Cauzele conexate C‑174/17 P și C‑222/17

Uniunea Europeană

împotriva

Plásticos Españoles SA (ASPLA)

și

Armando Álvarez SA

„Recurs – Acțiune în despăgubire – Articolul 340 al doilea paragraf TFUE – Durata excesivă a procedurii în două cauze în fața Tribunalului Uniunii Europene – Repararea prejudiciului pretins suferit de recurente – Prejudiciu material – Comisioane de constituire a garanției bancare – Legătură de cauzalitate – Dobânzi de întârziere”

Sumar – Hotărârea Curții (Camera întâi) din 13 decembrie 2018

1. Răspundere extracontractuală – Condiții – Legătură de cauzalitate – Sarcina probei

   (art. 340 al doilea paragraf TFUE)

2. Răspundere extracontractuală – Condiții – Legătură de cauzalitate – Noțiune – Comisioane de constituire a garanției bancare care rezultă din opțiunea unei întreprinderi de a nu plăti amenda aplicată de Comisie – Nerespectare de către instanța Uniunii a termenului rezonabil de soluționare cu ocazia acțiunii întreprinderii menționate – Lipsa unei legături directe de cauzalitate

   (art. 340 al doilea paragraf TFUE)

3. Răspundere extracontractuală – Condiții – Prejudiciu real și cert cauzat de un act nelegal – Noțiune – Prejudiciu care rezultă din plata unor dobânzi de întârziere ca urmare a încălcării termenului rezonabil de soluționare de către instanța Uniunii – Includere – Condiții

   (art. 340 al doilea paragraf TFUE)

4. Răspundere extracontractuală – Condiții – Prejudiciu real și cert – Sarcina probei

   (art. 340 al doilea paragraf TFUE)

5. Recurs – Motive – Motiv invocat pentru prima dată în recurs – Inadmisibilitate

   (Statutul Curții de Justiție, art. 58)

6. Răspundere extracontractuală – Condiții – Nelegalitate – Prejudiciu – Legătură de cauzalitate – Lipsa uneia dintre condiții – Respingerea în întregime a acțiunii în despăgubire

   (art. 340 al doilea paragraf TFUE)

1.  A se vedea textul deciziei.

   (a se vedea punctul 23)

2.  Împrejurarea că instanța Uniunii ar fi săvârșit o încălcare a termenului rezonabil de soluționare în cauzele referitoare la legalitatea unei amenzi aplicate de Comisie nu poate fi cauza determinantă a prejudiciului suferit de întreprinderea care a introdus acțiunea ca urmare a plății unor comisioane de constituire a garanției bancare în perioada care corespunde depășirii acestui termen. Astfel, acest lucru nu s‑ar întâmpla decât dacă menținerea garanției bancare avea un caracter obligatoriu, astfel încât întreprinderea care a formulat o acțiune împotriva unei decizii a Comisiei prin care i s‑a aplicat o amendă și care a decis să constituie o garanție bancară pentru a nu executa imediat decizia respectivă nu avea dreptul, înainte de data pronunțării hotărârii în cadrul acestei acțiuni, de a plăti amenda respectivă și de a pune capăt garanției bancare pe care ar fi constituit‑o.

   Ca și constituirea garanției bancare, menținerea acesteia ține de libera apreciere a întreprinderii în cauză în raport cu interesele sale financiare. Astfel, nicio dispoziție din dreptul Uniunii nu împiedică această întreprindere să pună capăt, în orice moment, garanției bancare pe care a constituit‑o și să plătească amenda aplicată în cazul în care, ținând cont de evoluția circumstanțelor în raport cu cele care existau la data constituirii acestei garanții, întreprinderea menționată consideră că această opțiune este mai avantajoasă pentru ea. Acesta ar putea fi cazul printre altele atunci când desfășurarea procedurii în fața Tribunalului determină întreprinderea în cauză să considere că hotărârea va fi pronunțată la o dată ulterioară celei avute în vedere inițial și că, în consecință, costul garanției bancare va fi mai mare decât cel pe care l‑a prevăzut inițial, cu ocazia constituirii acestei garanții.

   (a se vedea punctele 29, 30 și 32)

3.  Orice prejudiciu a cărui reparare se solicită în cadrul unei acțiuni în răspunderea extracontractuală a Uniunii în temeiul articolului 340 al doilea paragraf TFUE trebuie să fie real și cert. În acest context, având în vedere că un act sau o omisiune a unei instituții a Uniunii poate genera anumite costuri pentru o întreprindere, dar, în același timp, îi poate aduce acesteia anumite beneficii, nu se poate considera că există un prejudiciu, în sensul articolului 340 TFUE, decât în cazul în care diferența netă dintre costurile și beneficiile care rezultă din comportamentul reproșat acestei instituții este negativă

   Astfel, în cadrul unei acțiuni în despăgubire prin care se solicită repararea prejudiciului care rezultă din plata dobânzilor de întârziere aferente cuantumului unei amenzi ca urmare a încălcării termenului rezonabil de soluționare de către Tribunal într‑o cauză privind decizia Comisiei prin care se aplică această amendă, se poate considera că există un prejudiciu real și cert doar în cazul în care, în mod efectiv, dobânzile care au curs în perioada care corespunde depășirii termenului rezonabil de soluționare depășesc avantajul de care recurenta a putut să beneficieze ca urmare a utilizării, în perioada menționată, a sumei egale cu cuantumul amenzii majorate cu dobânzile de întârziere.

   (a se vedea punctele 40-42)

4.  A se vedea textul deciziei.

   (a se vedea punctul 43)

5.  A se vedea textul deciziei.

   (a se vedea punctul 48)

6.  A se vedea textul deciziei.

   (a se vedea punctele 63 și 64)