I. Cadrul juridic

II. Istoricul cauzei și decizia în litigiu

III. Procedura în fața Tribunalului și hotărârea atacată

IV. Concluziile părților în recurs

V. Cu privire la recurs

A. Cu privire la primul motiv, întemeiat pe controlul jurisdicțional insuficient al Tribunalului

1. Cu privire la primul aspect al primului motiv

a) Argumentația părților

b) Aprecierea Curții

2. Cu privire la al doilea aspect al primului motiv

a) Argumentația părților

b) Aprecierea Curții

3. Cu privire la al treilea aspect al primului motiv

a) Argumentația părților

b) Aprecierea Curții

4. Cu privire la al patrulea aspect al primului motiv

a) Argumentația părților

b) Aprecierea Curții

1) Cu privire la prima critică

2) Cu privire la a doua critică

5. Cu privire la al cincilea aspect al primului motiv

a) Argumentația părților

b) Aprecierea Curții

6. Concluzie cu privire la primul motiv

B. Cu privire la al doilea motiv, referitor la aplicarea greșită a articolului 101 TFUE

1. Cu privire la primul aspect al celui de al doilea motiv

a) Argumentația părților

b) Aprecierea Curții

2. Cu privire la al doilea aspect al celui de al doilea motiv

a) Argumentația părților

b) Aprecierea Curții

3. Cu privire la al treilea aspect al celui de al doilea motiv

a) Argumentația părților

b) Aprecierea Curții

C. Cu privire la al treilea motiv, referitor la amenda aplicată recurentei, precum și la primul aspect al primului motiv, întemeiat pe încălcarea competenței de fond

1. Argumentația părților

2. Aprecierea Curții

VI. Cu privire la anularea parțială a hotărârii atacate

VII. Cu privire la litigiul din primă instanță

VIII. Cu privire la cheltuielile de judecată

1

Prin intermediul recursului formulat, Infineon Technologies AG solicită anularea Hotărârii Tribunalului Uniunii Europene din 15 decembrie 2016, Infineon Technologies/Comisia (T‑758/14, nepublicată, denumită în continuare „hotărârea atacată”, EU:T:2016:737), prin care s‑a respins acțiunea sa având ca obiect, cu titlu principal, anularea Deciziei C(2014) 6250 final a Comisiei din 3 septembrie 2014 privind o procedură desfășurată în temeiul articolului 101 TFUE și al articolului 53 din Acordul [privind Spațiul Economic European (SEE)] (cauza AT.39574 – Cipuri pentru carduri inteligente) (denumită în continuare „decizia în litigiu”) și, în subsidiar, reducerea cuantumului amenzii care i‑a fost aplicată.

2

Articolului 23 din Regulamentul (CE) nr. 1/2003 al Consiliului din 16 decembrie 2002 privind punerea în aplicare a normelor de concurență prevăzute la articolele [101] și [102 TFUE] (JO 2003, L 1, p. 1, Ediție specială, 08/vol. 1, p. 167) prevede la alineatele (2) și (3):

„(2)   Comisia poate aplica, prin decizie, amenzi asupra întreprinderilor și asociațiilor de întreprinderi atunci când, în mod intenționat sau din neglijență, acestea:

[…]

(3)   La stabilirea valorii amenzii, se iau în considerare atât gravitatea, cât și durata încălcării.”

3

Conform articolului 31 din acest regulament:

„Curtea de Justiție are plenitudine de competență cu privire la acțiunile introduse împotriva deciziilor prin care Comisia stabilește o amendă sau o penalitate cu titlu cominatoriu. Curtea de Justiție poate anula, reduce sau mări amenda sau penalitatea cu titlu cominatoriu aplicată.”

4

În ceea ce privește calculul amenzilor, punctele 20-23 din Orientările privind calcularea amenzilor aplicate în temeiul articolului 23 alineatul (2) litera (a) din Regulamentul (CE) nr. 1/2003 (JO 2006, C 210, p. 2, Ediție specială, 08/vol. 4, p. 264, denumite în continuare „Orientările din 2006”) prevăd:

5

Istoricul cauzei și elementele esențiale ale deciziei în litigiu, astfel cum reies din cuprinsul punctelor 1-40 din hotărârea atacată, pot fi rezumate după cum urmează, pentru soluționarea prezentei cauze.

6

La 22 aprilie 2008, Comisia a fost informată cu privire la existența unei înțelegeri în sectorul cipurilor de memorie pentru carduri inteligente de către Renesas Technology Corp. și filialele sale (denumite în continuare „Renesas”), care au solicitat imunitate la amenzi în temeiul Comunicării Comisiei privind imunitatea la amenzi și reducerea cuantumului amenzilor în cauzele referitoare la înțelegeri (JO 2006, C 298, p. 17, Ediție specială, 08/vol. 5, p. 3, denumită în continuare „Comunicarea privind cooperarea”). După ce a efectuat inspecții inopinate în incintele mai multor societăți care își desfășoară activitatea în acest sector și după ce le‑a trimis acestora solicitări de informații, la 28 martie 2011, Comisia a inițiat procedura în temeiul articolului 11 alineatul (6) din Regulamentul nr. 1/2003 cu privire, în primul rând, la Koninklijke Philips NV și Philips France SAS (denumite în continuare, împreună, „Philips”), în al doilea rând, la Renesas, precum și, în al treilea rând, la Samsung Electronics Co. Ltd și Samsung Semiconductor Europe GmbH (denumite în continuare, împreună, „Samsung”).

7

În luna aprilie a anului 2011, Comisia a inițiat discuții în vederea unei tranzacționări în sensul articolului 10a din Regulamentul (CE) nr. 773/2004 al Comisiei din 7 aprilie 2004 privind desfășurarea procedurilor puse în aplicare de Comisie în temeiul articolelor [101] și [102 TFUE] (JO 2004, L 123, p. 18, Ediție specială, 08/vol. 1, p. 242), cu Renesas, Samsung și Philips. Aceste discuții au fost suspendate în luna octombrie a anului 2012.

8

La 18 aprilie 2013, Comisia a transmis o comunicare privind obiecțiunile către Renesas, Hitachi Ltd, Mitsubishi Electric Corp., Samsung, recurentă și Philips. În observațiile formulate privind comunicarea obiecțiunilor, recurenta și Philips au contestat autenticitatea anumitor documente prezentate de Samsung după procedura de tranzacționare. Samsung a răspuns la observațiile menționate și a furnizat alte documente Comisiei. Autenticitatea acestor documente a făcut, în plus, obiectul a două prezentări ale faptelor adoptate de Comisie la 9 octombrie 2013 și la 25 iulie 2014.

9

Audierea a avut loc la 20 noiembrie 2013.

10

La 3 septembrie 2014, Comisia a adoptat decizia în litigiu.

11

Prin această decizie, Comisia a constatat că cele patru întreprinderi, și anume recurenta, Philips, Renesas și Samsung, au participat la o încălcare unică și continuă a articolului 101 alineatul (1) TFUE și a articolului 53 din Acordul privind Spațiul Economic European din 2 mai 1992 (JO 1994, L 1, p. 3, Ediție specială, 11/vol. 53, p. 4) (denumit în continuare „Acordul privind SEE”), în sectorul cipurilor pentru carduri inteligente care acoperea Spațiul Economic European (SEE) (denumită în continuare „încălcarea în cauză”). Această încălcare, care s‑ar fi desfășurat între 24 septembrie 2003 și 8 septembrie 2005, ar fi privit cipurile pentru carduri inteligente.

12

Piața cipurilor pentru carduri inteligente cuprindea două segmente, și anume cel al cipurilor pentru cardurile SIM, utilizate în principal pentru telefoanele mobile (denumite în continuare „cipuri SIM”), și cel al cipurilor pentru cardurile de alt tip decât SIM, utilizate în domeniul bancar, pentru securitate și identificare (denumite în continuare „cipuri de alt tip decât SIM). La momentul încălcării în cauză, această piață era caracterizată printr‑o scădere constantă a prețurilor, printr‑o presiune asupra prețurilor exercitată de principalii clienți ai producătorilor de carduri inteligente, prin dezechilibre ale ofertei în raport cu cererea generate de creșterea cererii și de evoluția tehnologică constantă și rapidă, precum și prin structura negocierilor contractuale cu clienții.

13

În ceea ce privește principalele caracteristici ale încălcării în cauză, Comisia a considerat că înțelegerea sancționată se întemeia pe o rețea de contacte bilaterale, purtate săptămânal în anii 2003 și 2004, între destinatarii deciziei în litigiu. În opinia Comisiei, participanții la încălcare și‑au coordonat politica de prețuri în domeniul cipurilor pentru carduri inteligente prin intermediul unor contacte efectuate pentru stabilirea prețurilor, în special a prețurilor specifice propuse clienților principali, a prețurilor minime și a prețurilor indicative, schimbul de opinii privind evoluția prețurilor pentru semestrul următor și intențiile în materie de stabilire a prețurilor, dar și cu privire la capacitatea de producție și utilizarea acesteia, comportamentul viitor pe piață, precum și negocierile contractuale cu clienții comuni. Calendarul întâlnirilor coluzive, a căror listă figurează în tabelul nr. 4 din decizia în litigiu, ar urma calendarul ciclului economic. Comisia a constatat existența unor legături între aceste contacte bilaterale, ținând seama atât de obiectul, cât și de datele acestora din urmă. Cu ocazia contactelor bilaterale menționate, întreprinderile ar fi menționat uneori în mod deschis realizarea altor contacte bilaterale între participanții la încălcarea în cauză și informațiile colectate ar fi fost transmise concurenților.

14

Comisia a calificat încălcarea în cauză drept o încălcare unică și continuă. Astfel, contactele coluzive ar fi legate între ele și ar avea natură complementară. Prin interacțiunea lor, acestea ar fi contribuit la realizarea ansamblului efectelor anticoncurențiale în cadrul unui plan global care avea un obiectiv unic. Potrivit Comisiei, Samsung, Renesas și Philips, aveau cunoștință despre încălcare în ansamblul său. În schimb, răspunderea recurentei pentru încălcare a fost reținută numai în măsura în care a participat la practici coluzive cu Samsung și Renesas, în lipsa unor dovezi care să indice că ar fi avut contacte cu Philips sau că ar fi avut impresia subiectivă de a fi participat la ansamblul încălcării în cauză.

15

În sfârșit, Comisia a considerat că respectivul comportament al întreprinderilor în cauză avea ca obiect restrângerea concurenței în interiorul Uniunii Europene și că acesta a avut un efect semnificativ asupra comerțului dintre statele membre și dintre părțile contractante ale Acordului privind SEE.

16

În vederea calculării amenzilor aplicate în temeiul articolului 23 alineatul (2) din Regulamentul nr. 1/2003, precum și al Orientărilor din 2006, Comisia a precizat că încălcarea în cauză a fost săvârșită cu intenție. Pentru calcularea cuantumului de bază, această instituție a folosit un indicator pentru valoarea anuală a vânzărilor întemeiat pe valoarea reală a vânzărilor de produse care fac obiectul înțelegerii, efectuate de întreprinderi în cursul lunilor în care au participat activ la încălcarea în cauză. Aceasta a aplicat un coeficient de gravitate a încălcării în cauză de 16 %. În ceea ce privește durata încălcării menționate, Comisia a reținut o durată de 11 luni și 14 zile pentru Philips, de 18 luni și 7 zile pentru recurentă, de 23 de luni și 2 zile pentru Renesas, precum și de 23 de luni și 15 zile pentru Samsung. Aceasta a aplicat un coeficient de 16 % din valoarea vânzărilor cu titlu de cuantum suplimentar.

17

Cu titlu de circumstanțe atenuante, Comisia a acordat recurentei o reducere de 20 % din cuantumul amenzii pentru motivul că era responsabilă pentru încălcarea în litigiu numai în măsura în care a participat la acorduri coluzive cu Samsung și Renesas, iar nu cu Philips. În temeiul Comunicării privind cooperarea, aceasta a acordat imunitate la amenzi Renesas și o reducere de 30 % a cuantumului amenzii pentru Samsung.

18

La articolul 1 din decizia în litigiu, Comisia a constatat că următoarele întreprinderi au participat la o încălcare unică și continuă a articolului 101 alineatul (1) TFUE și a articolului 53 din Acordul privind SEE în sectorul cipurilor pentru carduri inteligente care acoperă SEE:

19

La articolul 2 din această decizie, Comisia a aplicat amenzi în cuantum de 82784000 de euro pentru recurentă [(articolul 2 litera (a)], de 20148000 de euro pentru Philips [articolul 2 litera (b)], de 0 euro pentru Renesas [articolul 2 litera (c)] și de 35116000 de euro pentru Samsung [articolul 2 litera (d)].

20

Prin cererea introductivă depusă la grefa Tribunalului la 13 noiembrie 2014, recurenta a introdus o acțiune prin care urmărea, cu titlu principal, anularea deciziei în litigiu în măsura în care o privește și, cu titlu subsidiar, reducerea cuantumului amenzii care i‑a fost aplicată.

