1)

Curtea este competentă, în temeiul articolului 267 TFUE, să interpreteze articolul 6 din Directiva 2003/86/CE a Consiliului din 22 septembrie 2003 privind dreptul la reîntregirea familiei într o situație în care o instanță este chemată să se pronunțe cu privire la o cerere de intrare și de ședere formulată de un resortisant al unei țări terțe, membru al familiei unui cetățean al Uniunii care nu și a exercitat dreptul de liberă circulație, atunci când această dispoziție a devenit aplicabilă într o astfel de situație, în mod direct și necondiționat, în temeiul dreptului național.

2)

Articolul 6 alineatele (1) și (2) din Directiva 2003/86 trebuie interpretat în sensul că nu se opune unei practici naționale în temeiul căreia autoritățile competente pot, din motive de ordine publică, pe de o parte, să respingă o cerere de intrare și de ședere întemeiată pe această directivă pe baza unei condamnări penale intervenite în timpul unei șederi anterioare pe teritoriul statului membru în cauză și, pe de altă parte, să retragă un permis de ședere întemeiat pe directiva menționată sau să refuze reînnoirea acestuia atunci când împotriva solicitantului a fost pronunțată o pedeapsă suficient de severă în raport cu durata șederii, cu condiția ca această practică să se aplice numai dacă infracțiunea care a justificat condamnarea penală în cauză prezintă o gravitate suficientă pentru a se stabili că este necesar să se excludă șederea acestui solicitant și ca autoritățile respective să realizeze o apreciere individuală prevăzută la articolul 17 din aceeași directivă, aspect a cărui verificare revine instanței de trimitere.