1

Prin recursul formulat, Internacional de Productos Metálicos SA solicită anularea Ordonanței Tribunalului Uniunii Europene din 25 ianuarie 2017, Internacional de Productos Metálicos/Comisia (T‑217/16, nepublicată, denumită în continuare ordonanța atacată, EU:T:2017:37), prin care acesta a respins acțiunea sa având ca obiect anularea articolului 2 din Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2016/278 al Comisiei din 26 februarie 2016 de abrogare a taxei antidumping definitive impuse asupra importurilor de anumite elemente de fixare din fier sau oțel originare din Republica Populară Chineză, astfel cum a fost extinsă la importurile de anumite elemente de fixare din fier sau oțel expediate din Malaysia, indiferent dacă au fost sau nu declarate ca provenind din Malaysia (JO 2016, L 52, p. 24, denumit în continuare „regulamentul în litigiu”).

2

Prin Decizia 94/800/CE a Consiliului din 22 decembrie 1994 privind încheierea, în numele Comunității Europene, referitor la domeniile de competența sa, a acordurilor în cadrul negocierilor comerciale multilaterale din Runda Uruguay (1986-1994) (JO 1994, L 336, p. 1, Ediție specială, 11/vol. 10, p. 3), Consiliul Uniunii Europene a aprobat Acordul de instituire a Organizației Mondiale a Comerțului (OMC), semnat la Marrakech la 15 aprilie 1994, precum și acordurile care figurează în anexele 1-3 la acest acord, printre care figurează Acordul General pentru Tarife și Comerț din 1994 (JO 1994, L 336, p. 11) și acordul general privind aplicarea articolului VI din Acordul General pentru Tarife și Comerț 1994 (JO 1994, L 336, p. 103, denumit în continuare „acordul antidumping al OMC”).

3

La 26 ianuarie 2009, Consiliul a adoptat Regulamentul (CE) nr. 91/2009 privind impunerea unei taxe antidumping definitive asupra importurilor de anumite elemente de fixare din fier sau oțel originare din Republica Populară Chineză (JO 2009, L 29, p. 1).

4

La 28 iulie 2011, organul de soluționare a litigiilor al OMC (denumit în continuare „OSL”) a adoptat raportul organului de apel, precum și raportul grupului special, astfel cum a fost modificat prin raportul organului de apel, în cauza „Comunitățile Europene – măsuri antidumping definitive privind anumite elemente de fixare din fier sau oțel originare din China” (WT/DS 397). În aceste rapoarte, s‑a constatat, printre altele, că Uniunea Europeană a acționat într‑un mod incompatibil cu anumite dispoziții din acordul antidumping al OMC.

5

În urma acestei decizii a OSL, Consiliul a adoptat, la 4 octombrie 2012, Regulamentul de punere în aplicare (UE) nr. 924/2012 de modificare a Regulamentului (CE) nr. 91/2009 (JO 2012, L 275, p. 1), făcând, printre altele, o reducere a taxei antidumping care era prevăzută în acest din urmă regulament.

6

Prin Regulamentul de punere în aplicare (UE) nr. 723/2011 al Consiliului din 18 iulie 2011 privind extinderea taxei antidumping definitive impuse prin Regulamentul (CE) nr. 91/2009 privind importurile de anumite elemente de fixare din fier sau oțel originare din Republica Populară Chineză la importurile de anumite elemente de fixare din fier sau oțel expediate din Malaysia, indiferent dacă au fost sau nu declarate ca provenind din Malaysia (JO 2011, L 194, p. 6), astfel cum a fost modificat prin Regulamentul de punere în aplicare (UE) nr. 693/2012 al Consiliului din 25 iulie 2012 (JO 2012, L 203, p. 23), măsurile antidumping au fost extinse la importurile de anumite elemente de fixare din fier sau oțel expediate din Malaysia, indiferent dacă au fost sau nu declarate ca provenind din această țară.

7

În urma unei reexaminări în perspectiva expirării măsurilor, efectuată în conformitate cu articolul 11 alineatul (2) din Regulamentul (CE) nr. 1225/2009 al Consiliului din 30 noiembrie 2009 privind protecția împotriva importurilor care fac obiectul unui dumping din partea țărilor care nu sunt membre ale Comunității Europene (JO 2009, L 343, p. 51), Comisia Europeană a menținut, prin Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2015/519 din 26 martie 2015 de instituire a unei taxe antidumping definitive la importurile de anumite elemente de fixare din fier sau oțel originare din Republica Populară Chineză, astfel cum a fost extinsă la importurile de anumite elemente de fixare din fier sau oțel expediate din Malaysia, indiferent dacă au fost sau nu declarate ca provenind din Malaysia, în urma unei reexaminări efectuate în perspectiva expirării măsurilor, în temeiul articolului 11 alineatul (2) din Regulamentul (CE) nr. 1225/2009 (JO 2015, L 82, p. 78), pentru o perioadă suplimentară de cinci ani, taxa antidumping instituită și, respectiv, modificată prin Regulamentul nr. 91/2009 și prin Regulamentul de punere în aplicare nr. 924/2012.

8

Prin decizia din 12 februarie 2016, OSL a adoptat noi rapoarte prin care s‑a decis neconformitatea măsurilor luate de Uniune prin Regulamentul de punere în aplicare nr. 924/2012 cu anumite dispoziții din acordul antidumping al OMC.

9

Internacional de Productos Metálicos este o societate de drept spaniol a cărei activitate principală constă în importul și în furnizarea pe teritoriul național a elementelor de fixare din fier sau din oțel.

10

În temeiul Regulamentului nr. 91/2009 și al Regulamentului de punere în aplicare nr. 924/2012, administrația fiscală spaniolă a impus recurentei plata unor taxe vamale, a unor taxe antidumping și a taxei pe valoarea adăugată (TVA), majorate cu dobânzi de întârziere, în valoare de 672934,20 euro.

11

Aceste prelevări au fost, în parte, contestate de recurentă în fața instanțelor spaniole.

12

La 26 februarie 2016, Comisia a adoptat, în temeiul Regulamentului (UE) 2015/476 al Parlamentului European și al Consiliului din 11 martie 2015 privind măsurile pe care Uniunea le poate lua ca urmare a unui raport adoptat de Organul de soluționare a litigiilor al Organizației Mondiale a Comerțului privind măsurile antidumping sau antisubvenții (JO 2015, L 83, p. 6), regulamentul în litigiu.

13

La articolul 1 din regulamentul în litigiu, taxele antidumping instituite prin Regulamentul nr. 91/2009, modificate prin Regulamentul de punere în aplicare nr. 924/2012 și menținute de Regulamentul de punere în aplicare 2015/519, se abrogă.

14

Potrivit articolului 2 din regulamentul în litigiu, abrogarea taxelor antidumping menționate la articolul 1 din acesta produce efecte de la data intrării în vigoare a respectivului regulament, prevăzută la articolul 3 din acesta, și nu servește ca bază pentru rambursarea taxelor percepute anterior acestei date.

15

Prin cererea introductivă depusă la grefa Tribunalului la 10 mai 2016, reclamanta a formulat o acțiune împotriva regulamentului în litigiu prin care solicita, în primul rând, anularea articolului 2 din acest regulament și, în al doilea rând, recunoașterea expresă a aplicării retroactive a efectelor articolului 1 din regulamentul menționat.

16

După ce, într‑o primă etapă, Tribunalul a respins, la punctul 21 din ordonanța atacată, acest al doilea capăt de cerere ca fiind vădit inadmisibil, acesta s‑a pronunțat, într‑o a doua etapă, cu privire la cauza de inadmisibilitate invocată de Comisie și întemeiată pe inadmisibilitatea acțiunii, având în vedere condițiile de admisibilitate care decurg din articolul 263 al patrulea paragraf TFUE.

17

În acest scop, Tribunalul a examinat, pe de o parte, la punctele 26-33 din ordonanța atacată, dacă reclamanta era vizată în mod individual prin regulamentul în litigiu, în sensul acestei dispoziții.

18

Considerând, printre altele, că acest regulament nu o afecta pe reclamantă în calitatea sa obiectivă de importator de produse care au făcut obiectul măsurilor antidumping în cauză, fără a ține seama de situația individuală a acesteia, Tribunalul a statuat că reclamanta nu era vizată în mod individual de regulamentul menționat.

19

Pe de altă parte, Tribunalul a examinat la punctele 34-37 din ordonanța atacată existența măsurilor de executare a regulamentului în litigiu.

20

Pentru motivele, printre altele, potrivit cărora sistemul vamal instituit de dreptul Uniunii prevede că încasarea taxelor antidumping se face pe baza măsurilor adoptate de autoritățile naționale și calea de atac împotriva acestor măsuri se exercita, precum în speță, la nivel național, Tribunalul a apreciat că regulamentul în litigiu presupunea măsuri de executare în sensul articolului 263 al patrulea paragraf TFUE.

21

În consecință, Tribunalul a respins acțiunea ca vădit inadmisibilă.

22

Recurenta solicită Curții:

23

Comisia solicită Curții:

24

Prin intermediul primului motiv, recurenta impută Tribunalului că a săvârșit o eroare de drept atunci când a considerat că nu era vizată în mod individual de regulamentul în litigiu, în sensul articolului 263 al patrulea paragraf TFUE.

25

În această privință, recurenta arată că din jurisprudența Curții rezultă că, atunci când un regulament afectează un grup specific de persoane, aceste persoane pot fi vizate în mod individual de regulamentul respectiv ca urmare a unor circumstanțe de fapt realizate înainte de adoptarea acestuia.

26

Potrivit recurentei, deși Tribunalul a considerat, la punctul 30 din ordonanța atacată, că regulamentul în litigiu o privea în calitatea sa obiectivă de importator de produse care au făcut obiectul măsurilor antidumping în cauză, fără a ține seama de situația sa individuală, faptul de a fi astfel vizat include în mod necesar, implicit, faptul de a fi vizat în mod individual.

27

În speță, condiția referitoare la faptul de a fi vizat în mod individual ar fi îndeplinită în măsura în care taxele antidumping în cauză nu ar afecta toți importatorii, ci numai pe cei care importă elementele identificate în mod expres în Regulamentul nr. 91/2009 și cu o origine specifică, și anume China sau Malaysia.

28

În consecință, dacă recurenta ar fi afectată în mod obiectiv de abrogarea taxei antidumping în cauză, nu ar fi mai puțin sigur că aceasta este afectată și în mod individual, ținând seama de calitățile proprii ca importator de anumite produse originare din China sau din Malaysia.

29

În plus, recurenta contestă constatarea Tribunalului de la punctul 31 din ordonanța atacată, potrivit căreia dispoziția atacată din regulamentul în litigiu nu avea ca efect, în sine, modificarea vreunui drept dobândit de aceasta anterior adoptării regulamentului respectiv.

30

Jurisprudența pe care s‑a întemeiat Tribunalul în această privință nu poate fi transpusă în cazul abrogării unor obligații. Astfel, poate fi vorba de o persoană vizată în mod individual atunci când dispoziția sau actul atacat are ca efect modificarea unui drept sau a unei obligații a reclamantului dobândite înainte de adoptarea regulamentului atacat.

31

Comisia consideră că primul motiv trebuie înlăturat ca nefondat.

32

Trebuie amintit de la bun început că admisibilitatea unei acțiuni introduse de o persoană fizică sau juridică împotriva unui act al cărui destinatar nu este această persoană, în temeiul articolului 263 al patrulea paragraf TFUE, este supusă condiției de a‑i fi recunoscută calitatea procesuală activă, care există în două ipoteze. Pe de o parte, o astfel de acțiune poate fi formulată cu condiția ca acest act să o privească direct și individual. Pe de altă parte, o astfel de persoană poate introduce o acțiune împotriva unui act normativ care nu presupune măsuri de executare dacă acesta o privește direct (a se vedea în special Hotărârea din 17 septembrie 2015, Mory și alții/Comisia, C‑33/14 P, EU:C:2015:609, punctele 59 și 91, precum și Hotărârea din 13 martie 2018, Industrias Químicas del Vallés/Comisia, C‑244/16 P, EU:C:2018:177, punctul 39).

33

Prin intermediul primului motiv, recurenta pune în discuție analiza efectuată de Tribunal, la punctele 26-33 din ordonanța atacată, în cadrul examinării primei ipoteze, în lumina condiției referitoare la faptul de a fi vizat în mod individual, în sensul articolului 263 al patrulea paragraf TFUE.

34

În această privință, trebuie amintit că dintr‑o jurisprudență constantă reiese că alte subiecte decât destinatarii unei decizii nu pot pretinde că aceasta le privește în mod individual decât dacă actul a cărui anulare se solicită le afectează în considerarea anumitor calități care le sunt specifice sau a unei situații de fapt care le caracterizează în raport cu orice altă persoană și, ca urmare a acestui fapt, le individualizează într‑un mod analog celui al unui destinatar (Hotărârea din 3 octombrie 2013, Inuit Tapiriit Kanatami și alții/Parlamentul European și Consiliul, C‑583/11 P, EU:C:2013:625, punctul 72, precum și Hotărârea din 28 aprilie 2015, T & L Sugars și Sidul Açúcares/Comisia, C‑456/13 P, EU:C:2015:284, punctul 63).

35

Astfel cum a arătat Tribunalul la punctul 28 din ordonanța atacată, tot dintr‑o jurisprudență constantă reiese că posibilitatea de a determina, cu mai mare sau cu mai mică precizie, numărul sau chiar identitatea subiectelor de drept cărora li se aplică o măsură nu implică în niciun caz faptul că aceste subiecte trebuie să fie considerate ca fiind vizate în mod individual prin această măsură, din moment ce această aplicare se realizează pe baza unei situații obiective de drept sau de fapt definite în actul în cauză (Hotărârea din 19 decembrie 2013, Telefónica/Comisia, C‑274/12 P, EU:C:2013:852, punctul 47, și Hotărârea din 13 martie 2018, Industrias Químicas del Vallés/Comisia, C‑244/16 P, EU:C:2018:177, punctul 88).

36

Deși este adevărat, astfel cum a arătat Tribunalul la punctul 29 din ordonanța atacată, că, atunci când un act afectează un grup de persoane care erau identificate sau identificabile la momentul la care a fost adoptat acest act și în funcție de criterii specifice membrilor grupului, actul menționat poate privi totuși în mod individual respectivele persoane în măsura în care fac parte dintr‑un cerc restrâns de operatori economici și că situația poate fi aceasta în special atunci când decizia modifică drepturile dobândite de particular anterior adoptării sale (a se vedea în acest sens Hotărârea din 13 martie 2008, Comisia/Infront WM, C‑125/06 P, EU:C:2008:159, punctele 71 și 72, precum și Hotărârea din 27 februarie 2014, Stichting Woonpunt și alții/Comisia, C‑132/12 P, EU:C:2014:100, punctul 59), aceste condiții nu sunt îndeplinite în speță.

37

Astfel, în măsura în care recurenta susține, în primul rând, că măsurile antidumping abrogate de regulamentul în litigiu îi afectează doar pe importatorii produselor vizate în mod specific de respectivele măsuri, aceasta nu face decât să confirme constatarea, care figurează la punctul 30 din ordonanța atacată, potrivit căreia acest regulament nu o afectează decât în calitatea sa obiectivă de importator de produse care au făcut obiectul măsurilor antidumping în cauză, fără a ține seama de situația sa individuală.

38

În special, având în vedere jurisprudența constantă privind condiția referitoare la faptul de a fi vizat în mod individual, astfel cum este amintită la punctele 34-36 din prezenta hotărâre, în mod evident nu se poate susține că o astfel de condiție este îndeplinită în cazul unei atingeri aduse unei situații obiective.

39

În măsura în care recurenta contestă, în al doilea rând, constatarea Tribunalului, efectuată la punctul 31 din ordonanța atacată, potrivit căreia dispoziția atacată din regulamentul în litigiu nu avea ca efect, în sine, modificarea vreunui drept dobândit de recurentă anterior adoptării sale, trebuie să se arate că aceasta nu prezintă niciun argument care să poată infirma această constatare.

40

Astfel, faptul de a fi supus unor măsuri antidumping precum cele care au fost abrogate de regulamentul în litigiu nu poate fi considerat în mod valabil ca reprezentând un „drept dobândit” în sensul jurisprudenței amintite la punctul 36 din prezenta hotărâre.

41

Rezultă că Tribunalul nu a săvârșit o eroare de drept atunci când a statuat, în special la punctul 33 din ordonanța atacată, că reclamanta nu era vizată în mod individual de regulamentul în litigiu în sensul articolului 263 al patrulea paragraf TFUE.

42

În consecință, primul motiv trebuie să fie respins ca nefondat.

43

Prin intermediul celui de al doilea motiv, recurenta impută Tribunalului că a săvârșit o eroare de drept atunci când a considerat, în special la punctele 36 și 37 din ordonanța atacată, că regulamentul în litigiu presupunea măsuri de executare în sensul articolului 263 al patrulea paragraf TFUE.

44

În această privință, recurenta susține că Tribunalul a apreciat în mod eronat că deciziile de impunere care i‑au fost adresate presupuneau o măsură de executare a regulamentului în litigiu. Astfel, aceste decizii de impunere ar fi fost întocmite de administrația fiscală spaniolă în temeiul Regulamentului nr. 91/2009, iar nu în temeiul regulamentului în litigiu prin care taxele antidumping instituite prin acest dintâi regulament au fost abrogate.

45

Potrivit recurentei, trebuie să se facă în mod clar distincție între aceste două regulamente. În ceea ce privește articolul 2 din regulamentul în litigiu, această dispoziție ar constitui o normă autonomă care nu ar necesita niciun act de executare pentru a produce efecte juridice de la data intrării sale în vigoare, întrucât această dispoziție s‑ar limita la a abroga taxele antidumping în cauză. Astfel, regulamentul în litigiu s‑ar limita la a impune administrației fiscale spaniole să nu ia nici cea mai mică măsură privind lichidarea acestor taxe antidumping

46

Ar rezulta că introducerea unei acțiuni în anulare în fața Tribunalului era singura cale pentru a contesta articolul 2 din regulamentul în litigiu.

47

Recurenta concluzionează că, din moment ce este, în plus, direct afectată de limitarea în timp a efectelor acestei dispoziții, iar aceasta nu necesită nicio măsură de executare pentru punerea sa în aplicare, Tribunalul ar fi trebuit să considere acțiunea admisibilă.

48

Comisia contestă argumentația recurentei și solicită respingerea celui de al doilea motiv.

49

Pentru a examina aspectul dacă, astfel cum susține recurenta prin intermediul celui de al doilea motiv, Tribunalul a săvârșit o eroare de drept atunci când a considerat, la punctele 34-38 din ordonanța atacată, că regulamentul în litigiu presupune măsuri de executare, în sensul articolului 263 al patrulea paragraf ultima teză TFUE, trebuie amintit, astfel cum Tribunalul a subliniat în mod corect la punctul 34 din această ordonanță, că expresia „care nu presupun măsuri de executare”, care figurează la această dispoziție, trebuie interpretată în lumina obiectivului dispoziției menționate, care constă, astfel cum reiese din geneza sa, în a evita ca un particular să trebuiască să încalce dreptul pentru a putea avea acces la o instanță. Or, atunci când un act normativ produce efecte în mod direct asupra situației juridice a unei persoane fizice sau juridice fără să fie necesare măsuri de executare, aceasta din urmă ar risca să fie lipsită de protecție jurisdicțională efectivă dacă nu ar dispune de o cale de atac în fața instanței Uniunii pentru a contesta legalitatea acestui act normativ. Astfel, în lipsa unor măsuri de executare, o persoană fizică sau juridică, deși vizată direct de actul în cauză, nu ar fi în măsură să obțină un control jurisdicțional al acestui act decât după ce a încălcat dispozițiile actului menționat, prevalându‑se de nelegalitatea acestora în cadrul procedurilor inițiate împotriva sa în fața instanțelor naționale (Hotărârea din 28 aprilie 2015, T & L Sugars și Sidul Açúcares/Comisia, C‑456/13 P, EU:C:2015:284, punctul 29, precum și Hotărârea din 13 martie 2018, Industrias Químicas del Vallés/Comisia, C‑244/16 P, EU:C:2018:177, punctul 42).

50

În schimb, atunci când un act normativ presupune măsuri de executare, controlul jurisdicțional al respectării ordinii juridice a Uniunii este asigurat, indiferent dacă respectivele măsuri provin de la Uniune sau de la statele membre. Persoanele fizice sau juridice care nu pot, din cauza condițiilor de admisibilitate prevăzute la articolul 263 al patrulea paragraf TFUE, să atace direct în fața instanței Uniunii un act normativ al Uniunii sunt protejate împotriva aplicării unui asemenea act în privința lor prin posibilitatea de a ataca măsurile de executare pe care le presupune acest act (Hotărârea din 28 aprilie 2015, T & L Sugars și Sidul Açúcares/Comisia, C‑456/13 P, EU:C:2015:284, punctul 30, precum și Hotărârea din 13 martie 2018, Industrias Químicas del Vallés/Comisia, C‑244/16 P, EU:C:2018:177, punctul 43).

51

Atunci când punerea în aplicare a unui asemenea act revine instituțiilor, organelor, oficiilor sau agențiilor Uniunii, persoanele fizice sau juridice pot să introducă la instanțele Uniunii o acțiune directă împotriva actelor de executare în condițiile prevăzute la articolul 263 al patrulea paragraf TFUE și, în susținerea acestei acțiuni, să invoce nelegalitatea actului de bază în cauză, în temeiul articolului 277 TFUE. Atunci când această punere în aplicare revine statelor membre, persoanele menționate pot să invoce nevaliditatea actului de bază în cauză la instanțele naționale și să le determine să sesizeze Curtea, în temeiul articolului 267 TFUE, pe calea întrebărilor preliminare (Hotărârea din 28 aprilie 2015, T & L Sugars și Sidul Açúcares/Comisia, C‑456/13 P, EU:C:2015:284, punctul 31, precum și Hotărârea din 13 martie 2018, Industrias Químicas del Vallés/Comisia, C‑244/16 P, EU:C:2018:177, punctul 44).

52

Astfel cum a statuat deja Curtea, pentru a aprecia dacă un act normativ presupune măsuri de executare, trebuie să se facă o raportare la poziția persoanei care invocă dreptul la acțiune în temeiul articolului 263 al patrulea paragraf ultima teză TFUE. Așadar, nu are relevanță dacă actul în cauză presupune măsuri de executare în privința altor justițiabili (Hotărârea din 28 aprilie 2015, T & L Sugars și Sidul Açúcares/Comisia, C‑456/13 P, EU:C:2015:284, punctul 32, precum și Hotărârea din 13 martie 2018, Industrias Químicas del Vallés/Comisia, C‑244/16 P, EU:C:2018:177, punctul 45).

53

În plus, în cadrul acestei aprecieri, trebuie să se facă referire numai la obiectul acțiunii și, în cazul în care un reclamant nu ar solicita decât anularea în parte a unui act, trebuie luate în considerare, dacă este cazul, numai măsurile de executare pe care le presupune eventual această parte a actului (Hotărârea din 10 decembrie 2015, Kyocera Mita Europe/Comisia, C‑553/14 P, nepublicată, EU:C:2015:805, punctul 45, precum și Hotărârea din 13 martie 2018, Industrias Químicas del Vallés/Comisia, C‑244/16 P, EU:C:2018:177, punctul 46).

54

Pe de altă parte, este lipsit de relevanță, în acest sens, dacă măsurile menționate au sau nu caracter mecanic (Hotărârea din 28 aprilie 2015, T & L Sugars și Sidul Açúcares/Comisia, C‑456/13 P, EU:C:2015:284, punctele 41 și 42, precum și Hotărârea din 10 decembrie 2015, Kyocera Mita Europe/Comisia, C‑553/14 P, nepublicată, EU:C:2015:805, punctul 46).

55

În speță, este necesar să se arate că acțiunea viza anularea articolului 2 din regulamentul în litigiu, în măsura în care această dispoziție precizează că abrogarea taxelor antidumping prevăzute la articolul 1 din regulamentul respectiv, mai exact cele instituite prin Regulamentul nr. 91/2009, modificate prin Regulamentul de punere în aplicare nr. 924/2012 și menținute prin Regulamentul de punere în aplicare 2015/519, nu produce efecte decât de la data intrării în vigoare a regulamentului în litigiu și că această abrogare nu servește drept bază pentru rambursarea taxelor percepute înaintea acestei date.

56

În măsura în care recurenta susține că dispoziția menționată nu prevede niciun act de executare pentru ca aceasta să producă efecte juridice, întrucât se limitează doar la a abroga taxele antidumping în cauză, trebuie să se arate că faptul că un act normativ al Uniunii presupune măsuri de executare, în sensul articolului 263 al patrulea paragraf ultima teză TFUE, astfel încât anumite efecte juridice ale regulamentului menționat nu se concretizează decât prin intermediul acestor măsuri, nu exclude totuși ca acest regulament să producă, asupra situației juridice a unei persoane fizice sau juridice, alte efecte juridice, care nu depind de adoptarea unor măsuri de executare (Hotărârea din 13 martie 2018, European Union Copper Task Force/Comisia, C‑384/16 P, EU:C:2018:176, punctul 45).

57

Astfel, în speță, deși este adevărat, astfel cum susține recurenta, că abrogarea taxelor antidumping pe care o face regulamentul în litigiu nu depinde, în sine, de adoptarea unor măsuri de executare pentru ca aceste taxe să expire, nu este mai puțin adevărat că articolul 2 din respectivul regulament, în special în măsura în care prevede expirarea respectivelor taxe de la data intrării sale în vigoare și exclude orice efect retroactiv, nu este susceptibil să se materializeze, în privința recurentei, decât prin intermediul actelor adoptate de autoritățile naționale în vederea perceperii taxelor antidumping în cauză înainte de această dată.

58

Astfel, numai în virtutea faptului că taxele antidumping care i‑au fost impuse de autoritățile naționale în temeiul regulamentelor care le instituie, în special Regulamentul nr. 91/2009, recurenta poate fi considerată ca fiind afectată în situația sa juridică de efectele articolului 2 din regulamentul în litigiu referitoare la data de abrogare a acestor taxe și în special de lipsa, pretins nelegală, de efect retroactiv a acestei abrogări.

59

În măsura în care recurenta susține, în acest context, că măsurile adoptate de autoritățile naționale în vederea perceperii taxelor antidumping în cauză, precum, în speță, deciziile de impunere care i‑au fost adresate de administrația fiscală spaniolă, au fost adoptate în temeiul regulamentelor de instituire a taxelor antidumping, iar nu în temeiul regulamentului în litigiu, trebuie amintit că modul de redactare a articolului 263 al patrulea paragraf ultima teză TFUE nu impune, pentru ca o măsură să fie calificată drept măsură de executare a unui act normativ, că acest act să constituie temeiul juridic al acestei măsuri. O asemenea măsură poate fi o măsură de executare atât a actului ale cărui dispoziții constituie temeiul său juridic, cât și a unui act distinct, cum este în speță regulamentul în litigiu, atunci când toate sau o parte dintre efectele juridice ale acestui din urmă act nu se vor concretiza, față de reclamant, decât prin intermediul acestei măsuri (Hotărârea din 13 martie 2018, Industrias Químicas del Vallés/Comisia, C‑244/16 P, EU:C:2018:177, punctul 72).

60

În consecință, având în vedere împrejurările specifice speței, pentru a stabili existența unor măsuri de executare a regulamentului în litigiu, Tribunalul a putut să enunțe în mod întemeiat, la punctul 35 din ordonanța atacată, măsurile pe care autoritățile naționale le adoptă, în conformitate cu sistemul vamal al Uniunii, în vederea perceperii taxelor antidumping și care pot fi contestate în fața instanțelor naționale, în special solicitând rambursarea taxelor antidumping percepute în mod nejustificat.