21

În susținerea acțiunii sale, recurenta a invocat șase motive. Primele două motive se refereau la respectarea dreptului la apărare și a principiului bunei administrări. Al treilea motiv era întemeiat pe încălcarea articolului 101 alineatul (1) TFUE. Al patrulea motiv, invocat cu titlu subsidiar, era întemeiat pe aplicarea eronată a noțiunii de încălcare unică și continuă. Al cincilea și al șaselea motiv priveau amenda.

22

Prin hotărârea atacată, Tribunalul a respins aceste motive și, prin urmare, a respins acțiunea recurentei în totalitate.

23

Prin recursul formulat, recurenta solicită Curții:

24

Comisia solicită Curții:

25

În susținerea recursului, recurenta invocă trei motive.

26

Primul motiv al recurentei se împarte în cinci aspecte.

27

Prin intermediul primului aspect al primului motiv, care privește în special punctul 160 din hotărârea atacată, recurenta reproșează Tribunalului că, dintre cele 11 contacte pretins nelegale care au avut loc între aceasta și Samsung sau Renesas și a căror existență a fost constatată de Comisie, acesta a examinat doar cinci, deși ea le contestase pe fiecare dintre ele. Acest control jurisdicțional incomplet și selectiv al deciziei în litigiu ar fi contrar articolului 263 TFUE și ar fi condus la un control insuficient al cuantumului amenzii. În opinia recurentei, nelegalitatea aprecierilor Comisiei referitoare la unul sau la altul dintre contactele contestate ar fi trebuit să conducă la anularea concluziilor corespunzătoare formulate de Comisie în decizia în litigiu.

28

De asemenea, Tribunalul ar fi încălcat obligația de motivare prevăzută la articolul 36 din Statutul Curții de Justiție a Uniunii Europene. În special, acesta ar fi omis să furnizeze motive suficiente pentru a‑și justifica abordarea expusă la punctul 160 din hotărârea atacată, precum și alegerea celor cinci contacte controlate.

29

Un astfel de control selectiv nu ar fi permis Tribunalului să aprecieze pe deplin gravitatea presupusei încălcări și să controleze cuantumul amenzii aplicate. Tribunalul ar fi răspuns în insuficientă măsură argumentelor recurentei referitoare la amendă, astfel cum reiese din al treilea motiv al recursului. În special, din moment ce participarea acesteia la încălcare a fost redusă la cinci contacte a căror existență a fost dovedită, Tribunalul nu putea confirma cuantumul amenzii pe care Comisia i‑a aplicat‑o.

30

În ceea ce privește contactele necontrolate, Tribunalul s‑ar fi limitat să facă trimitere, în special la punctul 153 din hotărârea atacată, la concluziile Comisiei, fără să le controleze, astfel cum era obligat să procedeze.

31

Controlul selectiv efectuat de Tribunal ar fi contradictoriu și incoerent cu aprecierile pe care acesta le‑a expus la punctele 136, 137 și 211 din hotărârea atacată. Prin intermediul acestui control selectiv, Tribunalul ar fi denaturat caracteristicile încălcării invocate de Comisie, întrucât contactele examinate de Tribunal ar fi fost insuficiente pentru a susține constatarea unei încălcări unice și continue în privința recurentei.

32

În lipsa confirmării celorlalte contacte stabilite de Comisie și în special în lipsa examinării presupuselor contacte dintre recurentă și Renesas din cursul anului 2003, menționate în considerentul (160) al deciziei în litigiu, Tribunalul nu ar fi dispus de niciun temei pentru a constata organizarea unor reuniuni nelegale între Samsung și recurentă în cursul acestui an. În consecință, în opinia recurentei, Tribunalul nu a dispus de nicio altă probă, cu excepția celor pe care ea le contestă, care să susțină existența și cuprinsul contactelor pe care ea le‑ar fi avut cu Samsung în 2003.

33

Recurenta precizează că controlul selectiv afectează situația sa juridică, în măsura în care acesta o expune unor revendicări nejustificate din partea terților, precum cererile de despăgubire.

34

Comisia contestă toate aceste argumente.

35

Aceasta observă că recurenta nu a contestat concluzia care figura în considerentele (38)-(41), (68), (76), (77), (246) și (297) ale deciziei în litigiu, conform căreia prețurile cipurilor pentru carduri inteligente erau determinate, în principiu, anual. În consecință, potrivit Comisiei, Tribunalul se putea limita la verificarea faptului că recurenta participase la cel puțin un contact anticoncurențial pe an în perioada cuprinsă între anii 2003 și 2005. Astfel, ar fi suficient ca rezultatele economice ale contactelor anticoncurențiale să își producă în continuare efectele după data la care acestea au avut loc.

36

În aceste condiții, Tribunalul nu ar fi fost obligat să justifice alegerea celor cinci contacte pe care le‑a examinat, nici faptul că nu a examinat participarea recurentei la celelalte șase contacte.

37

Tribunalul nu ar fi fost împiedicat să analizeze argumentele referitoare la gravitatea încălcării și la cuantumul amenzii. În special, numărul contactelor la care a participat recurenta nu ar afecta nici aprecierea gravității încălcării, nici posibilitatea de a aplica un procent de 16 % pentru gravitate.

38

Tribunalul nu ar fi fost împiedicat să examineze nici argumentele referitoare la participarea recurentei la încălcarea unică și continuă, având în vedere că aceasta din urmă a participat la cel puțin un contact pe an și că aceste contacte se înscriau într‑un plan de ansamblu. De asemenea, acesta ar fi fost în măsură să aprecieze corect argumentele referitoare la natura anticoncurențială a contactelor cu Samsung, la 24 septembrie 2003 și la 3 noiembrie 2003, dat fiind că elementele de probă furnizate de Renesas nu reprezentau decât unul dintre motivele pentru care Tribunalul a confirmat concluziile Comisiei referitoare la credibilitatea Samsung ca martor și la schimbul de informații efectuat cu ocazia contactelor menționate.

39

Argumentul recurentei referitor la anularea în totalitate a deciziei în litigiu ar fi inadmisibil, în temeiul articolului 169 alineatul (2) din Regulamentul de procedură al Curții.

40

Argumentul referitor la punctul 153 din hotărârea atacată ar fi inoperant, întrucât Tribunalul nu a dedus nicio consecință cu privire la menționarea celor nouă contacte anticoncurențiale, altele decât cele din 3 noiembrie 2003 și din 27 noiembrie 2003.

41

Recurenta ar fi expusă la cereri de despăgubire nu ca urmare a abordării reținute de Tribunal, ci ca urmare a participării sale la cel puțin un contact anticoncurențial pe an, în cursul anilor 2003-2005.

42

În ceea ce privește argumentul recurentei referitor la punctele 136 și 137 din hotărârea atacată, aceasta din urmă ar confunda două noțiuni diferite, și anume dovada numărului contactelor anticoncurențiale la care recurenta a participat și demonstrarea caracterului anticoncurențial al acestor contacte.

43

Cu titlu introductiv, trebuie să se observe că punctul 160 din hotărârea atacată privește aprecierea Tribunalului cu privire la al treilea aspect al celui de al treilea motiv invocat de recurentă în fața acestuia și întemeiat pe lipsa unor probe care să permită stabilirea existenței unei încălcări a articolului 101 TFUE. Acest punct are următorul cuprins:

„[…] recurenta nu contestă aprecierea Comisiei conform căreia prețurile erau determinate, în principiu, anual, ceea ce reiese de altfel din discuțiile la care recurenta a luat parte. În aceste condiții, este suficient să se examineze, pentru anii 2003-2005 dacă recurenta a participat la una sau, dacă este cazul, la două discuții anticoncurențiale, în cursul fiecăruia dintre acești trei ani, cu Samsung sau Renesas, pentru a se concluziona în sensul existenței sau inexistenței unei încălcări a articolului 101 TFUE. În aceste condiții, Tribunalul a considerat că este oportun să examineze, cu titlu introductiv, cinci contacte între recurentă și Samsung sau Renesas, și anume contactele din 24 septembrie 2003 (primul contact), din 3 noiembrie 2003 (al doilea contact), din 18 martie 2004 (al șaselea contact), din 1-8 iunie 2004 (al șaptelea contact) și din 31 martie 2005 (al unsprezecelea contact), primul și ultimul contact marcând, potrivit Comisiei, începutul și, respectiv, sfârșitul participării recurentei la încălcarea în cauză. Așadar, numai în cazul în care aceste cinci contacte nu ar permite să se stabilească existența încălcării în cauză, Tribunalul va examina dacă celelalte contacte, precum cel din 17 noiembrie 2003, cu privire la care recurenta susține în înscrisurile sale și în ședință că nu erau nelegale, contribuie sau nu contribuie la stabilirea existenței respectivei încălcări.”

44

După ce a examinat argumentele recurentei referitoare la cele cinci contacte menționate, Tribunalul a apreciat, la punctul 207 din hotărârea atacată, că Comisia nu a săvârșit o eroare considerând că reclamanta participase la discuții anticoncurențiale cu Samsung și Renesas între 24 septembrie 2003 și 31 martie 2005.

45

În schimb, Tribunalul nu a examinat argumentele prin intermediul cărora recurenta contesta concluziile Comisiei cu privire la celelalte șase contacte bilaterale reținute în privința sa în decizia în litigiu.

46

Recurenta contestă această abordare a Tribunalului în esență pentru motivul că este incompatibilă cu cerințele unui control jurisdicțional complet atât din punctul de vedere al controlului legalității, cât și al controlului cuantumului amenzii.

47

Trebuie de asemenea amintit că sistemul de control jurisdicțional al deciziilor Comisiei privind procedurile de aplicare a articolelor 101 TFUE și 102 TFUE constă într‑un control al legalității actelor instituțiilor prevăzut la articolul 263 TFUE, care poate fi completat, în aplicarea articolului 261 TFUE și la cererea reclamanților, prin exercitarea de către Tribunal a unei competențe de fond în ceea ce privește sancțiunile aplicate de Comisie în acest domeniu (Hotărârea din 21 ianuarie 2016, Galp Energía España și alții/Comisia, C‑603/13 P, EU:C:2016:38, punctul 71).

48

Trebuie amintit că întinderea controlului de legalitate prevăzut la articolul 263 TFUE se extinde la toate elementele deciziilor Comisiei privind procedurile de aplicare a articolelor 101 și 102 TFUE care fac obiectul unui control aprofundat asigurat de Tribunal, în drept și în fapt, în lumina motivelor invocate de recurentă și ținând seama de toate elementele relevante prezentate de aceasta (a se vedea în acest sens Hotărârea din 21 ianuarie 2016, Galp Energía España și alții/Comisia, C‑603/13 P, EU:C:2016:38, punctul 72, precum și jurisprudența citată).

49

În speță, recurenta urmărea în special să obțină un control al legalității constatării de către Comisie a participării sale la o încălcare unică și continuă în perioada cuprinsă între 24 septembrie 2003 și 31 martie 2005.

50

Astfel cum reiese din cuprinsul punctului 43 din prezenta hotărâre, Tribunalul a justificat limitarea controlului său la cinci dintre cele 11 contacte bilaterale în cauză prin faptul, necontestat de recurentă, că prețurile erau în principiu negociate anual. Trebuie adăugat în acest sens că, astfel cum reiese din cuprinsul punctelor 115 și 116 din prezenta hotărâre, recurenta nu a prezentat niciun argument admisibil în etapa recursului de natură să infirme această justificare.

51

Astfel, pe de o parte, Tribunalul a prezentat corespunzător cerințelor legale motivele pentru care a exercitat un control asupra unui număr limitat de contacte contestate de recurentă.

52

Pe de altă parte, este necesar să se considere că, pentru a confirma legalitatea constatării de către Comisie a participării recurentei la încălcarea în cauză, Tribunalul putea să se limiteze la controlarea aprecierilor Comisiei referitoare nu numai la primul și la ultimul contact coluziv, ci și la unul sau două contacte aferente fiecărui an de participare.

53

Astfel, în cadrul unei încălcări care se întinde pe o anumită perioadă, faptul că manifestările înțelegerii intervin în perioade diferite, care pot fi separate prin intervale de timp mai mult sau mai puțin lungi, nu are nicio influență asupra existenței acestei înțelegeri, având în vedere că diferitele acțiuni care fac parte din această încălcare urmăresc un singur scop și se înscriu în cadrul unei încălcări cu caracter unic și continuu (a se vedea în acest sens Hotărârea din 21 septembrie 2006, Technische Unie/Comisia, C‑113/04 P, EU:C:2006:593, punctul 169).

54

În plus, potrivit unei jurisprudențe constante, faptul că o întreprindere nu a participat la toate elementele constitutive ale unei înțelegeri sau că a avut un rol minor în aspectele la care a participat nu este relevant pentru a stabili existența unei încălcări din partea sa, dat fiind că aceste elemente nu trebuie luate în considerare decât la aprecierea gravității încălcării și, dacă este cazul, la stabilirea cuantumului amenzii (a se vedea Hotărârea din 6 decembrie 2012, Comisia/Verhuizingen Coppens, C‑441/11 P, EU:C:2012:778, punctul 45 și jurisprudența citată).

