Cauza T‑571/17 RENV

împotriva

Comisiei Europene

Hotărârea Tribunalului (Camera a șaptea extinsă) din 21 iunie 2023

„Funcție publică – Agenți contractuali – Contract pe perioadă nedeterminată – Rezilierea contractului – Articolul 47 litera (c) punctul (i) din RAA – Incompetență profesională – Conduită în serviciu și atitudine profesională incompatibile cu interesul serviciului – Obligația de motivare – Dreptul de a fi ascultat – Dreptul la concediul pentru creșterea copilului – Articolul 42a din statut – Aplicarea în cazul funcționarilor și al agenților Uniunii a cerințelor minime prevăzute de Directivele 2010/18/UE și 2002/14/CE – Articolele 27, 30 și 33 din Carta drepturilor fundamentale – Dreptul lucrătorilor la informare și la consultare – Articolul 24b din statut – Eroare vădită de apreciere – Protecție în cazul concedierii nejustificate – Contestare cu titlu incident a unor acte definitive – Inadmisibilitate – Principiul proporționalității – Abuz de putere – Răspundere”

Funcționari – Agenți contractuali – Rezilierea unui contract pe perioadă nedeterminată – Obligația de motivare și respectarea dreptului la apărare – Conținut

[art. 296 TFUE; Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, art. 41 alin. (2) lit. (a) și (c); Statutul funcționarilor, art. 25; Regimul aplicabil celorlalți agenți, art. 47 lit. (c) pct. (i)]

(a se vedea punctele 35, 36, 50, 51, 62, 63, 69 și 70)
Funcționari – Agenți contractuali – Rezilierea unui contract pe perioadă nedeterminată – Justificare întemeiată pe incompetență profesională – Obligația de a urma în prealabil procedura incompetenței profesionale aplicabilă funcționarilor – Lipsă – Necesitatea unei abateri disciplinare sau a unei neglijențe în exercitarea atribuțiilor – Lipsă

[Statutul funcționarilor, art. 51; Regimul aplicabil celorlalți agenți, art. 47 lit. (c) pct. (i)]

(a se vedea punctele 58, 376 și 379)
Funcționari – Agenți contractuali – Concedii – Concediu pentru creșterea copilului – Acordul-cadru revizuit privind concediul pentru creșterea copilului încheiat de BUSINESSEUROPE, UEAPME, CEEP și CES – Directiva 2010/18 – Protecție împotriva unui tratament defavorabil sau a concedierii ca urmare a solicitării sau a efectuării concediului pentru creșterea copilului – Luare în considerare de către instanța Uniunii în cadrul interpretării dispozițiilor statutului

[art. 288 al treilea paragraf TFUE; Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, art. 33 alin. (2); Statutul funcționarilor, art. 1e alin. (2) și art. 42a; Regimul aplicabil celorlalți agenți, art. 16 și art. 80 alin. (4); Directiva 2010/18 a Consiliului, anexă, clauza 5 punctul 4]

(a se vedea punctele 77-88 și 118-121)
Funcționari – Agenți contractuali – Rezilierea unui contract pe perioadă nedeterminată – Justificare întemeiată pe incompetența profesională sau pe o încălcare disciplinară gravă a agentului – Agent aflat în concediul pentru creșterea copilului – Reziliere fără a se aștepta reintegrarea – Admisibilitate – Limite – Interzicerea concedierii ca urmare a solicitării sau a efectuării concediului pentru creșterea copilului

[Statutul funcționarilor, art. 42a; Regimul aplicabil celorlalți agenți, art. 3a, art. 16 și art. 47 lit. (b) pct. (ii) și lit. (c) pct. (i); Regulamentul nr. 723/2004 al Consiliului, considerentul (2); Directiva 96/34 a Consiliului, anexă, clauza 2 alin. (4), și Directiva 2010/18 a Consiliului, anexă, clauza 5 punctul 4]

(a se vedea punctele 93-113, 117, 122-126 și 142)
Funcționari – Agenți contractuali – Rezilierea unui contract pe perioadă nedeterminată – Constatare globală a incompetenței profesionale care se întemeiază pe mai multe motive – Nelegalități care afectează anumite motive ale deciziei atacate – Limite – Existența altor motive legale sau necontestate, suficient de importante pentru justificarea deciziei atacate

(a se vedea punctele 145, 352 și 360)
Acte ale instituțiilor – Directive – Directiva 2002/14 de stabilire a unui cadru general de informare și consultare a lucrătorilor – Obligația respectării de către administrație a cerințelor minime ale directivei

