|
29.1.2018 |
RO |
Jurnalul Oficial al Uniunii Europene |
C 32/38 |
Acțiune introdusă la 10 noiembrie 2017 – Kerstens/Comisia
(Cauza T-757/17)
(2018/C 032/52)
Limba de procedură: franceza
Părțile
Reclamant: Petrus Kerstens (Overijse, Belgia) (reprezentant: C. Mourato, avocat)
Pârâtă: Comisia Europeană
Concluziile
Reclamantul solicită Tribunalului:
|
— |
anularea deciziei Comisiei din 27 martie 2017 adresate reclamantului în măsura în care dispune reluarea cazului CMS 15/017 ab initio; |
|
— |
anularea deciziei Comisiei din 7 aprilie 2017 adresate reclamantului în măsura în care dispune reluarea cazului CMS 12/063 ab initio; |
|
— |
acordarea în favoarea reclamantului a unei despăgubiri totale de 40 000 de euro, cu titlu de daune morale speciale, care trebuie plătită de Comisia Europeană; |
|
— |
obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată, în aplicarea articolului 134 din Regulamentul de procedură al Tribunalului. |
Motivele și principalele argumente
În susținerea acțiunii, reclamantul invocă patru motive.
|
1. |
Primul motiv se întemeiază pe o executare necorespunzătoare a Hotărârii de anulare din 14 februarie 2017, Kerstens/Comisia (T-270/16 P, nepublicată, EU:T:2017:74) și pe o încălcare a principiului non bis in idem care ar fi fost săvârșite de autoritatea împuternicită să facă numiri (denumită în continuare „AIPN”) prin care s-a decis redeschiderea unor proceduri disciplinare al căror obiect fusese reclamantul. |
|
2. |
Al doilea motiv se întemeiază pe o executare necorespunzătoare a hotărârii citate anterior și pe o încălcare a principiului bunei administrări care include obligația de tratare imparțială și echitabilă a cauzelor, pe o încălcare a principiului prezumției de nevinovăție și pe încălcarea dreptului la apărare, în măsura în care aceste decizii de redeschidere a respectivelor proceduri disciplinare nu ar oferi garanții de imparțialitate și de echitate în tratarea cauzei reclamantului. |
|
3. |
Al treilea motiv se întemeiază pe o executare necorespunzătoare a hotărârii citate anterior și pe o încălcare a principiilor securității juridice și bunei administrări, și în special a principiului termenului rezonabil, în condițiile în care, potrivit reclamantului, o nouă procedură disciplinară ar trebui de asemenea să intervină într-un termen rezonabil, ceea ce nu s-ar întâmpla în speță. |
|
4. |
Al patrulea motiv se întemeiază pe o cerere de despăgubire specială ca urmare a nelegalităților citate anterior pentru repararea prejudiciului moral pretins cauzat de administrație reclamantului, în condițiile în care anularea actelor atacate nu ar putea, în sine, să repare respectivul prejudiciu. |