8.5.2017   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 144/32


Cerere de decizie preliminară introdusă de Administrativen Sad – Varna (Bulgaria) la 28 februarie 2017 – Komisia za zashtita na potrebitelite/Evelina Kamenova

(Cauza C-105/17)

(2017/C 144/41)

Limba de procedură: bulgara

Instanța de trimitere

Administrativen Sad – Varna

Părțile din procedura principală

Reclamantă: Komisia za zashtita na potrebitelite (Comisia pentru protecția consumatorilor)

Pârâtă: Evelina Kamenova

Întrebarea preliminară

1.

Articolul 2 litera (b) și litera (d) din Directiva 2005/29/CE (1) a Parlamentului European și a Consiliului din 11 mai 2005 privind practicile comerciale neloiale trebuie interpretat în sensul că activitatea unei persoane fizice care este înregistrată pe o pagină de internet pentru vânzarea de bunuri și care a publicat pe aceasta, concomitent, un total de opt anunțuri pentru vânzarea de bunuri diferite este o activitate a unui comerciant în sensul definiției legale prevăzute la articolul 2 litera (b), reprezintă practici ale întreprinderilor față de consumatori în sensul articolului 2 litera (d) și intră în sfera de aplicare a directivei potrivit articolului 3 alineatul (1)?


(1)  Directiva 2005/29/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 11 mai 2005 privind practicile comerciale neloiale ale întreprinderilor de pe piața internă față de consumatori și de modificare a Directivei 84/450/CEE a Consiliului, a Directivelor 97/7/CE, 98/27/CE și 2002/65/CE ale Parlamentului European și ale Consiliului și a Regulamentului (CE) nr. 2006/2004 al Parlamentului European și al Consiliului („Directiva privind practicile comerciale neloiale”) Text cu relevanță pentru SEE (JO 2005, L 149, Ediţie specială, 15/vol. 14, p. 260).