Cauzele conexate C‑297/17, C‑318/17, C‑319/17 și C‑438/17

Bashar Ibrahim și alții
împotriva
Bundesrepublik Deutschland

și

Bundesrepublik Deutschland
împotriva
Taus Magamadov

(cereri de decizie preliminară formulate de Bundesverwaltungsgericht)

Hotărârea Curții (Marea Cameră) din 19 martie 2019

„Trimitere preliminară – Spațiul de libertate, securitate și justiție – Proceduri comune de acordare și retragere a protecției internaționale – Directiva 2013/32/UE – Articolul 33 alineatul (2) litera (a) – Respingerea unei cereri de azil de către autoritățile unui stat membru ca inadmisibilă pentru motivul acordării prealabile a protecției subsidiare într‑un alt stat membru – Articolul 52 – Domeniul de aplicare ratione temporis al acestei directive – Articolele 4 și 18 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene – Deficiențe sistemice ale procedurii de azil din acest alt stat membru – Respingere sistematică a cererilor de azil – Risc real și dovedit de a face obiectul unui tratament inuman sau degradant – Condiții de viață ale beneficiarilor protecției subsidiare în acest din urmă stat”

  1. Controale la frontiere, azil și imigrare – Politica privind azilul – Proceduri de acordare și de retragere a protecției internaționale – Directiva 2013/32 – Procedură de examinare a unei cereri de protecție internațională – Cerere care poate fi considerată inadmisibilă de către statele membre – Motiv – Acordare prealabilă a unei protecții internaționale de către un alt stat membru – Domeniu de aplicare ratione temporis – Reglementare națională care permite respingerea unei cereri de azil, formulată înainte de 20 iulie 2015 și înainte de intrarea în vigoare a reglementării menționate, pentru motivul acordării protecției subsidiare de către un alt stat membru – Admisibilitate – Limite – Cerere de azil și cerere de preluare a solicitantului menționat formulate înainte de intrarea în vigoare a Directivei 2013/32 și care intră sub incidența Regulamentului nr. 343/2003

    [Regulamentul nr. 604/2013 al Parlamentului European și al Consiliului, art. 49; Regulamentul nr. 343/2003 al Consiliului; Directiva 2013/32 a Parlamentului European și a Consiliului, art. 33 alin. (2) lit. (a) și art. 52 primul paragraf; Directiva 2005/85 a Consiliului]

    (a se vedea punctele 61, 62, 64, 66 și 68-74 și dispozitiv 1)

  2. Controale la frontiere, azil și imigrare – Politica privind azilul – Proceduri de acordare și de retragere a protecției internaționale – Directiva 2013/32 – Procedură de examinare a unei cereri de protecție internațională – Cerere care poate fi considerată inadmisibilă de către statele membre – Motiv – Acordare prealabilă a unei protecții internaționale de către un alt stat membru – Necesitate sau posibilitate de a recurge în mod prioritar la procedura de preluare sau de reprimire prevăzută de Regulamentul nr. 604/2013 – Lipsă

    [Regulamentul nr. 604/2013 al Parlamentului European și al Consiliului; Directiva 2013/32 a Parlamentului European și a Consiliului, art. 33 alin. (1) și (2) lit. (a)]

    (a se vedea punctul 80 și dispozitiv 2)

  3. Drepturi fundamentale – Interzicerea torturii și a pedepselor sau tratamentelor inumane sau degradante – Domeniu de aplicare – Deficiențe sistemice la finalul procedurii de acordare a protecției subsidiare într‑un stat membru, ca urmare a condițiilor de viață ale beneficiarilor protecției menționate – Interdicție, pentru celelalte state membre, de a respinge ca inadmisibilă o cerere de azil pentru motivul acordării prealabile a unei protecții subsidiare în acest stat membru – Condiții – Aprecierea realității deficiențelor menționate – Criterii – Necesitatea unei situații de lipsuri materiale extreme

    [Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, art. 4; Directivele 2011/95 și 2013/32 ale Parlamentului European și ale Consiliului, art. 33 alin. (2) lit. (a)]

    (a se vedea punctele 85-94 și 101 și dispozitiv 3)

  4. Controale la frontiere, azil și imigrare – Politica privind azilul – Proceduri de acordare și de retragere a protecției internaționale – Directiva 2013/32 – Procedură de examinare a unei cereri de protecție internațională – Cerere care poate fi considerată inadmisibilă de către statele membre – Motiv – Acordare prealabilă a unei protecții internaționale de către un alt stat membru – Cerere de azil formulată de beneficiarul unei protecții subsidiare în alt stat membru – Deficiențe sistemice ale procedurii de azil în acest stat membru care conduc la respingerea sistematică a cererilor de azil – Lipsa incidenței asupra posibilității de a respinge cererea menționată ca inadmisibilă

    [Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, art. 18; Directivele 2011/95 și 2013/32 ale Parlamentului European și ale Consiliului, art. 33 alin. (1) și (2) lit. (a)]

    (a se vedea punctele 98-101 și dispozitiv 3)

Rezumat

Un solicitant de azil poate fi transferat către statul membru care este în mod normal responsabil pentru prelucrarea cererii sale sau care i‑a acordat deja protecție subsidiară, cu excepția cazului în care condițiile de viață previzibile ale beneficiarilor unei protecții internaționale l‑ar expune unei situații de lipsuri materiale extreme, contrară interdicției tratamentelor inumane sau degradante

În Hotărârea Ibrahim și alții (C‑297/17, C‑318/17, C‑319/17 și C‑438/17), pronunțată la 19 martie 2019, Marea Cameră a Curții a adus precizări cu privire la motivul de inadmisibilitate suplimentar al unei cereri de protecție internațională, enunțat la articolul 33 alineatul (2) litera (a) din Directiva 2013/32 ( 1 ) (denumită în continuare „Directiva privind procedurile”). Această dispoziție extinde posibilitatea, prevăzută anterior de Directiva 2005/85 ( 2 ), de a respinge o cerere ca inadmisibilă în cazul acordării prealabile a statutului de refugiat de către un alt stat membru, permițând de asemenea o astfel de respingere în cazul acordării unei protecții subsidiare. În cauzele principale, această protecție fusese acordată mai multor resortisanți ai unor țări terțe, în Polonia și, respectiv, în Bulgaria. Ulterior, aceste persoane s‑au deplasat în Germania, unde au introdus, între anii 2012 și 2013, cereri de azil. După ce s‑au adresat fără succes autorităților poloneze și bulgare competente pentru reprimirea respectivelor persoane, autoritățile germane au respins cererile de azil, fără să examineze fondul, ceea ce persoanele interesate au contestat în justiție.

În acest context, Curtea s‑a pronunțat mai întâi cu privire la domeniul de aplicare ratione temporis al Directivei privind procedurile. În această privință, dispozițiile tranzitorii care figurează la articolul 52 primul paragraf din aceasta prevăd, pe de o parte, că dispozițiile naționale care transpun această directivă se aplică cererilor de protecție internațională depuse „după 20 iulie 2015 sau după o dată anterioară” și, pe de altă parte, că cererile depuse „înainte de 20 iulie 2015” sunt reglementate de dispozițiile naționale adoptate în temeiul Directivei 2005/85. Curtea a considerat că, în pofida tensiunii existente între aceste două norme, un stat membru poate să prevadă o aplicare imediată a dispoziției naționale care transpune motivul de inadmisibilitate suplimentar unor cereri de azil asupra cărora nu s‑a pronunțat definitiv și care au fost depuse înainte de 20 iulie 2015 și înainte de intrarea în vigoare a acestei dispoziții naționale. Pentru motive de securitate juridică și de egalitate în fața legii, este totuși necesar ca cererile depuse în cursul aceleiași perioade în acest stat membru să fie examinate în mod previzibil și uniform. În schimb, Curtea a arătat că o astfel de aplicare imediată nu este permisă atunci când atât cererea de azil, cât și cererea de reprimire au fost depuse înainte de intrarea în vigoare a Directivei privind procedurile. Astfel, într‑o asemenea situație, în discuție în una dintre cauzele principale, această cerere și această cerere de reprimire intră încă pe deplin, în conformitate cu articolul 49 din Regulamentul nr. 604/2013 ( 3 ), în domeniul de aplicare al Regulamentului nr. 343/2003 ( 4 ), în timp ce articolul 33 din Directiva privind procedurile se referă numai la situațiile care intră în domeniul de aplicare al Regulamentului nr. 604/2013.

În continuare, Curtea a statuat că, atunci când un resortisant al unei țări terțe căruia i s‑a acordat protecție subsidiară introduce ulterior o cerere de azil în alt stat membru, acesta o poate respinge ca fiind inadmisibilă, fără a trebui sau a putea recurge în mod prioritar la procedurile de preluare sau de reprimire prevăzute de Regulamentul nr. 604/2013.

În sfârșit, Curtea a examinat condițiile în care un stat membru ar putea fi privat, în temeiul Cartei drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, de posibilitatea oferită de articolul 33 alineatul (2) litera (a) din Directiva privind procedurile. În această privință, făcând trimitere la Hotărârea sa Jawo ( 5 ) pronunțată în aceeași zi, Curtea a arătat că, atunci când un solicitant riscă să sufere, într‑un stat membru, un tratament inuman sau degradant contrar articolului 4 din Carta drepturilor fundamentale, această împrejurare se opune transferului său către acesta, indiferent dacă acest risc ar exista chiar în momentul transferului, în cursul procedurii de azil sau la finalul acesteia. Prin analogie, Curtea a apreciat că un stat membru nu poate recurge la motivul de inadmisibilitate suplimentar atunci când condițiile de viață previzibile ale solicitantului în statul membru care i‑a acordat o protecție subsidiară l‑ar expune, în calitate de beneficiar al acestei protecții, unui risc serios de a suferi un tratament inuman sau degradant. Cu toate acestea, deficiențele în cauză trebuie să atingă un prag deosebit de ridicat de gravitate, caracterizat prin expunerea persoanei în cauză la o situație de lipsire materială extremă.

În această privință, încălcări ale Directivei 2011/95 ( 6 ) care nu merg până la a încălca articolul 4 din Carta drepturilor fundamentale sunt insuficiente. De asemenea, faptul că, în statul membru care a acordat persoanei interesate protecția subsidiară, beneficiarii unei astfel de protecții nu primesc nicio alocație de subzistență sau sunt destinatari ai unei astfel de alocații într‑o limită net inferioară față de cea din alte state membre, fără a fi totuși tratați diferit față de resortisanții statului membru în cauză, nu permite să se constate o încălcare a acestui articol 4, cu excepția cazului în care solicitantul se află, ca urmare a vulnerabilității sale speciale și independent de voința sa și de alegerile sale personale, într‑o situație de lipsuri materiale extreme.

Pe de altă parte, Curtea a precizat că, atunci când statul membru care a acordat protecția subsidiară refuză în mod sistematic, fără o examinare reală, acordarea statutului de refugiat solicitanților care îndeplinesc totuși condițiile prevăzute de Directiva 2011/95, tratamentul solicitanților nu poate fi considerat conform cu obligațiile care decurg din articolul 18 din Carta drepturilor fundamentale referitor la dreptul de azil. Cu toate acestea, acestui prim stat membru este cel căruia îi revine obligația de a relua procedura având ca obiect obținerea statutului de refugiat, statul membru în care a fost depusă o nouă cerere putând, la rândul său, să o respingă în temeiul articolului 33 alineatul (2) litera (a) din Directiva privind procedurile, interpretat în lumina principiului încrederii reciproce.

( 1 ) Directiva 2013/32/UE a Parlamentului European și a Consiliului din 26 iunie 2013 privind procedurile comune de acordare și retragere a protecției internaționale (JO 2013, L 180, p. 60).

( 2 ) Directiva 2005/85/CE a Consiliului din 1 decembrie 2005 privind standardele minime cu privire la procedurile din statele membre de acordare și retragere a statutului de refugiat (JO 2005, L 326, p. 13, Ediție specială, 19/vol. 7, p. 242).

( 3 ) Regulamentul (UE) nr. 604/2013 al Parlamentului European și al Consiliului din 26 iunie 2013 de stabilire a criteriilor și mecanismelor de determinare a statului membru responsabil de examinarea unei cereri de protecție internațională prezentate într‑unul dintre statele membre de către un resortisant al unei țări terțe sau de către un apatrid (JO 2013, L 180, p. 31).

( 4 ) Regulamentul (CE) nr. 343/2003 al Consiliului din 18 februarie 2003 de stabilire a criteriilor și mecanismelor de determinare a statului membru responsabil de examinarea unei cereri de azil prezentate într‑unul dintre statele membre de către un resortisant al unei țări terțe (JO 2003, L 50, p. 1, Ediție specială, 19/vol. 6, p. 56).

( 5 ) Hotărârea din 19 martie 2019, Jawo (C‑163/17).

( 6 ) Directiva 2011/95/UE a Parlamentului European și a Consiliului din 13 decembrie 2011 privind standardele referitoare la condițiile pe care trebuie să le îndeplinească resortisanții țărilor terțe sau apatrizii pentru a putea beneficia de protecție internațională, la un statut uniform pentru refugiați sau pentru persoanele eligibile pentru obținerea de protecție subsidiară și la conținutul protecției acordate (JO 2011, L 337, p. 9).