1. 

Prin prezenta cerere de decizie preliminară, Tribunal Superior de Justicia de Galicia (Curtea Superioară de Justiție din Galicia, Spania) solicită Curții să se pronunțe cu privire la sensul expresiei „muncă de noapte” din Directiva 92/85/CEE privind introducerea de măsuri pentru promovarea îmbunătățirii securității și a sănătății la locul de muncă în cazul lucrătoarelor gravide, care au născut de curând sau care alăptează ( 2 ). Instanța de trimitere dorește să afle dacă o mamă care alăptează și lucrează în temeiul unui contract prin care anumite ore sunt lucrate noaptea beneficiază de o protecție specială în temeiul acestei directive. Această instanță solicită de asemenea să se stabilească dacă, în cazul în care lucrătoarea respectivă contestă o decizie prin care i se refuză o dispensă pentru a‑și alăpta copilul și o prestație pentru perioada respectivă, este aplicabilă Directiva 2006/54/CE a Parlamentului European și a Consiliului privind punerea în aplicare a principiului egalității de șanse și al egalității de tratament între bărbați și femei în materie de încadrare în muncă și de muncă ( 3 ). Anumite dispoziții din această directivă transferă sarcina probei asupra angajatorului (sau a autorității competente, după caz) pentru a dovedi că nu a fost vorba de o discriminare în situația respectivă.

2.

Directiva 89/391/CEE privind punerea în aplicare de măsuri pentru promovarea îmbunătățirii securității și sănătății lucrătorilor la locul de muncă ( 4 ) este o directivă‑cadru. Aceasta definește „prevenirea” ca „ansamblul dispozițiilor sau măsurilor adoptate sau planificate în toate etapele de lucru din întreprindere, pentru a preveni sau a reduce riscurile profesionale” ( 5 ). Secțiunea II stabilește obligațiile angajatorului, care includ obligația de a asigura securitatea și sănătatea lucrătorilor, sub toate aspectele, referitoare la activitatea desfășurată ( 6 ). Directiva precizează că grupurile de risc extrem de sensibile trebuie protejate împotriva pericolelor care le afectează în mod deosebit ( 7 ) și împuternicește legiuitorul Uniunii să adopte directive speciale pentru promovarea îmbunătățirii mediului de muncă în ceea ce privește sănătatea și securitatea lucrătorilor ( 8 ).

3.

Directiva 92/85 a fost adoptată în contextul Directivei 89/391. Considerentele indică faptul că lucrătoarele gravide, care au născut de curând sau care alăptează trebuie considerate un grup expus unor riscuri specifice ( 9 ). Protecția securității și a sănătății lucrătoarelor gravide nu trebuie să implice defavorizarea femeilor pe piața muncii și nici să acționeze în detrimentul directivelor privind egalitatea tratamentului aplicat femeilor și bărbaților ( 10 ). Anumite tipuri de activități pot să prezinte un risc specific pentru grupul respectiv de lucrătoare: astfel de riscuri trebuie, așadar, evaluate, iar rezultatul evaluărilor trebuie comunicat lucrătoarelor vizate ( 11 ). În cazul în care rezultatul acestei evaluări demonstrează existența unui risc pentru securitatea sau sănătatea lucrătoarei, trebuie prevăzută o modalitate de protecție a acesteia ( 12 ). Trebuie elaborate prevederi pentru ca lucrătoarele respective să nu fie obligate să lucreze noaptea, aceste prevederi fiind necesare din punctul de vedere al securității și al sănătății ( 13 ).

4.

Articolul 1 alineatul (1) prevede că obiectul Directivei 92/85 „este de a aplica măsurile de promovare a îmbunătățirii securității și sănătății la locul de muncă în cazul lucrătoarelor gravide, care au născut de curând sau care alăptează”.

5.

Următoarele definiții sunt prevăzute la articolul 2:

6.

După cum prevede articolul 3 alineatul (1), Comisia a stabilit liniile directoare privind, inter alia, evaluarea agenților fizici considerați periculoși pentru securitatea sau sănătatea lucrătoarelor, în sensul articolului 2 ( 14 ). Al doilea paragraf al articolului 3 alineatul (1) prevede că „[l]iniile directoare […] trebuie să aibă în vedere, de asemenea, mișcările și pozițiile de lucru, oboseala fizică și mentală și alte tipuri de efort fizic și psihic legate de activitatea desfășurată de lucrătoare, în sensul articolului 2”. Articolul 3 alineatul (2) prevede că scopul liniilor directoare este de a servi ca bază pentru evaluarea riscului menționată la articolul 4.

7.

Articolul 4 alineatul (1) prevede că pentru toate activitățile care pot prezenta un risc specific de expunere la agenți, procese sau condiții de muncă, a căror listă neexhaustivă este prezentată în anexa I ( 15 ), angajatorul trebuie să evalueze natura, gradul și durata expunerii lucrătoarelor în întreprinderea și/sau unitatea respectivă, în sensul articolului 2. Scopul este de a evalua orice risc pentru securitatea sau sănătatea lucrătoarelor și orice efect posibil asupra, inter alia, a alăptării efectuate de lucrătoarea respectivă și de a decide ce măsuri trebuie luate. În conformitate cu articolul 4 alineatul (2), lucrătoarea respectivă trebuie să fie informată cu privire la rezultatele evaluării menționate și la toate măsurile referitoare la sănătatea și securitatea la locul de muncă.

8.

Articolul 5 stabilește măsurile care trebuie luate ca urmare a rezultatelor unei evaluări în temeiul articolului 4 în cazul în care evaluarea indică un risc pentru siguranță sau sănătate sau efecte asupra sarcinii sau a alăptării. În astfel de situații, angajatorul ia măsurile necesare pentru ca, printr‑o modificare temporară a condițiilor de muncă și/sau a programului de lucru al lucrătoarei în cauză, să fie evitată expunerea acestei lucrătoare la riscurile evidențiate [articolul 5 alineatul (1)]. Dacă o astfel de modificare nu este posibilă din punct de vedere tehnic sau obiectiv ori nu poate fi solicitată în mod rezonabil, din motive bine întemeiate, angajatorul va lua măsuri pentru a schimba locul de muncă al lucrătoarei respective [articolul 5 alineatul (2)]. Dacă schimbarea locului de muncă nu este posibilă din punct de vedere tehnic și/sau nu poate fi solicitată în mod rezonabil, din motive bine întemeiate, lucrătoarei respective trebuie să i se acorde, în conformitate cu legislațiile și/sau practicile naționale, o dispensă pentru întreaga perioadă necesară protecției securității sau a sănătății sale [articolul 5 alineatul (3)].

9.

Articolul 7 este intitulat „Munca de noapte”. Acesta prevede:

„(1)   Statele membre iau măsurile necesare pentru ca lucrătoarele menționate la articolul 2 să nu fie obligate să desfășoare muncă de noapte în timpul sarcinii și în perioada postnatală, perioadă care va fi determinată de autoritatea națională responsabilă în domeniul securității și sănătății, sub rezerva prezentării, în conformitate cu procedurile prevăzute de statele membre, a unui certificat medical care atestă că perioada respectivă este necesară pentru securitatea sau sănătatea lucrătoarei în cauză.

(2)   Măsurile menționate la alineatul (1) trebuie să includă, în conformitate cu legislația și practica națională, posibilitatea:

10.

Articolul 11 alineatul (1) prevede că, în vederea garantării drepturilor lucrătorilor, protejate prin Directiva 92/85, în situația în care printre altele evaluarea efectuată în temeiul articolului 4 relevă un risc și trebuie luate măsuri suplimentare în temeiul articolului 5 sau în cazurile în care se aplică articolul 7 din directiva menționată, statele membre trebuie să adopte prevederi pentru lucrători, inclusiv menținerea unei remunerații și/sau dreptul de a beneficia de o prestație adecvată.

11.

Directiva 2003/88/CE privind anumite aspecte ale organizării timpului de lucru ( 16 ) prevede următoarea definiție:

„prin «timp de noapte» se înțelege orice perioadă de minimum șapte ore, așa cum este definită de legislația națională, și care trebuie să includă, în orice caz, intervalul cuprins între miezul nopții și ora 5 dimineața;

[…]” ( 17 )

12.

Printre considerentele Directivei 2006/54 se numără următoarele. Din deciziile Curții rezultă cu claritate că aplicarea unui tratament nefavorabil unei femei legat de sarcină sau de maternitate constituie o discriminare directă pe criterii de sex. Un astfel de tratament ar trebui, prin urmare, să fie reglementat în mod expres de directivă ( 18 ). Curtea a recunoscut în mod sistematic că este legitim, pe baza principiului egalității de tratament, ca o femeie să fie protejată pe motivul stării sale biologice în timpul sarcinii și al maternității, precum și să se prevadă măsuri de protecție a maternității ca mijloc de realizare a unei egalități reale între sexe. Directiva 2006/54 ar trebui, prin urmare, înțeleasă ca neaducând atingere Directivei 92/85 ( 19 ). În sfârșit, „adoptarea unor reguli referitoare la sarcina probei joacă un rol important în ceea ce privește posibilitatea de a pune efectiv în aplicare principiul egalității de tratament. După cum a afirmat Curtea de Justiție, este necesar, prin urmare, să se adopte dispoziții astfel încât sarcina probei să revină pârâtului atunci când există un caz aparent de discriminare, cu excepția procedurilor în care investigarea faptelor revine jurisdicției sau instanței naționale competente. Cu toate acestea, trebuie precizat că evaluarea faptelor care permit să se presupună existența unei discriminări directe sau indirecte rămâne de competența instanței naționale respective, în conformitate cu dreptul național și/sau cu practicile naționale. În plus, statelor membre le revine sarcina de a prevedea, indiferent de stadiul procedurii, un regim probatoriu mai favorabil reclamantului” ( 20 ).

13.

Articolul 1 prevede că directiva „își propune să garanteze punerea în aplicare a principiului șanselor egale și al egalității de tratament între femei și bărbați în materie de încadrare în muncă și de muncă”.

14.

Discriminarea directă este definită la articolul 2 alineatul (1) litera (a) ca fiind „situația în care o persoană este tratată într‑un mod mai puțin favorabil din cauza sexului în comparație cu o altă persoană care este, a fost sau ar fi într‑o situație comparabilă”. Potrivit articolului 2 alineatul (1) litera (b), discriminarea indirectă este definită ca „situația în care o dispoziție, un criteriu sau o practică aparent neutră ar dezavantaja în special persoanele de un anumit sex în raport cu persoane de celălalt sex, în afară de cazul în care această dispoziție, acest criteriu sau această practică este justificată în mod obiectiv de un scop legitim, iar mijloacele pentru a atinge acest scop sunt corespunzătoare și necesare”. În sensul articolului 2 alineatul (2) litera (c), „discriminarea” include „orice tratament mai puțin favorabil aplicat unei femei și determinat de sarcină sau de concediul de maternitate, în sensul [Directivei 92/85]”.

15.

Articolul 14 alineatul (1) prevede că se interzice orice discriminare pe criteriul sexului în ceea ce privește printre altele condițiile de încadrare în muncă și de muncă [articolul 14 alineatul (1) litera (c)].

16.

Articolul 19 prevede:

„(1)   „Statele membre iau măsurile care sunt necesare, în conformitate cu sistemele lor judiciare, pentru ca, atunci când o persoană care se consideră nedreptățită prin nerespectarea principiului egalității de tratament prezintă, în fața unei autorități sau a altei instanțe judecătorești competente, fapte pe baza cărora se poate prezuma că a avut loc o discriminare directă sau indirectă, pârâtul să fie obligat să dovedească faptul că nu a avut loc o încălcare a principiului egalității de tratament.

(2)   Alineatul (1) nu împiedică statele membre să impună un probatoriu mai favorabil reclamanților.

[…]

(4)   Alineatele [(1) și (2)] se aplică, de asemenea:

17.

În conformitate cu articolul 28, Directiva 2006/54 nu interzice dispozițiile (din dreptul Uniunii și din dreptul național) referitoare la protecția femeii, în special cu privire la sarcină și la maternitate. De asemenea, se prevede în mod expres că aceasta se interpretează fără a aduce atingere printre altele Directivei 92/85.

18.

Articolul 26 din Ley 31/1995 de Prevención de Riesgos Laborales (Legea nr. 31/1995 privind prevenirea riscurilor profesionale) din 8 noiembrie 1995 (denumită în continuare „LPRL”) prevede următoarele:

„1.   Evaluarea riscurilor [pentru securitatea sau sănătatea lucrătorilor] menționate la articolul 16 din prezenta lege cuprinde stabilirea naturii, a gradului și a duratei de expunere a lucrătoarelor gravide sau care au născut de curând la agenți, la metode sau la condiții de lucru care pot influența negativ sănătatea lucrătoarelor sau a fetusului, în cadrul oricărei activități care poate prezenta un risc specific. În cazul în care rezultatele evaluării indică un risc pentru securitatea sau pentru sănătatea lucrătoarelor menționate mai sus sau un posibil impact asupra sarcinii sau a alăptării, angajatorul trebuie să adopte măsurile necesare pentru a evita expunerea la riscul respectiv, adaptând condițiile de lucru sau timpul de lucru al lucrătoarei afectate.

Aceste măsuri includ, atunci când este necesar, scutirea de la munca de noapte sau în schimburi.

2.   În cazul în care serviciile medicale ale [INSS (Institutul Național de Securitate Socială, Spania)] sau ale societăților de asigurare mutuală, în funcție de tipul de entitate cu care angajatorul a încheiat asigurarea pentru riscurile profesionale, certifică, cu raportul medicului din cadrul Servicio National de Salud [Serviciul Național Public de Sănătate, Spania] care acordă servicii medicale lucrătoarei, că modificarea condițiilor de muncă sau a timpului de lucru nu este posibilă sau că, în pofida unei astfel de modificări, condițiile unui post pot influența negativ sănătatea lucrătoarei gravide sau pe cea a fetusului, aceasta este transferată pe un alt post sau într‑o altă funcție, compatibilă cu starea sa. În acest scop, angajatorul întocmește, în urma consultării cu reprezentanții lucrătorilor, o listă recapitulativă a posturilor lipsite de risc.

Schimbarea postului sau a funcției se face în conformitate cu normele și cu criteriile aplicabile în situațiile de mobilitate funcțională și produce efecte până la momentul la care starea de sănătate a lucrătoarei permite reintegrarea sa pe postul anterior.

[…]

3.   În cazul în care schimbarea postului nu este posibilă din punct de vedere tehnic sau obiectiv sau nu poate fi solicitată în mod rezonabil din motive justificate corespunzător, suspendarea contractului de muncă al lucrătoarei ca urmare a riscului pe durata sarcinii, prevăzută la articolul 45 alineatul 1 litera d) [din Real Decreto Legislativo 1/1995, por el que se aprueba el texto refundido de la Ley del Estatuto de los Trabajadores (Decretul regal legislativ nr. 1/1995 privind aprobarea textului reformat al Legii privind statutul lucrătorilor) din 24 martie 1995], poate fi declarată pe perioada necesară protecției securității și a sănătății sale și atât timp cât aceasta se află în imposibilitatea de a fi reintegrată pe postul anterior sau pe un alt post compatibil cu starea sa.

4.   Dispozițiile alineatelor 1 și 2 ale acestui articol sunt aplicabile de asemenea pe durata alăptării naturale, în cazul în care condițiile de muncă pot influența negativ sănătatea lucrătoarei sau a copilului și dacă serviciile medicale din cadrul [INSS] sau din cadrul societăților de asigurare mutuală, în funcție de tipul de entitate cu care angajatorul a încheiat asigurarea pentru riscurile profesionale, certifică, cu raportul medicului din cadrul Serviciului Național Public de Sănătate care acordă servicii medicale lucrătoarei sau copilului acesteia, existența situației menționate. De asemenea, suspendarea contractului de muncă al lucrătoarei ca urmare a riscului pe durata alăptării naturale a copiilor cu vârsta mai mică de nouă luni, menționată la articolul 45 alineatul 1 litera d) din [Decretul regal legislativ nr. 1/1995], poate fi declarată în cazul în care sunt întrunite condițiile prevăzute la alineatul 3 al prezentului articol.”

19.

În dreptul spaniol, situația de risc în timpul alăptării naturale conduce la suspendarea contractului de muncă și la primirea unei prestații de securitate socială publică numai dacă se dovedește existența unui astfel de risc și dacă nu este posibilă adaptarea locului de muncă sau schimbarea acestuia.

20.

Conform instanței de trimitere, Tribunal Supremo (Curtea Supremă) a statuat în mod repetat în jurisprudența sa referitoare la munca în schimburi și la munca de noapte că ritmul de lucru nu poate fi considerat în mod automat factor de risc pentru alăptare. Instanța menționată a reținut că se poate constata existența unui astfel de risc atunci când programul de lucru este incompatibil cu programul regulat de hrănire a sugarilor, însă cu condiția ca imposibilitatea alăptării directe să nu poată fi atenuată prin extragerea laptelui, adăugând în orice caz că ar trebui să se dovedească faptul că în situația respectivă extragerea este o metodă nerecomandată pentru sănătatea mamei sau a copilului.

21.

În ceea ce privește dreptul procedural, articolul 96 din Ley 36/2011, reguladora de la jurisdicción social (Legea 36/2011 privind instanțele sociale) din 10 octombrie 2011 (denumită în continuare „Ley 36/2011”) este intitulat „Sarcina probei în cazurile de discriminare și de accidente de muncă”. Articolul 96 alineatul 1 transpune articolul 19 alineatul (1) din Directiva 2006/54 prin faptul că prevede că în cazurile în care o persoană se consideră lezată întrucât principiul egalității de tratament nu a fost aplicat și demonstrează fapte din care se poate prezuma că a existat o discriminare printre altele pe motive de sex, sarcina probei se va transfera pârâtului.

22.

Isabel González Castro a fost angajată de Prosegur España, SL, fiind încadrată ca agent de pază. La 8 noiembrie 2014, ea a născut un băiat, pe care l‑a alăptat. Începând cu luna martie a anului 2015, aceasta a lucrat în centrul comercial As Termas din Lugo (Spania) ( 21 ). Aceasta a lucrat în schimburi de 8 ore. Serviciul de securitate de la locul său de muncă era asigurat de doi agenți de pază, cu excepția următoarelor intervale, când exista un singur agent de pază: de luni până joi, între miezul nopții și ora 8.00; vinerea de la ora 2.00 la ora 8.00; sâmbăta de la ora 3.00 la ora 8.00 și duminica de la ora 1.00 la ora 8.00.

23.

Din dosarul furnizat de instanța de trimitere reiese că, la 3 martie 2015, doamna González Castro a obținut un certificat din partea departamentului pediatric al serviciului de sănătate publică referitor la riscurile pe durata alăptării naturale, confirmând că în mod real își alăpta fiul. Asigurătorul angajatorului, Mutua Umivale, a trimis la 3 martie 2015 către Prosegur España o scrisoare în format standard, arătând că cererea de plată a unei indemnizații de plată în timpul sarcinii sau al alăptării a fost refuzată întrucât „nu există niciun risc”. Doamna González Castro a completat un formular intitulat „Cerere pentru un certificat medical care să indice existența unui risc în timpul alăptării” datat 9 martie 2015 pe care l‑a depus la angajatorul său. Formularul conținea următoarea frază standard: „În cazul dumneavoastră, certificatul medical solicitat justifică trecerea la un alt loc de muncă sau schimbarea atribuțiilor dumneavoastră. Numai în cazul în care legea nu permite astfel de modificări, veți primi indemnizația pentru risc în timpul sarcinii sau al alăptării”. Reprezentantul Prosegur España a completat un formular intitulat „Certificat de plată a contribuțiilor angajatorului la sistemul de securitate socială în ceea ce privește cererea de plată a unei indemnizații financiare pentru risc în timpul alăptării”, datat 13 martie 2015, din care reiese că doamna González Castro a fost angajată în calitate de agent de securitate, iar obligațiile sale includeau efectuarea de ronduri la sediul societății și prevenirea, dacă era cazul, a comiterii unor infracțiuni, iar condițiile de muncă în care își desfășura activitatea nu afectau alăptarea ( 22 ).

24.

Mutua Umivale a examinat apoi în mod oficial cererea de certificat medical a doamnei González Castro. La 17 martie 2015, Mutua Umivale s‑a adresat doamnei González Castro și a refuzat cererea acesteia de certificat medical susținând că, pe baza dovezilor furnizate chiar de salariată, nu exista niciun risc inerent locului său de muncă care să îi poată produce un prejudiciu. Înscrisurile anexate la respectiva scrisoare citau din ghidul „Orientări privind evaluarea riscului profesional în timpul alăptării”, elaborat de Asociación Española de Pediatria (Asociația Spaniolă de Pediatrie) pentru INSS (denumit în continuare „Ghidul Asociației Spaniole de Pediatrie”). Mutua Umivale a arătat în această scrisoare că „munca de noapte, în schimburi sau munca individuală nu presupune în sine un risc evident pentru alăptare, cu toate că o poate face mai incomodă din cauza ritmului de lucru, neexistând un risc ca alăptarea să fie întreruptă în cazul în care vor fi respectate recomandările pe care vi le‑am dat” ( 23 ).

25.