55

Prin urmare, în măsura în care se întemeiază pe încălcarea articolului 263 TFUE și a obligației de motivare, primul aspect al primului motiv trebuie respins.

56

În măsura în care, astfel cum reiese din cuprinsul punctului 46 din prezenta hotărâre, primul aspect al primului motiv este de asemenea întemeiat pe încălcarea competenței de fond a Tribunalului și privește, prin aceasta, elemente care vor fi examinate în cadrul celui de al treilea motiv, argumentația dezvoltată în această privință va face obiectul unei examinări comune cu acest motiv.

57

Prin intermediul celui de al doilea aspect al primului motiv, recurenta reproșează Tribunalului că i‑a atribuit în mod eronat, la punctul 118 din hotărârea atacată, sarcina probei privind lipsa de autenticitate a e‑mailului intern al Samsung din 3 noiembrie 2003 (denumit în continuare „e‑mailul din 3 noiembrie 2003”). Având în vedere că Comisia, căreia i‑ar reveni sarcina stabilirii încălcării, nu a stabilit autenticitatea acestui e‑mail în conformitate cu principiul bunei administrări și având în vedere îndoielile serioase invocate de recurentă, acest element de probă, precum și alte probe prezentate de Samsung ar fi trebuit declarate inadmisibile.

58

De asemenea, Tribunalul ar fi săvârșit erori vădite de apreciere și o încălcare a dreptului la apărare atunci când a considerat, la punctul 74 din hotărârea atacată, că raportul de expertiză informatică prezentat de recurentă nu constatase că e‑mailul menționat nu era autentic.

59

În plus, atunci când a afirmat, la punctul 118 din hotărârea atacată, că recurenta nu prezentase niciun argument care să demonstreze necesitatea unui raport de expertiză independent, Tribunalul ar fi încălcat dreptul său la apărare și dreptul la un proces echitabil. Întemeindu‑se pe o decizie a Autorității pentru Concurență franceze, recurenta apreciază că, ținând seama de observațiile prezentate de ea și de observațiile prezentate de Samsung, Comisia era obligată să numească un expert profesionist independent pentru a evalua autenticitatea e‑mailului în cauză. Aceasta ar fi situația cu atât mai mult în procedurile în materie de înțelegeri în temeiul naturii penale a acestora. Aprecierile științifice ale Comisiei nu pot fi de natură să elimine orice îndoială în ceea ce privește autenticitatea probelor invocate.

60

Întrucât s‑a întemeiat pe astfel de probe, Tribunal ar fi apreciat în mod eronat durata și amploarea încălcării în cauză. În lipsa probelor furnizate de Samsung, care ar fi trebuit să fie declarate inadmisibile, Comisia nu ar fi putut stabili nici săvârșirea unei încălcări de către recurentă în cursul anului 2003, nici participarea acesteia din urmă la o încălcare unică și continuă. În special, recurenta contestă cuprinsul punctelor 143 și 144 din hotărârea atacată, precum și referirea, la punctul 150 din această hotărâre, la probe contemporane și la probe prezentate de Renesas, având în vedere că acestea nu au fost examinate de Tribunal.

61

Comisia contestă temeinicia tuturor acestor argumente.

62

Cu titlu introductiv, trebuie arătat că reiese din constatările de fapt ale Tribunalului că e‑mailul din 3 noiembrie 2003, trimis de Samsung ca urmare a suspendării discuțiilor cu privire la tranzacție, a fost utilizat de Comisie pentru a stabili existența unui contact anticoncurențial între recurentă și Samsung în aceeași zi. Recurenta a contestat autenticitatea acestui e‑mail în fața Comisiei și a prezentat un raport de expertiză în observațiile sale cu privire la a doua prezentare a faptelor, ocazie cu care i‑a fost comunicat e‑mailul menționat. Fără a recurge la o expertiză științifică independentă, Comisia a respins îndoielile recurentei pe baza propriilor aprecieri științifice referitoare la autenticitatea aceluiași e‑mail.

63

Prin intermediul acestui aspect al primului motiv, recurenta contestă respingerea de către Tribunal a argumentului privind omiterea recurgerii de către Comisie la efectuarea unei expertize independente pentru a se asigura de autenticitatea e‑mailului din 3 noiembrie 2003. În această privință, Tribunalul a hotărât, la punctul 118 din hotărârea atacată, că Comisia dispunea de o anumită marjă de apreciere pentru a decide asupra măsurilor suplimentare care trebuie luate și că, în speță, recurenta nu stabilise că se impunea o astfel de expertiză.

64

Recurenta apreciază că, procedând în acest mod, Tribunalul i‑a impus sarcina probei privind lipsa de autenticitate a e‑mailului din 3 noiembrie 2003, afectând astfel hotărârea de o eroare de drept.

65

În această privință, trebuie amintit că principiul care prevalează în dreptul Uniunii este acela al liberei aprecieri a probelor, din care decurge, pe de o parte, că, din moment ce un element de probă a fost obținut în mod legal, admisibilitatea sa nu poate fi contestată în fața Tribunalului și, pe de altă parte, că singurul criteriu pertinent pentru aprecierea forței probante a probelor prezentate în mod legal constă în credibilitatea acestora (Hotărârea din 19 decembrie 2013, Siemens și alții/Comisia, C‑239/11 P, C‑489/11 P și C‑498/11 P, nepublicată, EU:C:2013:866, punctul 128, precum și jurisprudența citată).

66

Atunci când Comisia se întemeiază pe elemente de probă care sunt, în principiu, suficiente pentru a demonstra existența încălcării, nu este suficient ca întreprinderea în cauză să menționeze posibilitatea producerii unei împrejurări care ar putea afecta valoarea probantă a respectivelor elemente de probă pentru ca Comisiei să ii revină sarcina de a dovedi că această împrejurare nu a putut afecta valoarea lor probantă. Dimpotrivă, cu excepția cazurilor în care o astfel de probă nu ar putea fi furnizată de întreprinderea în cauză ca urmare a comportamentului Comisiei înseși, revine întreprinderii în cauză sarcina de a dovedi corespunzător cerințelor legale, pe de o parte, dacă împrejurarea pe care o invocă există și, pe de altă parte, că această împrejurare repune în discuție valoarea probantă a elementelor de probă pe care se întemeiază Comisia (Hotărârea din 22 noiembrie 2012, E.ON Energie/Comisia, C‑89/11 P, EU:C:2012:738, punctul 76).

67

Aceste considerații pot fi transpuse în situația în care, precum în speță, recurenta nu contestă credibilitatea unui element de probă, ci autenticitatea acestuia.

68

În speță, atât din considerentele (164)-(174) ale deciziei în litigiu, cât și din cuprinsul punctelor 65, 74, 82 și 182 din hotărârea atacată reiese că, în această decizie, Comisia a răspuns în mod detaliat îndoielilor recurentei cu privire la autenticitatea e‑mailului din 3 noiembrie 2003 și că aceasta în esență le‑a respins. În aceste condiții, revenea recurentei sarcina să dovedească, în fața Tribunalului, că răspunsul Comisiei fusese afectat de erori ca urmare a unei cercetări insuficiente. Or, în această din urmă privință, reiese în esență din cuprinsul punctelor 65 și 82-84 din hotărârea atacată că recurenta nu a reușit să demonstreze săvârșirea unor astfel de erori.

69

Rezultă că, fără să efectueze o răsturnare nejustificată a sarcinii probei, Tribunalul a putut respinge diferitele argumente ale recurentei referitoare la lipsa de autenticitate a e‑mailului din 3 noiembrie 2003 pentru motivul că aceasta nu stabilea că explicațiile prezentate de Comisie erau eronate. De asemenea, la punctul 118 din hotărârea atacată, fără să efectueze o astfel de răsturnare a sarcinii probei, acesta a putut respinge argumentele recurentei conform cărora Comisia ar fi trebuit să solicite o expertiză științifică independentă pentru a stabili autenticitatea acestui e‑mail.

70

În măsura în care recurenta invocă, în acest context, o încălcare a dreptului său la apărare, este suficient să se observe că aceasta a putut, atât în cursul procedurii administrative, cât și în cursul procedurii în fața Tribunalului, să își prezinte argumentele referitoare la autenticitatea e‑mailului din 3 noiembrie 2003.

71

Având în vedere cele de mai sus, argumentele recurentei referitoare la punctele 143, 144 și 150 din hotărârea atacată, care sunt întemeiate pe premisa, eronată, că Tribunalul i‑a atribuit sarcina probei privind lipsa de autenticitate a e‑mailului din 3 noiembrie 2003, trebuie privite ca fiind inoperante.

72

Prin urmare, rezultă că al doilea aspect al primului motiv trebuie respins.

73

Prin intermediul celui de al treilea aspect al primului motiv, recurenta reproșează Tribunalului că i‑a încălcat dreptul la apărare și că a săvârșit o eroare vădită de drept prin faptul că a statuat, la punctul 85 din hotărârea atacată, că lipsa comunicării în timp util către recurentă a aprecierilor științifice ale Comisiei referitoare la autenticitatea e‑mailului din 3 noiembrie 2003, care constituiau elemente incriminatorii, nu avusese incidență asupra rezultatului la care a ajuns Comisia în decizia în litigiu.

74

Recurenta apreciază că omisiunea Comisiei de a‑i comunica aceste aprecieri a lipsit‑o de posibilitatea de a‑și susține mai aprofundat îndoielile serioase pe care le invocase în ceea ce privește autenticitatea acestui e‑mail, de a demonstra lipsa de autenticitate a acestuia sau necesitatea efectuării unei expertize independente în acest scop și de a răspunde aprecierilor Comisiei. Încălcarea dreptului la apărare al recurentei, care ar fi agravată de faptul că i s‑a atribuit în mod eronat sarcina probei privind lipsa de autenticitate a e‑mailului menționat, nu poate fi compensată prin prezentarea unor aprecieri științifice în cursul procedurii în fața Tribunalului.

75

Comisia contestă toate aceste argumente.

76

Prin intermediul prezentului aspect, recurenta susține că Tribunalul a respins în mod greșit argumentația sa întemeiată pe faptul că Comisia încălcase dreptul la apărare al recurentei prin faptul că a omis să îi comunice, în cursul procedurii administrative, propriile aprecieri științifice referitoare la autenticitatea e‑mailului din 3 noiembrie 2003.

77

În această privință, Tribunalul a arătat, la punctele 77 și 80 din hotărârea atacată, că Comisia ar fi trebuit să comunice aprecierile sale științifice recurentei ca elemente incriminatorii. Cu toate acestea, Tribunalul a considerat, la punctele 81-85 din această hotărâre, că recurenta nu stabilise că rezultatul la care Comisia ajunsese în decizia în litigiu ar fi fost diferit dacă ar fi avut loc o asemenea comunicare, astfel încât a respins argumentația recurentei întemeiată pe încălcarea dreptului său la apărare.

78

Procedând în acest mod, Tribunalul a respectat jurisprudența Curții conform căreia, pentru ca o încălcare a dreptului la apărare să determine anularea actului atacat se impune ca, în lipsa acestei neregularități, procedura să fi putut conduce la un rezultat diferit, aspect care trebuie demonstrat de întreprinderea în cauză (Hotărârea din 16 iunie 2016, SKW Stahl‑Metallurgie și SKW Stahl‑Metallurgie Holding/Comisia, C‑154/14 P, EU:C:2016:445, punctul 69, precum și jurisprudența citată).

79

Or, recurenta nu a prezentat niciun element de natură să demonstreze că Tribunalul a săvârșit o eroare de drept sau că a denaturat elementele de fapt sau de probă prin faptul că a apreciat pe baza argumentelor și elementelor prezentate în fața sa că aceasta nu stabilise că rezultatul la care Comisia ajunsese în decizia în litigiu ar fi putut fi diferit dacă această instituție i‑ar fi comunicat aprecierile sale științifice în cursul procedurii administrative.

80

Prin urmare, al treilea aspect al primului motiv trebuie respins.

81

Al patrulea aspect al primului motiv, întemeiat pe încălcări ale prezumției de nevinovăție, ale dreptului la apărare și ale obligației de motivare, se împarte în două critici principale.

82

Prin intermediul primei sale critici, recurenta contestă aprecierile Tribunalului care figurează în special la punctele 93 și 126 din hotărârea atacată, referitoare la credibilitatea Samsung în calitate de martor.

83

În primul rând, recurenta apreciază că argumentul conform căruia Samsung este un martor credibil pentru motivul că a solicitat clemență nu este valabil decât în ceea ce privește elementele de probă furnizate de un martor căruia Comisia i‑a acordat deja clemență cu titlu provizoriu. Or, nu aceasta ar fi fost situația Samsung în momentul prezentării probelor contestate. Fiind expusă riscului de a i se aplica o amendă completă după eșecul tranzacției, Samsung nu ar fi avut nimic de pierdut făcând declarații false, aceasta cu atât mai mult cu cât nu ar fi riscat, în temeiul dreptului coreean, să suporte nicio sancțiune penală pentru fals în declarații.

