25.9.2017   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 318/7

1)

Articolul 31 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene și articolul 7 alineatul (1) din Directiva 2003/88/CE (1) din 4 noiembrie 2003 privind anumite aspecte ale organizării timpului de lucru trebuie interpretate în sensul că se opun unei reglementări naționale conform căreia în contractele colective de muncă se poate stabili că reducerea veniturilor din perioada de calcul aferentă timpului de muncă redus afectează calculul indemnizației de concediu, ceea ce are drept consecință faptul că pentru durata concediului minim anual de patru săptămâni lucrătorul primește o indemnizație de concediu în cuantum mai redus, respectiv după încetarea raportului de muncă acesta beneficiază de o compensație în bani a concediului în cuantum mai redus decât ar fi primit în cazul în care la calcularea indemnizației de concediu s-ar lua în considerare drept bază de calcul salariul mediu pe care lucrătorul l-ar fi primit dacă nu ar fi existat astfel de reduceri ale venitului? În cazul unui răspuns afirmativ: care este cota procentuală maximă, calculată în raport cu salariul mediu neredus al lucrătorului, pe care poate să o aibă reducerea indemnizației de concediu din perioada de calcul aferentă timpului de lucru redus, permisă în cadrul unor reglementări naționale legale dintr-un contract colectiv de muncă, pentru a se putea prezuma existența unei interpretări conforme cu dreptul Uniunii a acestei reglementări naționale?

2)

În cazul unui răspuns afirmativ la prima întrebare: principiile generale din dreptul Uniunii – principiul securității juridice și al neretroactivității – impun limitarea în timp a posibilității oricărei persoane interesate de a invoca interpretarea dată de Curtea de Justiție dispozițiilor articolului 31 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene și ale articolului 7 alineatul (1) din Directiva 2003/88/CE din 4 noiembrie 2003 privind anumite aspecte ale organizării timpului de lucru în cadrul hotărârii preliminare care urmează să fie pronunțată în prezenta procedură, întrucât în jurisprudența instanței supreme naționale s-a statuat anterior că interpretarea conformă dreptului Uniunii a normelor relevante naționale legale și dintr-un contract colectiv de muncă se dovedește imposibilă? În cazul unui răspuns negativ din partea Curții la această întrebare: este compatibilă cu dreptul Uniunii situația în care instanțele naționale acordă în temeiul dreptului național protecția încrederii legitime angajatorilor, care s-au întemeiat pe continuitatea jurisprudenței instanței supreme naționale, sau acordarea protecției încrederii legitime este rezervată Curții de Justiție a Uniunii Europene?