–

pentru doamna Jonsson, de S. Teste, jur. kand.;

–

pentru guvernul croat, de T. Galli, în calitate de agent;

–

pentru guvernul austriac, de G. Eberhard, în calitate de agent;

–

pentru guvernul finlandez, de S. Hartikainen, în calitate de agent;

–

pentru Comisia Europeană, de K. Simonsson și de M. Heller, în calitate de agenți,

1

Cererea de decizie preliminară privește interpretarea articolului 16 din Regulamentul (CE) nr. 861/2007 al Parlamentului European și al Consiliului din 11 iulie 2007 de stabilire a unei proceduri europene cu privire la cererile cu valoare redusă (JO 2007, L 199, p. 1).

2

Această cerere a fost formulată în cadrul unui litigiu între doamna Rebecka Jonsson, rezident suedez, pe de o parte, și Société du Journal L’Est Républicain, cu sediul în Franța (denumită în continuare „L’Est Républicain”), pe de altă parte, în legătură cu o cerere de rambursare a cheltuielilor de judecată.

3

Considerentul (29) al Regulamentului nr. 861/2007 are următorul cuprins:

„Partea care cade în pretenții ar trebui să suporte cheltuielile de judecată. Cheltuielile de judecată ar trebui să fie stabilite în conformitate cu dreptul intern. Având în vedere obiectivele de simplitate și de eficacitate, instanța ar trebui să oblige partea care cade în pretenții numai la plata cheltuielilor de judecată – inclusiv cheltuieli cum ar fi cele care decurg din faptul că cealaltă parte a fost reprezentată de un avocat sau de un reprezentant legal sau orice alte cheltuieli care decurg din notificarea, comunicarea, transmiterea sau traducerea documentelor –, care sunt proporționale cu valoarea cererii sau care au fost necesare.”

4

Articolul 1 din acest regulament prevede:

„Prezentul regulament stabilește o procedură europeană cu privire la cererile cu valoare redusă (denumită în continuare «procedura europeană cu privire la cererile cu valoare redusă»), în vederea simplificării și accelerării soluționării litigiilor privind cererile cu valoare redusă și diminuării costurilor în cauzele transfrontaliere […]”

5

Articolul 2 alineatul (1) din regulamentul menționat are următorul conținut:

„Prezentul regulament se aplică în materie civilă și comercială în cauzele transfrontaliere, indiferent de natura instanței, atunci când valoarea cererii, fără să se ia în considerare dobânzile, cheltuielile și alte costuri, nu depășește 2000 EUR în momentul primirii formularului de cerere de către instanța competentă. […]”

6

Articolul 16 din același regulament prevede:

„Partea care cade în pretenții suportă cheltuielile de judecată. Cu toate acestea, instanța nu acordă părții care a câștigat procesul cheltuielile care nu au fost necesare sau cele având o valoare disproporționată în raport cu valoarea cererii.”

7

Sub titlul „Dreptul procedural aplicabil”, articolul 19 din Regulamentul nr. 861/2007 prevede:

„Fără a aduce atingere dispozițiilor prezentului regulament, procedura europeană cu privire la cererile cu valoare redusă este reglementată de normele de drept procedural din statul membru în care se desfășoară procedura.”

8

Articolul 1 din capitolul 18 din rättegångsbalken (Codul de procedură judiciară) are următorul cuprins:

„Partea care cade în pretenții plătește cheltuielile de judecată ale părții adverse, în cazul în care instanța nu dispune altfel.”

9

Articolul 4 din acest cod prevede:

„Dacă în cadrul aceleiași cauze au fost formulate mai multe capete de cerere, iar părțile obțin parțial câștig de cauză și parțial cad în pretenții, fiecare parte suportă propriile cheltuieli de judecată sau se acordă o sumă adecvată și/sau, în măsura în care este posibil să se facă o distincție între cheltuielile de judecată aferente diferitor aspecte ale cauzei, obligația de plată se stabilește în consecință. În cazul în care o parte cade în pretenții doar într‑o măsură nesemnificativă, ea poate totuși să recupereze în întregime cheltuielile de judecată.

Dispozițiile de mai sus se aplică mutatis mutandis în cazul în care cererea părții este admisă numai în parte.”

10

La începutul anului 2012, doamna Jonsson a filmat o persoană care a căzut într‑un râu după ce a făcut o săritură cu coarda elastică în timpul căreia coarda s‑a rupt. Aceasta a găsit o secvență din filmul său, precum și o imagine fixă din acesta pe site‑ul internet al L’Est Républicain.

11

Considerând că s‑a adus atingere dreptului său exclusiv de a dispune de acest film și de această imagine, doamna Jonsson a introdus o acțiune în fața Attunda Tingsrätt (Tribunalul de Primă Instanță din Attunda, Suedia), prin care urmărea să obțină obligarea L’Est Républicain la plata de daune interese în valoare de 1950 de euro pentru prejudiciile suferite, corespunzând despăgubirii pentru utilizarea în scopul publicării a filmului (379 de euro) și a imaginii (211 euro), despăgubirii pentru omisiunea de a indica numele autorului filmului (542 de euro) și al imaginii (317 euro), precum și despăgubirii pentru încălcarea dreptului de autor, transformarea și manipularea filmului (284 de euro) și a imaginii (217 euro). Ea a solicitat de asemenea rambursarea cheltuielilor de judecată efectuate, în cuantum de 15652,50 coroane suedeze (SEK) (aproximativ 1530 de euro).

12

L’Est Républicain a contestat această cerere în totalitate și a solicitat obligarea doamnei Jonsson la plata cheltuielilor de judecată pe care societatea le‑a efectuat, în cuantum de 2040 de euro, aferente traducerilor.

13

Instanța de gradul întâi a admis în parte cererea de despăgubire formulată de doamna Jonsson, acordându‑i suma de 1101 euro cu titlu de daune interese, 379 de euro corespunzând despăgubirii pentru exploatarea filmului și 211 euro pentru exploatarea imaginii, 211 euro corespunzând despăgubirii pentru omisiunea menționării numelui în ceea ce privește imaginea, precum și 200 de euro cu titlu de despăgubiri pentru daunele suferite ca urmare a exploatării cu intenție sau din neglijență a filmului și 100 de euro pentru o astfel de utilizare a imaginii.

14

De asemenea, instanța menționată a considerat că fiecare parte urma să suporte propriile cheltuieli de judecată.

15

Considerând că nu a căzut în pretenții decât într‑o mică parte, doamna Jonsson a formulat apel împotriva acestei hotărâri în fața instanței de trimitere, limitându‑și apelul la partea din hotărâre privind cheltuielile de judecată. Ea a solicitat astfel ca L’Est Républicain să fie obligată să suporte integralitatea cheltuielilor de judecată pe care reclamanta le‑a efectuat în primă instanță.

16

Instanța respectivă apreciază că Regulamentul nr. 861/2007 nu conține precizări cu privire la repartizarea cheltuielilor de judecată într‑o situație precum cea în discuție în cauza pendinte în fața sa.

17

În aceste condiții, Svea hovrätt (Curtea de Apel cu sediul în Stockholm, Suedia) a hotărât să suspende judecarea cauzei și să adreseze Curții următoarele întrebări preliminare:

18

Prin intermediul întrebărilor formulate, care trebuie examinate împreună, instanța de trimitere solicită în esență să se stabilească dacă articolul 16 din Regulamentul nr. 861/2007 trebuie interpretat în sensul că se opune unei reglementări naționale în temeiul căreia, atunci când o parte nu obține decât parțial câștig de cauză, instanța națională poate dispune ca fiecare dintre părțile la procedură să suporte sarcina propriilor cheltuieli de judecată sau poate repartiza aceste cheltuieli între părțile respective.

19

Potrivit primei teze a acestui articol, „[p]artea care cade în pretenții suportă cheltuielile de judecată”.

20

Pentru a stabili dacă o situație precum cea în discuție în cauza principală, în care o parte nu obține decât parțial câștig de cauză, intră în domeniul de aplicare al articolului respectiv, trebuie determinat dacă expresia „partea care cade în pretenții” vizează doar ipoteza în care o parte cade în pretenții în totalitate sau dacă această expresie vizează de asemenea ipoteza în care o parte nu cade în pretenții decât parțial.

21

Din însuși textul articolului 16 din Regulamentul nr. 861/2007 reiese că acesta nu conține nicio indicație cu privire la cea de a doua ipoteză.

22

În această privință, este necesar să se constate că, întrucât una dintre părți cade parțial în pretenții, și cealaltă parte cade în pretenții. Or, dacă acest articol ar trebui interpretat ca acoperind situațiile în care o parte nu cade decât parțial în pretenții, o asemenea interpretare ar lipsi articolul respectiv de efectul său util întrucât nu ar permite instanței naționale să determine partea căreia îi revine sarcina să suporte cheltuielile de judecată.

23

În plus, dacă legiuitorul Uniunii ar fi apreciat că situațiile în care o parte nu obține decât parțial câștig de cauză ar trebui să intre de asemenea în domeniul de aplicare al articolului 16 din Regulamentul nr. 861/2007, o astfel de precizare ar fi trebuit să fie inclusă în acest regulament, cu atât mai mult cu cât regulamentul menționat nu efectuează decât o armonizare parțială a normelor de procedură aplicabile cererilor cu valoare redusă.

24

Rezultă că prima teză a articolului 16 din acest regulament trebuie interpretată în sensul că nu acoperă decât situațiile în care o parte cade în pretenții în totalitate.

25

Pe de altă parte, trebuie arătat că, astfel cum reiese din articolul 19 din Regulamentul nr. 861/2007, sub rezerva dispozițiilor acestui regulament, procedura europeană cu privire la cererile cu valoare redusă este reglementată de dreptul procedural al statului membru în care se desfășoară procedura. De asemenea, considerentul (29) al regulamentului menționat arată că partea care cade în pretenții ar trebui să suporte cheltuielile de judecată, care ar trebui să fie stabilite în conformitate cu dreptul intern.

26

În consecință, conform articolului 19 din același regulament coroborat cu considerentul (29) al acestuia, într‑un caz precum cel în discuție în litigiul principal, în care o parte nu obține decât parțial câștig de cauză, chestiunile procedurale referitoare la repartizarea cheltuielilor de judecată între părți rămân reglementate de dreptul național al statelor membre.

27

În această privință, trebuie subliniat că, în lipsa armonizării mecanismelor naționale de repartizare a cheltuielilor de judecată, modalitățile procedurale de determinare a unor asemenea repartizări sunt reglementate de ordinea juridică internă a statelor membre în temeiul principiului autonomiei procedurale a acestora din urmă, sub rezerva dispozițiilor Regulamentului nr. 861/2007. Totuși, aceste modalități nu trebuie să fie mai puțin favorabile decât cele aplicabile unor situații similare din dreptul intern (principiul echivalenței) și nici să fie reglementate astfel încât să facă practic imposibilă sau excesiv de dificilă exercitarea drepturilor conferite de ordinea juridică a Uniunii (principiul efectivității) (a se vedea prin analogie Hotărârea din 13 decembrie 2012, Szyrocka, C‑215/11, EU:C:2012:794, punctul 34 și jurisprudența citată).

28

Rezultă că, atunci când o parte nu obține decât parțial câștig de cauză, instanța națională rămâne în principiu liberă să stabilească repartizarea cheltuielilor de judecată potrivit modalităților prevăzute de dreptul național, cu condiția ca normele de procedură naționale care reglementează repartizarea cheltuielilor de judecată în cadrul litigiilor transfrontaliere privind cererile cu valoare redusă să nu fie mai puțin favorabile decât normele de procedură care reglementează situații similare din dreptul intern, iar cerințele procedurale legate de repartizarea acestor cheltuieli de judecată să nu determine persoanele interesate să renunțe la utilizarea acestei proceduri europene cu privire la cererile cu valoare redusă, impunând solicitantului, atunci când acesta a avut în mare parte câștig de cauză, să suporte oricum cheltuielile sale de judecată sau o parte substanțială a acestora.

29

Având în vedere ansamblul considerațiilor care precedă, este necesar să se răspundă la întrebările adresate că articolul 16 din Regulamentul nr. 861/2007 trebuie interpretat în sensul că nu se opune unei reglementări naționale în temeiul căreia, atunci când o parte nu obține decât parțial câștig de cauză, instanța națională poate dispune ca fiecare dintre părțile la procedură să suporte sarcina propriilor cheltuieli de judecată sau poate repartiza aceste cheltuieli între părți. Într‑o asemenea ipoteză, instanța națională rămâne în principiu liberă să repartizeze cuantumul cheltuielilor respective, cu condiția ca normele de procedură naționale privind repartizarea cheltuielilor de judecată în cadrul litigiilor transfrontaliere privind cererile cu valoare redusă să nu fie mai puțin favorabile decât normele de procedură care reglementează situații similare din dreptul intern, iar cerințele procedurale legate de repartizarea acestor cheltuieli de judecată să nu determine persoanele interesate să renunțe la utilizarea acestei proceduri europene cu privire la cererile cu valoare redusă, impunând solicitantului, atunci când acesta a avut în mare parte câștig de cauză, să suporte oricum cheltuielile sale de judecată sau o parte substanțială a acestora.

30

Întrucât, în privința părților din litigiul principal, procedura are caracterul unui incident survenit la instanța de trimitere, este de competența acesteia să se pronunțe cu privire la cheltuielile de judecată. Cheltuielile efectuate pentru a prezenta observații Curții, altele decât cele ale părților menționate, nu pot face obiectul unei rambursări.

Pentru aceste motive, Curtea (Camera a treia) declară:

Articolul 16 din Regulamentul (CE) nr. 861/2007 al Parlamentului European și al Consiliului din 11 iulie 2007 de stabilire a unei proceduri europene cu privire la cererile cu valoare redusă trebuie interpretat în sensul că nu se opune unei reglementări naționale în temeiul căreia, atunci când o parte nu obține decât parțial câștig de cauză, instanța națională poate dispune ca fiecare dintre părțile la procedură să suporte sarcina propriilor cheltuieli de judecată sau poate repartiza aceste cheltuieli între părți. Într‑o asemenea ipoteză, instanța națională rămâne în principiu liberă să repartizeze cuantumul cheltuielilor respective, cu condiția ca normele de procedură naționale privind repartizarea cheltuielilor de judecată în cadrul litigiilor transfrontaliere privind cererile cu valoare redusă să nu fie mai puțin favorabile decât normele de procedură care reglementează situații similare din dreptul intern, iar cerințele procedurale legate de repartizarea acestor cheltuieli de judecată să nu determine persoanele interesate să renunțe la utilizarea acestei proceduri europene cu privire la cererile cu valoare redusă, impunând solicitantului, atunci când acesta a avut în mare parte câștig de cauză, să suporte oricum cheltuielile sale de judecată sau o parte substanțială a acestora.