Cauza C‑637/17

Cogeco Communications Inc.

împotriva

Sport TV Portugal SA și alții

[cerere de decizie preliminară formulată de Tribunal Judicial da Comarca de Lisboa (Tribunalul de Arondisment Judiciar din Lisabona, Portugalia)]

Hotărârea Curții (Camera a doua) din 28 martie 2019

„Trimitere preliminară – Articolul 102 TFUE – Principiile echivalenței și efectivității – Directiva 2014/104/UE – Articolul 9 alineatul (1) – Articolul 10 alineatele (2)-(4) – Articolele 21 și 22 – Acțiuni în despăgubire în temeiul dreptului intern în cazul încălcărilor dispozițiilor legislației în materie de concurență a statelor membre și a Uniunii Europene – Efectele deciziilor naționale – Termene de prescripție – Transpunere – Aplicare în timp”

Concurență – Normele Uniunii – Aplicare de către instanțele naționale – Acțiune în repararea prejudiciului cauzat prin încălcări ale normelor de concurență – Directiva 2014/104 – Transpunere – Domeniu de aplicare ratione temporis

(Directiva 2014/104 a Parlamentului European și a Consiliului, art. 21 și 22)

(a se vedea punctele 25-30)
Întrebări preliminare – Competența Curții – Identificarea elementelor de drept al Uniunii pertinente – Reformularea întrebărilor

(art. 267 TFUE)

(a se vedea punctul 35)
Poziție dominantă – Abuz – Interzicere – Efect direct – Dreptul particularilor de a solicita repararea prejudiciului suferit – Condiții de exercitare – Legătură de cauzalitate – Aplicarea dreptului național – Condiții – Respectarea principiului echivalenței modalităților de exercitare a unui drept conferit de dreptul Uniunii și a celor ale unui drept conferit de ordinea juridică națională – Respectarea principiului efectivității dreptului Uniunii

(art. 102 TFUE)

(a se vedea punctele 38-44)
Poziție dominantă – Abuz – Interzicere – Efect direct – Dreptul particularilor de a solicita repararea prejudiciului suferit – Condiții de exercitare – Termene de prescripție – Reglementare națională care prevede un termen de prescripție de trei ani fără posibilitate de suspendare sau de întrerupere – Inadmisibilitate

(art. 102 TFUE)

(a se vedea punctele 45-55)
Întrebări preliminare – Competența Curții – Limite – Întrebări vădit lipsite de pertinență și întrebări ipotetice adresate într‑un context care exclude un răspuns util – Întrebări fără legătură cu obiectul litigiului principal

(art. 267 TFUE)

(a se vedea punctele 57-60)

Rezumat

În Hotărârea Cogeco Communications (C‑637/17), pronunțată la 28 martie 2019, Curtea s‑a pronunțat asupra unei cereri de decizie preliminară în legătură cu Directiva 2014/104 ( 1 ) privind anumite norme care guvernează acțiunile în despăgubire în temeiul dreptului intern în cazul încălcărilor dispozițiilor legislației în materie de concurență a statelor membre și a Uniunii Europene, cu articolul 102 TFUE și cu principiile echivalenței și efectivității. Litigiul principal privește acțiunea având ca obiect repararea prejudiciului pe care Cogeco Communications Inc. l‑ar fi suferit din cauza practicilor anticoncurențiale la care a recurs societatea Sport TV Portugal SA. Acțiunea a fost introdusă la 27 februarie 2015 după o decizie a Autorității de concurență prin care Sport TV Portugal a fost obligată la plata unei amenzi pentru abuz de poziție dominantă pe piața canalelor de televiziune sportive premium între 2006 și 2011.

Dreptul portughez al răspunderii extracontractuale aplicabil litigiului principal prevede însă un termen de prescripție de trei ani care, în opinia Sport TV Portugal, a început să curgă din momentul în care Cogeco Communications dispunea de toate informațiile necesare pentru a aprecia dacă avea sau nu un drept la reparație, caz în care acțiunea în speță ar fi prescrisă. Or, Directiva 2014/104 cuprinde, printre altele, dispoziții privind prescripția în cadrul acțiunilor în despăgubire în cazul încălcărilor în materie de concurență, dar aceasta nu fusese încă transpusă în ordinea juridică portugheză la data introducerii acțiunii. Întrucât soluționarea litigiului depinde așadar de aplicabilitatea Directivei 2014/104, instanța de trimitere a formulat o cerere de decizie preliminară privind acest aspect.

În ceea ce privește aplicarea ratione temporis a Directivei 2014/104 menționate, Curtea a statuat că, în cazul în care unele state membre au decis că dispozițiile din ordinea lor juridică internă de transpunere a dispozițiilor procedurale din această directivă nu se vor aplica acțiunilor în despăgubire introduse înaintea datei de intrare în vigoare a acestor dispoziții naționale, acțiunile introduse după 26 decembrie 2014, dar înainte de data expirării termenului de transpunere a respectivei directive, rămân guvernate numai de normele procedurale naționale care erau deja în vigoare înainte de transpunerea directivei menționate. Același lucru este a fortiori valabil în ceea ce privește dispozițiile naționale adoptate de statele membre în aplicarea articolului 21 din Directiva 2014/104, în vederea asigurării conformității cu dispozițiile de drept material ale acesteia, în măsura în care, astfel cum reiese din modul de redactare a articolului 22 alineatul (1) din această directivă, aceste dispoziții naționale nu trebuie să se aplice în mod retroactiv. În aceste condiții, Curtea a considerat că Directiva 2014/104 trebuie interpretată în sensul că nu se aplică litigiului principal.

Astfel, în lipsa unei reglementări a Uniunii în materie de acțiuni în despăgubire în cazul încălcărilor în materie de concurență, revine ordinii juridice interne a fiecărui stat membru sarcina să reglementeze modalitățile de exercitare a dreptului de a solicita repararea prejudiciului care rezultă dintr‑un abuz de poziție dominantă, inclusiv cele privind termenele de prescripție, în măsura în care principiile echivalenței și efectivității sunt respectate. Aceste norme nu trebuie să aducă atingere aplicării efective a articolului 102 TFUE.

În această privință, trebuie să se țină seama de specificitățile cauzelor care țin de dreptul concurenței și mai precis de împrejurarea că introducerea acțiunilor în despăgubire în cazul încălcărilor dreptului concurenței al Uniunii necesită, în principiu, realizarea unei analize factuale și economice complexe.

Aplicând principiul efectivității, Curtea a considerat că, dacă termenul de prescripție, care începe să curgă înainte de încheierea procedurilor în urma cărora este adoptată o decizie definitivă de autoritatea națională de concurență sau de o instanță de control judiciar, este prea scurt în raport cu durata acestor proceduri și nu poate fi nici suspendat, nici întrerupt în cursul unor asemenea proceduri, nu este exclus ca acest termen de prescripție să se scurgă chiar înaintea încheierii procedurilor menționate. Astfel, un asemenea termen poate face practic imposibilă sau excesiv de dificilă exercitarea dreptului de a introduce acțiuni în despăgubire întemeiate pe o decizie definitivă de constatare a unei încălcări a normelor de concurență ale Uniunii. Prin urmare, Curtea a statuat că articolul 102 TFUE și principiul efectivității trebuie interpretate în sensul că se opun unei reglementări naționale care prevede un asemenea termen de prescripție.

( 1 ) Directiva 2014/104/UE a Parlamentului European și a Consiliului din 26 noiembrie 2014 privind anumite norme care guvernează acțiunile în despăgubire în temeiul dreptului intern în cazul încălcărilor dispozițiilor legislației în materie de concurență a statelor membre și a Uniunii Europene (JO 2014, L 349, p. 1, denumită în continuare „Directiva 2014/104”).