La 24 aprilie 2015, doamna González Castro a trimis o scrisoare către Mutua Umivale prin care contesta refuzul. Contestația sa a fost respinsă de Mutua Umivale prin scrisoarea din 4 mai 2015 pe motiv că la postul doamnei González Castro nu exista niciun risc care să afecteze sănătatea copilului. La 4 august 2015, Mutua Umivale a întocmit un raport medical semnat de dr. Maria Renau Escudero. Raportul a citat certificatul emis de un pediatru pe care l‑a furnizat angajata, precum și declarațiile angajatorului său conform cărora „nici condițiile sale de muncă și nici activitățile și funcțiile sale în calitate de agent de securitate nu afectează alăptarea. În cuprinsul raportului se citează și Ghidul Asociației Spaniole de Pediatrie. Comisia concluzionează că nu există niciun risc pentru lucrătoarea în cauză care să afecteze alăptarea, citând din ghid: „conform criteriilor noastre, munca de noapte, precum și munca în schimburi nu implică în sine un risc evident pentru alăptare, deși putem accepta că ambele circumstanțe vor avea un impact asupra alăptării care constă în faptul că devine mai incomodă, din cauza ritmului de lucru”. La 30 decembrie 2015, contestația formulată împotriva acestei decizii de către doamna González Castro a fost respinsă de Juzgado de lo Social No 3 de Lugo (Tribunalul pentru Litigii de Muncă nr. 3, Lugo), pentru motivul că munca de noapte sau munca în schimburi nu reprezintă un risc în timpul alăptării, aspect confirmat de hotărârile pronunțate de Curtea Supremă a Spaniei și de textul Ghidului Asociației Spaniole de Pediatrie. Doamna González Castro a declarat apel împotriva acestei hotărâri la instanța de trimitere.

26.

Lucrătoarea susține că a existat un risc pe durata în care și‑a alăptat fiul din trei motive: (i) însăși natura muncii specifice calității de agent de pază (pericolul pe care îl implică și stresul aferent); (ii) faptul că munca se realiza în schimburi și, în anumite cazuri, pe timp de noapte și fiind singură și (iii) imposibilitatea alăptării la locul de muncă, ca urmare a faptului că nu beneficia de un spațiu adecvat și nu își putea părăsi postul în acest scop. Mutua Umivale (asigurătorul) răspunde că activitatea doamnei González Castro nu implica niciun risc real pentru alăptare, ci numai o „dificultate” privind alăptarea, specifică oricărei activități profesionale. Susține că munca de noapte și în schimburi nu presupune în sine un risc evident pentru alăptare, „cu toate că o poate face mai incomodă”, și că dificultățile sau imposibilitatea alăptării directe a sugarului „pot fi atenuate prin extragerea laptelui matern în afara programului de lucru, având în vedere că acesta poate fi păstrat, inclusiv la temperatura camerei, pentru perioade lungi”.

27.

Instanța de trimitere afirmă că nu există dovezi în sensul că locul de muncă al doamnei González Castro ar fi dotat cu un spațiu adecvat pentru alăptare sau pentru extragerea laptelui matern și nici în sensul că este posibilă adaptarea sau schimbarea locului de muncă pentru evitarea împrejurărilor care constituie, potrivit apelantei, un risc pentru alăptare.

28.

În acest context instanța de trimitere a formulat o cerere de decizie preliminară cu privire la următoarele întrebări:

29.

INSS, guvernele german și spaniol, precum și Comisia Europeană au depus observații scrise. Aceleași părți, cu excepția guvernului german, au prezentat observații orale în ședința din 22 februarie 2018.

30.

INSS consideră că dreptul spaniol oferă răspunsurile la întrebările adresate de instanța de trimitere. În consecință, acesta susține că cererea de decizie preliminară este inutilă.

31.

Considerăm că, deși măsurile naționale de punere în aplicare a Directivelor 92/85, 2003/88 și 2006/54 se încadrează în domeniul de competență al instanței de trimitere, interpretarea dispozițiilor de drept al Uniunii care transpun respectivele măsuri la nivel național este o chestiune care intră în competența Curții. În esență, instanța de trimitere solicită să se stabilească dacă noțiunea de muncă de noapte în sensul articolului 7 din Directiva 92/85 ar trebui să fie interpretată în lumina Directivei 2003/88 și dacă situația doamnei González Castro se încadrează în domeniul de aplicare al acestei dispoziții. De asemenea, instanța de trimitere dorește să afle în ce măsură Directiva 92/85 ar trebui interpretată coroborat cu Directiva 2006/54. Acestea sunt aspecte de drept al Uniunii Europene. În plus, în conformitate cu jurisprudența constantă, facultatea de a stabili întrebările ce urmează a fi adresate Curții aparține numai instanței naționale ( 24 ). Prin formularea cererii de decizie preliminară, instanța de trimitere și‑a exercitat această competență. Prin urmare, nu suntem de acord cu susținerile INSS: întrebările adresate de instanța de trimitere trebuie să fie analizate.

32.

Este cert că doamna González Castro a fost angajată de Prosegur España și că, la data faptelor, era considerată „lucrătoare care alăptează” în sensul articolului 2 litera (c) din Directiva 92/85 ( 25 ). Astfel cum Curtea a stabilit recent, „[…] condiția de femeie care alăptează este strâns legată de maternitate și în special «de sarcină sau de concediul de maternitate», lucrătoarele care alăptează trebuie protejate la fel ca lucrătoarele gravide sau care au născut de curând” ( 26 ).

33.

De asemenea, este cert că programul de lucru al doamnei González Castro este acela al unui lucrător în schimburi, care include ore de muncă efectuate pe timp de noapte.

34.

În sfârșit, trebuie subliniat că, potrivit articolului 7 din Directiva 92/85, statele membre iau măsurile necesare pentru ca lucrătoarele să nu fie obligate să desfășoare muncă de noapte în timpul sarcinii și în perioada postnatală, perioadă care va fi determinată de autoritatea națională responsabilă. Din descrierea reglementării naționale din decizia de trimitere rezultă că în Spania această perioadă este de 9 luni după nașterea copilului. Este cert că solicitarea doamnei González Castro de a i se acorda indemnizație a fost înaintată în perioada respectivă.

35.

Prin intermediul primei întrebări, instanța de trimitere solicită să se stabilească dacă noțiunea „muncă de noapte” în sensul articolului 7 din Directiva 92/85 se referă și la munca în schimburi, atunci când lucrătoarea în discuție lucrează doar câteva ore pe timpul nopții.

36.

INSS susține că revine instanței de trimitere sarcina de a stabili dacă doamna González Castro este un lucrător pe timp de noapte în sensul dreptului național și dacă există un risc pentru alăptare certificat de un medic, în conformitate cu articolul 7 din Directiva 92/85 și cu normele de drept intern aplicabile.

37.

Este neîndoielnic faptul că atribuțiile Curții și cele ale instanței de trimitere sunt distincte și este numai de competența acesteia din urmă să interpreteze legislația națională ( 27 ). Totuși, în procedurile prevăzute de articolul 267 TFUE rezultă din separația atribuțiilor instanțelor naționale și cele ale Curții că instanța de trimitere trebuie să interpreteze dreptul național în discuție, pe cât posibil, în lumina textului și a finalității directivelor în discuție pentru a obține rezultatul vizat ( 28 ). Nu este de competența Curții să se pronunțe asupra compatibilității normelor de drept intern cu dispozițiile directivelor menționate. Totuși, Curtea este competentă să furnizeze instanței naționale toate elementele de interpretare proprii dreptului Uniunii care să îi permită acesteia să își îndeplinească atribuțiile relevante în acest sens ( 29 ).

38.

Guvernul german susține că articolul 7 din Directiva 92/85 ar trebui interpretat în lumina dispozițiilor Directivei 2003/88. Acesta susține că „munca de noapte” include munca în schimburi, unele ore fiind realizate pe timp de noapte. Guvernul spaniol susține că munca în schimburi efectuată noaptea se încadrează în conceptul de muncă de noapte, dar din aceasta nu rezultă totuși că activitatea respectivă implică un risc intrinsec pentru lucrătoarele care alăptează. Comisia susține că în conceptul de muncă de noapte se încadrează nu doar munca prestată integral pe timpul nopții, ci și munca în schimburi prestată cel puțin parțial în timpul nopții.

