1)

Directiva 2006/112/CE a Consiliului din 28 noiembrie 2006 privind sistemul comun al taxei pe valoarea adăugată trebuie interpretată în sensul că închirierea unui imobil de către o societate holding filialei sale constituie o „imixtiune în administrarea” acesteia din urmă, care trebuie să fie considerată o activitate economică, în sensul articolului 9 alineatul (1) din această directivă, care dă dreptul de deducere a taxei pe valoarea adăugată (TVA) aferente cheltuielilor suportate de societate în scopul achiziționării de participații în această filială, cu condiția ca această prestare de servicii să aibă caracter permanent, să fie efectuată cu titlu oneros și să fie impozitată, ceea ce implică faptul ca această închiriere să nu fie scutită, și să existe o legătură directă între serviciul furnizat de prestator și contravaloarea primită de beneficiar. Cheltuielile legate de achiziționarea de participații în filialele sale suportate de o societate holding care se implică în administrarea acestora închiriindu-le un imobil și care, astfel, desfășoară o activitate economică trebuie considerate ca făcând parte din cheltuielile sale generale, iar TVA-ul achitat pentru aceste cheltuieli trebuie, în principiu, să poată fi dedus integral.

2)

Cheltuielile legate de achiziționarea de participații în filialele sale suportate de o societate holding care nu se implică decât în administrarea unora dintre acestea și care, în schimb, cu privire la celelalte nu desfășoară nicio activitate economică trebuie considerate ca făcând parte numai parțial din cheltuielile generale ale acestei societăți, astfel încât TVA-ul achitat pentru aceste cheltuieli nu poate fi dedus decât proporțional cu cele care sunt inerente activității economice, potrivit criteriilor de repartizare definite de statele membre, care, în exercitarea acestei puteri, trebuie să țină seama de finalitatea și de economia directivei menționate și, în acest context, să prevadă un mod de calcul care să reflecte în mod obiectiv partea reală a cheltuielilor în amonte imputată activității economice și activității neeconomice, aspect a cărui verificare este de competența instanței naționale.