19.6.2017   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 195/43


Acțiune introdusă la 27 aprilie 2017 – Azarov/Consiliul

(Cauza T-247/17)

(2017/C 195/57)

Limba de procedură: germana

Părțile

Reclamant: Mykola Yanovych Azarov (Kiev, Ucraina) (reprezentanți: G. Lansky și A. Egger, avocați)

Pârât: Consiliul Uniunii Europene

Concluziile

Reclamantul solicită Tribunalului:

Anularea, potrivit articolului 263 TFUE, a Deciziei (PESC) 2017/381 a Consiliului din 3 martie 2017 de modificare a Deciziei 2014/119/PESC privind măsuri restrictive împotriva anumitor persoane, entități și organisme având în vedere situația din Ucraina (JO 2017, L 58, p. 34), precum și a Regulamentului de punere în aplicare (UE) 2017/374 al Consiliului din 3 martie 2017 privind punerea în aplicare a Regulamentului (UE) nr. 208/2014 privind măsuri restrictive împotriva anumitor persoane, entități și organisme având în vedere situația din Ucraina (JO 2017, L 58, p. 1), în măsura în care îl privesc pe reclamant;

adoptarea, potrivit articolului 64 din Regulamentul de procedură al Tribunalului, a anumitor activități de cercetare judecătorească și în special

adresarea de întrebări Consiliului;

invitarea Consiliului să ia poziție în scris sau oral cu privire la anumite aspecte ale litigiului;

cererea de informații Consiliului și unor terți, printre altele Comisia, EADS și Ucraina;

invitația de a prezenta documente sau elemente de probă în legătură cu litigiul;

obligarea Consiliului, potrivit articolului 87 alineatul (2) din Regulamentul de procedură al Tribunalului, la plata cheltuielilor de judecată.

Motivele și principalele argumente

În susținerea acțiunii, reclamantul invocă două motive.

1.

Primul motiv, întemeiat pe încălcarea drepturilor fundamentale

În cadrul acestui motiv, reclamantul invocă încălcarea dreptului de proprietate și a dreptului la libertatea de a desfășura o activitate comercială. Acesta critică de asemenea disproporționalitatea măsurilor restrictive impuse.

2.

Al doilea motiv, întemeiat pe o eroare vădită de apreciere.