1

Pentru a asigura gestionarea și utilizarea eficace a spectrului de frecvențe radio prin coordonarea politicilor naționale și, după caz, prin armonizarea condițiilor referitoare la disponibilitatea și utilizarea acestuia, Parlamentul European și Consiliul Uniunii Europene au adoptat Decizia nr. 676/2002/CE din 7 martie 2002 privind cadrul de reglementare pentru politica de gestionare a spectrului de frecvențe radio în [Uniunea] Europeană (decizia privind spectrul de frecvențe radio) (JO 2002, L 108, p. 1, Ediție specială, 13/vol. 35, p. 163).

2

Considerând că, pentru o convergență a sectoarelor telecomunicațiilor, a mijloacelor de informare în masă și a tehnologiei informaționale, toate rețelele și serviciile de transmisie trebuie reglementate de un singur cadru de reglementare, Parlamentul și Consiliul au adoptat o serie de directive privind rețelele și serviciile de comunicații electronice. Acest cadru de reglementare include printre altele Directiva 2002/20/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 7 martie 2002 privind autorizarea rețelelor și serviciilor de comunicații electronice (Directiva privind autorizarea) (JO 2002, L 108, p. 21, Ediție specială, 13/vol. 35, p. 183) și Directiva 2002/21/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 7 martie 2002 privind un cadru de reglementare comun pentru rețelele și serviciile de comunicații electronice (Directivă‑cadru) (JO 2002, L 108, p. 33, Ediție specială, 13/vol. 35, p. 195).

3

Acest cadru de reglementare a făcut obiectul unei actualizări importante prin Directiva 2009/140/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 25 noiembrie 2009 (JO 2009, L 337, p. 37).

4

Prin Decizia 2007/98/CE din 14 februarie 2007 privind utilizarea armonizată a spectrului radio pentru benzile de frecvență de 2 GHz în vederea punerii în aplicare a sistemelor care furnizează servicii mobile prin satelit (JO 2007, L 43, p. 32, denumită în continuare „Decizia de armonizare”), adoptată în temeiul articolului 4 alineatul (3) din Decizia privind spectrul de frecvențe radio, Comisia Europeană a realizat o armonizare a condițiilor de utilizare și de disponibilitate a benzii de frecvență de 2 GHz în vederea punerii în aplicare a sistemelor care furnizează servicii mobile prin satelit (MSS).

5

Pentru a facilita dezvoltarea unei piețe interne competitive pentru MSS în Uniunea Europeană și pentru a asigura acoperirea treptată în toate statele membre, Parlamentul și Consiliul au adoptat, în temeiul articolului 95 CE (devenit articolul 114 TFUE), Decizia nr. 626/2008/CE din 30 iunie 2008 privind selectarea și autorizarea sistemelor care furnizează servicii mobile de comunicații prin satelit (JO 2008, L 172, p. 15, denumită în continuare „Decizia MSS”).

6

În executarea competențelor care i‑au fost conferite în temeiul articolului 9 alineatul (3) din Decizia MSS, Comisia a adoptat Decizia 2011/667/UE din 10 octombrie 2011 privind modalități pentru aplicarea coordonată a normelor privind punerea în aplicare în ceea ce privește MSS (JO 2011, L 265, p. 25, denumită în continuare „Decizia de punere în aplicare”).

7

Prin Invitația de depunere a candidaturilor din 7 august 2008 pentru sistemele paneuropene care furnizează MSS (JO 2008, C 201, p. 4), Comisia a lansat o procedură de selectare, astfel cum este prevăzută în titlul II din Decizia MSS.

8

În urma procedurii de selectare în discuție, Comisia a adoptat Decizia 2009/449/CE din 13 mai 2009 privind selectarea operatorilor de sisteme paneuropene care furnizează MSS (JO 2009, L 149, p. 65, denumită în continuare „Decizia de selectare”), prin care a selectat doi candidați: Inmarsat Ventures Ltd (denumită în continuare „Inmarsat”) și Solaris Mobile Ltd (devenită EchoStar Mobile Ltd, denumită în continuare „EchoStar”), intervenientele din prezenta procedură în susținerea concluziilor sale.

9

Reclamanta, ViaSat, Inc., este, potrivit propriilor afirmații, o societate care furnizează o gamă largă de soluții de comunicare destinate întreprinderilor, particularilor și guvernelor. Ea furnizează în prezent servicii de conectivitate la bord prin satelit în Statele Unite și dorește să furnizeze, printre altele, același tip de servicii, prin intermediul unei întreprinderi comune constituite în anul 2016 cu Eutelsat SA, intervenientă în prezenta procedură în susținerea concluziilor reclamantei, în întreaga Uniune, precum și pe principalele căi aeriene care leagă America de Nord de Europa.

10

Inmarsat, unul dintre operatorii selectați în urma procedurii de selectare comună pentru furnizarea MSS, a dezvoltat un sistem care permite furnizarea de servicii de conectivitate la bordul aeronavelor în zbor deasupra Europei prin intermediul unui sistem numit European Aviation Network (denumit în continuare „sistemul EAN”), care se bazează pe stații terestre și pe elemente satelitare.

11

Inmarsat a solicitat autorizațiile necesare de la autoritățile naționale de reglementare (denumite în continuare „ANR”) pentru a exploata sistemul EAN utilizând frecvența care îi fusese asignată în Decizia de selectare.

12

La 2 august 2016, reclamanta a adresat Comisiei o scrisoare prin care i‑a solicitat să acționeze în vederea împiedicării ANR‑urilor să acorde Inmarsat autorizațiile pentru utilizarea benzii de frecvență de 2 GHz pentru punerea în aplicare a sistemului EAN fără o nouă invitație de depunere a candidaturilor potrivit unei proceduri de selectare comună, astfel cum este prevăzută la articolele 3-6 din Decizia MSS, în vederea garantării unui rezultat armonizat. În această privință, ea a arătat, în esență, că sistemul menționat reprezenta o utilizare cu totul nouă a benzii de frecvență de 2 GHz în măsura în care urmărea finalități fundamental diferite de cele care fuseseră avute în vedere prin decizia menționată și în cadrul acestei proceduri de selectare comună, și anume furnizarea MSS paneuropene de conectivitate universală.

13

Prin e‑mailul din 31 octombrie 2016, Comisia a răspuns la scrisoarea reclamantei din 2 august 2016 arătând că nu adoptase nicio decizie referitoare la o cerere de autorizare pentru utilizarea benzii de frecvență de 2 GHz pentru MSS de către unul dintre operatorii selectați, această problemă trebuind, „în orice caz”, să fie soluționată de autoritățile naționale competente.

14

Întrucât a considerat nesatisfăcător răspunsul Comisiei din 31 octombrie 2016, reclamanta i‑a adresat acesteia la 22 decembrie 2016 o scrisoare prin care i‑a solicitat să își precizeze poziția în urma invitației făcute în scrisoarea sa din 2 august 2016 pentru a îndeplini obligația de a acționa care i‑ar reveni în temeiul articolului 17 TUE, al articolului 9 alineatul (2) al treilea paragraf, precum și al considerentului (22) al Deciziei MSS, al articolului 5 alineatul (2), precum și al considerentelor (24) și (35) ale Directivei privind autorizarea și al articolului 19 din Directiva‑cadru.

15

Comisia a răspuns la scrisoarea reclamantei din 22 decembrie 2016 prin scrisorile din 14 și 21 februarie 2017.

16

În scrisoarea din 14 februarie 2017, Comisia a confirmat că, astfel cum îi indicase deja reclamantei în e‑mailul său din 31 octombrie 2016, nu adoptase nicio decizie referitoare la o cerere de autorizare pentru utilizarea benzii de frecvență de 2 GHz pentru sistemele care furnizează MSS de către unul dintre operatorii selectați, această problemă trebuind, „în orice caz”, să fie soluționată de autoritățile naționale competente. În plus, Comisia a arătat, pe de o parte, că, deși monitoriza evoluția piețelor și a reglementării în această privință, în special în cadrul Comitetului pentru comunicații și al grupului de lucru al comitetului menționat cu privire la MSS, măsurile de punere în aplicare privind sistemele care furnizează MSS și operatorii acestora se luau la nivel național și, pe de altă parte, că ea nu făcea decât să faciliteze cooperarea dintre statele membre în conformitate cu Decizia de punere în aplicare. Comisia a adăugat că nu era avută în vedere nicio redefinire a finalității utilizării benzii de frecvență de 2 GHz, astfel cum este prevăzută de Decizia MSS, și că nu identificase nicio împrejurare de natură să determine inițierea unei proceduri de constatare a neîndeplinirii obligațiilor împotriva unui stat membru din cauza măsurilor naționale reale sau posibile în domeniul reglementat de Decizia MSS, în legătură cu exercitarea de către autoritățile naționale menționate a funcțiilor lor de autorizare sau de punere în aplicare în temeiul acestei decizii.

17

În scrisoarea din 21 februarie 2017, Comisia a precizat că în cadrul juridic aplicabil nu i se conferea o competență specifică în această privință și că, în consecință, nu putea acționa în vederea adoptării unei decizii care să împiedice un stat membru să autorizeze Inmarsat să utilizeze spectrul benzii de frecvență de 2 GHz în vederea furnizării unor soluții aer‑sol pentru servicii de conectivitate în zbor.

18

Prin cererea introductivă depusă la grefa Tribunalului la 24 aprilie 2017, reclamanta a formulat prezenta acțiune.

19

Prin înscrisul depus la grefa Tribunalului la 18 iulie 2017, Eutelsat a formulat o cerere de intervenție în prezenta procedură în susținerea concluziilor reclamantei. Prin Ordonanța din 12 septembrie 2017, președintele Camerei a doua a Tribunalului a admis această cerere de intervenție. Eutelsat a depus memoriul, iar părțile principale au depus observațiile lor cu privire la acesta în termenele acordate.

20

Prin înscrisul depus la grefa Tribunalului la 10 august 2017, Regatul Țărilor de Jos a formulat o cerere de intervenție în prezenta procedură în susținerea concluziilor reclamantei. Prin Decizia din 15 septembrie 2017, președintele Camerei a doua a Tribunalului a admis această cerere de intervenție. Regatul Țărilor de Jos a depus memoriul, iar părțile principale au depus observațiile lor cu privire la acesta în termenele acordate.

21

Prin înscrisurile depuse la grefa Tribunalului la 22 august și, respectiv, la 23 august 2017, Inmarsat și EchoStar au formulat cereri de intervenție în prezenta procedură în susținerea concluziilor Comisiei. Prin Ordonanțele din 11 octombrie 2017, președintele Camerei a doua a Tribunalului a admis aceste cereri de intervenție. Inmarsat și EchoStar au depus memoriile, iar părțile principale au depus observațiile lor cu privire la acestea în termenele acordate.

22

Reclamanta, susținută de Regatul Țărilor de Jos și de Eutelsat, solicită Tribunalului:

23

Comisia, susținută de EchoStar și de Inmarsat, solicită Tribunalului:

24

Prin Decizia din 10 aprilie 2019, Camera a doua a Tribunalului (vechea compunere) a decis să suspende prezenta cauză, în temeiul articolului 69 literele (a) și (d) din Regulamentul de procedură al Tribunalului, până la pronunțarea hotărârii în cauza C‑100/19. Astfel, dat fiind că Hotărârea Viasat UK și Viasat (C‑100/19, EU:C:2020:174) a fost pronunțată la 5 martie 2020, procedura în prezenta cauză a fost reluată la acea dată.

25

Întrucât compunerea camerelor Tribunalului a fost modificată, în temeiul articolului 27 alineatul (5) din Regulamentul de procedură, judecătorul raportor a fost repartizat la Camera a zecea, căreia i‑a fost, în consecință, atribuită prezenta cauză.

26

La propunerea Camerei a zecea, Tribunalul a decis, în temeiul articolului 28 din Regulamentul de procedură, să trimită cauza în fața unui complet de judecată extins.

27

La propunerea judecătorului raportor, Tribunalul (Camera a zecea) a decis deschiderea fazei orale a procedurii și, în cadrul măsurilor de organizare a procedurii prevăzute la articolul 89 din Regulamentul de procedură, a invitat părțile să răspundă la întrebări scrise. Părțile au dat curs acestei invitații în termenele stabilite.

28

Cu titlu principal, întrucât apreciază că Comisia nu a pus capăt pretinsei omisiuni, reclamanta solicită constatarea abținerii Comisiei de a acționa.

29

Cu titlu subsidiar, deoarece consideră că Comisia a săvârșit erori de interpretare în ceea ce privește întinderea competențelor sale în materie de MSS, reclamanta solicită anularea deciziei cuprinse în scrisorile acesteia din 14 și 21 februarie 2017, care i‑au fost adresate ca răspuns la scrisoarea sa din 22 decembrie 2016.

30

Reclamanta susține că Comisia s‑a abținut în mod nelegal să adopte măsurile necesare pentru a împiedica o utilizare a benzii de frecvență de 2 GHz pretins diferită de cea care făcuse obiectul procedurii de selectare comună și pentru a asigura menținerea pieței interne armonizate pentru MSS paneuropene care garantează o conectivitate universală în această bandă de frecvență.

31

Cu titlu principal, Comisia contestă admisibilitatea cererii de constatare a abținerii de a acționa. Cu titlu subsidiar, apreciază că această cerere nu este întemeiată.

32

În ceea ce privește admisibilitatea cererii de constatare a abținerii de a acționa, Comisia, susținută de Inmarsat, susține că, pe de o parte, ea și‑a precizat poziția în urma solicitării de a acționa a reclamantei și, pe de altă parte, obiectul acestei cereri nu corespunde cu cel al punerii în întârziere, în măsura în care, în esență, nu i s‑a solicitat în mod formal să adreseze Inmarsat un act în mod individual pentru a o împiedica să utilizeze banda de frecvență de 2 GHz sau să acționeze pentru a evita fragmentarea pieței interne și, în consecință, ea nu a putut să își precizeze poziția în această privință. Comisia apreciază că și‑a definit poziția în termeni clari în urma solicitării de a acționa a reclamantei, chiar dacă acest răspuns nu a determinat adoptarea măsurilor pe care reclamanta le solicitase. În sfârșit, Comisia apreciază că cererea de constatare a abținerii de a acționa este de asemenea inadmisibilă în măsura în care anumite acte pe care ar trebui eventual să le adopte potrivit solicitării de a acționa intră în sfera puterii sale de apreciere și că, în orice caz, reclamanta nu este vizată în mod direct și individual de astfel de acte.

33

În această privință trebuie să se determine care este în speță obiectul solicitării de a acționa a reclamantei. Astfel, această punere în întârziere are ca efect delimitarea cadrului în care cererea de constatare a abținerii de a acționa putea fi introdusă în cazul în care Comisia s‑ar fi abținut să își precizeze poziția. Determinarea unui asemenea obiect permite în plus să se verifice printre altele dacă Comisia și‑a precizat poziția în mod efectiv în urma solicitării de a acționa menționate.

34

Comisia, pe de o parte, arată că, în scrisoarea din 22 decembrie 2016, reclamanta i‑a solicitat să adreseze ANR‑urilor un act de orice formă (decizie sau aviz) pentru a le împiedica să elibereze autorizațiile către Inmarsat pentru anumite utilizări ale benzii de frecvență de 2 GHz, în timp ce în cadrul prezentei cereri de constatare a abținerii de a acționa aceasta solicită Tribunalului să constate că Comisia a omis să ia măsuri pentru a împiedica o altă utilizare a acestei benzi de frecvență. Potrivit Comisiei, această din urmă acțiune ar putea necesita un act cu aplicabilitate generală sau un act adresat Inmarsat în mod individual, caz în care ar trebui apreciate elemente foarte diferite.

