16.11.2020   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 390/4


Hotărârea Curții (Marea Cameră) din 22 septembrie 2020 (cerere de decizie preliminară formulată de Cour de cassation – Franța) – Cali Apartments SCI (C-724/18), HX (C-727/18)/Procureur général près la cour d'appel de Paris, Ville de Paris

(Cauzele conexate C-724/18 și C-727/18) (1)

(Trimitere preliminară - Directiva 2006/123/CE - Domeniu de aplicare - Închiriere de spații mobilate unei clientele ocazionale care nu își stabilește domiciliul în spațiul respectiv, efectuată în mod repetat și pentru perioade scurte - Reglementare națională care prevede un regim de autorizare prealabilă pentru anumite comune determinate și care însărcinează aceste comune să definească condițiile de acordare a autorizațiilor prevăzute de acest regim - Articolul 4 alineatul (6) - Noțiunea de „regim de autorizare” - Articolul 9 - Justificare - Ofertă insuficientă de locuințe destinate închirierii pe termen lung la prețuri accesibile - Proporționalitate - Articolul 10 - Cerințe referitoare la condițiile de acordare a autorizațiilor)

(2020/C 390/05)

Limba de procedură: franceza

Instanța de trimitere

Cour de cassation

Părțile din procedura principală

Reclamante: Cali Apartments SCI (C-724/18), HX (C-727/18)

Pârâți: Procureur général près la cour d'appel de Paris, Ville de Paris

Dispozitivul

1)

Articolele 1 și 2 din Directiva 2006/123/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 12 decembrie 2006 privind serviciile în cadrul pieței interne trebuie interpretate în sensul că această directivă se aplică unei reglementări a unui stat membru referitoare la activități de închiriere în schimbul unei remunerații a unor spații mobilate cu destinație de locuință unei clientele ocazionale care nu își stabilește domiciliul în spațiul respectiv, efectuate în mod repetat și pentru perioade scurte, cu titlu atât profesional, cât și neprofesional.

2)

Articolul 4 din Directiva 2006/123 trebuie interpretat în sensul că o reglementare națională care supune autorizării prealabile exercitarea anumitor activități de închiriere de spații cu destinație de locuință intră în sfera noțiunii de „regim de autorizare” în sensul punctului 6 al acestui articol.

3)

Articolul 9 alineatul (1) literele (b) și (c) din Directiva 2006/123 trebuie interpretat în sensul că o reglementare națională care, pentru motive care vizează garantarea unei oferte suficiente de locuințe destinate închirierii pe termen lung la prețuri accesibile, supune anumite activități de închiriere în schimbul unei remunerații a unor spații mobilate cu destinație de locuință unei clientele ocazionale care nu își stabilește domiciliul în spațiul respectiv, efectuate în mod repetat și pentru perioade scurte, unui regim de autorizare prealabilă aplicabil în anumite comune în care tensiunea în ceea ce privește chiriile este deosebit de ridicată este justificată printr-un motiv imperativ de interes general care ține de combaterea penuriei de locuințe destinate închirierii și proporțională cu obiectivul urmărit, având în vedere că acesta nu poate fi atins printr-o măsură mai puțin restrictivă, în special din cauză că un control a posteriori ar avea loc prea târziu pentru a fi în mod real eficient.

4)

Articolul 10 alineatul (2) din Directiva 2006/123 trebuie interpretat în sensul că nu se opune unei reglementări naționale care instituie un regim care supune unei autorizări prealabile exercitarea anumitor activități de închiriere în schimbul unei remunerații a unor spații mobilate cu destinație de locuință, care este întemeiată pe criterii legate de faptul că spațiul în cauză este închiriat „în mod repetat și pentru perioade scurte unei clientele ocazionale care nu își stabilește domiciliul în spațiul respectiv” și care conferă autorităților locale competența de a specifica, în cadrul stabilit de această reglementare, condițiile de acordare a autorizațiilor prevăzute de acest regim în raport cu obiectivele de diversitate socială și în funcție de caracteristicile piețelor spațiilor cu destinație de locuință și de necesitatea de a nu agrava penuria de locuințe, însoțindu le, dacă este necesar, de o obligație de compensare sub forma unei transformări accesorii și concomitente în locuință a unor spații care au o altă utilizare, în măsura în care aceste condiții de acordare sunt conforme cu cerințele stabilite de dispoziția menționată, iar obligația respectivă poate fi îndeplinită în condiții transparente și accesibile.


(1)  JO C 35, 28.1.2019.