[art. 288 TFUE; Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, art. 27; Statutul funcționarilor, art. 9 alin. (3); Directiva 2002/14 a Parlamentului European și a Consiliului, art. 1 alin. (1), art. 2 lit. (f) și (g) și art. 4]

(a se vedea punctele 150-156)
Funcționari – Reprezentare – Protecția reprezentanților personalului – Domeniu de aplicare

(Statutul funcționarilor, art. 24b; Directiva 2002/14 a Parlamentului European și a Consiliului, art. 7)

(a se vedea punctele 158-162)
Funcționari – Reprezentare – Protecția reprezentanților personalului – Reziliere a contractului unui agent contractual – Detașare a agentului cu titlu sindical în proporție de 50 % – Justificare în raport cu nerespectarea de către agent a obligației de a‑și informa ierarhia în timp util cu privire la participarea sa la reuniunile sindicale – Admisibilitate

(Statutul funcționarilor, art. 60 și anexa II, art. 1 al șaselea paragraf; Directiva 2002/14 a Parlamentului European și a Consiliului, art. 7)

(a se vedea punctele 171-175, 313 și 314)
Funcționari – Acte ale administrației – Prezumție de validitate – Contestație – Sarcina probei

(a se vedea punctele 190 și 191)
Acțiune introdusă de funcționari – Motive – Motiv întemeiat pe o durată excesivă a procedurii în fața instanțelor Uniunii – Anulare de către Curte a unei decizii a Tribunalului cu trimiterea cauzei în fața acestuia spre rejudecare – Necompetență a completului Tribunalului sesizat cu cauza trimisă spre rejudecare

[art. 256 alin. (1) TFUE; Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, art. 47 al doilea paragraf; Statutul Curții de Justiție, art. 61]

(a se vedea punctele 200-202)
Funcționari – Condiții de muncă – Munca pe fracțiune de normă – Autorizare – Posibilitatea persoanei în cauză de a solicita retragerea autorizației înaintea expirării perioadei care a fost convenită

(Statutul Curții de Justiție, art. 55a și anexa IVa, art. 2 primul paragraf; Regimul aplicabil celorlalți agenți, art. 16 și 91)

(a se vedea punctele 210-212)
Funcționari – Agenți contractuali – Rezilierea unui contract pe perioadă nedeterminată – Justificare întemeiată pe incompetență profesională – Constatare de către administrație – Posibilitatea de a se întemeia pe fapte constatate în cursul celor trei ani precedenți – Obligația de a se întemeia exclusiv pe încălcări repetate consemnate în rapoartele de evaluare a agentului – Lipsă

[Statutul funcționarilor, art. 51 alin. (1) lit. (a); Regimul aplicabil celorlalți agenți, art. 47 lit. (c) pct. (i)]

(a se vedea punctele 222-228, 364 și 372)
Acțiune introdusă de funcționari – Termene – Caracter de ordine publică – Contestare cu titlu incident a unei decizii anterioare necontestate în termen – Decădere – Redeschidere – Condiție – Fapt nou

[Statutul funcționarilor, art. 90 alin. (2)]

(a se vedea punctele 234 și 235)
Acțiune introdusă de funcționari – Termene – Contestare cu titlu incident a unei decizii anterioare necontestate în termen – Motiv întemeiat pe eroarea vădită de apreciere prin care se urmărește să se conteste consecințele deduse de administrație din actul anterior necontestat în termen – Admisibilitate

(Statutul funcționarilor, art. 90 și 91)

(a se vedea punctele 236 și 260)
Funcționari – Agenți contractuali – Rezilierea unui contract pe perioadă nedeterminată – Justificare întemeiată pe nerespectarea în mod repetat și nejustificat a termenului de transmitere a înscrisurilor justificative pentru o absență de la serviciu – Admisibilitate

[Statutul funcționarilor, art. 57 al doilea paragraf și art. 60 și anexa V, art. 6; Regimul aplicabil celorlalți agenți, art. 16, art. 47 lit. (c) pct. (i) și art. 91]

(a se vedea punctele 251-255)
Funcționari – Agenți contractuali – Rezilierea unui contract pe perioadă nedeterminată – Justificare întemeiată pe nerespectarea obligației de executare a ordinului unui superior ierarhic – Admisibilitate – Limite – Ordin vădit nelegal sau contrar normelor de securitate aplicabile

(Statutul funcționarilor, art. 21 primul paragraf și art. 21a; Regimul aplicabil celorlalți agenți, art. 11 și 81)

(a se vedea punctele 292-295)
Funcționari – Agenți contractuali – Rezilierea unui contract pe perioadă nedeterminată – Justificare întemeiată pe o încălcare săvârșită în mod deliberat sau din neglijență – Largă putere de apreciere a administrației – Reziliere unilaterală – Admisibilitate – Obligația de a iniția o procedură disciplinară – Lipsă – Excepție – Concediere fără preaviz în caz de abatere gravă

[Statutul funcționarilor, anexa IX; Regimul aplicabil celorlalți agenți, art. 47 lit. (b) și (c) și art. 49-50a]

(a se vedea punctele 388-390)

Rezumat

Reclamanta, UG, este un fost agent contractual al Comisiei. Contractul său pe durată nedeterminată a fost reziliat din cauza caracterului nesatisfăcător al nivelului său de performanță și a conduitei sale în serviciu de mai mulți ani.

La data adoptării deciziei Comisiei privind rezilierea contractului său (denumită în continuare „decizia atacată”), reclamanta se afla în concediul pentru creșterea copilului. La aceeași dată și de mai mulți ani, aceasta exercita un mandat sindical și era scutită de atribuțiile sale în proporție de 50 %.

În acțiunea introdusă la Tribunal, reclamanta a solicitat anularea deciziei atacate și repararea prejudiciilor materiale și morale pe care pretindea că le‑a suferit. Tribunalul a admis acțiunea ( 1 ) și a anulat această decizie.

În urma admiterii recursului formulat de Comisie, Curtea ( 2 ) a anulat hotărârea Tribunalului în măsura în care, în primul rând, aceasta a anulat decizia atacată, în al doilea rând, a constatat existența unei nelegalități care poate angaja răspunderea Comisiei și, în al treilea rând, a respins ca inadmisibil capătul de cerere al reclamantei întemeiat pe repararea prejudiciului său moral. În plus, Curtea a trimis cauza Tribunalului spre rejudecare.

Tribunalul, pronunțându‑se în cameră extinsă, respinge acțiunea îndreptată împotriva deciziei atacate și aduce precizări cu privire la obligația autorității competente, cu ocazia adoptării unei astfel de decizii, de a lua în considerare cerințele minime cuprinse în clauza 5 punctul 4 din Acordul‑cadru revizuit privind concediul pentru creșterea copilului ( 3 ), astfel cum a devenit aplicabil prin Directiva 2010/18 ( 4 ), precum și cerințele minime cuprinse la articolul 7 din Directiva 2002/14 ( 5 ), în temeiul articolului 33 și, respectiv, al articolului 27 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene (denumită în continuare „carta”), care garantează drepturile fundamentale la concediul pentru creșterea copilului și, respectiv, la informarea și la consultarea lucrătorilor.

Aprecierea Tribunalului

Cu titlu introductiv, Tribunalul amintește că îi revine sarcina de a acorda prioritate unei interpretări a dispozițiilor Statutului funcționarilor Uniunii Europene (denumit în continuare „statutul”) și ale Regimului aplicabil celorlalți agenți ai Uniunii (denumit în continuare „RAA”) care să permită să se asigure conformitatea acestora din urmă cu principiile dreptului social al Uniunii consacrate în mod expres de cartă și să se integreze în statut și în RAA fondul dispozițiilor de drept derivat al Uniunii care constituie norme de protecție minimă pentru a completa, dacă este cazul, celelalte dispoziții statutare.

Cu privire la cerințele minime cuprinse în clauza 5 punctul 4 din acordul-cadru

Cerințele minime prevăzute în clauza 5 punctul 4 din acordul‑cadru, care reflectă și precizează dreptul fundamental la concediul pentru creșterea copilului consacrat la articolul 33 alineatul (2) din cartă, în măsura în care garantează oricărui lucrător o protecție împotriva unui tratament defavorabil sau a concedierii pe motiv de solicitare sau de efectuare a concediului pentru creșterea copilului, trebuie considerate ca făcând parte integrantă din statut și trebuie, sub rezerva dispozițiilor mai favorabile cuprinse în acesta, să fie aplicate funcționarilor și agenților instituțiilor Uniunii

În această privință, dispozițiile statutului și ale RAA, interpretate în lumina acestor cerințe minime, nu interzic autorității competente să adopte o decizie de concediere a unui funcționar sau de reziliere a contractului unui agent contractual sau temporar, în special din motive de incompetență profesională, chiar dacă acest lucrător se află, la data deciziei respective, în concediul pentru creșterea copilului și avea, în principiu, vocația de a se întoarce la acest post sau la aceste funcții la sfârșitul acestui concediu.

