22.1.2018   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 22/21


Cerere de decizie preliminară introdusă de Varhoven kasatsionen sad (Bulgaria) la 23 octombrie 2017 – PM/AH

(Cauza C-604/17)

(2018/C 022/32)

Limba de procedură: bulgara

Instanța de trimitere

Varhoven kasatsionen sad

Părțile din procedura principală

Recurent: PM

Intimată: AH

Întrebarea preliminară

Regulamentul (CE) nr. 2201/2003 (1) permite examinarea cauzelor cu privire la răspunderea părintească, fără să fie întrunite condițiile prevăzute la articolele 8 și 12 din regulament, de către o instanță a unui stat membru care este competentă să examineze acțiunea de divorț în temeiul articolului 3 din regulament, atunci când dreptul național al acestui stat membru obligă instanța să se pronunțe din oficiu asupra exercitării drepturilor părintești, dreptului de vizită, precum și asupra atribuirii și utilizării domiciliului comun al soților, în același timp cu cererea de divorț?


(1)  Regulamentul (CE) nr. 2201/2003 al Consiliului din 27 noiembrie 2003 privind competența, recunoașterea și executarea hotărârilor judecătorești în materie matrimonială și în materia răspunderii părintești, de abrogare a Regulamentului (CE) nr. 1347/2000 (JP 2003, L 338, p. 1, Ediţie specială, 19/vol. 6, p. 183).