35

Comisia, pe de altă parte, susține că reclamanta solicită Tribunalului să constate că ea a săvârșit o omisiune culpabilă prin faptul că nu a luat nicio măsură pentru a menține dezvoltarea unei piețe interne armonizate pentru MSS paneuropene în banda de frecvență de 2 GHz care asigură o conectivitate universală, deși nu i s‑a solicitat în mod clar să acționeze cu privire la acest aspect. Comisia apreciază că scrisoarea reclamantei din 22 decembrie 2016 nu conține elementele necesare pentru a‑i permite să își precizeze poziția prin adoptarea unei decizii sau prin propunerea unui proiect de decizie colegiuitorilor Uniunii pentru a evita fragmentarea pieței interne, întrucât scrisoarea menționată nu conține nicio referire în această privință. Or, reclamantei i‑ar reveni sarcina să prezinte în mod concret conținutul deciziei menționate.

36

Reclamanta apreciază că nu există nicio condiție de formă specială în ceea ce privește punerea în întârziere și că cea pe care a adresat‑o Comisiei prin scrisoarea din 22 decembrie 2016 era suficient de precisă pentru a permite acesteia să cunoască în mod concret conținutul deciziei pe care îi solicita să o adopte, ținând seama printre altele de termenii clari ai scrisorii sale din 2 august 2016.

37

În plus, reclamanta arată că, în scrisoarea sa din 22 decembrie 2016, ea a analizat obligațiile pe care tratatele le impun Comisiei în cadrul „bunei funcționări a pieței unice” și competențele acesteia de „a înlătura obstacolele” care ar putea apărea în calea pieței interne atunci când, precum în speță, există riscul să apară divergențe între ANR‑uri.

38

În această privință trebuie amintit că, potrivit articolului 265 al doilea paragraf TFUE, o acțiune în constatarea abținerii de a acționa este admisibilă numai în cazul în care instituția în cauză a fost solicitată în prealabil să acționeze. Această punere în întârziere a instituției este o condiție de formă esențială și are drept efect, pe de o parte, să declanșeze termenul de două luni în care instituția trebuie să își precizeze poziția și, pe de altă parte, să delimiteze cadrul în care va putea fi formulată o acțiune în cazul în care instituția s‑ar abține să își precizeze poziția. Chiar dacă nu este supusă unei condiții de formă speciale, este totuși necesar ca această punere în întârziere să fie suficient de explicită și de precisă pentru a permite Comisiei să cunoască în mod concret conținutul deciziei a cărei adoptare i se solicită și să rezulte că aceasta are ca obiect obligarea instituției respective la luarea unei poziții (a se vedea Hotărârea din 3 iunie 1999, TF1/Comisia, T‑17/96, EU:T:1999:119, punctul 41 și jurisprudența citată, și Hotărârea din 29 septembrie 2011, Ryanair/Comisia, T‑442/07, nepublicată, EU:T:2011:547, punctul 22).

39

Cu toate acestea, termenii acțiunii în constatarea abținerii de a acționa și cei ai punerii în întârziere nu trebuie să fie identici. Astfel, cu ocazia unei asemenea acțiuni, reclamanta nu poate solicita Tribunalului să oblige Comisia să adopte actul omis, ci numai să constate, dacă este cazul, că aceasta a încălcat tratatul prin faptul că nu a adoptat măsurile solicitate, cu încălcarea obligațiilor care îi revin (a se vedea în acest sens Hotărârea din 8 iunie 2000, Camar și Tico/Comisia și ConsiliulT‑79/96, T‑260/97 și T‑117/98, EU:T:2000:147, punctul 67). În consecință, însăși natura acestei acțiuni nu impune ca reclamanta, atunci când prezintă Tribunalului concluziile sale, să utilizeze aceiași termeni precum cei care figurează în scrisoarea de punere în întârziere adresată Comisiei.

40

În această privință trebuie să se arate că obiectul solicitării de a acționa a reclamantei reiese printre altele din titlul scrisorii sale din 22 decembrie 2016, formulat după cum urmează:

„Scrisoare de punere în întârziere în temeiul articolului 265 al doilea paragraf TFUE, prin care se solicită Comisiei […] să dea curs cererii [reclamantei] din 2 august 2016 de a adopta o decizie definitivă pentru a împiedica [ANR‑urile] să adopte o decizie favorabilă cererii Inmarsat de a o autoriza să utilizeze spectrul benzii [de frecvență de 2 GHz] pentru furnizarea de soluții aer‑sol pentru serviciile de conectivitate în zbor”

41

În plus, după ce expune toate normele juridice în temeiul cărora apreciază că Comisia are obligația de a acționa, reclamanta reiterează cererea în cauză în următorii termeni, desigur diferiți, dar apropiați în esență:

„Prin urmare, [reclamanta] a solicitat Comisiei să acționeze de urgență […] pentru a împiedica ANR‑urile să autorizeze Inmarsat să utilizeze spectrul benzii [de frecvență de 2 GHz] pentru furnizarea unei conectivități în zbor, fără o nouă cerere de ofertă pentru atribuirea dreptului de utilizare a [acestui] spectru.”

42

Pe de altă parte, în scrisoarea din 22 decembrie 2016, reclamanta a solicitat Comisiei în mod explicit și formal să dea curs cererii în cauză. În aceste împrejurări, scrisoarea menționată trebuie interpretată ca reprezentând o punere în întârziere în sensul articolului 265 TFUE în privința tuturor elementelor expuse în mod exhaustiv în scrisoarea din 2 august 2016 (a se vedea în acest sens Hotărârea din 3 iunie 1999, TF1/Comisia, T‑17/96, EU:T:1999:119, punctul 42).

43

Astfel, trebuie să se examineze dacă punerea în întârziere adresată Comisiei la 22 decembrie 2016, interpretată în raport cu scrisoarea reclamantei din 2 august 2016, conține o solicitare de a acționa, pentru a împiedica utilizarea „fundamental diferită” a benzii de frecvență de 2 GHz și fragmentarea pieței interne, suficient de explicită și de precisă pentru a permite Comisiei să cunoască în mod concret conținutul deciziei a cărei adoptare i se solicită și dacă din această solicitare de a acționa rezultă că aceasta are ca obiect obligarea Comisiei să își precizeze poziția în sensul jurisprudenței amintite la punctul 38 de mai sus.

44

În această privință, în primul rând, trebuie să se arate că, în scrisoarea din 2 august 2016, reclamanta și‑a exprimat printre altele opinia potrivit căreia, dacă ANR‑urile ar acorda Inmarsat autorizațiile pentru sistemul EAN, acest lucru ar constitui o utilizare a benzii de 2 GHz „fundamental diferită” de cea avută în vedere de legiuitorul Uniunii.

45

Astfel, atunci când reclamanta solicită Tribunalului să constate abținerea Comisiei de a acționa în măsura în care aceasta nu a luat măsuri pentru „a împiedica ANR‑urile să autorizeze, fără nicio coordonare, Inmarsat să utilizeze banda de 2 GHz în principal pentru rețele aer‑sol” și pentru a împiedica o utilizare „fundamental diferită” a benzii de 2 GHz, această cerere nu depășește cadrul în care o acțiune în constatarea abținerii de a acționa putea fi introdusă, astfel cum a fost delimitat prin punerea în întârziere adresată Comisiei la 22 decembrie 2016 interpretată în raport cu scrisoarea reclamantei din 2 august 2016, contrar celor, în esență, susținute de Comisie.

46

Același lucru este valabil în ceea ce privește cererea reclamantei având ca obiect constatarea de către Tribunal a faptului că Comisia s‑a abținut în mod nelegal să „împiedice o altă utilizare a benzii de frecvență de 2 GHz”.

47

În schimb, așa cum susține Comisia, cererea de constatare a abținerii de a acționa este inadmisibilă în măsura în care reclamanta solicită Tribunalului să constate că Comisia s‑a abținut în mod nelegal să adopte un act adresat Inmarsat în mod individual pentru a o împiedica să utilizeze banda de frecvență de 2 GHz pentru sistemul său aer‑sol care asigură conectivitatea la bordul aeronavelor. Astfel, ca răspuns la întrebarea scrisă a Tribunalului și în ședință, reclamanta a arătat că unul dintre actele pe care Comisia ar fi competentă să le adopte potrivit solicitării de a acționa era o „scrisoare de punere în întârziere” adresată Inmarsat prin care să îi interzică să utilizeze banda de frecvență de 2 GHz pentru exploatarea sistemului EAN. Or, nici în punerea în întârziere adresată Comisiei la 22 decembrie 2016, nici în scrisoarea din 2 august 2016, la care aceasta din urmă face trimitere, reclamanta nu a solicitat Comisiei să adopte un astfel de act adresat Inmarsat. O solicitare de a acționa în acest sens nu poate fi dedusă nici din contextul în care punerea în întârziere și scrisoarea menționate au fost adresate de reclamantă Comisiei, care viza în mod clar adoptarea unui act având ca obiect împiedicarea ANR‑urilor să acorde Inmarsat autorizațiile, în special având în vedere utilizarea acestei benzi de frecvență, neconformă, potrivit reclamantei, cu finalitățile armonizate și cu Decizia de selectare.

48

În consecință, cauza de inadmisibilitate invocată de Comisie, bazată pe faptul că obiectul acestei cereri nu corespunde celui al punerii în întârziere, este întemeiată în parte.

49

În al doilea rând, trebuie să se arate că solicitarea de a acționa pe care reclamanta a adresat‑o Comisiei se întemeiază pe premisa că aceasta ar fi obligată să acționeze atunci când există riscul ca armonizarea pieței interne a MSS să fie afectată. În această privință, reclamanta s‑a întemeiat pe articolul 17 TUE și pe rolul Comisiei, în calitate de „gardian al tratatelor”, de a asigura respectarea dreptului Uniunii, precum și pe competențele pe care Comisia le‑ar avea, în opinia sa, în temeiul articolului 19 din Directiva‑cadru și al considerentului (35) al Directivei privind autorizarea pentru a monitoriza funcționarea pieței interne a MSS.

50

În această privință trebuie amintit că, potrivit jurisprudenței, o punere în întârziere trebuie să furnizeze indicații cu privire la conținutul actului solicitat, însă nimic nu impune ca această formulare să meargă până la a desemna cu cea mai mare precizie actul reclamat (a se vedea în acest sens Hotărârea din 8 iulie 1970, Hake/Comisia, 75/69, EU:C:1970:65, punctele 4-10, și Hotărârea din 22 mai 1985, Parlamentul/Consiliul, 13/83, EU:C:1985:220, punctele 35-37).

51

În speță, Comisia era în măsură să deducă din punerea în întârziere care i‑a fost adresată la 22 decembrie 2016, interpretată în raport cu scrisoarea reclamantei din 2 august 2016, că actul pe care reclamanta îi solicita să îl adopte trebuia să aibă drept consecință menținerea pieței interne a utilizării benzii de frecvență de 2 GHz pentru MSS astfel cum fusese stabilită prin cadrul juridic aplicabil. Pe de altă parte, trebuie să se arate, asemenea reclamantei, că, în scrisoarea din 21 februarie 2017, Comisia a răspuns că serviciile sale „monitoriz[au] evoluția pieței și a reglementării”.

52

Ținând seama de cele ce precedă, pe de o parte, contrar celor susținute de Comisie, punerea în întârziere a fost suficient de precisă și de explicită în ceea ce privește conținutul actului pe care i se solicita să îl adopte pentru a‑i da ocazia să își precizeze poziția cu privire la acțiunile care trebuie întreprinse pentru a împiedica ANR‑urile să acorde Inmarsat autorizațiile în vederea menținerii pieței interne a MSS.

53

Pe de altă parte, cererea de constatare a abținerii de a acționa este inadmisibilă în măsura în care reclamanta solicită Tribunalului să constate că Comisia s‑a abținut în mod nelegal să adopte un act adresat Inmarsat în mod individual pentru a o împiedica să utilizeze banda de frecvență de 2 GHz pentru sistemul său aer‑sol care asigură conectivitatea la bordul aeronavelor.

54

Comisia susține că, în scrisorile sale din 14 și 21 februarie 2017, și‑a precizat poziția în urma solicitării reclamantei de a adopta un act în vederea împiedicării ANR‑urilor să acorde Inmarsat autorizațiile pentru a utiliza spectrul benzii de frecvență de 2 GHz pentru a furniza soluții aer‑sol pentru servicii de conectivitate în zbor. Comisia apreciază că și‑a definit poziția în termeni clari în urma solicitării de a acționa menționate, chiar dacă acest răspuns nu a determinat adoptarea măsurilor pe care aceasta le solicitase.

55

În replică, reclamanta contestă argumentele Comisiei susținând că răspunsul acesteia în urma solicitării sale de a acționa, astfel cum a fost exprimat în scrisorile Comisiei din 14 și 21 februarie 2017, echivala cu o abținere de a acționa. Totuși, în răspunsul la întrebările scrise ale Tribunalului, reclamanta a arătat că era „cert că, în [scrisorile menționate], Comisia [își precizase] poziția și că această poziție [echivala] cu respingerea [solicitării sale de a acționa]”. Întrebată cu privire la acest aspect de către Tribunal în ședință, reclamanta a confirmat că nu mai contesta faptul că, în urma solicitării sale de a acționa, Comisia își precizase poziția, aspect care a fost consemnat în procesul‑verbal de ședință.

56

În această privință trebuie amintit că, potrivit articolului 265 al doilea paragraf TFUE, „[acțiunea în constatarea abținerii de a acționa] este admisibilă numai în cazul în care instituția, organul, oficiul sau agenția respectivă a fost solicitată în prealabil să acționeze. În cazul în care, la expirarea unui termen de două luni de la data acestei solicitări, instituția, organul, oficiul sau agenția nu și‑a precizat poziția, acțiunea poate fi formulată într‑un nou termen de două luni.”

57

Potrivit unei jurisprudențe constante, nu sunt îndeplinite condițiile pentru admisibilitatea unei acțiuni în constatarea abținerii de a acționa, stabilite la articolul 265 TFUE, atunci când instituția căreia i s‑a solicitat să acționeze a luat poziție în urma acestei solicitări înainte de introducerea acțiunii (a se vedea Hotărârea din 21 iulie 2016, Nutria/Comisia, T‑832/14, nepublicată, EU:T:2016:428, punctul 45 și jurisprudența citată).

58

În speță, din scrisorile Comisiei din 14 și 21 februarie 2017 reiese că aceasta din urmă a considerat că nu poate acționa, din cauza unei lipse de competență, în urma solicitării reclamantei de a lua măsuri pentru a împiedica ANR‑urile să acorde Inmarsat autorizațiile pentru utilizarea benzii de frecvență de 2 GHz pentru exploatarea sistemului EAN în vederea menținerii pieței interne rezultate din armonizarea utilizării acestei benzi de frecvență pentru MSS. Prin urmare, este vorba despre un refuz de a acționa.

59

Or, dintr‑o jurisprudență constantă reiese că instituția nu se află în situația de abținere de a acționa nu numai atunci când adoptă un act dând curs solicitării reclamantei, ci și atunci când refuză să adopte acest act și răspunde cererii care îi este adresată arătând motivele pentru care apreciază că actul menționat nu trebuie adoptat sau că ea nu are competența de a face acest lucru (a se vedea Ordonanța din 7 decembrie 2017, Techniplan/Comisia, T‑853/16, nepublicată, EU:T:2017:928, punctul 22 și jurisprudența citată; a se vedea de asemenea în acest sens Hotărârea din 8 martie 1972, Nordgetreide/Comisia, 42/71, EU:C:1972:16, punctul 4, Hotărârea din 24 noiembrie 1992, Buckl și alții/Comisia, C‑15/91 și C‑108/91, EU:C:1992:454, punctele 15 și 20, și Ordonanța din 8 decembrie 2005, Campailla/Comisia, C‑211/05 P, nepublicată, EU:C:2005:760, punctul 17).