39.

Suntem de acord cu argumentele Comisiei, pentru următoarele motive.

40.

În primul rând, deși conceptul de „muncă de noapte” nu este definit de Directiva 92/85, aceasta nu poate fi limitată la un anumit program de lucru. În opinia noastră, „munca de noapte” poate include atât munca prestată complet în timpul nopții, cât și munca în schimburi, în situația în care o parte dintre orele lucrate sunt prestate în timpul nopții.

41.

Potrivit unei jurisprudențe constante, în vederea interpretării unei dispoziții a dreptului Uniunii, trebuie să se țină seama nu numai de formularea acesteia, ci și de contextul său și de obiectivele urmărite de reglementarea din care face parte această dispoziție ( 30 ).

42.

Interpretarea articolului 7 din Directiva 92/85 pe care o propunem este compatibilă cu obiectivele reglementării respective. Obiectivul Directivei 92/85 este promovarea îmbunătățirii securității și a sănătății la locul de muncă în cazul lucrătoarelor gravide, care au născut de curând sau care alăptează ( 31 ). Astfel, o lucrătoare care alăptează se încadrează în grupul de risc specific pentru care ar trebui să fie adoptate măsurile de protecție a siguranței și a sănătății. În plus, faptul că femeile care se încadrează în prevederile articolului 2 litera (c) din directivă ar trebui să fie protejate în temeiul articolului 7 în cazul în care lucrează în schimburi de noapte este coerent cu obiectivul general al măsurii, respectiv prevenția.

43.

Directiva 2003/88 a clarificat interpretarea noțiunii de muncă de noapte în sensul articolului 7 din Directiva 92/85?

44.

Ambele directive au același temei juridic ( 32 ). Cu toate acestea, articolul 7 din Directiva 92/85 nu face trimitere la definiția noțiunii „timp de noapte”, prevăzută la articolul 2 alineatul (3) din Directiva 2003/88, iar munca de noapte nu este un termen care să fie definit de această din urmă directivă ( 33 ).

45.

În plus, Directiva 92/85 protejează un grup deosebit de vulnerabil de lucrători ( 34 ) și este necesar să se stabilească dacă lucrătorul în cauză îndeplinește cerințele acestei directive pentru a beneficia de dispozițiile sale. Normele din Directiva 2003/88 nu sunt neapărat relevante pentru o astfel de evaluare.

46.

În opinia noastră, noțiunea „muncă de noapte” din Directiva 92/85 nu are neapărat același înțeles ca noțiunea „timp de noapte” de la articolul 2 alineatul (3) din Directiva 2003/88. Este mai degrabă vorba despre o interpretare coroborată a celor două directive.

47.

Expresia „timp de noapte” în sensul Directivei 2003/88 este definită la articolul 2 alineatul (3) ca însemnând orice perioadă de minimum șapte ore, așa cum este definită de legislația națională, și care include intervalul cuprins între miezul nopții și ora 5 dimineața. Considerăm că termenul „noapte” prevăzut de Directiva 92/85 trebuie, în lipsa unor motive imperioase care să demonstreze contrariul, să aibă aceeași semnificație. Din aceasta ar rezulta că, în cazul în care un lucrător își exercită funcțiile în cursul acestei perioade, respectivele ore de lucru vor constitui muncă de noapte în sensul articolului 7 din Directiva 92/85. Observăm că Directiva 2003/88 utilizează expresia „orice perioadă”, ceea ce sugerează că munca în schimburi nu este exclusă din domeniul de aplicare al definiției.

48.

De asemenea, suntem de acord cu observația instanței de trimitere că, în cazul în care munca în schimburi ar fi exclusă din domeniul de aplicare al articolului 7 din Directiva 92/85, o mamă care alăptează în timpul orelor respective ar fi mai puțin protejată decât femeile care lucrează doar pe timp de noapte. Este dificil să se creadă că un astfel de rezultat ar fi putut fi avut în vedere de legiuitor.

49.

Curtea a statuat în repetate rânduri (în raport cu ceea ce este în prezent Directiva 2006/54) că statele membre nu au dreptul să stabilească în legislația națională principiul conform căruia este interzisă munca femeilor pe timp de noapte, chiar dacă aceasta face obiectul unor excepții, în cazul în care munca de noapte a bărbaților nu este interzisă. O astfel de interdicție ar fi contrară principiului egalității de tratament ( 35 ).

50.

Cu toate acestea, al treisprezecelea considerent al Directivei 92/85 precizează că ar trebui să existe o dispoziție conform căreia, inter alia, lucrătoarele care alăptează să nu fie obligate să muncească pe timp de noapte dacă este necesar din punctul de vedere al securității și sănătății acestora. Coroborat cu structura articolului 7, rezultă că trebuie efectuată o evaluare individuală a situației lucrătoarei vizate.

51.

Dosarul instanței naționale indică faptul că doamna González Castro a obținut un certificat medical care atestă că își alăpta într‑adevăr copilul și că a demarat procedura de obținere a unui certificat medical care să susțină cererea sa, prin completarea secțiunii formularului intitulată „Cerere pentru un certificat medical care să ateste existența unui risc în timpul alăptării” la 9 martie 2015. INSS a afirmat în ședință că nu are niciun rol în emiterea unui astfel de certificat medical, aceasta fiind o chestiune care trebui rezolvată între lucrătoare, angajatorul său și, dacă este cazul, asigurătorul acestuia (în cazul de față, Mutua Umivale). De asemenea, Curtea a fost informată că lucrătoarea este în măsură să prezinte un raport de la un alt medic, cum ar fi un alt medic generalist, dar nu este clar dacă un astfel de raport ar fi suficient pentru a demara procedura respectivă și a da dreptul solicitantului la protecția conferită de Directiva 92/85.

52.

Este, desigur, de competența instanței de trimitere să efectueze constatările de fapt necesare. Cu toate acestea, scrisoarea din 3 martie 2015 adresată de Mutua Umivale către angajatorul doamnei González Castro sugera că cererea acesteia nu urma să fie admisă, chiar înainte ca doamna Rodríguez Sánchez să formuleze în mod oficial cererea de certificat medical la 9 martie 2015 ( 36 ). Nu există niciun indiciu că angajatorul său ori Mutua Umivale ar fi efectuat o evaluare a situației sale individuale. Coroborând toate argumentele din susținerile INSS și ale guvernului spaniol, din descrierea conținută de ordonanța instanței de trimitere și din înscrisurile de la dosarul instanței, practica națională actuală pare a fi în sensul că, dacă un anumit profil al postului nu este recunoscut de Ghidul Asociației Spaniole de Pediatrie ca reprezentând un risc pentru alăptare, cererea de certificat medical a lucrătoarei este respinsă în mod automat ( 37 ).

53.

Considerăm că o astfel de abordare este contrară prevederilor Directivei 92/85. Legiuitorul Uniunii a decis că munca de noapte prezintă un risc. Certificatul medical este menit să declanșeze o evaluare a situației lucrătorului individual în fiecare caz în parte. Sistemul descris în fața Curții este în mod clar în contradicție cu obiectivele legiuitorului.

54.

Nu sugerăm că a existat o conduită abuzivă în situația de față. Cu toate acestea, o procedură prin care asigurătorul responsabil pentru plata prestației solicitate de lucrător este de asemenea ca un filtru, decizând dacă un lucrător are dreptul să obțină certificatul medical prevăzut la articolul 7 din Directiva 92/85, este în mod implicit viciată.

55.

Dacă doamna González Castro îndeplinește cerințele de la articolul 7 alineatul (1), ea va fi protejată de prevederile Directivei 92/85 și nu este necesar să fie avute în vedere dispozițiile articolelor 4 și 5 (a se vedea întrebările preliminare a doua-a patra), de vreme ce, dacă articolul 7 este aplicabil, devine inutilă evaluarea generală a riscului în temeiul articolului 4 din Directiva 92/85 ( 38 ). Astfel cum stau lucrurile, nu este clar dacă articolele 4 și 5 sunt în continuare pertinente pentru soluționarea litigiului principal ( 39 ).

56.

Prin urmare, concluzionăm că lucrătoarea care efectuează o muncă în schimburi și unele sarcini pe timp de noapte se poate încadra în domeniul de aplicare al articolului 7 alineatul (1) din Directiva 92/85, cu condiția prezentării de către aceasta a unui certificat medical care să ateste că trebuie să fie luate măsurile necesare pentru a evita un risc la adresa securității sau sănătății acesteia, în temeiul articolului 7 alineatul (2) din directivă. Revine instanței de trimitere sarcina de a verifica, ținând seama de toate circumstanțele cauzei, dacă solicitanta a furnizat sau ar fi putut furniza un astfel de certificat.

57.

În temeiul articolului 19 alineatul (1) din Directiva 2006/54, statele membre trebuie să ia măsurile necesare, în conformitate cu sistemele lor judiciare naționale, ca atunci când o persoană care se consideră lezată prin încălcarea principiului egalității de tratament aduce dovezi din care se poate prezuma că a existat o discriminare directă sau indirectă, sarcina probei să fie transferată către pârât, care trebuie să demonstreze că principiul respectiv nu a fost încălcat ( 40 ). Prin intermediul celei de a doua, al celei de a treia și al celei de a patra întrebări, instanța de trimitere solicită în esență îndrumări cu privire la modul în care această dispoziție ar trebui interpretată în coroborare cu articolul 5 din Directiva 92/85. Aceste întrebări au o importanță deosebită în cazul în care doamna González Castro nu îndeplinește condițiile prevăzute la articolul 7 din Directiva 92/85 pentru acordarea concediului și pentru plata unei prestații în temeiul articolului 11, de vreme ce nu este posibil ca acesteia să îi fie stabilit un program care să implice exclusiv munca pe timp de zi ( 41 ).

58.

Instanța de trimitere și‑a întemeiat a doua, a treia și a patra întrebare pe premisa că o evaluare efectuată în mod corect în temeiul articolului 4 alineatul (1) din Directiva 92/85 ar fi putut evidenția un risc pentru lucrătoarea care alăptează și că, în consecință, este necesar să se analizeze care este măsura care trebuia să fie luată pentru protejarea securității și a sănătății sale în conformitate cu articolul 5. Cu toate acestea, nu există nicio informație în ordonanța de trimitere (sau în dosarul instanței naționale) care să indice că a fost efectuată vreo analiză în temeiul articolului 4 alineatele (1) și (2) din Directiva 92/85. În ședință, guvernul spaniol a informat Curtea că articolul 26 din LPRL este principala dispoziție care pune în aplicare articolele 4 și 7 din Directiva 92/85, dar că legislația națională nu face o distincție clară între aceste două articole ale directivei. Nu este pe deplin clar dacă articolul 4 sau articolul 7 (sau chiar ambele) reprezintă temeiul pentru cererea de indemnizație formulată de doamna González Castro. Aceasta este o chestiune care va trebui verificată de instanța de trimitere.

59.

Situația doamnei González Castro se încadrează în domeniul de aplicare al articolului 4 din Directiva 92/85?

60.

Dispoziția respectivă se aplică unei lucrătoare care alăptează „pentru toate activitățile care pot prezenta un risc specific de expunere la agenți, procese sau condiții de muncă, a căror listă neexhaustivă este prezentată în anexa I”. Faptul că doamna González Castro nu era angajată în activități miniere subterane (singura categorie de activitate enumerată la „condiții de lucru” în tabelul neexhaustiv din anexa I) nu înseamnă că un post ca al acesteia este neapărat exclus din domeniul de aplicare al Directivei 92/85. Evaluarea riscului efectuată în conformitate cu articolul 4 alineatul (1) se realizează pe baza liniilor directoare, care printre altele acoperă „oboseala fizică și mentală și alte tipuri de efort fizic și psihic legate de activitatea desfășurată de lucrătoare, în sensul articolului 2” din directivă ( 42 ). Lucrul în schimburi și munca de noapte sunt două situații care sunt identificate în respectivele linii directoare ( 43 ). Astfel, formularea expresă a celui de al doilea paragraf al articolului 3 alineatul (1) coroborată cu articolul 4 alineatul (1) din Directiva 92/85 confirmă că un loc de muncă precum cel al doamnei González Castro se încadrează, într‑adevăr, în domeniul de aplicare al acestei din urmă dispoziții.

61.

Articolul 4 reprezintă dispoziția generală care stabilește măsurile care trebuie luate în legătură cu toate activitățile care pot prezenta un risc specific pentru lucrători în sensul articolului 2 din Directiva 92/85. Articolul 7, pe de altă parte, este o dispoziție specială care se aplică în cazul muncii de noapte, pe care legiuitorul a identificat‑o ca susceptibilă de a prezenta un risc special pentru lucrătoarele gravide, care au născut de curând sau care alăptează.

62.

Revine angajatorului, care are obligația de a efectua evaluarea riscurilor, mai degrabă decât lucrătoarei în cauză sarcina de a solicita în mod expres protecția conferită de Directiva 92/85. Această constatare este pe deplin conformă cu cadrul stabilit prin Directiva 89/391, care introduce obligația angajatorilor de a lua măsuri preventive pentru a asigura securitatea și sănătatea lucrătorilor sub toate aspectele legate de activitatea desfășurată ( 44 ).

63.

Pe scurt, Directiva 92/85 a introdus cerința privind evaluarea și comunicarea riscurilor. Atunci când rezultatele evaluării efectuate în temeiul articolului 4 alineatul (1) din directiva menționată evidențiază un risc pentru securitatea sau pentru sănătatea unei lucrătoare și un potențial efect asupra sarcinii sau a alăptării, articolul 5 alineatele (1) și (2) prevede că angajatorul este obligat să modifice temporar condițiile de muncă și/sau programul de lucru al lucrătoarei ( 45 ). Dacă acest lucru nu este posibil în împrejurările în cauză, lucrătoarei trebuie să i se schimbe locul de muncă. Numai în ipoteza în care o astfel de schimbare se dovedește a fi de asemenea imposibilă, articolul 5 alineatul (3) din directivă prevede că lucrătoarei respective i se acordă, în conformitate cu legislațiile și/sau cu practicile naționale, o dispensă pentru întreaga perioadă necesară protecției securității sau a sănătății sale ( 46 ). Astfel, articolul 5 se aplică doar în cazul în care rezultatele evaluărilor prevăzute la articolul 4 din Directiva 92/85 evidențiază un risc pentru securitatea sau sănătatea lucrătoarei care alăptează sau un efect asupra acesteia.

64.

Deși instanța de trimitere nu menționează articolul 4 din Directiva 92/85 în mod expres în întrebările sale preliminare, o astfel de împrejurare nu împiedică Curtea să îi furnizeze toate elementele necesare de interpretare a dreptului Uniunii, inclusiv a altor dispoziții din directiva menționată (în cazul de față, în special a articolului 4) care pot fi utile pentru judecarea cauzei ( 47 ).

65.

În consecință, considerăm că prin a doua, prin a treia și prin a patra întrebare se solicită îndrumări cu privire la modul de interpretare a articolului 19 din Directiva 2006/54 în ceea ce privește incidența sarcinii probei și a articolului 4 din Directiva 92/85. Vom examina a doua și a treia întrebare împreună, înainte de a examina cea de a patra întrebare.

66.

Regulile care transferă sarcina probei asupra angajatorului (sau asupra autorității competente) în temeiul articolului 19 alineatul (1) din Directiva 2006/54 se aplică în situația în care o lucrătoare în înțelesul articolului 2 litera (c) din Directiva 92/85 contestă o evaluare a riscurilor efectuată în temeiul articolului 4 alineatul (1) din directiva respectivă (sau atunci când este în discuție articolul 7) (a doua întrebare)? În plus, ce se înțelege prin „fapte care îi permit să presupună existența discriminării directe sau indirecte” în sensul articolului 19 alineatul (1) din Directiva 2006/54? Instanța de trimitere solicită în special să se stabilească dacă următoarele aspecte demonstrează o discriminare directă sau indirectă în sensul acestei dispoziții: (i) lucrătoarea prestează muncă în schimburi, uneori pe timp de noapte, fiind singură; (ii) munca presupune efectuarea de ronduri și gestionarea, dacă este cazul, a unor situații de urgență și (iii) faptul că nu există nicio dovadă privind existența unui spațiu adecvat la locul de muncă pentru alăptare sau, după caz, pentru extragerea laptelui matern prin procedee mecanice (a treia întrebare).

67.

În ceea ce privește evaluarea riscului în conformitate cu articolul 4, angajatorul este obligat să efectueze această evaluare în conformitate cu respectivele linii directoare ( 48 ). Angajatorul este cel care trebuie să identifice: (i) oboseala fizică și mentală și alte tipuri de efort fizic și psihic și (ii) categoria de lucrător, în cauza de față o mamă care alăptează și să întreprindă demersurile necesare în vederea evaluării calitative și cantitative a riscului care trebuie efectuată de o persoană competentă. Liniile directoare indică în mod clar faptul că o evaluare a riscului ar trebui să țină seama de sfaturi medicale și o preocupare pentru femeia în cauză ( 49 ).

68.

Liniile directoare prevăd următoarele în raport cu evaluarea riscului pentru „Oboseala fizică și mentală și programul de lucru”: „Programul prelungit de lucru, munca în schimburi și munca de noapte poate avea un efect semnificativ asupra sănătății proaspetelor mame și a celor însărcinate și asupra alăptării. Nu toate femeile sunt afectate în același mod, iar riscurile asociate variază în funcție de tipul muncă efectuată, condițiile de muncă și individul în discuție […] oboseala atât mentală, cât și fizică sporește în timpul sarcinii și în perioada postnatală din cauza schimbărilor psihologice și de altă natură care au loc. Deoarece au de suferit din cauza creșterii oboselii, anumite lucrătoare care alăptează nu pot fi în măsură să lucreze în ture inegale sau care includ muncă prestată seara, muncă de noapte sau ore suplimentare. Dispoziții referitoare la timpul de lucru pot să afecteze sănătatea femeii gravide și a copilului ei nenăscut, recuperarea după nașterea copilului, capacitatea sa de a alăpta și pot crește riscul de stres sau de boli asociate stresului” ( 50 ).

69.

Instanța de trimitere afirmă că cererea doamnei González Castro a fost respinsă de instanța de prim grad pe motiv că „munca în schimburi sau de noapte nu implică existența unui risc în timpul alăptării, astfel cum a statuat Tribunal Supremo (Curtea Supremă) și Ghidul Asociației Spaniole de Pediatrie, și faptul că lucrătoarea trebuie să «efectueze ronduri, să gestioneze alarmele pentru eventuale situații de urgență (infracțiuni, incendii) și, în sfârșit, să fie vigilentă cu privire la orice incident (activități care, în anumite cazuri, sunt realizate fiind singură)» nu «implică niciun risc pentru alăptare și nici imposibilitatea de a alăpta, având în vedere că extragerea artificială a laptelui este posibilă în momente de inactivitate»”.

70.

Această situație sugerează că autoritatea competentă a evaluat profilul general al doamnei González Castro prin trimitere la liniile directoare generale, dar nu a examinat situația sa individuală conform interpretării coroborate a articolului 3 alineatul (2) și a articolului 4 din Directiva 92/85/CEE.

71.

Potrivit articolului 19 alineatul (1) din Directiva 2006/54, statele membre, în conformitate cu sistemul lor judiciar, iau măsurile necesare pentru ca, din momentul în care o persoană se consideră lezată de nerespectarea, în privința sa, a principiului egalității de tratament și prezintă, în fața unei jurisdicții sau a unei alte instanțe competente, fapte care îi permit să presupună existența unei discriminări directe sau indirecte, pârâtului să îi revină sarcina de a dovedi că nu a existat o încălcare a principiului egalității de tratament. Articolul 19 alineatul (4) litera (a) din această directivă precizează în special că normele privind răsturnarea sarcinii probei, prevăzute la alineatul (1) al aceluiași articol, se aplică și în situațiile reglementate de Directiva 92/85, în măsura în care există discriminare pe criteriul sexului ( 51 ). Lipsa evaluării riscului în conformitate cu cerințele articolului 4 din Directiva 92/85 trebuie considerată drept tratament mai puțin favorabil al unei femei, determinat de sarcină sau de concediul de maternitate, în sensul acestei directive, și constituie o discriminare directă pe criteriul sexului, în sensul articolului 2 alineatul (2) litera (c) din Directiva 2006/54 ( 52 ).

72.

Noțiunea de discriminare indirectă, astfel cum este definită la articolul 2 alineatul (1) litera (b) din Directiva 2006/54, nu poate fi relevantă pentru lucrătorii care intră în domeniul de aplicare al articolului 2 din Directiva 92/85. Dispoziții, criterii sau practici care duc la un tratament mai puțin favorabil al unei femei legat de sarcină sau de concediul de maternitate nu pot fi, prin definiție, „aparent neutre”, întrucât aceste dispoziții au consecințe numai pentru anumite categorii de lucrători definite la articolul 2 din Directiva 92/85 ( 53 ). Astfel, atunci când un lucrător se întemeiază pe Directiva 92/85, se ridică problema dacă există fapte care permit să se prezume o discriminare directă în sensul articolului 19 alineatul (1) din Directiva 2006/54 ( 54 ).

73.

Articolul 19 alineatul (4) litera (a) din această directivă precizează în special că normele privind răsturnarea sarcinii probei, prevăzute la alineatul (1) al aceluiași articol, se aplică și în situațiile reglementate de Directiva 92/85, în măsura în care există discriminare pe criteriul sexului. Orice tratament mai puțin favorabil aplicat unei lucrătoare ca urmare a condiției sale de femeie care alăptează trebuie considerat ca intrând în domeniul de aplicare al articolului 2 alineatul (2) litera (c) din Directiva 2006/54 și constituie, prin urmare, o discriminare directă pe criteriul sexului ( 55 ). În consecință, normele prevăzute la articolul 19 alineatul (1) din Directiva 2006/54 sunt probabil aplicabile.

74.

Dintr‑o jurisprudență constantă rezultă că, prin faptul că rezervă statelor membre dreptul de a menține sau de a institui dispoziții destinate să asigure această protecție, articolul 2 alineatul (2) litera (c) din Directiva 2006/54 recunoaște legitimitatea, din punctul de vedere al principiului egalității de tratament între sexe, pe de o parte, a protejării condiției biologice a femeii în timpul gravidității și ulterior acesteia și, pe de altă parte, a protejării raporturilor speciale dintre femeie și copilul său în perioada care urmează nașterii. În plus, în conformitate cu articolul 14 din Directiva 2006/54, orice discriminare împotriva unei femei în astfel de împrejurări ține de interdicția prevăzută de directiva menționată, în măsura în care se raportează la condițiile de încadrare în muncă și de muncă ale lucrătoarei în cauză, în sensul articolului 14 alineatul (1) litera (c) din directivă ( 56 ).

75.

Situația de fapt identificată de instanța de trimitere conduce la o discriminare în sensul articolului 19 alineatul (1) din Directiva 2006/54?

76.

Dacă angajatorul nu reușește să efectueze o evaluare în temeiul articolului 4 alineatul (1) atunci când lucrătoarea vizată se încadrează în dispozițiile articolului 2 litera (c) din Directiva 92/85, această lipsă reprezintă „fapte care îi permit să presupună existența discriminării directe […] în sensul articolului 19 alineatul (1) din Directiva 2006/54”. Elementele menționate de instanță în ordonanța de trimitere (munca în schimburi, îndatoririle unui agent de securitate, lipsa facilităților pentru alăptare la locul de muncă) sunt relevante în orice evaluare. Totuși, nu prezența acestor factori este cea care ar trebui să declanșeze efectuarea evaluării de către angajator ( 57 ). Necesitatea de a realiza evaluarea rezultă din starea lucrătoarei, în cazul de față lucrătoarea care alăptează, precum și din obligațiile ce revin angajatorului în temeiul articolului 4 din Directiva 92/85.

77.

Totuși, în situația în care lucrătoarea în cauză se consideră lezată și este în măsură să demonstreze că evaluarea realizată nu a inclus o evaluare a situației sale individuale, o astfel de situație ar duce de asemenea la o prezumție de discriminare directă în sensul articolului 19 alineatul (1) din Directiva 2006/54. Aceasta pare a fi, în opinia noastră, concluzia în situația în care angajatorul sau autoritățile competente aplică o politică sau o regulă generală potrivit căreia munca în schimburi sau de noapte nu reprezintă un risc intrinsec pentru alăptare, fără a examina situația particulară a lucrătorului în cauză și a copilului său. O astfel de abordare se opune în mod efectiv obiectivelor atât ale Directivei 92/85, cât și ale Directivei 2006/54. Un proces de acest tip pune lucrătoarea într‑o poziție în care ea trebuie să conteste și, dacă este cazul, să respingă o prezumție potrivit căreia sarcina sa nu o supune unui risc. Această situație s‑ar afla într‑o puternică opoziție cu faptul că ambele directive recunosc că lucrătorii care intră în domeniul de aplicare al articolului 2 din Directiva 92/85 constituie un grup deosebit de vulnerabil ( 58 ). Astfel, un proces de evaluare care prevede ca lucrătorul în cauză trebuie să răstoarne o prezumție generală potrivit căreia ea nu este în pericol deoarece profilul postului său nu se consideră că generează riscuri pentru mamele care alăptează constituie un tratament mai puțin favorabil aplicat unei femei în sensul articolului 2 alineatul (2) litera (c) din Directiva 2006/54 coroborat cu articolul 19 alineatul (1) și alineatul (4) litera (a) din directiva menționată.

78.

Este de competența instanței de trimitere să verifice dacă acesta este într‑adevăr efectul reglementării naționale în cauză, dacă o evaluare în temeiul articolului 4 alineatul (1) din Directiva 92/85 a fost efectuată și, în măsura în care a existat o astfel de evaluare în cazul doamnei González Castro, dacă aceasta corespunde liniilor directoare.

79.

În cazul în care o lucrătoare în sensul articolului 2 litera (c) din Directiva 92/85 se consideră lezată, dat fiind că principiul egalității de tratament nu a fost aplicat în cazul său, și demonstrează faptul că angajatorul nu a efectuat o evaluare în temeiul articolului 4 alineatul (1) din această directivă pentru a evalua riscurile la adresa securității și a sănătății sale sau că o asemenea evaluare nu s‑a desfășurat în conformitate cu liniile directoare menționate la articolul 3 din Directiva 92/85, aceste condiții creează o prezumție de discriminare directă în sensul articolului 19 alineatul (1) din Directiva 2006/54. Astfel, este de competența instanței naționale să verifice dacă aplicarea practică a sistemului se face într‑un mod incompatibil cu regula prevăzută la această dispoziție care răstoarnă sarcina probei asupra pârâtului.

80.

Instanța de trimitere încearcă să afle prin intermediul celei de a patra întrebări dacă angajatorului îi revine sarcina probei în cazul în care contestă cererea lucrătoarei prin care solicită acordarea unei dispense și plata unei prestații în temeiul articolului 5 alineatul (3) și al articolului 11 din Directiva 92/85. Instanța de trimitere afirmă că această problemă se ridică numai în cazul în care Curtea răspunde afirmativ la a treia întrebare.

81.

Pe baza analizei noastre de până acum, această întrebare devine relevantă numai dacă instanța de trimitere ar constata că: (i) autoritățile competente efectuează o evaluare în conformitate cu articolul 4 alineatul (1) din Directiva 92/85, care evidențiază un risc pentru securitatea sau pentru sănătatea doamnei González Castro, (ii) condițiile sale de muncă nu au putut fi ajustate temporar [articolul 5 alineatul (1)] și (iii) nu poate fi transferată la un alt loc de muncă [articolul 5 alineatul (2)]. În timp ce prezentarea situației de fapt în decizia de trimitere nu reflectă această premisă, este clar că solicitarea doamnei González Castro cu privire la acordarea unei dispense și la plata unei prestații depinde de procedura din fața instanței naționale. Un răspuns la a patra întrebare poate ajuta astfel instanța de trimitere în vederea soluționării cauzei cu care a fost sesizată.

82.

Angajatorul este cel care are o perspectivă generală asupra condițiilor de muncă și cerințelor pentru angajații săi și este cel mai potrivit să evalueze ce măsuri sunt adecvate pentru rezolvarea oricăror riscuri identificate. Astfel, în măsura în care aprecierea privind măsurile suplimentare prevăzute la articolul 5 din Directiva 92/85 face obiectul procedurii principale, sarcina probei în temeiul articolului 19 alineatul (1) din Directiva 2006/54 revine angajatorului ( 59 ). Punctul de vedere contrar ar goli de conținut protecția conferită în temeiul Directivei 92/85 ( 60 ). Adăugăm că acest lucru ni se pare a fi o situație în care sunt necesare discuții între angajator și angajat pentru a determina ce ajustări sunt necesare.

83.

Astfel, în măsura în care aprecierea privind măsurile suplimentare prevăzute la articolul 5 din Directiva 92/85 face obiectul procedurii principale, revine în continuare pârâtului sarcina probei în conformitate cu articolul 19 alineatul (1) din Directiva 2006/54.

84.

Având în vedere toate considerațiile care precedă, propunem Curții să răspundă la întrebările adresate de Tribunal Superior de Justicia de Galicia (Curtea Superioară de Justiție din Galicia, Spania) după cum urmează: