1. 

Pentru a stabili valoarea în vamă a mărfurilor importate, prima și cea mai importantă metodă utilizată este cea bazată pe „valoarea de tranzacție”. Pe baza acestei metode, valoarea taxelor vamale [precum și taxa pe valoarea adăugată (TVA) la import] se determină pe baza prețului plătit efectiv sau care trebuia plătit vânzătorului la momentul exportului în Uniunea Europeană.

2. 

Totuși, metoda respectivă poate fi aplicată numai în cazul în care mărfurile în discuție au făcut deja obiectul unei vânzări la momentul întocmirii declarației vamale. În alte cazuri, precum o vânzare în regim de consignație, metoda valorii de tranzacție nu poate fi utilizată. Dreptul Uniunii prevede cinci alte „metode alternative” pentru astfel de împrejurări, care trebuie utilizate succesiv, în ordinea prevăzută de legislația relevantă ( 2 ).

3. 

Aplicarea acestor metode nu este întotdeauna lipsită de dificultăți. La calcularea valorii în vamă trebuie avuți în vedere o serie de factori. În plus, acești factori trebuie aplicați în mod uniform în întreaga Uniune Europeană, pentru a se evita alegerea de către importatori a legislației celei mai favorabile.

4. 

Întrebările preliminare adresate de Augstākā tiesa (Curtea Supremă, Letonia) în prezenta cauză se referă la factorii relevanți pentru calcularea valorii în vamă în conformitate cu metodele alternative de stabilire a acestei valori prevăzute la articolul 30 alineatul (2) din Codul vamal, în special în contextul stabilirii valorii în vamă a medicamentelor importate. Având în vedere valoarea semnificativă a medicamentelor, valoarea în vamă stabilită ar putea foarte bine, în funcție de metoda de evaluare folosită, să conducă la o diferență semnificativă în ceea ce privește taxele vamale sau TVA‑ul la import.

5.

Litigiului cu care a fost sesizată instanța de trimitere îi este aplicabil fostul Cod vamal comunitar și, mai precis, capitolul 3 („Valoarea în vamă a mărfurilor”).

6.

Articolul 29 alineatul (1), privind valoarea în vamă a mărfurilor, prevede:

„Valoarea în vamă a mărfurilor importate este valoarea de tranzacție, respectiv prețul efectiv plătit sau de plătit pentru mărfuri atunci când sunt vândute pentru export pe teritoriul vamal al [Uniunii Europene], ajustat, când este cazul, în conformitate cu articolele 32 și 33 […]

[…]”

7.

Articolul 30 prevede în continuare:

„(1)   Atunci când valoarea în vamă nu poate fi stabilită în conformitate cu articolul 29, ea se determină prin parcurgerea succesivă a literelor (a), (b), (c) și (d) de la alineatul (2) până la prima din aceste litere în conformitate cu care această valoare poate fi stabilită, cu excepția cazului în care ordinea de aplicare a literelor (c) și (d) este inversată la cererea declarantului; numai atunci când o astfel de valoare nu poate fi stabilită conform unei anumite litere se pot aplica dispozițiile următoarei litere în ordinea stabilită în temeiul prezentului alineat.

(2)   Valoarea în vamă așa cum este stabilită prin aplicarea prezentului articol este:

[…]”

8.

Articolul 31 alineatul (1), care conține a șasea și ultima metodă de evaluare prevede:

„Atunci când valoarea în vamă a mărfurilor importate nu poate fi stabilită în conformitate cu articolul 29 sau 30, ea se stabilește pe baza datelor disponibile în [Uniunea Europeană], utilizându‑se mijloacele firești în concordanță cu principiile și dispozițiile generale ale:

[…]

9.

În temeiul articolului 142 alineatul (1) litera (d) din Regulamentul (CEE) nr. 2454/93 ( 4 ), „mărfuri similare” reprezintă „mărfuri produse în aceeași țară și care, deși nu seamănă în toate privințele, prezintă caracteristici și materiale componente asemănătoare care le permit să îndeplinească aceleași funcții și să fie interschimbabile din punct de vedere comercial; calitatea mărfurilor, renumele lor și existența unei mărci de fabrică sau de comerț se numără printre elementele care se iau în considerare pentru a stabili dacă mărfurile sunt similare sau nu”.

10.

Potrivit articolului 151 din Regulamentul de punere în aplicare a Codului vamal:

„(1)   La aplicarea articolului 30 alineatul (2) litera (b) din cod (valoarea de tranzacție a mărfurilor similare), valoarea în vamă se determină prin corelare cu valoarea de tranzacție a unor mărfuri similare în cadrul unei vânzări în aceleași condiții comerciale și în cantitate sensibil egală ca în cazul mărfurilor supuse evaluării. Când nu se găsește o astfel de vânzare, se folosește valoarea tranzacției cu mărfuri similare vândute în alte condiții comerciale și/sau în cantități diferite, ajustată pentru a reflecta diferențele ce pot rezulta din condițiile comerciale și/sau cantități, cu condiția ca această ajustare să se poată face pe baza probelor demonstrabile care stabilesc în mod clar temeinicia și exactitatea ajustării, indiferent dacă aceasta conduce la o creștere sau o scădere a valorii.

[…]

(4)   În sensul prezentului articol, valoarea de tranzacție a mărfurilor produse de o altă persoană nu se ia în calcul decât în cazul în care nu se poate identifica nicio valoare de tranzacție a mărfurilor similare, produse de aceeași persoană care a produs mărfurile de evaluat, în conformitate cu alineatul (1).

[…]”

11.

Articolul 152 alineatul (1) prevede:

[…]

12.

În plus, articolul 152 alineatul (3) prevede: „prețul unitar cu care se vând mărfurile importate în cea mai mare cantitate totală reprezintă prețul cu care se vinde cel mai mare număr de unități de produs către persoane care nu sunt legate de persoanele de la care cumpără mărfurile în cauză, la primul nivel comercial după import la care se efectuează astfel de vânzări”.

13.

În anul 2005, SIA Oribalt Rīga (fostă SIA Oriola Rīga, denumită în continuare „Oribalt Rīga”) și societatea indiană Ranbaxy Laboratories Ltd (denumită în continuare „Ranbaxy Laboratories”) au încheiat un contract de consignație. În temeiul respectivului contract, Oribalt Rīga se obliga să presteze pentru Ranbaxy Laboratories servicii de consignație în Letonia, inclusiv să pună la dispoziție spații de depozitare pentru mărfuri pentru onorarea comenzilor din partea clienților cu care colaborează Ranbaxy Laboratories în Letonia, Lituania și Estonia.

14.

În temeiul contractului de consignație, Oribalt Rīga importa în Letonia mărfuri (medicamente) pentru a le pune în liberă circulație pe piața internă. La plasarea mărfurilor sub un regim vamal, Oribalt Rīga completa declarațiile vamale indicând că era atât destinatara, cât și declaranta mărfurilor. Aceasta calcula valoarea în vamă a mărfurilor importate în conformitate cu metoda de stabilire a valorii de tranzacție menționată la articolul 29 alineatul (1) din Codul vamal, utilizând în acest sens facturi pro forma întocmite de Ranbaxy Laboratories în scopuri vamale pe care le depunea la autoritățile vamale. Facturile pro forma indicau tipurile de mărfuri importate, articolul, prețul unitar pe piață actual și prețul total.

15.

Mărfurile importate erau stocate de Oribalt Rīga, dar dreptul de proprietate asupra acestora nu se transfera decât în momentul în care erau vândute clienților. Ranbaxy Laboratories stabilea aspecte precum cumpărătorul mărfurilor importate, modalitățile de vânzare, prețul de vânzare și reducerile aplicabile. Oribalt Rīga primea și procesa comenzile clienților Ranbaxy Laboratories. În acest context, Oribalt Rīga completa facturile cu prețul de vânzare a produselor pe care Ranbaxy Laboratories îl indica prin trimiterea unei comenzi pro forma autorizate.

16.

În contractul de consignație se stipula că se vor vinde mai întâi mărfurile a căror dată de expirare este mai apropiată. Astfel, timpul care trecea între momentul importului și vânzarea mărfurilor putea să ajungă la câteva luni. Din acest motiv, valoarea mărfurilor în cauză în momentul vânzării putea fi diferită de valoarea declarată la momentul importului. Prețul efectiv de vânzare a mărfurilor era influențat de reducerile acordate de Ranbaxy Laboratories clienților săi.

17.

Odată ce mărfurile erau vândute, Ranbaxy Laboratories emitea pentru acestea noi facturi către Oribalt Rīga.

18.

În cursul anilor 2010 și 2011, Valsts ieņēmumu dienests (administrația fiscală letonă, denumită în continuare „VID”) a efectuat inspecții vamale și alte inspecții fiscale la Oribalt Rīga, care au vizat perioada cuprinsă între anii 2008 și 2010. Ulterior, VID a adoptat decizia atacată în fața instanței de trimitere, prin care a impus Oribalt Rīga o obligație de plată suplimentară (constând în TVA, majorări de întârziere și o amendă) pentru bunurile importate în perioada supusă inspecției.

19.

În decizia atacată se concluzionează că valoarea mărfurilor în cauză trebuia stabilită în conformitate cu articolul 30 alineatul (2) litera (c) din Codul vamal, pe baza informațiilor privind vânzările (tipul de marfă, articolul, prețul unitar și prețul total) indicate în facturile pe care Ranbaxy Laboratories le‑a emis către Oribalt Rīga după vânzarea acestor mărfuri către clienți ai Ranbaxy Laboratories. De asemenea, decizia atacată prevedea că prețul care trebuia luat în considerare trebuia să fie prețul de vânzare a mărfurilor enumerate în aceste facturi, fără reducerile acordate de Ranbaxy Laboratories clienților săi.

20.

Administratīvā rajona tiesa (Tribunalul Administrativ Districtual, Letonia) a respins cererea formulată de Oribalt Rīga de anulare a deciziei atacate. Apelul formulat de Oribalt Rīga împotriva acestei hotărâri a fost respins, la rândul său, de Administratīvā apgabaltiesa (Curtea Administrativă Regională, Letonia). Ulterior, Oribalt Rīga a formulat recurs la instanța de trimitere.

21.

Având îndoieli cu privire la corecta interpretare a dispozițiilor relevante ale dreptului Uniunii, Augstākā tiesa (Curtea Supremă) a decis să suspende judecarea cauzei și să adreseze Curții de Justiție următoarele întrebări preliminare:

22.

În prezenta procedură au formulat observații scrise Oribalt Rīga, guvernul lituanian și Comisia Europeană. Toate părțile au prezentat observații orale în ședința din 29 noiembrie 2018.

23.

Deși întrebările preliminare adresate de Augstākā tiesa (Curtea Supremă) ar putea părea mai degrabă tehnice, acestea se referă de fapt la principiile fundamentale pentru determinarea valorii în vamă.

24.

Acesta este motivul pentru care este util să oferim mai întâi o scurtă prezentare a rațiunii pe care se întemeiază evaluarea în vamă conform Codului vamal. Astfel, vom aborda pe rând întrebările preliminare.

25.

Cu titlu introductiv, trebuie amintit că, potrivit unei jurisprudențe constante a Curții, dreptul Uniunii referitor la evaluarea în vamă urmărește stabilirea unui sistem echitabil, uniform și neutru, care exclude utilizarea de valori în vamă arbitrare sau fictive. Prin urmare, valoarea în vamă trebuie să reflecte valoarea economică reală a unei mărfi importate și să țină seama de ansamblul elementelor acestei mărfi care prezintă o valoare economică ( 5 ).

26.

Acest principiu este consacrat de asemenea la articolul 29 din Codul vamal. Articolul 29 prevede că evaluarea mărfurilor importate se efectuează pe baza valorii de tranzacție a acestora. „Metoda valorii de tranzacție” are în vedere prețul efectiv plătit sau de plătit pentru mărfuri atunci când sunt vândute pentru export pe teritoriul vamal al Uniunii Europene.

27.

Pentru a reflecta valoarea economică reală a mărfurilor importate, se adaugă anumite elemente la valoarea de tranzacție, cum ar fi costurile asociate cu ambalarea sau transportul bunurilor în Uniunea Europeană, orice servicii sau materiale furnizate în mod gratuit către cumpărător sau redevențele și drepturile de licență ( 6 ). În cazul vânzărilor în care cumpărătorul și vânzătorul sunt legați, iar această relație ar fi putut avea o influență asupra prețului mărfurilor importate, o plată suplimentară s‑ar putea datora în vederea aducerii valorii mărfurilor respective la nivelul valorii în vamă a unor bunuri de natură similară, asigurând astfel o evaluare corectă.

28.

Dat fiind că metoda valorii de tranzacție reflectă valoarea economică reală a mărfurilor importate cât mai precis posibil, aceasta este metoda standard pentru evaluarea în vamă ( 7 ). Totuși, articolele 30 și 31 din Codul vamal prevăd metode subsidiare de evaluare în cazurile în care nu se poate stabili valoarea de tranzacție efectivă. Cele patru metode de evaluare prevăzute la articolul 30 constituie astfel „nivelul doi” al metodelor de evaluare prin care se determină valoarea în vamă pe baza unor reguli clare. Cu toate acestea, articolul 31 prevede o metodă de evaluare la care se recurge în ultimă instanță, care poate fi utilizată numai în cazul în care nu există nicio altă opțiune fezabilă și prin care aplică mai flexibil cadrul normativ privind evaluarea în vamă.

29.

În general, metodele de evaluare din Codul vamal sunt stabilite într‑o ordine ierarhică strictă și prezintă o legătură de subsidiaritate între ele. Prin urmare, acestea trebuie aplicate în mod succesiv. Numai atunci când valoarea în vamă nu poate fi stabilită prin aplicarea unei anumite metode trebuie să se recurgă la cea care urmează imediat după ea în ordinea prevăzută de Codul vamal ( 8 ).

30.

Metodele de evaluare subsidiare prevăzute la articolele 30 și 31 din Codul vamal sunt utilizate, prin urmare, fie atunci când valoarea de tranzacție reală nu există, întrucât mărfurile de evaluat încă nu au fost vândute unui cumpărător în Uniunea Europeană, fie atunci când autenticitatea valorii de tranzacție nu poate fi verificată.

31.

În situațiile respective se recurge la alte metode de evaluare, cu scopul de a stabili o valoare în vamă echitabilă care să reflecte pe cât posibil valoarea economică reală la data sau în jurul datei importului. Legiuitorul Uniunii a înțeles că, în funcție de natura mărfurilor în cauză, valoarea se poate schimba în mod semnificativ de‑a lungul timpului.

32.

În cauza aflată pe rolul instanței de trimitere, metoda valorii de tranzacție nu poate fi folosită întrucât produsele sunt vândute în regim de consignație, iar dreptul de proprietate este transferat doar după ce mărfurile sunt importate pe piața internă a Uniunii. Totuși, părțile din litigiul principal nu sunt de acord cu privire la care dintre metodele alternative de evaluare prevăzute la articolul 30 din Codul vamal trebuie aplicată în speță.

33.

În timp ce Oribalt Rīga arată că produsele importate trebuie să fie evaluate pe baza valorii de tranzacție a unor mărfuri identice sau similare, exportate în Uniunea Europeană în același moment sau aproape în același moment cu mărfurile de evaluat ( 9 ), VID consideră că mărfurile trebuie să fie evaluate pe baza prețului unitar la care mărfurile importate sunt în final vândute, fără a ține totuși seama de reducerile acordate de Ranbaxy Laboratories clienților săi ( 10 ).

34.

Mai concret, litigiul dintre părți a fost generat de punerea în aplicare a diferitelor metode de evaluare prevăzute la articolul 30 alineatul (2) din Codul vamal. Prin urmare, revine instanței de trimitere sarcina de a determina, în cele din urmă, metoda care trebuie utilizată pentru evaluarea mărfurilor importate și modul în care această metodă trebuie pusă în aplicare.

35.

În acest scop au fost adresate Curții întrebările preliminare, pe care le vom examina pe rând.

36.

Prin intermediul primei întrebări, instanța de trimitere dorește să afle care sunt aspectele care trebuie luate în considerare la alegerea „mărfurilor similare” adecvate atunci când aplică metoda deductivă de determinare a valorii în vamă prevăzută la articolul 30 alineatul (2) litera (b).

37.

Această întrebare prezintă o importanță majoră pentru cauza aflată pe rolul instanței de trimitere, având în vedere că VID susține că mărfurile importate nu au putut fi evaluate pe baza articolului 30 alineatul (2) litera (b), întrucât autoritățile vamale letone nu dispun de cunoștințele și de informațiile necesare pentru a evalua dacă medicamentele produse de alți comercianți sunt similare mărfurilor fabricate de Ranbaxy Laboratories.

38.

Regulamentul de punere în aplicare oferă orientări pentru interpretarea articolului 30 alineatul (2) litera (b) din Codul vamal, care definește noțiunea „mărfuri similare” drept „mărfuri produse în aceeași țară și care, deși nu seamănă în toate privințele, prezintă caracteristici și materiale componente asemănătoare care le permit să îndeplinească aceleași funcții și să fie interschimbabile din punct de vedere comercial; calitatea mărfurilor, renumele lor și existența unei mărci de fabrică sau de comerț se numără printre elementele care se iau în considerare pentru a stabili dacă mărfurile sunt similare sau nu” ( 11 ).

39.

Astfel cum a arătat Comisia, din această dispoziție reiese că, la evaluarea efectuată pe baza unei valori în vamă stabilite anterior pentru mărfuri similare, principalele aspecte care urmează să fie luate în considerare sunt caracteristicile și materialele componente care permit mărfurilor să îndeplinească aceleași funcții și să fie interschimbabile din punct de vedere comercial. Calitatea mărfurilor, reputația lor și existența unei mărci de fabrică sau de comerț se numără printre elementele care trebuie luate în considerare.

40.

Ca atare, definiția este destul de largă și se bazează pe o apreciere detaliată a mărfurilor care urmează să fie evaluate astfel încât să permită o aplicare amplă în raport cu toate tipurile de bunuri. Reiese în mod clar din definiție că factorii menționați în mod special pentru a fi luați în considerare în cadrul evaluării sunt prezentați cu titlu de exemplu.

41.

În același timp, definiția reprezintă rațiunea care stă la baza evaluării în vamă conform Codului vamal, și anume de a determina o valoare în vamă care reflectă valoarea economică reală a mărfurilor importate și care ține cont de ansamblul elementelor acestor mărfuri cu valoare economică ( 12 ).

42.

În consecință, autoritățile vamale trebuie să ia în considerare în principal dacă bunurile comparate îndeplinesc aceleași funcții și dacă acestea sunt interschimbabile din punct de vedere comercial. Alte elemente care trebuie avute în vedere în scopul evaluării depind de mărfurile de evaluat specifice și ar trebui să ia în considerare toate elementele unor astfel de bunuri care pot afecta valoarea lor economică.

43.

În cazul în care o autoritate vamală nu dispune de expertiza și de informațiile necesare pentru a întreprinde această evaluare a mărfurilor în discuție, există mai multe variante de urmat: (i) autoritatea vamală poate solicita de la declarant orice alte informații suplimentare pentru a stabili valoarea în vamă în conformitate cu articolele 30 și 31 din Codul vamal ( 13 ); (ii) autoritatea vamală poate solicita orice document sau informație privind orice persoană implicată direct sau indirect în operațiunile având ca scop schimbul cu mărfuri ( 14 ); (iii) autoritatea vamală poate solicita asistență administrativă din partea altor autorități vamale din statele membre ale Uniunii pentru a obține informațiile necesare ( 15 ) sau (iv) autoritatea vamală poate solicita ca pe cheltuiala declarantului să fie întocmite analize sau rapoarte ale experților privind mărfurile care urmează să fie evaluate ( 16 ).

44.

Orice informație confidențială sau furnizată cu titlu confidențial este protejată de secretul profesional și nu este divulgată de autoritățile competente fără autorizația expresă a persoanei sau a autorității care a furnizat‑o ( 17 ). Prin urmare, un declarant nu se poate baza pe caracterul confidențial al niciuneia dintre informațiile solicitate pentru a evita obligația de a furniza respectivele informații.

45.

Autoritatea vamală va avea în vedere, atunci când este posibil, o vânzare de mărfuri similare realizată la același nivel comercial și într‑o cantitate foarte apropiată de vânzarea mărfurilor de evaluat. În cazul în care nu se identifică o astfel de vânzare, pot fi utilizate vânzările efectuate în condiții diferite. În astfel de împrejurări, se fac ajustări pentru elementele modificate. Este important faptul că astfel de ajustări pot fi efectuate numai pe baza dovezilor care stabilesc în mod clar caracterul lor rezonabil și exact. În absența unui astfel de criteriu obiectiv, determinarea valorii în vamă conform dispozițiilor articolului 30 alineatul (2) literele (a) și (b) nu este adecvată ( 18 ).

46.

Având în vedere natura ierarhică strictă a dispozițiilor privind evaluarea din Codul vamal, autoritățile vamale au obligația de a efectua evaluarea cu prioritate în temeiul primei dispoziții în detrimentul prevederii care o urmează în Codul vamal.

47.

În plus, dreptul la o bună administrare, în măsura în care constituie un principiu general al dreptului Uniunii, impune ca autoritatea vamală să își motiveze toate deciziile, inclusiv alegerea metodei de evaluare. Aceasta permite destinatarului lor să își apere drepturile în cele mai bune condiții posibile și să decidă în deplină cunoștință de cauză dacă este util să formuleze o acțiune împotriva acestora. Aceasta este de asemenea necesară pentru a permite instanțelor să își exercite controlul asupra legalității deciziilor menționate ( 19 ).

48.

În măsura în care litigiul dintre părți ar privi și utilizarea metodei de determinare a valorii în vamă prevăzute la articolul 30 alineatul (2) litera (a) din Codul vamal, s‑ar aplica aceleași considerente.

49.

În consecință, în cazul în care mărfuri identice (în esență aceleași mărfuri, dar cu numere de serie diferite) ar fi fost importate de Oribalt Rīga în același moment sau aproape în același moment cu mărfurile în cauză, iar mărfurile respective ar fi fost evaluate pe baza valorii lor de tranzacție în conformitate cu articolul 29 din Codul vamal, mărfurile în cauză ar fi trebuit să fie evaluate în temeiul articolului 30 alineatul (2) litera (a). În cazul în care nu au fost importate astfel de mărfuri identice, trebuie avut în vedere articolul 30 alineatul (2) litera (b), iar valoarea în vamă trebuie determinată pe baza valorii de tranzacție a mărfurilor similare.

50.

În cazul în care se recurge la metoda de determinare a valorii în vamă prevăzută la articolul 30 alineatul (2) litera (b) din Codul vamal, considerăm că, în cazul medicamentelor generice, mărfurile similare nu ar trebui să fie prea dificil de identificat. Atât timp cât există alte medicamente generice produse în aceeași țară, care sunt considerate a fi un substitut echivalent pentru aceeași marcă de medicamente ca mărfurile de evaluat și care au fost evaluate pe baza valorii lor de tranzacție, acele alte medicamente importate reprezintă mărfuri similare în sensul articolului 30 alineatul (2) litera (b).

51.

În consecință, propunem Curții să răspundă la prima întrebare preliminară în sensul că, atunci când valoarea în vamă a mărfurilor importate se determină în conformitate cu prevederile articolului 30 alineatul (2) litera (b) din Codul vamal și ale articolului 151 alineatul (4) din Regulamentul de punere în aplicare a Codului vamal, pentru identificarea mărfurilor similare, autoritățile vamale trebuie să verifice mai întâi dacă mărfurile îndeplinesc aceleași funcții și sunt interschimbabile din punct de vedere comercial. În acest scop, trebuie realizată o evaluare detaliată, în funcție de natura specifică a mărfurilor în cauză, luând în considerare toate elementele unor astfel de mărfuri care pot afecta valoarea lor economică.

52.

Prin intermediul celei de a doua și al celei de a treia întrebări preliminare, instanța de trimitere urmărește în esență să afle dacă termenul de 90 de zile stabilit ca perioadă de referință pentru mărfuri similare, astfel cum se prevede la articolul 152 alineatul (1) din regulamentul de punere în aplicare, poate fi aplicat cu suplețe, în sensul luării în considerare a unor mărfuri „mai similare” importate în afara perioadei de 90 de zile.

53.

Din modul de redactare a articolului 152 alineatul (1) litera (b) din Regulamentul de punere în aplicare a Codului vamal reiese că termenul de 90 zile reprezintă o limită strictă. În caz contrar, legiuitorul Uniunii ar fi introdus o expresie de tipul „aproximativ” în textul respectiv. O astfel de interpretare se întemeiază pe principiul care stă la baza determinării unei valori în vamă care reflectă valoarea economică reală a mărfurilor la momentul sau aproape de momentul la care bunurile evaluate au intrat pe piața internă. Termenul de 90 de zile menționat la articolul 152 alineatul (1) litera (b) este o excepție de la acest principiu și trebuie interpretat în mod restrictiv. Astfel, 90 de zile reprezintă limita maximă de manevră de care dispun autoritățile vamale atunci când evaluează bunuri în temeiul articolului 30 alineatul (2) litera (c) din Codul vamal.

54.

În cauza aflată pe rolul instanței de trimitere, VID a aplicat cu suplețe limita prevăzută la articolul 152 alineatul (1) litera (b) la momentul evaluării mărfurilor importate de Oribalt Rīga în temeiul articolului 30 alineatul (2) litera (c). În această privință, atât instanța de trimitere, cât și guvernul leton invocă notele interpretative din anexa 23 la Regulamentul de punere în aplicare a Codului vamal. În nota relevantă se sugerează că termenul de 90 de zile se poate aplica cu suplețe atunci când valorile în vamă sunt determinate prin aplicarea dispozițiilor articolului 31 alineatul (1) din Codul vamal. Astfel, VID a extins acea interpretare la aplicarea articolului 30 alineatul (2) litera (c) din Codul vamal.

55.

Articolul 31 din Codul vamal este ultima dispoziție menționată în ierarhia strictă a metodelor de evaluare prevăzute de Codul vamal. Prin urmare, trebuie subliniat că evaluarea mărfurilor importate în conformitate cu articolul 31 reprezintă o metodă de rezervă de determinare a valorii în vamă, la care trebuie să se recurgă doar în ultimă instanță, în cazul în care valoarea în vamă a mărfurilor importate nu poate fi stabilită în temeiul articolelor 29 sau 30.

56.

În aceste condiții, articolul 31 permite ca metodele de evaluare menționate la articolele 29 și 30 din Codul vamal să fie aplicate într‑un mod flexibil. Cu toate acestea, având în vedere ierarhia strictă a dispozițiilor privind evaluarea în vamă, autoritățile vamale trebuie să stabilească mai întâi că evaluarea pe baza articolului 29 și a articolului 30 alineatul (2) literele (a)-(d) nu este posibilă.

57.

Astfel, orice altă interpretare a termenului de 90 zile prevăzut la articolul 152 alineatul (1) din Regulamentul de punere în aplicare a Codului vamal ar face ca articolul 31 din Codul vamal să devină superfluu și ar priva această dispoziție de efectul său util.

58.

În consecință, termenul de 90 de zile stabilit la articolul 152 alineatul (1) din Regulamentul de punere în aplicare a Codului vamal trebuie interpretat în mod strict.

59.

În consecință, propunem Curții să răspundă la a doua și la a treia întrebare preliminară că, atunci când se stabilește valoarea în vamă a mărfurilor importate, în conformitate cu prevederile articolului 30 alineatul (2) litera (c) din Codul vamal, termenul de 90 de zile prevăzut la articolul 152 alineatul (1) litera (b) din Regulamentul de punere în aplicare a Codului vamal trebuie să facă obiectul unei aplicări stricte.

60.

Prin intermediul celei de a patra întrebări, instanța de trimitere urmărește să afle dacă reducerile acordate, care determină prețul la care mărfurile importate au fost de fapt vândute, trebuie luate în considerare la stabilirea valorii în vamă în conformitate cu articolul 30 alineatul (2) litera (c) din Codul vamal.

61.

Articolul 30 alineatul (2) litera (c) prevede că evaluarea bunurilor importate se efectuează pe baza prețului unitar care corespunde vânzărilor de mărfuri importate sau de mărfuri identice sau similare importate în Uniunea Europeană în cea mai mare cantitate totală, către persoane care nu sunt legate de vânzător.

62.

Orientări suplimentare în acest sens se regăsesc la articolul 152 din Regulamentul de punere în aplicare a Codului vamal. Astfel, prețul unitar al mărfurilor importate sau al mărfurilor identice sau similare vândute la data sau în jurul datei importului va reprezenta temeiul unei evaluări în temeiul articolului 30 alineatul (2) litera (c) din Codul vamal ( 20 ). Această dispoziție precizează în continuare că „prețul unitar” reprezintă prețul cu care se vinde cel mai mare număr de unități de produs către persoane care nu sunt legate de persoanele de la care cumpără mărfurile în cauză, la primul nivel comercial după import la care se efectuează astfel de vânzări ( 21 ).

63.

Metoda de evaluare prevăzută la articolul 30 alineatul (2) litera (c) este diferită sub mai multe aspecte importante de principala metodă de evaluare prevăzută la articolul 29 din Codul vamal.

64.

Articolul 29 stabilește valoarea în vamă pe baza valorii de tranzacție reale cu ajustări efectuate pe baza anumitor elemente care afectează valoarea economică reală a mărfurilor importate ( 22 ). Astfel, reducerile pot fi luate în considerare pentru stabilirea valorii în vamă în măsura în care se referă la mărfurile importate, iar la momentul la care se întocmește declarația vamală există un drept contractual valabil pentru reducere ( 23 ).

65.

Pe de altă parte, prin metodele de evaluare prevăzute la articolele 30 și 31 din Codul vamal se stabilește o valoare în vamă care reprezintă o aproximare sau mai degrabă o estimare a valorii economice a bunurilor importate ( 24 ). O anumită marjă de eroare în comparație cu valoarea economică reală a mărfurilor importate este, prin urmare, inevitabilă.

66.

Într‑adevăr, structura ierarhică strictă stabilită în capitolul 3 din Codul vamal este o dovadă că legiuitorul Uniunii a luat în considerare anumite metode de evaluare pentru a oferi estimări mai exacte ale valorii economice a bunurilor importate. În consecință, cu cât o autoritate vamală trebuie să coboare în ierarhia acestor dispoziții pentru stabilirea valorii în vamă, cu atât valoarea potențială în vamă se poate îndepărta de valoarea economică reală a mărfurilor importate ( 25 ).

67.

Valoarea în vamă stabilită în conformitate cu prevederile articolului 30 alineatul (2) litera (c) din Codul vamal este sub acest aspect mai îndepărtată de valoarea economică reală decât ar fi valoarea stabilită în temeiul articolului 30 alineatul (2) litera (a) sau (b) din Codul vamal. Nu numai că metoda de evaluare prevăzută la articolul 30 alineatul (2) litera (c) constă în determinarea valorii în vamă pe baza unui preț unitar abstract, în locul unei tranzacții comerciale reale, ci această metodă de evaluare stabilește valoarea în vamă în funcție de prețul unitar la primul nivel comercial după import. Articolul 29 și articolul 30 alineatul (2) literele (a) și (b) se referă, în schimb, la valoarea de tranzacție la momentul vânzării mărfurilor în țara de origine pentru exportul pe teritoriul vamal al Uniunii Europene.

68.

Cu toate acestea, legiuitorul Uniunii a prevăzut necesitatea de a avea în Codul vamal anumite măsuri destinate să reducă marja de eroare la stabilirea valorii în vamă în temeiul articolului 30 alineatul (2) litera (c).

69.

De exemplu, pentru a ține cont de diferența de valoare care ar putea exista între o vânzare încheiată pentru export către o țară terță, pe de o parte, și o vânzare încheiată în cadrul Uniunii Europene, pe de altă parte ( 26 ), valoarea în vamă determinată în conformitate cu articolul 30 alineatul (2) litera (c) face obiectul anumitor deduceri.

70.

Prin urmare, deducerile efectuate în scopul stabilirii valorii în vamă pot fi făcute pentru (i) comisioanele plătite în mod obișnuit sau convenite a fi plătite ori pentru marjele obișnuite practicate pentru asigurarea profitului și a cheltuielilor generale (precum costurile de comercializare a mărfurilor în cauză) ocazionate de vânzarea în cadrul Uniunii Europene a mărfurilor din aceeași categorie sau de același tip importate; (ii) cheltuieli obișnuite de transport și asigurare, precum și cheltuieli conexe efectuate în cadrul Uniunii Europene și (iii) taxele de import și alte impuneri datorate în Uniunea Europeană pentru importul sau vânzarea de mărfuri ( 27 ).

71.

Aceste deduceri, după cum rezultă din modul de redactare a dispoziției respective, reprezintă o listă exhaustivă, fără a avea doar un caracter orientativ. În plus, din economia generală a capitolului 3 rezultă că deducerile menționate la articolul 152 alineatul (1) litera (a) sunt destinate să compenseze o eventuală diferență între valoarea bunurilor vândute pentru export și a bunurilor vândute după import. Prin urmare, contrar celor susținute de Oribalt Rīga, deducerile menționate la articolul 152 alineatul (1) litera (a) nu pot fi interpretate în sensul că se extind și la reducerile de natură comercială, cum ar fi cele acordate de Ranbaxy Laboratories clienților săi.

72.

În plus, din faptul că prețul unitar care corespunde vânzării mărfurilor în cea mai mare cantitate totală va fi utilizat pentru evaluarea efectuată în temeiul articolului 30 alineatul (2) litera (c) rezultă că dispoziția respectivă ține deja seama de anumite reduceri cantitative ( 28 ). Dacă pe lângă aceste reduceri cantitative ar fi luate în considerare reducerile acordate clienților individuali, mărfurile importate ar fi, de fapt, subevaluate.

73.

În sfârșit, recurgerea la metode alternative de evaluare este adesea necesară în situațiile în care importatorii nu pot sau nu furnizează informațiile și documentația necesare pentru a calcula valoarea de tranzacție. Autoritățile vamale ale Uniunii nu au nicio posibilitate de a obliga comercianții dintr‑o țară terță să furnizeze astfel de informații. Luarea în considerare a reducerilor numai pentru evaluările efectuate în temeiul articolului 29 și doar în cazul în care acestea sunt demonstrate prin documentația necesară pare a fi un stimulent legitim pentru a furniza astfel de informații.

74.

De fapt, considerăm că, atunci când se susține că valoarea în vamă determinată în conformitate cu articolul 30 alineatul (2) litera (c) din Codul vamal ar trebui să ia în considerare reducerile acordate care au determinat prețul la care au fost vândute efectiv mărfurile, întrucât aceste reduceri constituie un element care afectează valoarea economică reală a mărfurilor importate, Oribalt Rīga confundă pur și simplu cele două metode de evaluare diferite prevăzute la articolul 29 și la articolul 30 alineatul (2) litera (c) din Codul vamal.

75.

În consecință, propunem Curții să răspundă la a patra întrebare preliminară în sensul că reducerile acordate, care au determinat prețul la care au fost vândute efectiv mărfurile, nu pot fi luate în considerare atunci când se stabilește valoarea în vamă a mărfurilor importate în conformitate cu prevederile articolului 30 alineatul (2) litera (c) din Codul vamal.

76.

Având în vedere cele ce precedă, propunem Curții să răspundă la întrebările formulate de Augstākā tiesa (Curtea Supremă, Letonia) după cum urmează:

„Atunci când valoarea în vamă a mărfurilor importate se determină în conformitate cu prevederile articolului 30 alineatul (2) litera (b) din Regulamentul (CEE) nr. 2913/92 al Consiliului din 12 octombrie 1992 de instituire a Codului vamal comunitar și ale articolului 151 alineatul (4) din Regulamentul (CEE) nr. 2454/93 al Comisiei din 2 iulie 1993 de stabilire a unor dispoziții de aplicare a Regulamentului (CEE) nr. 2913/92 al Consiliului de instituire a Codului vamal comunitar, pentru identificarea mărfurilor similare, autoritățile vamale trebuie să verifice mai întâi dacă mărfurile îndeplinesc aceleași funcții și sunt interschimbabile din punct de vedere comercial. În acest scop, trebuie să se facă o evaluare detaliată, în funcție de natura specifică a bunurilor în cauză, luând în considerare toate elementele unor astfel de bunuri care pot afecta valoarea lor economică.

Atunci când se stabilește valoarea în vamă a mărfurilor importate, în conformitate cu prevederile articolului 30 alineatul (2) litera (c) din Regulamentul nr. 2913/92, termenul de 90 de zile prevăzut la articolul 152 alineatul (1) litera (b) din Regulamentul nr. 2454/93 trebuie să facă obiectul unei aplicări stricte.

Atunci când se stabilește valoarea în vamă a mărfurilor importate, în conformitate cu prevederile articolului 30 alineatul (2) litera (c) din Regulamentul nr. 2913/92, reducerile acordate, care au determinat prețul la care au fost vândute efectiv mărfurile, nu pot fi luate în considerare.”