Astfel, clauza 5 punctul 4 din acordul -cadru nu are nici ca obiect, nici ca efect să interzică unui angajator să decidă concedierea unui lucrător, chiar dacă, la data acestei decizii, acesta beneficiază de un concediu pentru creșterea copilului, cu condiția ca această concediere să nu fie motivată de solicitarea sau de efectuarea concediului menționat, printre altele pentru motive legate de datele de început și de sfârșit ale perioadei de concediu sau de durata acestui concediu solicitate în această cerere, și să respecte celelalte condiții prevăzute de lege sau de reglementarea aplicabilă.

Cu privire la cerințele minime cuprinse în articolul 7 din Directiva 2002/14

Instituirea prin Directiva 2002/14 a unui cadru general referitor la informarea și la consultarea lucrătorilor constituie expresia principiilor generale ale dreptului Uniunii prevăzute la articolul 27 din cartă care se impun instituțiilor. Mai precis, dispozițiile acestei directive stabilesc cerințe minime în ceea ce privește informarea și consultarea lucrătorilor, fără a aduce atingere unor dispoziții mai favorabile lucrătorilor, și, în plus, informarea și consultarea lucrătorilor se organizează prin intermediul reprezentanților personalului prevăzuți de legislația, de reglementarea sau de practicile aplicabile.

Astfel, pe de o parte, instituțiile Uniunii trebuie să accepte ca organizațiile sindicale sau profesionale să își exercite misiunile de reprezentare și de concertare în toate domeniile care interesează personalul și, pe de altă parte, acestea nu pot penaliza în nicio formă funcționarii sau agenții ca urmare a activităților lor sindicale.

Cu toate acestea, un funcționar sau un agent care beneficiază de o detașare cu titlu sindical în proporție de 50 % trebuie, în conformitate cu articolul 60 din statut, să obțină permisiunea prealabilă a superiorului său ierarhic pentru a absenta de la serviciu și pentru a participa la reuniunile la care este convocat în temeiul mandatului său sindical sau al mandatului său de reprezentant al personalului. Autoritatea ierarhică ar putea, dacă este cazul, să refuze participarea persoanei în cauză la aceste reuniuni printr‑o decizie scrisă și motivată. Astfel, obligația de a obține permisiunea prealabilă prevăzută la articolul 60 din statut nu cunoaște o derogare decât în caz de boală sau de accident, iar nu în caz de participare la reprezentarea sindicală a personalului sau la reuniunile unui organism reprezentativ.

În consecință, decizia atacată putea, fără a încălca cerințele minime prevăzute la articolul 7 din Directiva 2002/14, să fie bazată pe motivul întemeiat pe nerespectarea de către reclamantă a obligației de a‑și informa superiorii ierarhici în timp util, înainte de reuniunile comitetelor pentru personal din care făcea parte, cu privire la participarea sa la reuniunile menționate, din moment ce un asemenea motiv nu se întemeiază pe exercitarea funcției sale de reprezentantă a personalului, ci pe nerespectarea de către reclamantă a condițiilor de organizare a serviciului necesare pentru exercitarea mandatului cu care era învestită.

Cu privire la gradul de control al instanței Uniunii

În ceea ce privește rezilierea unui contract de agent temporar sau contractual pe perioadă nedeterminată, administrația dispune, în conformitate cu articolul 47 litera (c) punctul (i) din RAA și cu respectarea preavizului prevăzut în contract, de o largă putere de apreciere, iar controlul instanței Uniunii trebuie, prin urmare, să se limiteze la verificarea absenței unei erori vădite sau a unui abuz de putere.

În plus, din principiul prezumției de legalitate a actelor instituțiilor Uniunii rezultă că agentului temporar sau contractual care face obiectul unei decizii de concediere și care introduce o acțiune la instanțele Uniunii îi revine sarcina de a demonstra nelegalitatea unei asemenea decizii.

În această privință, din articolul 30 din cartă, potrivit căruia orice lucrător are dreptul la protecție împotriva oricărei concedieri nejustificate, nu se poate deduce o obligație a Tribunalului de a exercita un control mai precis decât cel privind o eroare vădită de apreciere și nici o obligație de a impune instituției în cauză sarcina probei legalității unei asemenea decizii.

Pe de altă parte, în cadrul examinării concluziilor în anulare însoțite, dacă este cazul, de concluzii în despăgubire, după trimiterea spre rejudecare a unei cauze de către Curte în conformitate cu articolul 61 din Statutul Curții de Justiție a Uniunii Europene, completul de judecată al Tribunalului chemat să se pronunțe cu privire la aceste concluzii nu este competent să aprecieze durata eventual excesivă a procedurii jurisdicționale și, în consecință, nu poate încerca să o remedieze, printre altele prin modificarea întinderii controlului său cu privire la legalitatea motivelor deciziei a cărei anulare se solicită.