60

În consecință, refuzul exprimat de instituția în cauză de a acționa în conformitate cu o solicitare constituie o luare de poziție care pune capăt abținerii de a acționa [Ordonanța din 4 mai 2005, Holcim (France)/Comisia, T‑86/03, EU:T:2005:157, punctul 36, și Hotărârea din 21 iulie 2016, Nutria/Comisia, T‑832/14, nepublicată, EU:T:2016:428, punctul 44; a se vedea de asemenea în acest sens Hotărârea din 19 noiembrie 2013, Comisia/Consiliul, C‑196/12, EU:C:2013:753, punctele 22-31].

61

În consecință, trebuie să se constate că, în speță, Comisia a pus capăt abținerii de a acționa care îi era reproșată înainte de introducerea acțiunii. În aceste condiții, cererea de constatare a abținerii de a acționa trebuie respinsă ca inadmisibilă.

62

Având în vedere cele ce precedă, nu este necesar să se examineze critica Comisiei potrivit căreia cererea de constatare a abținerii de a acționa este inadmisibilă în măsura în care anumite acte pe care ar trebui eventual să le adopte potrivit solicitării de a acționa a reclamantei intră în sfera puterii sale de apreciere și, prin urmare, nu ar putea face obiectul unei astfel de cereri și că, în orice caz, reclamanta nu ar fi vizată în mod direct și individual de astfel de acte.

63

Reclamanta consideră că, în scrisorile din 14 și 21 februarie 2017 pe care Comisia i le‑a adresat, aceasta a săvârșit o eroare de drept atunci când a apreciat că revenea exclusiv statelor membre sarcina de a adopta deciziile referitoare la autorizarea exploatării frecvențelor în banda de frecvență de 2 GHz în privința operatorilor de MSS selectați și la punerea în aplicare a acestor autorizații. Aceasta susține că Comisia dispune de competențe pentru a adopta măsurile adecvate în vederea împiedicării statelor membre să acorde Inmarsat autorizațiile și în vederea prevenirii fragmentării pieței interne a MSS.

64

Comisia consideră că cererea de anulare este inadmisibilă printre altele pentru motivul că scrisorile sale din 14 și 21 februarie 2017 nu au caracter obligatoriu și nu constituie, ca atare, acte atacabile în sensul articolului 263 primul paragraf TFUE.

65

Cu titlu subsidiar, Comisia susține că cererea de anulare nu este întemeiată întrucât, dat fiind că nu dispune de competențe pentru a adopta actele solicitate de reclamantă, ea nu a săvârșit nicio eroare de drept atunci când a răspuns astfel solicitării de a acționa în scrisorile sale din 14 și 21 februarie 2017.

66

Comisia, susținută de Inmarsat, consideră că scrisorile sale din 14 și 21 februarie 2017 nu constituie acte atacabile în sensul articolului 263 primul paragraf TFUE. Întemeindu‑se pe jurisprudență, aceasta apreciază că scrisorile menționate conțin, pe de o parte, o simplă informare adresată reclamantei, potrivit căreia Comisia nu a adoptat nicio decizie „ca răspuns la o cerere de autorizare a MSS”, și, pe de altă parte, un aviz juridic potrivit căruia o astfel de decizie ar intra, în orice caz, în sfera prerogativelor autorităților naționale competente. În plus, aceasta apreciază că punctul de vedere al reclamantei potrivit căruia scrisorile respective afectează în mod distinct situația sa juridică este pur speculativ, întrucât este întemeiat pe mai multe ipoteze.

67

Reclamanta, susținută de Regatul Țărilor de Jos, consideră că scrisorile Comisiei din 14 și 21 februarie 2017 conțin o decizie care poate face obiectul unei acțiuni în anulare. În opinia sa, aceste scrisori conțin o poziție definitivă a Comisiei, care constă într‑un refuz de a acționa în urma solicitării reclamantei de a lua măsuri pentru a împiedica ANR‑urile să acorde Inmarsat autorizațiile pentru utilizarea benzii de frecvență de 2 GHz pentru exploatarea sistemului EAN în vederea menținerii pieței interne care rezultă din armonizarea utilizării acestei benzi de frecvență pentru MSS.

68

Potrivit unei jurisprudențe constante, numai măsurile care produc efecte juridice obligatorii de natură să afecteze interesele terților, modificând în mod distinct situația juridică a acestora, constituie acte susceptibile să facă obiectul unei acțiuni în anulare (Hotărârea din 31 martie 1971, Comisia/Consiliul, 22/70, EU:C:1971:32, punctul 42, Hotărârea din 2 martie 1994, Parlamentul/Consiliul, C‑316/91, EU:C:1994:76, punctul 8, și Hotărârea din 13 octombrie 2011, Deutsche Post și Germania/Comisia, C‑463/10 P și C‑475/10 P, EU:C:2011:656, punctul 36).

69

Pentru a stabili dacă un act sau o decizie a cărui anulare se solicită produce astfel de efecte, trebuie examinată substanța acestor acte (Hotărârea din 11 noiembrie 1981, IBM/Comisia, 60/81, EU:C:1981:264, punctul 9), precum și intenția autorilor lor de a califica actele respective (Hotărârea din 17 iulie 2008, Athinaïki Techniki/Comisia, C‑521/06 P, EU:C:2008:422, punctul 42, și Hotărârea din 26 ianuarie 2010, Internationaler Hilfsfonds/Comisia, C‑362/08 P, EU:C:2010:40, punctul 52). În schimb, forma în care se adoptă un act sau o decizie este, în principiu, lipsită de relevanță pentru admisibilitatea unei acțiuni în anulare (a se vedea în acest sens Hotărârea din 11 noiembrie 1981, IBM/Comisia, 60/81, EU:C:1981:264, punctul 9, și Hotărârea din 7 iulie 2005, Le Pen/Parlamentul, C‑208/03 P, EU:C:2005:429, punctul 46).

70

În speță, astfel cum reiese din cuprinsul punctelor 58-60 de mai sus, prin scrisorile din 14 și 21 februarie 2017, Comisia și‑a precizat poziția în urma solicitării de a acționa a reclamantei prin care i se solicita să ia măsuri pentru a împiedica ANR‑urile să acorde Inmarsat autorizațiile pentru utilizarea benzii de frecvență de 2 GHz pentru exploatarea sistemului EAN în vederea menținerii pieței interne care rezultă din armonizarea utilizării acestei benzi de frecvență pentru MSS, considerând că nu poate acționa din cauza lipsei de competență în această privință. Contrar celor susținute de Comisie, scrisorile menționate nu conțin o simplă informare sau un aviz juridic, ci trebuie considerate un refuz de a acționa.

71

În această privință trebuie amintit că un refuz de a acționa în conformitate cu o solicitare exprimat de instituția în cauză constituie în principiu un act atacabil în sensul articolului 263 TFUE [a se vedea în acest sens Ordonanța din 4 mai 2005, Holcim (France)/Comisia, T‑86/03, EU:T:2005:157, punctul 36, Hotărârea din 21 iulie 2016, Nutria/Comisia, T‑832/14, nepublicată, EU:T:2016:428, punctul 44, și Ordonanța din 7 decembrie 2017, Techniplan/Comisia, T‑853/16, nepublicată, EU:T:2017:928, punctul 20].

72

Cu toate acestea, dintr‑o jurisprudență constantă reiese de asemenea că, în cazul în care un act al Comisiei are un caracter negativ, precum în speță, el trebuie apreciat în funcție de natura cererii la care constituie un răspuns (Hotărârea din 8 martie 1972, Nordgetreide/Comisia, 42/71, EU:C:1972:16, punctul 5, Hotărârea din 24 noiembrie 1992, Buckl și alții/Comisia, C‑15/91 și C‑108/91, EU:C:1992:454, punctul 22, și Ordonanța din 13 martie 2007, Arizona Chemical și alții/Comisia, C‑150/06 P, nepublicată, EU:C:2007:164, punctul 22). În special, un refuz este un act susceptibil să facă obiectul unei acțiuni în anulare în sensul articolului 263 TFUE în cazul în care actul pe care instituția refuză să îl adopte ar fi putut să fie atacat în temeiul acestei dispoziții (a se vedea Hotărârea din 22 octombrie 1996, Salt Union/Comisia, T‑330/94, EU:T:1996:154, punctul 32 și jurisprudența citată; a se vedea de asemenea în acest sens Ordonanța din 13 martie 2007, Arizona Chemical și alții/Comisia, C‑150/06 P, nepublicată, EU:C:2007:164, punctul 23, și Ordonanța din 22 ianuarie 2010, Makhteshim‑Agan Holding și alții/Comisia, C‑69/09 P, nepublicată, EU:C:2010:37, punctul 46).

73

Astfel, pentru a aprecia dacă cererea de anulare formulată împotriva refuzului de a acționa al Comisiei în urma solicitării reclamantei de a lua măsuri în vederea împiedicării ANR‑urilor să acorde Inmarsat autorizațiile pentru utilizarea benzii de frecvență de 2 GHz pentru exploatarea sistemului EAN în vederea menținerii pieței interne care rezultă din armonizarea utilizării acestei benzi de frecvență pentru MSS este admisibilă, este necesar să se examineze dacă actul a cărui adoptare era solicitată Comisiei ar constitui el însuși un act a cărui legalitate ar putea fi controlată de Tribunal în conformitate cu articolul 263 TFUE (a se vedea în acest sens Ordonanța din 13 martie 2007, Arizona Chemical și alții/Comisia, C‑150/06 P, nepublicată, EU:C:2007:164, punctul 23).

74

Această problemă este legată în speță de aceea dacă Comisia dispune de competențe pentru a adopta un asemenea act. Astfel, pentru a stabili dacă, în speță, actul pe care Comisia a refuzat să îl adopte pentru motivul pretinsei sale necompetențe ar fi el însuși atacabil în conformitate cu jurisprudența amintită la punctul 73 de mai sus, trebuie să se stabilească printre altele care ar fi natura acestui act în funcție de competențele invocate de reclamantă. Prin urmare, acest lucru implică mai întâi examinarea competențelor Comisiei de a adopta un act potrivit solicitării de a acționa. În continuare, în cazul în care dispune de competențele necesare, trebuie să se examineze, în conformitate cu jurisprudența amintită la punctul 73 de mai sus, dacă legalitatea actului pe care este competentă să îl adopte ar putea fi controlată de Tribunal. În cazul în care răspunsul la una dintre aceste întrebări este negativ, respectiv în cazul în care Comisia nu dispune de competență sau în cazul în care reclamanta nu poate introduce o acțiune în anulare împotriva unui act pe care Comisia este competentă să îl adopte, cererea de anulare va trebui respinsă fie, în primul caz, ca nefondată, fie, în al doilea caz, ca inadmisibilă având în vedere jurisprudența amintită la punctul 73 de mai sus. În schimb, în cazul în care Comisia este competentă să adopte un act care are conținutul solicitat de reclamantă a cărui anulare ar putea fi solicitată de aceasta în temeiul articolului 263 TFUE, acțiunea va trebui admisă în măsura în care Comisia a refuzat să acționeze întrucât a apreciat că este necompetentă.

75

Astfel, legalitatea refuzului de a acționa cuprins în scrisorile Comisiei din 14 și 21 februarie 2017 va fi examinată în același timp cu admisibilitatea cererii de anulare formulate împotriva unui asemenea refuz de a acționa (a se vedea în acest sens Hotărârea din 16 iunie 1993, Franța/Comisia, C‑325/91, EU:C:1993:245, punctul 11).

76

Pe de altă parte, trebuie amintit că Tribunalul are dreptul să aprecieze, în funcție de împrejurările fiecărei cauze, dacă o bună administrare a justiției justifică respingerea pe fond a unei acțiuni fără a se pronunța în prealabil cu privire la cauza de inadmisibilitate invocată de Comisie în privința acțiunii în anulare și întemeiată pe lipsa interesului reclamantei de a exercita acțiunea sau a calității sale procesuale active în anularea unui act solicitat prin solicitarea de a acționa (a se vedea în acest sens Hotărârea din 26 februarie 2002, Consiliul/Boehringer, C‑23/00 P, EU:C:2002:118, punctul 52). În speță, ținând seama de legătura care există între admisibilitatea și temeinicia acțiunii, Tribunalul consideră că trebuie să se pronunțe mai întâi cu privire la existența competențelor Comisiei de a adopta un act în urma solicitării de a acționa pe care reclamanta i‑a adresat‑o, fără a aduce atingere punctelor 107-112 și 164-180 de mai jos.

77

Trebuie amintit că, în scrisoarea sa din 22 decembrie 2016, reclamanta a solicitat Comisiei în mod explicit și formal să dea curs cererii sale formulate în scrisoarea sa din 2 august 2016 de a acționa în vederea împiedicării ANR‑urile să acorde Inmarsat autorizațiile pentru utilizarea benzii de frecvență de 2 GHz pentru exploatarea sistemului EAN în vederea menținerii pieței interne care rezultă din armonizarea utilizării acestei benzi de frecvență pentru MSS.

78

Din scrisorile Comisiei din 14 și 21 februarie 2017 reies în esență trei elemente de răspuns la solicitarea de a acționa a reclamantei. Primo, Comisia a arătat că deciziile privind cererile de autorizare și măsurile de punere în aplicare referitoare la MSS și la operatorii acestora se luau la nivel național. Secundo, aceasta a susținut că ea nu făcea decât să faciliteze cooperarea dintre statele membre în conformitate cu Decizia de punere în aplicare și a arătat că nu era avută în vedere nicio redefinire a finalității utilizării benzii de frecvență de 2 GHz. Tertio, Comisia a apreciat că prin cadrul juridic aplicabil nu îi erau conferite competențe specifice pentru a acționa în vederea împiedicării unui stat membru să acorde Inmarsat autorizațiile pentru a utiliza spectrul benzii de frecvență de 2 GHz în vederea furnizării unor soluții aer‑sol pentru servicii de conectivitate în zbor.

79

Reclamanta, susținută de Regatul Țărilor de Jos și de Eutelsat, consideră că, prin scrisorile din 14 și 21 februarie 2017, Comisia a negat în mod eronat că ar avea competențe pentru a acționa în urma solicitării care îi fusese adresată. Ea contestă de asemenea faptul că nu ar putea introduce o cerere de anulare împotriva actelor pe care Comisia ar avea competența să le adopte.

80

În această privință, cu titlu introductiv, în ceea ce privește natura actului pe care, în opinia sa, Comisia ar fi obligată să îl adopte în urma solicitării sale de a acționa, reclamanta a arătat în esență, ca răspuns la întrebările scrise și orale ale Tribunalului, că acțiunea Comisiei ar putea lua forma unui act adresat Inmarsat în mod individual pentru a‑i interzice utilizarea, pretins incompatibilă cu cadrul de reglementare referitor la MSS, a benzii de frecvență de 2 GHz pentru implementarea sistemului EAN, a unui act prin care i se retrage beneficiul Deciziei de selectare, a unui act adresat ANR‑urilor în mod individual pentru a le împiedica să acorde Inmarsat autorizațiile pentru utilizarea benzii de frecvență de 2 GHz pentru implementarea menționată sau de asemenea a unui act cu aplicabilitate generală având ca obiect menținerea armonizării finalității utilizării benzii de frecvență de 2 GHz și având drept consecință faptul că ANR‑urile ar fi împiedicate să acorde Inmarsat astfel de autorizații.

81

În această privință, mai întâi, trebuie să se arate, după cum reiese din cuprinsul punctului 47 de mai sus, că solicitarea de a acționa pe care reclamanta a adresat‑o Comisiei nu conținea o solicitare pentru adoptarea unui act care să fie adresat Inmarsat în mod individual pentru a‑i interzice utilizarea benzii de frecvență de 2 GHz pentru exploatarea sistemului EAN. În consecință, reclamanta nu poate contesta în mod valabil legalitatea deciziei cuprinse în scrisorile Comisiei din 14 și 21 februarie 2017 din acest punct de vedere. Astfel, din moment ce reclamanta nu a solicitat Comisiei să adopte actul respectiv, Comisia nu a putut în mod necesar să adopte o decizie în această privință.

82

În continuare, reclamanta apreciază că Comisia a săvârșit o eroare de drept atunci când a refuzat să adopte un act individual care să fie adresat ANR‑urilor sau un act cu aplicabilitate generală, încălcând sau interpretând în mod eronat competențele care ar rezulta în ceea ce o privește, în primul rând, din cadrul juridic referitor la gestionarea spectrului de frecvențe radio și la MSS, în al doilea rând, din principiile generale de drept referitoare la contractele de achiziții publice, în al treilea rând, din obligația care îi revine de a preveni fragmentarea pieței interne pentru a asigura efectul util al inițiativei de armonizare privind banda de frecvență de 2 GHz dedicată MSS, precum și, în al patrulea rând, din principiul cooperării loiale prevăzut la articolul 4 alineatul (3) TUE. În sfârșit, reclamanta apreciază că aceste competențe sunt de natură implicită.

83

Potrivit reclamantei, sistemul EAN care oferă soluții aer‑sol pentru conectivitatea în zbor, pentru care Inmarsat solicită ANR‑urilor autorizațiile, nu corespunde nici definiției finalităților utilizării benzii de frecvență de 2 GHz din Decizia de armonizare, nici angajamentelor asumate de aceasta în cadrul procedurii de selectare și pentru implementarea cărora a fost aleasă, și anume furnizarea MSS care asigură o conectivitate universală.

84

Reclamanta apreciază că, deși competențele de acordare a autorizațiilor sunt conferite ANR‑urilor prin Decizia MSS, competențele de determinare a frecvențelor dedicate MSS, de definire a finalităților pentru care va fi utilizată banda de frecvență de 2 GHz și de selectare a operatorilor potrivit procedurii comune revin exclusiv Comisiei, în temeiul, printre altele, al titlului II din Decizia MSS. În opinia sa, susținută fiind de Eutelsat, o autorizație acordată de un stat membru care permite Inmarsat să modifice utilizarea benzii de frecvență de 2 GHz în favoarea rețelei aer‑sol ar constitui o deturnare vădită de la aceste competențe rezervate Comisiei și o redefinire a noțiunilor de „sisteme mobile de comunicații prin satelit” și de „componente terestre complementare”, astfel cum sunt definite în Decizia MSS, precum și în condițiile și obligațiile impuse de Comisie în invitația de depunere a candidaturilor și în Decizia de selectare.

85

Potrivit reclamantei, în măsura în care Comisia este cea care a adoptat Decizia de armonizare și Decizia de selectare, ea ar trebui să monitorizeze aplicarea corectă a acestora și, în acest cadru, să decidă că utilizarea spectrului benzii de frecvență de 2 GHz pentru MSS într‑o rețea în principal terestră, astfel cum a fost propusă de Inmarsat, constituie o schimbare fundamentală a utilizării armonizate a benzii de frecvență respective la nivelul Uniunii. În această privință, Comisia ar fi trebuit, în opinia reclamantei și a Eutelsat, să comunice ANR‑urilor, în primul rând, că această nouă utilizare avută în vedere nu intra în domeniul de aplicare al utilizării spectrului menționat asignat Inmarsat în urma procedurii de selectare în temeiul Deciziei MSS și, în al doilea rând, că orice decizie privind o utilizare diferită a acestui spectru ar trebui să fie adoptată potrivit „unei proceduri a Uniunii”, și anume după o nouă invitație de depunere a candidaturilor.

86

Pe de altă parte, reclamanta susține că Decizia de punere în aplicare, adoptată de Comisie în temeiul articolului 9 alineatul (3) din Decizia MSS și la care aceasta a făcut trimitere în scrisoarea sa din 14 februarie 2017 arătând că competențele sale în materie de măsuri de punere în aplicare în privința unui operator autorizat erau limitate la monitorizarea acțiunilor întreprinse în această privință la nivel național, nu se aplică decât eventualelor încălcări ale condițiilor comune prevăzute la articolul 7 alineatul (2) din această decizie și, prin urmare, nu privesc etapa de „autorizare”, descrisă în titlul III din decizia menționată.

87

În consecință, potrivit reclamantei, Comisia era obligată să acționeze pentru a preveni riscul de deviere față de domeniul de aplicare și criteriile definite ale utilizării exclusive a benzii de frecvență de 2 GHz autorizate în temeiul procesului de armonizare și al procedurii de selectare care a rezultat din acesta.

88

Comisia, susținută de Inmarsat și de EchoStar, arată că prin cadrul juridic al Uniunii aplicabil sistemelor care furnizează MSS nu îi sunt conferite competențe în ceea ce privește autorizațiile care trebuie acordate operatorilor pentru o utilizare specială a unei benzi de frecvență. Această competență ar fi rezervată exclusiv ANR‑urilor, care ar fi singurele competente să acorde autorizații candidaților selectați și să adopte măsuri de punere în aplicare pentru a asigura respectarea condițiilor comune.

89

În această privință trebuie să se constate că în cadrul de reglementare referitor la gestionarea spectrului de frecvențe radio și la MSS este prevăzută o repartizare clară a competențelor între Comisie și statele membre.

90

Pe de o parte, din cadrul de reglementare referitor la gestionarea spectrului de frecvențe radio și la MSS reiese că Comisia are, după cum arată reclamanta, anumite competențe pentru a adopta acte cu efecte juridice obligatorii. Astfel, articolul 4 alineatul (3) din Decizia privind spectrul de frecvențe radio a încredințat Comisiei competența de a stabili disponibilitatea și finalitatea utilizării frecvențelor, competență pe care aceasta a exercitat‑o, în ceea ce privește utilizarea benzii de frecvență de 2 GHz pentru sistemele care furnizează MSS, prin adoptarea Deciziei de armonizare.

91

Comisia dispune de asemenea, în conformitate cu titlul II din Decizia MSS, așa cum susține reclamanta, de competența exclusivă de a selecta operatorii MSS în banda de frecvență de 2 GHz potrivit unei proceduri de selectare comună. După cum a confirmat Comisia în ședință ca răspuns la o întrebare a Tribunalului, în cadrul acestei proceduri de selectare comună, ea stabilește, printre altele, dacă sistemul propus în cadrul răspunsului la invitația de depunere a candidaturilor corespunde definiției unui sistem care furnizează MSS care rezultă din articolul 2 alineatul (2) litera (a) din decizia menționată. Astfel, după cum reiese din titlul respectiv, Comisia organizează o procedură de selectare comparativă pentru selectarea operatorilor de sisteme mobile de comunicații prin satelit. În aplicarea acestei competențe exclusive, Comisia a adoptat Decizia de selectare, prin care a selectat Inmarsat și Solaris (devenită ulterior EchoStar) ca operatori de sisteme care furnizează MSS în banda de frecvență de 2 GHz (a se vedea punctul 8 de mai sus).

92

Pe de altă parte, cadrul de reglementare aplicabil MSS conferă statelor membre anumite competențe exclusive. Astfel, în primul rând, autoritățile naționale competente sunt cele care, în temeiul titlului III din Decizia MSS, acordă operatorilor selectați de Comisie autorizațiile necesare pentru utilizarea spectrului de frecvențe radio asignat pentru operarea sistemelor mobile de comunicații prin satelit.

93

Într‑adevăr, potrivit articolului 7 alineatul (1) din Decizia MSS, este de competența exclusivă a statelor membre să garanteze candidaților selectați dreptul de utilizare a frecvenței radio identificate prin decizia Comisiei, precum și dreptul de a opera un sistem mobil de comunicații prin satelit. În plus, în temeiul articolului 8 alineatul (1) din această decizie, statele membre se asigură că autoritățile lor competente acordă candidaților selectați în conformitate cu dispozițiile titlului II din decizia menționată și autorizați să utilizeze spectrul în temeiul articolului 7 din aceeași decizie autorizațiile necesare pentru furnizarea componentelor terestre complementare pentru sistemele mobile de comunicații prin satelit de pe teritoriul acestora.

94

Din modul de redactare a articolului 7 alineatul (1) și a articolului 8 alineatul (1) din Decizia MSS reiese că acordarea autorizației în temeiul primei dintre aceste dispoziții este supusă unei condiții unice, și anume ca operatorul care solicită autorizația respectivă să fie un candidat selectat în conformitate cu titlul II din decizia menționată, în timp ce autorizația în temeiul celei de a doua dintre aceste dispoziții este supusă îndeplinirii a două condiții, potrivit cărora, pe lângă calitatea de operator selectat pe care trebuie să o dețină, solicitantul autorizației trebuie de asemenea să fie autorizat să utilizeze spectrul de frecvențe radio în cauză în temeiul articolului 7 din această decizie (a se vedea în acest sens și prin analogie Hotărârea din 5 martie 2020, Viasat UK și Viasat, C‑100/19, EU:C:2020:174, punctul 46).

95

În consecință, interpretarea literală a articolului 7 alineatul (1) și a articolului 8 alineatul (1) din Decizia MSS conduce la concluzia potrivit căreia o autorizație în temeiul uneia dintre aceste dispoziții nu poate fi refuzată de o ANR pentru motivul că sistemul pentru care se solicită autorizația nu este un sistem mobil de comunicații prin satelit sau că operatorul în cauză nu a respectat angajamentul luat în cadrul procedurii de selectare (a se vedea în acest sens Hotărârea din 5 martie 2020, Viasat UK și Viasat, C‑100/19, EU:C:2020:174, punctul 49). În acest context, trebuie să se arate că, după cum reiese din cuprinsul punctului 91 de mai sus, înainte de adoptarea deciziei de selectare, Comisia evaluează dacă sistemul propus de un operator ca răspuns la invitația de depunere a candidaturilor este un sistem mobil de comunicații prin satelit.

96

Rezultă că ANR‑urile nu dispun de nicio marjă de apreciere la acordarea autorizațiilor, astfel încât acestea nu le pot refuza dacă cererea provine de la un operator selectat de Comisie, ceea ce este admis de reclamantă.

97

Reclamanta consideră în esență că o asemenea împrejurare implică obligația Comisiei de a acționa pentru „a‑și proteja” competențele exclusive și deci pentru a împiedica acordarea autorizațiilor de către ANR‑uri într‑un caz în care sistemul pentru exploatarea căruia un operator selectat solicită autorizația ar fi fost modificat, așa cum ar fi în speță cazul sistemului EAN, în raport cu cel pentru a cărui punere în aplicare fusese selectat de Comisie și în care noul sistem nu ar răspunde finalităților prevăzute de Decizia de armonizare și de Decizia MSS și nici angajamentelor asumate de operatorul în cauză în cadrul procedurii de selectare comună.

98

În această privință, în al doilea rând, trebuie să se arate că competența de a controla respectarea condițiilor comune prevăzute la articolul 7 alineatul (2) și, respectiv, la articolul 8 alineatul (3) din Decizia MSS, asociate autorizațiilor, și a angajamentelor asumate de operatorul în cauză în cadrul procedurii de selectare, precum și competența de a sancționa eventuale încălcări a fost conferită statelor membre, Comisia dispunând în această privință numai de o competență de coordonare.

99

Astfel, primo, articolul 9 din Decizia MSS prevede un sistem de monitorizare a respectării condițiilor comune asociate autorizațiilor acordate de ANR‑uri și procedura de punere în aplicare în cazul nerespectării de către operatorul selectat și autorizat a condițiilor comune menționate. Competențele în această privință sunt conferite de Decizia MSS în primul rând statelor membre.

100

Astfel, în conformitate cu articolul 9 alineatul (2) al doilea paragraf din Decizia MSS, statele membre asigură monitorizarea respectării condițiilor comune asociate autorizațiilor acordate în temeiul articolelor 7 și 8 din decizia menționată și iau măsuri adecvate pentru a remedia cazurile de nerespectare a acestora. Articolul 9 alineatul (2) primul paragraf din această decizie prevede că normele naționale privind aplicarea trebuie să fie în conformitate cu dreptul Uniunii și în special cu articolul 10 din Directiva privind autorizarea.

101

În conformitate cu articolul 10 din Directiva privind autorizarea, ANR‑urile monitorizează și supraveghează respectarea condițiilor aferente autorizației generale sau drepturilor de utilizare a frecvențelor radio. În acest sens, statele membre împuternicesc ANR‑urile, printre altele, să impună întreprinderilor care își încalcă obligația de a respecta aceste autorizații generale sau aceste condiții de utilizare sancțiuni financiare disuasive sau decizii de încetare ori de întârziere a furnizării unui serviciu sau a mai multor servicii care, dacă ar continua, ar provoca daune semnificative concurenței.

102

Dispozițiile menționate la punctele 99-101 de mai sus trebuie interpretate în lumina considerentului (21) al Deciziei MSS, potrivit căruia deciziile privind retragerea autorizațiilor acordate pentru MSS sau pentru componentele terestre complementare, din cauza neîndeplinirii obligațiilor, trebuie să fie puse în aplicare la nivel național.

103

Secundo, printre condițiile comune asociate autorizațiilor în temeiul articolului 7 alineatul (1) din Decizia MSS și a căror respectare trebuie asigurată de statele membre în conformitate cu articolul 9 alineatul (2) al doilea paragraf din această decizie figurează cea prevăzută la articolul 7 alineatul (2) litera (a) din aceeași decizie, potrivit căreia candidații selectați utilizează spectrul de frecvențe radio asignat pentru furnizarea de MSS. Această din urmă dispoziție coroborată cu definiția cuprinsă la articolul 2 alineatul (2) litera (a) din decizia menționată vizează astfel monitorizarea de către statele membre a respectării finalității asignării frecvenței pentru furnizarea MSS și, în consecință, controlul faptului că sistemul pentru exploatarea căruia este utilizată frecvența menționată este un sistem mobil de comunicații prin satelit care furnizează MSS, ceea ce, în esență, este admis de reclamantă atunci când susține că finalitatea armonizării benzii de frecvență de 2 GHz presupune ca „sistemele mobile de comunicații prin satelit” să furnizeze MSS.

104

În plus, autorizațiile prevăzute la articolul 7 alineatul (1) din Decizia MSS sunt de asemenea supuse condiției comune prevăzute la articolul 7 alineatul (2) litera (c) din această decizie, potrivit căreia candidații selectați onorează orice angajamente asumate în cererile depuse și în timpul procedurii de selectare organizate de Comisie.

105

Pe de altă parte, autorizațiile acordate de ANR‑uri în temeiul articolului 8 alineatul (1) din Decizia MSS sunt însoțite, printre altele, de condiția comună prevăzută la articolul 8 alineatul (3) litera (a) din această decizie, potrivit căreia operatorii utilizează spectrul de frecvențe radio asignat pentru furnizarea de componente terestre complementare pentru sistemele mobile de comunicații prin satelit, precum și de cea prevăzută la articolul 8 alineatul (3) litera (b) din decizia menționată, potrivit căreia componentele terestre complementare fac parte integrantă dintr‑un sistem mobil de comunicații prin satelit și sunt controlate de mecanismul de gestionare a resurselor și a rețelelor de comunicații prin satelit. Aceste dispoziții coroborate cu definiția cuprinsă la articolul 2 alineatul (2) litera (b) din aceeași decizie permit să se asigure monitorizarea și controlul de către statele membre al respectării de către operatorul selectat, printre altele, a rolului componentelor terestre complementare în sistemul mobil de comunicații prin satelit autorizat în temeiul articolului 7 alineatul (1) din decizia în discuție.

106

În consecință, trebuie să se constate că Decizia MSS prevede o procedură de monitorizare în privința unui sistem pentru care autorizațiile sunt acordate de ANR‑uri și controlul utilizării, în conformitate cu finalitatea armonizată pentru furnizarea MSS, a frecvenței asignate operatorului selectat și autorizat și astfel al respectării de către acesta a cadrului juridic aplicabil MSS, în special în ceea ce privește definiția însăși a sistemului mobil de comunicații prin satelit și a angajamentelor asumate în cadrul procedurii de selectare. Competențele decizionale în această privință sunt conferite statelor membre.

107

Tertio, în ceea ce privește competențele Comisiei în cadrul procedurii de monitorizare și de punere în aplicare, din considerentul (22) al Deciziei MSS reiese că, deși monitorizarea utilizării spectrului de frecvențe radio de către operatorii de sisteme mobile de comunicații prin satelit selectați și autorizați, precum și orice acțiune de implementare sunt întreprinse la nivel național, Comisia trebuie să aibă în continuare posibilitatea de a defini normele aferente unei monitorizări și/sau unei proceduri de implementare coordonate. Ori de câte ori este necesar, Comisia ar trebui să aibă dreptul de a aborda probleme de executare legate de îndeplinirea de către operatori a condițiilor de autorizare comune.

108

Astfel, pe de o parte, în conformitate cu articolul 9 alineatul (2) al treilea paragraf din Decizia MSS, „Comisia poate, cu ajutorul Comitetului pentru comunicații [instituit în temeiul articolului 22 din Directiva‑cadru], să analizeze orice presupusă încălcare a condițiilor comune”. În plus, potrivit aceleiași dispoziții, „în cazul în care un stat membru informează Comisia despre o anumită încălcare, [aceasta] analizează presupusa încălcare”. Dispoziția menționată nu precizează natura actului pe care Comisia l‑ar putea adopta în temeiul acesteia sau efectele juridice ale unei analize pe care Comisia poate sau, dacă este cazul, trebuie să o efectueze.

109

Totuși, din interpretarea contextuală a articolului 9 alineatul (2) al treilea paragraf din Decizia MSS reiese că, în executarea competențelor pe care i le conferă această dispoziție, Comisia poate sau, cel mult, trebuie, în cadrul lucrărilor Comitetului pentru comunicații, să formuleze o recomandare sau un aviz adresate autorităților naționale competente. Astfel, din articolul 9 alineatul (2) din decizia menționată reiese că revine statelor membre sarcina de a asigura respectarea condițiilor comune și de a lua măsuri adecvate pentru a remedia cazurile de nerespectare a acestora (a se vedea punctul 100 de mai sus). Rezultă că „analiza” pe care Comisia poate sau trebuie să o efectueze în temeiul articolului 9 alineatul (2) al treilea paragraf din această decizie nu poate avea ca obiect decât să acorde statelor membre asistență pentru a decide dacă a existat sau nu o încălcare a condițiilor comune și, dacă este cazul, sancțiunea care trebuie aplicată pentru o astfel de încălcare, fără a conferi însă Comisiei o competență decizională în această privință.

110

Or, în conformitate cu jurisprudența amintită la punctele 68 și 69 de mai sus, sunt considerate acte atacabile în sensul articolului 263 TFUE orice dispoziții adoptate de instituții, indiferent de forma acestora, care urmăresc să producă efecte juridice obligatorii (a se vedea în acest sens Hotărârea din 13 februarie 2014, Ungaria/Comisia, C‑31/13 P, EU:C:2014:70, punctul 54).

111

În schimb, nu intră în sfera controlului jurisdicțional prevăzut la articolul 263 TFUE actele care nu produc efecte juridice obligatorii, precum actele preparatorii, actele confirmative și actele de pură executare, simplele recomandări și avize, precum și, în principiu, instrucțiunile de ordin intern [a se vedea în acest sens Hotărârea din 12 septembrie 2006, Reynolds Tobacco și alții/Comisia, C‑131/03 P, EU:C:2006:541, punctul 55 și jurisprudența citată, și Ordonanța din 14 mai 2012, Sepracor Pharmaceuticals (Ireland)/Comisia, C‑477/11 P, nepublicată, EU:C:2012:292, punctul 52].

112

În consecință, în conformitate cu jurisprudența amintită la punctul 72 de mai sus, prezenta acțiune este inadmisibilă în măsura în care privește un refuz al Comisiei de a adopta un act în temeiul articolului 9 alineatul (2) al treilea paragraf din Decizia MSS.

113

Pe de altă parte, în ceea ce privește competența de care dispune Comisia în temeiul articolului 9 alineatul (3) din Decizia MSS pentru a adopta o decizie care produce efecte juridice obligatorii în privința statelor membre în vederea instituirii unui mecanism de coordonare a punerii în aplicare a condițiilor comune referitoare la furnizarea MSS, Comisia a admis, ca răspuns la argumentul Eutelsat și la o întrebare a Tribunalului, că această dispoziție îi conferă competențe pentru a adopta alte modalități corespunzătoare privind aplicarea coordonată a normelor privind punerea în aplicare printre altele în ceea ce privește condițiile comune asociate utilizării componentelor terestre complementare.

114

Totuși, trebuie să se arate, asemenea Comisiei, că competența care îi este conferită în temeiul articolului 9 alineatul (3) din Decizia MSS nu este decât o competență de coordonare a modalităților privind aplicarea măsurilor de punere în aplicare de către autoritățile naționale competente, acestea din urmă păstrând totuși competența deplină în ceea ce privește aplicarea acestor măsuri de punere în aplicare. Astfel, Comisia nu are nicio competență, în temeiul acestei dispoziții, nici pentru a constata în mod obligatoriu existența unei încălcări a condițiilor comune, nici pentru a adopta un act prin care ar putea împiedica autoritățile naționale menționate să acorde o autorizație sau să o retragă sau să o suspende într‑un caz în care acestea ar constata existența unei încălcări.

115

Din cele ce precedă reiese că, contrar celor susținute de reclamantă, Decizia MSS nu conferă Comisiei competențe explicite pentru a evalua compatibilitatea sistemului EAN cu Decizia de selectare sau cu cadrul de reglementare aplicabil MSS și nici pentru a adopta ulterior un act, pentru a împiedica ANR‑urile să acorde Inmarsat autorizațiile sau pentru a le constrânge să retragă autorizațiile acordate, care ar fi atacabil în temeiul articolului 263 TFUE.

116

În al treilea rând, în măsura în care argumentele invocate de reclamantă în cadrul prezentei critici trebuie înțelese în sensul că aceasta susține existența unor competențe implicite ale Comisiei pentru a adopta un act contrar revocând sau modificând decizia de selectare a operatorilor pentru motivul că utilizarea benzii de frecvență de 2 GHz asignată Inmarsat nu ar corespunde nici finalităților stabilite de Decizia de armonizare, nici criteriilor în temeiul cărora Inmarsat fusese selectată, trebuie să se constate următoarele.

117

În temeiul unui principiu general de drept, organul care este competent să adopte un anumit act juridic este de asemenea competent, în principiu, să îl abroge sau să îl modifice prin adoptarea unui actus contrarius, cu excepția cazului în care o dispoziție expresă conferă această competență unui alt organ (a se vedea în acest sens Hotărârea din 20 noiembrie 2002, Lagardère și Canal+/Comisia, T‑251/00, EU:T:2002:278, punctul 130, și Hotărârea din 15 decembrie 2016, Spania/Comisia, T‑808/14, nepublicată, EU:T:2016:734, punctul 40).

118

În speță, întrucât autorizațiile nu pot fi acordate de ANR‑uri decât operatorilor selectați de Comisie (a se vedea punctul 94 de mai sus), revocarea Deciziei de selectare ar fi avut drept consecință pierderea de către operator a statutului său de operator selectat și, în conformitate cu articolul 7 alineatul (1) și cu articolul 8 alineatul (2) din Decizia MSS, ANR‑urile nu ar mai fi putut să îi acorde autorizații.

119

În această privință, nu este exclus ca, în anumite împrejurări, Comisia să fie competentă să abroge sau să modifice Decizia de selectare pe care a adoptat‑o (a se vedea în acest sens Hotărârea din 5 martie 2020, Viasat UK și Viasat, C‑100/19, EU:C:2020:174, punctul 47).

120

Totuși, a recunoaște Comisiei existența unei astfel de competențe de a revoca Decizia de selectare sau de a o modifica pentru motivul că, după adoptarea acesteia, operatorul selectat și‑ar fi modificat sistemul, astfel încât acesta nu ar mai fi conform cu cadrul juridic aplicabil MSS sau cu angajamentele asumate în cadrul procedurii de selectare, ar fi contrar sistemului de repartizare a competențelor între Comisie și statele membre, întrucât acest lucru ar presupune ca Comisia să evalueze compatibilitatea sistemului în cauză cu cadrul juridic și cu decizia menționată, făcând inutilă procedura de punere în aplicare care intră în sfera competențelor decizionale exclusive ale statelor membre. Or, așa cum reiese din cuprinsul punctului 106 de mai sus, în cadrul sistemului de repartizare a competențelor între Comisie și statele membre care rezultă din Decizia MSS, este de competența acestora din urmă să monitorizeze, cu asistența Comisiei, care dispune în această privință de competențe de coordonare, o asemenea compatibilitate în cadrul monitorizării respectării condițiilor comune asociate autorizațiilor acordate operatorului selectat. Astfel, competența în această privință a fost conferită în mod explicit de dispozițiile exprese ale Deciziei MSS unui alt organ decât Comisia, în sensul jurisprudenței amintite la punctul 117 de mai sus.

121

Pe de altă parte, trebuie amintit că revocarea retroactivă a unui act administrativ favorabil este supusă unor condiții stricte. Potrivit unei jurisprudențe constante, deși trebuie să se recunoască fiecărei instituții a Uniunii care constată că actul pe care tocmai l‑a adoptat este afectat de o nelegalitate dreptul de a‑l putea revoca cu efect retroactiv într‑un termen rezonabil, acest drept poate să fie limitat de necesitatea de a respecta încrederea legitimă a beneficiarului actului, care s‑ar fi putut întemeia pe legalitatea acestuia (a se vedea Hotărârea din 17 aprilie 1997, de Compte/Parlamentul, C‑90/95 P, EU:C:1997:198, punctul 35 și jurisprudența citată, și Hotărârea din 12 mai 2011, Région Nord‑Pas‑de‑Calais și Communauté d’agglomération du Douaisis/Comisia, T‑267/08 și T‑279/08, EU:T:2011:209, punctul 189 și jurisprudența citată). Astfel, revocarea unui act generator de drepturi trebuie să respecte trei condiții: primo, decizia generatoare de drepturi trebuie să fie nelegală, secundo, revocarea trebuie să intervină într‑un termen rezonabil după adoptarea deciziei în cauză și, tertio, instituția trebuie, în principiu, să respecte încrederea legitimă a beneficiarului deciziei care s‑ar fi putut întemeia, cu bună‑credință, pe legalitatea acesteia (a se vedea în acest sens Hotărârea din 23 octombrie 2012, Eklund/Comisia, F‑57/11, EU:F:2012:145, punctele 69-72). Or, reclamanta nu a prezentat niciun argument pentru a demonstra că a doua și a treia condiție menționate mai sus ar fi îndeplinite în speță.

122

Rezultă că prezenta critică nu poate fi admisă.

123

Făcând trimitere la Directiva 2014/24/UE a Parlamentului European și a Consiliului din 26 februarie 2014 privind achizițiile publice și de abrogare a Directivei 2004/18/CE (JO 2014, L 94, p. 65) și la Directiva 2014/23/UE a Parlamentului European și a Consiliului din 26 februarie 2014 privind atribuirea contractelor de concesiune (JO 2014, L 94, p. 1), reclamanta, susținută de Eutelsat, arată că obligația de a acționa a Comisiei rezultă și din principiile generale ale dreptului Uniunii referitoare la achizițiile publice, potrivit cărora autoritatea contractantă are obligația de a asigura respectarea obligațiilor și a condițiilor stabilite în cadrul procedurii de atribuire a unui contract de achiziții, precum și a principiilor egalității de tratament, nediscriminării și transparenței. Astfel, ar reveni Comisiei sarcina de a sancționa „devierile vădite” în raport cu domeniul de aplicare al utilizării autorizate și cu temeiul în care a fost organizată procedura de cerere de ofertă.

124

Comisia respinge aceste argumente.

125

Trebuie să se arate că, prin intermediul prezentei critici, reclamanta pare să susțină în esență că, având în vedere „schimbarea fundamentală” a finalității utilizării de către Inmarsat a benzii de frecvență de 2 GHz în raport cu cea pentru care fusese selectată, Comisia era obligată, având în vedere principiile generale ale dreptului Uniunii referitoare la achizițiile publice, să redeschidă procedura de selectare sau să organizeze o nouă procedură de selectare pentru a putea reevalua, în cadrul unei astfel de noi proceduri, sistemul EAN.

126

În această privință, în primul rând, trebuie să se arate că, în speță, prin Decizia de selectare, Comisia a selectat operatorii care ar trebui să fie autorizați să utilizeze în fiecare stat membru anumite frecvențe în banda de frecvență de 2 GHz pentru MSS, dar nu a acordat concesiuni în sensul Directivei 2014/23 sau nu a organizat o procedură de achiziții publice în temeiul Directivei 2014/24. Astfel, procedura de selectare intră sub incidența normelor speciale în temeiul cărora a fost organizată, și anume titlul II din Decizia MSS. În consecință, în temeiul adagiului lex specialis derogat lex generalis, directivele invocate de reclamantă nu se aplică în speță.

127

În al doilea rând, aplicarea Directivelor 2014/23 și 2014/24 prin analogie în împrejurările cauzei ar fi contrară principiului atribuirii competențelor, astfel cum reiese din articolul 5 TUE (a se vedea punctul 201 de mai jos), așa cum arată Comisia.

128

Prin urmare, prezenta critică trebuie respinsă.

129

Reclamanta susține că, în temeiul principiului cooperării loiale, Comisia era obligată să asiste ANR‑urile în îndeplinirea misiunilor acestora care decurg din tratate și să le furnizeze orientări cu privire la punerea în aplicare, prin Decizia MSS, a dispozițiilor armonizate. În opinia sa, Comisia era obligată să furnizeze, în temeiul principiului menționat, orientări sau recomandări pentru a le asista în îndeplinirea misiunii lor.

130

În această privință trebuie amintit, astfel cum reiese din jurisprudența evocată la punctele 110 și 111 de mai sus, că o orientare sau o recomandare care nu are caracter obligatoriu nu constituie un act atacabil. În consecință, în conformitate cu jurisprudența menționată la punctul 72 de mai sus, prezenta acțiune, în măsura în care reclamanta solicită Tribunalului să constate existența unei omisiuni culpabile din partea Comisiei de a adopta o asemenea recomandare, trebuie declarată inadmisibilă.

131

Pe de altă parte, presupunând că printr‑un asemenea argument reclamanta susține că, în temeiul principiului cooperării loiale, Comisia ar fi trebuit să adreseze ANR‑urilor un act individual cu caracter obligatoriu pentru a le asista în exercitarea competențelor lor referitoare la acordarea autorizațiilor operatorului selectat, trebuie să se arate că relațiile dintre statele membre și instituțiile Uniunii sunt guvernate, în temeiul articolului 4 alineatul (3) TUE, de un astfel de principiu. Acest principiu nu numai că obligă statele membre să ia toate măsurile adecvate pentru garantarea aplicării și eficacității dreptului Uniunii, ci impune de asemenea instituțiilor Uniunii obligații reciproce de cooperare loială cu statele membre (Ordonanța din 13 iulie 1990, Zwartveld și alții, C‑2/88 IMM,EU:C:1990:315, punctul 17). Această obligație de cooperare loială este de aplicabilitate generală și nu depinde de caracterul exclusiv sau neexclusiv al competenței vizate a Uniunii (Hotărârea din 20 aprilie 2010, Comisia/Suedia, C‑246/07, EU:C:2010:203, punctul 71).

132

În această privință trebuie să se arate că, în cadrul prezentei critici, reclamanta pleacă de la premisa eronată potrivit căreia ANR‑urile trebuie să evalueze compatibilitatea sistemului Inmarsat cu cadrul juridic aplicabil și în special cu Decizia de selectare, adoptată de Comisie, înainte de a acorda autorizațiile. Or, astfel cum reiese din cuprinsul punctului 94 de mai sus, singura condiție pe care ANR‑urile trebuie să o evalueze la momentul adoptării deciziilor cu privire la cererile de autorizare în temeiul articolului 7 din Decizia MSS și una dintre cele două condiții care trebuie evaluate pentru acordarea autorizațiilor în temeiul articolului 8 din această decizie, cea de a doua fiind de a dispune deja de autorizații în temeiul articolului 7 menționat, este calitatea solicitantului autorizațiilor de a fi un „operator selectat”. Această calitate, în cazul Inmarsat, reiese fără nicio ambiguitate din articolul 2 din Decizia de selectare, care nu necesită nicio interpretare.

133

Problemele privind respectarea finalității pentru care banda de frecvență de 2 GHz a fost asignată Inmarsat, precum și compatibilitatea sistemului EAN cu cadrul juridic aplicabil și, printre altele, cu angajamentele asumate în cadrul procedurii de selectare intră sub incidența mecanismului de monitorizare și de punere în aplicare prevăzut la articolul 9 din Decizia MSS. Or, aceasta din urmă prevede mecanismul de asistență specifică ce reflectă cooperarea loială dintre Comisie și statele membre. Astfel, în conformitate cu articolul 9 alineatul (2) al treilea paragraf din decizia menționată, în cazul în care un stat membru informează Comisia despre o anumită încălcare, Comisia analizează presupusa încălcare cu ajutorul Comitetului pentru comunicații. Obligația care revine la acel moment Comisiei reflectă spiritul principiului cooperării loiale. Această cooperare este consolidată de Decizia de punere în aplicare, adoptată de Comisie în temeiul articolului 9 alineatul (3) din Decizia MSS, care stabilește un proces de examinare și de schimb de informații la nivelul Uniunii și care este în sarcina Comisiei.

134

Nicio altă obligație autonomă care să confere Comisiei competența de a acționa potrivit solicitării pe care i‑o adresase reclamanta numai în temeiul principiului cooperării loiale nu poate reveni Comisiei.

135

Din cele ce precedă reiese că prezenta critică trebuie respinsă.

136

În ceea ce privește susținerile reclamantei referitoare la obligația Comisiei de a adopta, ca răspuns la solicitarea sa de a acționa, un act având ca obiectiv menținerea pieței interne a MSS, reclamanta, susținută de Regatul Țărilor de Jos și de Eutelsat, consideră că Comisia dispune de competențe autonome pentru a împiedica fragmentarea pieței interne care ar avea loc dacă ANR‑urile ar decide, din proprie inițiativă, să autorizeze Inmarsat să utilizeze banda de frecvență de 2 GHz pentru o nouă finalitate. Ea apreciază că aceste competențe rezultă din articolul 9 alineatul (2) al treilea paragraf din Decizia MSS, din articolul 19 din Directiva‑cadru, din considerentul (35) al Directivei privind autorizarea și din articolul 114 TFUE coroborat cu articolul 1 alineatul (1) și cu considerentele (5), (12) și (14) ale Deciziei MSS.

137

În această privință trebuie să se arate că competențele exclusive încredințate în mod explicit Comisiei în cadrul gestionării MSS, care constau în armonizarea finalităților utilizării benzii de frecvență de 2 GHz și în selectarea operatorilor potrivit procedurii comune pentru utilizarea acestei benzi de frecvență potrivit finalităților astfel armonizate, se înscriu într‑un context de reglementare mai larg, al cărui obiectiv este de a crea o piață unică pentru utilizarea armonizată a anumitor frecvențe radio, așa cum reiese în special din articolul 8 din Directiva‑cadru și din articolul 8 din Directiva privind autorizarea. După cum reiese din considerentele (11)-(13) ale Deciziei MSS, caracterul transfrontalier intrinsec al MSS care asigură comunicațiile prin satelit a justificat încredințarea, cu titlu excepțional, a acestor competențe exclusive în mod specific Comisiei.

138

În plus, trebuie să se arate, asemenea reclamantei, că reiese, în esență, din articolul 1 alineatul (1), precum și din considerentele (5), (12) și (14) ale Deciziei MSS că obiectivul principal al inițiativei de armonizare a utilizării spectrului de frecvențe radio în banda de frecvență de 2 GHz pentru MSS era crearea unei piețe interne a MSS paneuropene care să asigure o conectivitate universală, celelalte obiective vizate, subliniate de Comisie, precum și de Inmarsat și de EchoStar, fiind cele de a spori competitivitatea, de a încuraja investițiile eficiente și de a contribui la competitivitatea industriilor tehnologiilor informației și comunicațiilor din Europa, în conformitate cu Strategia de la Lisabona revizuită. Procedura de selectare comună organizată de Comisie, la finalul căreia aceasta a asignat frecvența respectivă, inclusiv societății Inmarsat, s‑a înscris în cadrul obiectivelor menționate.

139

În special în raport cu aceste obiective trebuie să se examineze existența competențelor Comisiei de a acționa în urma solicitării reclamantei de a adopta un act pentru prevenirea unei atingeri aduse pieței interne a MSS paneuropene și, astfel, pentru menținerea efectului util al armonizării care, potrivit reclamantei, ar fi pus în cauză ca urmare a modificării de către Inmarsat a finalității utilizării benzii de frecvență de 2 GHz.

140

Reclamanta, susținută de Eutelsat, consideră că competențele Comisiei pentru a împiedica fragmentarea pieței interne care ar avea loc dacă ANR‑urile ar decide, din proprie inițiativă, să autorizeze Inmarsat să utilizeze banda de frecvență de 2 GHz pentru o nouă finalitate rezultă din articolul 19 din Directiva‑cadru.

141

În opinia reclamantei, este rezonabil să se concluzioneze că mandatul încredințat Comisiei prin Directiva‑cadru în ceea ce privește armonizarea finalităților utilizării benzii de frecvență de 2 GHz include de asemenea obligația de a monitoriza dezvoltarea acestui sector și, dacă este cazul, de a actualiza Decizia de armonizare.

142

Comisia susține că niciuna dintre dispozițiile Directivei‑cadru invocate de reclamantă și în special articolul 19 din directiva menționată nu îi conferă competențe de punere în aplicare în privința operatorilor sau a ANR‑urilor în ceea ce privește condițiile asociate utilizării frecvențelor radio.

143

În această privință, mai întâi, trebuie să se arate că Directiva‑cadru are drept obiectiv promovarea armonizării gestionării frecvențelor radio. Directiva menționată prevede că statele membre sunt cele care asigură gestionarea eficientă a frecvențelor radio pentru serviciile de comunicații electronice pe teritoriul lor și promovează armonizarea utilizării lor pentru a asigura utilizarea efectivă și eficientă a acestora. Articolul 8a din aceasta prevede că statele membre cooperează între ele și cu Comisia cu privire la planificarea strategică, coordonarea și armonizarea utilizării spectrului de frecvențe radio în Uniune.

144

Directiva‑cadru organizează un mecanism de supraveghere de către Comisie în ceea ce privește aplicarea măsurilor armonizate de către ANR‑uri. Astfel, în temeiul articolului 19 alineatul (1), „în situația în care Comisia consideră că divergențele în punerea în aplicare de către [ANR‑uri] a sarcinilor de reglementare, prevăzute de prezenta directivă și de directivele speciale, pot crea un obstacol în calea pieței interne, Comisia, ținând cont în cea mai mare măsură posibilă de avizul [Organismului autorităților europene de reglementare în domeniul comunicațiilor electronice (OAREC)], emite o recomandare sau o decizie privind aplicarea armonizată a dispozițiilor din prezenta directivă și din directivele speciale cu scopul de a sprijini îndeplinirea obiectivelor stabilite la articolul 8 [din aceasta]”.

145

Obiectivele prevăzute la articolul 8 din Directiva‑cadru sunt printre altele cele de a promova concurența în furnizarea rețelelor și serviciilor de comunicații electronice și a serviciilor și infrastructurilor asociate, precum și de a contribui la dezvoltarea pieței interne.

146

Rezultă că, în temeiul articolului 19 din Directiva‑cadru, Comisia dispune de competențe pentru a menține existența unei piețe interne.

147

Cu toate acestea, pe de o parte, o recomandare pe care Comisia ar putea să o adopte în temeiul articolului 19 din Directiva‑cadru nu ar avea caracter obligatoriu și, prin urmare, nu ar constitui un act atacabil, astfel cum reiese din jurisprudența amintită la punctele 110 și 111 de mai sus. Or, în conformitate cu jurisprudența evocată la punctul 72 de mai sus, un refuz de a acționa este un act susceptibil să facă obiectul unei acțiuni în anulare în cazul în care actul pe care instituția refuză să îl adopte ar fi putut să fie atacat în temeiul articolului 263 TFUE. Rezultă că prezenta acțiune trebuie declarată inadmisibilă în măsura în care reclamanta solicită Tribunalului să constate existența unei omisiuni culpabile din partea Comisiei de a adopta o asemenea recomandare.

148

Pe de altă parte, în ceea ce privește deciziile pe care Comisia are competența de a le adopta în temeiul articolului 19 alineatul (1) din Directiva‑cadru, care ar avea caracter obligatoriu, trebuie să se arate că, în conformitate cu alineatul (3) al acestui articol, ele au un conținut restrâns. Astfel, acestea nu pot cuprinde decât identificarea unei metode armonizate și coordonate în scopul abordării aspectelor enumerate la alineatul menționat. Or, printre aceste aspecte nu figurează cel privind o abordare armonizată în ceea ce privește autorizațiile care trebuie acordate unui operator selectat potrivit procedurii comune după ce utilizarea unei frecvențe a fost armonizată.

149

Prin urmare, articolul 19 din Directiva‑cadru nu poate constitui un temei juridic pentru adoptarea unei măsuri solicitate de reclamantă în punerea în întârziere.

150

În plus, argumentul reclamantei potrivit căruia Comisia este competentă în temeiul Directivei‑cadru să propună o revizuire a finalității utilizării benzii de frecvență de 2 GHz se alătură celui prin care aceasta reproșează Comisiei că nu și‑a utilizat competențele de inițiativă legislativă și va fi examinat la punctul 191 și următoarele de mai jos.

151

În sfârșit, în măsura în care acest argument trebuie înțeles în sensul că reclamanta apreciază că însăși Comisia ar trebui să modifice finalitatea utilizării benzii de frecvență de 2 GHz în măsura în care dispune de competențe exclusive pentru a determina această finalitate armonizată, trebuie să se constate că Decizia de armonizare, care prevede finalitatea armonizată a utilizării menționate pentru MSS, a fost adoptată de Comisie în temeiul articolului 4 alineatul (3) din Decizia privind spectrul de frecvențe radio, iar nu în temeiul uneia dintre dispozițiile Directivei‑cadru.

152

Prin urmare, trebuie să se examineze temeinicia argumentului reclamantei în ceea ce privește competențele pentru modificarea finalității utilizării benzii de frecvență de 2 GHz, conferite Comisiei în special în temeiul articolului 4 alineatul (3) din Decizia privind spectrul de frecvențe radio.

153

Din articolul 1 din Decizia privind spectrul de frecvențe radio reiese că obiectivul urmărit de această decizie este de a stabili un cadru politic și legal al Uniunii pentru a asigura coordonarea politicilor și, după caz, armonizarea condițiilor referitoare la disponibilitatea și utilizarea eficace a spectrului de frecvențe radio necesar pentru crearea și funcționarea pieței interne în domenii ale politicii Uniunii cum sunt comunicațiile electronice, transportul, precum și cercetarea și dezvoltarea.

154

În conformitate cu articolul 4 alineatul (1) din Decizia privind spectrul de frecvențe radio, pentru a îndeplini acest obiectiv, Comisia prezintă Comitetului pentru spectrul de frecvențe radio măsurile tehnice de aplicare corespunzătoare în vederea asigurării unei armonizări a condițiilor referitoare la disponibilitatea și utilizarea eficace a spectrului de frecvențe radio și a unei disponibilități a informațiilor privind utilizarea spectrului de frecvențe radio. În acest context, articolul 4 alineatul (2) din aceeași decizie conferă Comisiei competența de a emite mandate specifice pentru Conferința Europeană a Administrațiilor Poștei și Telecomunicațiilor (CEAPT) în vederea elaborării unor măsuri tehnice de aplicare, precum armonizarea alocării frecvențelor radio. Potrivit articolului 4 alineatul (3) din decizia menționată, Comisia decide cu privire la aplicarea în Uniune a activităților îndeplinite în temeiul articolului 4 alineatul (2) și stabilește termenul limită pentru punerea lor în aplicare în statele membre.

155

Astfel, exercitându‑și competențele privind „gestionarea tehnică a spectrului de frecvențe radio” [a se vedea considerentul (11) al Deciziei privind spectrul de frecvențe radio] care îi sunt conferite în temeiul articolului 4 alineatul (3) din Decizia privind spectrul de frecvențe radio, Comisia a adoptat Decizia de armonizare, în care a procedat, după cum reiese din articolul 1 și din considerentul (6) al acesteia, la armonizarea condițiilor de disponibilitate și de utilizare a benzii de frecvență de 2 GHz pentru sistemele care furnizează MSS.

156

Astfel, pentru utilizarea acestei benzi de frecvență potrivit acestei finalități au fost selectați de Comisie operatorii, inclusiv Inmarsat, potrivit procedurii comune.

157

Reclamanta apreciază că o schimbare a utilizării benzii de frecvență de 2 GHz în raport cu cea prevăzută de Decizia de armonizare ar trebui să se facă în temeiul unei noi decizii a Comisiei, urmată de o nouă invitație de depunere a candidaturilor referitoare la asignarea acestei benzi de frecvență.

158

Din argumentele reclamantei se poate deduce că aceasta apreciază că o astfel de decizie ar impune Comisiei o obligație de a revoca Decizia de selectare sau de a organiza o nouă procedură de selectare pentru a atribui banda de frecvență de 2 GHz potrivit noii finalități armonizate, la care reclamanta ar putea participa.

159

În această privință trebuie să se arate că Comisia nu a negat că dispune de competențe pentru a modifica finalitatea utilizării benzii de frecvență de 2 GHz, ceea ce a confirmat în ședință ca răspuns la întrebările Tribunalului, insistând totuși asupra caracterului „tehnic” al unei asemenea armonizări.

160

Trebuie să se arate că o asemenea competență a Comisiei rezultă în special din articolul 4 alineatul (3) din Decizia privind spectrul de frecvențe radio, întrucât Comisia ar putea, în acest temei, să adopte o nouă decizie care să prevadă armonizarea condițiilor de utilizare și de disponibilitate a benzii de frecvență de 2 GHz pentru alte finalități decât exploatarea sistemelor care furnizează MSS, abrogând, așadar, Decizia de armonizare în vigoare în prezent.

161

Astfel, în temeiul principiului general de drept amintit la punctul 117 de mai sus, organul care este competent să adopte un anumit act juridic, în speță Decizia de armonizare, este de asemenea competent, în principiu, să îl abroge sau să îl modifice. Întrucât nicio dispoziție din cadrul de reglementare aplicabil nu conferă o asemenea competență unui alt organ, Comisia ar fi de asemenea competentă să adopte o decizie de modificare a Deciziei de armonizare, potrivit procedurii amintite la punctul 154 de mai sus.

162

În plus, articolul 4 din Decizia de armonizare coroborat cu considerentul (12) al acesteia conferă Comisiei competențe pentru revizuirea ei. Astfel, potrivit considerentului respectiv, având în vedere evoluția pieței și evoluțiile tehnologice, va fi necesar ca această decizie, precum și domeniul de aplicare și aplicarea acesteia să fie revizuite ulterior, pe baza unei evaluări specifice a Comisiei și a informațiilor furnizate de către statele membre. Articolul 4 din decizia menționată prevede că statele membre trebuie să monitorizeze utilizarea benzilor respective și să înainteze Comisiei observațiile lor în scopul de a permite revizuirea, dacă este necesar, a aceleiași decizii.

163

În scrisoarea din 14 februarie 2017 (a se vedea punctul 16 de mai sus), Comisia a informat reclamanta că nu fusese avută în vedere nicio „redefinire” a finalității utilizării benzii de frecvență de 2 GHz. În consecință, Comisia nu a negat că dispune de competențe pentru modificarea acestei finalități, ceea ce a confirmat, în esență, în ședință, dar a indicat reclamantei că nu avea în vedere efectuarea unei astfel de modificări.

164

În această privință trebuie să se constate că, deși din cuprinsul punctelor 159-162 de mai sus reiese că Comisia dispune de competențe pentru a modifica finalitatea utilizării benzii de frecvență de 2 GHz, reclamanta nu ar putea, în niciun caz, în conformitate cu jurisprudența citată la punctul 72 de mai sus, să conteste decizia pe care Comisia a refuzat să o adopte, și anume o nouă decizie de armonizare în temeiul articolului 4 alineatul (3) din Decizia privind spectrul de frecvențe radio, abrogând, așadar, Decizia de armonizare în vigoare, sau o revizuire a acesteia în conformitate cu articolul 4 din aceasta.

165

Astfel, potrivit articolului 263 al patrulea paragraf TFUE, „[o]rice persoană fizică sau juridică poate formula, în condițiile prevăzute la primul și al doilea paragraf, o acțiune împotriva actelor al căror destinatar este sau care o privesc direct și individual, precum și împotriva actelor normative care o privesc direct și care nu presupun măsuri de executare”.

166

În speță, decizia de modificare a finalității utilizării benzii de frecvență de 2 GHz nu ar fi adresată reclamantei, ci statelor membre. În aceste condiții, în temeiul articolului 263 al patrulea paragraf TFUE, reclamanta ar putea formula o acțiune în anulare împotriva deciziei respective numai dacă este un act normativ care o privește în mod direct și care nu presupune măsuri de executare sau o privește în mod direct și individual.

167

În primul rând, trebuie să se verifice dacă decizia pe care Comisia a refuzat să o adopte ar constitui un act normativ în sensul articolului 263 al patrulea paragraf TFUE.

168

În această privință trebuie amintit că, potrivit jurisprudenței, noțiunea de act normativ în sensul acestei dispoziții trebuie înțeleasă ca vizând orice act cu aplicabilitate generală, cu excepția actelor legislative (Ordonanța din 6 septembrie 2011, Inuit Tapiriit Kanatami și alții/Parlamentul și Consiliul, T‑18/10, EU:T:2011:419, punctul 56).

169

În speță, temeiul juridic al deciziei de modificare a finalității utilizării benzii de frecvență de 2 GHz, indiferent dacă este o nouă decizie de armonizare care o abrogă pe cea în vigoare sau o revizuire a acesteia, ar fi articolul 4 alineatul (3) din Decizia privind spectrul de frecvențe radio. Acest articol prevede că o măsură adoptată de Comisie în temeiul său este hotărâtă în conformitate cu procedura prevăzută la articolul 3 alineatul (3) din decizia menționată, care face trimitere la rândul său la procedura prevăzută la articolele 5 și 7 din Decizia 1999/468/CE a Consiliului din 28 iunie 1999 de stabilire a normelor privind exercitarea competențelor de executare conferite Comisiei (JO 1999, L 184, p. 23, Ediție specială, 01/vol. 2, p. 159). Prin urmare, decizia de modificare a finalității utilizării benzii de frecvență de 2 GHz ar fi adoptată de Comisie în exercitarea unor competențe de executare, iar nu în exercitarea unor competențe legislative.

170

În plus, decizia de modificare a finalității utilizării benzii de frecvență de 2 GHz ar avea o aplicabilitate generală, întrucât s‑ar aplica unor situații determinate obiectiv și ar produce efecte juridice față de o categorie de persoane avute în vedere în mod general și abstract. Astfel, decizia menționată ar avea ca obiect armonizarea condițiilor de disponibilitate și noua utilizare a benzii de frecvență de 2 GHz.

171

Rezultă că trebuie să se considere că decizia de modificare a finalității utilizării benzii de frecvență de 2 GHz ar constitui un act normativ în sensul articolului 263 al patrulea paragraf TFUE. Astfel, în temeiul acestei din urmă dispoziții, reclamanta ar putea solicita anularea unei asemenea decizii dacă ar fi direct vizată de aceasta și dacă decizia menționată nu ar presupune măsuri de executare.

172

În al doilea rând, în ceea ce privește afectarea directă a reclamantei, trebuie amintit că condiția potrivit căreia decizia care face obiectul acțiunii trebuie să privească direct o persoană fizică sau juridică, prevăzută la articolul 263 al patrulea paragraf TFUE, impune ca două criterii să fie îndeplinite cumulativ, și anume ca măsura contestată, pe de o parte, să producă în mod direct efecte asupra situației juridice a particularului și, pe de altă parte, să nu lase nicio putere de apreciere destinatarilor însărcinați cu punerea sa în aplicare, aceasta având un caracter pur automat și decurgând doar din reglementarea Uniunii, fără aplicarea altor norme intermediare (a se vedea Hotărârea din 6 noiembrie 2018, Scuola Elementare Maria Montessori/Comisia, Comisia/Scuola Elementare Maria Montessori și Comisia/Ferracci, C‑622/16 P-C‑624/16 P, EU:C:2018:873, punctul 42 și jurisprudența citată).

173

În această privință, primo, în ceea ce privește lipsa puterii de apreciere a destinatarilor însărcinați cu punerea în aplicare a deciziei în cauză, din articolul 3 alineatul (1) din Decizia de armonizare în vigoare reiese că, începând cu 1 iulie 2007, statele membre trebuie să desemneze și să garanteze disponibilitatea benzii de frecvență de 2 GHz pentru sistemele în cauză. Reiese astfel în special din această dispoziție că noua decizie de armonizare de modificare a finalității utilizării benzii de frecvență de 2 GHz nu ar lăsa nicio marjă de apreciere statelor membre în ceea ce privește punerea în aplicare a acesteia.

174

Secundo, în ceea ce privește efectele directe asupra situației juridice a reclamantei, trebuie să se constate mai întâi că din considerentul (11) al Deciziei privind spectrul de frecvențe radio reiese că „gestionarea tehnică a spectrului de frecvențe radio include armonizarea și alocarea frecvențelor [spectrului menționat]”, dar „nu include procedurile de atribuire și de acordare a licențelor, nici decizia de utilizare a procedurilor competitive de selecție în vederea alocării frecvențelor radio”.

175

Acest lucru reiese de asemenea din considerentul (8) al Deciziei MSS, potrivit căruia gestionarea tehnică a spectrului de frecvențe radio, astfel cum este reglementată prin Decizia privind spectrul de frecvențe radio în general și Decizia de armonizare în special, nu se referă la procedurile de asignare a spectrului de frecvențe radio și la acordarea drepturilor de utilizare a frecvențelor radio.

176

În continuare, rezultă, pe de o parte, din considerentul (9) al Deciziei MSS că operatorii de sisteme mobile de comunicații prin satelit sunt selectați și autorizați la nivel național și, pe de altă parte, din considerentul (11) al deciziei menționate că ar trebui să fie armonizate criteriile de selecție pentru sistemele mobile de comunicații prin satelit astfel încât, în urma procesului de selectare, MSS puse la dispoziție să fie aceleași în toată Uniunea Europeană. În acest sens, la articolul 1 din decizia respectivă se prevede în esență că aceasta instituie o procedură pentru selectarea operatorilor de sisteme mobile de comunicații prin satelit care folosesc banda de frecvență de 2 GHz, în conformitate cu Decizia de armonizare.

177

Reiese, prin urmare, în mod clar că o procedură de selectare a operatorilor unor asemenea sisteme trebuie să fie organizată ulterior pentru atribuirea benzii de frecvență de 2 GHz potrivit finalității armonizate prevăzute de Decizia de armonizare. Acest lucru este admis chiar de reclamantă, după cum reiese din cuprinsul punctelor 157 și 158 de mai sus. În fapt, aceasta susține că o decizie de modificare a finalității utilizării benzii de frecvență de 2 GHz ar impune Comisiei o obligație de a revoca Decizia de selectare sau de a organiza o nouă procedură de selectare pentru atribuirea benzii de frecvență de 2 GHz potrivit noii finalități armonizate, procedură la care ea ar putea participa.

178

Rezultă astfel că decizia de modificare a finalității utilizării benzii de frecvență de 2 GHz pe care Comisia a refuzat să o adopte nu poate produce în sine efecte imediate și concrete asupra situației juridice a reclamantei, întrucât aceasta nu ar face decât să determine disponibilitatea și finalitatea utilizării menționate și nu ar privi nici procedurile de asignare și de acordare a autorizațiilor și nici decizia de a recurge la proceduri de selectare competitive pentru asignarea frecvențelor radio la care reclamanta ar putea participa. În consecință, trebuie să se concluzioneze că nu este îndeplinită condiția afectării directe prevăzută la ultima teză a articolului 263 al patrulea paragraf TFUE.

179

Astfel, în măsura în care condiția afectării directe nu este îndeplinită în speță, nu este necesar să se examineze eventuala existență a unor măsuri de executare. Prin urmare, trebuie să se concluzioneze că reclamanta nu are calitate procesuală activă în temeiul articolului 263 al patrulea paragraf TFUE împotriva unei decizii de modificare a finalității utilizării benzii de frecvență de 2 GHz adoptate în temeiul articolului 4 alineatul (3) din Decizia privind spectrul de frecvențe radio.

180

Or, în conformitate cu jurisprudența amintită la punctul 72 de mai sus, un refuz de a acționa este un act susceptibil să facă obiectul unei acțiuni în anulare în cazul în care actul pe care instituția refuză să îl adopte ar fi putut să fie atacat în temeiul articolului 263 TFUE. Rezultă că prezenta acțiune trebuie declarată inadmisibilă în măsura în care reclamanta solicită Tribunalului să constate existența unei omisiuni culpabile din partea Comisiei de a adopta o asemenea decizie de modificare a finalității utilizării benzii de frecvență de 2 GHz, iar critica reclamantei trebuie, așadar, să fie respinsă.

181

Reclamanta invocă considerentul (35) al Directivei privind autorizarea pentru a susține că Comisia trebuie să ia toate măsurile necesare pentru a asigura buna funcționare a pieței interne a MSS.

182

Potrivit articolului 1 din aceasta, scopul Directivei privind autorizarea este de a realiza o piață internă în domeniul rețelelor și serviciilor de comunicații electronice, prin armonizarea și simplificarea normelor și a condițiilor de autorizare, în vederea facilitării furnizării acestora pe întreg teritoriul Uniunii. Accesul la spectrul radio trebuie astfel să fie facilitat pentru a crește eficiența, pentru a încuraja inovația și pentru a extinde oferta propusă utilizatorilor și consumatorilor. Pentru a atinge acest obiectiv, articolul 5 alineatul (2) din directiva menționată prevede că drepturile de utilizare a frecvențelor radio și a numerelor se acordă prin intermediul unor proceduri deschise, obiective, transparente, nediscriminatorii și proporționale.

183

În conformitate cu articolul 8 și cu considerentul (24) al Directivei privind autorizarea, în cazul în care alocarea armonizată a frecvențelor radio anumitor întreprinderi a fost convenită la nivelul Uniunii și în special în cazul în care aceste întreprinderi cărora li s‑au alocat frecvențele radio au fost selectate în conformitate cu normele Uniunii, cum este cazul în speță, statele membre acordă dreptul de utilizare pentru asemenea frecvențe radio în conformitate cu dispozițiile menționate. În acest cadru, statele membre dispun de o competență restrânsă de a impune alte condiții, criterii sau proceduri suplimentare.

184

Considerentul (35) al Directivei privind autorizarea precizează, așa cum arată reclamanta, că buna funcționare a pieței unice pe baza sistemelor naționale de autorizare în cadrul acestei directive trebuie să fie monitorizată de Comisie.

185

Interpretarea sistemică a considerentului (35) al Directivei privind autorizarea, pe care se întemeiază reclamanta, coroborat cu articolul 8 și cu considerentul (24) al directivei menționate, precum și cu Decizia MSS, presupune să se considere că regimul autorizațiilor privind MSS este reglementat cu titlu principal de decizia menționată. Prin urmare, competențele ANR‑urilor referitoare la autorizații sunt în principal cele prevăzute de Decizia MSS, iar nu cele prevăzute de Directiva privind autorizarea. În consecință, eventualele competențe ale Comisiei în cadrul aplicării de către ANR‑uri a regimului autorizațiilor astfel prevăzute țin de această decizie și constau în coordonarea procedurilor de monitorizare și de punere în aplicare a condițiilor comune asociate autorizațiilor, după cum reiese în esență din articolul 9 din aceeași decizie.

186

Pe de altă parte, Directiva privind autorizarea nu impune Comisiei, în temeiul „monitorizării” la care se face referire în considerentul (35) al acesteia, să adopte acte cu caracter obligatoriu în privința ANR‑urilor. Or, interpretarea sistemică privind aplicarea competențelor care rezultă pentru Comisie din directiva menționată în ceea ce privește condițiile suplimentare, care ar fi, dacă este cazul, asociate autorizațiilor acordate în temeiul Deciziei MSS, impune să se constate că aceste competențe nu ar fi decât competențe de coordonare, asemenea competențelor conferite Comisiei în temeiul articolului 9 din decizia menționată în ceea ce privește monitorizarea respectării condițiilor comune prevăzute de această decizie.

187

În consecință, reclamanta apreciază în mod eronat că, în temeiul Directivei privind autorizarea, Comisia dispune de competențe pentru a adopta un act cu caracter obligatoriu în vederea prevenirii unui risc de fragmentare a pieței interne a MSS care ar avea loc dacă ANR‑urile ar decide să autorizeze Inmarsat să utilizeze banda de frecvență de 2 GHz pentru sistemul EAN.

188

Prin urmare, prezenta critică este nefondată.

189

Reclamanta consideră că Comisia dispune de competențe pentru a împiedica fragmentarea pieței interne a MSS paneuropene în banda de frecvență de 2 GHz care ar avea loc dacă ANR‑urile ar decide, din proprie inițiativă, să autorizeze Inmarsat să utilizeze această bandă de frecvență pentru o nouă finalitate, în temeiul articolului 114 TFUE coroborat cu articolul 1 alineatul (1) și cu considerentele (5), (12) și (14) ale Deciziei MSS.

190

Comisia susține că ea dispune de o putere discreționară pentru a decide cu privire la prezentarea unei propuneri de act legislativ în temeiul articolului 114 TFUE, ceea ce ar avea drept consecință faptul că nu era obligată să adopte un act solicitat de reclamantă.

191

În această privință trebuie amintit că articolul 114 TFUE prevede că Parlamentul și Consiliul, hotărând potrivit procedurii legislative ordinare, adoptă măsurile privind apropierea actelor cu putere de lege și a actelor administrative ale statelor membre care au ca obiect instituirea și funcționarea pieței interne.

192

Astfel cum s‑a arătat la punctul 138 de mai sus, din articolul 1 alineatul (1), precum și din considerentele (5), (12) și (14) ale Deciziei MSS, invocate de reclamantă, reiese în esență că obiectivul principal al inițiativei de armonizare a utilizării spectrului de frecvențe radio în banda de frecvență de 2 GHz pentru MSS era crearea unei piețe interne a MSS paneuropene care asigură o conectivitate universală.

193

Dacă, având în vedere în special solicitarea pe care a adresat‑o Comisiei de a acționa în calitate de gardian al tratatelor, în temeiul articolului 17 alineatul (2) TUE (a se vedea punctul 14 de mai sus), argumentul reclamantei trebuie înțeles în sensul că aceasta reproșează Comisiei că nu și‑a utilizat puterea de inițiativă legislativă pentru a face o propunere de act care să fie adoptat în temeiul articolului 114 TFUE în vederea menținerii existenței pieței interne a MSS, trebuie amintit că, potrivit articolului 17 alineatul (2) TUE, „[a]ctele legislative ale Uniunii pot fi adoptate numai la propunerea Comisiei, cu excepția cazului în care tratatele prevăd altfel. Celelalte acte se adoptă la propunerea Comisiei, în cazul în care tratatele prevăd acest lucru”.

194

Reiese din jurisprudență că o acțiune îndreptată împotriva unui refuz al Comisiei de a prezenta o propunere de modificare a unui act legislativ trebuie în principiu să fie declarată inadmisibilă ca urmare a caracterului său pur intermediar și pregătitor (Ordonanța din 22 ianuarie 2010, Makhteshim‑Agan Holding și alții/Comisia, C‑69/09 P, nepublicată, EU:C:2010:37, punctul 46, și Ordonanța din 14 decembrie 2005, Arizona Chemical și alții/Comisia, T‑369/03, EU:T:2005:458, punctul 66, confirmată în recurs prin Ordonanța din 13 martie 2007, Arizona Chemical și alții/Comisia, C‑150/06 P, nepublicată, EU:C:2007:164, punctele 23 și 24).

195

În schimb, o astfel de soluție nu poate fi aplicabilă dacă refuzul de a prezenta o propunere sau o modificare a unui act constituie finalizarea unei proceduri specifice angajate și desfășurate de reclamantă în temeiul unui act care prevede o asemenea procedură și dacă acesta exprimă în sine o poziție definitivă a Comisiei și dacă, pe de altă parte, aceasta nu dispune de o putere discreționară pentru a decide cu privire la oportunitatea de a se pronunța cu privire la cererea care îi este prezentată, ci este obligată să se pronunțe cu privire la aceasta (a se vedea în acest sens Hotărârea din 25 iunie 1998, Lilly Industries/Comisia, T‑120/96, EU:T:1998:141, punctele 50-56, 59 și 61-63, și Hotărârea din 23 aprilie 2018, One of Us și alții/Comisia, T‑561/14, EU:T:2018:210, punctele 76, 77 și 86).

196

În speță, solicitarea pe care reclamanta a adresat‑o Comisiei de a propune un act, în temeiul articolului 17 alineatul (2) TUE, pentru a împiedica fragmentarea pieței interne a MSS nu se înscrie în cadrul niciunei proceduri speciale care ar fi prevăzută de dispozițiile specifice și la care Comisia ar fi obligată să răspundă.

197

Rezultă că prezenta acțiune în anulare, în măsura în care privește un refuz al Comisiei de a propune, în urma solicitării de a acționa a reclamantei, un act legislativ sau o modificare a unui act existent în vederea menținerii pieței interne a MSS, trebuie declarată inadmisibilă.

198

Reclamanta, susținută de Eutelsat, arată că din competențele exclusive ale Comisiei referitoare la armonizarea utilizării benzii de frecvență de 2 GHz și în special din faptul că aceasta este obligată să definească finalitățile pentru care frecvențele respective trebuie utilizate și să selecteze operatorii cărora statele membre sunt obligate să le acorde autorizațiile corespunzătoare pentru utilizarea acestui spectru de frecvențe radio rezultă că Comisiei i s‑au încredințat în mod necesar competențele de a monitoriza „evoluțiile sectorului” și, atunci când este cazul, de a acționa astfel încât să prevină riscul de deviere față de domeniul de aplicare și criteriile clar definite ale utilizării exclusive a benzii de frecvență de 2 GHz autorizate în temeiul procesului de armonizare și al procedurii de selectare care decurge din acesta.

199

Reclamanta deduce că, având în vedere obiectivul acestei inițiative de armonizare, și anume acela de a crea o piață internă a MSS paneuropene care să asigure o conectivitate universală, și în măsura în care în această privință Comisiei i s‑au încredințat competențele de a acționa atunci când există un risc ca divergențele privind punerea în aplicare de către ANR‑uri a sarcinilor de reglementare să împiedice această piață și de a examina orice presupusă încălcare a „condițiilor comune” și pentru a garanta efectul util al acestei misiuni și al obiectivului său, Comisia dispune de asemenea de toate atribuțiile indispensabile pentru a îndeplini această misiune, deși nu sunt prevăzute de legislație în mod explicit.

200

Comisia respinge aceste argumente.

201

În această privință trebuie amintit că, în temeiul articolului 5 TUE, conform principiului atribuirii competențelor, fiecare instituție acționează în limitele atribuțiilor care îi sunt conferite de tratat (Hotărârea din 22 aprilie 2015, Planet/Comisia, T‑320/09, EU:T:2015:223, punctul 57).

202

Instanțele Uniunii au admis că unele atribuții care nu sunt prevăzute expres de dispozițiile din tratate pot fi utilizate dacă sunt necesare pentru a atinge obiectivele stabilite de acestea din urmă. Atunci când un articol din tratat însărcinează Comisia cu o misiune specifică și precisă, trebuie admis, cu riscul de a lipsi această dispoziție din tratat de orice efect util, că articolul respectiv îi conferă în mod implicit, în același timp, atribuțiile indispensabile pentru a îndeplini această misiune. Prin urmare, trebuie recunoscut că normele stabilite de un tratat implică faptul că pot fi adoptate dispozițiile fără de care aceste norme nu pot fi aplicate în mod util sau rezonabil. În consecință, dispozițiile din tratat privind atribuțiile normative ale instituțiilor trebuie interpretate în lumina cadrului general al tratatului respectiv (a se vedea în acest sens Hotărârea din 17 septembrie 2007, Franța/Comisia, T‑240/04, EU:T:2007:290, punctul 36 și jurisprudența citată).

203

Rezultă dintr‑o jurisprudență constantă că existența unei competențe implicite, care constituie o derogare de la principiul atribuirii competențelor consacrat la articolul 5 alineatul (1) TUE, trebuie apreciată în mod strict. Astfel, asemenea competențe implicite sunt recunoscute de jurisprudență numai în mod excepțional și, în acest scop, competențele trebuie să fie necesare pentru a asigura efectul util al dispozițiilor tratatului sau ale regulamentului de bază respectiv (a se vedea Hotărârea din 17 noiembrie 2009, MTZ Polyfilms/Consiliul, T‑143/06, EU:T:2009:441, punctul 47 și jurisprudența citată, și Hotărârea din 22 aprilie 2015, Planet/Comisia, T‑320/09, EU:T:2015:223, punctul 60).

204

Această condiție a necesității trebuie îndeplinită nu numai în ceea ce privește dispozițiile esențiale din act, ci și în ceea ce privește forma și caracterul obligatoriu ale acestuia (Hotărârea din 17 septembrie 2007, Franța/Comisia, T‑240/04, EU:T:2007:290, punctul 38).

205

În speță, nicio competență implicită de a acționa nu poate fi recunoscută Comisiei, independent de natura actului pe care ea ar trebui, potrivit reclamantei, să îl adopte în executarea competențelor sale.

206

Astfel, desigur, așa cum arată reclamanta, Comisiei i s‑a încredințat o misiune specifică și precisă în ceea ce privește MSS, după cum s‑a arătat la punctele 90 și 91 de mai sus. Ea și‑a îndeplinit această misiune adoptând, pe de o parte, Decizia de armonizare, prin exercitarea competențelor exclusive care îi erau conferite în temeiul articolului 4 alineatul (3) din Decizia privind spectrul de frecvențe radio, și, pe de altă parte, Decizia de selectare a operatorilor MSS în banda de frecvență de 2 GHz potrivit unei proceduri a Uniunii, în temeiul titlului II din Decizia MSS.

207

În schimb, astfel cum reiese din considerațiile de la punctele 93 și 98 de mai sus, competențele de a acorda autorizațiile operatorilor selectați și cele de aplicare a măsurilor de punere în aplicare în privința operatorilor autorizați în cazul nerespectării condițiilor comune asociate acestor autorizații sunt conferite în mod explicit autorităților naționale competente în temeiul Deciziei MSS. Comisia dispune numai de competențe explicite de coordonare pentru a asigura coerența aplicării de către ANR‑uri a normelor de punere în aplicare privind MSS (a se vedea punctul 107 de mai sus).

208

Din aceste împrejurări reiese că nu se pot recunoaște Comisiei competențe implicite privind autorizațiile, în caz contrar repunându‑se în discuție competențele conferite în mod explicit de legiuitor statelor membre, și nici nu i se pot recunoaște competențe implicite care depășesc competențele de coordonare care i‑au fost conferite în mod explicit în ceea ce privește măsurile de punere în aplicare. Astfel, asemenea competențe implicite ar fi contrare principiului atribuirii competențelor prevăzut la articolul 5 TUE.

209

Pe de altă parte, este posibil, desigur, potrivit jurisprudenței amintite la punctele 202 și 203 de mai sus, să se deroge, cu titlu excepțional, de la acest principiu al atribuirii competențelor atunci când competențele implicite sunt necesare pentru a asigura efectul util al dispozițiilor care conferă instituției o anumită misiune. În speță însă, această condiție nu este îndeplinită.

210

În această privință trebuie să se arate că nu există un vid juridic în ceea ce privește garantarea efectului util al misiunii Comisiei care să trebuiască să fie acoperit, potrivit reclamantei, prin recunoașterea unor competențe implicite Comisiei. Într‑adevăr, legiuitorul și‑a exprimat în mod clar voința de a încredința statelor membre competența de a monitoriza, prin intermediul procedurii coordonate de punere în aplicare ulterioare acordării autorizațiilor, dezvoltarea sistemului de către operatorul selectat și, dacă este cazul, de a adopta sancțiuni mergând până la retragerea autorizațiilor fără de care operatorul în cauză nu ar mai putea exploata sistemul său. Astfel, efectul util al misiunii încredințate Comisiei, așa cum a fost amintită la punctul 206 de mai sus, este asigurat prin existența procedurii coordonate de punere în aplicare care intră în sfera competențelor statelor membre. Pe de altă parte, principiul cooperării loiale care rezultă din articolul 4 alineatul (3) TUE, invocat de reclamantă (a se vedea punctul 129 de mai sus), susține această concluzie în măsura în care, în temeiul principiului menționat, statele membre sunt obligate să ia toate măsurile adecvate pentru garantarea aplicării și eficacității dreptului Uniunii, după cum reiese din jurisprudența amintită la punctul 131 de mai sus.

211

În consecință, chiar presupunând că Inmarsat a modificat sistemul EAN între momentul în care Comisia a decis să îi acorde dreptul de a utiliza banda de frecvență de 2 GHz pentru un sistem paneuropean care furnizează MSS și momentul în care autorizațiile necesare trebuie să fie acordate de ANR‑uri în temeiul titlului III din Decizia MSS pentru exploatarea acestui sistem, astfel încât noul sistem nu ar răspunde finalităților prevăzute de Decizia de armonizare și de Decizia MSS și nici angajamentelor pe care aceasta și le asumase în cadrul procedurii de selectare comună, va reveni statelor membre sarcina de a iniția proceduri de punere în aplicare în privința sa pentru a o constrânge să respecte condițiile comune, inclusiv cea privind obligația de a utiliza banda de frecvență de 2 GHz pentru MSS și cea privind respectarea angajamentelor asumate în cadrul procedurii de selectare, sub sancțiunea retragerii autorizațiilor acordate.

212

Desigur, un astfel de sistem în care statele membre nu pot să refuze acordarea autorizațiilor unui operator selectat de Comisie (a se vedea punctele 94-96 de mai sus), ci numai, dacă este cazul, să inițieze proceduri de aplicare a măsurilor de punere în aplicare pentru nerespectarea de către un asemenea operator a condițiilor comune asociate autorizațiilor, poate părea prea puțin eficient din punctul de vedere al economiei procedurii.

213

Totuși, în stadiul actual de dezvoltare a dreptului Uniunii, asemenea consecințe sunt inerente sistemului de gestionare a utilizării benzii de frecvență de 2 GHz pentru MSS, așa cum este conceput de legiuitorul Uniunii, care a privilegiat o abordare concentrată în jurul procedurilor coordonate de punere în aplicare după acordarea autorizațiilor încredințate statelor membre, în care Comisia joacă un rol de coordonator. Revine legiuitorului menționat, iar nu Tribunalului, sarcina de a modifica, dacă este cazul, sistemul conceput în prezent.

214

În sfârșit, trebuie să se arate că lipsa unor competențe, indiferent dacă sunt competențe explicite sau implicite, ale Comisiei pentru a acționa în vederea împiedicării ANR‑urilor să acorde autorizațiile unui sistem pretins incompatibil cu cadrul juridic nu privează concurenții, precum reclamanta, de o protecție jurisdicțională efectivă. Astfel, atât deciziile adoptate de ANR‑uri privind autorizațiile, cât și aplicarea procedurii de punere în aplicare de către autoritățile naționale competente sunt supuse controlului instanțelor naționale, care pot adresa Curții întrebări preliminare în cazul în care acestea ar întâmpina dificultăți în interpretarea sau în aplicarea dreptului Uniunii referitor la MSS, ceea ce este ilustrat de întrebările adresate Curții în cadrul cauzei în care s‑a pronunțat Hotărârea din 5 martie 2020, Viasat UK și Viasat (C‑100/19, EU:C:2020:174), precum și în cadrul cauzei C‑515/19, Eutelsat SA, aflată în prezent pe rolul Curții.

215

Din cele ce precedă rezultă că prezenta acțiune trebuie respinsă în întregime, fără a fi nevoie să se examineze cauza de inadmisibilitate invocată de Comisie cu privire la cererea de anulare și întemeiată pe lipsa interesului reclamantei de a exercita acțiunea sau a calității sale procesuale active în anularea unui act solicitat în solicitarea de a acționa.

216

Potrivit articolului 134 alineatul (1) din Regulamentul de procedură, partea care cade în pretenții este obligată, la cerere, la plata cheltuielilor de judecată. Întrucât reclamanta a căzut în pretenții, se impune obligarea acesteia la plata cheltuielilor de judecată, conform concluziilor Comisiei.

217

În plus, potrivit articolului 138 alineatul (1) din Regulamentul de procedură, statele membre care au intervenit în litigiu suportă propriile cheltuieli de judecată. Pe de altă parte, potrivit articolului 138 alineatul (3) din regulamentul menționat, Tribunalul poate decide ca un intervenient, altul decât cei menționați la alineatele (1) și (2), să suporte propriile cheltuieli de judecată. În speță trebuie să se decidă ca Eutelsat și Regatul Țărilor de Jos, care au intervenit în susținerea concluziilor reclamantei, precum și EchoStar și Inmarsat, care au intervenit în susținerea concluziilor pârâtei, să suporte propriile cheltuieli de judecată.

Pentru aceste motive,

TRIBUNALUL

declară și hotărăște: