6.11.2017   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 374/22


Recurs introdus la 13 septembrie 2017 de Talanton AE – Symvouleftiki-Ekpaideftiki Etaireia Dianomon, Parochis Ypiresion Marketing kai Dioikisis Epicheiriseon împotriva Hotărârii Tribunalului (Camera a șaptea) din 13 iulie 2017 în cauza T-65/15, Talanton AE/Comisia Europeană

(Cauza C-539/17 P)

(2017/C 374/31)

Limba de procedură: greaca

Părțile

Recurentă: Talanton AE – Symvouleftiki-Ekpaideftiki Etaireia Dianomon, Parochis Ypiresion Marketing kai Dioikisis Epicheiriseon (reprezentant: K. Damis, avocat)

Cealaltă parte din procedură: Comisia Europeană

Concluziile recurentei

Anularea în totalitate a Hotărârii Tribunalului Uniunii Europene din 13 iulie 2017 în cauza T-65/15, Talanton AE – Symvouleftiki-Ekpaideftiki Etaireia Dianomon, Parochis Ypiresion Marketing kai Dioikisis Epicheiriseon/Comisia Europeană

admiterea acțiunii din 6 februarie 2010 introduse de societatea susmenționată;

respingerea cererii reconvenționale a Comisiei;

obligarea Comisie la plata cheltuielilor de judecată efectuate de recurentă.

Motivele și principalele argumente

1)

Aplicarea eronată a principiului bunei credințe în executarea contractului în cauză – nerespectarea dispozițiilor referitoare la subcontractare prevăzute în regulamentul financiar aplicabil:

Tribunalul a efectuat o analiză eronată a articolului 1134 din Codul civil belgian în aplicarea principiului bunei credințe în executarea contractului.

Tribunalul a efectuat o interpretare eronată a dispozițiilor referitoare la subcontractare prevăzute la articolul 130 și următoarele din Regulamentul (UE) nr. 2342/2002 și în clauzele contractuale I.II.2.4 et II.13.1 din contractul-cadru încheiat sub numărul FP7/2009/1.

2)

Interpretare și aplicare eronată a unei clauze contractuale și eroare vădită de apreciere a elementelor de probă:

Tribunalul a efectuat o interpretare eronată a clauzei II.22 „Controale și audit” din anexa II la contractul încheiat, prin faptul că a respins în mod eronat cererile pe care recurenta le-a introdus cu privire la acest aspect.

3)

Eroare vădită de apreciere a elementelor de probă și nemotivare:

Tribunalul a denaturat vădit în mod greșit elemente de probă esențiale pe care recurenta le-a invocat și pe care pârâta și le-a însușit.