3.6.2019   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 187/18


Hotărârea Curții (Camera a cincea) din 21 martie 2019 — Comisia Europeană/Republica Italiană

(Cauza C-498/17) (1)

(Neîndeplinirea obligațiilor de către un stat membru - Directiva 1999/31/CE - Articolul 14 literele (b) și (c) - Depozite de deșeuri - Depozite de deșeuri existente - Încălcare)

(2019/C 187/20)

Limba de procedură: italiana

Părțile

Reclamantă: Comisia Europeană (reprezentanți: G. Gattinara, F. Thiran și E. Sanfrutos Cano, agenți)

Pârâtă: Republica Italiană (reprezentanți: G. Palmieri, agent și G. Palatiello, avvocato dello Stato)

Dispozitivul

1)

Prin faptul că nu a luat, în ceea ce privește depozitele de deșeuri din Avigliano (localitatea Serre Le Brecce), din Ferrandina (localitatea Venita), din Genzano di Lucania (localitatea Matinella), din Latronico (localitatea Torre), din Lauria (localitatea Carpineto), din Maratea (localitatea Montescuro), din Moliterno (localitatea Tempa La Guarella), cele două depozite de deșeuri din Potenza (localitatea Montegrosso-Pallareta) și depozitele de deșeuri din Rapolla (localitatea Albero in Piano), din Roccanova (localitatea Serre), din Sant’Angelo Le Fratte (localitatea Farisi), din Campotosto (localitatea Reperduso), din Capistrello (localitatea Trasolero), din Francavilla (Valle Anzuca), din Aquila (localitatea Ponte delle Grotte), din Andria (D’Oria G. & C.), din Canosa (CO.BE.MA), din Bisceglie (CO.GE.SER), din Andria (F.lli Acquaviva), din Trani (BAT-Igea Srl), din Torviscosa (societatea Caffaro), din Atella (localitatea Cafaro), din Corleto Perticara (localitatea Tempa Masone), din Marsico Nuovo (localitatea Galaino), din Matera (localitatea La Martella), din Pescopagano (localitatea Domacchia), din Rionero in Volture (localitatea Ventaruolo), din Salandra (localitatea Piano del Governo), din San Mauro Forte (localitatea Priati), din Senise (localitatea Palomabara), din Tito (localitatea Aia dei Monaci), din Tito (localitatea Valle del Forno), din Capestrano (localitatea Tirassegno), din Castellalto (localitatea Colle Coccu), din Castelvecchio Calvisio (localitatea Termine), din Corfinio (localitatea Cannucce), din Corfinio (localitatea Case querceto), din Mosciano S. Angelo (localitatea Santa Assunta), din S. Omero (localitatea Ficcadenti), din Montecorvino Pugliano (localitatea Parapoti), din San Bartolomeo in Galdo (localitatea Serra Pastore), din Trivigano (fosta Cava Zof) și din Torviscosa (localitatea La Valletta), toate măsurile necesare pentru a închide cât mai repede posibil, în conformitate cu articolul 7 litera (g) și cu articolul 13 din Directiva 1999/31/CE a Consiliului din 26 aprilie 1999 privind depozitele de deșeuri, acele depozite de deșeuri dintre acestea care nu au primit, în conformitate cu articolul 8, o autorizație care să le permită să funcționeze în continuare sau prin faptul că nu a adoptat măsurile necesare pentru a pune în conformitate cu directiva amintită acele depozite de deșeuri dintre cele menționate care au obținut o autorizație de a continua să își desfășoare activitatea, iar aceasta fără a se aduce atingere condițiilor stabilite în anexa I punctul 1 la aceeași directivă, Republica Italiană nu și-a îndeplinit obligațiile care îi revin în temeiul articolului 14 literele (b) și (c) din Directiva 1999/31.

2)

Obligă Republica Italiană la plata cheltuielilor de judecată.


(1)  JO C 338, 9.10.2017.