24.7.2017 |
RO |
Jurnalul Oficial al Uniunii Europene |
C 239/26 |
Cerere de decizie preliminară introdusă de Raad van State (Țările de Jos) la 27 aprilie 2017 – M.G. Tjebbes și alții/Minister van Buitenlandse Zaken
(Cauza C-221/17)
(2017/C 239/32)
Limba de procedură: neerlandeza
Instanța de trimitere
Raad van State
Părțile din procedura principală
Apelante: M.G. Tjebbes, G.J.M. Koopman, E. Saleh Abady, L. Duboux
Intimat: Minister van Buitenlandse Zaken
Întrebările preliminare
Articolele 20 și 21 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene trebuie interpretate, printre altele, în lumina articolului 7 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, în sensul că, în lipsa unei examinări a cazului individual în raport cu principiul proporționalității în ceea ce privește consecințele pierderii cetățeniei asupra situației persoanei interesate din perspectiva dreptului Uniunii, acestea se opun unor dispoziții legislative precum cele în discuție în litigiul principal, care prevăd că:
a) |
o persoană majoră care deține concomitent și cetățenia unei țări terțe pierde ipso iure cetățenia statului său membru și, prin urmare, cetățenia Uniunii, pentru motivul că a avut reședința sa principală pentru o perioadă neîntreruptă de zece ani în străinătate și în afara Uniunii Europene, în pofida faptului că există modalități de a întrerupe acest termen de zece ani? |
b) |
în anumite condiții, o persoană minoră pierde ipso iure cetățenia statului său membru și, prin urmare, cetățenia Uniunii Europene, din cauza faptului că părintele său a pierdut cetățenia statului respectiv, precum în ipoteza vizată mai sus la litera a? |