29.5.2017   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 168/31


Acțiune introdusă la 5 aprilie 2017 – Senetic/EUIPO – HP Hewlett Packard Group (HP)

(Cauza T-208/17)

(2017/C 168/41)

Limba în care a fost formulată acțiunea: engleza

Părțile

Reclamantă: Senetic S.A. (Katowice, Polonia) (reprezentant: M. Krekora, avocat)

Pârât: Oficiul Uniunii Europene pentru Proprietate Intelectuală (EUIPO)

Cealaltă parte din procedura care s-a aflat pe rolul camerei de recurs: HP Hewlett Packard Group LLC (Houston, Texas, Statele Unite)

Datele privind procedura în fața EUIPO

Titularul mărcii în litigiu: cealaltă parte din procedura care s-a aflat pe rolul camerei de recurs

Marca în litigiu: marca figurativă a Uniunii Europene care cuprinde literele „hp” – marca Uniunii Europene nr. 52 449

Procedura care s-a aflat pe rolul EUIPO: procedură de declarare a nulității

Decizia atacată: Decizia Camerei a cincea de recurs a EUIPO din 1 februarie 2017 în cauza R 1002/2016-5

Concluziile

Reclamanta solicită Tribunalului:

anularea deciziei atacate;

obligarea intervenientei la plata cheltuielilor de judecată aferente procedurii din fața Tribunalului, precum și procedurii din fața EUIPO.

Motivele invocate

încălcarea articolului 52 alineatul (1) litera (a) coroborat cu articolul 7 din Regulamentul nr. 207/2009;

încălcarea articolului 52 alineatul (1) litera (b) din Regulamentul nr. 207/2009.