84

Prin urmare, Tribunalul ar fi trebuit să se întemeieze pe alte probe pentru a susține existența contactelor bilaterale contestate dintre Samsung și recurentă. Or, asemenea probe nu ar exista. În această privință, recurenta critică cuprinsul punctelor 145-151 din hotărârea atacată, care, în opinia acesteia, nu pot fi considerate drept simple motive neesențiale. Punctele 148 și 149 din această hotărâre, care anunță că probele furnizate de Samsung au fost coroborate de alți participanți la încălcare, ar contrazice cuprinsul punctului 155 din hotărârea menționată. E‑mailul transmis de Philips, menționat la punctul 147 din hotărârea atacată, s‑ar baza numai pe o „declarație din auzite”, iar recurenta nu ar fi avut niciun contact bilateral cu Philips. Pasajele vizate din decizia în litigiu nu ar menționa că NXP Semiconductors NV a prezentat elemente care coroborau probele aduse de Samsung. Împrejurarea, menționată în considerentul (157) al deciziei în litigiu, potrivit căreia Renesas ar fi adus elemente în susținerea acestor probe ar fi ilogică și ar fi contrazisă de controlul parțial efectuat de Tribunal, care nu ar fi examinat și nici nu ar fi stabilit existența unei reuniuni între Renesas și recurentă în cursul anului 2003, anul contactelor în litigiu cu Samsung. Așadar, Renesas nu ar putea susține faptele contestate stabilite pe baza probelor inadmisibile care au provenit de la Samsung.

85

Întrucât martorul recurentei, spre deosebire de martorul Samsung, s‑a expus unui risc de a fi sancționat penal pentru infracțiunea de fals în declarații date pe proprie răspundere, Tribunalul ar fi trebuit să privilegieze declarațiile celui dintâi. Acesta ar fi trebuit să acorde recurentei beneficiul îndoielii, conform principiului in dubio pro reo.

86

În al doilea rând, acest principiu ar fi fost încălcat de asemenea pentru motivul că, la punctele 123 și 124 din hotărârea atacată, Tribunalul ar fi aplicat Samsung principiul respectării secretului profesional între avocat și client, în detrimentul recurentei. Astfel, în ceea ce privește declarația în cauză, angajatul Samsung care a făcut această declarație nu ar fi relatat decât vagi amintiri la îndrumarea Samsung, la zece ani după presupusa încălcare.

87

Prin intermediul celei de a doua critici, recurenta susține că Tribunalul a considerat în mod greșit că cipurile sale de alt tip decât SIM făceau parte din încălcarea în cauză, a motivat insuficient hotărârea și a încălcat principiul in dubio pro reo.

88

În primul rând, Tribunalul ar fi utilizat la punctul 255 din hotărârea atacată o traducere incorectă a raportului intern al Samsung și, astfel, ar fi denaturat probele. Pe baza traducerii corecte, Tribunalul nu ar fi putut considera că probele în cauză susțineau concluzia conform căreia cipurile de alt tip decât SIM făceau obiectul discuției din 24 septembrie 2003 dintre Samsung și recurentă.

89

În al doilea rând, considerațiile emise la punctul 256 din hotărârea atacată nu ar fi de natură să stabilească faptul că veniturile legate de cipuri de alt tip decât SIM trebuiau să fie incluse în calculul cuantumului amenzii pentru întreaga perioadă a încălcării și ar fi în contradicție cu abordarea enunțată la punctul 160 din această hotărâre. Astfel, cipurile de alt tip decât SIM nu ar fi menționate, în raportul intern al Samsung utilizat pentru a stabili contactul din 24 septembrie 2003, decât pentru anul 2004, într‑o declarație extrem de generală care nu ar putea fi considerată drept având ca obiect sau ca efect restrângerea concurenței. Aceasta nu ar putea reduce incertitudinea Samsung, având în vedere că, în sectorul cipurilor pentru carduri inteligente, care ar avea o durată de viață scurtă ca urmare a progreselor tehnologice constante, prețurile scad fără încetare. În lipsa oricărui alt contact referitor la cipurile de alt tip decât SIM, veniturile aferente acestor produse nu ar fi putut fi luate în considerare pentru calculul cuantumului amenzii decât cel mult pentru anul 2004.

90

În al treilea rând, recurenta contestă corelația dintre cipurile SIM și cipurile de alt tip decât SIM, constatată la punctul 257 din hotărârea atacată, deoarece aceasta ar fi afectată de o apreciere vădit eronată și, din această cauză, de o denaturare a probelor utilizate de Comisie în considerentul (221) al deciziei în litigiu. Ar rezulta, astfel, din considerentele (6) și (221) ale acestei decizii că piața cipurilor pentru carduri inteligente putea fi scindată în două segmente. Deși segmentarea nu era absolută, Comisia nu ar fi putut constata o corelație.

91

În al patrulea rând, chiar presupunând că există o astfel de corelație, Tribunalul ar fi omis să prezinte în ce mod presupusele schimburi de informații privind cipurile SIM puteau afecta concurența în ceea ce privește cipurile de alt tip decât SIM. În special, punctul 258 din hotărârea atacată ar fi motivat insuficient în această privință. În plus, declarația dată de Renesas, vizată în considerentul (217) al deciziei în litigiu, potrivit căreia încălcarea privea cele două tipuri de cipuri și informațiile referitoare la aplicațiile de alt tip decât SIM erau relevante pentru furnizorii de aplicații SIM, nu ar fi fost susținută și ar fi fost contestată de recurentă și de Philips. Or, având în vedere această contestare, declarația menționată ar fi trebuit coroborată cu alte elemente pentru a putea fi luată în considerare.

92

Comisia contestă temeinicia tuturor acestor argumente.

93

Prin intermediul primei critici, recurenta contestă anumite aprecieri efectuate de Tribunal cu privire la credibilitatea Samsung în calitate de martor și la valoarea probantă atribuită unor elemente de probă prezentate de aceasta din urmă.

94

În această privință, în primul rând, trebuie constatat, mai întâi, că Tribunalul a arătat în mod întemeiat la punctul 93 din hotărârea atacată că faptul că angajatul Samsung, autor al declarației a cărei valoare probantă o contesta recurenta, nu risca să suporte sancțiuni penale în Coreea în caz de fals în declarații pe proprie răspundere nu înlătura valoarea probantă a acestei declarații, având în vedere că Samsung, în calitate de pârât conform Comunicării privind cooperarea, se expunea riscului de a pierde beneficiul acestei cooperări în cazul unei declarații false.

95

Astfel, orice tentativă din partea unui solicitant, în temeiul acestei comunicări, de a induce în eroare Comisia ar putea repune în discuție sinceritatea și caracterul complet al cooperării acestuia și, prin urmare, l‑ar lipsi de posibilitatea de a beneficia pe deplin de comunicarea menționată (a se vedea prin analogie Hotărârea din 19 decembrie 2013, Siemens și alții/Comisia, C‑239/11 P, C‑489/11 P și C‑498/11 P, nepublicată, EU:C:2013:866, punctul 138).

96

În continuare, prin intermediul afirmației sale potrivit căreia probele aduse de Samsung ar fi trebuit să fie coroborate de alți participanți la încălcarea în cauză, ceea ce nu s‑ar fi întâmplat, recurenta nu contestă, în realitate, punctele 148 și 149 din hotărârea atacată, ci aprecierile Comisei care figurează în considerentele (156)-(161) ale deciziei în litigiu, conform cărora declarațiile Samsung fuseseră coroborate de alți participanți la încălcarea în cauză. Or, la punctele respective, Tribunalul a arătat, fără ca recurenta să conteste aceasta în fața Curții, că aprecierile menționate nu erau repuse în discuție în fața sa.

97

Prin urmare, această susținere este inadmisibilă, conform unei jurisprudențe constante potrivit căreia, în cadrul unui recurs, controlul Curții este limitat la aprecierea soluției legale date cu privire la motivele și argumentele dezbătute în fața primei instanțe. Prin urmare, o parte nu poate să invoce pentru prima dată în fața Curții motive sau argumente pe care nu le‑a invocat în fața Tribunalului (a se vedea în acest sens Hotărârea din 8 noiembrie 2016, BSH/EUIPO, C‑43/15 P, EU:C:2016:837, punctul 43, și Hotărârea din 13 decembrie 2017, Telefónica/Comisia, C‑487/16 P, nepublicată, EU:C:2017:961, punctul 84).

98

În plus, trebuie înlăturat argumentul întemeiat pe o pretinsă contradicție în ceea ce privește motivele între punctele 148 și 149 din hotărârea atacată și punctul 155 din această hotărâre. Astfel, la acest din urmă punct, fără să contrazică faptul că, în ansamblu, declarațiile Samsung erau susținute de alți participanți la încălcare, Tribunalul s‑a mulțumit să răspundă unui argument al recurentei atrăgând atenția că, în considerentele (152), (157) și (158) ale deciziei în litigiu, contestate de recurentă, Comisia nu a constatat că contactele din 3 noiembrie 2003 și din 17 noiembrie 2003 fuseseră coroborate de probe care proveneau de la acești alți participanți.

99

În sfârșit, argumentul întemeiat pe pretinsa denaturare a probelor ca urmare a menționării NXP Semiconductors la punctul 147 din hotărârea atacată se întemeiază pe interpretarea eronată a deciziei în litigiu. Astfel, contrar a ceea ce pretinde recurenta, NXP Semiconductors este menționată în considerentele (158), (159) și (161) ale acestei decizii.

100

În al doilea rând, în ceea ce privește punctele 123 și 124 din hotărârea atacată, trebuie arătat, pe de o parte, că, în măsura în care recurenta se prevalează de caracterul vag al declarației menționate la punctul 123 din această hotărâre, aceasta urmărește, în realitate, să obțină o nouă apreciere a valorii probante a acestei declarații, care, potrivit unei jurisprudențe constante a Curții, nu este de competența Curții, cu excepția situației denaturării acestui element de probă (Hotărârea din 12 ianuarie 2017, Timab Industries și CFPR/Comisia, C‑411/15 P, EU:C:2017:11, punctul 153, precum și jurisprudența citată). Pe de altă parte, în ceea ce privește argumentul referitor la punctul 124 din hotărârea atacată, este suficient să se constate că acest punct enunță un motiv neesențial, astfel cum o dovedește expresia „în orice situație” din introducerea acestuia. Prin urmare, acest argument este inoperant.

101

În consecință, prima critică trebuie respinsă.

102

Prin intermediul celei de a doua critici, îndreptată împotriva punctelor 255-258 din hotărârea atacată, recurenta reproșează în esență Tribunalului că a denaturat elemente de probă întrucât a confirmat constatarea participării recurentei la o încălcare privind cipurile de alt tip decât SIM și a confirmat luarea în considerare a veniturilor acesteia referitoare la aceste produse la calculul cuantumului amenzii.

103

O asemenea denaturare are loc atunci când, fără a se recurge la noi elemente de probă, aprecierea elementelor de probă existente apare ca fiind vădit greșită. Revine recurentelor sarcina de a indica în mod precis elementele care ar fi fost denaturate și de a demonstra erorile de apreciere care ar fi fost săvârșite (a se vedea în acest sens Hotărârea din 17 iunie 2010, Lafarge/Comisia, C‑413/08 P, EU:C:2010:346, punctele 16 și 17, precum și Hotărârea din 27 aprilie 2017, FSL și alții/Comisia, C‑469/15 P, EU:C:2017:308, punctele 47 și 48).

104

La punctele 255-258 din hotărârea atacată, Tribunalul a respins al cincilea motiv invocat în fața sa, întemeiat pe o eroare de calcul în ceea ce privește cuantumul amenzii întrucât Comisia ținuse seama de cipurile de alt tip decât SIM.

105

În primul rând, la punctul 255 din hotărârea atacată, Tribunalul a constatat că recurenta și Samsung evocaseră prețurile și piața cipurilor de alt tip decât SIM cu ocazia contactului din 24 septembrie 2003. La punctul 256 din această hotărâre, a considerat că acest fapt, care rezulta din raportul intern al unui angajat Samsung, era suficient pentru a se constata că discuțiile anticoncurențiale nu priviseră numai cipurile SIM, chiar dacă nu existau probe scrise privind existența altor schimburi de informații între recurentă și concurenții săi privind cipurile de alt tip decât SIM.

106

În această privință, trebuie arătat că, chiar presupunând că Tribunalul s‑ar fi întemeiat pe o traducere incorectă a acestui raport intern, totuși, reiese din cele două traduceri prezentate de recurentă în fața Curții că prețurile în domenii care, precum cel bancar sau cel referitor la identificare, utilizează cipuri de alt tip decât SIM au fost efectiv luate în considerare în momentul contactului din 24 septembrie 2003. Prin urmare, Tribunalul a constatat, fără a denatura elementele de probă, existența unui schimb de informații privind cipurile de alt tip decât SIM cu ocazia acestui contact.

