1. 

Domnul Daniele Biffi, cetățean italian și cel de al doilea reclamant în procedura principală, are reședința în Germania din anul 2003. În țara respectivă, acesta conduce o întreprindere prin care prestează servicii în calitate de antrenor de atletism și instructor personal și s‑a precizat în ședință că el are propriul website prin care face publicitate acestor servicii ( 2 ). Domnul Biffi este foarte implicat în atletismul competitiv ca amator în grupa de vârstă de peste 35 de ani. El este stabilit în Germania împreună cu familia sa.

2. 

În anul 2012, domnul Biffi a renunțat la dreptul său de a concura sub egida federației italiene de atletism amator. Cel puțin de atunci până în anul 2016, în calitate de cetățean italian cu reședința în Germania și afiliat unui club de atletism în Berlin, și anume TopFit e.V. (primul reclamant din procedura principală, denumit în continuare „TopFit”) pentru mai mult de un an, domnul Biffi a avut posibilitatea de a concura pentru titlul de „campion național” în cadrul categoriei sale de vârstă și, de altfel, clasările acestuia au fost înregistrate. Diferitele succese ale sale, în ceea ce privește obținerea unor titluri sau clasări, apar pe website‑ul său ( 3 ).

3. 

Cu toate acestea, în anul 2016, Deutscher Leichtathletikverband e.V. (Asociația Germană de Atletism, denumită în continuare „DLV”), pârâta din procedura principală și asociație constituită în temeiul dreptului privat, și‑a modificat regulile. Astfel, aceasta a limitat dreptul de a concura pentru titlul de „campion național” la toate categoriile de vârstă la cetățenii germani. În conformitate cu noua regulă, sportivii aflați în situația domnului Biffi pot participa în campionatele naționale, însă numai„fără clasificare”. Este exclusă astfel acordarea atât a unui loc în cadrul curselor individuale pentru astfel de participanți (cu titlu de exemplu, primul, al doilea, al treilea), cât și a titlului de „campion național”. Cu toate acestea, nu este exclusă participarea în alte competiții organizate de DLV precum cele desfășurate la nivel regional.

4. 

TopFit și domnul Biffi au contestat această nouă regulă în fața Amtsgericht Darmstadt (Tribunalul Districtual Darmstadt) (denumit în continuare „instanța de trimitere”), care a adresat Curții trei întrebări prin intermediul cererii de decizie preliminară. Acestea se referă la interzicerea discriminării pe motiv de cetățenie (articolul 18 TFUE), dreptul cetățenilor Uniunii de „liberă circulație și ședere pe teritoriul statelor membre” [articolul 21 alineatul (1) TFUE] și obligația Uniunii să „contribuie la promovarea obiectivelor europene ale sportului” [articolul 165 alineatul (1) al doilea paragraf TFUE] și să ia măsuri pentru a dezvolta dimensiunea europeană a sportului [articolul 165 alineatul (2) TFUE].

5. 

Am ajuns la concluzia că, în principal din cauza absenței unei reguli tranzitorii care să țină cont de drepturile existente ale cetățenilor Uniunii precum domnul Biffi, care au dobândit deja dreptul de a concura pe picior de egalitate cu cetățenii statului membru de reședință al acestora după exercitarea dreptului lor la „libera circulație și ședere” ( 4 ) în acest stat, DLV a acționat de o manieră incompatibilă cu dreptul la liberă circulație al domnului Biffi în temeiul dreptului Uniunii, mai exact cu libertatea de stabilire în temeiul articolului 49 TFUE. În aceste împrejurări, restricția impusă de DLV este disproporționată.

6.

Articolul 18 primul paragraf TFUE prevede:

„În domeniul de aplicare al tratatelor și fără a aduce atingere dispozițiilor speciale pe care le prevăd, se interzice orice discriminare exercitată pe motiv de cetățenie sau naționalitate.”

7.

Articolul 21 alineatul (1) TFUE prevede:

„Orice cetățean al Uniunii are dreptul de liberă circulație și ședere pe teritoriul statelor membre, sub rezerva limitărilor și condițiilor prevăzute de tratate și de dispozițiile adoptate în vederea aplicării acestora.”

8.

Articolul 49 prima teză TFUE prevede:

„În conformitate cu dispozițiile care urmează, sunt interzise restricțiile privind libertatea de stabilire a resortisanților unui stat membru pe teritoriul altui stat membru.”

9.

Articolul 165 alineatul (1) al doilea paragraf TFUE prevede:

„Uniunea contribuie la promovarea obiectivelor europene ale sportului, având în vedere totodată caracterul specific, structurile bazate pe voluntariat, precum și funcția socială și educativă a sportului.”

10.

Articolul 165 alineatul (2) TFUE prevede:

„Acțiunea Uniunii urmărește:

[…]

11.

Articolul 165 alineatul (3) TFUE prevede:

„Uniunea și statele membre favorizează cooperarea cu țările terțe și cu organizațiile internaționale care au competențe în domeniul educației și sportului și, în special, cu Consiliul Europei.”

12.

Articolul 5.2.1 din Regulamentul german de organizare a activității de atletism prevede:

„Participarea la campionate este permisă, în principiu, tuturor atleților care au cetățenia germană și dreptul de a concura pentru o asociație sportivă germană/comunitate de atleți.”

13.

Articolul 5.2.2 a fost abrogat de pârâtă la 17 iunie 2006. Acesta prevedea că:

„Cetățenii Uniunii Europene au dreptul să participe la campionatele germane atunci când au dreptul să concureze pentru o asociație sportivă germană/comunitate de atleți și acest drept a luat naștere cu cel puțin un an în urmă.”

14.

Începând cu 17 iunie 2016, s‑a aplicat următoarea regulă (denumită în continuare „regula atacată”) ( 5 ):

„În conformitate cu alineatul 5.2.4 din Regulamentul de organizare a activității de atletism, străinilor care dețin dreptul de a lua startul în cadrul unei federații naționale li se poate acorda dreptul de a participa fără clasificare, atunci când sunt autorizați în acest sens de președintele comitetului federal sau de organizator, înainte de eveniment. Detaliile privind participarea fără clasificare sunt prevăzute în prevederea națională cuprinsă în regula 142.1 din normele internaționale privind competiția” ( 6 ).

15.

Domnul Biffi s‑a născut în anul 1972. După cum s‑a menționat mai sus, el este cetățean italian, locuiește în Germania din anul 2003 și participă la campionatele germane cel puțin din anul 2012, după ce a renunțat în anul 2012 la dreptul său de a concura în cadrul asociației italiene de atletism. El conduce o afacere în calitate de antrenor sportiv și instructor personal. Este specializat în principal în curse care acoperă distanțele de 60, 100, 200 și 400 de metri și între anii 2012 și 2016 a concurat în mod regulat și cu succes pe picior de egalitate cu cetățenii germani.

16.

Domnului Biffi i se permite să concureze în cadrul TopFit în conformitate cu Regulamentul german de organizare a activității de atletism. La rândul său, aceasta este membru al Berliner Leichtathletik‑Verband (Federația de Atletism din Berlin), care este o asociație regională de atletism și, la rândul său, membru al DLV. DLV este organizația‑umbrelă a federațiilor de atletism din Germania și organizează campionatele naționale de atletism, atât pentru atleții tineri activi în sportul de înaltă performanță, cât și pentru așa‑numiții „seniori”, așadar, pentru categoriile de vârstă „peste 35 de ani”, în cadrul sportului de masă.

17.

Alineatul 1 prima teză din Regulamentul german de organizare a activității de atletism prevede că membrii tuturor asociațiilor afiliate la federațiile landurilor au dreptul să participe la evenimente de atletism în conformitate cu dispozițiile regulamentului.

18.

La 17 iunie 2016, Consiliul DLV a modificat Regulamentul german de organizare a activității, astfel încât cetățenii Uniunii care aveau dreptul să concureze pentru o asociație sportivă germană/comunitate de atleți, atunci când acest drept a luat naștere cu cel puțin un an în urmă, nu mai aveau dreptul să participe la campionatele naționale pe aceeași bază ca în trecut (a se vedea punctele 3 și 14 de mai sus). Decizia de trimitere precizează în continuare că pârâta și‑a motivat decizia prin faptul că campionul Germaniei trebuie să fie cineva care are de asemenea dreptul să concureze în cadrul unei competiții sub semnul „GER” (Germania). Astfel, potrivit liniilor directoare privind titularizarea sportivilor din anul 2017, campionii Germaniei au fost titularizați cu prioritate. De asemenea, DLV a precizat că nu ar fi posibil ca, în cazul sportivilor seniori, să se adopte reguli diferite de cele aplicabile juniorilor sau sportivilor de performanță.

19.

În cadrul Campionatelor germane de sală pentru seniori, organizate la Erfurt în zilele de 4 și 5 martie 2017, TopFit l‑a înscris pe domnul Biffi pentru probele de 60 m, de 200 m și de 400 m. DLV a respins cererea de înscriere. TopFit și domnul Biffi au declanșat o procedură de contestație împotriva deciziei de respingere în fața Verbandsrechtsausschuss (Comitetul juridic al federației), care este comisia juridică a federației. Acesta și‑a declinat competența materială și și‑a dat acordul pentru sesizarea unei instanțe ordinare. TopFit și domnul Biffi nu au contestat decizia de excludere din cadrul Campionatelor germane de sală pentru seniori din 4 și din 5 martie 2017.

20.

În perioada 30 iunie-2 iulie 2017, DLV a organizat la Zittau Campionatele germane pentru seniori. Domnul Biffi a îndeplinit performanțele minime pentru probele de concurs de 100 m, de 200 m și de 400 m. TopFit și domnul Biffi au inițiat o acțiune în fața instanței de trimitere pentru a garanta participarea în cadrul acestui eveniment. Cererea de măsuri provizorii a fost respinsă din cauza nedovedirii urgenței.

21.

Domnul Biffi a concurat în afara clasamentului. La proba de 100 m, acesta a obținut al treilea timp, dar nu i s‑a permis participarea în finală. La proba de 200 m nu au avut loc decât curse pentru cel mai bun timp. Nu s‑au organizat curse de calificare, ci timpii obținuți în primele două curse au fost evaluați ca timpi obținuți în finală. Domnul Biffi a obținut al treilea timp din clasament. La proba de 400 m, acesta nu a participat din cauza unei accidentări.

22.

TopFit și domnul Biffi au introdus o acțiune în fața instanței de trimitere pentru a li se permite să participe și să fie clasificați în viitoarele campionate naționale. Aceștia consideră că condiționarea dreptului de participare la campionatele naționale de seniori de deținerea cetățeniei germane este incompatibilă cu dreptul Uniunii și susțin că domnul Biffi se poate prevala de drepturile dobândite. DLV adoptă o poziție contrară. Instanța de trimitere consideră că trebuie să decidă și cu privire la aspectul dacă performanța domnului Biffi în cadrul unui campionat național care a avut loc la Zittau trebuie să fie înregistrată în scopuri de clasificare.

23.

Aceasta a adresat următoarele întrebări prin intermediul unei cereri de decizie preliminară, în temeiul articolului 267 TFUE:

24.

TopFit, DLV, guvernul spaniol și guvernul polonez, precum și Comisia Europeană au prezentat Curții observații scrise. Toate acestea au participat la ședința care a avut loc la 13 decembrie 2018, cu excepția Poloniei.

25.

TopFit susține că, în conformitate cu Hotărârea Bosman, articolul 21 alineatul (1) TFUE se aplică normelor de drept privat adoptate în temeiul regulilor unei asociații private precum DLV ( 7 ). Normele elaborate în Hotărârea Bosman nu se limitează la libera circulație a lucrătorilor și se aplică articolului 21 alineatul (1) TFUE.

26.

Participarea la competiții se încadrează în domeniul normativ al TFUE, la fel ca sporturile de amatori, astfel încât articolul 18 TFUE se aplică în cauza principală, întrucât nu există un sport destinat exclusiv amatorilor.

27.

O restricție privind participarea la sportul de amatori face ca tranziția la practicarea în regim profesionist a sportului relevant să fie mult mai dificilă, provocând astfel un efect indirect asupra vieții economice. Atunci când un cetățean al Uniunii este tratat mai puțin favorabil decât un cetățean național în contextul vieții private și/sau în ceea ce privește accesul la avantaje sociale și culturale, acest tratament încalcă articolul 45 TFUE. Accesul la activitățile sportive reprezintă un avantaj social care contribuie la integrare și excluderea unor atleți precum domnul Biffi din cadrul campionatelor este contrară proiectului european și este incompatibilă cu obiectivele articolului 165 alineatul (2) ultima liniuță TFUE. Cluburile vor deveni mai puțin înclinate să investească în cetățeni ai altor state membre ale Uniunii.

28.

Justificarea obiectivă este determinată de aspectul dacă regula în cauză urmărește un obiectiv legitim, este adaptată în mod adecvat pentru atingerea acestui obiectiv și nu depășește ceea ce este necesar pentru atingerea unui scop legitim. O restrângere proporțională ar fi una în care atleților li se impune să fie membri ai unei asociații pentru o perioadă minimă specificată. Astfel, în timp ce nu se poate insista cu privire la deschiderea campionatelor naționale pentru toți cetățenii Uniunii, se poate insista asupra faptului ca această participare să fie deschisă cetățenilor Uniunii atunci când este legată de exercițiul anumitor libertăți fundamentale, cum ar fi libertățile de circulație. TopFit invocă articolul 21 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene (denumită în continuare „carta”).

29.

DLV susține că TopFit nu are calitate procesuală activă, întrucât instanța de trimitere a decis în acest sens într‑o hotărâre din 14 iunie 2017, chiar dacă DLV recunoaște că aceste argumente lipsesc din decizia de trimitere în prezenta procedură. Articolele 18 și 21 TFUE îi protejează numai pe cetățenii Uniunii, nu și persoanele juridice precum TopFit. Articolul 165 TFUE nu conferă niciun drept unor cluburi precum TopFit ( 8 ).

30.

DLV susține că prima întrebare este teoretică, deoarece nu i s‑a refuzat TopFit dreptul de a participa în campionatele germane pentru seniori. Mai degrabă, litigiul privește faptul dacă domnului Biffi ar trebui să i se permită să concureze în regim de clasificare, astfel încât acesta să poată deveni campion al Germaniei ( 9 ).

31.

Procedura principală se referă, de asemenea, la o situație pur internă pentru Germania ( 10 ), întrucât nu se traversează frontierele Germaniei.

32.

DLV se bazează pe faptul că Curtea a statuat că interdicția discriminării nu afectează compunerea echipelor sportive, în special a echipelor naționale, a căror formare este o chestiune de interes pur sportiv ( 11 ). DLV susține restricționarea acordării de medalii și a recunoașterii recordurilor sportive la atleții naționali ca fiind o chestiune de interes pur sportiv ( 12 ).

33.

Spania susține că selectarea unei echipe naționale pentru o disciplină sportivă este un obiectiv legitim, iar restricțiile introduse pentru campionatele naționale de atletism sunt proporționale ( 13 ) și nu dăunează dezvoltării profesionale a sportivilor străini care locuiesc într‑o țară gazdă. Campionatele naționale în regim individual sunt utilizate în mod tradițional pentru selectarea echipelor naționale pentru competiții internaționale importante. Participarea străinilor ar putea afecta acest proces.

34.

Polonia subliniază că competența Uniunii în temeiul articolului 165 TFUE este foarte limitată în chestiuni privind sportul. În temeiul articolului 6 litera (e) TFUE, Uniunea este competentă să desfășoare acțiuni de sprijinire, de coordonare sau de completare a acțiunii statelor membre în domeniul sportului. În plus, meciurile dintre echipe naționale din diferite țări sunt un exemplu de chestiuni de interes pur sportiv, iar Polonia arată că întinderea dispozițiilor în discuție trebuie să rămână limitată la propriul obiectiv ( 14 ).

35.

Acestea fiind spuse, Polonia consideră că procedura principală se referă la aspectul dacă sportul de amatori intră în domeniul de aplicare al tratatelor și aceasta este o activitate care nu poate fi considerată de natură economică. Cu toate acestea, precum Comisia, Polonia observă că Curtea a statuat că accesul la activitățile de agrement disponibile într‑un stat membru în care s‑a mutat un cetățean al Uniunii reprezintă un corolar al respectivei libertăți de circulație ( 15 ).

36.

Polonia este de acord cu Comisia că organizarea de competiții sportive și naționale este încorporată în contextul istoric și cultural al sportului european ( 16 ). Modificarea acesteia ar putea diminua atractivitatea sportului pentru spectatori. Polonia este de asemenea preocupată de rolul sportului în selecția echipelor naționale.

37.

Comisia consideră că sportul de amatori intră în domeniul material de aplicare al dreptului Uniunii din patru motive.

38.

În primul rând, dreptul lucrătorilor la egalitatea de tratament include avantajele sociale, în temeiul articolului 7 alineatul (2) din Regulamentul (UE) nr. 492/2011 ( 17 ). În al doilea rând, în temeiul unei jurisprudențe constante, dreptul la liberă circulație include accesul la activitățile de agrement în cadrul statului membru gazdă ( 18 ) și acest acces este acoperit de egalitatea de tratament potrivit articolului 18 TFUE. În al treilea rând, Comisia subliniază importanța sportului pentru incluziunea socială, integrarea, dezvoltarea rețelelor sociale și capacitatea de inserție profesională ( 19 ), astfel încât acestea trebuie luate în considerare în interpretarea dispozițiilor legale privind cetățenia. În al patrulea rând, în temeiul Tratatului de la Lisabona, întinderea dreptului Uniunii a fost considerabil extinsă în ceea ce privește sportul [a se vedea articolul 6 litera (e) TFUE și articolul 165 TFUE] prin atribuirea de competențe în acest domeniu.

39.

Articolele 18 și 21 TFUE se aplică unei federații naționale de drept privat precum DLV, astfel încât acțiunile unei entități private și, în speță, monopoliste să nu submineze eliminarea de către stat a obstacolelor în calea liberei circulații ( 20 ).

40.

Cu toate acestea, impedimentul în calea dreptului la liberă circulație al domnului Biffi este proporțional ( 21 ). Participarea în competiții regionale și locale rămâne deschisă cetățenilor străini. Campionul național trebuie să fie afiliat statului membru care organizează campionatul. În caz contrar, apar probleme în ceea ce privește identificarea publică.

41.

Trebuie respins argumentul DLV în sensul că litigiul are un element transfrontalier insuficient pentru a‑l aduce sub jurisdicția Curții. Odată ce un cetățean al Uniunii „și‑a exercitat dreptul de liberă circulație”, situația acestuia intră în domeniul de aplicare al articolului 18 TFUE ( 22 ). În plus, domnul Biffi susține că activitatea sa într‑un stat membru gazdă, respectiv în Germania, este afectată în mod negativ de discriminarea pe motiv de cetățenie ( 23 ). Situația este legată de schimburile comerciale dintre statele membre ( 24 ). După cum, în cauza Bosman, Curtea a statuat că acceptarea de oferte de încadrare în muncă pe teritoriul altor state membre pentru a juca fotbal profesionist nu implică o situație strict internă ( 25 ), la fel este cazul deplasării transfrontaliere care implică comercializarea atletismului și stabilirea unei afaceri în locul respectiv.

42.

În ceea ce privește calitatea procesuală activă a TopFit pentru a contesta respectarea de către DLV a dreptului Uniunii în relațiile acesteia cu domnul Biffi, normele privind calitatea procesuală activă se înscriu în autonomia procedurală a statelor membre, sub rezerva limitărilor impuse de dreptul Uniunii care nu sunt în discuție în acțiunea principală ( 26 ).

43.

În sfârșit, contrar celor susținute de DLV, prima întrebare este admisibilă. Scopul procedurii principale este de a stabili temeiul în care domnul Biffi poate participa la viitoare campionate de atletism. În conformitate cu Regulamentul german de organizare a activității de atletism, participarea fără clasificare este supusă aprobării președintelui comitetului federal sau organizatorului evenimentului (a se vedea punctul 14 de mai sus). Având în vedere că excluderea totală a participării atleților precum domnul Biffi este prevăzută în norme, prima întrebare nu este ipotetică ( 27 ).

44.

Nu există o normă sau o practică uniformă împărtășită de statele membre pe această temă și nici regulile Asociației Internaționale a Federațiilor de Atletism (IAAF) ( 28 ) nu stabilesc una ( 29 ). Într‑adevăr, dreptul și practica din statele membre sunt extrem de variate ( 30 ).

45.

De exemplu, Spania pare să aibă în prezent o politică relativ deschisă în ceea ce privește accesul, cu condiția afilierii la un club (dar cu posibilitatea de furnizare a unei autorizații speciale), a unei cote și a reședinței în Spania ( 31 ), în timp ce această din urmă cerință nu se aplică, cu titlu de exemplu, în Belgia ( 32 ). Doar cetățenii spanioli pot deveni însă campioni naționali.

46.

La cealaltă extremă, Danemarca permite accesul străinilor numai printr‑o decizie a federației speciale organizatoare, fiind înțeles că numai un danez poate fi campion al Danemarcei, iar medalia uniunii sportive daneze nu poate fi oferită străinilor. Accesul la orice eveniment este deschis numai străinilor care au fost rezidenți în Danemarca cel puțin 6 luni ( 33 ). Atât în Franța ( 34 ), cât și în Belgia ( 35 ), numai cetățenii acestor state membre pot deveni campioni naționali ai țărilor respective, în timp ce în Suedia ( 36 ) nu există nicio normă care să împiedice un străin să devină campion național, lucru care este absolut posibil și în Cipru ( 37 ).

47.

În ceea ce privește recunoașterea unui record național în favoarea străinilor, acest lucru este exclus, cu titlu de exemplu, în Austria ( 38 ), în Belgia ( 39 ), în Cipru ( 40 ), în Danemarca ( 41 ) (cu excepția seniorilor), în Franța ( 42 ), în Slovenia ( 43 ) și în Suedia ( 44 ). Regulile din Danemarca ( 45 ), din Spania ( 46 ), din Franța ( 47 ) și din Slovenia ( 48 ) stipulează în mod explicit că este imposibil ca atleților străini să le fie acordate medalii. În Belgia, regula prevede că aceștia nu pot urca pe podium ( 49 ).

48.

Chiar dacă instanța de trimitere a reținut prezentul litigiu ca unul legat în principal de cetățenia Uniunii în temeiul articolului 21 TFUE și relația acesteia atât cu interdicția discriminării pe motiv de cetățenie în temeiul articolului 18 TFUE, cât și cu promovarea obiectivelor europene ale sportului în temeiul articolului 165 TFUE, ceea ce este în discuție în procedura principală reprezintă restrângerea întemeiată pe discriminarea pe motiv de cetățenie în ceea ce privește libertatea de stabilire a domnului Biffi în temeiul articolului 49 TFUE.

49.

Părțile din procedura principală s‑au concentrat, într‑o mare măsură, pe faptul că regulile privind libera circulație a persoanelor dezvoltate în normele primare ale tratatului care datează din perioada Tratatului de la Roma, astfel cum au fost aplicate de Curte în contextul participării la activități sportive, pot fi transpuse la articolul 21 TFUE, o măsură introdusă prin Tratatul de la Lisabona. Cu toate acestea, pe baza faptelor din acțiunea principală, această abordare a fost greșită.

50.

În ședință, a reieșit că domnul Biffi este antrenor psihologic și instructor personal, astfel încât acesta își câștigă existența prin intermediul antrenamentelor sportive. El lucrează cu diverse asociații sportive, dar oferă, de asemenea, pregătire în mod personal unor sportivi individuali. Domnul Biffi conduce o afacere organizată în mod independent. El nu este un angajat, astfel încât se exclude statutul de „lucrător” în temeiul articolului 45 TFUE. Reprezentantul TopFit și domnul Biffi au susținut în ședință că statutul de campion național al Germaniei ar reprezenta o completare valoroasă și importantă a cărții de vizită profesionale a domnului Biffi. Acest lucru nu a fost contestat de DLV. După cum s‑a menționat mai sus (punctul 2), performanța domnului Biffi în cadrul campionatelor naționale germane anterioare apare deja pe website‑ul său.

51.

În lumina acestui fapt, domnul Biffi nu poate fi considerat un sportiv „amator”. Curtea a statuat în Hotărârea Deliège ( 50 ) că „simplul fapt că o asociație sportivă sau o federație clasifică în mod unilateral membrii săi drept sportivi amatori nu înseamnă, în sine, că acești membri nu desfășoară activități economice” ( 51 ), iar desfășurarea unor activități economice este elementul declanșator necesar atât pentru aplicarea normelor Uniunii privind libera circulație ( 52 ), cât și pentru includerea activităților sportive în domeniul de aplicare al dreptului Uniunii ( 53 ).

52.

Astfel, chiar dacă recunoaștem jurisprudența constantă a Curții în acest sens, și anume că, având în vedere obiectivele Uniunii Europene, sportul intră sub incidența dreptului Uniunii în măsura în care constituie o activitate economică ( 54 ), acesta este cazul în procedura principală, având în vedere că activitatea desfășurată de domnul Biffi este autentică și efectivă, și nu de natură a fi considerată strict marginală și auxiliară ( 55 ). Având în vedere că noțiunea „activitate economică” definește domeniul de aplicare al uneia dintre libertățile fundamentale stipulate în tratat, aceasta nu trebuie interpretată în mod restrictiv ( 56 ).

53.

În plus, Curtea a precizat în mod clar în Hotărârea Deliège ( 57 ), o cauză referitoare la participarea la sportul în regim individual și la o presupusă restrângere a liberei circulații, că acordarea unor premii (financiare) pe baza rezultatelor sportive și din partea guvernului, împreună cu sponsorizarea privată, a fost complet relevantă în determinarea aspectului dacă un atlet amator desfășoară activități economice ( 58 ). Curtea a adăugat în Hotărârea Meca‑Medina și Majcen că, „în cazul în care o activitate sportivă ia forma unei activități cu caracter lucrativ sau a prestării de servicii în schimbul unei remunerații, ceea ce este adevărat pentru activitățile sportivilor semiprofesioniști sau profesioniști, aceasta se încadrează mai exact în domeniul de aplicare al articolului 39 și următoarele CE sau al articolului 49 și următoarele CE ( 59 )”.

54.

Stabilirea în temeiul articolului 49 TFUE presupune „desfășurarea efectivă a unei activități economice printr‑o unitate fixă într‑un alt stat membru pentru o perioadă nedeterminată” ( 60 ), acest interval de referință furnizând linia de demarcație între libera prestare a serviciilor în temeiul articolului 56 TFUE și libertatea de stabilire în temeiul articolului 49 TFUE ( 61 ).

55.

Domnul Biffi locuiește în Germania de 15 ani și nu există niciun element din dosar care să sugereze că prestarea de servicii în Germania de către acesta ca antrenor de atletism se face pe bază temporară sau că are un element transfrontalier, cu titlu de exemplu, prin furnizarea serviciului din Italia. Acesta este implicat „în mod stabil și continuu” în viața economică din Germania ( 62 ).

56.

Astfel, orice discriminare pe care acesta ar fi suferit‑o cu încălcarea articolului 18 TFUE intră în domeniul de aplicare al tratatelor, în temeiul articolului 49 TFUE. Principiul nediscriminării pe motiv de cetățenie prevăzut la articolul 18 TFUE este concretizat în mod specific în ceea ce privește libertatea de stabilire prin articolul 49 TFUE. În consecință, Curtea nu trebuie decât să se pronunțe cu privire la articolul 49 ( 63 ) coroborat cu articolul 165 TFUE, având în vedere că articolul 18 TFUE se aplică în mod autonom numai în situațiile reglementate de dreptul Uniunii pentru care TFUE nu prevede norme specifice de nediscriminare ( 64 ). Pentru motive pe care le vom explica în continuare la punctele 97-110 de mai jos, cauza principală nu reprezintă o ocazie în care să se ia în considerare adoptarea măsurii constituționale semnificative de extindere a jurisprudenței Curții cu privire la articolul 21 TFUE și elementele componente ale cetățeniei europene la contextul orizontal al unui litigiu între particulari ( 65 ), care i‑ar obliga astfel pe actorii nestatali să se conformeze acestora.

57.

Potrivit jurisprudenței constante a Curții, „[î]mprejurarea că, pe plan formal, o instanță națională a formulat cererea sa de decizie preliminară făcând trimitere la anumite dispoziții ale dreptului Uniunii nu împiedică Curtea să furnizeze acestei instanțe toate elementele de interpretare care pot fi utile pentru soluționarea cauzei cu care este sesizată, indiferent dacă respectiva instanță s‑a referit sau nu s‑a referit la acestea în enunțul întrebărilor sale. În această privință, revine Curții sarcina de a extrage din ansamblul elementelor furnizate de instanța națională și mai ales din motivarea deciziei de trimitere elementele de drept al Uniunii care necesită o interpretare, având în vedere obiectul litigiului” ( 66 ).

58.

În consecință, cele trei întrebări preliminare trebuie reformulate în una care are următorul conținut:

„Articolele 18, 21, 49 și 165 TFUE trebuie interpretate în sensul că o federație dintr‑un stat membru îi discriminează în mod inadmisibil pe sportivii amatori care nu au cetățenia statului membru în care au reședința, împiedicându‑le participarea la campionatele naționale, sau, deși, permițându‑le participarea la campionate naționale, aceștia nu pot să concureze decât «în afara competiției» sau «fără evaluarea performanței», nu au dreptul să participe la cursa finală sau la competiția finală și sunt excluși de la acordarea unor titluri naționale, respectiv nu sunt incluși în clasament?”

59.

Potrivit jurisprudenței constante a Curții, articolele 45, 49 și 56 nu reglementează numai acțiunea autorităților publice, ci sunt aplicabile în egală măsură normelor de altă natură care vizează reglementarea în mod colectiv a muncii salariate, a muncii independente și a prestării de servicii ( 67 ). Curtea a încercat să evite inegalitatea în aplicarea interdicțiilor cuprinse în aceste articole, deoarece condițiile de muncă în diferite state membre sunt reglementate uneori de dispoziții legale sau de reglementare și uneori de convenții colective și de alte acte încheiate sau adoptate de persoane private ( 68 ). Eliminarea între statele membre a obstacolelor din calea liberei circulații a persoanelor și a liberei prestări a serviciilor ar fi compromisă dacă eliminarea barierelor de origine statală ar putea fi neutralizată de obstacole care rezultă din exercitarea autonomiei juridice din partea asociațiilor sau a organismelor care nu sunt de drept public ( 69 ).

60.

Curtea a statuat în mai multe ocazii că dispozițiile din tratat privind libera circulație se aplică normelor stabilite de federațiile sportive ( 70 ), unul dintre avocații generali exprimând opinia că „normele federațiilor sportive intră în principiu în domeniul de aplicare al dreptului comunitar atunci când acestea se referă la raporturi economice” ( 71 ).

61.

Recunoaștem că, în toate cauzele anterioare procedurii principale, regulile unei asociații sportive au fost considerate a intra în domeniul de aplicare al dreptului Uniunii într‑un context în care regulile în cauză restricționau activitățile persoanelor angajate în activități sportive, care erau profesioniști în sensul că erau remunerați în mod direct printr‑un contract de muncă pentru desfășurarea sportului respectiv, iar această remunerație era amenințată în mod direct de regulile asociației sportive care făceau obiectul contestației ( 72 ).

62.

Cu toate acestea, nu are nicio importanță faptul că regulile DLV au ceea ce s‑ar putea descrie drept un impact indirect asupra activităților economice ale domnului Biffi prin aceea că fac mai puțin atractivă prestarea serviciilor sale, în comparație cu un atlet german care desfășoară o activitate similară, dar care este eligibil să concureze pe deplin în campionatele naționale, să obțină acest titlu, să afișeze acest fapt și să publice clasarea proprie în fiecare eveniment pe website‑ul său (a se vedea punctul 70 de mai jos). Într‑adevăr, Curtea a stabilit în cauza Deliège că serviciile rămân servicii chiar și atunci când nu sunt plătite de cei pentru care sunt prestate ( 73 ). Aceasta presupune un domeniu de aplicare indirect al activităților economice.

63.

În consecință, regula contestată a DLV vizează „raporturile economice”. Curtea a statuat în cauza International Transport Workers’ Federation și Finnish Seamen’s Union că articolul 49 TFUE se aplică acțiunilor colective ale sindicatelor pentru a solicita unei întreprinderi să încheie un contract colectiv de muncă cu un sindicat ( 74 ), deoarece acțiunile colective sunt „legate în mod inextricabil” de contractul colectiv solicitat, astfel încât acțiunile intră în domeniul de aplicare al articolului 49 TFUE ( 75 ).

64.

Legătura dintre noua regulă a DLV care se opune participării domnului Biffi în cadrul campionatelor naționale pe picior de egalitate cu cetățenii germani este îndeajuns de apropiată de prejudiciul adus afacerii domnului Biffi pentru a aduce regula în cadrul domeniului de aplicare al articolului 49 TFUE. Astfel cum Curtea a statuat că interzicerea discriminării pe motiv de cetățenie trebuie să fie aplicată împotriva angajatorilor din sectorul privat, atât în ceea ce privește lucrătorii angajați, cât și lucrătorii independenți în temeiul articolului 49 TFUE ( 76 ), la fel și organizații precum DLV trebuie să fie responsabile în temeiul articolului 49 TFUE pentru acțiuni care pot avea un impact negativ asupra libertății de stabilire și pentru discriminare pe motiv de cetățenie, pe care acesta le interzice ( 77 ). În caz contrar, se aduce un prejudiciu pieței interne.

65.

În sfârșit, Curtea a statuat recent în cauza Egenberger ( 78 ) că interdicția oricărei discriminări pe motive de apartenență religioasă sau convingeri, consacrată la articolul 21 alineatul (1) din cartă, este obligatorie ca principiu general al dreptului Uniunii care este suficient prin el însuși pentru a conferi particularilor un drept care poate fi invocat ca atare într‑un litigiu care îi opune într‑un domeniu acoperit de dreptul Uniunii, inclusiv atunci când discriminarea rezultă din contracte încheiate între particulari ( 79 ).

66.

Articolul 21 alineatul (2) din cartă interzice discriminarea pe motiv de cetățenie în „domeniul de aplicare al tratatelor”, adică în domeniile reglementate de dreptul Uniunii. În lumina Hotărârii pronunțate în cauza Egenberger și a opiniei pe care am exprimat‑o deja la punctul 56 de mai sus în sensul că prezentul litigiu intră în domeniul de aplicare al interdicției discriminării pe motiv de cetățenie în contextul libertății de stabilire în temeiul articolelor 18 și 49 TFUE, TopFit și domnul Biffi sunt pe deplin îndreptățiți în temeiul dreptului Uniunii să pună în aplicare interdicția conținută la articolul 21 alineatul (2) din cartă împotriva unei entități precum DLV, având în vedere că „drepturile fundamentale garantate astfel în ordinea juridică a Uniunii au vocație de a fi aplicate în toate situațiile reglementate de dreptul Uniunii” ( 80 ).

67.

În general, jurisprudența Curții este strictă în ceea ce privește o discriminare directă pe motiv de cetățenie. S‑a statuat că o reglementare care condiționează acordarea unei autorizații de a desfășura activități în domeniul comerțului cu armament și cu muniție militară și în cel al intermedierii achiziționării și vânzării de armament și de muniție militară de aspectul dacă membrii organelor de reprezentare legală ale societății respective sau asociatul care o administrează dețin cetățenia austriacă constituie o diferență de tratament care este interzisă ( 81 ). Cerința de a avea cetățenia italiană pentru a beneficia de locuință socială și de împrumuturi ipotecare cu rată redusă, chiar și în cazul resortisanților Uniunii cu reședința în Italia, a însemnat că acel stat membru nu și‑a îndeplinit obligațiile care îi revin în temeiul articolelor 49 și 56 TFUE ( 82 ), având în vedere că dreptul de stabilire și libera prestare a serviciilor se referă „nu numai la normele specifice privind desfășurarea activităților profesionale, ci și la normele referitoare la diferitele facilități generale care sunt utile în desfășurarea acestor activități” ( 83 ). Orice cerințe privind cetățenia în temeiul dreptului maghiar și leton în ceea ce privește desfășurarea profesiei de notar au fost considerate recent incompatibile cu articolul 49 TFUE ( 84 ).

68.

Potrivit unei jurisprudențe constante a Curții, „ansamblul dispozițiilor tratatului referitoare la libera circulație a persoanelor urmărește facilitarea exercitării de activități profesionale de orice natură de către resortisanții Uniunii pe teritoriul acesteia și se opune măsurilor care i‑ar putea defavoriza atunci când doresc să exercite o activitate pe teritoriul unui alt stat membru decât statul lor membru de origine. În acest context, resortisanții statelor membre dispun în special de dreptul, izvorât direct din tratat, de a‑și părăsi statul membru de origine pentru a se deplasa pe teritoriul unui alt stat membru și de dreptul de ședere pe teritoriul acelui stat pentru a desfășura o activitate” ( 85 ).

69.

Rezultă că articolul 49 TFUE se opune oricărei măsuri naționale care este susceptibilă să îngreuneze sau să facă mai puțin atractivă exercitarea de către resortisanții Uniunii a libertăților fundamentale garantate de acest articol ( 86 ).

70.

Domnul Biffi se află în dezavantaj în raport cu cetățenii germani care sunt implicați în prestarea de servicii de formare în domeniul atletismului în acest stat membru, deoarece el nu mai este în măsură să facă referire la realizările sale în cadrul campionatelor sportive naționale pentru a atrage clienți. Un consumator este mult mai probabil să fie atras de un antrenor de atletism care face publicitate excelenței actuale prin intermediul performanței sale în campionatele naționale de atletism.

71.

În plus, în cazul în care dreptul Uniunii ar permite federațiilor sportive din statele membre să modifice regulile care permit participarea rezidenților străini în cadrul campionatelor naționale după ce un om de afaceri precum domnul Biffi s‑a stabilit acolo, acest lucru ar descuraja cetățenii Uniunii să părăsească statul membru de origine (ceea ce poate implica, așa cum s‑a întâmplat în cazul domnului Biffi, pierderea dreptului de a participa în cadrul campionatului național în statul respectiv), să înceapă o afacere care să implice comercializarea participării la sportul relevant. Dreptul Uniunii se opune oricărei măsuri naționale care poate deranja sau poate face mai puțin atractivă exercitarea de către resortisanții Uniunii a libertăților fundamentale pe care acesta le garantează ( 87 ).

72.

Acceptăm faptul că cetățenii Uniunii care se deplasează dintr‑un stat membru în altul pentru a înființa întreprinderi comerciale nu pot, asemenea lucrătorilor, să invoce dreptul Uniunii pentru a asigura, într‑un stat membru gazdă, condițiile în care s‑a desfășurat o afacere în statul membru de origine al acestora ( 88 ). Totuși, acest lucru niciodată nu poate justifica o măsură în mod direct discriminatorie care intră în domeniul de aplicare al dreptului Uniunii în virtutea impactului acesteia asupra activității economice, în special atunci când dezavantajul rezultă în raport cu un cetățean al statului gazdă (a se vedea punctul 70 de mai sus).

73.

În consecință, considerăm că situația domnului Biffi nu este diferită de cea a reclamantului din hotărârea fundamentală a Curții în cauza Konstantinidis ( 89 ). Domnul Biffi este dezavantajat în comparație cu modul în care ar fi tratat un cetățean german în aceleași împrejurări, întrucât, după cum a fost cazul în ceea ce privește grafia (obligatorie) sau grafia greșită a numelui domnului Konstantinidis în temeiul dreptului german, pierderea dreptului de a face referire la realizările acestuia în cadrul campionatelor naționale cu ocazia evenimentelor viitoare constituie un impediment într‑o măsură suficientă pentru a interfera cu libertatea de stabilire a domnului Biffi în temeiul articolului respectiv ( 90 ). Într‑adevăr, Curtea a statuat în cauza Konstantinidis că impactul asupra măsurii contestate pentru atragerea clienților a fost relevant pentru această evaluare ( 91 ).

74.

Ceea ce este comun în cazurile care implică discriminare directă în baza cetățeniei Uniunii este că, în general, acestea pot fi justificate doar prin referire la alte dispoziții ale tratatelor. Astfel, Curtea a constatat, de exemplu, că o reglementare care condiționează acordarea unei autorizații de a desfășura activități în domeniul comerțului cu armament și cu muniție militară și în cel al intermedierii achiziționării și vânzării de armament și de muniție militară de aspectul dacă membrii organelor de reprezentare legală ale societății respective sau asociatul care o administrează au cetățenia austriacă nu poate fi justificată în temeiul articolului 346 alineatul (1) litera (b) TFUE privind protecția intereselor esențiale ale siguranței statului membru care se referă la producția sau la comerțul cu armament, muniție și material de război ( 92 ). Cerințele privind cetățenia în temeiul dreptului maghiar și leton în ceea ce privește desfășurarea profesiei de notar nu pot fi justificate pe baza faptului că acestea sunt legate de exercitarea autorității publice în sensul articolului 51 primul paragraf TFUE ( 93 ).

75.

Cu toate acestea, principala dificultate în acțiunea principală constă în faptul că acest lucru nu se aplică neapărat sectorului sportiv. Potrivit jurisprudenței constante a Curții, aceasta a recunoscut că „dispozițiile tratatului privind libera circulație a persoanelor nu se opun normelor sau practicilor care exclud jucătorii străini de la anumite meciuri din motive care nu au un caracter economic, care se referă la natura și la contextul particular al unor astfel de meciuri și care sunt, în consecință, numai de interes sportiv, cum ar fi meciurile dintre echipe naționale din diferite țări” ( 94 ). Acestea includ norme care se referă la „funcționarea corespunzătoare” a campionatului în ansamblu ( 95 ).

76.

În contextul unui sport care implică o competiție individuală mai degrabă decât una de echipă, Curtea a statuat că simpla împrejurare, în absența discriminării pe motiv de cetățenie, a existenței unor reguli de selecție care limitează numărul de participanți la o competiție este inerentă desfășurării unor evenimente sportive internaționale de nivel înalt și acestea nu pot fi considerate în sine o restrângere a liberei prestări a serviciilor ( 96 ). Cu toate acestea, nu există orientări directe în jurisprudența de până în prezent cu privire la împrejurările în care normele statelor membre care limitează pe motiv de cetățenie participarea străinilor la competițiile privind sporturile individuale, precum atletismul, au la bază motive care nu au caracter economic și care se referă la natura și la contextul specific ale unor astfel de competiții și sunt, în consecință, doar de interes sportiv.

77.

Având în vedere amploarea diferențelor în legislația și în practica statelor membre în ceea ce privește participarea străinilor la campionatele naționale de atletism (a se vedea punctele 44-47 de mai sus), acceptăm faptul că, în principiu, o normă a unui stat membru care restricționează atribuirea titlului de campion național și acordarea medaliilor pentru primul, pentru al doilea și pentru al treilea loc este cel mai bine calificată în temeiul dreptului Uniunii drept o normă de interes strict sportiv care nu intră sub incidența Tratatului UE și care, în consecință, poate fi menținută de statele membre care dispun de un astfel de sistem ( 97 ). Parametrii restrânși ai competenței Uniunii în domeniul sportului (a se vedea observațiile scrise ale Poloniei, punctul 34 de mai sus) stabiliți la articolul 6 litera (e) și la articolul 165 TFUE indică de asemenea marja de care dispune statul membru ( 98 ).

78.

Cu toate acestea, Curtea a subliniat că, deși interdicția discriminării pe motiv de cetățenie nu se aplică în ceea ce privește componența echipelor sportive și în special a echipelor sportive naționale, aceasta trebuie să respecte principiul proporționalității. Această „restricție a domeniului de aplicare a dispozițiilor în cauză trebuie să rămână limitată la obiectul său propriu” ( 99 ).

79.

Obiectivele urmărite de DLV prin modificarea propusă a regulilor sale privind accesul și participarea la campionatele naționale sunt menținerea încrederii publicului în campionate, prin garantarea faptului că campionul național are o legătură suficient de puternică cu Germania, și necesitatea de a nu perturba sau de a nu denatura procesul de selectare a atleților care să reprezinte Germania la nivel internațional. Acestea sunt obiective legitime de interes public.

80.

Cu toate acestea, excluderea domnului Biffi de la titlul de campion național și retrogradarea acestuia la participarea fără clasificare, cu consecințele pe care le implică acest fapt pentru înregistrarea clasării sale în cadrul unor evenimente sportive, este disproporționată în raport cu îndeplinirea obiectivelor respective, având în vedere că acesta deținea un drept preexistent de a participa la campionatele naționale pe picior de egalitate cu cetățenii germani, care a fost eliminat de modificarea regulilor contestată în procedura principală.

81.

S‑a stabilit prin jurisprudență că reglementările Uniunii trebuie interpretate în conformitate cu principiul general al respectării drepturilor dobândite ( 100 ) și cu „principiul corespunzător al securității juridice, care este un element esențial al regulii generale” ( 101 ). Curtea a constatat în Hotărârea Bozkurt ( 102 ) că principiul general al respectării drepturilor câștigate este un principiu potrivit căruia un resortisant turc poate să se prevaleze în mod valabil de drepturi dobândite în temeiul unei dispoziții a Deciziei nr. 1/80 a Consiliului de Asociere din 19 septembrie 1980, întrucât aceste drepturi nu mai depind de menținerea împrejurărilor care le‑au dat naștere, o condiție de această natură nefiind impusă prin decizia relevantă a Uniunii. Drepturile dobândite au fost relevante și în contextul interpretării reglementărilor Uniunii destinate să faciliteze libertatea de circulație a cetățenilor europeni în întreaga Uniune, și al limitărilor în ceea ce privește marja de apreciere a statelor membre ( 103 ) de a o restrânge.

82.

Cu toate că nu se pune problema unei diminuări a importanței împrejurărilor de fapt, care să îl fi privat pe domnul Biffi de dreptul său de a concura în campionatele naționale germane pe picior de egalitate cu cetățenii germani, jurisprudența privind drepturile dobândite s‑a dezvoltat parțial, în contextul drepturilor la liberă circulație și ședere, având în vedere imperativul consolidării treptate a situației și integrării într‑un stat membru ( 104 ). În plus, domnul Biffi este rezident permanent în Germania în temeiul articolului 16 alineatul (1) din Directiva 2004/38/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 29 aprilie 2004 privind dreptul la liberă circulație și ședere pe teritoriul statelor membre pentru cetățenii Uniunii și membrii familiilor acestora ( 105 ), o măsură care constituie un element‑cheie în promovarea coeziunii sociale și care a fost inclusă în Directiva 2004/38 pentru a consolida sentimentul de cetățenie a Uniunii ( 106 ).

83.

În plus, obligația de a lua măsuri tranzitorii pentru a proteja așteptările legitime ale celor care au acționat în baza unui regim juridic stabilit, care a fost modificat fără notificare, nu este necunoscută dreptului Uniunii ( 107 ). În contextul obligațiilor impuse Comisiei printr‑un anumit pachet legislativ al Uniunii, Curtea a statuat că, „având în vedere necesitatea certitudinii juridice, Comisia are obligația, într‑o astfel de situație, să avertizeze comercianții în mod clar și precis cu privire la intenția acesteia de a se îndepărta de la practica sa anterioară în acest sens, dacă este necesar, pentru a nu încălca principiul protecției încrederii legitime” ( 108 ).

84.

Cu toate acestea, DLV nu a promulgat nicio dispoziție tranzitorie pentru a se îngriji de cetățenii Uniunii precum domnul Biffi care și‑au exercitat dreptul la liberă circulație și s‑au stabilit într‑un alt stat membru decât cel propriu în temeiul articolului 49 TFUE și care, precum în cazul domnului Biffi, și‑au pierdut dreptul de a participa în campionatele naționale din statul membru de origine.

85.

Acest fapt este incompatibil cu una dintre pietrele de temelie ale jurisprudenței Curții în materie de cetățenie. Astfel, „statutul de cetățean al Uniunii are vocația de a fi statutul fundamental al resortisanților statelor membre, acest statut permițându‑le acelor resortisanți care se găsesc în aceeași situație să obțină, în domeniul de aplicare ratione materiae al tratatului, același tratament juridic, independent de cetățenia acestora și sub rezerva excepțiilor expres prevăzute în această privință” ( 109 ). Normele DLV, care sunt în mod direct discriminatorii pe motiv de cetățenie, nu au fost „prevăzute în mod expres” în momentul în care domnul Biffi și‑a exercitat dreptul de a se deplasa și de a se stabili în mod liber în Germania în temeiul articolului 21 TFUE, al articolului 45 din cartă și, după cum s‑a explicat mai sus, al articolului 49 TFUE.

86.

După cum a statuat recent Curtea, ar fi în contradicție cu logica subiacentă de integrare progresivă „favorizată” prin articolul 21 alineatul (1) TFUE ca cetățeanul Uniunii să piardă drepturi pe care le‑a dobândit ca urmare a exercitării liberei circulații „pentru motivul că a urmărit […] o integrare mai completă în societatea [statului respectiv]” ( 110 ). Aceeași logică se aplică în mod necesar în cadrul litigiilor care se încadrează în parametrii articolului 49 TFUE ( 111 ).

87.

Având în vedere că domnul Biffi are o legătură stabilă și puternică cu Germania și că, din documentele de la dosarul cauzei, acesta pare să fie integrat în cadrul comunității atletice din această țară, nu pare să rezulte nicio amenințare imediată la adresa legitimității titlului de „campion național” prin conferirea acestui titlu unui atlet precum domnul Biffi. Același lucru este valabil în ceea ce privește acordarea de medalii, înregistrarea clasării în cadrul evenimentelor sportive și participarea la competiții.

88.

Selecția cetățenilor germani care să concureze pe plan internațional la categoria de vârstă peste 35 de ani nu ar fi împiedicată într‑un mod imposibil de gestionat nici de o cerință în temeiul dreptului Uniunii ca atleților străini rezidenți să li se permită în continuare să participe pe aceeași bază pe care au participat anterior introducerii unei reguli care are ca scop limitarea participării. Aceasta este situația, întrucât s‑a afirmat în ședință că participarea pe picior de egalitate între cetățeni și străini afiliați unui club a constituit practica în Germania de aproximativ 30 de ani.

89.

În plus, regula atacată ar părea să aibă un impact deosebit de dur asupra cluburilor multiculturale și asupra sentimentului de comunitate pentru toate cluburile, dat fiind că va crea două categorii de membri. TopFit și domnul Biffi au susținut în ședință că regula pe care o contestă face mai puțin probabile investițiile cluburilor în atleți naționali din Uniune, oameni care se află deja în rândurile acestora.

90.

Din aceste motive, am ajuns la concluzia că absența unei dispoziții a DLV pentru ameliorarea impactului regulii atacate și menținerea statu‑quoului pentru cetățenii Uniunii, cum ar fi domnul Biffi, care sunt stabiliți în Germania și care au dobândit dreptul de a concura în campionatele naționale de atletism pe picior de egalitate cu cetățenii germani, face ca regula atacată să fie disproporționată în raport cu obiectivele legitime pe care le urmărește.

91.

În cazul în care Curtea nu ar fi de acord cu această analiză, după cum s‑a arătat mai sus (punctul 77), atribuirea titlului de campion național și acordarea de medalii pentru primul, pentru al doilea și pentru al treilea loc sunt, în principiu, calificate cel mai bine în temeiul dreptului Uniunii drept o regulă de interes strict sportiv, care nu intră sub incidența Tratatului UE și care, prin urmare, poate fi menținută în general de statele membre care dispun de un astfel de sistem. Ar putea părea la prima vedere că respingerea analizei privind menținerea statu‑quoului pentru atleții rezidenți precum domnul Biffi implică un răspuns negativ la întrebare astfel cum este formulată la punctul 58 de mai sus.

92.

Cu toate acestea, întrebările preliminare ridică, de asemenea, problema cu privire la excluderea pe scară largă a sportivilor străini de la campionatele naționale, aceasta fiind situația domnului Biffi dacă nu i se acordă dreptul de a participa în afara clasificării fie de către organizatorii evenimentului, fie de către președintele federației. Aspectul dacă acest lucru este proporțional necesită o evaluare din partea instanței de trimitere, luând în considerare toate împrejurările relevante, inclusiv importanța rolului sportului în facilitarea incluziunii sociale, astfel cum se reflectă în textul articolului 165 TFUE.

93.

Acestea fiind spuse, excluderea pe scară largă pare a fi justificată numai în împrejurări neobișnuite. Limitarea, cu titlu de exemplu, a numărului de persoane care pot să participe fără clasificare ar putea să fie tot ceea ce este necesar, în cele mai multe cazuri, pentru a evita perturbarea procesului de selecție a cetățenilor germani pentru a concura pentru acest stat membru în campionatele internaționale de atletism ( 112 ). Este de asemenea important ca instanța națională să stabilească că există efectiv o legătură între selecția la campionatele naționale și cea a echipelor participante la competiții sportive internaționale. De asemenea, nu vedem niciun motiv pentru a împiedica înregistrarea evoluției unui străin în cadrul competițiilor care este esențială în urmărirea scopurilor legitime ale DLV.

94.

În sfârșit, observațiile DLV cu privire la motivele pentru care nu a reușit să elaboreze un set diferit de reguli pentru a gestiona diferitele categorii de vârstă ale sportivilor sunt neconvingătoare. Acestea nu abordează faptul că presiunile și așteptările sociale asociate cu campionatele naționale care precedă participarea la evenimente sportive internaționale majore, cum ar fi Jocurile Olimpice, sunt în mod cuantificabil diferite față de categoriile de vârstă care nu au o legătură directă cu o astfel de participare.

95.

Avem în vedere aici atât atleți foarte tineri, cât și foarte bătrâni. Imperativul de a asigura integrarea socială a unui copil dintr‑o familie care s‑a mutat recent în Germania dintr‑un alt stat membru nu este mai important decât perspectiva îndepărtată ca acest copil să câștige primul loc în cadrul campionatului național în fața unui copil german care ar putea concura cândva pentru Germania într‑un eveniment cum ar fi Jocurile Olimpice sau campionatele europene, având în vedere în special intervalul de timp extins acordat tinerilor pentru a decide dacă să adopte o a doua cetățenie? În consecință, este important ca instanța națională de trimitere să evalueze cu atenție dacă natura generalizată a regulii atacate, care acoperă toate categoriile de vârstă, este adaptată în mod adecvat pentru a garanta obiectivele legitime urmărite de DLV și nu depășește ceea ce este necesar pentru garantarea acestora.

96.

În eventualitatea în care Curtea nu ar fi de acord cu poziția noastră principală privind menținerea statu‑quoului pentru atleții rezidenți precum domnul Biffi, ar reveni instanței de trimitere sarcina de a analiza cu grijă toate aceste elemente.

97.

În cazul în care Curtea ar respinge analiza de mai sus privind aplicabilitatea articolului 49 TFUE în cauza principală și ar constata că litigiul trebuie soluționat în raport cu dreptul domnului Biffi la activități de agrement în temeiul articolului 21 TFUE, recomandăm Curții să ajungă la același rezultat sugerat aici. Restricțiile privind libertatea de circulație care intră sub incidența articolului 21 TFUE pot fi justificate prin referire la motive imperative de interes general ( 113 ) și cu respectarea principiului proporționalității ( 114 ).

98.

Deși suntem de acord că obiectivele urmărite de DLV sunt echivalente cu un motiv imperativ de interes public (a se vedea punctul 79 de mai sus), care ar putea să prevaleze asupra oricărui drept de acces egal și de participare la activități de agrement în temeiul articolului 21 TFUE, nu suntem de acord că, în împrejurările din litigiul principal, este inevitabil ca regula atacată să fie ori adaptată în mod adecvat pentru atingerea acestor obiective, ori să nu depășească ceea ce este necesar pentru atingerea lor (punctele 77-96 de mai sus).

99.

Cu toate acestea, nu putem recomanda, astfel cum a argumentat în mod energic Comisia (a se vedea punctele 38 și 39 de mai sus), că domeniul de aplicare ratione materiae al articolului 21 TFUE se extinde la accesul și la participarea în cadrul activităților de agrement, cel puțin atunci când acest lucru este solicitat împotriva unui actor din sectorul privat precum DLV. Procedăm astfel din următoarele motive.

100.

În cazul în care Curtea ar face acest pas, ar fi pentru prima dată în acest secol când o dispoziție din tratat este selectată pentru a se alătura numărului mic de dispoziții care au calitatea efectului orizontal direct în litigiile dintre actorii din sectorul privat ( 115 ). Situația din procedura principală este diferită de cea analizată de Curte în Hotărârea Egenberger, în care Curtea s‑a pronunțat cu privire la impactul orizontal al cartei asupra unor împrejurări care au intrat deja în domeniul de aplicare al dreptului Uniunii prin referire la relevanța unei directive pentru soluționarea litigiului ( 116 ).

101.

Extinderea domeniului material de aplicare al dreptului Uniunii prin impregnarea cu efect direct orizontal a unei dispoziții a tratatului este o chestiune în mod cuantificabil diferită. Dispozițiile articolului 21 TFUE se referă în mod tradițional la relațiile dintre cetățean și stat și ( 117 ), din câte cunoaștem, cauza principală reprezintă prima ocazie în care Curții i s‑a solicitat să impună obligațiile inerente articolului 21 TFUE unui actor din sectorul privat.

102.

În plus, numeroase litigii care au fost soluționate în primul rând în raport cu articolul 21 TFUE au implicat dezacorduri puternice între părți cu privire la respectarea drepturilor fundamentale, pe lângă articolul 45 din cartă și dezbaterea jurisprudenței relevante a Curții Europene a Drepturilor Omului ( 118 ). Aceasta se datorează obligației prevăzute la articolul 52 alineatul (3) din cartă privind drepturile consacrate de cartă care „corespund unor drepturi garantate prin Convenția europeană pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale”, de a avea „același” înțeles. Cu toate acestea, în speță, Curtea nu a făcut referire la nicio jurisprudență a Curții Europene a Drepturilor Omului în care a fost în discuție restricționarea participării străinilor la campionate sportive naționale ( 119 ).

103.

În plus, articolul 21 TFUE nu poate face obiectul unei aplicări în plan orizontal din motive de securitate juridică. Articolul 21 TFUE intervine în mod tradițional în gama largă și imprevizibilă de împrejurări în care se solicită protecția conferită de dreptul Uniunii din partea unor solicitanți care nu pot prezenta o legătură între obiectul litigiului și activități economice ( 120 ) sau care altfel nu ar intra sub incidența dreptului Uniunii privind libera circulație ( 121 ).

104.

Mai precis, după cum a observat recent un avocat general, articolul 21 TFUE a fost „interpretat într‑o manieră extrem de dinamică de către Curte în situații în care, ca urmare a întoarcerii cetățeanului Uniunii în statul membru de origine, Directiva 2004/38 încetează să i se mai aplice” ( 122 ). La aceasta trebuie adăugată asistența financiară pentru urmarea cursurilor învățământului superior ( 123 ).

105.

În consecință, natura deschisă a drepturilor protejate de articolul 21 TFUE face ca acestea să nu fie adaptate pentru aplicarea orizontală directă la litigiile dintre particulari ( 124 ). Totuși, acest lucru nu exclude recurgerea la principiile generale de drept privind cetățenia în elaborarea jurisprudenței referitoare la articolele 45, 49 și 56 TFUE pentru litigiile care intră în domeniul de aplicare al acestor dispoziții atunci când, precum în cauza principală, apare această ocazie ( 125 ).

106.

În plus, o constatare în sensul că sporturile în regim strict de amatori intră în domeniul de aplicare al articolului 21 TFUE ar fi în conflict direct cu principiul cardinal potrivit căruia sportul intră în domeniul de aplicare al dreptului Uniunii numai în măsura în care acesta constituie o „activitate economică”, o normă de principiu pe baza căreia actorii particulari din sectorul sportiv din Europa își vor fi organizat activitatea și care a fost reiterată în jurisprudența Curții după intrarea în vigoare a Tratatului de la Lisabona și după dobândirea de către Uniune a unor competențe limitate privind sportul ca activitate de agrement în temeiul articolului 165 TFUE ( 126 ).

107.

Acestea fiind spuse, numai atunci când nicio dispoziție a dreptului primar sau derivat al Uniunii nu poate fi invocată pentru soluționarea unui anumit litigiu, sportul trebuie să constituie o „activitate economică” pentru a intra în domeniul de aplicare material al dreptului Uniunii. După cum am arătat în Concluziile în cauza Egenberger, formulăm anumite rezerve asupra aspectului dacă absența unei „activități economice” poate restrânge domeniul de aplicare temporal, personal sau material al măsurilor de drept al Uniunii care sunt de competența Uniunii în temeiul tratatelor ( 127 ).

108.

Dar nu aceasta este situația în ceea ce privește articolul 165 TFUE. Astfel, niciunul dintre precursorii elaborării articolului 165 TFUE nu indică o dezvoltare a dreptului Uniunii până în punctul în care protecția împotriva discriminării prevăzută la articolele 18 și 21 TFUE să poată fi extinsă la sporturile de agrement. Declarația privind sportul care a fost anexată Tratatului de la Amsterdam, care, la rândul său, a intrat în vigoare în anul 1999, a recunoscut doar importanța socială a sportului și a solicitat Uniunii să asculte asociațiile sportive, o atenție deosebită urmând a fi acordată caracteristicilor speciale ale sportului de amatori. Concluziile Consiliului European din decembrie 2000, organizat la Nisa, intitulate „Sportul de amatori și sportul pentru toți” ( 128 ), la fel ca Declarația de la Amsterdam, nu au avut forță juridică obligatorie ( 129 ). Iar Cartea albă a Comisiei care a precedat adoptarea articolului 165 TFUE ( 130 ) este săracă în detalii și respectă rolul organismelor de conducere în domeniul sportului, susținând rolul subsidiar al Uniunii ( 131 ). La punctul 39 din Cartea albă, Comisia doar „invită statele membre și organizațiile sportive să trateze problema discriminării bazate pe cetățenie în cadrul tuturor sporturilor. Aceasta va combate discriminarea în sport prin intermediul dialogului politic cu statele membre, al recomandărilor, al dialogului structurat cu factorii implicați în domeniul sportiv, precum și al procedurilor de încălcare a dreptului comunitar, dacă este cazul” ( 132 ).

109.

În procedura principală, Comisia a pus un accent deosebit pe faptul că Curtea a statuat că accesul „la activitățile de agrement disponibile într‑un stat membru este un corolar al […] libertății de circulație” ( 133 ). Este suficient să se arate că Curtea a făcut această constatare numai în contextul dispozițiilor tratatului privind libera circulație a lucrătorilor, libertatea de stabilire și libera prestare a serviciilor ( 134 ). În consecință, această jurisprudență susține poziția primară pe care am elaborat‑o mai sus cu privire la articolul 49 TFUE, mai degrabă decât să ofere o bază pentru transferul acesteia la articolul 21 TFUE.

110.

După cum a remarcat un comentator, „întinderea vastă a pieței interne este cea care oferă baza constituțională pentru pretenția Uniunii de a revendica competența în materie de sport” ( 135 ). Sportul exclusiv pentru agrement poate fi afectat de dreptul Uniunii numai în virtutea măsurilor adoptate în temeiul articolului 165 alineatul (4) TFUE sau a promovării cooperării în temeiul articolului 165 alineatul (3) TFUE sau atunci când activitățile sportive vizate sunt afectate de alte măsuri de drept al Uniunii care sunt de competența Uniunii, precum articolul 49 TFUE.

111.

În consecință, propunem să se răspundă la întrebarea adresată de Amtsgericht Darmstadt (Tribunalul Districtual Darmstadt, Germania) după cum urmează:

„În împrejurările din cauza principală, articolele 18, 21, 49 și 165 TFUE trebuie interpretate în sensul că o federație dintr‑un stat membru îi discriminează în mod nelegal pe sportivii amatori care nu dețin cetățenia statului membru în care au reședința, întrucât nu le permite să participe la campionatele naționale sau, deși le permite să participe la campionate naționale, aceștia nu pot să concureze decât «în afara competiției» sau «fără evaluarea performanței», nu au dreptul să participe la cursa finală sau la competiția finală și sunt excluși de la acordarea unor titluri naționale, respectiv nu sunt incluși în clasament.”