1)

Curtea de Justiție a Uniunii Europene este competentă, în temeiul articolului 267 TFUE, să interpreteze articolul 11 alineatul (2) din Directiva 2003/86/CE a Consiliului din 22 septembrie 2003 privind dreptul la reîntregirea familiei într-o situație precum cea în discuție în litigiul principal, în care instanța de trimitere este chemată să se pronunțe cu privire la o cerere de reîntregire a familiei formulată de un beneficiar al statutului conferit prin protecția subsidiară, atunci când această dispoziție a devenit, în temeiul dreptului național, direct și necondiționat aplicabilă unei astfel de situații.

2)

Articolul 11 alineatul (2) din Directiva 2003/86 trebuie interpretat în sensul că se opune, în împrejurări precum cele în discuție în litigiul principal, în care o cerere de reîntregire a familiei a fost formulată de o susținătoare a reîntregirii care beneficiază de statutul conferit prin protecția subsidiară în favoarea unui minor a cărui mătușă și pretinsă tutoare este și care locuiește în calitate de refugiat și fără o legătură de familie într-o țară terță, respingerii acestei cereri pentru simplul motiv că susținătoarea reîntregirii nu a furnizat documentele justificative oficiale care să ateste decesul părinților biologici ai minorului și, prin urmare, caracterul efectiv al legăturilor sale de familie cu acesta, și considerării, de către autoritățile competente, ca neplauzibilă a explicației pe care susținătoarea reîntregirii a prezentat o pentru a și justifica incapacitatea de a furniza astfel de documente doar pe baza informațiilor generale disponibile referitoare la situația din țara de origine, fără luarea în considerare a situației concrete a susținătoarei reîntregirii și a minorului, precum și a dificultăților speciale cu care ei s au confruntat, potrivit afirmațiilor acestora, înainte și după fuga din țara lor de origine.