107

În al doilea rând, la punctul 257 din hotărârea atacată, Tribunalul a adăugat că recurenta nu prezentase niciun argument în înscrisurile sale care să se opună aprecierii, care figurează în considerentul (221) al deciziei în litigiu, conform căreia exista o corelație între cipurile SIM și cipurile de alt tip decât SIM. Având în vedere că Tribunalul a considerat că practicile anticoncurențiale legate de prețurile cipurilor SIM aveau în mod necesar un efect asupra prețurilor cipurilor de alt tip decât SIM, acesta a apreciat, la punctul 258 din hotărârea menționată, că împrejurarea că cipurile SIM și cipurile de alt tip decât SIM nu aparțineau aceleiași piețe de produse nu avusese nicio influență asupra faptului că Comisia a putut lua în considerare cipurile de alt tip decât SIM în vederea calculului cuantumului amenzii.

108

Or, în fața Curții, recurenta nu a repus în discuție interpretarea, efectuată de Tribunal, a înscrisurilor sale din primă instanță conform căreia aceasta nu contestase constatarea Comisiei privind o corelație între cipurile SIM și cipurile de alt tip decât SIM. Interogată în această privință în ședința în fața Curții, recurenta nu a identificat, pe de altă parte, niciun element în înscrisurile menționate care să indice că ar fi contestat corelația respectivă în fața Tribunalului. Prin urmare, contestarea recurentei, în fața Curții, a aprecierii privind corelația respectivă nu este admisibilă.

109

În aceste condiții și întrucât recurenta nu a contestat în mod util, în fața Tribunalului, toate considerațiile prezentate în decizia în litigiu pentru a justifica includerea cipurilor de at tip decât SIM în încălcarea săvârșită de ea, recurenta nu poate invoca încălcarea de către Tribunal a întinderii competenței sale de fond prin confirmarea luării în considerare de către Comisie a veniturilor sale aferente cipurilor menționate pentru întreaga durată a participării sale la încălcarea în cauză.

110

În consecință, a doua critică și, prin urmare, al patrulea aspect al primului motiv trebuie respinse.

111

Prin intermediul celui de al cincilea aspect al primului motiv, recurenta reproșează Tribunalului că a săvârșit denaturări ale elementelor de probă.

112

În primul rând, Tribunalul ar fi denaturat elementele de probă prin faptul că a declarat, la punctul 160 din hotărârea atacată, că prețurile erau determinate, în principiu, anual. Ar reieși astfel din considerentele (38)-(41), precum și (65) și (297) ale deciziei în litigiu că prețurile au fost negociate anual sau trimestrial sau chiar mai frecvent. Or, deși Tribunalul ținuse seama de o negociere trimestrială a prețurilor, ar fi fost necesare probe suplimentare pentru ca acesta să considere că recurenta participase la încălcarea în cauză.

113

În al doilea rând, Tribunalul ar fi denaturat elementele de probă prin faptul că a identificat e‑mailul vizat la punctele 191-196 din hotărârea atacată ca fiind un e‑mail care provenea de la Samsung. Astfel, din elementele de probă în cauză, precum și din considerentul (116) al deciziei în litigiu reieșea că este vorba despre un e‑mail intern al recurentei. Această denaturare ar fi condus la o încălcare a obligației de a efectua un control complet al argumentelor recurentei.

114

Comisia contestă temeinicia acestor argumente.

115

În primul rând, recurenta invocă faptul că Tribunalul a denaturat elementele de probă prin faptul că a declarat, la punctul 160 din hotărârea atacată, că prețurile erau stabilite, în principiu, anual.

116

Or, astfel cum reiese în mod explicit din cuprinsul punctului 160 din hotărârea atacată, fără ca recurenta, interogată în această privință în ședința în fața Curții, să o infirme, recurenta nu a contestat în fața Tribunalului faptul că prețurile erau negociate, în principiu, anual. Prin urmare, argumentul referitor la punctul 160 este inadmisibil, conform jurisprudenței citate la punctul 97 din prezenta hotărâre.

117

În al doilea rând, recurenta reproșează Tribunalului că a denaturat elementele de fapt cu ocazia aprecierii realizate, la punctele 191-196 din hotărârea atacată, cu privire la contactul cu Samsung din perioada 1 iunie 2004-8 iunie 2004.

118

Această argumentație trebuie analizată în lumina jurisprudenței amintite la punctele 100 și 103 din prezenta hotărâre.

119

În speță, Comisia este de acord cu recurenta asupra faptului că, la punctele 191 și 193 din hotărârea atacată, Tribunalul a considerat în mod greșit că e‑mailul menționat la aceste puncte provenea de la Samsung și că a fost descoperit la sediul acesteia, în condițiile în care acesta provenea de la recurentă și a fost descoperit la sediul acesteia din urmă.

120

Cu toate acestea, în fața Curții, recurenta nu contestă nici însăși existența și cuprinsul material al e‑mailului în cauză, nici concluziile la care a ajuns Tribunalul în temeiul acestui e‑mail. În special, aceasta nu invocă niciun argument de natură să demonstreze că Tribunalul ar fi denaturat elementele de probă prin faptul că a considerat, pe baza e‑mailului menționat, că aceasta participase la un contact cu Samsung și că schimbase, cu această ocazie, anumite informații pe care Tribunalul, singurul competent să aprecieze faptele, le‑a calificat drept anticoncurențiale.

121

În aceste condiții, este necesar să se considere că identificarea eronată a e‑mailului în cauză provine dintr‑o eroare materială care nu are incidență asupra aprecierii pe fond a argumentelor recurentei referitoare la contactul care a avut loc între 1 iunie 2004 și 8 iunie 2004 în lumina cuprinsului e‑mailului menționat.

122

În măsura în care recurenta adaugă faptul că, din cauza identificării eronate a e‑mailului în cauză, Tribunalul a încălcat obligația care îi revenea, de a efectua un control complet al argumentelor sale, trebuie să se observe că argumentația sa nu permite identificarea erorilor de drept pe care le reproșează Tribunalului, astfel încât aceasta trebuie respinsă ca inadmisibilă în această privință.

123

Având în vedere cele ce precedă, al cincilea aspect al primului motiv trebuie respins.

124

Ținând seama de ansamblul considerațiilor care precedă, primul motiv trebuie respins, sub rezerva examinării, la punctul 191 și următoarele din prezenta hotărâre, a primului aspect al primului motiv, în măsura în care se întemeiază pe încălcarea competenței de fond.

125

Al doilea motiv al recurentei cuprinde trei aspecte.

126

Prin intermediul celui de al doilea aspect al celui de al doilea motiv, recurenta reproșează Tribunalului că a săvârșit erori de calificare juridică a faptelor relevante în lumina articolului 101 TFUE. Aceasta contestă aprecierea efectuată de Tribunal a contactelor din 24 septembrie 2003 și din 3 noiembrie 2003 cu Samsung.

127

În primul rând, în ceea ce privește contactul din 24 septembrie 2003, primo, recurenta este de părere că considerațiile care figurează la punctul 168 din hotărârea atacată nu permit să se constate existența unei restrângeri a concurenței începând cu anul 2003. Astfel, mai întâi, făcând trimitere în considerentele (90) și (297) ale deciziei în litigiu, aceasta arată că numai două referiri la prețurile din anul 2003 pot fi deduse în seria de indicii utilizată. Ar fi vorba despre, pe de o parte, o simplă observație privind nivelul actual al prețurilor pe piață care ar fi fost de notorietate publică și, pe de altă parte, despre o ajustare a prețurilor pentru trimestrul al patrulea al anului 2003 privind clientul Schlumberger Smart Cards and Terminals. În continuare, recurenta apreciază că schimburile de informații cu privire la prețuri și la capacitățile viitoare menționate la punctul 168 din hotărârea atacată nu pot susține concluzia că presupusa încălcare a putut afecta concurența încă din anul 2003. În sfârșit, hotărârea atacată nu ar cuprinde nicio analiză a efectelor schimbului de informații referitor la prețurile din 2003 cu privire la concurență și Tribunalul nu ar fi calificat acest schimb de informații drept restrângere a concurenței prin obiect.

128

Secundo, recurenta consideră că simpla declarație – de altfel, generală și lipsită de orice indicație privind stabilirea viitoare a prețurilor sau comportamentul pe piață – referitoare la cipurile de alt tip decât SIM cu ocazia contactului din 24 septembrie 2003 nu este suficientă pentru a stabili existența unui schimb nelegal de informații sensibile cu privire la aceste produse. Nici Comisia, nici Tribunalul nu ar fi stabilit că transmiterea acestei informații ar putea să restrângă concurența. Prin urmare, întrucât a apreciat contrariul, la punctul 256 din hotărârea atacată, Tribunalul ar fi săvârșit o eroare sau chiar ar fi denaturat probele. În consecință, acesta ar fi ținut seama în mod eronat de veniturile care se raportau la aceste produse pentru calculul cuantumului amenzii aplicate recurentei.

129

În al doilea rând, în ceea ce privește contactul din 3 noiembrie 2003, recurenta susține, pe de o parte, că Tribunalul a încălcat obligația de motivare care îi revenea, întrucât nu a prezentat niciun motiv care să permită calificarea acestui contact drept un schimb nelegal de informații și a omis să răspundă argumentelor care figurau, cu privire la acest subiect, la punctele 83-86 din cererea introductivă.

130

Pe de altă parte, aprecierea care figurează la punctele 181-183 din hotărârea atacată cu privire la valoarea probatorie a probelor utilizate pentru stabilirea existenței contactului din 3 noiembrie 2003 ar fi afectată de încălcări ale obligației de motivare și ale prezumției de nevinovăție, precum și de o eroare vădită de apreciere și de o denaturare a probelor. Astfel, nici Comisia, nici Tribunalul nu ar fi prezentat o explicație suficientă cu privire la existența versiunilor diferite ale e‑mailului din 3 noiembrie 2003 sau cu privire la autenticitatea acestuia din urmă. În ceea ce privește seria de indicii menționată la punctul 183 din această hotărâre, care nu ar cuprinde decât două surse, recurenta precizează că e‑mailul intern al Renesas din 7 octombrie 2003 este întemeiat pe informații din auzite și că, acesta fiind anterior datei contactului din 3 noiembrie 2003, în mod evident nu ar putea dovedi existența acestuia din urmă. Tribunalul ar fi omis să arate motivele pentru care Comisia putea deduce din e‑mailul din 7 noiembrie 2003 al Samsung, care nu menționa decât propunerea unei viitoare reuniuni la data de 17 noiembrie 2003, că contactul din 3 noiembrie 2003 avusese loc. Pentru aceste motive, Tribunalul ar fi încălcat normele referitoare la sarcina probei, ar fi denaturat elementele de probă și ar fi ajuns la aprecieri vădit eronate.

131

Comisia apreciază că argumentele sunt în același timp inadmisibile, întrucât recurenta urmărește să repună în discuție aprecierile de fapt realizate de Tribunal, și neîntemeiate.

132

Cu titlu introductiv, ținând seama de argumentele Comisiei, trebuie să se constate că, prin argumentele invocate în susținerea prezentului aspect, recurenta nu urmărește să repună în discuție aprecierile de fapt realizate de Tribunal, ci arată erorile de drept pe care acesta le‑ar fi săvârșit în cadrul aprecierii contactelor cu Samsung din 24 septembrie 2003 și din 3 noiembrie 2003.

133

În primul rând, în ceea ce privește contactul din 24 septembrie 2003, recurenta contestă punctele 168 și 256 din hotărârea atacată, întrucât Tribunalul a stabilit că încălcarea săvârșită de aceasta a început în cursul anului 2003 și privea cipurile de alt tip decât SIM.

134

În primul rând, este cert că, astfel cum a arătat Tribunalul în special la punctele 166, 168 și 173-175 din hotărârea atacată, în cursul contactului din 24 septembrie 2003, recurenta și Samsung au schimbat informații sensibile care priveau în special prețurile viitoare.

135

Or, datorită obiectului însuși al acestui schimb de informații între concurenți, Tribunalul a putut să îl califice în mod întemeiat drept încălcare prin obiect, fără ca, pe de altă parte, astfel cum reiese din cuprinsul punctelor 157-160 din prezenta hotărâre, argumentele invocate de recurentă în cadrul celui de al doilea aspect al prezentului motiv să fie de natură să stabilească faptul că această calificare este afectată de o eroare de drept.

136

În aceste condiții, chiar presupunând că concurenții nu au discutat despre prețurile pentru anul 2003, Tribunalul nu a săvârșit o eroare de drept cu privire la începutul perioadei încălcării atunci când a considerat că recurenta participase la o astfel de încălcare începând de la 24 septembrie 2003.

137

Prin urmare, pe de o parte, argumentele recurentei prin care se urmărea să se demonstreze că, la reuniunea din 24 septembrie 2003, nu a fost abordat subiectul prețurilor din 2003, pe lângă faptul că urmăresc în realitate să obțină o nouă examinare a faptelor care nu este de competența Curții în recurs, nu sunt relevante.

138

Pe de altă parte, Tribunalul nu era nicidecum obligat să examineze și să stabilească existența unor efecte anticoncurențiale pentru anul 2003. Astfel, potrivit jurisprudenței Curții, nu este necesar să se examineze efectele unei practici concertate în cazul în care obiectul anticoncurențial al acesteia din urmă este dovedit (Hotărârea din 4 iunie 2009, T‑Mobile Netherlands și alții, C‑8/08, EU:C:2009:343, punctul 30).

139

În al doilea rând, în ceea ce privește argumentul referitor la încălcarea referitoare la cipurile de alt tip decât SIM și îndreptat împotriva punctului 256 din hotărârea atacată, trebuie precizat că reiese din interpretarea înscrisurilor recurentei din prima instanță că, în cadrul celui de al cincilea motiv invocat în fața Tribunalului, aceasta a negat existența oricărei discuții cu privire la cipurile de alt tip decât SIM, fără să arate în niciun mod, eventual în subsidiar, că discuția privind aceste produse, cu ocazia contactului din 24 septembrie 2003, nu putea fi calificată drept anticoncurențială prin obiect. Prin urmare, Tribunalul nu era obligat să aprofundeze și mai mult această chestiune. În rest, trebuie să se facă trimitere la punctele 104-109 din prezenta hotărâre.

140

În al doilea rând, în ceea ce privește contactul din 3 noiembrie 2003, recurenta contestă aprecierile efectuate de Tribunal la punctele 181-183 și 185 din hotărârea atacată privind existența acestui contact și, respectiv, natura sa ilicită.

141

În primul rând, la punctele 181-183 din hotărârea atacată, Tribunalul a considerat, pe de o parte, că recurenta nu a prezentat dovada faptului că motivele obiective, invocate de Comisie pentru a justifica faptul că ar exista mai multe versiuni ale e‑mailului din 3 noiembrie 2003, ar fi eronate și, pe de altă parte, că existau o serie de indicii care rezultau din alte probe care urmăreau să dovedească existența unui contact anticoncurențial în aceeași zi.

142

În această privință, pe de o parte, s‑a arătat deja la punctele 68 și 69 din prezenta hotărâre că recurentei îi revine sarcina să conteste, în fața Tribunalului, considerațiile efectuate de Comisie în decizia în litigiu cu privire la autenticitatea e‑mailului din 3 noiembrie 2003 și că Tribunalul a arătat motivele pentru care recurenta nu reușise să demonstreze că aceste considerații erau eronate.

143

În aceste condiții, Tribunalul a respins, fără să săvârșească o eroare de drept și fără să încalce obligația de motivare care îi revenea, argumentele recurentei referitoare la autenticitatea e‑mailului din 3 noiembrie 2003.

144

Pe de altă parte, în ceea ce privește argumentul prin care recurenta critică seria de indicii menționată la punctele 181 și 183 din hotărârea atacată, este suficient să se amintească faptul că aprecierea elementelor de probă nu este de competența Curții în stadiul recursului, cu excepția cazului denaturării acestora. Or, deși recurenta susține că elementele acestei serii de indicii nu sunt de natură să susțină existența unui contact ilicit la 3 noiembrie 2003, aceasta nu demonstrează în niciun mod existența unei denaturări a acestor elemente, efectuată de Tribunal.

145

În al doilea rând, la punctul 185 din hotărârea atacată, în măsura în care recurenta aprecia că contactul din 3 noiembrie 2003 nu constituia o restrângere a concurenței prin obiect, Tribunalul a considerat că Comisia nu era obligată să stabilească că fiecare discuție ilicită constituia o astfel de restricție, având în vedere că aceasta stabilise că practicile în cauză, privite în ansamblu, constituiau o restrângere a concurenței prin obiect.

146

Procedând în acest mod, astfel cum susține recurenta, Tribunalul a constatat caracterul ilicit al discuției în cauză și a renunțat la examinarea argumentelor prezentate de aceasta referitoare la natura anticoncurențială prin obiect a contactului din 3 noiembrie 2003.

147

Cu toate acestea, având în vedere considerațiile prezentate la punctele 43-55 din prezenta hotărâre, o astfel de abordare nu este contrară, în împrejurările prezentei cauze, cerințelor privind controlul legalității constatării încălcării. Recurenta nu susține, de altfel, că această abordare ar putea afecta aprecierea cuantumului adecvat al amenzii în raport cu încălcarea.

148

În consecință, primul aspect al celui de al doilea motiv trebuie respins.

149

Prin intermediul celui de al doilea aspect al celui de al doilea motiv, recurenta reproșează Tribunalului că a interpretat în mod eronat noțiunea de restrângere a concurenței prin obiect la punctele 172-176, 185 și 189 din hotărârea atacată. În opinia sa, Tribunalul nu a realizat o analiză suficientă a naturii practicilor în cauză și s‑a limitat, în special la punctele 176 și 189 din această hotărâre, la un raționament insuficient și la o abordare contradictorie.

150

Recurenta susține că, încălcând în această privință jurisprudența Curții, Tribunalul a omis să analizeze și să demonstreze că schimburile de informații în cauză prezentau un grad suficient de nocivitate pentru concurență pe piața cipurilor pentru carduri inteligente. Aceasta consideră că un schimb sporadic de informații cu privire la prețurile actuale ale pieței sau cu privire la viitoarele tendințe generale și potențiale ale prețurilor, precum și cu privire la evoluția pieței nu prezintă, în sine, un asemenea grad de nocivitate pe o piață extrem de competitivă precum este piața menționată a cipurilor pentru carduri inteligente.

151

Recurenta precizează că aprecierea insuficient motivată care figurează la punctul 174 din hotărârea atacată și conform căreia comportamentul în litigiu era „de natură” să „permită concurenților să limiteze” concurența introduce două condiții neclare și diferite ale criteriului gradului de nocivitate impus de Curte.

152

În sfârșit, ținând seama de caracteristicile diferite ale celor cinci contacte examinate de Tribunal, acesta ar fi săvârșit o eroare prin faptul că a constatat, astfel cum pare să o fi făcut la punctul 185 din hotărârea atacată, o restrângere globală a concurenței prin obiect.

153

Comisia contestă toate aceste argumente.

154

Prin intermediul celui de al doilea aspect al celui de al doilea motiv, recurenta reproșează Tribunalului că a încălcat jurisprudența Curții referitoare la noțiunea de restrângere a concurenței prin obiect.

155

Potrivit jurisprudenței Curții, criteriul juridic esențial pentru a determina dacă un acord sau o practică concertată comportă o restrângere a concurenței „prin obiect” în sensul articolului 101 alineatul (1) TFUE rezidă în constatarea faptului că un astfel de acord sau o astfel de practică prezintă, în sine, un grad suficient de nocivitate pentru concurență pentru a considera că nu este necesară analizarea efectelor sale (a se vedea în acest sens Hotărârea din 27 aprilie 2017, FSL și alții/Comisia, C‑469/15 P, EU:C:2017:308, punctul 104, precum și jurisprudența citată).

156

Pentru a aprecia dacă un tip de coordonare între întreprinderi prezintă un grad suficient de nocivitate pentru a fi considerat o restrângere a concurenței „prin obiect”, trebuie analizate în special conținutul său, obiectivele pe care urmărește să le atingă, precum și contextul economic și juridic în care se înscrie. În cadrul aprecierii contextului respectiv, trebuie de asemenea să se țină seama de natura bunurilor sau a serviciilor afectate, precum și de condițiile reale de funcționare și de structura pieței sau a piețelor relevante (a se vedea în acest sens Hotărârea din 5 decembrie 2013, Solvay Solexis/Comisia, C‑449/11 P, nepublicată, EU:C:2013:802, punctul 36, Hotărârea din 19 martie 2015, Dole Food și Dole Fresh Fruit Europe/Comisia, C‑286/13 P, EU:C:2015:184, punctul 117 și jurisprudența citată, precum și Hotărârea din 27 aprilie 2017, FSL și alții/Comisia, C‑469/15 P, EU:C:2017:308, punctul 105 și jurisprudența citată).

157

În primul rând, în ceea ce privește contactul din 24 septembrie 2003, reiese din constatările de fapt efectuate de Tribunal la punctele 164 și 165 din hotărârea atacată că recurenta și Samsung au schimbat informații cu privire la capacitățile și la prețurile lor actuale și viitoare, precum și cu privire la strategia lor de evoluție tehnologică. Tribunalul a considerat, la punctul 166 din această hotărâre, că un astfel de schimb de informații privind prețurile și capacitățile este de natură să influențeze în mod direct strategia comercială a concurenților, în special pe o piață pe care cererea și oferta sunt concentrate.

158

Drept răspuns la argumentele recurentei prin care se urmărea să se conteste calificarea drept restricție a concurenței prin obiect, reținută de Comisie cu privire la acest contact, Tribunalul a amintit de asemenea în special jurisprudența citată la punctul 155 din prezenta hotărâre și a considerat, la punctele 173 și 174 din hotărârea atacată, că factorii economici care caracterizează piața în cauză, necontestați de recurentă, erau de natură să demonstreze că întreprinderile în cauză obțineau un avantaj dintr‑un schimb de informații sensibile privind politicile strategice ale concurenților acestora în termeni de preț, capacitate și evoluție tehnologică, întrucât acesta era de natură să le permită să încetinească scăderea prețurilor inerentă pieței în cauză.

159

Procedând în acest mod, contrar argumentelor recurentei, Tribunalul s‑a conformat jurisprudenței enunțate la punctele 155 și 156 din prezenta hotărâre. Astfel, Tribunalul a examinat conținutul schimbului de informații dintre concurenți, inclusiv natura informațiilor transmise, a apreciat obiectivele urmărite prin acestea din urmă și a ținut seama de contextul pieței în care aceste discuții au avut loc.

160

Pe de altă parte, contrar a ceea ce recurenta lasă să se înțeleagă, calificarea schimbului de informații sensibile dintre concurenții de pe piața în cauză drept restrângere a concurenței prin obiect nu poate depinde de frecvența schimburilor de informații. Un asemenea criteriu nu reiese, astfel, în niciun mod din jurisprudența citată la punctele 155 și 156 din prezenta hotărâre.

161

În al doilea rând, la punctul 176 din hotărârea atacată, Tribunalul a respins argumentul recurentei conform căruia Comisia nu dovedise că discuțiile, cu ocazia contactului din 24 septembrie 2003, referitoare la capacitatea de producție riscau să restrângă concurența. În opinia acestuia, de vreme ce Comisia identificase motivele pentru care considera că schimbul de informații respectiv era, în raport cu caracteristicile pieței, de natură să restrângă concurența, aceasta nu era obligată să dovedească existența efectelor anticoncurențiale.

162

În consecință, Tribunalul a considerat în esență că, prin intermediul argumentului său, recurenta reproșa Comisiei că nu a dovedit existența efectelor anticoncurențiale. Or, pe de o parte, în recurs, recurenta nu pretinde că Tribunalul a înțeles greșit semnificația argumentului său. Pe de altă parte, aprecierea efectuată de Tribunal cu privire la acesta este conformă cu jurisprudența Curții citată la punctul 138 din prezenta hotărâre.

163

În al treilea rând, trebuie arătat că argumentul recurentei referitor la punctul 185 din hotărârea atacată trebuie respins pentru motivele evocate la punctele 145-147 din prezenta hotărâre.

164

În al patrulea rând, motivul care figurează la punctul 189 din hotărârea atacată, conform căruia „[s]schimbul [d]e informații confidențiale [referitoare la intenția de a mări prețurile pentru o întreagă categorie specifică de produse] între concurenți ar conduce în mod necesar la o denaturare a concurenței”, nu poate, având în vedere contextul economic al pieței cipurilor pentru carduri inteligente, astfel cum este descris la punctul 173 din hotărârea atacată, să fie considerat ca fiind afectat de o eroare de drept.

165

În consecință, al doilea aspect al celui de al doilea motiv trebuie respins.

166

Prin intermediul celui de al treilea aspect al celui de al doilea motiv, recurenta contestă motivele care figurează la punctele 215-224, 226 și 227 din hotărârea atacată, cu privire la participarea sa la o încălcare unică și continuă.

167

Pe de o parte, aceasta arată o contradicție de motive între punctele 215, 226 și 227 din hotărârea atacată, în sensul că Tribunalul i‑ar fi imputat răspunderea pentru ansamblul încălcării în cauză, indicând în același timp că aceasta nu participase la încălcarea unică și continuă în ansamblul său.

168

Pe de altă parte, aceasta amintește că, potrivit jurisprudenței Curții, participarea unei întreprinderi la o încălcare unică și continuă necesită îndeplinirea a trei condiții, și anume, în primul rând, existența unui plan de ansamblu care urmărește un obiectiv comun, în al doilea rând, contribuția intenționată a acestei întreprinderi la acest plan și, în al treilea rând, cunoașterea de către aceasta dovedită sau prezumată, a comportamentelor ilicite ale celorlalți participanți. Or, în speță, nici Tribunalul, nici Comisia nu ar fi prezentat o motivare care să permită să se concluzioneze că recurenta contribuise în mod intenționat la același obiectiv unic precum Renesas, Samsung și Philips. Astfel cum ar reieși din considerentul (312) al deciziei în litigiu și din cuprinsul punctului 231 din hotărârea atacată, nici Comisia și nici Tribunalul nu ar fi constatat nici că recurenta avusese cunoștință despre comportamentul Renesas, al Samsung și al Philips.

