6.11.2017 |
RO |
Jurnalul Oficial al Uniunii Europene |
C 374/9 |
Hotărârea Curții (Camera a cincea) din 10 august 2017 (cerere de decizie preliminară formulată de Rechtbank Amsterdam – Țările de Jos) – Executarea unui mandat european de arestare emis împotriva lui Tadas Tupikas
(Cauza C-270/17 PPU) (1)
([Trimitere preliminară - Procedură preliminară de urgenţă - Cooperare polițienească și judiciară în materie penală - Mandat european de arestare - Decizia-cadru 2002/584/JAI - Proceduri de predare între statele membre - Condiții de executare - Motive de neexecutare facultativă - Articolul 4a alineatul (1) rezultat din Decizia-cadru 2009/299/JAI - Mandat de arestare emis în vederea executării unei pedepse privative de libertate - Noțiunea „proces în urma căruia a fost pronunțată decizia” - Persoană care a fost prezentă în persoană în primă instanță - Procedură în apel care presupune o nouă examinare a cauzei pe fond - Mandat de arestare care nu furnizează nicio informație care să permită să se verifice dacă dreptul la apărare al persoanei condamnate a fost respectat în cadrul procedurii în apel])
(2017/C 374/12)
Limba de procedură: neerlandeza
Instanța de trimitere
Rechtbank Amsterdam
Părțile din procedura principală
Tadas Tupikas
Dispozitivul
Din moment ce statul membru emitent a prevăzut o procedură penală care presupune mai multe grade de jurisdicție și care poate conduce astfel la hotărâri judecătorești definitive dintre care cel puțin una a fost pronunțată în lipsa persoanei, noțiunea „proces în urma căruia a fost pronunțată decizia”, în sensul articolului 4a alineatul (1) din Decizia-cadru 2002/584/JAI a Consiliului din 13 iunie 2002 privind mandatul european de arestare și procedurile de predare între statele membre, astfel cum a fost modificată prin Decizia-cadru 2009/299/JAI a Consiliului din 26 februarie 2009, trebuie interpretată în sensul că vizează doar faza în urma căreia a fost pronunțată decizia prin care se statuează definitiv asupra vinovăției persoanei în cauză și asupra condamnării la o pedeapsă, precum o măsură privativă de libertate, ca urmare a unei noi examinări, atât în fapt, cât și în drept, a fondului cauzei.
O cale de atac precum cea în discuție în cauza principală intră în principiu în sfera acestei noțiuni. Revine însă instanței de trimitere sarcina de a se asigura că aceasta prezintă caracteristicile enunțate anterior.