Cauza C‑544/17 P

BPC Lux 2 Sàrl și alții

împotriva

Comisiei Europene

„Recurs – Ajutoare de stat – Acțiune în anulare – Admisibilitate – Ajutor al autorităților portugheze pentru rezoluția instituției financiare Banco Espírito Santo SA – Crearea și capitalizarea unei bănci punte – Decizie a Comisiei Europene prin care ajutorul este declarat compatibil cu piața internă – Interesul de a exercita acțiunea – Acțiune la instanțele naționale având ca obiect anularea deciziei de rezoluție a Banco Espírito Santo”

Sumar – Hotărârea Curții (Camera întâi) din 7 noiembrie 2018

1. Acțiune în anulare – Persoane fizice sau juridice – Interesul de a exercita acțiunea – Necesitatea existenței unui interes născut și actual – Apreciere la momentul introducerii acțiunii – Acțiune care poate aduce un beneficiu reclamantului – Sarcina probei

   (art. 263 TFUE)

2. Recurs – Motive – Control exercitat de Curte în privința calificării juridice a situației de fapt – Admisibilitate

   [art. 256 alin. (1) TFUE; Statutul Curții de Justiție, art. 58 primul paragraf]

3. Acțiune în anulare – Persoane fizice sau juridice – Interesul de a exercita acțiunea – Anularea actului atacat care poate aduce un beneficiu reclamantului în cadrul unei acțiuni în fața instanțelor naționale – Admisibilitate – Posibilitatea instanței Uniunii de a aprecia probabilitatea temeiniciei acțiunii în fața instanței naționale – Excludere

   (art. 263 al patrulea paragraf TFUE)

1.  A se vedea textul deciziei.

   (a se vedea punctele 28, 29, 33, 34 și 45)

2.  A se vedea textul deciziei.

   (a se vedea punctul 31)

3.  În principiu, o parte își menține interesul de a continua o acțiune în anulare atunci când aceasta din urmă poate constitui temeiul unei eventuale acțiuni în despăgubire. Eventualitatea unei acțiuni în despăgubire este suficientă pentru a constitui temeiul unui astfel de interes de a exercita acțiunea, în măsura în care acesta nu este ipotetic. Interesul de a exercita acțiunea poate să decurgă din orice acțiune în fața instanțelor naționale în cadrul căreia eventuala anulare a actului atacat în fața instanței Uniunii poate aduce un beneficiu reclamantului.

   În această privință, în ceea ce privește, pe de o parte, o acțiune în fața instanței Uniunii împotriva unei decizii a Comisiei prin care se constată compatibilitatea unui ajutor de stat care constă injecția capitalului într‑o bancă națională cu dreptul Uniunii și, pe de altă parte, o acțiune în fața unei instanțe naționale prin care se solicită constatarea incompatibilității deciziei de rezoluție a respectivei bănci cu dreptul național, având în vedere legăturile indisociabile care există între deciziile menționate, care demonstrează printre altele că ajutorul de stat în cauză a fost acordat în cadrul rezoluției băncii în discuție, trebuie să se constate că nu este permis instanței Uniunii să concluzioneze, fără a se substitui instanței naționale în vederea aprecierii temeiniciei acțiunii în anulare pe care acestea au introdus‑o împotriva respectivei decizii de rezoluție, că, întrucât obiectul acestei din urmă acțiuni nu este același cu cel al acțiunii introduse în fața instanței Uniunii, o eventuală anulare a deciziei Comisiei nu ar putea nicidecum să afecteze aprecierea de către instanțele naționale a acțiunii prezentate în fața acestora.

   Astfel, instanța Uniunii nu are obligația ca, în vederea examinării interesului de a exercita acțiunea în fața sa, să aprecieze probabilitatea temeiniciei unei acțiuni introduse la instanțele naționale în temeiul dreptului intern și, prin urmare, să se substituie acestora în vederea unei astfel de aprecieri. Este, în schimb, necesar, dar suficient ca, prin rezultatul său, acțiunea în anulare introdusă la instanța Uniunii să poată aduce un beneficiu părții care a introdus‑o.

   (a se vedea punctele 42-44, 52, 55 și 56)