169

Astfel, nici Comisia, nici Tribunalul nu ar fi respectat criteriul referitor la intenția individuală de a participa la un plan comun. În schimb, în Hotărârea din 15 iulie 2015, voestalpine și voestalpine Wire Rod Austria/Comisia (T‑418/10, EU:T:2015:516, punctul 302), Tribunalul ar fi procedat la o analiză detaliată a acestui criteriu.

170

Comisia contestă temeinicia acestui argument.

171

Prin intermediul celui de al treilea aspect al celui de al doilea motiv, recurenta reproșează Tribunalului săvârșirea unor erori de drept în analiza participării sale la o încălcare unică și continuă.

172

Potrivit jurisprudenței Curții, răspunderea unei întreprinderi care a participat la o încălcare unică și complexă prin comportamente proprii, care intrau în sfera de aplicare a noțiunilor de acord sau de practică concertată având un obiect anticoncurențial, în sensul articolului 101 alineatul (1) TFUE, și care aveau drept scop să contribuie la realizarea încălcării în ansamblul său, poate fi de asemenea reținută, pentru toată perioada participării sale la încălcarea menționată, pentru comportamentele altor întreprinderi în cadrul aceleiași încălcări. Aceasta este situația atunci când se stabilește că întreprinderea în cauză intenționa să contribuie prin propriul comportament la obiectivele comune urmărite de toți participanții și că avea cunoștință despre comportamentele ilicite preconizate sau puse în aplicare de alte întreprinderi pentru atingerea acelorași obiective sau că putea să le prevadă în mod rezonabil și că era pregătită să accepte riscul care decurge din acestea (Hotărârea din 6 decembrie 2012, Comisia/Verhuizingen Coppens, C‑441/11 P, EU:C:2012:778, punctul 42, precum și Hotărârea din 24 iunie 2015, Fresh Del Monte Produce/Comisia și Comisia/Fresh Del Monte Produce, C‑293/13 P și C‑294/13 P, EU:C:2015:416, punctul 157).

173

În schimb, dacă o întreprindere a participat în mod direct la unul sau la mai multe dintre comportamentele anticoncurențiale care compun o încălcare unică și continuă, dar nu s‑a stabilit că, prin propriul comportament, aceasta intenționa să contribuie la ansamblul obiectivelor comune urmărite de ceilalți participanți la înțelegere și că avea cunoștință despre toate celelalte comportamente ilicite preconizate sau puse în aplicare de acești participanți pentru atingerea acelorași obiective sau că putea să le prevadă în mod rezonabil și era pregătită să accepte riscul ce decurge din acestea, Comisia nu are dreptul să stabilească în sarcina sa răspunderea decât pentru comportamentele la care a participat în mod direct și pentru comportamentele preconizate sau puse în aplicare de ceilalți participanți pentru atingerea acelorași obiective cu cele pe care ea le urmărea și cu privire la care s‑a dovedit că le cunoștea sau putea să le prevadă în mod rezonabil și era pregătită să accepte riscul ce decurge din acestea (a se vedea Hotărârea din 6 decembrie 2012, Comisia/Verhuizingen Coppens, C‑441/11 P, EU:C:2012:778, punctul 44, precum și Hotărârea din 24 iunie 2015, Fresh Del Monte Produce/Comisia și Comisia/Fresh Del Monte Produce, C‑293/13 P și C‑294/13 P, EU:C:2015:416, punctul 159).

174

În speță, în conformitate cu această jurisprudență, Tribunalul a arătat, la punctul 226 din hotărârea atacată, că constatarea existenței unei încălcări unice este distinctă de aspectul dacă răspunderea pentru această încălcare, în integralitatea sa, poate fi stabilită în sarcina unei întreprinderi.

175

În această privință, reiese fără echivoc din constatările efectuate de Tribunal la punctele 229 și 231 din hotărârea atacată că, în pofida unei anumite ambiguități a deciziei în litigiu, ale cărei principale considerații Tribunalul le‑a expus la punctele 215, 227 și 228 din această hotărâre, Comisia a reținut răspunderea recurentei, în această decizie, pentru participarea sa la încălcarea în cauză numai în considerarea contactelor bilaterale cu Samsung și Renesas și că aceasta nu a stabilit răspunderea în sarcina recurentei pentru această încălcare în integralitatea sa.

176

În consecință, hotărârea nu este afectată de o motivare contradictorie cu privire la întinderea participării recurentei la încălcarea în cauză.

177

În plus, dat fiind că răspunderea recurentei nu a fost reținută pentru încălcarea în cauză în integralitatea sa, ci numai în limita participării sale directe la anumite manifestări ale acestei încălcări, nu era nicidecum necesar, în speță, să se stabilească că aceasta cunoștea comportamentele coluzive ale altor participanți la această încălcare.

178

Rezultă că al treilea aspect al celui de al doilea motiv și, prin urmare, acest motiv în totalitate trebuie respinse.

179

Al treilea motiv invocat de recurentă cuprinde două aspecte.

180

Prin intermediul primului aspect al celui de al treilea motiv, recurenta reproșează Tribunalului că a săvârșit o eroare vădită de apreciere la stabilirea cuantumului amenzii, ca urmare a controlului incomplet și selectiv, astfel cum a fost evidențiat acesta în cadrul primului aspect al primului motiv, al contactelor bilaterale contestate de recurentă. În cadrul exercitării competenței sale de fond, Tribunalul ar fi trebuit să țină seama de numărul de incidente și de participarea individuală a fiecărei întreprinderi la încălcare. Tribunalul nu ar fi respectat jurisprudența Curții prin faptul că a omis să procedeze astfel. De asemenea, Tribunalul ar fi motivat insuficient aprecierea sa conform căreia reducerea cuantumului amenzii acordate de Comisie era adecvată, în condițiile în care nu ar fi examinat decât mai puțin de jumătate dintre contactele a căror existență fusese stabilită de Comisie, iar recurenta contestase proporționalitatea cuantumului amenzii care îi fusese aplicată pe baza acestor din urmă contacte.

181

Prin intermediul celui de al doilea aspect al celui de al treilea motiv, recurenta reproșează Tribunalului că a încălcat principiul proporționalității.

182

În primul rând, aceasta susține că Tribunalul nu a ținut seama suficient de faptul că a participat în mod limitat la încălcare.

183

Pe de o parte, recurenta susține că, contrar celor stabilite de Tribunal la punctul 239 din hotărârea atacată, ea prezentase argumente prin care se viza contestarea reducerii de 20 % acordate de Comisie la punctul 172 din cererea sa introductivă și la punctul 115 din memoriul său în replică depus în fața Tribunalului.

184

Pe de altă parte, recurenta apreciază că Tribunalul a omis, nerespectând astfel jurisprudența Curții, să țină seama, în vederea stabilirii cuantumului amenzii, de gravitatea relativă a participării sale individuale foarte limitate la încălcare. Acest cuantum nu ar reflecta realitatea participării recurentei la această încălcare, având în vedere că Tribunalul nu ar fi controlat decât un număr limitat de contacte, recurenta nu ar fi avut cunoștință despre contactele bilaterale intervenite între ceilalți participanți la încălcare, iar un singur contact care o implica pe recurentă ar privi cipurile de alt tip decât SIM. Aceasta precizează că veniturile sale aferente acestora din urmă reprezentau mai mult de 50 % din cifra sa de afaceri globală și că încălcarea pentru cipurile de alt tip decât SIM nu putea să se raporteze decât la anul 2004. Prin urmare, contrar celor impuse de jurisprudența Curții, Tribunalul nu ar fi ținut seama în suficientă măsură de partea din cifra de afaceri pe care o reprezentau produsele care făceau obiectul încălcării.

185

În al doilea rând, recurenta contestă punctele 269 și 270 din hotărârea atacată, susținând că, prin faptul că i‑a aplicat o amendă cu un cuantum disproporționat, Comisia și Tribunalul au încălcat articolul 49 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene și Tribunalul și‑a încălcat competența de fond. În opinia acesteia, Tribunalul ar fi omis să țină seama de participarea limitată a recurentei la încălcarea în cauză. În special, stabilirea cuantumului amenzii ar fi rezultat dintr‑un calcul greșit al cifrei de afaceri și ar fi contrară jurisprudenței citate la punctul 269 din această hotărâre. Ar fi fost astfel luate în considerare, în mod eronat, toate veniturile recurentei referitoare la cipurile de alt tip decât SIM pe toată durata pretinsei încălcări. Astfel, în opinia recurentei, încălcarea referitoare la cipurile de alt tip decât SIM nu putea privi decât, cel mult (quod non), anul 2004.

186

Comisia consideră că aceste argumente trebuie să fie respinse.

187

În ceea ce privește primul aspect, Comisia arată că numărul contactelor la care a participat recurenta nu modifică cu nimic gravitatea participării sale la încălcare, din moment ce consecințele economice ale contactelor anticoncurențiale și‑au produs efectele ulterior datei acestor contacte.

188

În ceea ce privește al doilea aspect al acestui motiv, Comisia apreciază că argumentul întemeiat pe faptul că, la examinarea gravității participării recurentei la încălcare, Tribunalul ar fi trebuit să țină seama de împrejurarea că numai anumite contacte priveau cipurile de alt tip decât SIM este inadmisibil, în temeiul articolului 170 din Regulamentul de procedură al Curții, întrucât este expus pentru prima dată în fața Curții. În orice caz, Tribunalul ar fi hotărât în mod întemeiat că încălcarea în cauză privea astfel de cipuri.

189

În primul rând, Comisia arată că, din moment ce poate lua în considerare gravitatea relativă a participării unei întreprinderi la încălcare, fie atunci când stabilește cuantumul de bază al amenzii pe care poate să i‑l aplice, fie cu titlu de circumstanțe atenuante sau agravante, Tribunalul a confirmat, în mod întemeiat, stabilirea unui coeficient de gravitate de 16 % pentru toate părțile la înțelegere. Recurenta nu ar fi demonstrat că reducerea de 20 %, operată în beneficiul ei, ar conduce la impunerea unei amenzi cu un cuantum excesiv sau chiar disproporționat.

190

În al doilea rând, în ceea ce privește pretinsa încălcare a principiului proporționalității, Comisia susține că impunerea unei amenzi cu un cuantum mai ridicat recurentei față de cel al amenzilor aplicate prin decizia în litigiu celorlalți participanți la încălcare rezultă din faptul că valoarea vânzărilor de cipuri pentru carduri inteligente realizate de recurentă este cea mai ridicată dintre cei patru participanți. În această privință, Comisia precizează că cifra de afaceri constituie un element obiectiv care reflectă în mod corect nocivitatea comportamentului coluziv pentru funcționarea normală a concurenței. Niciunul dintre ceilalți factori invocați de recurentă nu ar fi de natură să modifice aprecierea realizată de Tribunal a gravității încălcării.

191

Întrucât cele două aspecte ale celui de al treilea motiv se suprapun în parte, acestea trebuie examinate împreună. Pe de altă parte, în conformitate cu cele prezentate la punctul 56 din prezenta hotărâre, este necesar să se examineze de asemenea argumentele invocate în susținerea primului aspect al primului motiv, în măsura în care privesc exercitarea de către Tribunal a competenței sale de fond.

192

În primul rând, trebuie amintit că Tribunalul este singurul competent să controleze modalitatea în care Comisia a apreciat în fiecare caz concret gravitatea comportamentelor ilicite. În cadrul recursului, controlul Curții are ca obiect, pe de o parte, să examineze în ce măsură Tribunalul a luat în considerare în mod corect din punct de vedere juridic toți factorii esențiali pentru aprecierea gravității unui anumit comportament în lumina articolului 101 TFUE și a articolului 23 din Regulamentul nr. 1/2003 și, pe de altă parte, să verifice dacă Tribunalul a răspuns corespunzător cerințelor legale la toate argumentele invocate în susținerea cererii de anulare a amenzii sau de reducere a cuantumului acesteia (Hotărârea din 26 ianuarie 2017, Laufen Austria/Comisia, C‑637/13 P, EU:C:2017:51, punctul 58).

193

În al doilea rând, potrivit jurisprudenței Curții, competența de fond recunoscută instanței Uniunii la articolul 31 din Regulamentul nr. 1/2003, conform articolului 261 TFUE, autorizează instanța, dincolo de simplul control al legalității sancțiunii, să substituie aprecierea Comisiei cu propria apreciere și, în consecință, să anuleze, să reducă sau să majoreze amenda sau penalitatea cu titlu cominatoriu aplicată (a se vedea Hotărârea din 8 decembrie 2011, Chalkor/Comisia, C‑386/10 P, EU:C:2011:815, punctul 63 și jurisprudența citată, precum și Hotărârea din 26 ianuarie 2017, Villeroy & Boch Austria/Comisia, C‑626/13 P, EU:C:2017:54, punctul 81).

194

Desigur, exercitarea acestei competențe de fond nu echivalează însă cu un control din oficiu, iar procedura este în contradictoriu. Sarcina de a invoca motive împotriva deciziei în litigiu și de a prezenta elemente de probă în susținerea acestor motive revine, în principiu, reclamantului (Hotărârea din 18 decembrie 2014, Comisia/Parker Hannifin Manufacturing și Parker‑Hannifin, C‑434/13 P, EU:C:2014:2456, punctul 76 și jurisprudența citată, precum și Hotărârea din 26 ianuarie 2017, Villeroy & Boch Austria/Comisia, C‑626/13 P, EU:C:2017:54, punctul 83).

195

Cu toate acestea, astfel cum a arătat avocatul general la punctul 74 din concluzii, pentru a respecta cerințele unui control de fond în sensul articolului 47 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene în ceea ce privește amenda, instanța Uniunii este obligată, în exercitarea competențelor prevăzute la articolele 261 TFUE și 263 TFUE, să examineze orice critică, de drept sau de fapt, prin care se urmărește să se demonstreze că cuantumul amenzii nu este adecvat în raport cu gravitatea și durata încălcării (Hotărârea din 18 decembrie 2014, Comisia/Parker Hannifin Manufacturing și Parker‑Hannifin, C‑434/13 P, EU:C:2014:2456, punctul 75 și jurisprudența citată, precum și Hotărârea din 26 ianuarie 2017, Villeroy & Boch Austria/Comisia, C‑626/13 P, EU:C:2017:54, punctul 82).

196

În al treilea rând, gravitatea încălcării trebuie să facă obiectul unei aprecieri individuale (Hotărârea din 11 iulie 2013, Team Relocations și alții/Comisia, C‑444/11 P, nepublicată, EU:C:2013:464, punctul 102). La stabilirea cuantumului amenzilor, trebuie să se țină seama de durata încălcării și de toate elementele de natură să fie luate în considerare la aprecierea gravității acestora, cum ar fi comportamentul fiecărei întreprinderi, rolul avut de fiecare dintre ele în instituirea practicilor concertate, profitul pe care l‑au putut obține din aceste practici, dimensiunea lor și valoarea mărfurilor în cauză, precum și riscul pe care încălcările de acest tip îl reprezentau pentru Uniune (a se vedea Hotărârea Curții din 8 decembrie 2011, Chalkor/Comisia, C‑386/10 P, EU:C:2011:815, punctul 56 și jurisprudența citată).

197

Printre aceste elemente figurează și numărul și intensitatea comportamentelor anticoncurențiale (a se vedea în acest sens Hotărârea din 8 decembrie 2011, Chalkor/Comisia, C‑386/10 P, EU:C:2011:815, punctul 57 și jurisprudența citată).

198

Cu toate acestea, Curtea a amintit că nu fost stabilită o listă imperativă sau exhaustivă de criterii care trebuie să fie luate în considerare în mod obligatoriu în vederea aprecierii gravității unei încălcări (Hotărârea din 3 septembrie 2009, Prym și Prym Consumer/Comisia, C‑534/07 P, EU:C:2009:505, punctul 54, precum și Hotărârea din 13 iunie 2013, Versalis/Comisia, C‑511/11 P, EU:C:2013:386, punctul 82 și jurisprudența citată).

199

În plus, reiese din jurisprudența Curții că Comisia poate lua în considerare gravitatea relativă a participării unei întreprinderi la încălcare și împrejurările specifice ale cauzei fie atunci când apreciază gravitatea încălcării, în sensul articolului 23 din Regulamentul nr. 1/2003, fie cu ocazia ajustării cuantumului de bază în funcție de circumstanțe atenuante și agravante. Acordarea unei astfel de opțiuni Comisiei este în conformitate cu jurisprudența amintită la punctul 196 din prezenta hotărâre, având în vedere că impune, în orice situație, să se țină seama, pentru stabilirea cuantumului amenzii, de comportamentul individual adoptat de întreprinderea în cauză (a se vedea în acest sens Hotărârea din 11 iulie 2013, Team Relocations și alții/Comisia, C‑444/11 P, nepublicată, EU:C:2013:464, punctele 104 și 105).

200

În speță, mai întâi, reiese fără echivoc din decizia în litigiu și din constatările efectuate de Tribunal la punctele 215, 229 și 231 din hotărârea atacată că, deși Comisia a constatat în această decizie existența unei încălcări unice și continue, această instituție a reținut răspunderea recurentei pentru această încălcare numai în limita contactelor ilicite pe care le‑a avut cu Samsung și Renesas în perioada 24 septembrie 2003-31 martie 2005. Astfel, răspunderea recurentei pentru încălcarea în cauză nu a fost reținută decât în temeiul celor 11 contacte bilaterale constatate în privința sa în decizia în litigiu și contestate de aceasta în fața Tribunalului.

201

Comisia a ținut seama de această participare limitată a recurentei la încălcarea în cauză atunci când a calculat amenda, acordându‑i acesteia o reducere de 20 % pentru circumstanțe atenuante, aplicând în același timp, un coeficient de gravitate de 16 % identic pentru toți participanții la încălcarea în cauză.

202

În continuare, reiese fără echivoc din interpretarea cererii introductive că recurenta a solicitat nu numai anularea deciziei în litigiu în măsura în care o privește, ci și, în subsidiar, reducerea a cuantumului amenzii care i‑a fost aplicată. În această privință, trebuie precizat, pe de altă parte, că în ședința în fața Curții Comisia și‑a retras argumentația conform căreia recurenta nu ar fi solicitat Tribunalului să exercite competența de fond care îi revenea.

203

Prin intermediul motivelor invocate în fața Tribunalului, recurenta a contestat în special aprecierile pe care le‑a realizat Comisia pentru fiecare dintre cele 11 contacte bilaterale reținute împotriva sa și a criticat calculul cuantumului amenzii care i‑a fost aplicată atât în ceea ce privește coeficientul de gravitate de 16 %, cât și rata de reducere de 20 % acordată pentru circumstanțe atenuante.

204

În consecință, prin intermediul argumentației sale dezvoltate în cererea introductivă, recurenta a invitat Tribunalul să examineze realitatea participării sale la încălcarea în cauză și, dacă este cazul, întinderea exactă a acestei participări. Or, această argumentație putea fi relevantă pentru a se aprecia, conform jurisprudenței citate la punctul 195 din prezenta hotărâre, în lumina comportamentului recurentei, caracterul adecvat al cuantumului amenzii care i‑a fost aplicată în raport cu încălcarea săvârșită.

205

Astfel, deși, pentru a aprecia gravitatea încălcării săvârșite de recurentă și pentru a stabili cuantumul amenzii, Tribunalul nu este obligat să se întemeieze pe numărul exact al contactelor bilaterale reținute împotriva recurentei, acest element poate totuși constitui un element pertinent printre altele (a se vedea prin analogie Hotărârea din 25 ianuarie 2007, Dalmine/Comisia, C‑407/04 P, EU:C:2007:53, punctul 132, și Hotărârea din 14 octombrie 2010, Deutsche Telekom/Comisia, C‑280/08 P, EU:C:2010:603, punctul 277).

206

În aceste condiții, este necesar să se considere că Tribunalul nu putea omite, fără să încalce întinderea competenței sale de fond, să răspundă la argumentul invocat de recurentă conform căruia Comisia încălcase principiul proporționalității atunci când a stabilit cuantumul amenzii aplicate fără să ia în considerare numărul limitat de contacte la care recurenta ar fi participat. Această concluzie este cu atât mai mult valabilă cu cât, în speță, Tribunalul s‑a limitat să confirme cinci dintre cele 11 contacte constatate în decizia în litigiu, lăsând în același timp fără răspuns aspectul dacă Comisia stabilise existența celorlalte șase contacte reținute în această decizie.

207

Pe de altă parte, în măsura în care Tribunalul nu a controlat, în hotărârea atacată, proporționalitatea cuantumului amenzii aplicate în raport cu numărul contactelor pe care le‑a reținut împotriva recurentei și nici nu a arătat motivele pentru care nu a efectuat un astfel de control, acesta a săvârșit o eroare de drept.

208

Această apreciere nu este repusă în discuție de argumentele Comisiei.

209

Desigur, pe de o parte, astfel cum Tribunalul a amintit la punctul 269 din hotărârea atacată, partea din cifra de afaceri globală ce provine din vânzarea produselor care fac obiectul încălcării este cea mai în măsură să reflecte importanța economică a acestei încălcări (Hotărârea din 23 aprilie 2015, LG Display și LG Display Taiwan/Comisia, C‑227/14 P, EU:C:2015:258, punctul 55), astfel încât faptul că cifra de afaceri a recurentei este mult mai importantă decât a celorlalte întreprinderi sancționate poate justifica faptul că acesteia i s‑a aplicat, în speță, cea mai ridicată amendă.

210

Pe de altă parte, potrivit jurisprudenței Curții, ținând seama de punctul 23 din Orientările din 2006, un coeficient de gravitate de 16 % se poate justifica prin însăși natura încălcării în cauză, având în vedere că aceasta se numără, astfel cum a arătat Tribunalul, printre restrângerile cele mai grave ale concurenței în sensul punctului 23 menționat și că o asemenea rată figurează printre ratele cele mai scăzute din intervalul sancțiunilor prevăzut pentru astfel de încălcări în temeiul acestor orientări (a se vedea în acest sens Hotărârea din 26 ianuarie 2017, Aloys F. Dornbracht/Comisia, C‑604/13 P, EU:C:2017:45, punctul 75).

211

Cu toate acestea, împrejurările arătate și jurisprudența citată la punctele 209 și 210 din prezenta hotărâre nu pot, prin ele însele, să justifice renunțarea, în împrejurările speței, de către Tribunal la examinarea caracterului adecvat al cuantumului amenzii în raport cu numărul de contacte reținute împotriva recurentei. O asemenea examinare era, astfel, necesară pentru a se aprecia, în special, dacă numărul limitat al acestor contacte justifica o reducere a cuantumului amenzii aplicate recurentei superioară celei de 20 % care i‑a fost acordată pentru circumstanțe atenuante.

212

Cu siguranță, Curtea a statuat deja că nu este necesar să se acorde în mod automat o reducere suplimentară pentru fiecare circumstanță atenuată invocată de un reclamant, chiar dacă aceasta este considerată întemeiată, cu condiția ca o analiză globală care să țină seama de ansamblul împrejurărilor relevante să conducă la constatarea caracterului proporționat al cuantumului amenzii aplicate (a se vedea în acest sens Hotărârea din 5 decembrie 2013, Caffaro/Comisia, C‑447/11 P, nepublicată, EU:C:2013:797, punctele 103 și 104).

213

Or, tocmai, în speță, o asemenea analiză globală care să țină seama de ansamblul împrejurărilor relevante lipsește în hotărârea atacată, în măsura în care Tribunalul nu a examinat proporționalitatea amenzii în raport cu numărul de contacte reținute împotriva recurentei.

214

În al doilea rând, argumentele recurentei referitoare la luarea în considerare a veniturilor sale legate de cipurile de alt tip decât SIM trebuie respinse pentru motivele arătate la punctele 104-109 și 139 din prezenta hotărâre.

215

În consecință, primul aspect al primului motiv și cel de al treilea motiv trebuie admise în măsura în care recurenta reproșează Tribunalului că nu a ținut seama, în aprecierea cuantumului amenzii, de numărul de contacte pe care acesta l‑a reținut împotriva sa și trebuie respinse în rest.

216

Din ceea ce precedă rezultă că hotărârea atacată este afectată de o eroare de drept în ceea ce privește exercitarea de către Tribunal a competenței sale de fond.

217

În aceste condiții, hotărârea atacată trebuie anulată în măsura în care Tribunalul a respins cererea cu titlu subsidiar a recurentei privind reducerea cuantumului amenzii pe care i‑a aplicat‑o Comisia și recursul trebuie respins în rest.

218

Conform articolului 61 primul paragraf din Statutul Curții de Justiție a Uniunii Europene, aceasta poate, atunci când anulează hotărârea Tribunalului, să soluționeze ea însăși în mod definitiv litigiul, atunci când acesta este în stare de judecată.

219

În speță, situația nu este aceasta.

220

Astfel, este cert că examinarea cererii recurentei de a obține o reducere a cuantumului amenzii care i‑a fost aplicată prin decizia în litigiu poate implica aprecieri de fapt care privesc, în principal, contactele bilaterale, pe care aceasta le contestă în cadrul celui de al treilea aspect al celui de al treilea motiv pe care l‑a invocat în fața Tribunalului, care nu au făcut obiectul unei aprecieri a Tribunalului și care nu au fost pe deplin dezbătute în fața Curții.

221

În consecință, cauza trebuie trimisă Tribunalului spre rejudecare în vederea aprecierii proporționalității cuantumului amenzii aplicate în raport cu numărul de contacte reținute împotriva recurentei, examinându‑se, dacă este cazul, dacă Comisia a stabilit existența celor șase contacte cu privire la care Tribunalul nu s‑a pronunțat.

222

Întrucât cauza este trimisă la Tribunal spre rejudecare, cererea privind cheltuielile de judecată aferente prezentei proceduri de recurs se soluționează odată cu fondul.

Pentru aceste motive, Curtea (Camera a patra) declară și hotărăște: