Cauza C‑97/17

Comisia Europeană

împotriva

Republicii Bulgaria

„Neîndeplinirea obligațiilor de către un stat membru – Protecția naturii – Directiva 2009/147/CE – Conservarea păsărilor sălbatice – Arie de protecție specială (APS) – Clasificarea ca APS a teritoriilor celor mai adecvate ca număr și suprafață pentru conservarea speciilor de păsări menționate în anexa I la Directiva 2009/147 – Arie importantă pentru conservarea păsărilor (AICP) – AICP Rila – Clasificarea unei părți din AICP Rila ca APS”

Sumar – Hotărârea Curții (Camera a doua) din 26 aprilie 2018

1. Acțiune în constatarea neîndeplinirii obligațiilor–Procedură precontencioasă–Punere în întârziere–Determinarea obiectului litigiului–Aviz motivat–Formulare detaliată a obiecțiunilor

   (art. 258 TFUE)

2. Acțiune în constatarea neîndeplinirii obligațiilor–Cerere de sesizare–Prezentarea obiecțiilor și a motivelor–Cerințe de formă–Formulare neechivocă a concluziilor

   [art. 258 TFUE; Regulamentul de procedură al Curții, art. 120 litera (c)]

3. Mediu–Conservarea păsărilor sălbatice–Directiva 2009/147–Alegere și delimitare a unor arii de protecție specială–Puterea de apreciere a statelor membre–Limite

   [Directiva 2009/147 a Parlamentului European și a Consiliului, art. 4 alin. (1) și anexa I]

4. Acțiune în constatarea neîndeplinirii obligațiilor–Proba neîndeplinirii obligațiilor–Sarcina probei ce revine Comisiei–Prezentarea unor elemente care indică neîndeplinirea obligațiilor–Surse valabile de informații

   (art. 258 TFUE)

5. Mediu–Conservarea păsărilor sălbatice–Directiva 2009/147–Clasificare ca arie de protecție specială–Obligație a statelor membre–Neîndeplinirea obligațiilor–Criterii de apreciere–Luarea în considerare a inventarului ariilor importante pentru conservarea păsărilor din Europa–Admisibilitate

   [Directiva 2009/147 a Parlamentului European și a Consiliului, art. 4 alin. (1)]

1.  A se vedea textul deciziei.

   (a se vedea punctele 18 și 19)

2.  A se vedea textul deciziei.

   (a se vedea punctele 23 și 24)

3.  Marja de apreciere de care dispun statele membre atunci când aleg cele mai adecvate teritorii pentru clasificarea ca arie de protecție specială (APS) nu privește oportunitatea clasificării ca APS a teritoriilor care par cele mai adecvate din perspectiva criteriilor ornitologice, ci privește numai punerea în aplicare a acestor criterii în vederea identificării celor mai adecvate teritorii pentru conservarea speciilor prevăzute în anexa I la Directiva păsări. Astfel, pe de o parte, decizia privind clasificarea și delimitarea APS trebuie să se întemeieze numai pe criteriile ornitologice stabilite de Directiva păsări. Pe de altă parte, un stat membru nu poate, pentru motivul că ar dispune de o marjă de apreciere în ceea ce privește selectarea APS, să clasifice ca APS situri ale căror număr și suprafață totală sunt vădit inferioare numărului și suprafeței totale a siturilor identificate ca fiind cele mai adecvate.

   (a se vedea punctele 64-66)

4.  În cadrul unei proceduri în constatarea neîndeplinirii obligațiilor în temeiul articolului 258 TFUE, revine Comisiei sarcina de a stabili existența pretinsei neîndepliniri a obligațiilor. Ea trebuie să prezinte Curții elementele necesare pentru ca aceasta să verifice existența neîndeplinirii obligațiilor, fără a se putea întemeia pe vreo prezumție. Totuși, această instituție, care nu dispune de competențe proprii de investigare în materie, este tributară în mare măsură elementelor puse la dispoziție de eventuali petiționari, de organisme private sau publice active pe teritoriul statului membru în cauză, precum și de respectivul stat membru însuși. De asemenea, orice document oficial emis de autoritățile statului membru respectiv poate fi considerat o sursă valabilă de informații în vederea inițierii de către Comisie a procedurii vizate la articolul 258 TFUE.

   (a se vedea punctele 69 și 70)

5.  Actualizarea datelor științifice este necesară pentru a determina situația celor mai amenințate specii, precum și a speciilor care constituie un patrimoniu comun al Uniunii, în vederea clasificării ca arie de protecție specială (APS) a celor mai adecvate teritorii, și se impune utilizarea celor mai actualizate date științifice disponibile la expirarea termenului stabilit în avizul motivat. Totuși, în lipsa altor date științifice actualizate care să poată justifica o clasificare doar parțială ca APS a unei arii importante pentru conservarea păsărilor (AICP), Comisia poate să considere în mod întemeiat că inventarul AICP constituie cea mai actualizată și cea mai precisă referință care permite să se aprecieze dacă un stat membru a clasificat un număr și o suprafață suficiente de teritorii ca APS, în sensul articolului 4 alineatul (1) din Directiva păsări. Astfel, acest inventar, deși nu este obligatoriu din punct de vedere juridic pentru statele membre interesate, conține elemente de probă științifice care permit să se aprecieze respectarea de către un stat membru a obligației sale care decurge din această dispoziție.

   (a se vedea punctele 81 și 82)