1. 

În prezenta cauză, Curtea este chemată să se pronunțe cu privire la aplicarea dispozițiilor Directivei 2003/96/CE ( 2 ) a Consiliului în raport cu electricitatea produsă prin cogenerare.

2. 

Cogenerarea înseamnă producerea simultană, în același proces, a energiei termice și a energiei electrice ( 3 ). O centrală electrică convențională produce energie electrică prin, de exemplu, arderea unor combustibili fosili, cum ar fi petrolul, cărbunele sau gazele naturale, pentru a elibera energie termică. Această energie termică este utilizată pentru a fierbe apa și a obține astfel abur. Aburul rotește o turbină, care activează un generator, care produce energie electrică. Problema care apare în cazul centralelor electrice convenționale este eficiența scăzută. Într‑adevăr, atunci când apa fiartă utilizată pentru producerea aburului se răcește, căldura este eliberată în mediul înconjurător. Această energie termică este irosită. În schimb, o centrală care produce combinat căldură și energie recuperează căldura care se pierde în mod normal în procesul de generare a energiei, pentru a furniza energie termică utilă. Prin urmare, cogenerarea este mai eficientă decât producerea convențională de electricitate. De asemenea, aceasta determină emisii mai reduse de gaze cu efect de seră.

3. 

Directiva 2003/96 prevede niveluri minime de impozitare pentru produsele energetice utilizate drept combustibili pentru încălzire sau carburanți ( 4 ) (precum gazele naturale) și electricitatea ( 5 ).

4. 

Cu toate acestea, în conformitate cu articolul 14 alineatul (1) litera (a) din Directiva 2003/96, statele membre sunt obligate în principiu să scutească de la impozitare produsele energetice utilizate pentru a produce electricitate. Prin urmare, aceste produse nu sunt supuse accizelor. Accizele sunt percepute doar pentru energia electrică produsă.

5. 

În plus, articolul 15 alineatul (1) litera (c) din Directiva 2003/96 permite statelor membre să aplice scutiri totale sau parțiale ori reduceri ale nivelului de impozitare a produselor energetice utilizate pentru producerea combinată de căldură și de energie. Spre deosebire de textul articolului 14 alineatul (1) litera (a) din aceeași directivă, articolul 15 alineatul (1) litera (c) nu prevede o scutire obligatorie. În consecință, produsele energetice utilizate în producția combinată de căldură și de electricitate sunt scutite doar de accize (sau se aplică rate de impozitare reduse) ( 6 ) în cazul în care statul membru în cauză exercită opțiunea conferită de articolul 15 alineatul (1) litera (c) din Directiva 2003/96. Dacă statul membru în cauză nu a utilizat această posibilitate, produsele respective sunt supuse accizelor. Indiferent dacă opțiunea respectivă este exercitată sau nu este exercitată, electricitatea produsă este supusă accizelor (accizele nu sunt aplicabile niciodată energiei termice, aceasta neîncadrându‑se în domeniul de aplicare al Directivei 2003/96) ( 7 ).

6. 

Există două modalități de a examina regimul fiscal prevăzut de Directiva 2003/96 pentru produsele energetice utilizate pentru producerea combinată de căldură și de electricitate.

7. 

Pe de o parte, se poate considera că produsele energetice utilizate pentru producerea combinată de căldură și de electricitate intră doar în domeniul de aplicare al articolului 15 alineatul (1) litera (c) din Directiva 2003/96. Regimul fiscal al acestor produse ar fi cel descris la punctul 5 de mai sus. În cazul în care opțiunea conferită de această dispoziție este exercitată, scutirea s‑ar aplica acestor produse în întregime.

8. 

Pe de altă parte, s‑ar putea considera că produsele energetice utilizate pentru producerea combinată de căldură și de electricitate intră în domeniul de aplicare atât al articolului 14 alineatul (1) litera (a), cât și al articolului 15 alineatul 1 litera (c) din Directiva 2003/96.

9. 

Într‑adevăr, articolul 14 alineatul (1) litera (a) din directivă se aplică produselor energetice „utilizate pentru a produce electricitate”. Întrucât această dispoziție nu face nicio trimitere la modul de producție a energiei electrice, ar trebui să se aplice independent de acesta. Prin urmare, produsele energetice utilizate pentru producerea combinată de căldură și de electricitate ar intra în domeniul de aplicare al articolului 14 alineatul (1) litera (a) din Directiva 2003/96. Cu toate acestea, numai partea din produsele respective care este utilizată pentru a produce electricitate ar intra în domeniul de aplicare al acestei dispoziții. Într‑adevăr, articolul 14 alineatul (1) litera (a) din Directiva 2003/96 se aplică produselor energetice utilizate pentru producerea de electricitate, iar nu pentru producerea de căldură. Astfel cum am stabilit la punctul 4 de mai sus, această parte ar fi scutită de accize, în timp ce electricitatea produsă ar urma să fie supusă accizelor.

10. 

Partea din aceste produse care este utilizată pentru producerea de căldură intră în domeniul de aplicare al articolului 15 alineatul (1) litera (c) din Directiva 2003/96. Astfel cum este descrisă la punctul 5 de mai sus, această parte ar fi scutită de accize doar în cazul în care statul membru și‑a exercitat opțiunea conferită de prevederea respectivă. Energia electrică produsă ar fi supusă accizelor, indiferent dacă opțiunea este exercitată sau nu este exercitată.

11. 

În prezenta cauză, Curtea este chemată să aleagă între cele două abordări descrise anterior. Mai precis, Conseil d’État (Consiliul de Stat, Franța) solicită Curții să stabilească dacă, în cazul în care produse energetice sunt utilizate pentru producția combinată de căldură și de electricitate, se aplică exclusiv articolul 15 alineatul (1) litera (c) din Directiva 2003/96 sau dacă articolul 14 alineatul (1) litera (a) și articolul 15 alineatul (1) litera (c) din directiva menționată se aplică prin coroborare ( 8 ).

12.

Articolul 4 alineatul (1) din Directiva 2003/96 prevede:

„Ratele de impozitare pe care statele membre le aplică produselor energetice și electricității enumerate în articolul 2 nu pot fi inferioare ratelor minime de impozitare prevăzute în prezenta directivă.”

13.

În conformitate cu articolul 9 alineatul (1) din Directiva 2003/96:

„De la 1 ianuarie 2004, ratele minime de impozitare aplicabile combustibililor pentru încălzire se fixează conform tabelului C din anexa I.”

14.

Potrivit articolului 10 alineatul (1) din Directiva 2003/96:

„De la 1 ianuarie 2004, ratele minime de impozitare aplicabile electricității se fixează conform tabelului C din anexa I.”

15.

Articolul 14 alineatul (1) din Directiva 2003/96 prevede următoarele:

„Pe lângă dispozițiile generale prevăzute în Directiva 92/12/CEE privind utilizările scutite ale produselor impozabile și fără a aduce atingere altor dispoziții [ale Uniunii], statele membre scutesc următoarele produse de la impozitare, în condițiile pe care le stabilesc în scopul de a asigura aplicarea corectă și clară a acestor scutiri și de a preveni frauda, evaziunea sau abuzul:

[…]”

16.

Articolul 15 alineatul (1) din Directiva 2003/96 prevede:

„Fără a aduce atingere altor dispoziții [ale Uniunii], statele membre pot aplica sub control fiscal scutiri totale sau parțiale sau reduceri ale nivelului de impozitare la:

[…]

[…]”

17.

În conformitate cu articolul 21 alineatul (5) din Directiva 2003/96:

„În scopul aplicării articolelor 5 și 6 din Directiva 92/12/CEE, electricitatea și gazele naturale sunt supuse impozitării și impozitul devine exigibil în momentul livrării de către distribuitor sau redistribuitor. […]

[…]

O entitate care produce electricitate pentru uz propriu este considerată distribuitor. Fără a aduce atingere articolului 14 alineatul (1) litera (a), statele membre pot acorda scutiri micilor producători de electricitate, cu condiția impozitării produselor energetice pe care le utilizează pentru producerea acestei electricități.

[…]”

18.

În conformitate cu alineatul 1 al articolului 266 quinquies din code des douanes (Codul vamal), în versiunea aplicabilă la momentul faptelor:

„Gazele naturale care figurează la poziția 2711 21 00 din NC sunt supuse unui impozit intern pe consum la livrarea către utilizatorul final.”

19.

Cu toate acestea, în conformitate cu alineatul 3 al articolului 266 quinquies din Codul vamal, în versiunea aplicabilă de la 1 ianuarie 2006 până la 31 decembrie 2006:

„[…]

Sunt scutite […] [de la plata impozitului prevăzut la alineatul 1] livrările de gaze destinate utilizării:

[…]

20.

În conformitate cu articolul 266 quinquies A din Codul vamal, în versiunea aplicabilă la momentul faptelor:

„Livrările de gaze naturale […] destinate utilizării în unități de cogenerare, pentru producția combinată de căldură și de electricitate, sunt scutite de [impozitul intern pe consum] impus de […] articolul 266 quinquies pentru o perioadă de cinci ani începând cu data punerii în funcțiune a acestora […]

Această scutire se aplică unităților puse în funcțiune cel târziu la 31 decembrie 2007. […]

[…]”

21.

Alineatul 3 al articolului 266 quinquies din Codul vamal a fost modificat la 31 decembrie 2006 ( 9 ), astfel încât livrările de gaze naturale destinate utilizării în unități de cogenerare sunt scutite de impozitul prevăzut la alineatul 1 al acestui articol, cu condiția ca, în primul rând, producătorul care administrează instalația în discuție să nu fie parte la un contract care impune anumitor distribuitori ( 10 ) o obligație de cumpărare, iar în al doilea rând, ca producătorul respectiv să fi renunțat la dreptul de scutire prevăzut de articolul 266 quinquies A din Codul vamal.

22.

În conformitate cu alineatul 3 al articolului 266 quinquies din Codul vamal, în versiunea în vigoare începând de la 31 decembrie 2006:

„[…]

Sunt scutite […] [de la plata impozitului menționat la alineatul 1] livrările de gaze destinate utilizării:

[…]

Scutirea prevăzută la alineatul 3 litera (c) nu se aplică livrărilor de gaze destinate utilizării în instalațiile menționate la articolul 266 quinquies A. Cu toate acestea, producătorii ale căror instalații nu beneficiază de un contract de achiziție de electricitate încheiat în temeiul articolului 10 din Legea nr. 2000-108 din 10 februarie 2008 privind modernizarea și dezvoltarea serviciului public de furnizare a energiei electrice sau cei la care face referire articolul 50 din această lege beneficiază de regimul prevăzut la alineatul 3 litera (c), cu condiția să renunțe la dreptul de scutire de la plata impozitului intern prevăzut la articolul 266 quinquies A.”

23.

Societatea franceză Sucrerie de Toury SA (în continuare „Sucrerie de Toury”), a cărei succesoare în drepturi este Cristal Union, exploatează în Franța o instalație de cogenerare de căldură și de electricitate pentru care utilizează gaze naturale drept combustibil. Căldura și electricitatea produse sunt ulterior utilizate pentru producția de zahăr.

24.

Sucrerie de Toury achiziționează gaze naturale de la societăți terțe. În ceea ce privește gazele naturale achiziționate între 1 ianuarie 2006 și 25 decembrie 2007, furnizorul societății Sucrerie de Toury a plătit impozitul prevăzut la articolul 266 quinquies din Codul vamal (denumit „impozitul intern”). Suma corespunzătoare impozitelor interne a fost ulterior transferată către Sucrerie de Toury ca parte din prețul de achiziționare a gazelor naturale.

25.

Sucrerie de Toury consideră că aceste livrări de gaze naturale ar fi trebuit să fie scutite de impozitul intern. Prin urmare, aceasta a introdus o acțiune la tribunal administratif d’Orléans (Tribunalul Administrativ din Orléans, Franța), prin care a solicitat repararea prejudiciului pe care pretinde că l‑a suferit ca urmare a transpunerii tardive a Directivei 2003/96 de către Republica Franceză ( 11 ). Despăgubirea solicitată de Sucrerie de Toury s‑a ridicat la suma de 98768 EUR, respectiv cuantumul impozitului intern pentru perioada 1 ianuarie 2006-25 decembrie 2007 ( 12 ).

26.

Prin hotărârea din 31 ianuarie 2013, tribunal administratif d’Orléans (Tribunalul Administrativ din Orléans) a respins acțiunea formulată de Sucrerie de Toury.

27.

La 29 martie 2013, Sucrerie de Toury a formulat apel împotriva hotărârii pronunțate de tribunal administratif d’Orléans (Tribunalul Administrativ din Orléans) la cour administrative d’appel de Nantes (Curtea Administrativă de Apel din Nantes, Franța).

28.

Prin hotărârea din 18 decembrie 2014, cour administrative d’appel de Nantes (Curtea Administrativă de Apel din Nantes) a respins apelul. Aceasta a considerat că livrările de gaze naturale către Sucrerie de Toury intră în domeniul de aplicare al articolului 15 alineatul (1) litera (c) din Directiva 2003/96, iar nu în domeniul de aplicare al articolului 14 alineatul (1) litera (a) din această directivă. Aceste dispoziții nu pot fi aplicate coroborat, deoarece nu a fost posibil să se aplice regimuri fiscale diferite în funcție de modul în care au fost utilizate gazele naturale livrate către Sucrerie de Toury, respectiv pentru producerea de electricitate sau pentru producerea de căldură. Prin urmare, articolul 266 quinquies și articolul 266 quinquies A din Codul vamal erau conforme cu prevederile Directivei 2003/96.

29.

La 10 februarie 2015, Sucrerie de Toury a formulat recurs împotriva hotărârii pronunțate de cour administrative d’appel de Nantes (Curtea Administrativă de Apel din Nantes) în fața Conseil d’État (Consiliul de Stat). Sucrerie de Toury a susținut, în special, că articolul 15 alineatul (1) litera (c) din Directiva 2003/96 nu se aplică decât părții de gaze naturale utilizate pentru generarea de căldură și că, în consecință, articolul 14 alineatul (1) litera (a) din directivă se aplică părții de gaze naturale utilizate pentru producerea de electricitate, astfel încât statele membre sunt obligate să scutească de la impozitare această din urmă parte.

30.

Conseil d’État (Consiliul de Stat) a hotărât să suspende judecarea cauzei și să adreseze Curții următoarea întrebare preliminară:

„Produsele energetice utilizate pentru producerea combinată de căldură și de electricitate intră exclusiv sub incidența posibilității de scutire prevăzute la litera (c) a articolului 15 alineatul (1) din Directiva 2003/96/CE a Consiliului din 27 octombrie 2003 sau intră, de asemenea, în ceea ce privește partea din aceste produse al cărei consum corespunde producerii de electricitate, în domeniul de aplicare al obligației de scutire prevăzute la litera (a) a articolului 14 alineatul (1)?”

31.

Au depus observații scrise reclamanta din procedura principală, guvernul francez, guvernul finlandez, precum și Comisia Europeană. Reclamanta din procedura principală, Republica Franceză și Comisia Europeană au prezentat, de asemenea, observații orale în ședința din 22 noiembrie 2017.

32.

Instanța de trimitere urmărește să afle dacă produsele energetice utilizate în producția combinată de căldură și de electricitate intră doar în domeniul de aplicare al articolului 15 alineatul (1) litera (c) din Directiva 2003/96 sau dacă acestea intră, de asemenea, în ceea ce privește cota acestor produse utilizate pentru producerea de electricitate, în domeniul de aplicare al articolului 14 alineatul (1) litera (a) din această directivă.

33.

Reclamanta din procedura principală susține că produsele energetice utilizate în producția combinată de căldură și de electricitate intră în domeniul de aplicare al articolului 15 alineatul (1) litera (c) din Directiva 2003/96 și, în ceea ce privește partea din aceste produse utilizată pentru producerea de electricitate, în domeniul de aplicare al articolului 14 alineatul (1) litera (a) din această directivă.

34.

Reclamanta din procedura principală se întemeiază pe o scrisoare din 16 mai 2011 trimisă de Comisie reprezentantului legal al acesteia. Scrisoarea respectivă arată că „articolul 15 alineatul (1) litera (c) [din Directiva 2003/96], care permite statelor membre să scutească în totalitate produsele energetice utilizate în producția combinată de căldură și de electricitate, nu exclude instalațiile de cogenerare din domeniul de aplicare al scutirii prevăzute la articolul 14 alineatul (1) [din directivă], în ceea ce privește partea din aceste produse utilizată pentru a produce electricitate”. În caz contrar, regimul de impozitare pentru produsele energetice utilizate pentru producerea de electricitate prin cogenerare ar fi, fără motiv, mai puțin favorabil decât regimul aplicat produselor energetice utilizate pentru a genera electricitate prin metode convenționale. Această interpretare a articolului 14 alineatul (1) litera (a) din Directiva 2003/96 este conformă cu logica de bază a directivei, și anume evitarea dublei impuneri a electricității, care ar rezulta din perceperea accizelor la (i) produsele energetice utilizate pentru a produce electricitate și (ii) electricitatea produsă. Prin urmare, articolul 14 alineatul (1) litera (a) din Directiva 2003/96 se aplică pentru partea de produse energetice utilizată pentru producerea de electricitate, în timp ce articolul 15 alineatul (1) litera (c) din directiva menționată se aplică pentru partea din aceste produse utilizată pentru a genera căldură.

35.

Guvernul francez susține că produsele energetice utilizate în producția combinată de căldură și de electricitate intră doar în domeniul de aplicare al articolului 15 alineatul (1) litera (c) din Directiva 2003/96.

36.

Guvernul francez subliniază, în primul rând, că scutirea prevăzută la articolul 14 alineatul (1) litera (a) din Directiva 2003/96 trebuie să facă obiectul unei interpretări stricte, întrucât acesta derogă de la obligația prevăzută de directivă de a impozita produsele energetice. În al doilea rând, articolul 14 alineatul (1) litera (a) din directiva menționată nu precizează în mod expres că, în cazul în care produsele energetice sunt utilizate pentru generarea combinată de căldură și de electricitate, partea din aceste produse utilizată pentru a produce electricitate intră în domeniul său de aplicare. În schimb, articolul 15 alineatul (1) litera (c) din această directivă prevede în mod expres că acesta se aplică produselor energetice utilizate în producția combinată de căldură și de electricitate. Această din urmă dispoziție nu precizează că se aplică numai la partea din respectivele produse utilizate pentru producerea de căldură. În al treilea rând, articolul 14 alineatul (1) litera (e) din propunerea Comisiei, care avea să devină Directiva 2003/96 ( 13 ) (denumită în continuare „propunerea Comisiei”) permitea statelor membre să scutească de la plata impozitelor „căldura generată în timpul producției de electricitate” ( 14 ). Articolul 14 alineatul (1) litera (e) din propunerea Comisiei trebuie interpretat în sensul că permite statelor membre să scutească de la plata impozitelor partea din aceste produse utilizată pentru a produce căldură, în timp ce articolul 13 alineatul (1) litera (b) din această propunere impunea statelor membre să scutească partea din produsele energetice utilizată pentru producerea de electricitate. Cu toate acestea, articolul 14 alineatul (1) litera (e) din propunerea Comisiei a fost modificat astfel încât dispoziția corespunzătoare din Directiva 2003/96, și anume articolul 15 alineatul (1) litera (c), nu mai face referire doar la căldură. Prin urmare, intenția legiuitorului european a fost de a permite statelor membre să scutească în totalitate, în temeiul articolului 15 alineatul (1) litera (c) din Directiva 2003/96, produsele energetice utilizate în producerea combinată de căldură și de electricitate. Legiuitorul european nu a dorit ca statele membre să aplice scutirea, în temeiul articolului 14 alineatul (1) litera (a) din aceeași directivă, pentru partea din produsele respective utilizate pentru producerea de electricitate. În al patrulea rând, în practică, este dificil de separat partea din produsele energetice utilizată pentru producerea de electricitate de partea utilizată pentru producerea de căldură.

37.

Guvernul finlandez și Comisia sunt de acord cu soluția propusă de reclamanta din procedura principală, astfel cum este descrisă la punctul 33 de mai sus.

38.

Potrivit jurisprudenței, dispozițiile Directivei 2003/96 care privesc scutirile trebuie să beneficieze de o interpretare autonomă, întemeiată pe modul în care acestea sunt redactate și pe obiectivele urmărite de directiva menționată ( 15 ).

39.

Prin urmare, vom începe prin a examina modul de redactare a articolului 14 alineatul (1) litera (a) și a articolului 15 alineatul (1) litera (c) din Directiva 2003/96, care, în opinia noastră, nu permite să se ajungă la o concluzie cu privire la potențiala aplicare coroborată a acestor articole. În continuare, vom analiza dacă Directiva 2003/96 urmărește să evite dubla impunere a electricității, opinie la care achiesăm (cu excepția măsurilor de protecție a mediului), și conduce la concluzia că articolul 14 alineatul (1) litera (a) din această directivă se aplică părții din produsele energetice utilizate pentru generarea de electricitate. În sfârșit, vom arăta că această interpretare a articolului 14 alineatul (1) litera (a) din Directiva 2003/96 îndeplinește obiectivele acestei directive, și anume buna funcționare a pieței interne și îmbunătățirea protecției mediului.

40.

În opinia noastră, problema dacă articolul 14 alineatul (1) litera (a) și articolul 15 alineatul (1) litera (c) din Directiva 2003/96 trebuie aplicate coroborat nu poate fi soluționată prin luarea în considerare doar a modului de redactare a acestora.

41.

Pe de o parte, articolul 15 alineatul (1) litera (c) din Directiva 2003/96 precizează că se aplică produselor energetice „utilizate pentru producerea combinată de căldură și de electricitate”. În schimb, articolul 14 alineatul (1) litera (a) din această directivă se referă numai la „produsele energetice utilizate pentru a produce electricitate”. Cea din urmă dispoziție nu face trimitere expresă la electricitatea produsă prin cogenerare. Aceasta sugerează că articolul 15 alineatul (1) litera (c) din Directiva 2003/96 constituie lex specialis în raport cu articolul 14 alineatul (1) litera (a) din directivă și, ca atare, prima dintre aceste dispoziții se aplică în locul acesteia din urmă în cazul în care produsele energetice sunt utilizate pentru a produce electricitate prin cogenerare ( 16 ). Aceasta a fost poziția cour administrative d’appel de Nantes (Curtea Administrativă de Apel din Nantes) ( 17 ).

42.

În plus, astfel cum a subliniat instanța de trimitere, articolul 15 alineatul (1) litera (c) din Directiva 2003/96 nu precizează că se aplică produselor energetice utilizate pentru producerea combinată de căldură și de electricitate, fără a aduce atingere aplicării articolului 14 alineatul (1) litera (a), părții din aceste produse utilizate pentru producerea de electricitate ( 18 ).

43.

Pe de altă parte, articolul 15 alineatul (1) litera (c) din Directiva 2003/96 nu precizează că se aplică „fără a aduce atingere articolului 14 alineatul (1) litera (a)” din această directivă. În schimb, articolul 21 alineatul (5) al treilea paragraf a doua teză din aceeași directivă prevede în mod expres că se aplică „fără a aduce atingere articolului 14 alineatul (1) litera (a)”. Prin urmare, se pare că, în cazul în care legiuitorul european a vrut să excludă aplicarea articolului 14 alineatul (1) litera (a) din Directiva 2003/96, a menționat acest lucru în mod expres, iar în lipsa unei excluderi exprese, dispoziția se aplică. Acest lucru sugerează că articolul 15 alineatul (1) litera (c) din Directiva 2003/96 nu derogă de la dispozițiile articolului 14 alineatul (1) litera (a) din aceeași directivă.

44.

Mai mult, articolul 15 alineatul (1) prima teză din Directiva 2003/96 precizează că acesta se aplică „fără a aduce atingere altor dispoziții [ale Uniunii]”. Deși această sintagmă, spre deosebire de formularea propusă la punctul 42 de mai sus, nu face în mod expres trimitere la articolul 14 alineatul (1) litera (a) din Directiva 2003/96, ar putea fi totuși interpretată ca o trimitere la această dispoziție. O aplicare coroborată a articolului 14 alineatul (1) litera (a) și a articolului 15 alineatul (1) litera (c) din aceeași directivă ar fi astfel posibilă, cu atât mai mult cu cât prima teză a articolului 14 alineatul (1) din această directivă precizează că se aplică „fără a aduce atingere altor dispoziții [ale Uniunii]”.

45.

În cele din urmă, articolul 14 alineatul (1) litera (a) din Directiva 2003/96 prevede pur și simplu că se aplică pentru „produse energetice […] utilizate pentru a produce electricitate”. După cum s‑a menționat la punctul 9 de mai sus, această dispoziție nu face nicio trimitere la modul în care este produsă electricitatea, ceea ce sugerează că se aplică indiferent de modul de producție. În acest caz, ea ar acoperi, așadar, produsele energetice utilizate pentru a produce electricitate atât prin metode convenționale, cât și prin metode neconvenționale, cum ar fi cogenerarea.

46.

În consecință, nu se poate stabili, prin examinarea modului de redactare a articolului 14 alineatul (1) litera (a) și a articolului 15 alineatul (1) litera (c) din Directiva 2003/96, dacă acestea trebuie să fie aplicate coroborat. Pentru a răspunde la această întrebare, vom examina, în schimb, mecanismul general și obiectivele acestei directive.

47.

Reclamanta din procedura principală ( 19 ), guvernul finlandez ( 20 ) și Comisia ( 21 ) arată că Directiva 2003/96 urmărește să evite dubla impunere a electricității. Prin urmare, scutirea obligatorie prevăzută la articolul 14 alineatul (1) litera (a) din directivă ar trebui, în opinia lor, să se aplice părții din produsele energetice utilizate pentru producerea de electricitate prin cogenerare. Într‑adevăr, dacă scutirea nu s‑ar aplica, ar exista o dublă impunere a electricității, de vreme ce accizele ar fi percepute pentru (i) produsele energetice utilizate pentru a produce electricitate și pentru (ii) energia electrică produsă.

48.

Nu este nicio îndoială că, dacă articolul 14 alineatul (1) litera (a) din Directiva 2003/96 nu s‑ar aplica părții din produsele energetice utilizate pentru producerea de electricitate prin cogenerare, ar exista o dublă impunere a electricității. Într‑adevăr, produsele energetice utilizate pentru a produce electricitate ar fi supuse accizelor și, prin urmare, ratelor minime de impozitare prevăzute la articolul 9 și în tabelul C din anexa I la directivă (impozitare în amonte), în timp ce electricitatea produsă ar urma să fie supusă accizelor și, astfel, ratelor minime de impozitare prevăzute la articolul 10 și în tabelul C din anexa I la aceeași directivă (impozitare în aval).

49.

Ceea ce trebuie să se stabilească este dacă, astfel cum susțin reclamanta din procedura principală, guvernul finlandez și Comisia, Directiva 2003/96 urmărește să evite dubla impunere a electricității.

50.

Nici considerentele, nici dispozițiile Directivei 2003/96 nu se referă în mod explicit la dubla impunere a electricității.

51.

Singura trimitere la dubla impunere a electricității se regăsește în propunerea Comisiei ( 22 ). În expunerea de motive care însoțește propunerea, Comisia explică faptul că, în ceea ce privește electricitatea, a propus „o armonizare pe baza impozitării în aval”, întrucât, în special, electricitatea poate fi astfel „comercializată în țări și între țări fără a fi supuse impozitului, evitându‑se astfel dubla impunere în țara de consum” ( 23 ). Pentru a evita dubla impunere, propunerea Comisiei stabilește un regim similar celui din Directiva 2003/96. În primul rând, propunerea prevede aplicarea accizelor în cazul produselor energetice utilizate drept combustibil pentru căldură și pentru electricitate ( 24 ). În al doilea rând, articolul 13 alineatul (1) litera (b) din propunere stabilește scutirea obligatorie a produselor energetice utilizate pentru producerea de electricitate ( 25 ).

52.

Cu toate acestea, se poate pune întrebarea dacă Directiva 2003/96 urmărește efectiv să prevină dubla impunere a electricității.

53.

Astfel, a doua și a treia teză ale articolului 14 alineatul (1) litera (a) din Directiva 2003/96 permit statelor membre să deroge de la scutirea produselor energetice utilizate pentru producerea de electricitate prevăzută în prima teză a acestei dispoziții. Potrivit celei de a doua teze a articolului 14 alineatul (1) litera (a) din Directiva 2003/96, statele membre pot, „din motive de protecție a mediului”, să impoziteze produsele respective. În cazul în care un stat membru își exercită această opțiune, acest lucru duce la dubla impunere a electricității, deoarece, potrivit celei de a treia teze a aceleiași dispoziții, impozitul aplicat produselor energetice „nu se ia în considerare pentru respectarea nivelului minim de impozitare a electricității”.

54.

Poate fi pus la îndoială chiar aspectul dacă intenția Comisiei a fost de a evita dubla impunere a electricității. Într‑adevăr, a doua și a treia teză ale articolului 14 alineatul (1) litera (a) din Directiva 2003/96 sunt identice cu a doua și cu a treia teză ale articolului 13 alineatul (1) litera (b) din propunerea Comisiei ( 26 ). Mai mult, în expunerea de motive care însoțește propunerea sa, după ce a menționat că armonizarea ar trebui realizată pe bază de impozitare în aval, Comisia subliniază totuși că „impozitarea în aval nu permite statelor membre să diferențieze în mod direct nivelurile de impozitare în funcție de impactul combustibilului utilizat asupra mediului” și că, în consecință, statelor membre ar trebui să li se permită să adauge „o taxă suplimentară în amonte (nearmonizată) în cazul combustibililor indezirabili din punctul de vedere al mediului” ( 27 ).

55.

Acest lucru a determinat Curtea, în cauza Kernkraftwerke Lippe‑Ems, să respingă argumentul că Directiva 2003/96 se opune perceperii accizelor pentru produsele energetice utilizate pentru a produce electricitate și pentru electricitatea produsă. Curtea a reținut că argumentele „nu permit să se constate existența unui principiu care s‑ar opune perceperii simultane a unei taxe pe consumul de energie electrică și a unei taxe aplicate surselor de producere a acestei energii. […] Din această propunere [a Comisiei] nu reiese că aceste două moduri [taxa la intrare și taxa la ieșire] se exclud reciproc în principiu, Comisia Europeană admițând complementaritatea lor prin rezervarea, în propunerea menționată, a posibilității statelor membre de «a adăuga [la taxa la ieșire] o taxă suplimentară la intrare (nearmonizată) în cazul combustibililor indezirabili din punctul de vedere al mediului»” ( 28 ).

56.

Cu toate acestea, considerăm că Directiva 2003/96 urmărește să evite dubla impunere a electricității.

57.

Într‑adevăr, astfel cum se explică la punctul 43 de mai sus și după cum a susținut Comisia ( 29 ), acolo unde legiuitorul Uniunii a intenționat să excludă aplicarea scutirii de la impozitarea în amonte prevăzute în prima teză a articolului 14 alineatul (1) litera (a) din Directiva 2003/96, a făcut acest lucru în mod expres. Există doar două derogări exprese de la această scutire, și anume, a doua și a treia teză ale articolului 14 alineatul (1) litera (a) din Directiva 2003/96, precum și al treilea paragraf al articolului 21 alineatul (5) din această directivă.

58.

Al treilea paragraf al articolului 21 alineatul (5) din Directiva 2003/96 permite statelor membre să acorde scutiri micilor producători de electricitate, „cu condiția impozitării produselor energetice pe care le utilizează pentru producerea acestei electricități”. Prin urmare, în ceea ce privește micii producători de electricitate, impozitarea în amonte este permisă, dar dubla impunere nu este admisă.

59.

În consecință, dubla impunere a electricității este permisă doar „din motive de protecție a mediului”, în conformitate cu a doua și cu a treia teză ale articolului 14 alineatul (1) litera (a) din Directiva 2003/96. Pentru alte motive, nu este permisă. În plus, potrivit celei de a doua teze a acestei dispoziții, statele membre „pot” supune produsele energetice impozitării în amonte. Ele nu sunt obligate să facă acest lucru. În plus, la stabilirea impozitului în amonte, statele membre nu trebuie „să respecte ratele minime de impozitare stabilite în [Directiva 2003/96]”. În consecință, impozitarea în amonte, în conformitate cu a doua teză a articolului 14 alineatul (1) litera (a) din această directivă, poate avea drept rezultat o dublă impunere cu caracter limitat.

60.

Ar trebui, de asemenea, să subliniem că, în 1999, Parlamentul a modificat propunerea Comisiei, astfel încât articolul 13, care prevedea scutirea obligatorie, în special a produselor energetice utilizate pentru producerea de electricitate, a fost eliminat, în timp ce electricitatea era încă supusă unui nivel minim de impozitare, în conformitate cu articolul 9 din propunerea respectivă. În plus, Parlamentul a modificat această din urmă dispoziție, astfel încât statele membre au fost obligate să instituie un impozit complementar pe baza conținutului de carbon din combustibilii utilizați pentru producerea de electricitate ( 30 ). Cu toate acestea, modificările în discuție care ar fi avut drept rezultat dubla impunere a electricității nu au fost preluate în versiunea finală a dispozițiilor respective (și anume, articolele 10 și 14 din Directiva 2003/96).

61.

În cele din urmă, este demn de remarcat că, pe parcursul lucrărilor pregătitoare, Președinția Consiliului a subliniat că „regula generală” a fost aceea a taxării electricității în aval, iar nu în amonte ( 31 ).

62.

Prin urmare, în opinia noastră, Directiva 2003/96 urmărește să evite dubla impunere a electricității, cu singura excepție a măsurilor luate de statele membre pentru motive de protecție a mediului.

63.

În consecință, considerăm că, în cazul în care produsele energetice sunt utilizate pentru generarea combinată de căldură și de energie, partea din aceste produse utilizată pentru producerea de electricitate intră în domeniul de aplicare al scutirii obligatorii prevăzute la articolul 14 alineatul (1) litera (a) din Directiva 2003/96. Într‑adevăr, în situația în care această prevedere nu s‑ar aplica părții respective din produse, electricitatea produsă prin cogenerare ar face obiectul dublei impuneri, pe care Directiva 2003/96 urmărește să o evite. În opinia noastră, supunerea la impozitare a acelei părți din produse nu poate fi privită ca o măsură adoptată „din motive de protecție a mediului” în temeiul celei de a doua teze a articolului 14 alineatul (1) litera (a) din Directiva 2003/96, de vreme ce electricitatea produsă prin cogenerare are drept rezultat economisirea energiei și reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră, spre deosebire de electricitatea produsă prin metode convenționale ( 32 ). În ceea ce privește partea din produsele energetice utilizată pentru a produce căldură, aceasta intră în domeniul de aplicare al dreptului de a acorda scutiri, conferit statelor membre de articolul 15 alineatul (1) litera (c) din Directiva 2003/96.

64.

Această concluzie nu poate fi repusă în discuție de soluția reținută de Curte în cauza Kernkraftwerke Lippe‑Ems ( 33 ). Într‑adevăr, situația din cauza Kernkraftwerke Lippe‑Ems avea un pronunțat caracter particular și este diferită de cea din speță. În cauza Kernkraftwerke Lippe‑Ems, Curtea a fost întrebată dacă scutirea obligatorie prevăzută la articolul 14 alineatul (1) litera (a) din Directiva 2003/96 se aplică combustibilului nuclear. Cu toate că acest combustibil este, astfel cum prevede norma legală respectivă, „[utilizat] pentru a produce electricitate”, nu este menționat printre „produsele energetice” cărora, potrivit articolului 2 alineatul (1) din Directiva 2003/96, li se aplică respectiva directivă ( 34 ). Astfel, Curtea a considerat că combustibilul nuclear nu intră în domeniul de aplicare al directivei menționate și, în consecință, scutirea obligatorie nu se aplică. Curtea a respins argumentul invocat de compania care administrează centrala nucleară conform căruia articolul 14 alineatul (1) litera (a) din Directiva 2003/96 ar trebui să se aplice „prin analogie” combustibilului nuclear utilizat pentru producerea electricității, de vreme ce scopul directivei era de a evita dubla impunere a electricității. Într‑adevăr, nu există nicio îndoială că, dacă Curtea ar fi aplicat articolul 14 alineatul (1) litera (a) din Directiva 2003/96 în cazul combustibilului nuclear utilizat pentru producerea de electricitate, ar fi extins domeniul de aplicare al directivei, încălcând articolul 2 alineatul (1) din aceeași directivă ( 35 ). În schimb, în speță, gazele naturale sunt un „produs energetic” în sensul articolului 2 alineatul (1) din Directiva 2003/96 ( 36 ). În consecință, prin aplicarea articolului 14 alineatul (1) litera (a) din această directivă părții din gazele naturale utilizate pentru producerea de electricitate prin cogenerare, Curtea nu ar extinde domeniul de aplicare al directivei menționate.

65.

Nici concluzia noastră de la punctul 62 de mai sus nu poate fi repusă în discuție de faptul că articolul 13 alineatul (1) litera (b) din propunerea Comisiei, care prevede o scutire obligatorie pentru „produsele energetice utilizate pentru producerea de electricitate și căldura generată în timpul producerii acesteia” ( 37 ), a fost modificat, astfel încât articolul 14 alineatul (1) litera (b) din Directiva 2003/96 se aplică numai pentru „produse energetice utilizate pentru a produce electricitate”. Astfel, intenția Comisiei, așa cum se explică în expunerea de motive care însoțește propunerea sa, a fost de a introduce o armonizare pe baza impozitării în aval a energiei electrice, pentru a evita dubla impunere ( 38 ). Nu există niciun indiciu în expunerea de motive din care să rezulte că intenția Comisiei a fost de a limita armonizarea pe baza impozitării în aval a electricității produse prin cogenerare.

66.

În sfârșit, trebuie menționat că Parlamentul, care în luna septembrie 2003 a fost consultat a doua oară cu privire la proiectul de directivă ( 39 ), a modificat articolul 15 alineatul (1), astfel încât acesta prevedea obligația de a aplica scutiri în loc de posibilitatea de a aplica scutiri ( 40 ). Directiva 2003/96 a fost adoptată fără modificarea respectivă. Totuși, în opinia noastră, acest lucru nu repune în discuție concluzia la care am ajuns la punctul 62 de mai sus. Într‑adevăr, în primul rând, în luna septembrie 2003, Parlamentul nu a modificat scutirea obligatorie a produselor energetice utilizate pentru producerea de electricitate prevăzută la articolul 14 alineatul (1) litera (a) din proiectul de directivă ( 41 ). Prin urmare, modificarea articolului 15 alineatul (1) litera (c) din proiectul de directivă ar putea conduce doar la scutirea obligatorie a părții din produsele energetice utilizate pentru producerea de căldură. Faptul că acest amendament nu a fost menținut înseamnă doar că statele membre dispun de o posibilitate, iar nu de o obligație de a scuti partea respectivă din produse. În al doilea rând, subliniem că, în urma adoptării acestei modificări de către Parlament, reprezentantul Comisiei a declarat, în cadrul unei reuniuni a consilierilor fiscali și a atașaților din cadrul Reprezentanțelor Permanente, că „nu este de dorit modificarea proiectului de directivă în acest stadiu” și că „Comisia ar putea ține cont de aceste propuneri pentru orice modificare a directivei” ( 42 ). Acest lucru sugerează că, cel puțin în ceea ce privește Comisia, nu s‑a ținut seama de substanța modificării respective, iar aceasta nu a fost preluată în cea mai mare parte din cauza momentului la care a fost propusă.

67.

Dacă s‑ar lua, totuși, în considerare că Directiva 2003/96 nu urmărește să evite dubla impunere a electricității, articolul 14 alineatul (1) litera (a) din această directivă s‑ar aplica totuși, în opinia noastră, părții din produsele energetice utilizate pentru producerea de electricitate prin cogenerare. Într‑adevăr, aceasta ar îndeplini celelalte obiective ale directivei, și anume buna funcționare a pieței interne și protecția mediului.

68.

Unul dintre obiectivele Directivei 2003/96 este de a asigura buna funcționare a pieței interne prin reducerea diferențelor dintre ratele naționale de impozitare și de a menține poziția competitivă a întreprinderilor din Uniune. Acest lucru decurge din considerentele (2)-(5) ale directivei, care precizează că diferențele apreciabile între ratele de impozitare aplicate de statele membre ar putea afecta buna funcționare a pieței interne, în timp ce ratele minime de impozitare stabilite la nivelul Uniunii ar contribui la buna funcționare a acestei piețe. Acest lucru a fost recunoscut și de Curte ( 43 ).

69.

Dacă produsele energetice utilizate pentru producerea de electricitate prin cogenerare s‑ar încadra doar în domeniul de aplicare al articolului 15 alineatul (1) litera (c) din Directiva 2003/96, în timp ce aceleași produse, dacă ar fi utilizate pentru producerea de electricitate prin mijloace convenționale, s‑ar încadra în domeniul de aplicare al articolului 14 alineatul (1) litera (a) din directivă, s‑ar crea un dezavantaj pentru instalațiile de cogenerare în raport cu instalațiile convenționale. Într‑adevăr, acestea din urmă ar fi supuse scutirii obligatorii prevăzute la articolul 14 alineatul (1) litera (a) din Directiva 2003/96, în timp ce primele ar fi scutite doar dacă statul membru în discuție și‑ar exercita opțiunea conferită de articolul 15 alineatul (1) litera (c) din directiva menționată. Astfel cum a susținut Comisia, aceasta ar fi în contradicție cu considerentul (24) al Directivei 2003/96, care stabilește că posibilitatea statelor membre de a acorda scutiri nu trebuie să conducă, în special, la „denaturări ale concurenței”. Dacă articolul 15 alineatul (1) litera (c) din Directiva 2003/96 s‑ar aplica numai produselor utilizate pentru producerea de electricitate prin cogenerare, iar statele membre nu și‑ar exercita opțiunea de a scuti complet respectivele produse de la impozitare, s‑ar crea o denaturare a concurenței între instalațiile de cogenerare și instalațiile convenționale.

70.

Raționamentul de mai sus este în concordanță cu constatările Curții în cauza Jan de Nul. În această hotărâre, Curtea a statuat că posibilitatea de a scuti uleiurile minerale utilizate pentru navigația pe căile navigabile interioare, prevăzută de articolul 8 alineatul (2) litera (b) din Directiva 92/81 ( 44 ), „nu ar trebui să aibă decât un caracter subsidiar”, în sensul că este aplicabilă doar în măsura în care nu este aplicabilă scutirea obligatorie pentru uleiurile minerale utilizate drept carburant pentru navigația în apele Uniunii, prevăzută de articolul 8 alineatul (1) litera (c) din directivă ( 45 ). Într‑adevăr, navele maritime care se încadrează în domeniul de aplicare al scutirii obligatorii ( 46 ) pot, de asemenea, să navigheze pe anumite căi navigabile interioare către porturile care, deși nu se află în zona de coastă, sunt porturi maritime ( 47 ). Prin urmare, dacă navele maritime ar fi excluse din domeniul de aplicare al scutirii obligatorii atunci când operează pe căile navigabile interioare către porturi maritime, ar fi dezavantajate în raport cu navele maritime care operează exclusiv în porturi de coastă. Acest lucru ar risca să devieze traficul din porturile maritime. Prin urmare, Curtea a statuat că posibilitatea de scutire prevăzută la articolul 8 alineatul (2) litera (b) din Directiva 92/81 este aplicabilă circulației pe căile navigabile interioare doar atât timp cât aceasta este efectuată în afara apelor pe care se poate practica navigația maritimă.

71.

Directiva 2003/96 are, de asemenea, un alt obiectiv, și anume îmbunătățirea protecției mediului. Rezultă din considerentele (6), (7) și (12) din directiva menționată că cerințele de protecție a mediului trebuie să fie integrate în definirea politicii energetice. Acest lucru a fost recunoscut de Curte ( 48 ).

72.

În cazul în care partea din produsele energetice utilizată pentru a produce electricitate prin cogenerare ar intra în domeniul de aplicare al scutirii obligatorii prevăzute de articolul 14 alineatul (1) litera (a) din Directiva 2003/96, aceasta ar contribui la protecția mediului. Într‑adevăr, spre deosebire de modul convențional de producere a electricității, cogenerarea permite economisirea de energie. În această privință, în cadrul lucrărilor pregătitoare ale Directivei 2003/96, Președinția Consiliului a estimat că „producerea de electricitate de către centralele electrice are, în mod normal, o eficiență de transformare între 25 % și 50 [%], 50 [%] fiind o rată foarte ridicată”, în timp ce, în cazul electricității produse prin cogenerare, „randamentul de conversie, de regulă, crește la un nivel global între 60 [%] și 80 [%]” ( 49 ).

73.

După cum s‑a menționat mai sus, dacă articolul 14 alineatul (1) litera (a) din Directiva 2003/96 s‑ar aplica părții din produsele energetice utilizate pentru producerea de electricitate, acest lucru nu ar priva de orice efect util articolul 15 alineatul (1) litera (c) din directivă. Într‑adevăr, prevederea respectivă se aplică părții din produsele energetice utilizate pentru producerea de căldură.

74.

Trebuie respins argumentul invocat de guvernul francez conform căruia, în practică, partea din produsele energetice utilizată pentru producerea de electricitate este extrem de dificil de delimitat ( 50 ). Într‑adevăr, în cadrul ședinței, reclamanta din procedura principală și Comisia au explicat că o impozitare separată este posibilă. Reclamanta din procedura principală propune să se calculeze cantitatea minimă de gaze naturale necesare pentru producția de energie electrică de către o instalație care produce doar electricitate (spre deosebire de o instalație de cogenerare) și care utilizează cea mai bună tehnologie disponibilă și justificabilă din punct de vedere economic. În opinia reclamantei din procedura principală, această cantitate minimă ar trebui, în cazul în care se utilizează gaze naturale pentru producerea combinată de căldură și de electricitate, să fie considerată ca fiind procentul de gaze naturale alocat pentru producerea de electricitate ( 51 ). La rândul său, Comisia a subliniat că mai multe state membre au elaborat o metodă pentru calcularea părții impozitabile din produsele energetice. Potrivit Comisiei, în prezent, partea din produsele energetice utilizată pentru a genera căldură face obiectul impozitării în temeiul dreptului francez ( 52 ). În mod similar, în Belgia, numai partea din produsele energetice utilizată pentru producerea de electricitate este scutită de impozit ( 53 ). Comisia a subliniat, în plus, că este irelevant că diferite metode sunt aplicate de statele membre pentru calcularea părții impozitabile din produsele energetice utilizate pentru producerea combinată de căldură și de energie. Într‑adevăr, Directiva 2003/96 nu conține nicio dispoziție cu privire la acest aspect.

75.

Prin urmare, în opinia noastră, în cazul în care produsele energetice sunt utilizate pentru producerea combinată de căldură și de electricitate, partea din aceste produse utilizată pentru a produce electricitate intră în domeniul de aplicare al articolului 14 alineatul (1) litera (a) din Directiva 2003/96, în timp ce partea utilizată pentru a genera căldură intră în domeniul de aplicare al articolului 15 alineatul (1) litera (c) din această directivă.

76.

În speță, societății Sucrerie de Toury i s‑a refuzat beneficiul scutirii prevăzute de articolul 266 quinquies partea A din Codul vamal și, după modificarea intervenită la 31 decembrie 2006, de alineatul 3 al articolului 266 quinquies din același cod, pentru gazele naturale achiziționate de la 1 ianuarie 2006 până la 25 decembrie 2007.

77.

În cadrul ședinței, reclamanta din procedura principală a arătat că motivul pentru care i s‑a refuzat scutirea prevăzută la articolul 266 quinquies A din Codul vamal este că această scutire poate fi acordată doar pentru o perioadă de cinci ani de la intrarea în funcțiune a instalației de cogenerare. Întrucât instalația de cogenerare a Sucrerie de Toury a fost pusă în funcțiune în 1996, aceasta era prea veche pentru a beneficia de scutire atunci când articolul 266 quinquies A din Codul vamal a intrat în vigoare ( 54 ).

78.

Este de competența instanței de trimitere să determine motivul pentru care Sucrerie de Toury a fost privată de beneficiul scutirii prevăzute de legislația franceză. Dacă motivul ar fi limitarea scutirii respective la cinci ani de la punerea în funcțiune a instalației de cogenerare, în opinia noastră, acest motiv ar fi cu greu compatibil cu natura necondiționată a scutirii prevăzute la articolul 14 alineatul (1) litera (a) din Directiva 2003/96 ( 55 ).

79.

Prin urmare, răspunsul la întrebarea preliminară ar trebui să fie că, în cazul în care produsele energetice sunt utilizate pentru producerea combinată de căldură și de electricitate, articolul 14 alineatul (1) litera (a) și articolul 15 alineatul (1) litera (c) din Directiva 2003/96 trebuie aplicate coroborat. Partea din produsele energetice utilizată pentru producerea de electricitate intră în domeniul de aplicare al scutirii obligatorii prevăzute de prima dispoziție, în timp ce partea din aceste produse utilizată pentru generarea de căldură intră în domeniul de aplicare al acestei din urmă dispoziții.

80.

Având în vedere cele de mai sus, propunem Curții să răspundă la întrebarea preliminară adresată de Conseil d’État (Consiliul de Stat, Franța) după cum urmează:

„În cazul în care produsele energetice sunt utilizate pentru producerea combinată de căldură și de electricitate, articolul 14 alineatul (1) litera (a) și articolul 15 alineatul (1) litera (c) din Directiva 2003/96/CE a Consiliului din 27 octombrie 2003 privind restructurarea cadrului comunitar de impozitare a produselor energetice și a electricității trebuie aplicate coroborat. Partea din produsele energetice utilizată pentru producerea de electricitate intră în domeniul de aplicare al scutirii obligatorii prevăzute de prima dispoziție, în timp ce partea din aceste produse utilizată pentru generarea de căldură intră în domeniul de aplicare al acestei din urmă dispoziții.”