1.

Prin acțiunea introdusă la 9 februarie 2018, Republica Franceză, susținută de Marele Ducat al Luxemburgului, solicită Curții anularea a patru acte ale Parlamentului European referitoare la adoptarea bugetului general al Uniunii Europene pentru exercițiul financiar 2017, și anume:

2.

Potrivit Republicii Franceze, dezbaterile asupra proiectului comun de buget general, votul Parlamentului asupra acestui proiect și actul președintelui Parlamentului care constată adoptarea bugetului ar fi trebuit să aibă loc în cadrul unei sesiuni plenare ordinare a Parlamentului la Strasbourg (Franța), iar nu în sesiunea plenară suplimentară care s-a desfășurat la Bruxelles (Belgia) la 30 noiembrie și la 1 decembrie 2016.

3.

Prin urmare, acest litigiu se adaugă pe lista cauzelor referitoare la sediul Parlamentului ( 2 ). Înțelegem, desigur, considerațiile de ordin politic și preocupările legate de mediu sau cele de natură bugetară, chiar de mândrie națională, care sunt legate de repartizarea activităților Parlamentului între Strasbourg și Bruxelles și însoțesc deplasările lunare între cele două orașe. Cu toate acestea, așa cum a arătat în mod pertinent avocatul general Mengozzi în cauza în care s-a pronunțat Hotărârea din 13 decembrie 2012, Franța/Parlamentul (C-237/11 și C-238/11, EU:C:2012:796), „[d]eși Curtea nu poate ignora contextul contestării puternice a obligației Parlamentului de a desfășura sesiunile la Strasbourg […], este important să se amintească faptul că aceasta este chemată să se pronunțe în drept” ( 3 ) și numai în drept.

4.

La 12 decembrie 1992, guvernele statelor membre au adoptat, în temeiul articolului 216 din Tratatul CEE, al articolului 77 din Tratatul CECO și al articolului 189 din Tratatul CEEA, de comun acord, Decizia privind stabilirea sediilor unor instituții și ale anumitor organisme și servicii ale Comunităților Europene ( 4 ) (denumită în continuare „Decizia de la Edinburgh”).

5.

După ce a fost inclus în Protocolul nr. 12 anexat la Tratatele UE, CE, CECO și CEEA, textul articolului 1 litera (a) din Decizia de la Edinburgh este acum înscris în Protocolul nr. 6 anexat la Tratatele UE și FUE și în Protocolul nr. 3 anexat la Tratatul CEEA, referitoare la stabilirea sediilor unor instituții și ale anumitor organe, oficii, agenții și servicii ale Uniunii Europene (denumite în continuare „protocoalele privind sediile unor instituții”).

6.

Potrivit articolului unic litera (a) din protocoalele privind sediile unor instituții:„Parlamentul European are sediul la Strasbourg, unde au loc cele douăsprezece sesiuni plenare lunare, inclusiv sesiunea bugetară. Perioadele sesiunilor plenare suplimentare se țin la Bruxelles. Comisiile Parlamentului European au sediul la Bruxelles. Secretariatul General al Parlamentului European și serviciile acestuia își păstrează sediul la Luxemburg.”

7.

La 18 iulie 2016, Comisia Europeană a publicat un proiect de buget anual pentru exercițiul financiar 2017. La 12 septembrie 2016, Consiliul Uniunii Europene a transmis Parlamentului poziția sa privind acest proiect. În urma unui vot în Comisia pentru bugete și a dezbaterilor în cursul perioadei de sesiune plenară ordinară desfășurată la Strasbourg, între 24 și 27 octombrie 2016, Parlamentul a adoptat, la 26 octombrie 2016, o rezoluție legislativă prin care a prezentat amendamente la respectivul proiect. La 27 octombrie 2016, a început procedura de conciliere bugetară între Parlament și Consiliu, care a determinat un acord asupra unui proiect comun, la 17 noiembrie 2016, transmis la aceeași dată Parlamentului și Consiliului.

8.

Consiliul a aprobat proiectul comun la 28 noiembrie 2016. Parlamentul nu a inclus dezbaterea și votul asupra acestui proiect pe ordinea de zi a perioadei de sesiune plenară ordinară care s-a desfășurat la Strasbourg, între 21 și 24 noiembrie 2016, ci pe ordinea de zi a perioadei de sesiune plenară suplimentară care s-a desfășurat la Bruxelles, la 30 noiembrie și la 1 decembrie 2016.

9.

Prin Rezoluția legislativă din 1 decembrie 2016, Parlamentul a aprobat proiectul comun. În aceeași zi, președintele Parlamentului a constatat, tot la Bruxelles, că bugetul Uniunii pentru exercițiul financiar 2017 era adoptat definitiv. Ultima perioadă de sesiune plenară ordinară din 2016 s-a desfășurat la Strasbourg, între 12 și 15 decembrie 2016.

10.

La 9 februarie 2017, Republica Franceză a introdus prezenta acțiune. Aceasta solicită Curții:

11.

Aceasta își întemeiază acțiunea pe un singur motiv, întemeiat pe împrejurarea că actele atacate sunt contrare protocoalelor privind sediile unor instituții.

12.

Parlamentul solicită Curții:

13.

Marele Ducat al Luxemburgului a fost autorizat să intervină în susținerea concluziilor Republicii Franceze prin Ordonanța președintelui Curții din 7 iunie 2017.

14.

Parlamentul consideră că acțiunea este inadmisibilă în măsura în care privește cele două ordini de zi ale ședințelor Parlamentului din 30 noiembrie 2016 și din 1 decembrie 2016, precum și Rezoluția din 1 decembrie 2016 privind proiectul comun de buget general. Ordinile de zi nu ar reprezenta decât măsuri de organizare pur internă a Parlamentului lipsite de efecte juridice față de terți ; rezoluția ar fi doar un act pregătitor pentru adoptarea actului prin care președintele Parlamentului a constatat că bugetul general al Uniunii pentru exercițiul financiar 2017 era adoptat definitiv.

15.

Curtea a respins în mod frecvent acest tip de argumente pentru motivul că aprecierea efectelor juridice ale actelor în cauză era legată în mod indisociabil de examinarea conținutului acestora și, în consecință, de examinarea acțiunilor pe fond ( 5 ).

16.

Acestea fiind spuse, constatăm că actele în discuție în hotărârile respective nu erau ordini de zi sau rezoluții adoptate în cadrul procedurii bugetare. Or, problema pare să se prezinte într-un unghi diferit, în această ultimă ipoteză. Astfel, cele două ordini de zi atacate sunt formalități necesare pentru ca Parlamentul să poată dezbate și vota cu privire la proiectul comun de buget general stabilit în cadrul comitetului de conciliere în conformitate cu modalitățile și cu termenele stabilite la articolul 314 alineatele (6) și (7) TFUE. Rezoluția din 1 decembrie 2016 privind proiectul comun de buget general oficializează aprobarea Parlamentului care a intervenit în urma acestor dezbateri. Pe această bază, printre altele, președintele Parlamentului poate constata, în conformitate cu articolul 314 alineatul (9) TFUE, că bugetul este adoptat definitiv. Fiecare dintre actele atacate ne pare, așadar, a fi de natură bugetară.

17.

Or, în temeiul articolului 314 alineatul (10) TFUE , care prevede că fiecare instituție implicată în adoptarea bugetului anual al Uniunii „își exercită competențele care îi sunt acordate prin [articolul 314 TFUE] cu respectarea tratatelor și a actelor adoptate în temeiul acestora”, Curtea a statuat că natura bugetară a unui act nu împiedică formularea unei acțiuni în anulare împotriva sa ( 6 ). Astfel, „[î]n lipsa posibilității de a supune actele autorității bugetare controlului exercitat de Curte, instituțiile care compun această autoritate ar putea aduce atingere competențelor statelor membre sau ale celorlalte instituții ori ar putea depăși limitele propriilor competențe” ( 7 ).

18.

Prin urmare, suntem de părere că acțiunea introdusă de Republica Franceză este admisibilă nu numai în măsura în care se referă la actul prin care președintele Parlamentului a constatat că bugetul general al Uniunii pentru exercițiul financiar 2017 era adoptat definitiv ( 8 ), ci și în raport cu ordinile de zi ale ședințelor din 30 noiembrie 2016 și din 1 decembrie 2016, precum și la Rezoluția legislativă a Parlamentului din 1 decembrie 2016 privind proiectul comun de buget general.

19.

În conformitate cu articolul unic litera (a) din protocoalele privind sediile unor instituții, „Parlamentul European are sediul la Strasbourg, unde au loc cele douăsprezece sesiuni plenare lunare, inclusiv sesiunea bugetară”.

20.

Guvernul francez consideră că această referire la „sesiunea bugetară” nu poate fi interpretată ca referindu-se în mod specific la perioada de sesiune în cursul căreia proiectul de buget inițial, astfel cum a fost modificat de Consiliu, este de obicei examinat și modificat de Parlament, în conformitate cu articolul 314 alineatul (4) TFUE. Presupunând că acest concept se referă la o perioadă de sesiune unică și specifică, nu ar exista niciun motiv pentru a considera că ea s-ar referi tocmai la această perioadă, mai degrabă decât la cea în cursul căreia este dezbătut și votat proiectul comun adoptat de comitetul de conciliere.

21.

Potrivit unei interpretări literale și istorice a protocoalelor privind sediile unor instituții, în diversele versiuni lingvistice și în lumina jurisprudenței Curții, Parlamentul susține, în schimb, că sintagma „sesiunea bugetară” trebuie să fie interpretată în sensul că se referă la perioada de sesiune în cursul căreia Parlamentul își exercită competențele care i-au fost inițial acordate prin articolul 203 din Tratatul CEE de a propune amendamente la proiectul de buget inițial, astfel cum a fost modificat de Consiliu.

22.

Astfel, ar rezulta din utilizarea sintagmei „sesiunea bugetară” la singular că această expresie se referă la o singură perioadă specifică de sesiune. Prin Decizia de la Edinburgh, statele membre ar fi dorit doar să consacre practica anterioară a Parlamentului, care consta în organizarea, spre sfârșitul lunii octombrie sau la începutul lunii noiembrie, a unei perioade de sesiune plenară la Strasbourg, așa-numita „perioadă de sesiune din octombrie II”, care se adăuga la perioadele de sesiuni plenare ordinare lunare și era utilizată în esență pentru prima lectură a bugetului anual. În schimb, niciun element din protocoalele privind sediile unor instituții nu ar impune Parlamentului să organizeze de asemenea dezbaterile și votul ulterioare privind proiectul comun adoptat de comitetul de conciliere în cursul unei perioade de sesiune plenară ordinară la Strasbourg.

23.

Această interpretare nu poate fi acceptată.

24.

Potrivit unei jurisprudențe constante a Curții, în vederea interpretării unei dispoziții a dreptului Uniunii, trebuie să se țină seama nu numai de formularea acesteia, ci și de contextul său și de obiectivele urmărite de reglementarea din care face parte respectiva dispoziție ( 9 ).

25.

Astfel, dacă „formularea unei dispoziții este întotdeauna punctul de pornire și, în același timp, limita oricărei interpretări” ( 10 ), interpretarea teleologică devine facultativă numai în ipoteza în care formularea în discuție este absolut clară și univocă ( 11 ). Or, în speță, trebuie să se constate că modul de redactare a articolului unic litera (a) din protocoalele privind sediile unor instituții nu permite, în sine, stabilirea domeniului de aplicare al sintagmei „sesiunea bugetară”.

26.

Utilizarea articolului hotărât singular „a”, iar nu a versiunii sale de plural „le” urmărește să desemneze o singură sesiune plenară. Cu toate acestea, această interpretare restrictivă nu este compatibilă cu procedura de adoptare a bugetului, astfel cum este organizată prin articolul 314 TFUE. Astfel, în cazul în care Consiliul nu aprobă amendamentele adoptate de Parlament la sfârșitul examinării proiectului de buget, articolul 314 alineatul (6) TFUE prevede o nouă dezbatere parlamentară privind acordul asupra proiectului comun obținut în cadrul comitetului de conciliere.

27.

Desigur, Tratatul de la Lisabona a introdus în procedura de adoptare a bugetului anual al Uniunii implicarea unui comitet de conciliere. În schimb, eventualitatea unei a doua sesiuni parlamentare dedicate adoptării bugetului nu este nouă. Posibilitatea unei a doua lecturi a bugetului anual exista deja în temeiul articolului 203 din Tratatul CEE ( 12 ), adică cu mult înainte de adoptarea Deciziei de la Edinburgh și de consacrarea sa în protocoalele privind sediile unor instituții.

28.

Prin urmare, în lipsa unor precizări, este imposibil să se acorde întâietate unei sesiuni în detrimentul alteia. Dacă statele membre ar fi intenționat să limiteze obligația de a organiza dezbaterile privind proiectul de buget al Uniunii la Strasbourg la una dintre cele două etape parlamentare, ar fi trebuit să precizeze acest lucru.

29.

Dimpotrivă, indicând doar că „sesiunea bugetară” are loc la Strasbourg, se poate presupune în mod legitim că guvernele statelor membre „au intenționat să prevadă că exercitarea de către Parlament a competenței sale bugetare în ședință plenară, în conformitate cu articolul 203 din Tratatul CE, trebui[a] să aibă loc în cursul uneia dintre perioadele de sesiuni plenare ordinare care se desfășoară la sediul instituției” ( 13 ). Nu este vizată, așadar, una dintre etapele specifice ale adoptării bugetului, ci exercitarea competenței în totalitate.

30.

În Hotărârea din 1 octombrie 1997, Franța/Parlamentul (C‑345/95, EU:C:1997:450), Curtea a interpretat de altfel Decizia de la Edinburgh „în sensul că definește sediul Parlamentului ca fiind locul unde trebuie să se desfășoare într-un ritm regulat douăsprezece perioade de sesiuni plenare ordinare ale acestei instituții, inclusiv cele în cursul cărora Parlamentul European trebuie să își exercite competențele bugetare” ( 14 ).

31.

Această interpretare se explică prin importanța adoptării bugetului anual al Uniunii din punct de vedere democratic. Astfel, așa cum a subliniat deja Curtea, „exercitarea de către Parlament a competenței sale bugetare în ședință plenară constituie […] un moment fundamental al vieții democratice a Uniunii Europene și trebuie, așadar, să fie îndeplinită cu toată atenția, rigoarea și angajamentul pe care le impune o asemenea responsabilitate. Exercitarea acestei competențe necesită în special o dezbatere publică, în ședință plenară, care să permită cetățenilor Uniunii să ia cunoștință de diversele orientări politice exprimate și, în consecință, să își formeze o opinie politică asupra acțiunii Uniunii” ( 15 ).

32.

Având în vedere că protocoalele privind sediile unor instituții au preluat Decizia de la Edinburgh, nu există niciun motiv pentru a ne îndepărta de această interpretare. Acest lucru este cu atât mai justificat cu cât noua procedură de conciliere introdusă la articolul 314 alineatul (5) TFUE nu este publică și nu implică decât participarea a 28 de membri ai Parlamentului. O dezbatere a Parlamentului în ședință plenară și publică asupra proiectului comun adoptat de comitetul de conciliere consolidează rolul Parlamentului și are, prin urmare, o importanță sporită pentru legitimitatea democratică a Uniunii.

33.

Cu toate acestea, protocoalele privind sediile unor instituții sunt guvernate de respectarea reciprocă a competențelor statelor membre și, respectiv, ale Parlamentului ( 16 ). Aceasta înseamnă că dispoziția unică litera (a) din aceste protocoale nu poate fi aplicată fără a lua în considerare obligațiile de cooperare loială impuse statelor membre și instituțiilor Uniunii. Concret, dacă Parlamentul are obligația de a respecta protocoalele privind sediile unor instituții atunci când acesta reglementează organizarea sa internă, aceasta nu poate conduce la împiedicarea bunei funcționări a instituției respective ( 17 ) și nici, a fortiori, a Uniunii Europene.

34.

Pe baza acestor considerații, Curtea a statuat că deciziile provizorii ale guvernelor statelor membre privind sediile instituțiilor nu excludeau posibilitatea ca Parlamentul să decidă, în exercitarea competențelor sale de a stabilire a organizării sale interne, ca o sesiune plenară să nu aibă loc la Strasbourg, cu condiția ca decizia respectivă, pe de o parte, să rămână excepțională și, pe de altă parte, să fie justificată de motive obiective legate de buna funcționare a Parlamentului ( 18 ). Or, în cauza dedusă atunci judecății, motivele invocate de Parlament erau legate de necesitatea de a putea organiza, într-un termen scurt, sesiuni de scurtă durată, în special în cadrul procedurii bugetare, motive pe care Curtea le-a acceptat ( 19 ).

35.

Deși Hotărârea din 22 septembrie 1988, Franța/Parlamentul (358/85 și 51/86, EU:C:1988:431), este anterioară adoptării Deciziei de la Edinburgh, principiul și metodologia urmate nu par să își fi pierdut relevanța. Pe de o parte, Decizia de la Edinburgh se întemeiază pe Decizia din 8 aprilie 1965 semnată cu ocazia semnării Tratatului de instituire a unui Consiliu unic și a unei Comisii unice ale Comunităților Europene, care a fost amintită și confirmată în mod expres în considerentul protocoalelor privind sediile unor instituții. Pe de altă parte, posibilitatea de a organiza sesiuni plenare suplimentare la Bruxelles este consacrată în mod expres în articolul unic litera (a) din protocoalele privind sediile unor instituții.

36.

În acest context, posibilitatea de a organiza a doua sesiune parlamentară privind bugetul cu ocazia unei sesiuni plenare suplimentare la Bruxelles nu pare să încalce protocoalele privind sediile unor instituții, cu condiția ca acest mod de a proceda să fie excepțional și justificat de voința de a asigura adoptarea bugetului în conformitate cu procedura și cu termenele stabilite la articolul 314 TFUE.

37.

Într-o Uniune democratică, interesul pentru funcționarea Uniunii – și, prin urmare, pentru cetățeni ! – de a dispune de un veritabil buget anual, în loc să se recurgă la sistemul „doisprezecimilor provizorii” prevăzut la articolul 315 TFUE trebuie în mod necesar să primeze asupra respectării riguroase a sediului Parlamentului, atât timp cât o sesiune plenară suplimentară a Parlamentului la Bruxelles oferă aceleași garanții democratice în ceea ce privește organizarea de dezbateri serioase și publice ca și o sesiune plenară ordinară la Strasbourg.

38.

După cum se subliniază la articolul 13 TUE, Uniunea dispune de un cadru instituțional care are ca finalitate „promovarea valorilor sale, urmărirea obiectivelor sale, apărarea intereselor proprii, a celor ale cetățenilor și ale statelor membre, precum și garantarea coerenței, a eficacității și a continuării politicilor și a acțiunilor sale”. În acest scop, potrivit articolului 4 alineatul (3) al treilea paragraf TUE, statele membre „facilitează îndeplinirea de către Uniune a misiunii sale și se abțin de la orice măsură care ar putea pune în pericol realizarea obiectivelor Uniunii”. Prin urmare, instituțiile sunt instrumente în serviciul Uniunii, al cetățenilor săi și al statelor membre, nu obstacole în calea funcționării sale.

39.

Pentru a respecta protocoalele privind sediile unor instituții, organizarea dezbaterii și a votului asupra proiectului comun în cadrul unei sesiuni plenare suplimentare a Parlamentului la Bruxelles trebuie, așadar, să fie excepțională și justificată de voința de a asigura adoptarea bugetului în conformitate cu procedura și cu termenele stabilite la articolul 314 TFUE.

40.

În ceea ce privește prima condiție, caracterul excepțional al acestui mod de a proceda nu ni se pare contestabil. Astfel, după adoptarea Deciziei de la Edinburgh, bugetul anual al Uniunii Europene a fost adoptat de Parlament (sau adoptarea sa a fost constatată de către președintele Parlamentului) în cursul unei perioade de sesiune plenară suplimentară la Bruxelles doar de șase ori ( 20 ).

41.

Cea de a doua condiție trebuie să fie apreciată din perspectiva articolul 314 alineatul (6) TFUE, care impune Parlamentului și Consiliului să adopte proiectul comun de buget în termen de paisprezece zile de la data acordului la care s-a ajuns în cadrul comitetului de conciliere.

42.

În speță, având în vedere că proiectul comun de buget a fost adoptat la 17 noiembrie 2016, era exclus să se poată examina cu ocazia sesiunii plenare ordinare a Parlamentului prevăzute la Strasbourg în perioada 12-15 decembrie 2016. Sesiunea plenară ordinară care a avut loc la Strasbourg în perioada 21-24 noiembrie 2016 rămânea, așadar, singura perioadă în care Parlamentul ar fi putut, teoretic, să dezbată și să supună la vot proiectul comun de buget pentru exercițiul financiar 2017.

43.

Cu toate acestea, Parlamentul arată că, înainte de a prezenta proiectul comun spre aprobare Consiliului și Parlamentului, este necesar să se „transpună” ceea ce nu este încă decât un acord politic în texte bugetare și juridice. Este de asemenea indispensabilă traducerea acestora în cele douăzeci și patru de limbi oficiale ale Uniunii. Or, serviciile Consiliului și ale Parlamentului nu ar fi fost informate de către Comisie cu privire la disponibilitatea documentelor utile decât printr-un e-mail din 24 noiembrie 2016, ora 16 : 42, adică cu mai puțin de o oră înainte de sfârșitul perioadei de sesiune ordinară a Parlamentului ( 21 ).

44.

Această împrejurare ne pare a fi un motiv obiectiv care să justifice o derogare de la principiul care impune ca bugetul anual al Uniunii să fie discutat și votat de Parlament în cadrul unei sesiuni plenare ordinare la Strasbourg.

45.

Astfel, pentru a prelua formularea utilizată de guvernul francez în observațiile sale scrise, dezbaterile și votul asupra proiectului comun convenit în cadrul concilierii constituie, în aceeași măsură ca examinarea poziției Consiliului cu privire la proiectul de buget, un moment fundamental al vieții democratice a Uniunii ( 22 ). Făcând trimitere la Hotărârea din 13 decembrie 2012, Franța/Parlamentul (C-237/11 și C-238/11, EU:C:2012:796), guvernul francez consideră, pe bună dreptate, că ambele trebuie să fie îndeplinite cu toată atenția, rigoarea și angajamentul pe care le impune o asemenea responsabilitate.

46.

În aceste condiții, nu se poate susține că „dezbaterile și votul asupra proiectului comun constituie astăzi o nouă etapă esențială a procedurii bugetare și, prin urmare, [că] nu se poate considera că această etapă este mai puțin importantă decât cea în cursul căreia instituțiile se pronunță pentru prima dată cu privire la proiectul de buget [al Uniunii]” ( 23 ) și, în același timp, să se pretindă că disponibilitatea în toate limbile oficiale ale Uniunii a proiectului comun în texte bugetare și juridice corecte nu constituie condiția preliminară pentru ca Parlamentul să își poată exercita competența bugetară cu atenția, rigoarea și angajamentul pe care le impune o asemenea responsabilitate.

47.

În aceste condiții, rezultă într-adevăr că singurul mod de a putea adopta bugetul general pentru exercițiul financiar 2017 în termenele prevăzute la articolul 314 alineatul (6) TFUE, fără a afecta buna funcționare a Parlamentului, era ca acest subiect să fie înscris pe ordinea de zi a sesiunii plenare suplimentare care fusese planificată la Bruxelles pentru perioada 30 noiembrie-1 decembrie 2016 la momentul adoptării, la 20 mai 2015, a calendarului ședințelor plenare pentru anul 2016.

48.

În ceea ce privește actul prin care președintele Parlamentului, în calitatea sa de organ al acestei instituții, conferă forță obligatorie bugetului Uniunii, nu se poate contesta că acest act este o parte integrantă a procedurii bugetare ( 24 ), chiar dacă numai articolul 91 din Regulamentul de procedură al Parlamentului European, iar nu Tratatul, prevede că, atunci când președintele consideră că bugetul a fost adoptat în conformitate cu dispozițiile articolului 314 TFUE, „declară în ședință plenară că bugetul a fost adoptat definitiv”.

49.

Acestea fiind spuse, dacă articolul 314 alineatul (9) TFUE nu impune nicio formalitate pentru această constatare, acesta nu precizează nici termenul în care președintele Parlamentului poate proceda în acest sens. În consecință, nu se poate susține în mod legitim că acest „act” nu putea interveni în cadrul ultimei ședințe plenare ordinare a Parlamentului, care a avut loc la Strasbourg, în perioada 12-15 decembrie 2016.

50.

Rezultă din considerațiile de mai sus că actul prin care președintele Parlamentului a constatat că bugetul general al Uniunii pentru exercițiul financiar 2017 era adoptat definitiv trebuie să fie anulat.

51.

În cazul în care Curtea ar trebui să anuleze actul prin care președintele Parlamentului a constatat că bugetul general al Uniunii pentru exercițiul financiar 2017 era adoptat definitiv, guvernul francez solicită Curții să mențină efectele acestui act până când bugetul menționat va fi adoptat definitiv printr-un act conform cu tratatele.

52.

Anularea actului președintelui Parlamentului are ca efect lipsirea bugetului pentru exercițiul financiar 2017 de validitatea sa ( 25 ). Or, în cazul în care constatarea invalidității bugetului Uniunii intervine într-un moment în care o mare parte a exercițiului financiar în cauză a fost deja realizată, necesitatea de a asigura continuitatea serviciului public european, precum și motive importante de securitate juridică justifică precizarea de către Curte a efectelor bugetului care trebuie considerate ca fiind definitive ( 26 ). Aplicarea articolului 264 al doilea paragraf TFUE se impune cu atât mai mult în prezenta cauză cu cât exercițiul financiar 2017 s-a încheiat integral.

53.

În aceste condiții, este justificat să se mențină efectele actului prin care președintele Parlamentului a constatat că bugetul general era adoptat definitiv până la intrarea în vigoare, într-un termen rezonabil, a unui nou act, adoptat în mod valabil și destinat să îl înlocuiască.

54.

Potrivit articolului 138 alineatul (1) din Regulamentul de procedură al Curții, partea care cade în pretenții este obligată, la cerere, la plata cheltuielilor de judecată. Cu toate acestea, potrivit alineatului (3) al articolului menționat, în cazul în care părțile cad fiecare în pretenții cu privire la unul sau mai multe capete de cerere, fiecare parte suportă propriile cheltuieli de judecată. Având în vedere că acțiunea formulată de Republica Franceză este neîntemeiată cu privire la trei dintre cele patru acte atacate, este necesar să se aplice această dispoziție.

55.

Potrivit articolului 140 alineatul (1) din Regulamentul de procedură al Curții, Marele Ducat al Luxemburgului va suporta propriile cheltuieli de judecată.

56.

În lumina considerațiilor de mai sus, propunem Curții să declare și să hotărască următoarele :