când evaluează faptele relevante pentru a stabili dacă sunt îndeplinite condițiile pentru a exclude în mod rezonabil posibilitatea ca solicitantul să devină o povară pentru statul membru în cauză. Astfel, după cum a arătat Curtea, realizarea riscului de pierdere a resurselor depinde de o evoluție a circumstanțelor ( 37 ).

68.

Având în vedere toate cele ce precedă, trebuie să se stabilească, în continuare, dacă și eventual în ce măsură, proveniența resurselor are impact asupra evaluării caracterului lor stabil și regulat.

69.

Amintim că, în temeiul celui de al doilea paragraf al articolului 5 alineatul (1) litera (a) din Directiva 2003/109, resursele trebuie să fie evaluate în ceea ce privește natura lor, și anume toate elementele caracteristice ale resurselor în cauză care ar putea influența evaluarea caracterului lor permanent, continuu și suficient și, prin urmare, riscul ca solicitantul să devină o povară pentru statul membru.

70.

În opinia noastră, proveniența resurselor constituie un astfel de element caracteristic. Cu alte cuvinte, considerăm că proveniența resurselor este un element de apreciere pertinent al cărui impact depinde de o apreciere concretă a ansamblului elementelor situației vizate.

71.

Astfel, după cum au arătat guvernele german, francez și austriac, diferite situații pot fi imaginate pentru resurse care provin de la un terț, dintre care numai o parte, având în vedere ansamblul elementelor situației concrete, sunt susceptibile să îndeplinească criteriile prevăzute la articolul 5 alineatul (1) litera (a) din Directiva 2003/109.

72.

Astfel cum am arătat cu titlu introductiv la punctul 22 din prezentele concluzii, guvernele german, francez și austriac susțin mai precis că, deși articolul 5 alineatul (1) litera (a) din Directiva 2003/109 nu ar exclude resursele care provin în mod formal de la terți, astfel de resurse nu ar putea, în raport cu natura lor, să îndeplinească condiția de stabilitate, de regularitate și de suficiență în sensul articolului 5 alineatul (1) litera (a), decât în cazul în care sunt întemeiate pe un drept care poate fi invocat în justiție de solicitant, cum ar fi dreptul la plata pensiei alimentare de către o altă persoană sau resurse legate de regimul matrimonial al solicitantului.

73.

În sprijinul pozițiilor lor, aceste guverne arată în esență că doar aceste resurse permit autorităților naționale să excludă cu suficientă certitudine posibilitatea unei poveri pentru sistemul de protecție socială. Guvernul german subliniază în acest sens că, deși dovada resurselor trebuie să permită statelor membre să excludă în mod rezonabil că solicitantul nu va fi o povară pentru sistemele lor de protecție socială în viitor, poate fi vorba numai de resurse specifice care ar trebui să fie verificate în momentul acordării de asistență socială, cum ar fi drepturile la pensie alimentară și alte surse de venit în legătură cu care solicitantul dispune de creanțe care pot fi valorificate, și numai atunci când aceste resurse pot împiedica acordarea asistenței sociale.

74.

Aceste guverne deduc de aici că angajamentul de preluare a cheltuielilor, precum cel în discuție în litigiul principal, nu ar permite, în schimb, atingerea obiectivului de la articolul 5 alineatul (1) litera (a) din Directiva 2003/109. Astfel, chiar dacă mijloacele financiare respective se bazau pe un acord contractual sau pe un angajament, acesta ar putea fi anulat în orice moment și raportul contractual ar putea să înceteze.

75.

Aceste argumente par convingătoare, în măsura în care considerăm că este puțin probabil ca resurse puse la dispoziție de un terț, pe baza unui simplu angajament unilateral, care nu s‑ar întemeia pe nicio obligație legală și ar putea să înceteze la dorința terțului în cauză, să poată prezenta permanența și continuitatea care să permită autorităților naționale să excludă în mod rezonabil posibilitatea ca solicitantul să devină o povară pentru statul membru în cauză. În schimb, considerăm că este foarte probabil ca un resortisant al unei țări terțe care ar demonstra, de exemplu, suficiente resurse legate de regimul matrimonial, fie că este vorba de veniturile soțului său, fie că este vorba de pensii, ar putea furniza această dovadă.

76.

Din ceea ce precedă rezultă că proveniența resurselor nu permite, în sine, să se stabilească dacă criteriile prevăzute la articolul 5 alineatul (1) litera (a) din Directiva 2003/109 sunt îndeplinite sau nu. Astfel, este important să se verifice, în raport cu ansamblul elementelor constitutive ale naturii resurselor, dacă acestea sunt stabile, regulate și suficiente astfel încât să se excludă în mod rezonabil posibilitatea ca solicitantul să devină o povară pentru statul membru.

77.

Cu alte cuvinte, autoritățile naționale nu pot refuza permisul de ședere pe termen lung pentru simplul motiv că resursele provin de la un terț, ci trebuie să analizeze în mod concret situația individuală a solicitantului statutului de rezident pe termen lung în ansamblul său și să motiveze modul în care aceste resurse prezintă sau nu o anumită permanență și o anumită continuitate.

78.

În această privință, în ipoteza unui angajament de preluare a cheltuielilor de un terț sau un membru al familiei solicitantului, lipsa caracterului suficient de precis și de concret al duratei și al cuantumului angajamentului și lipsa unui efect juridic obligatoriu și durabil al acestui angajament sunt, în opinia noastră, elemente pertinente pentru a considera că solicitantul nu îndeplinește condițiile prevăzute la articolul 5 alineatul (1) litera (a) din Directiva 2003/109.

79.

Din acest punct de vedere, în ceea ce privește situația în discuție în litigiul principal, trebuie să recunoaștem că avem dificultăți în a înțelege cum angajamentul de preluare a cheltuielilor de către fratele solicitantului ar putea fi considerat suficient de precis sau ar putea să prezinte o valoare juridică obligatorie și durabilă, care să permită autorităților belgiene să se asigure că acesta va fi onorat și că solicitantul nu va deveni o povară pentru statul membru în cauză ( 38 ). Cu toate acestea, evaluarea respectivă ține de o apreciere concretă a tuturor împrejurărilor speței de către instanța de trimitere.

80.

În această privință, observăm că revine solicitantului statutului de rezident pe termen lung obligația de a furniza elementele de probă necesare în susținerea cererii sale. Cu alte cuvinte, nu le revine autorităților naționale obligația de a efectua o verificare care să meargă dincolo de elementele de probă furnizate de solicitant ( 39 ).

81.

Având în vedere considerațiile de mai sus, propunem Curții să răspundă după cum urmează la cele trei întrebări preliminare adresate de Raad voor Vreemdelingenbetwistingen (Consiliul Contenciosului privind Străinii, Belgia):

„Articolul 5 alineatul (1) litera (a) din Directiva 2003/109/CE a Consiliului din 25 noiembrie 2003 privind statutul resortisanților țărilor terțe care sunt rezidenți pe termen lung trebuie interpretat în sensul că nu conține nicio cerință specială în ceea ce privește proveniența resurselor. În ipoteza unor resurse provenind de la un terț sau de la un membru de familie al solicitantului, la fel ca în împrejurările din litigiul principal, este important ca aceste resurse să fie suficiente și să prezinte o anumită permanență și o anumită continuitate care să permită în mod rezonabil să se excludă posibilitatea ca solicitantul să devină o povară pentru sistemul de asistență socială al statului membru în cauză. În acest scop, autoritățile naționale trebuie să ia în considerare toate împrejurările relevante ale speței, printre care figurează caracterul suficient de precis, durabil și obligatoriu din punct de vedere juridic al unui angajament de preluare a cheltuielilor luat de un terț sau de un membru de familie al solicitantului.”