61

Astfel, în cazul în care un importator se consideră, în acest context, lezat din cauza unui regulament pe care îl apreciază nelegal, precum, în speță, regulamentul în litigiu, care ar trebui, potrivit argumentației recurentei, să servească drept bază pentru rambursarea taxelor antidumping în cauză percepute anterior intrării în vigoare a regulamentului respectiv, poate invoca această nelegalitate în fața instanței naționale competente. În acest caz, instanța menționată poate sau chiar este ținută să adreseze Curții o întrebare privind validitatea regulamentului respectiv, în condițiile articolului 267 TFUE (a se vedea în acest sens Hotărârea din 14 iunie 2012, CIVAD, C‑533/10, EU:C:2012:347, punctul 33).

62

Având în vedere ansamblul considerațiilor care precedă, Tribunalul a statuat fără a săvârși o eroare de drept, la punctul 36 din ordonanța atacată, că regulamentul în litigiu presupune măsuri de executare, în sensul articolului 263 al patrulea paragraf ultima teză TFUE.

63

În consecință, al doilea motiv trebuie respins ca nefondat.

64

Prin intermediul celui de al treilea motiv, recurenta impută Tribunalului că a săvârșit o eroare de drept prin faptul că a respins, la punctele 20 și 21 din ordonanța atacată, al doilea capăt de cerere din cererea introductivă, prin care se solicita Tribunalului să recunoască în mod expres aplicarea retroactivă a efectelor articolului 1 din regulamentul în litigiu, ca vădit inadmisibil.

65

În această privință, recurenta arată că această retroactivitate este consecința necesară a anulării solicitate a articolului 2 din regulamentul în litigiu, dat fiind că acest articol stabilește o limitare în timp a cărei temeinicie este tocmai cea care este contestată. Altfel spus, această anulare ar implica validarea respectivei retroactivități, deși Tribunalul ar fi competent să se pronunțe în mod expres cu privire la aceasta.

66

Comisia contestă argumentele recurentei și consideră că al treilea motiv trebuie respins ca lipsit de temei.

67

Trebuie să se arate, astfel cum Tribunalul a constatat în mod întemeiat la punctul 20 din ordonanța atacată, că, în cadrul unei acțiuni în anulare în temeiul articolului 263 TFUE, nu este de competența Tribunalului să controleze legalitatea actelor instituțiilor Uniunii și, dacă este cazul, să anuleze actul contestat. Nu este, astfel, de competența sa ca, în cadrul acestui control de legalitate, să facă declarații de drept sau constatări precum cea referitoare la aplicarea retroactivă a articolului 1 din regulamentul în litigiu, la care se referă al doilea capăt de cerere din cererea introductivă în fața Tribunalului (a se vedea în acest sens Ordonanța din 25 noiembrie 2008, TEA/Comisia, C‑500/07 P, nepublicată, EU:C:2008:651, punctul 33).

68

Rezultă că Tribunalul nu a săvârșit nicio eroare de drept atunci când a considerat, la punctul 21 din ordonanța atacată, că acest capăt de cerere era vădit inadmisibil.

69

Prin urmare, al treilea motiv trebuie respins ca nefondat.

70

Întrucât niciunul dintre motivele invocate de recurentă nu a fost admis, se impune respingerea recursului în totalitate.

71

Potrivit articolului 184 alineatul (2) din Regulamentul de procedură al Curții, atunci când recursul nu este fondat, Curtea se pronunță asupra cheltuielilor de judecată.

72

Potrivit articolului 138 alineatul (1) din acest regulament, aplicabil procedurii de recurs în temeiul articolului 184 alineatul (1) din acesta, partea care cade în pretenții este obligată, la cerere, la plata cheltuielilor de judecată. Întrucât Comisia a solicitat obligarea recurentei la plata cheltuielilor de judecată, iar recurenta a căzut în pretenții, se impune obligarea acesteia la plata cheltuielilor de judecată aferente prezentului recurs.

Pentru aceste motive, Curtea (Camera întâi) declară și hotărăște: