1)

Articolul 2 litera (a) din Directiva 2000/31/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 8 iunie 2000 privind anumite aspecte juridice ale serviciilor societății informaționale, în special ale comerțului electronic, pe piața internă (Directiva privind comerțul electronic), care face trimitere la articolul 1 alineatul (1) litera (b) din Directiva (UE) 2015/1535 a Parlamentului European și a Consiliului din 9 septembrie 2015 referitoare la procedura de furnizare de informații în domeniul reglementărilor tehnice și al normelor privind serviciile societății informaționale, trebuie interpretat în sensul că un serviciu de intermediere care are ca obiect, prin intermediul unei platforme electronice, să pună în legătură, în schimbul unei remunerații, potențiali locatari cu locatori profesioniști sau neprofesioniști care propun servicii de cazare de scurtă durată, furnizând totodată un anumit număr de prestații accesorii acestui serviciu de intermediere, trebuie să fie calificat drept „serviciu al societății informaționale” care intră sub incidența Directivei 2000/31.

2)

Articolul 3 alineatul (4) litera (b) a doua liniuță din Directiva 2000/31 trebuie interpretat în sensul că un particular se poate opune să îi fie aplicate, în cadrul unei proceduri penale cu constituire ca parte civilă, măsuri ale unui stat membru care restrâng libera circulație a unui serviciu al societății informaționale pe care îl furnizează din alt stat membru, atunci când măsurile menționate nu au fost notificate în conformitate cu această dispoziție.