Cu privire la justificarea concedierii prin incompetența profesională

Decizia de concediere a unui agent temporar sau contractual întemeiată pe articolul 47 litera (c) punctul (i) din RAA, care este în esență consecința incompetenței profesionale reproșate persoanei în cauză, poate fi justificată prin trimiterea la un ansamblu de fapte materiale precise și concordante, eventual susținute de mai multe rapoarte anuale de evaluare care să menționeze prestații nesatisfăcătoare, chiar dacă, privite izolat, aceste fapte nu ar apărea ca fiind de o gravitate suficientă pentru a justifica o astfel de măsură.

Astfel, incompetența profesională a unui funcționar sau a unui agent temporar sau contractual trebuie apreciată în special din perspectiva competenței, a eficienței și a conduitei sale în serviciu.

În această privință, nerespectarea, în special în mod repetat, a unui termen acordat unui funcționar sau unui agent temporar sau contractual pentru transmiterea documentelor justificative pentru absența de la serviciu poate caracteriza un comportament necorespunzător din partea funcționarului sau a agentului în cauză.

În plus, în lipsa aplicării, nici măcar prin analogie, a articolului 51 din statut agenților contractuali, nicio dispoziție din RAA nu impune administrației, cu ocazia adoptării unei decizii de reziliere a contractului unui agent contractual pentru incompetență profesională, să se întemeieze exclusiv pe încălcări repetate care ar trebui să fie consemnate în rapoartele de evaluare ale agentului vizat.

În sfârșit, deși săvârșirea unei abateri sau a unei neglijențe în exercitarea atribuțiilor încredințate cu titlu principal unui agent temporar sau contractual poate conduce, dacă este cazul, la o sancțiune disciplinară, nu este mai puțin adevărat că, în lipsa unei astfel de abateri sau a unei astfel de neglijențe, este posibil ca administrația să rezilieze contractul unui agent temporar sau contractual din motive de incompetență profesională, atunci când comportamentul general al agentului în cauză implică, prin caracterul său necorespunzător și timp de mai mulți ani consecutivi, repercusiuni negative asupra bunei funcționări a serviciului instituției care îl angajează.

Cu privire la neutralizarea motivelor nelegale ale unei decizii de concediere pentru incompetență profesională care cuprinde mai multe motive

În cazul unei pluralități de motive, chiar dacă unul sau mai multe dintre motivele actului atacat nu sunt întemeiate, acest viciu nu poate conduce la anularea acestui act dacă unul sau mai multe dintre celelalte motive sunt suficiente pentru a justifica în mod legal actul menționat, independent de motivele afectate de nelegalitate.

Astfel, atunci când Tribunalul este sesizat cu privire la legalitatea unei decizii de concediere ca urmare a constatării unei insuficiențe profesionale care se întemeiază pe mai multe motive, îi revine sarcina de a stabili dacă nelegalitățile constatate în cadrul examinării anumitor motive implică anularea deciziei atacate sau dacă motivele necontestate sau a căror nelegalitate nu este dovedită sunt suficiente pentru a susține constatarea globală a incompetenței profesionale și pentru a justifica în mod legal decizia menționată, independent de motivele cu privire la care Tribunalul a constatat că erau afectate de nelegalitate.

( 1 ) Hotărârea din 2 aprilie 2020, UG/Comisia (T‑571/17, nepublicată, EU:T:2020:141).

( 2 ) Hotărârea din 25 noiembrie 2021, Comisia/UG (C‑249/20 P, nepublicată, EU:C:2021:964).

( 3 ) Acordul‑cadru revizuit privind concediul pentru creșterea copilului încheiat la 18 iunie 2009 de organizațiile interprofesionale europene ale partenerilor sociali (BUSINESSEUROPE, UEAPME, CEEP și CES) (denumit în continuare „acordul-cadru”).

( 4 ) Directiva 2010/18/UE a Consiliului din 8 martie 2010 de punere în aplicare a Acordului‑cadru revizuit privind concediul pentru creșterea copilului încheiat de BUSINESSEUROPE, UEAPME, CEEP și CES și de abrogare a Directivei 96/34/CE (JO 2010, L 68, p. 13).

( 5 ) Directiva 2002/14/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 11 martie 2002 de stabilire a unui cadru general de informare și consultare a lucrătorilor din Comunitatea Europeană - Declarație comună a Parlamentului European, a Consiliului și a Comisiei privind reprezentarea lucrătorilor (JO 2002, L 80, p. 29, Ediție specială, 05/vol. 6, p. 120).